Zonă temperată
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Zona temperată indică în geografie cele două zone din emisferele nordică şi sudică care sunt cuprinse între latitudinile tropicelor şi ale cercurilor polare. Schimbările climaterice generale dintre vară şi iarnă în aceste zone sunt treptate, indiferent dacă vremea se încălzeşte ori că se răceşte, generând două anotimpuri intermediare, primăvara şi toamna, între extremele temperaturilor celor mai scăzute (iarna) şi a celor mai ridicate (vara). Indiferent de "vremea obişnuită" şi de localizare geografică, climatul zonelor temperate poate oferi uneori vreme extrem de schimbătoare şi greu de prezis.
Zona temperată nordică se extinde între Tropicul racului, de la aproximativ 23,5 grade latitudine nordică până la Cercul polar arctic, la circa 66,5 latitudine nordică. Corespunzător, zona temperată sudică se găseşte între Tropicul capricornului, situat la 23,5 grade latitudine sudică până la Cercul polar antarctic, la 66,5 latitudine sudică.
Climatul corespunzător zonei temperate se numeşte climat temperat. Oricum, denumirea este generică şi vagă, întrucât în cadrul larg al "climatului temperat" există o multitudine de climate tipice, atipice sau specifice, care sunt grupate în general în climat temperat continental şi climat temperat oceanic (sau maritim).
Climatul oceanic sau maritim este evident influenţat de masele mari de apă sărată, oceane şi mări, a căror prezenţă ajută sensibil la stabilizarea umidităţii şi a temperaturii de-a lungul unui an întreg. Deoarece în zonele temperate, vânturile predominante sunt cele care bat dinspre vest, climatul maritim este tipic pentru marginea vestică continentelor din emisfera nordică. Astfel, în Europa, întreg vestul acesteia, din sudul Portugaliei până la jumătatea Norvegiei, la circa 65° - 66° latitudine nordică, respectiv întreaga coastă americană a Statelor Unite şi a Canadei la Oceanul Pacific, între 40° şi 60° latitudine nordică sunt exemple tipice de climat oceanic.
Climatul temperat continental este de obicei situat în interiorul continentelor, unde există suprafeţe mari de uscat în toate direcţiile, deşi alteori este determinat de orientările lanţurilor muntoase. Masa mare de uscat amplifică efectul climatului continental atât în absorbţia cât şi în pierderea căldurii. Spre exemplu, în Asia, Siberia, Mongolia şi Asia Centrală ilustrează foarte clar rolul maselor mari de uscat în definirea climatului temperat continental tipic. Celălalt factor determinant îl reprezintă lanţurile muntoase înalte, care reţin umiditatea transportată de nori. Spre exemplu, în America de Nord, din cauza orientării lanţului Munţilor Stâncoşi de la nord spre sud-vest şi sud-sud-vest, toate zonele situate la est de aceştia au climă temperat continentală, din cauza barieriei naturale a Stâncoşilor. Ca un contraexemplu se poate menţiona lanţul Alpilor, care deşi suficient de înalt, fiind orientat de la vest la est, nu blochează accesul masiv al umidităţii oceanice înspre interiorul continentului european.
Cea mai mare parte a populaţiei umane a planetei noastre locuieşte în zonele temperate, şi în special în emisfera nordică.
[modifică] Vezi şi
|
||||||||
|
[[wiki]]
|
Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în iulie 2007 |
Zona temperată
- De la 30 la 60 grade latitudine, în fiecare emisferă se întinde zona biogeografică temperată. Acestei zone îi sunt caracteristice:
2.1. Vegetaţia mediteraneană
- regiunile sunt cuprinse intre 30°- 40° latitudine nordică şi sudică
- pe locul pădurilor defrişate s-a dezvoltat o vegetaţie de tufişuri foarte dese
- în Europa acestea se numesc maquis, iar în America chaparral
2.2. Pădurile de foioase
- se găsesc în regiunile cu climă temperat-oceanică
- arborii padurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacănul, arţarul, frasinul, magnolia
- animale: lupul, vulpea, căprioara, mistreţul, jderul, veveriţa, pisica sălbatică, sturzul, mierla, cucul, gaia, piţigoiul, sticletele etc.
2.3. Pădurile de conifere
- sunt doar în emisfera nordică: în Siberia, Canada, parţial în Nordul Europei
- copaci (care nu-şi pierd frunzele şi care rezistă la temperaturi de -40, chiar -60, de grade): bradul, molidul, zada, pinul.
- deşerturile temperate:
Răspândire: în Asia Centrală (KaraKum, Kazalkum, Takli-Makan, Gobi) şi în America de Nord (Nevada, Deşertul Marelui Bazin).
Climatul : temperat continental. Continentalismul climatic este excesiv, verile sunt calde iar iernile geroase. Precipitaţii reduse (200-300 mm/an), cad mai ales primăvara. Principala cauză a aridităţii o constituie depărtarea de ocean şi faptul că masele de aer nu pot pătrunde din cauza barierelor muntoase.
Solurile: sunt sărace în humus, conţin mult carbonat de calciu precipitat, sunt foarte bogate in baze, frecvent afectate de salinizare.
Vegetaţia: foarte rară, include şi esenţe lemnoase (saxoul).
Fauna: antilopa cu guţă, culanul, cămila cu două cocoaşe, reptile, rozătoare, marmote.
I. Zona stepelor
Răspândire: din Europa Centrală (Ungaria) până în estul Mongoliei, în partea central-vestică a Americii de Nord (preeria), în Argentina (pampas) şi Noua Zeelandă.
Climatul: temperat continental. Continentalismul climatic se accentuează cu îndepărtarea de ocean, în acelaşi sens cresc amplitudinile termice între vară şi iarnă şi scad precipitaţiile. Are veri căldurase şi foarte secetoase, iar ierni geroase.
Solurile : cernoziomuri. Sunt fertile cu orizont a bine determinat, procesul specific este calcarizarea, au culoare închisă.
Vegetaţia : ierburi a căror înălţime variază în funcţie de cantitatea de precipitaţii. Domină gramineele în zonele mai secetoase apar plante cu ţepi (chiulini, ghimpi) ierburi mărunte (care se usucă în timpul verii), arborii lipsesc.
Fauna: reptile (vipera comună, şopârle), rozătoare, antilopa, sariga, asinul sălbatic, păsări care cuibăresc pe sol, iar iarna migrează (curcanul sălbatic), iepuri, hârciog, popândău, nevăstuică (rozătoare), lupul de preerie, vulpea de stepă şi dihorul (carnivore), prepeliţa, potârnichea, cocorul mic, şoimul de stepă, vulturul de stepă, uliul şi cucuveaua.
