Iudaism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Obiecte de cult ale iudaismului.

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului eáqnov), cunoscut și sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creștinism și islam. Termenul iudaism își are originea în numele regatului Iuda, țara tribului Iuda—descendenții celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărțită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînă în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mișcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituție sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) a iudaismului contemporan sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală). Halaha reglementează aspectele vieții evreilor care nu sunt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular.

Doctrina religioasă și principiile credinței[modificare | modificare sursă]

Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii și etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare explorate și explicate în Talmud și în alte texte. În conformitate cu tradiția evreiască, iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham.

În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverșunare a fost monoteist în teologie - deși Tanahul amintește perioade de apostazie de la iudaism printre israeliți.

„Idolatria poporului lui Iuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul lui Iuda se închina de sute de ani.[1]
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Într-un documentar al BBC dr. Francesca Stavrakopoulou, lector principal la Universitatea din Exeter, specializată în studii biblice ebraice declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu ne spune adevărul despre acești oameni din antichitate [adică evreii — n.n.].”[2] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din sec. al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586, după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).[3]

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve.[4] În același documentar Baruch Halpern afirmă că monoteismul a pornit din reforma constând din epurările religioase produse la ordinul regelui Iozia, reluare a epurărilor la ordinul străbunicului său, regele Ezechia. Regele Iozia a avut nevoie de centralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și sprijinul populației în scopuri expansioniste, această ideologie fiind consemnată în Deuteronom. Halpern afirmă despre reforma bazată pe Deuteronom că nu e vorba de invenție de tradiție, ci dimpotrivă, de un refuz radical al tradiției.

Istoric, iudaismul a accentuat credința în revelația divină și în acceptarea versiunilor Torei scrise și orale ca esență fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naștere la multe formule în ceea ce privește anumite convingeri teologice inerente în Tora și Talmud.

De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credință, și chiar dacă acestea diferă în ceea ce privește anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sunt „treisprezece principiile de credință”, formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunității evreiești pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică („Ani Ma'amin” și „Yigdal”) în cărțile de rugăciuni evreiești, și, eventual, au devenit general acceptate.

Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente,deși adevărate, dar care nu au fost principii de credință, și, astfel, plasând prea mulți evrei în categoria de "eretic". Mulți alții au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore.

În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele pentru convertirea la iudaism sunt: circumcizia și aderarea la obiceiurile tradiționale.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Iudaismul întotdeauna a preamărit studiul Torei și a altor texte religioase. Urmează o listă structurată a lucrărilor centrale a practicii și gândirii mozaice.

    1. Tanah (Biblia ebraică) și comentariile
      1. Mesora
      2. Targum
      3. Exegeză biblică evreiască (Midraș de mai jos)
    2. Lucrări din era talmudică (literatura rabinică clasică)
      1. Mișna și comentariile
      2. Tosefta și tractatele minore
      3. Talmud:
        1. Talmudul babilonian și comentariile
        2. Talmudul ierusalimitean și comentariile
    3. Literatura Midrașică:
      1. Midrașul Halahic (despre Halaha)
      2. Midrașul Agadic (despre Agada)
    4. Literatura halahică
      1. Codurile Legii și tradiției Mozaice
        1. Mișne Tora și comentariile
        2. Tur și comentariile
        3. Șulchan Aruch și comentariile
        4. Literatura responsa
    5. Gândirea și etica evreiască
      1. Filosofia evreiască
      2. Kabbala
      3. Lucrări hasidice
      4. Etica evreiască și Mișcarea Mussar
    6. Siddur și Liturghie
    7. Piyyut (poezia clasică evreiască)

Tanah - Biblia ebraică[modificare | modificare sursă]

Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora, adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament (Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani și fără vocalizare și punctuație, Tora este un subiect de studiu esențial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-un număr imens de modalități. Interpretări bazate pe traducerea unui cuvânt sau pe punctuații diferite au dus la dispute interminabile între înțelepții evrei. Studiul de Tora are o importanță capitală în iudaism, fiind preocuparea esențială a omului. În ierarhia interioară a învățăceilor de Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea iudaismului, există diferite curente și instituții de studiu rabinice.

