Economia Braziliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Economia Braziliei
Cidade de São Paulo.jpg
São Paulo
Monedă Real (BRL)
Rată de schimb fixă US$ 1 = 2 BRL
An fiscal anul calendaristic
Organizații comerciale OMC, Unasur, Mercosur
Statistici
PIB 2 223 miliarde (2013) (nominal)[1]
$2 309 miliarde (PPP)[1]
Creșterea PIB +0,9% (2012[5]
PIB pe cap de locuitor 12.789 USD [1]
PIB pe sector agricultură: 5,5%; industrie 28,7%; servicii: 65,8% (2012)
Inflație 6,5% (2011)[2]
Populație sub limita sărăciei 8,5% (2010)
Coeficientul lui Gini 51,9 (2012)
Forță de muncă 95,21 milioni (2012)[3]
Forța de muncă după ocupație agricultură: 20%; industrie: 14%; servicii: 66% (2003)
Șomaj 5,7% (nov.2010)[4]
Principalele industrii textile, încălțăminte, produse chimice, ciment, cherestea, minereu de fier, staniu, oțel, avioane, autovehicule și piese de schimb, alte masini si echipamente
Comerț exterior
Export 242 miliarde USD (2012)[2]
Bunuri exportate echipamente de transport, minereu de fier, soia, încălțăminte, cafea, autos
Parteneri de export Republica Populară Chineză 17%, SUA 10,8%, Argentina 7,5% (2012)
Import 238,8 miliarde USD (2012)[2]
Bunuri importate utilaje, electrice și de transport, produse chimice, petrol, piese auto, electronice
Parteneri de import SUA 15,1%, Republica Populară Chineză 14,5%, Argentina 7,5%, Germania 6,7%, Corea de Sud 4,5% (2011)
Datorie externă brută 405,3 miliarde $ (31 decembrie 2012 est.)
Finanțe publice
Datorie publică 54,9% din PIB (2012 est.)
Venituri publice 911,4 miliarde $ (2012 est.)
Cheltuieli publice 846,6 miliarde $ (2012 est.)
Rezerve 371,1 miliarde $ (31 decembrie 2012 est.)

Sursa: CIA World Fact Book
Fără o mențiune contrarie, toate valorile sunt exprimate în dolari americani

Economia[modificare | modificare sursă]

Istoria economică a Braziliei a fost marcată de câteva cicluri succesive de dezvoltare, bazate pe diferite produse. În timpul Primului Război Mondial este încurajată industrializarea. După marea criză din 1929, Brazilia începe să-și croiască drumul spre o economie modernă, și sub influența gândirii economice a unui român, economistul Mihail Manoilescu. Între 1945 și 1974 economia braziliană a crescut, în medie, cu 7,4% pe an, iar între 1970 și 1980, în ciuda crizelor petroliere, această creștere avea să fie și mai mare, de 8% pe an, PIB-ul pe cap de locuitor crescând de patru ori și ajungând la 2200 de dolari americani în 1980. Actualmente, PIB-ul pe cap de locuitor este de circa 5.000 de dolari americani. În anii '90 politica economică a Braziliei s-a bazat pe stabilizarea economică și deschiderea economiei spre comerțul și investițiile internaționale. Au fost reduse tarifele vamale și au fost eliminate restricțiile cantitative la import, iar în 1995 Brazilia devenea unul din membrii fondatori ai Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Iunie 1994 marca un punct de cotitură în cadrul procesului de stabilizare economică a Braziliei - lansarea Planului Real.

Acesta avea trei obiective principale: - controlarea inflației; - reducerea dezechilibrelor sociale; -obținerea unei creșteri susținute, pe termen lung, a PIB-ului, a investițiilor, a nivelului de angajare și a productivității.

În 1998 inflația ajungea la numai 1,71%, de la peste 2000% în 1993, înainte de lansarea Planului Real. Produsul Intern Brut a crescut, între 1995 și 1997, cu 17%, iar venitul pe cap de locuitor a crescut în aceeași perioadă, în medie, cu 2,6% pe an. De la implementarea Planului Real, investițiile străine au crescut de circa 15 ori, de la 2,2 miliarde dolari americani în 1994 la 29 miliarde dolari americani în 1999. Cu un PIB de 805 miliarde dolari americani în 1997 și o valoare asemănătoare în anii următori, economia braziliană, a opta economie a lumii, este dinamică și diversificată. În 1998 industria era responsabilă pentru 34% din PIB, agricultura pentru 8,4% și serviciile pentru 57,6%. Exporturile au crescut de la 35,8 miliarde dolari americani în 1992 la 48,1 miliarde dolari americani în 1999, peste 70% din produsele exportate fiind manufacturate.

