Insula Ada Kaleh
Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime. Era populată de circa 600 de turci.
Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuterii și tutun. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir.
Istoric [modificare]
Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh.
Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreață împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupația insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria și Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 și 1791.
Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei era de origine turcă.
Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României (de ex. Dobrogea) sau să emigreze în Turcia.
Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată.[1]
Legături externe [modificare]
- Centrul Cultural Mehedinți - Viața și opera insulei Ada Kaleh
- Ada Kaleh, Porto franco, ccm.ro
- Istorii dunărene, Clipa-online
- Asa a fost pe Ada-Kaleh, 7 noiembrie 2005, Carmen Plesa, Jurnalul Național
- Din paradisul Ada-Kaleh in insula iluziilor pierdute, 17 iulie 2006, Gheorghe Tiganele, România liberă
- Supravietuitorii de pe insula scufundata de Ceausescu, 21 octombrie 2006, Tatiana Dabija, Evenimentul zilei
- Orientul scufundat in Dunare, 16 iulie 2005, Carmen Plesa, Alex Nedea, Jurnalul Național
- Turbina care toacă istoria, 20 iunie 2007, Lucian Vasilescu, Descoperă
- Insula Ada - Kaleh, un ostrov mitologic distrus de civilizație, 3 septembrie 2007, Dumitru Stoichita, Jurnalul Național
- Țone, Florentina. „«Pe Ada-Kaleh, timpul ne prisosea»”. Historia. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ada-kaleh-timpul-ne-prisosea. Accesat la 10 iunie 2011., interviu cu unul din ultimii locuitori ai insulei Ada Kaleh
- Ada Kaleh. Paradisul pierdut, 17 august 2012, Carmen Anghel, Jurnalul Național
Multimedia
- Ultima primăvară pe Ada Kaleh, documentar produs de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, București, 1968;
|
||||||||||
