Demografia Germaniei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Structura populației[modificare | modificare sursă]

COB data Germany.PNG
Muncitoare cubaneză în RDG, în combinatul de fibre și fire sintetice „Wilhelm Pieck”, 1986

În 2005: Total populație = 82 milioane [1]

În 2008, 18,4% dintre germanii de toate categoriile de vârstă și 30 % dintre copiii germani aveau cel puțin un părinte născut în străinătate. Vârsta medie a cetățenilor germani cu un părinte născut în străinătate era 33,8 ani, în timp ce vârsta germanilor cu ambii părinți născuți în Germania era de 44,6 ani.[3]

Unele segmente de populație sunt denumite minorități naționale (nationale Minderheiten) și sunt autohtone (minorități naționale istorice): danezii, frizonii, romii și sintii (tot populație romă, dar care în țările germanofone au etnonimul sinti), precum și sorabii, o populație slavă de la frontiera cu Polonia și Cehia. Minoritatea daneză (de circa 50 000, conform unor surse guvernamentale) locuiește în cel mai nordic stat din Schleswig-Holstein, care se învecinează cu Danemarca. Frizonii se împart în două grupuri lingvistice: frizonii de nord și frizonii de est. Ei trăiesc pe costa de vest a statului Schleswig-Holstein și în Saxonia Inferioară, pe litoralul Mării Nordului, și pe insulele din largul coastelor germane de la Marea Nordului. Mare parte din populația frizonă de est trăiește în regiuni învecinate din Țările de Jos.

Sorabii (circa 60,000, care își mai vorbesc limba maternă) se află în regiunea Lusacia din statele Saxonia și Brandenburg (din estul Germaniei).

Sintii și romii au sosit în Germania din Evul Mediu. Au fost persecutați în timpul regimului nazist și mai multe mii au fost exterminați în lagăre de concentrare. Stabilirea cu exactitate a numărului acestei populații este dificilă, întrucât autoritățile pentru evidența populației nu păstrează datele privind etnia persoanelor cu cetățenie germană. În anii 1990, numeroși romi au imigrat din republici ale fostei Iugoslavii. În contrast cu populația sinti, cei mai mulți dintre romii imigrați recent nu dețin cetățenia germană și au statut de imigranți și refugiați politici.

După cel de-al doilea război mondial, 15 milioane de etnici germani au fost explulzați din teritoriile de Est a Germaniei, teritorii care fac parte din Polonia, Cehia, Lituania și Rusia. Într-un număr mai mic s-au refugiat în timpul războiului și imediat după terminarea lui etnici germani din Iugoslavia, Ungaria, România. Această populație strămutată a fost integrată în cele două state germane înființate îh 1949, RFG și RDG.

În deceniile ulterioare din țările est-europene au mai imigrat valuri de etnici germani, cele mai importante fiind din URSS, Polonia și România. Astfel, începând cu din 1960, etnicii germani din Polonia și URSS (în special din Kazahstan, Uzbekistan, Rusia și Ucraina) s-au strămutat în Germania occidentală. Nu puțini, pentru a-și ușura emigrarea, se mutau din republicile central asiatice în republici situate în vest, între care RSS Moldovenească.

În timpul perioada supranumită Perestroika și după desființarea Uniunii Sovietice, numărul imigranților a crescut puternic. O parte dintre acești imigranți sunt de origine mixtă. Timp de zece ani, între 1987 și 2001, un total de 1,981,732 etnici germani din fosta Uniune Sovietică au emigrat în Germania împreună cu peste un milion de negermani și rudele lor. Numărul persoanelor din Germania cu legătură țări din fosta Uniune Sovietică este apreciat la 4 - 4,5 milioane (preponderent germani, apoi slavi, evrei și cu origine mixtă).[4][5] Germania este acum a treia țară europeană în privința numărului de locuitori evrei.

În anul 2000, numărul cetățenilor germani cu ascendență africană era de circa 300.000 [6] dintre care jumătate cu cetățenia unui stat din Africa. Numeroși locuitori sunt originari din Tunisia și Maroc, însă de obicei aceștia nu se consideră afro-germani. În Germania există și un grup de circa 50.000 de indieni-germani. Vietnamezii constituie de asemenea un grup etnic numeros (cei mai mulți în estul Germaniei, unde o parte dintre ei au venit la muncă sau la studii în timpul regimului comunist).