Principalii parteneri comerciali[modificare | modificare sursă]

Principalii parteneri comerciali sunt Uniunea Europeană (29% din comerțul total), SUA (23%), MERCOSUR (Piața Comună a Sudului) (14%), Asia (12%), America Latină fără MERCOSUR (8%) etc. La 26 martie 1991 Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay semnau acordul de creare a Pieței Comune a Sudului (MERCOSUR). Acordul de la Asuncion intra în vigoare la 1 ianuarie 1995. MERCOSUR va deveni o uniune vamală perfectă (taxe vamale zero între membri și tarif vamal comun cu terții) în 2004. De la crearea MERCOSUR comerțul Braziliei cu țările membre a crescut de aproape patru ori, de la 3,6 miliarde dolari americani în 1990 la 13,5 miliarde dolari americani în 1999.

Principalele ramuri economice[modificare | modificare sursă]

Agricultura[modificare | modificare sursă]

Tendințele agriculturii braziliene au oscilat în timp, în funcție de culturile sezoniere, de bumbac, cacao, cauciuc și cafea care au avut o contribuție importantă la dezvoltarea sectorului, alături de trestia de zahăr care a reprezentat sursa permanentă de venituri în agricultură. În perioada anilor ‘70, procesul de modernizare a agriculturii a condus la creșterea productivității și a numărului de produse exportate. Producția de soia a depășit producțiile tradiționale braziliene, cum ar fi cele de cafea, cacao și zahăr. Ca urmare a stimulentelor acordate de către guvern pentru produsele procesate, au crescut substanțial volumul, valoarea și varietatea produselor agricole semiprocesate și industrializate. În decursul anilor ‘80, agricultura a continuat să aibă același rol important în economia țării. Acordând scutiri de taxe și facilități la obținerea creditelor, guvernul federal a promovat o mai mare eficiență în sectorul agricol. În ultimii 20 de ani, producția cerealieră s-a dublat, datorită creșterii productivității. Ritmul mediu anual de creștere înregistrat în sectorul agricol, agriculturii, conform Institutului Brazilian de Geografie și Statistică (IBGE), a fost de 3,4%, față de numai 1,7% în sectorul industrial. În 1996, rata de creștere a sectorului agricol a fost de 4,1%, iar în 1997 de 1,9%. Diversele programe guvernamentale aplicate în ultimele două decenii, în vederea diversificării recoltelor, au adus rezultate surprinzătoare. Producția de cereale a crescut în mod semnificativ, recoltele de grâu, orez și porumb ajungând la 77,6 milioane tone în 1997. Cauciucul, care se constituie ca un element vital pentru exporturile agricole braziliene, ca și alunele de para, caju, diverse sortimente de ceară și fibre, au început să fie cultivate în cadrul plantațiilor. Datele din 1996 (FIPE) indică Brazilia ca cel mai mare producător mondial de cafea, al doilea de fasole, ai treilea de trestie de zahăr și de porumb și al patrulea de cacao. Datorită climei variate, Brazilia produce toate tipurile de fructe, de la varietatile tropicale din nord (inclusiv avocado), până la citrice și struguri, cultivate în principal în regiunile mai temperate din sud. În 1996, producția de portocale a crescut cu 10,8%, ajungând la 21811 milioane tone, Brazilia fiind astfel cel mai mare producător mondial, urmat de SUA, principalul său concurent. Brazilia este cel de-al doilea producător mondial de carne de bovine cu toate acestea numai 3% din producția totală a fost exportată în 1996.

Industria[modificare | modificare sursă]

În ultimii 25 de ani, Brazilia a obținut succese în diversificarea și extinderea producției de bunuri manufacturate și de consum, telecomunicații, procesarea electronică de date, biotehnologie și noi materiale. Pentru sectoarele cheie, cum ar fi producția de oțeluri, autoturisme, petrochimie, serviciile publice au avut un rol esențial nu numai în dezvoltarea sectorului industrial, ci în expansiunea economiei braziliene. Unul dintre noile sectoare industriale braziliene, industria construcției de automobile, de fabricare a pieselor de schimb, a înregistrat mari progrese în ultimele două decenii. Începand cu puține linii de montaj în 1957, sectorul auto produce, în medie, două milioane autovehicule anual, cu componente 100% fabricate în Brazilia, situându-se astfel printre primii zece fabricanți la nivel mondial. Repartizarea teritorială a fabricilor de autovehicule în Brazilia este:

  • Ford -- Rio Grande do Sul
  • General Motors -- Rio Grande do Sul
  • Audi -- Parana
  • Volkswagen (camioane) -- Rio de Janeiro
  • Mercedes -- Minas Gerais
  • Peugeot -- Rio de Janeiro
  • Renault -- Parana
  • Chrysler -- Parana
  • Honda -- Sao Paulo
  • Hyundai -- Bahia
  • Asia Motors -- Bahia

Brazilia a pus bazele industriei aeronautice în urmă cu douăzeci de ani. În prezent, succesul aeronavelor proiectate și fabricate integral în Brazilia de către Embraer, exportate pe toate continentele, poziționează industria aeronautică braziliană pe locul șase la nivel mondial. Un număr mare de avioane Embraer au fost vândute în SUA și în Europa occidentală. Embraer produce atât avioane militare (Tucano si Super Tucano cele mai cunoscute), cât și civile (ERJ 135 pentru 37 pasageri și ERJ 145 cu capacitate de 50 locuri, pentru acesta din urmă primindu-se comenzi ferme, în 1998 pentru 180 bucăți).

Petrolul și Petrochimia[modificare | modificare sursă]

Până în 1953, producția de petrol brut era de cca. 2.000 barili/zi, iar capacitatea internă de rafinare nu depășea 4.000 barili/zi, Brazilia find astfel dependentă de importuri. În acel an, după multe dezbateri, Congresul National a votat crearea Companiei naționale de petrol PETROBRAS. Având drepturi exclusive pentru exploatarea petrolului, PETROBRAS a inițiat identificarea de rezerve de petrol, rafinarea și distribuirea fiind permisa firmelor private. La începutul anilor ‘90, impulsionată de prima criza a petrolului din anii ‘70, Brazilia triplase producția de petrol, ajungând în iulie 1994 la o producție de 690 mii barili/zi. În 1995, producția a ajuns la 713 mii barili/zi, în 1996 a crescut la 806 mii barili/zi, ajungând la 866 mii barili/zi în 1997. Previziunea pentru decembrie 1998 era de 1,2 milioane barili/zi.

Începând cu 1985, producția internă de petrol brut a reprezentat aproximativ 55% din consumul național, obiectivul fiind atingerea unui procent de 70% înaintea anului 2001. La realizarea acestui obiectiv au contribuit atât consolidarea deschiderii sectorului către inițiativa privată, prin atragerea de noi investiții în colaborare cu PETROBRAS sau în proiecte independente, cât și dezvoltarea și exploatarea unei noi zone gigante în Bacia de Campos, în Statul Rio de Janeiro cu un potențial de 1,3 miliarde barili. Costul mediu pe baril este estimat în Brazilia la aproximativ 14 dolari americani.

Industria petrochimică braziliană s-a dezvoltat intens în ultimele decenii. Există în prezent, trei complexe petrochimice în Brazilia, localizate în Statele Bahia (Nord-Est), Rio Grande do Sul (Sud) și Sao Paulo (Sud-Est), cu o capacitate de producție totală de etilenă de 1,4 milioane tone/an.

Industria de etanol[modificare | modificare sursă]

Pentru echilibrarea consumului de produse finite cu exploatarea petrolului, la sfârșitul anilor ‘60, începutul anilor ‘70 a fost dezvoltat un proiect de identificare de noi alternative viabile pentru înlocuirea derivatelor de petrol. Etanolul extras din trestia de zahăr a fost ales ca alternativă. Obiectivul Programului Național de Alcool (Pro-Alcool), creat în 1975, a fost utilizarea etalonului ca substituent al benzinei și creșterea producției pentru uzul industrial. În 1985, când programul funcționa de 10 ani, au fost investiți 6,5 miliarde dolari în producția a 50 miliarde litri de etanol; au fost create 500.000 noi locuri de muncă ; 2,5 milioane autoturisme foloseau etanol pur și toată benzina era amestecată în proporție de 20% cu alcool.

În prezent, Brazilia posedă tehnologie și echipamente capabile să mențină o producție anuală de 16 miliarde litri de etanol, exportând tehnologie, echipamente și servicii conexe acestui produs. Diminuându-se nivelul de monoxid de carbon eliberat de vehicule, programul Pro-Alcool contribuie la eforturile Braziliei pentru protejarea mediului înconjurator.

Surse de energie[modificare | modificare sursă]

Hidroelectricitatea, lemnul și produsele din trestie de zahăr acoperă 59% din necesarul de consum energetic al Braziliei. Dotată cu un potențial hidroelectric estimat la 255 milioane KW, Brazilia a investit treptat în proiectarea și construirea de baraje, pentru a satisface necesarul de energie al unei economii în creștere.

