Calafat

Municipiul Calafat s-a plămădit şi dezvoltat de-a lungul timpului într-un cadru geografic natural excelent, determinat de prezenţa apelor bătrânului Danubiu, pe al cărui mal stâng este amplasată aşezarea. Calafatul, oraşul rozelor, al castanilor şi stejarilor seculari, al holdelor aurii, şi industriei moderne, dar şi al falnicelor monumente istorice, este situat în extremitatea sud–vestică a judeţului Dolj, pe malul stâng al Dunării, la aproximativ 90 km de Craiova, în Câmpia Ciuperceni, subunitate a Câmpiei Băileştilor, acolo unde fluviul începe să-şi adâncească cel de-al doilea meandru, respectiv la 43˚, 58΄ şi 14˝ latitudine nordică şi 22˚, 56΄ şi 40˝ longitudine estică. În prezent, Calafatul include în componenţa sa administrativă şi satele Ciupecenii Vechi, Basarabi şi Golenţi.

La sud şi sud-vest, peste Dunăre, se află Bulgaria. Între Calafat şi oraşul vecin, Vidin (Bulgaria), legăturile permanente se realizează prin nave special amenajate (bacuri), iar pe direcţia km. Flv 796 urmează să se construiască podul peste Dunăre (a cărui construcţie se va finaliza în 2010). Spre Sud–Est, la o depărtare de 14 km, se găseşte comuna Poiana Mare, una dintre cele mai mari aşezări rurale din ţară, cu care comunică, atât prin calea-ferată Calafat-Golenţi, cât şi prin moderna şosea asfaltată 55A. La Sud şi Sud–Est, oraşul se învecinează cu localităţile Smârdan şi Ciupercenii Noi, ambele înfiinţate la sfârşitul secolului trecut şi care în prezent alcătuiesc o singură comună - Ciupercenii Noi.

Din punct de vedere fizico – geografic, oraşul se găseşte situat într-o regiune de şes, respectiv în Câmpia Română şi anume la extremitatea sud-vestică a Câmpiei Olteniei, mai exact în Câmpia Băileştilor. Câmpia Română (a Dunării de Jos) situată pe partea stângă a Dunării, este mărginită spre nord de Piemontul Getic, Subcarpaţi şi Podişul Moldovei.

Caracterul general al reliefului este dat de predominanţa formelor plate, cu altitudine mai mică de 200 m, dar în cadrul câmpiei se pot distinge cel puţin trei aspecte deosebite, întâlnite în cadrul unor subunităţi orientate pe direcţia est–vest: câmpia piemontală, câmpia de subsidenţă şi câmpia tabulară loessica. Câmpia Română este împărţită în două mari subdiviziuni: Câmpia Română de Est şi Câmpia Română de Vest, separate de o linie care corespunde aproximativ cursului râului Argeş. Subunitate a Câmpiei Olteniei, Câmpia Băileşti se întinde între văile Drincea şi Jiu, străbătută de Balasan şi Desnăţui, fiind formată din terasele Dunării, excepţie făcând Câmpul Segarcei, un mic sector din nord – est, aici găsindu-se foarte larg dezvoltate toate cele opt terase ale acesteia, iar valea în ansamblul ei atinge lăţimea maximă de 40 km.

[modifică] Istoric

Zorii istoriei in spatiul geografic care contureaza astazi municipiul Calafat si satele componente – Basarabi, Golenti si Ciupercenii Vechi, au evidentiat existenta unei populatii statornice asezata in vatra mai sus amintita din cele mai vechi timpuri care si-a urmat fagasul propriu de manifestare, de cultura materiala si spirituala, zamislind de-a lungul mileniilor valori de originalitate si trainicie intrate in patrimoniul culturii nationale in consonanta cu evolutia generala a civilizatiei romanesti. Cercetarile arheologice confirma diferentierea sociala, in plin proces de infaptuire in secolele III – I i. Hr. si in secolul I d. Hr. ca si legaturile tot mai active cu romanitatea balcanica, inclusiv prin punctul de trecere din dreptul Calafatului.

