Economia României

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Economia României este o economie de piaţă, conform Constituţiei din 1991. Conform acesteia, statul este obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. În economia României acţionează aşadar legea cererii şi a ofertei. La baza acesteia se află proprietatea privată care trebuie protejată şi garantată.

Economia României
Monedă	Leul românesc (RON)
An fiscal	An calendaristic
Organizaţii comerciale	Organizaţia Mondială a Comerţului
Statistici
PIB poziţia	10 (2007 est.) [1]
PIB	$550.7 miliarde (2007 est.)
creşterea PIB	7% (2007 est.)
PIB pe cap de locuitor	$12,800 (2007 est.)
PIB pe sectoare	agricultură (13.1%), industrie (33.7%), servicii (53.2%) (2004 est.)
Inflaţie	2,57% (2007)[1]
Sub nivelul de subzistenţă	14% (2007)
Forţa de muncă	9.66 milioane (2004 est.)
Forţa de muncă după ocupaţie	agricultură (31.6%), industrie (30.7%), servicii (37.7%) (2004)
Şomaj	5.1% (iulie 2007)
Industriile principale	textile şi încălţăminte, maşini uşoare şi ansamblare de maşini, minieră, prelucrarea lemnului, a materialelor de construcţii, metalurgică, chimică, alimentară, rafinatoare de petrol
Parteneri comerciali
Exporturi	$150 miliarde f.o.b. (2007 est.)
Parteneri principali	Italia 15.5%, Germania 25%, Franţa 7.3%, Regatul Unit 6.2%, Turcia 4.3%, SUA 4.1% (2003)
Importuri	$64 miliarde f.o.b. (2007 est.)
Parteneri principali	Italia 19.8%, Germania 17.5%, Franţa 7.5%, Rusia 7.1%, Austria 5.2% (2003)
Finanţele publice
Datoria publică	$40.47 miliarde (23.6% din PIB) (2004 est.)
Datoria externă	$14.59 miliarde (2004 est.)
Venituri	€ 200 miliarde (2007 est.)
Cheltuieli	€ 160 miliarde (2007 est.)
Ajutor economic	NA
editează

Cuprins 1 Privire istorică 1.1 Comerţul în România în perioada 1937-1939 1.2 Economia românească la sfârşitul anului 1989 1.2.1 Economia de comandă-control 1.2.2 Dezvoltarea economico-socială 2 Puterea economică a României 3 Sectoarele economiei 3.1 Industrie 3.1.1 Energie 3.2 Construcţiile 3.3 Agricultura 3.4 Turismul 3.5 Comunicaţiile 3.5.1 Internet 3.5.2 Telefonia mobilă 3.5.3 Telefonia fixă 3.6 Finanţe 4 Transporturile 5 Variaţia regională 6 Indicatori statistici 7 Forţa de muncă 8 Produsul Intern Brut al României 9 Schimburi comerciale cu alte ţări 10 Pieţe 11 Bibliografie 12 Vedeţi şi 12.1 Burse 12.2 Indici bursieri 12.3 Europa 13 Legături externe 14 Note

[modifică] Privire istorică

[modifică] Comerţul în România în perioada 1937-1939

Ramurile cele mai importante ale industriei erau industria petroliferă şi cea a gazelor naturale. Principalele resurse de petrol se găseau la poalele Carpaţilor lângă Ploieşti, la intrarea dinspre Pasul Predeal. Producţia de păcură era controlată în mod rigid de către guvernul român, deşi anumite companii străine aveau interese mari faţă de aceasta. Producţia totală de păcură era de 6,240,000 tone în anul 1939. Exporturile totale de produse petrolifere erau de 9,313,000,000 lei, un leu având valoarea de $.006.

Sarea şi tutunul erau monopoluri de stat. Tutunul ce provenea în cea mai mare parte din Câmpia Dunării, era de proastă calitate, însă era sursa principală de venit a localnicilor. În comparaţie cu tutunul balcanic, tutunul românesc avea o frunză slabă şi era netratat.

Industria extracţiei şi prelucrării cărbunelui era limitată la regiunea Anina din Banat, însă cărbunele extras era de foarte bună calitate. La Anina se produceau 300,000 tone de cărbune anual. Cărbunele extras de la Sacu, Doman şi Ocna de Fier era livrat unor oţelării importante. Se spunea în acea vreme că în regiunea Hunedoara, la sudul localităţii Deva ar exista resurse nedescoperite.

Lignitul era extras în mari cantităţi din regiunea Hunedoara şi din regiunea dintre Vârciorova şi Bacău, însă cele mai importante zăcămite se aflau în Muntenia şi Moldova. Producţia totală de lignit în 1937 era de 2,183,508 tone.