Prima uzină hidroelectrică a început să funcționeze în 1889, generând 250 KW, ceea ce reprezenta jumătate din termoelectricitatea generată în acea epocă. În 1997, proporția era cu totul alta: 54.970 milioane KW proveneau din uzine hidroelectrice, în timp ce 4.790 milioane KW erau generați de surse termice. În 1962, capacitatea de producție energetică instalată a Braziliei era de 5,8 milioane KW. Această capacitate a crescut la 6,8 milioane KW în 1964, 17,6 milioane KW în 1974, 37,3 milioane KW în 1985 și 63 milioane KW în 1997. Uzina hidroelectrică de la Itaipu, cea mai mare din lume, este localizată pe râul Parana, la granița Braziliei cu Paraguay, aproape de cataractele Iguacu, fiind un proiect bilateral între cele două țări. Tratatul de la Itaipu a fost semnat la data de 26 aprilie 1973. Construcția a început la jumătatea anilor ‘70 și în 1985, au început să funcționeze trei din cele 18 turbogeneratoare (de 700 MW fiecare). Astăzi, cu cele 18 turbogeneratoare funcționând la intreaga capacitate, producția de energie a uzinei Itaipu este de 12,6 milioane KW, împartită egal între Brazilia și Paraguay. Uzina hidroelectrică de la Tucurui, care generează în prezent 3,9 milioane KW, va produce 7,7 milioane KW când va fi terminată. Conform datelor Eletrobras, capacitatea de generare de energie hidroelectrică a Braziliei este estimată la 127.867,6 MW, din care 24,42% sunt în funcțiune sau în construcție, 35,8% sunt inventariate, iar 39,78% sunt estimative.

Producția de gaz[modificare | modificare sursă]

Studii recente au demonstrat necesitatea de a mări de la 2% la 10% participarea gazului natural la producția totală de energie a Braziliei. Bolivia fiind țara vecină cu cele mai mari rezerve de gaz natural, a fost aleasă ca parteneră a Braziliei în construirea anui gazoduct. Acest proiect va crește productivitatea industriei braziliene și va aduce îmbunătățiri în mediul ambiental al zonelor urbane, energia produsă din gaze naturale nefiind poluantă. Proiectul va contribui, de asemenea, la prezervarea pădurilor braziliene, prin substituirea folosirii cărbunelui, contribuind la atragerea de investitori străini în Brazilia. Referitor la transportul gazului natural din Bolivia până în regiunile din sud si sud-est ale Braziliei, se construiește un gazoduct cu o lungime de 3.403 km. Investiția totală necesară este de 1,89 miliarde dolari, din care 1,42 miliarde în Brazilia și 0,47 miliarde în Bolivia.

Energie nucleară[modificare | modificare sursă]

În Brazilia există o uzină nucleară în exploatare Angra dos Reis I care generează un volum de electricitate estimat la 14.000 GW/oră, ceea ce reprezintă 2% din totalul de energie produsă în țară. La jumătatea anului 1999 a intrat în vigoare a doua uzină nucleară braziliană Angra dos Reis II.

Câteva sectoare importante[modificare | modificare sursă]

Economia Braziliei este extrem de diversificată, practic neexistând domenii care să nu fie acoperite.

Industria automobilelor[modificare | modificare sursă]

Saltul spectaculos al economiei braziliene de după introducerea Planului Real în 1994, s-a reflectat și în domeniul producției de automobile. În ultimii ani s-au produs peste 2 milioane de autovehicule anual, veniturile din exporturile realizate în acest domeniu depășind constant valoarea de 5 miliarde de dolari. În anul 2000 Brazilia se număra printre primii cinci producători mondiali de automobile. Practic nu există companie multinațională din domeniu care să nu fie prezentă în Brazilia.

Industria aeronautică[modificare | modificare sursă]

Deși Brazilia a fost unul din pionierii aviației mondiale, adevărata dezvoltare a acestei ramuri a început cu 30 de ani în urmă. Astăzi Brazilia produce avioane integral proiectate și fabricate aici și le exportă pe toate continentele. Peste 500 de avioane de producție braziliană sunt în momentul de față în exploatare numai în SUA, și un număr asemănător în Europa.

Industria aerospatială[modificare | modificare sursă]

Și această industrie a înregistrat o creștere spectaculoasă. Prin intermediul Agenției Spațiale Braziliene și a Institutului Național pentru Cercetări Spațiale, a fost lansat Programul Spațial Brazilian, care prevede construirea și lansarea de sateliți și vehicule spațiale. Brazilia participă, de asemenea, la construirea Stației Spațiale Internaționale. Diferiți sateliți brazilieni evoluează deja pe orbită în jurul Pământului.