Biblia ebraică cuprinde 24 de cărți grupate în 3 secțiuni. Acestea sunt:

    1. Tora (תורה) (Pentateuhul), care cuprinde primele cinci cărți ale Biblie:
      1. Cartea Genezei
      2. Cartea Exodului
      3. Cartea Leviticului
      4. Cartea Numerilor
      5. Cartea Deuteronomului.

În principiu, Tora este obiectul de studiu permanent și zilnic. Tora este citită ceremonial și public în sinagogă în zilele de Sâmbătă (Șabat) și de sărbătoare. Gândirea filozofică și doctrinară a iudaismului se bazează primordial pe Tora.

    1. Profeții (נביאים, Neviim),"cei vechi":
      1. Cartea lui Iosua (יהושע)
      2. Cartea Judecătorilor (שופטים)
      3. Cartea lui Rut (רות)
      4. Cartea întâi a lui Samuel (שמואל), Cartea a doua a lui Samuel
      5. Cartea întâi a Regilor (מלכים) Cartea a doua a Regilor
      6. Cartea întâi a Cronicilor, Cartea a doua a Cronicilor
      7. Cartea lui Esdra (עזרא)
      8. Cartea lui Nehemia (נחמיה),
      1. Cartea lui Tobia(apocrifă nebiblică)
      2. Cartea Iuditei(apocrifă nebiblică)
      1. Cartea Esterei (אסתר)
      2. Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor,(apocrife nebiblice)
      3. Cartea lui Iob (איוב)
      4. Cartea Psalmilor (תהילים Tehilim - 150 de cântări și imnuri)
      5. Cartea Proverbelor (משלי)
      6. Cartea lui Qohelet (קהלת - Ecleziastul)
      7. Cartea Cântării Cântărilor (שיר השירים)
      8. Cartea Înțelepciunii, Cartea lui Ben Sirah (Ecleziasticul)(apocrifă nebiblică)
      9. Cartea Profetului Isaia
      10. Cartea profetului Ieremia (ירמיהו)
      11. Cartea Lamentațiunilor (איכה - Plângerile lui Ieremia)
      12. Cartea profetului Baruh(apocrifă nebiblică)
      13. Cartea profetului Ezechiel (יחזקאל)
      14. Cartea profetului Daniel (דניאל)
      15. Cartea profetului Osea
      16. Cartea profetului Ioel
      17. Cartea profetului Amos
      18. Cartea profetului Abdia
      19. Cartea profetului Iona
      20. Cartea profetului Mihea
      21. Cartea profetului Nahum
      22. Cartea profetului Habacuc
      23. Cartea profetului Sofonia
      24. Cartea profetului Agheu
      25. Cartea profetului Zaharia
      26. Cartea profetului Malahia.
    1. Scrierile (כתובים, Ketuvim) cuprind:
      1. Cele cinci cărți hagiografice (megilot)
      2. Cartea Cantarilor שיר השירים
      3. Rut רות
      4. Plângerile איכה
      5. Eclesiastul קהלת
      6. Ester אסתר
      7. Daniel דניאל
      8. Ezra עזרא
      9. Nehemia נחמיה
      10. Cronici 1 si 2. דברי הימים

Talmud[modificare | modificare sursă]

Talmudul este o compilație imensă de cazuistică reglementată de autoritățile rabinice din diferite locuri și perioade. Talmudul ca noțiune este o derivație a noțiunii de "studiu". Talmudul este o compilație consacrată care nu mai poate fi schimbată dar în jurul căreia se fac noi adausuri interpretative extratextuale. Talmudul este studiat zilnic iar întregul ciclu prestabilit de studiu durează cca. 5 ani, după care se reîncepe. Talmudul propriu zis este format din משנה Mișna și גמרא Ghemara precum și din straturi doctrinare suplimentare, consacrate în expunerea și analiza fundamentelor iudaice din Mișna și Gmara. "Talmudul" ca noțiune include două variante: Talmudul Babilonian și Talmudul Ierusolomitan. Talmudul Babilonian este versiunea mai cunoscută și studiată.

Sărbători[modificare | modificare sursă]

Sâmbăta[modificare | modificare sursă]

Sâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a Creatorului după cele șase zile de facere a lumii (Geneza). Potrivit religiei evreiești, este interzis să se lucreze în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători.