Cele mai multe grupuri de altă etnie au imigrat în perioada postbelică în calitate de așa-ziși muncitori oaspeți (Gastarbeiter), recrutați ca forță de muncă îndeosebi în anii '50-'60-'70 din Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Turcia. În RDG, categorii similare de străini au provenit preponderent din Vietnam, Mozambic, Cuba și Coreea de Nord. Populația evreiască din fosta Uniune Sovietică a sosit în cea mai mare parte dupa 1990-1991 (în special în Berlin).

Structura confesională[modificare | modificare sursă]

Creștinismul este confesiunea predominantă în Germania, cu 54 765 265 de adepți (în 2006) - 67,07% din populație. A doua religie este Islamul, cu 3,3 milioane de adepți (4%), urmată de budism și iudaism. Recent, cele două biserici naționale ale Germaniei, Biserica Evanghelică-Luterană și Biserica Romano-Catolică, au pierdut un număr mare de enoriași, ambele scăzând la 30% (la sfârșitul anului 2008). Cu 30,7% la sfârșitul anului 2008, Biserica Catolică este aproape de procentajul din 1939, când avea 33%. Cea mai importantă scădere a adepților a suferit-o Biserica Evanghelică, în estul Germaniei declinul fiind determinat și de patru decenii de regim comunist. Alte biserici din Germania au un număr egal sau mai mic de 0,5% adepți. Datorită pierderilor înregistrate de Biserica Evanghelică și cea Catolică în Hamburg, acest stat s-a alăturat grupului din de state federale cu o majoritate de locuitori neînregistrați ca enoriași. În Germania, în funcție de venit, persoanele înregistrate ca aparținând uneia dintre cele două biserici naționale sunt pasibile de impozit bisericesc (aproape 8% din impozitul pe venit), care, în baza unui concordat cu statul, este perceput de autoritățile fiscale. (Astfel, cine figurează în datele oficiului stării civile și ale fiscului cu mențiunea „fără religie” nu este automat ateu!)

Comunitățile religioase[modificare | modificare sursă]

În ciuda pierderilor recente de adepți, creștinismul este în continuare cea mai importantă religie din Germania, alături de Biserica Evanghelică, cuprinzând 29,9% la 31 Decembrie 2008 (mai puțin cu 0,3%, în comparație cu 30,2% în anul 2007) din populație și Romano-Catolicismul cuprinzând 30,7% la 31 Decembrie 2008 (la fel, mai puțin cu 0,3% în comparație cu anul 2007). Majoritatea populației germane aparține comunității creștine, deși mulți dintre enoriași nu sunt strict observanți, prezența la biserică fiind mai mică de 10%, din care 4,1% la catolici (în 2008); 1,2 Protestanți aparținând Bisericii Evanghelice-Luterane. 1,7% din populație este creștin ortodoxă (în principal formată din greci, sârbi și români). Bisericile independente sau congregațiile se află în toate orașele mari și cele mici, dar majoritatea bisericilor sunt mici. Una dintre acestea este biserica confesională luterană numită Biserica Independentă Evanghelică-Luterană. Până la Reforma din secolul XVI, romano-catolicismul a fost unica biserică în Germania.

Islamul[modificare | modificare sursă]

În 2006, în Germania trăiau aproximativ 3,2 milioane de musulmani (majoritatea fiind originară din Turcia). Sunt reprezentate mai multe orientări ale acestei confesiuni: Sunna, Shia, Almadiyya și aleviții.

Iudaismul[modificare | modificare sursă]

Aproape 90.000 de evrei, majoritatea din țările ex-sovietice, s-au stabilit în Germania de la căderea zidului Berlinului. Acest lucru se datorează faptului că politica guvernului german este de a permite imigrarea tuturor celor care sunt evrei și provin din fosta Uniune Sovietică (incl. din țările baltice).

Unii reprezentanți ai celor aproximativ 60.000 de evrei germani și-au exprimat sentimente amestecate cu privire la această imigrare recentă. Înainte de regimul nazist și de război, populația evreiască germană era de circa 600.000. Mulți evrei din Rusia și alte foste țări socialiste aderă la curentul iudaic reformat în Germania.

Culte, secte și noile mișcări religioase[modificare | modificare sursă]

Ca în majoritatea țărilor, bisericile sunt implicate activ în propagarea informațiilor și avertismentelor privind sectele și noile mișcări religioase. Când clasifică grupurile religioase, Biserica Romano-Catolică și Biserica Evanghelică folosesc o ierarhie pe trei nivele: biserică, biserică liberă și secte.