Prima atestare documentară păstrată, referitoare la Calafat datează din 1424: Vama de la Calafat, care în secolele XV - XVI devine punctul de tranzit cel mai important pentru comerţul Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică. O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar –Ţepeluş (noiembrie 1477 – septembrie 1478). Acesta, la 3 aprilie 1480, întăreşte Tismanei, unde era stareţ Matei, vama de la Calafat cu târgul, ca şi alte vămi şi bălţi. Din 30 aprilie 1502 dateaza un alt hristov, dat de Radu cel Mare (1495 - 1508), care intareste Tismanei, al carei egumen era Ioanichie, „vama de la Calafat, ca sa fie de ocina si de ohaba si sa ia vama de la Calafat” Tot din primii ani ai secolului al XVI-lea dateaza si alte doua hristoave domnesti, prin care se intarea manastirii Tismana vama de la Calafat. La 26 iunie 1508, Mihnea I cel Rău intareste manastirii vama de la Calafat, care a fost a Tismanei inca de la batranii domni, iar la 1 mai 1510, din Târgovişte, Vlad cel Tânăr o da ieromonarhului Ioanichie si calugarilor de la Tismana. La 10 mai 1523, Vladislav al III-lea, da porunca mamastirii Tismana „ca sa fie volnici calugarii din Sfanta manastire Tismana sa-si ia vama de sare de la Vadul Vidinului de la valahi”, iar un an mai tarziu, tot acesta, intarea egumenului Istratie si calugarilor Tismanei „vama de la Calafat cu targul si balta Bistret cu vama”, ca si altele, „pentru ca le-au fost vechi si mosteniri de la batranii domni”. Asemenea acte de danie, sau mai exact de reantarire a stapanirii asupra vadului de la Calafat, au mai fost date de catre Moise Vodă (12 mai 1529) si Mircea Ciobanul (26 aprilie 1547), Petru cel Tânăr (17 aprilie 1568). Din cercetarea documentelor epocii, rezulta ca in secolele XIV – XVII Calafatul constituia punctul terminus al unui drum comercial important, cunoscut si sub numele de „Drumul sarii”, pozitia lui geografica oferind conditii optime pentru desfasurarea unui activ comert de tranzit. De aici, produsele excedentare ale Tarii Romanesti ajungeau in Peninsula Balcanica, pana pe tarmurile Adriaticii si tot pe aici, marfurile negustorilor turci si greci patrundeau in Muntenia si mai departe, in Transilvania si Ungaria. Prin vama de la Calafat se trimiteau in Imperiul otoman mari cantitati de cereale, vite, cai, oi, peste, sare, vin, ceara, miere, cherestea. Prin acelasi punct intrau in tara obiecte de imbracaminte si podoaba, stafe orientale, covoare, mirodenii. Importanta care se acorda Calafatului in secolele XVII – XVIII era determinate si de faptul ca, fiind asezat in fata Vidinului si la rascruce de drumuri, prin el se scurgeau marfurile ce veneau sau plecau din partile de apus ale Bulgariei, Macedoniei, vestul Serbiei si chiar de mai departe, in Ragusa si Salmatia . Tot de la Calafat se putea face usor legatura cu Craiova, pe unde trecea principalul drum comercial care strabatea Oltenia de la est la vest (Bucureşti – Piteşti – Slatina – Craiova – Cernet - Varciorova). Mărfurile pornite de la Calafat puteau astfel să ajungă fie la Târgu Jiu şi de aici prin pasul Vâlcan în Transilvania, sau, trecând prin Slatina, urmau drumul pe Valea Oltului până la Sibiu. Indiferent de una sau alta din ipoteze privind istoria oraşului Calafat, cert este că aşezarea datează din epoci străvechi, cumulând de-a lungul mileniilor paleolitice şi neolitice, în epoca fierului şi pretracică, valorile anticelor civilizaţii din spaţiul egeeano-carpatic.

[modifică] Ipoteza originii genoveze

B. P. Hasdeu a fost primul istoric care a emis ipoteza originii genoveze a Calafatului medieval. La rândul său, A.D. Xenopol, îmbrăţişând ideea lui Haşdeu, a sustinut că genovezii „par să fi întemeiat porturile dunărene Giurgiu, aşa numit San Giorgio, patronul Genovei şi Calafatului, de la calafatare – a unge corabiile cu duhot”. Este, de altfel, perioada când traficului intens pe Dunăre i se adaugă negustorii genovezi, ca urmare a încheierii tratatului de la Nymphaion, dintre Genova şi Imperiul Bizantin, din 13 martie 1261. Originea genoveză este susţinută şi în alte lucrări mai vechi sau mai noi; amintim, între acestea, pe cea scrisă de C. Buchholtzer şi P. Rotaru, lucrarea „Pe firul Dunării. De la Baziaş la Marea Neagră”, „Dicţionarul geografic al judeţului Dolj”, „Dunărea. Privire istorică, economică şi politică”. In sfârşit, amintim lucrarea lui Al. Cebuc şi C. Mocanu, care pledând pentru aceeaşi ipoteza, susţin că genovezii, concurenţii veneţienilor, ajutaţi de moldoveni, împing comerţul lor pe Dunăre pâna la Calafat, servindu-se de diferite nave.