Antracitul era extras din districtul Gori de la Schela şi din Moldova şi Muntenia, însă cantitatea totală nu depăşea 201,000 tone.

Gazele naturale erau exploatate pe scară largă în regiunile Sărmăşel, Zau de Câmpie, Şaroş pe Târnave, Bazna şi Copşa Mică din Transilvania. Era exploatată o suprafaţă de 114 km pătraţi; în general 140,000,000 metri cubi de gaz metan puteau fi extraşi de pe un kilometru pătrat.

Industria oţelului se afla în Banat, fiind în legătură cu minele de cărbune de acolo, având o producţie anuală de 129,060 tone în 1937.

Pescăriile din regiunea Dunării erau de o importantă valoare comercială şi după pescăriile de pe Volga, pescăriile din josul Dunarii, de lângă Giurgiu şi Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă şi Hârşova şi cele de lângă Ostrov, erau cele mai extinse si mai bogate din Europa. Pescuitul din lacuri era neînsemnat, însă producţia anuală a Deltei Dunarii era de aproximativ 9,000,000 kilograme.

România era una dintre cele mai bogate ţări din sud-estul Europei în ceea ce priveşte grânele. Muntenia şi Basarabia produceau de două ori mai mult decât cantitatea produsă în Transilvania. Producţia totală era doar puţin mai scazută decât cea a Germaniei şi reprezenta o cincime din cea a Canadei. Grâul era de calitate foarte bună şi era recoltat în mare măsură mecanizat, iar fermele româneşti erau bine dotate.

Exportul de grâu a scăzut în mod considerabil din 1914, deşi în 1911 reprezenta 70% din valoarea totală a exporturilor. De atunci locul a fost luat de exportul de gaze naturale. Principalii clienţi pentru exporturile de grâu erau ţări ca Belgia, Olanda, Germania şi Marea Britanie.

Industria de prelucrare a lemnului exporta în 1938 produse în valoare de 2,465,000 lei.

[modifică] Economia românească la sfârşitul anului 1989

[modifică] Economia de comandă-control

Stadiul de dezvoltare la care ajunsese economia României la sfârşitul anului 1989, după mai bine de patru decenii de guvernare comunistă, este evidenţiat prin trăsăturile de bază ale mecanismului de funcţionare a vieţii economice şi sociale din acea perioadă. Una dintre trăsături era dominaţia proprietăţii socialiste, de stat şi cooperatiste, monopolul acesteia în toate ramurile economiei naţionale, care şi-a pus amprenta asupra funcţionării întregului sistem economic românesc.

Astfel s-a impus conducerea unitară centralizată, cu ajutorul planului naţional unic al întregii activităţi economice şi sociale. Planificarea centralizată a dezvoltării întregii economii naţionale, realizată pe cinci ani şi anual, era mijlocul principal de dirijare şi corelare ex-ante a activităţii agenţilor economici din toate ramurile producţiei naţionale. La nivelul macroeconomiei s-au pus bazele strategiei generale de dezvoltare economico-socială şi tacticii de urmat, până la etajele inferioare ale economiei. În aceste condiţii, activitatea agenţilor economici şi, în general, macroeconomia, se desfăşurau potrivit normelor şi reglementărilor stabilite de sus în jos, în concordanţă cu indicatorii economico-financiari din planul naţional unic. Prin exercitarea capacităţii de decizie, în problemele fundamentale ale activităţii economice la nivelul macroeconomiei, autonomia managerială a agenţilor economici era limitată la elemente de mică importanţă pentru strategia şi tactica întreprinderii. Piaţa era considerată o componentă paşnică a sistemului economic, rolul ei reducându-se, în principal, la desfăşurarea actelor de vânzare-cumpărare, legate de aprovizionarea tehnico-materială a întreprinderilor şi de trecere în consumul populaţiei a bunurilor economice necesare.

Preţul, dobânda, creditul, salariile, impozitele şi taxele erau dirijate de la centru, prin planul naţional unic, fără să reflecte prin nivelul şi evoluţia lor, raportul real dintre cerere şi ofertă pe piaţa internă, dar nici condiţiile de pe piaţa internaţională. Concurenţa nu mai avea rolul de a regla piaţa, de aceea eficienţa şi rentabilitatea activităţii agenţilor economici nu reflectau realităţile interne şi internaţionale. Resursele economice erau alocate centralizat, prin planul naţional, iar agenţii economici nu mai dispuneau de autonomia şi libertatea necesare folosirii propriilor mijloace economico-financiare.