1. Biserică termenul general aplicat Bisericii Romano-Catolice și Biserica Protestant- Evanghelică și Bisericii Ortodoxe. Bisericile nu doar au statutul de organizații non-profit, dar au și drepturi adiționale cum ar fi corporație statutară, ce înseamnă că au dreptul de a angaja funcționari publici; de a rezolva anumite probleme oficiale sau de a emite documente oficiale. 2. Biserici libere este termenul general pentru organizațiile protestante, cu excepția Bisericii Protestant-Evanghelice de exemplu: Baptiștii, Metodiștii, Luteranii independenți, Penticostalii, Adventiștii zilei a 7-a. Totuși Catolicii Vechi pot fi și ei numiți ca biserică liberă. Bisericile libere se bucură de statutul de organizașie non-profit neimpozabilă și de drepturile adiționale (corporație statutară).

3. Sectele este termenul pentru grupurile religioase care nu fac parte dintr-o religie majoritară (dar poate ca adevărații credincioși a unei religii majoritare). Exemple de astfel de grupuri sunt: Biserica Scientologică și Hare Krishna. Deși aceste grupuri religoase au libertatea religioasă totală și sunt protejate împotriva discriminării, organizațiile în cele mai multe cazuri nu au garantat statutul de Organizație Non-Guvernamentală (ONG) și drepturile adiționale. Orice "Landeskirche" protestantă (biserică ce are o jurisdicție canonică extinsă pe unul sau mai multe landuri) sau episcopie catolică are delegat sectant de la care obțin informații despre mișcările religioase.

Secularismul[modificare | modificare sursă]

Înainte de-al doilea război mondial; aproape 2/3 din populația Germaniei era protestantă; iar 1/3 era Romano-Catolică. În nordul și nord-estul Germaniei, în special, Protestantismul domina. În fost Germanie de Vest, care conținea aproape toate zonele catolice istorice germane, între anii 1945-1990, catolicii au avut o majoritate mică până în 1980. Zonele protestante au fost mult mai afectate de secularism decât zonele predominant catolice. Landurile predominant secularizate precum Hamburg sau cele din Germania de Est; obișnuiau să fie comunități luterane sau Protestanți uniți. În orașe precum: Hamburg, Berlin, Brodenburg, Saxonia-Anhalt, Thuringia și Mecklenburg-Vorpommern există o majoritate non-religioasă. În partea estică a Saxoniei-Anhalt, doar 19,7% dintre cetățeni aparțin celor 2 mari biserici cin țară. Aceasta este în landul unde s-a născut Martin Luther.

În estul Germaniei, atât respectarea, cât și afilierea religioasă sunt mult mai scăzute decât în restul țării după 40 de ani de guvernare comunistă, deși această guvernare a luat sfârșit acum 20 de ani. Guvernul Republicii Germane Democrate a încurajat o privire asupra lumii atee prin instituții precum Jugendweihen (Consacrarea Tinerilor), ceremoniile de botez seculare, înrudite cu confirmarea Creștină la care toți tinerii erau încurajați să participe (erau dezavantajați social dacă nu participau). Media prezenței la biserică este acum cea mai scăzută din lume, numai 5% mergând măcar o dată pe săptămână la biserică, în comparație cu 14% din restul țării , spune un studiu. Numărul botezurilor, căsătoriilor religioase și înmormântărilor este mic față de vestul țării.

Libertatea religioasă[modificare | modificare sursă]

Constituția Germană garantează libertatea la credință și religie. Mai stipuleză că nimeni nu poate fi discriminat pentru credința sa sau opiniile religioase. Biserica și statul sunt separate, dar există cooperare în anumite domenii, în principal în domeniul social. Comunitățile religioase care au o dimensiune considerabilă și stabilitate și respectă constituția pot fi recunoscute ca corporație statutară. Acest statut le oferă anumite privilegii, de exemplu posibilitatea de a preda în școli religia și de a plăti taxe de membru către Departamentul German de Impozite sub numele de cotizație pentru biserică. Este o majorare de impozit de 8-9% din impozitul pe venit. Acest statut legal se aplică mai ales la Biserca Romano-Catolică, Biserica Protestant-Evanghelică și comunității evreice. Au existat numeroase discuții pentru acordarea acestor drepturi și grupurilor religioase precum Martorii lui Iehova și Musulmani. Eforturile musulmanilor au fost împiedicate de propria comunitate de musulmani, ce este dezorganizată în Germania, cu multe organizații mici rivale și neavând nici o conducere centrală, care nu se potrivește încadrarea legală, care a fost creată la început cu bisericile creștine bine-organizate, în principal.