Roș haȘana[modificare | modificare sursă]

Roș Hașana este Anul Nou conform calendarului mozaic.

Purim[modificare | modificare sursă]

Purim este o sărbătoare evreiasca care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan antic de distrugere de către Haman, după cum este scris în cartea biblică Cartea Esterei (Megillat Esther). În funcție de poveste, Haman trage la sorți pentru a stabili data la care să fie exterminați evreii.

Șavuot[modificare | modificare sursă]

Șavuot (ebraică: שבועות; în pronunția așkenază Șavuos, ad literam, "Sărbătoarea săptămânilor") este o sărbătoare evreiască care cade în ziua a șasea a lunii Sivan (sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie). Ea eternizează momentul cînd Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Este una din așa-numitele "șaloș regalim", adică cele trei evenimente festivalice când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim.

Sukkot (סוכות)[modificare | modificare sursă]

În timpul sărbătorii de Sukkot (סוכות) evreii ies din casele lor și locuiesc timp de șapte zile în niște umbrare sau colibe construite după reguli stricte, în amintirea celor patru zeci de ani de pribegie în deșert.

Pesah (פסח - Paștele )[modificare | modificare sursă]

În timpul celor șapte zile ale sărbătorii Paștelui פסח (Pessah) (în amintirea ieșirii din Egipt מצרים) nu se mănâncă pâine dospită din cele cinci feluri de cereale, ci numai „pască”, pâine nedospită, (în ebraică mața מצה).

Iom Kipur[modificare | modificare sursă]

Iom Kippur (יום כפור iom kippùr, Ziua ispășirii) - este una din cele trei mari Sărbători evreiești; este ziua de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispășesc"). Este una din așa-zisele Iamim Noraim ("Zilele temerii reverențioase"). Iamim Noraim sunt Roș haȘana și Yom Kippur, respectiv primele și ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenței.

Hanuka[modificare | modificare sursă]

Hanuka (în ebraică חֲנֻכָּה sau חנוכה) reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" sau "Sărbătoarea luminilor".

Ritualuri[modificare | modificare sursă]

Un papirus din Tora

În sinagoga, lăcașul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase, de regulă scrise pe suluri și, de asemenea, Menorá (candelabrul cu șapte brațe).

La opt zile de la naștere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieți la 13 ani.

Veșmintele de cult[modificare | modificare sursă]

Un bărbat evreu din Chişinău (1900) purtând kippa

O kippah (în ebraică: כִּפָּה, kippot plural; idiș: יאַרמלקע, yarmulke) este un acoperământ pentru cap ușor rotunjită fără margini lărgite purtate de mulți bărbați evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte religioase evreiești, și în orice moment de către unii bărbați evrei. În comunitățile non-ortodoxe, unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot diferite în mărime de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana capului în întregime.

Țițit (ebraică: צִיציִת) (pronunție așkenazică: tzitzis) sunt șaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colțuri ale tallit (ebraică: טַלִּית) care seamănă cu o eșarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat de bărbați evrei și de unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradițiile variază în ceea ce privește când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieți poartă tallit de la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunități ale așkenazilor se obișnuiește să se poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atârne în mod liber peste îmbrăcăminte.

Un bărbat purtând tallit cu ţiţit peste cap în timpul rugăciunii.
Un bărbat îmbrăcat în tefillin în Ierusalim.

Tefillin (ebraică: תְפִלִּין), cunoscut în limba engleză ca phylacteries (de la φιλακτέριον cuvântul grecesc, însemnând cetate sau de protecție a), sunt două cutii pătrate de piele care conțin versete biblice, atașat la frunte și în jurul brațul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de dimineață, de către bărbați evrei.

Rugăciunile[modificare | modificare sursă]

Iudaismul a accentuat importanța executării poruncilor mai mult decât afișarea unor convingeri dogmatice. Astfel nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărți de rugăciune, care, totuși, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori în versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii și includerea cântecelor în serviciul divin. Ulterior după distrugerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiției rabinice, va înlocui jertfele din Templu.

Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. La rugăciunea de dimineață bărbații se înfășoară în patrafir (Talith, un șal cu ciucuri în cele patru colțuri), simbol al prezenței divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care și baruh șelo asani ișa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioși poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colțuri) toată ziua.

