Atentatul de la Sarajevo

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Momentul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și al soției sale
The New York Times, ediția din 29 iunie 1914

Atentatul de la Sarajevo a avut loc în data de 28 iunie 1914 pe podul latin din Sarajevo. În atentat au fost uciși arhiducele Franz Ferdinand și soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip. Acesta a fost unul dintre cei șase membri ai rețelei teroriste coordonate de Danilo Ilić, care avea în spate organizația panslavistă Mâna Neagră. Obiectivul politic al atentatului a fost desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei astfel încât să formeze Iugoslavia. Atentatul a dus direct la izbucnirea Primului Război Mondial, când Austro-Ungaria a timis un ultimatum Serbiei, care a fost parțial respins. Austro-Ungaria a remis Serbiei o declarație de război, ceea ce însemnat izbucnirea conflagrației.

Conducătorul acestor conspiratori militari sârbi a fost șeful Seviciului de Informații Militare Sârb Dragutin Dimitrijević, mâna sa dreaptă, maiorul Vojislav Tankosić, și spionul Rade Malobabić. Maiorul Tankosić i-a înarmat pe asasini cu bombe și pistoale, apoi i-a antrenat. Asasinii aveau acces la aceeași rețea clandestină de case-refugiu și de agenți pe care a folosit-o Rade Malobabić pentru infiltrarea armelor și agenților în Austro-Ungaria.

Desfășurare[modificare | modificare sursă]

Cabrinovic a aruncat o bombă înspre mașina arhiducelui, care a explodat lângă mașină. La puțin timp arhiducele Francisc Ferdinand și soția sa Sophie au fost omorâți de către Princip (înarmat cu un pistol FN Browning M1910), în timp ce se aflau în drum spre spital, pentru a vizita un ofițer rănit de bombă.

Consecințe[modificare | modificare sursă]

Atentatul a generat Criza din iulie, care a dus la declarația de război către Serbia din partea Austro-Ungariei, fapt care a marcat începutul primului război mondial.

Conducerea Serbiei a fost conștientă de posibilitatea ca Austro-Ungaria să reacționeze la atentat printr-o intervenție militară, astfel încât a deplâns în mod oficial uciderea moștenitorului tronului, arătând totodată că toți făptuitorii proveneau din Bosnia și Herțegovina, fiind așadar cetățeni austro-ungari[1].

În Bosnia și Croația au apărut represalii antisârbe violente.[2] În presa sârbă de la acea vreme, acestea au fost folosite pentru a blama Austro-Ungaria, ceea ce a stârnit un veritabil război media între sârbi și habsburgi.[3] La Viena, atitudinea sârbilor era văzută ca o probă a implicării Serbiei în uciderea arhiducelui Franz Ferdinand. În schimb în Serbia, aceasta era doar expresia libertății presei, garantată de Constituție; culpa în atentat aparținea presei naționaliste austro-ungare – controlată de guvern, în special conservatorul „Reichspost”.[4]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Sebastian Haffner: Die sieben Todsünden des Deutschen Reiches im Ersten Weltkrieg. Verlag Lübbe, Bergisch Gladbach 1981, ISBN 3-7857-0294-9, p. 26.
  2. ^ Christa Pöppelmann: Juli 1914. Wie man einen Weltkrieg beginnt und die Saat für einen zweiten legt. Ein Lesebuch. Clemens Scheel Verlag, Berlin 2013, ISBN 978-3-9804198-6-4, S. 37 f.
  3. ^ Christa Pöppelmann: Juli 1914. Wie man einen Weltkrieg beginnt und die Saat für einen zweiten legt. Ein Lesebuch. Clemens Scheel Verlag, Berlin 2013, ISBN 978-3-9804198-6-4, S. 70 ff.
  4. ^ Österreichisch-ungarisches Rotbuch. Diplomatische Aktenstücke zur Vorgeschichte des Krieges 1914. Volksausgabe. Manzsche k.u.k. Hof-Verlags- und Universitäts-Buchhandlung, Wien 1915, Dok. 19, S. 32–48.

Legături externe[modificare | modificare sursă]