Proiectele de infrastructură[modificare | modificare sursă]

Planul Multianual (PPA), numit și Avança Brasil (Înainte, Brazilia), este un program de dezvoltare care prevede cheltuieli de 1,1 trilioane reali (R$) până în 2003, incluzând cheltuielile de personal pentru realizarea a 358 de programe care vor revitaliza și amplifica rețeaua de servicii de infrastructură ale țării, mai ales în domeniile transporturilor, telecomunicațiilor și energiei electrice. Cu aceste investiții și cu previziunea unei creșteri a PIB de 4% în 2000 și de până la 5% în 2002 și 2003, guvernul speră să creeze 8,5 milioane locuri de muncă în următorii patru ani. Conform estimărilor IPEA (Institutul de Cercetări Economice Aplicate), în 2000 rata șomajului va scădea la 5,66%. În privința lucrărilor de infrastructură, PPA prevede investiții de 212,02 miliarde reali în următorii patru ani, astfel: sectorul energetic - 165,32 mld. R$; transporturi - 38,85 mld. R$; telecomunicații 6,31 mld. R$; infrastructura hidrografică 3,53 mld. R$. Pentru următorii 8 ani sunt prevăzute investiții publice și private în valoare de 317 mld. R$, mai ales în domeniile telecomunicațiilor, transporturilor și energiei electrice. Trebuie amintit că Brazilia are un sistem de drumuri de 1,6 milioane km, peste 30.000 km de cale ferată, 46 porturi bine organizate (din care 24 oceanice) și 62 aeroporturi civile (din care 22 internaționale). Actualmente, se află în desfășurare o multitudine de proiecte în domeniul transportului multimodal.

Poarta către stele[modificare | modificare sursă]

În superbul oraș Alcantara, alături de impresionantele ruine datând din perioada Imperiului, se înalță azi o construcție care contrastează puternic cu vestigiile trecutului. Este vorba de legătura Braziliei cu viitorul: Centrul de Lansări din Alcantara (CLA), poarta către stele a gigantului latino-american. Inaugurată în 1983, baza spatială de la Alcantara va intra în 2002 în clubul select al celor opt centre de lansări spațiale în regim comercial ale lumii (dintr-un total de 17 existente pe plan mondial). Deci, începând cu această dată, orice țară sau firmă de pe mapamond, care dorește să lanseze vehicule spațiale în scopuri pașnice o poate face de aici. Conștienți de concurența puternică, administratorii CLA promit să ofere prețuri mai mici decât ceilalți prestatori de astfel de servicii, întrucât pentru primul deceniu al secolului 21 piața lansărilor spațiale în regim comercial este estimată la peste 45 miliarde dolari americani. Un adevărat oraș, CLA ocupă o suprafață totală de 620 km² și are circa 30 km de șosele interne. După 1989 au fost efectuate de aici 274 lansări de rachete, din care 83 în cadrul unor acorduri de cooperare internațională. În 1997 și 1999 au avut loc două lansări eșuate ale unor rachete de fabricație braziliană (VLS). Totuși, procentul de lansări reușite de la CLA se apropie de 100%. În perioada 1957-1996, spre exemplu, indicele de reușită al lansărilor a fost de 92,2% pentru Japonia, 91,0% pentru SUA, 86,8% pentru Europa și 81,4% pentru China. În aprilie 2000 Brazilia semna cu SUA un acord de cooperare în domeniul spațial, americanii căpătând dreptul de a utiliza CLA pentru lansarea de sateliți. Mai trebuie amintit că baza de la Alcantara este situată la 200'18 latitudine sudică, deci foarte aproape de Ecuator, deasupra căruia operează sateliții geostaționari (majoritatea de telecomunicații). Avantajul lansărilor efectuate de la CLA constă si într-o economie de combustibil de până la 30% și o crestere a sarcinii utile transportate de până la 20% comparativ, spre exemplu, cu lansările efectuate de la Baikonur (Kazahstan). De aceea, se estimează că o mare parte din lansările de sateliți geostaționari se va face de la Alcantara, singura bază de lansări spațiale situată mai aproape de Ecuator decât CLA fiind Kourou (Guyana). În fine, amintim că Brazilia este una din cele 16 națiuni ce participă la construirea Stației Spațiale Internaționale.

Comunicații[modificare | modificare sursă]

În anul 2010, Brazilia avea 75,9 milioane de utilizatori de internet.[6]

Note[modificare | modificare sursă]