Procesele de modernizare şi retehnologizare a capacităţilor de producţie erau dirijate centralizat prin planuri şi programe speciale, adoptate pe ramuri şi subramuri, sau chiar pe ansamblul economiei naţionale. Relaţiile economice extene ale României erau organizate şi se desfăşurau pe planul naţional unic, iar acţiunea agenţilor economici în acest domeniu era în mare măsură supusă conducerii centralizate a economiei naţionale. Echilibrarea balanţei comerciale se realiza prin creşterea forţată a exporturilor şi reducerea drastică a importurilor, având consecinţe grave asupra satisfacerii cererilor de pe piaţa internă şi dezvoltării economiei pe termen mijlociu şi lung. Eficientizarea comerţului exterior era concepută şi urmărită la nivel macroeconomic, iar agenţilor economici nu li se permitea să adopte cele mai bune măsuri şi să folosească cele mai adecvate mijloace economico-financiare. Nu exista interesul necesar găsirii unor modalităţi mai eficiente de conducere a afacerilor internaţionale.

Veniturile salariaţilor şi ale ţăranilor nu reprezentau eficienţa reală a activităţii depuse de fiecare lucrător, ci de o eficienţă globală. Producătorii direcţi ai bunurilor economice erau tot mai mult îndepărtaţi de rezultatele muncii lor. Din cauza fenomenului de înstrăinare economică, oamenii au început să manifeste un comportament individual şi colectiv bazat pe nepăsare şi lipsă de răspundere, cu consecinţe directe asupra motivaţiei muncii. Au existat şi o serie de încercări eşuate de perfecţionare a mecanismului economic, cu scopul de a creşte nivelul rentabilităţii şi competitivităţii.

[modifică] Dezvoltarea economico-socială

Stadiul de dezvoltare economico-socială a României poate fi caracterizat prin urmărirea indicatorilor macroeconomici care exprimă potenţialul şi nivelul economiei, structura acesteia, eficienţa folosirii factorilor de producţie şi gradul de competivitate internaţională, nivelul de trai al populaţiei. În perioada 1950-1989, creşterea economică a avut un caracter extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderenţa acţiunii factorilor cantitativi în susţinerea indicatorilor macroeconomiei. Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai puternică extindere a câmpului de producţie în întreaga economie, în afară de industrie, unde extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. Produsul social a înregistrat o creştere rapidă faţă de venitul naţional, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului naţional în cadrul produsului social. Fiecare unitate de venit se obţine în acest caz cu cheltuieli materiale din ce în ce mai mari.

În deceniul 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare ridicată, în medie anuală de 35,7%, cea mai mare parte a investiţiilor fiind orientate către industrie. Referitor la contribuţia ramurilor la crearea venitului naţional, tendinţa dominantă care s-a manifestat în această perioadă a fost legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar industrială în industria agrară.

În 1989, industria şi construcţiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de ramură ale producţiei naţionale. Această tendinţă a fost rezultatul creşterii semnificative a venitului naţional creat în industrie, şi a a unei creşteri mai reduse a venitului naţional creat în agricultură. Populaţia ocupată a înregistrat creşteri în industrie şi construcţii şi scăderi în agricultură. Ponderea industriei în volumul fondurilor fixe ale economiei naţionale a crescut, iar ponderea agriculturii a scăzut. Din volumul total al investiţiilor din perioada 1950-1989, industria a primit cea mai mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.

Caracterizarea în ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale se obţine prin combinarea indicatorilor de nivel, raportaţi la populaţie, cu indicatorii eficienţei. Faţă de media europeană a PIB pe locuitor în 1988, de 9725 de dolari americani şi de cea mondială, de 3853 de dolari, România cu 2624 de dolari avea un nivel de aproape 3,7 ori mai scăzut decât cel european şi se afla sub nivelul mediu mondial. În ceea ce priveşte indicatorul PNB (produs naţional brut) pe persoană activă (productivitatea muncii sociale), faţă de o medie europeană de 17,217 dolari şi de o medie a ţărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel mai scăzut de 3,74 ori şi respectiv de 7,13 ori. Sub aspectul randamentului la cereale, România se situa, la sfârşitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în Europa. Nivelul înregistrat de ţara noastră la consumul de îngrăşăminte chimice la hectar şi la numărul de tractoare ce reveneau la o mie de hectare era de peste două ori şi respectiv şase ori mai scăzut, la aceşti doi indicatori, faţă de media ţărilor europene dezvoltate. De asemenea, producţia medie pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 kilograme, faţă de media europeană de 3161 kg şi media ţărilor dezvoltate de 4120 kilograme. Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta şi cu ajutorul indicatorului volumului exporturilor pe locuitor. Acesta era în 1988 de 453 de dolari americani pe cap de locuitor, faţă de media europeană de 1885 de dolari şi de o medie a ţărilor europene dezvoltate de 3635 dolari. În 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanţei de plăţi de 2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe şi creşterea rezervelor internaţionale ale României.