Lista grupurilor religioase și numărul acestora[modificare | modificare sursă]

Următoarea listă este bazată pe estimările făcute în 2006 de un studiu al mass-mediei privind religiile:

Creștinism[modificare | modificare sursă]

creștini 53,5 milioane (aproximativ 65%)

Protestantism[modificare | modificare sursă]

Biserica Evanghelică Luterană - 25.101 milioane, 30,5% în decembrie 2006

Biserica Neo-Apostolică- 400.000

Baptiști - 300.000-380.000 (preponderent din fosta Uniune Sovietică)

Evanghelicii liberi - 232.000

Baptiști - 86.500

Metodiști - 65.638

Frații puritani - 45.000

Penticostali - 50.000

Biserica Evanghelică Metodistă - 38.000

Biserica Evanghelică-Luterană Independentă - 36.000

Menoniți - 39.414

Biserica Adventistă de ziua a 7-a - 36.000

Apostolii lui Iisus - 20.000

Reformați - 13.000

Biserica Daneză - 6.500

Gemeinde der Christen ("Comunitatea creștinior") Ecclesia - 4.000

Biserica Ioanită - 3500

Biserica Nazaretului - 1.984

Bisericile lui Iisus - 1.400

Total: 26.449.926 (32,31%)

Catolicism[modificare | modificare sursă]

Romano-catolici - 25.176.000 (30,7%)

Romano-catolicii vechi - 25.000

Catolicii Sf. Maron - 6.000

Biserica Ortodoxă[modificare | modificare sursă]

Biserica Ortodoxă din Constantinopol - 450.000

Biserica Ortodoxă Română - 300.000

Biserica Ortodoxă Sârbă - 250.000

Biserica Ortodoxă Rusă - 150.000

Biserica Ortodoxă Bulgară - 66.000

Biserica Ortodoxă Siriană- 55.000

Biserica Apostolică Armeană - 35.000

Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahedo - 13.000

Biserica Ortodoxă Greacă - 13.000

Biserica Asiriană - 10.000

Biserica Ortodoxă Ucraineană autocefală - 3.600

Biserica Ortodoxă Egipteană - 3.000

Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului) - 1.000

Altele

Biserica Mormonă - 37.159

Martorii lui Iehova - 166.000

Islam[modificare | modificare sursă]

Sunniți - 2,5 milioane

Aleviți - 410.000

Shiiți - 225.000

Almadiyya- 50.000

Ismailiți - 12.000

Sufi - 10.000

Iudaism[modificare | modificare sursă]

Uniunea Progresivă a Evreilor din Germania - 3.000

Consiliul Central al Evreilor din Germania - mai multe comunități evreiești

Total: 200.000 (0,25%)

Alte culte[modificare | modificare sursă]

Budiști - 245.000 (0,30%)

Hinduși - 97.500

Sikh - 50.000

Credința Bahai cu una din cele 7 case de credință din Germania.

Yazidiți

Fără religie[modificare | modificare sursă]

Nici o religie specificată

Studiu de opinie[modificare | modificare sursă]

Existența unei entități supranaturale

Potrivit celui mai recent sondaj făcut de Eurobarometer în 2005:

-46% din cetățenii germani au răspuns că „cred în Dumnezeu”

-25% au răspuns: „cred că există un fel de spirit sau o forță de viață”

-25% au răspuns: „nu cred în spirit, Dumnezeu sau alte forțe”

-3% au răspuns: „nu știu”

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g germani și imigranți, potrivit datelor publicate de Ministerul de Interne în 2005 [1]
  2. ^ http://www.serbien-montenegro.de/html/serbien_-_serben_in_deutschlan.html
  3. ^ Statistisches Bundesamt Deutschland (Biroul Federal de Statistică), Leichter Anstieg der Bevölkerung mit Migrationshintergrund (Ușoară creștere demografică a populației originară de peste hotare). Pressemitteilung (Comunicat de presă) Nr. 105 din 11.03.2008
  4. ^ http://www.iza.org/iza/en/papers/transatlantic/1_locher.pdf
  5. ^ http://www.odessa3.org/journal/pohl.pdf
  6. ^ Nina Zimnik, Nicht jeder Deutsche ist automatisch weiß, în: cotidianul „Hamburger Abendblatt“, din 15. August 2000