Poziția femeii în iudaism[modificare | modificare sursă]

Cel puțin până în secolul al II-lea e.n. iudaismul a permis poliginia, dar niciodată n-a permis poliandria.[5]

Deși este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios și social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac în niciun caz o afirmație sexistă, ci dimpotrivă ei îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat și pe care sunt obligați să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menține legătura strânsă cu Dumnezeu și în lipsa acestor obligații[6]. Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credință: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii bărbații trebuie să poarte așa numitele filacterii (tefilin).

Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărți ale lui Moise).

Rabinul[modificare | modificare sursă]

La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are funcția unui îndrumător religios. El este cel care coordonează studiul Torei.

Cașrut -- legile alimentare[modificare | modificare sursă]

Se vorbește în iudaism și de o serie de restricții alimentare, deoarece aici intervine distincția dintre pur și impur. Cușer (în limba idiș, kașer în limba ebraică) înseamnă „pregătit după ritual” și, în cazul mâncării, garantat a fi conform regulilor. Astfel, evreii au voie să mănânce doar carnea rumegătoarelor cu copita despicată: ovine, capre, bovine, pești cu solzi și înotătoare și păsări nerăpitoare (vezi Levitic cap. 11); există reguli precise la sacrificarea animalelor; este interzis de mâncat lactate împreună cu carne, etc.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Șoa (holocaustul, nimicirea în ebraică) a avut loc în perioada nazistă, când șase milioane de evrei au fost exterminați în lagărele de concentrare (Auschwitz, Sobibór, Treblinka și altele) prin gazare și alte forme de asasinare, cadavrele fiind apoi incinerate.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Picard, Marianne, Juifs et Judaïsme. Manuel d'histoire juive. De 700 avant à 70 après. Paris, 1987, Pacej
  2. Etilé. R-L P, Etude sur une civilisation nêgro-adfricaine de l'Egypte antique, Ed. Menaibuc

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA234&lpg=PA234&dq=The+idolatry+of+the+people+of+Judah+was+not+a+departure+from+their+earlier+monotheism.+It+was,+instead,+the+way+the+people+of+Judah+had+worshipped+for+hundreds+of+years.&source=bl&ots=lQF2Lqja7D&sig=2oySBbSqenVKlRf4nE7d6_lo5Qg&hl=nl&ei=X3e8TPWPHoHm4AbtnbHVDA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false. „The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshipped for hundreds of years.” 
  2. ^ Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The Bible was an unreliable source, it's not telling us the truth about these ancient people.”
  3. ^ Ibidem. Citat: „Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.”
  4. ^ Cf. http://icarusfilms.com/new2006/bib2.html
  5. ^ Coogan, Michael (octombrie 2010) (în engleză). God and Sex. What the Bible Really Says (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 78. ISBN 978-0-446-54525-9. http://books.google.nl/books?id=2_gPKQEACAAJ&dq=god+and+sex&hl=nl&ei=4fbCTaPKDpGXOrq88Z0I&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CEcQ6AEwAQ. Accesat la 5 mai 2011. „Polygyny continued to be practiced well into the biblical period, and it is attested among Jews as late as the second century CE.” 
  6. ^ Sex Roles - A Journal of Research, May 2003; în: Marilyn P. Safir, Amir Rosenmann, Orly Kloner, Tomboyism, sexual orientation and adult gender roles among Israeli women: "Although the majority of Israelis define themselves as nonreligious, during the High Holy Days, it is the norm to attend prayer services at Orthodox synagogues (which receive state funding, unlike the small number of Reform and Conservative synagogues in Israel). Only men can actively participate in these prayer services as well as perform the Kadish prayer for the dead. In addition, men's daily Morning Prayer includes the Hebrew phrase Barukh shelo assani isha ("Blessed is God for not creating me a woman"). Women are hidden from men's sight and are excluded from praying aloud, so that they do not distract the men, in these Orthodox synagogues. In fact, even in the traditional Orthodox wedding ceremony, the woman is a silent, not an active, participant."[1].

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • O istorie intelectuală a iudaismului, Volume 2, Maurice R. Hayoun, Editura Hasefer, 1999

Legături externe[modificare | modificare sursă]