[modifică] Ipoteza originii bizantine

Alţi istorici susţin originea bizantină a toponimicului local. Aşa, de pildă, C.C. Giurescu, după ce menţionează existenţa Calafatului „înainte de Basarab întemeietorul”, deci sfârşitul secolului al XII-lea şi începutul secolului al XIV-lea, arată că denumirea de Calafat „redă exact grecescul Kalafatis, care îndeamnă cel ce smoleşte vasele”. În acest loc, presupune C.C. Giurescu, trebuie să fi fost o „escala, o schela… unde se încărcau grânele Olteniei şi se călăfătuiau vasele”. Aceeasi origine bizantină a numelui aşezării o susţine şi Nicolae Iorga, care afima ca denumirea de Calafat ar veni de la un nume grecesc de persoană, anume Kalafatis, nume foarte răspândit la Bizanţ. Tot pentru originea bizantină a toponimicului Calafat se pronunţă şi autorii unei lucrări de istoria bisericii române, care susţin că „pe Dunăre, bizantinii au dat denumirile greceşti localităţilor… Maglavit, Calafat, Corabia, Zimnicea etc.”

[modifică] Legenda locală

Legenda locală pledează pentru ideea că străvechea aşezare a Calafatului ar fi fost la origine o mică colonie de pescari. Potrivit unei legende, în secolul al XI-lea, mai precis prin anii 1040 – 1042, un oarecare Mihail Calafat, meşter în arta călăfătuirii, găsind pe aceste meleaguri o aşezare propice pentru executarea meseriei lui, ar fi înfinţat, pe malul Dunării, un atelier pentru repararea şi smolirea corăbiilor, fapt care a făcut ca navigatorii bizantini, iar apoi şi cei genovezi, atraşi de iscusinţa sa, să-şi aducă vasele pentru a fi reparate. Potrivit aceleiaşi legende, locul unic unde se efectua operaţiunea de călăfătuire era la debarcaderul de lânga această aşezare care, ulterior, a primit numele de Calafat.

[modifică] Stema municipiului Calafat

Este adoptată prin Hotărârea Guvernului nr. 627 din 29 mai 2003 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 416 din 13 iunie 2003.

Descrierea stemei: Stema municipiului Calafat se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, împărţit în furcă răsturnată. În cartierul unu, pe roşu, un leu rampant de aur, ieşind spre dreapta, armat cu negru. În cartierul doi, pe argint, trei ghiulele negre arzând cu flacără roşie, aşezate una la două. În cartierul trei, pe albastru, un caduceu de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală, cu cinci turnuri crenelate.

Semnificaţia elementelor însumate: Leul este vechiul simbol al Olteniei, prezent şi în tradiţia heraldică interbelică. Ghiulele sunt, de asemenea, un element heraldic tradiţional, ele făcând aluzie la începutul Războiului de Independenţă din 1877, de la Calafat şi Corabia pronind primele asalturi asupra malului turcesc. Caduceul este simbolul zeului comerţului, Mercur, şi se referă la poziţia de centru comercial şi de tranzit a localităţii, ce este şi port la Dunăre. Coroana murală cu cinci turnuri crenelate arată că localitatea are rang de municipiu.

[modifică] Demografie

Evoluţia populaţiei la recensăminte:

[modifică] Personalităţi

Nicolae Daşcovici (1888 - 1969), jurist, istoric, publicist.
Gheorghe Popescu (1967 - 20??), fotbalist.
Ştefan Iordache (1967 - 20??), actor.
Gabriel Chifu actor.

[modifică] Legături externe

Pagina Primariei Calafat

Municipii şi oraşe în Judeţul Dolj

v • d • m Dunărea românească
Localităţi riverane	Baziaş • Moldova Nouă • Orşova • Drobeta Turnu-Severin • Calafat • Bechet • Corabia • Turnu Măgurele • Zimnicea • Giurgiu • Olteniţa • Călăraşi • Cernavodă • Feteşti • Hârşova • Măcin • Brăila • Galaţi • Isaccea • Tulcea • Sulina
Obiective turistice	Cazanele Dunării • Porţile de Fier • Podul lui Traian • Insula Golu • Schela Cladovei • Insula Şimian • Insula Ada Kaleh • Ostrovu Mare • Ostrov • Lacul Bugeac • Cetatea Durostorum • Oltina • Dunăreni • Cetatea Sucidava • Canalul Dunăre-Marea Neagră • Podul Regele Carol I • Cetatea Axiopolis • Cetatea Capidava • Topalu • Canaralele Hârşovei • Cetatea Carsium • Giurgeni • Insula Mică a Brăilei • Cetatea Troesmis • Cetatea Arrubium • Lacul Brateş • Cetatea Noviodunum • Delta Dunării