Saxoni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Hartă arătând patria saxonilor (Ducatul Saxoniei [ger. Herzogtum Sachsen] în secolul al zecelea) în regiunea mărginită de cele trei râuri: Weser, Eider, și Elba

Saxonii erau o confederație de triburi germanice, aparținând din punct de vedere etno-lingvistic ramurii apusene. Ei se găsesc chiar acum , începând din secolul al III-lea, pe cursurile inferioare ale Weserului și Elbei. Anglii locuiau în sudul peninsulei Iutlanda, în vreme ce iuții, un alt neam înrudit cu celelalte două, și care le-a întovărășit în migrație, se găseau în nordul Iutlandei.

Migrația acestor neamuri spre Britannia a fost favorizată de părăsirea insulei de către trupele romane, la începutul secolului al V-lea. Chemați pe la mijlocul aceluiași secol ca mercenari de britonii romanizați, pentru a lupta cu scoții și picții, înaintașii irlandezilor și ai scoțienilor de astăzi, anglii și saxonii constată că fosta provincie romană oferă condiții prielnice stabilirii lor. Grupuri din ce în ce mai numeroase încep să sosească de pe continent, îi masacrează pe britoni sau îi obligă să se refugieze spre Țara Galilor, Cornwall sau Bretania franceză de astăzi (fosta Armorica). Prin anii 500 apar primii regi, iar în secolul al VI-lea se conturează mai multe regate, care își dispută întâietatea și se afirmă, în diferite etape: Northumbria, Wessex, Kent. Invazia vikingă creează mari dificultăți anglo-saxonilor, care reușiseră să se unifice sub stăpânirea regelui Alfred cel Mare (871-899). De-abia în secolul al XI-lea, regatul anglo-saxon își recapătă pentru o scurtă perioadă independența, în 1066 având loc cucerirea normandă sub conducerea ducelui Wilhelm.

Vezi și[modificare | modificare sursă]