[modifică] Puterea economică a României

Principalele industrii ale României sunt cea textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de maşini uşoare şi de ansamblare de maşini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică, alimentară şi cea de rafinare a petrolului. O importanţă mai scăzută reprezintă industriile farmaceutică, a maşinilor grele şi a aparatelor electrocasnice. În prezent, industria constructoare de maşini (vedeţi Dacia Logan) este foarte largă şi este orientată înspre piaţă. Industria românească de IT cunoaşte o creştere anuală constantă.

Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea de bunuri de către întreprinderile mici şi mijlocii în industrii precum cea a maşinilor de precizie, vehiculelor cu motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice şi a îmbrăcămintei.

In 2006 România a reuşit să egaleze (la paritatea dolarului) PIB pe locuitor realizat în 1988. Faţă de media europeană a produsului intern brut pe locuitor în 2007, de 26.208 de dolari americani şi de cea mondială, de 8191 de dolari, România avea un nivel de 7523 de dolari, aproape de 3,5 ori mai scăzut decât cel european şi se afla sub nivelul mediu mondial^[2].

[modifică] Sectoarele economiei

[modifică] Industrie

Principalele ramuri industriale sunt industria constructoare de maşini, chimică, petrochimică, a materialelor de construcţii, de prelucrare a lemnului şi industria uşoară.

În cadrul industriei constructoare de maşini se produc utilaje petroliere pentru platforme de foraj terestru şi marin la Ploieşti, Târgovişte, Bacău, Bucureşti şi Galaţi, utilaje miniere la Baia Mare, Petroşani şi Sibiu, maşini unelte la Bucureşti, Oradea, Arad, Râşnov şi Târgovişte, şi produse ale industriei de mecanică fină.
Industria electronică şi electrotehnică este reprezentată prin întreprinderi amplasate în principal în Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Craiova, Piteşti.
Tractoare se produc la Braşov, Craiova, Miercurea-Ciuc, iar alte maşini agricole la Bucureşti, Piatra Neamţ, Timişoara şi Botoşani. Locomotive se produc la Bucureşti şi Craiova, vagoane la Arad, Caracal, Drobeta-Turnu Severin, autoturisme la Piteşti, Craiova, Câmpulung-Muscel, autocamioane la Braşov troleibuze la Bucureşti, nave maritime la Constanţa, Giurgiu, Olteniţa şi aeronave la Bucureşti, Bacău, Braşov şi Craiova.

Industria chimică s-a dezvoltat în ultimele decenii datorită existenţei unei game largi de materii prime existente în ţară: cantităţi de sare, sulf, potasiu, lemn de răşinoase, stuf, gaz metan, produse animaliere. Industria de prelucrare a sării s-a dezvoltat la Borzeşti, Băile Govora, Râmnicu Vâlcea, Târnăveni şi Giurgiu. Acid sulfuric se produce la Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică, Turnu Măgurele, Valea Călugărească şi Năvodari.

Industria petrochimică produce cauciuc sintetic la combinatele petrochimice de la Brazi şi Borzeşti, mase plastice la Ploieşti, Făgăraş, Brazi, Borzeşti, Piteşti, fire şi fibre sintetice la Botoşani, Săvineşti, Roman, Iaşi. Industria chimică şi industria celulozei şi hârtiei sunt reprezentate prin numeroase centre în toată ţara. Se produc medicamente şi produse cosmetice, coloranţi, vopsele şi detergenţi.

În cadrul industriei materialelor de construcţii se produce ciment, sticlă şi articole din sticlărie, ceramică pentru construcţii, prefabricate, var. Principalele întreprinderi de ciment se află la Bicaz, Braşov, Fieni, Comarnic, Turda. Sticlă se produce şi se prelucrează la Bucureşti, Mediaş, Târnăveni, Dorohoi, Turda, Avrig.

Industria de prelucrare a lemnului dispune de resurse forestiere considerabile. În combinatele de prelucrare a lemnului se produc plăci aglomerate, fibrolemnoase, furnire, placaje, mobilă. Cele mai importante unităţi se află în zonele montane şi submontane, la Suceava, Bistriţa, Focşani, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Arad, Târgu Mureş, Reghin, Satu Mare, Bucureşti, Brăila şi Constanţa.

Industriile uşoară si alimentară au tradiţie în România, deoarece există importante baze de materii prime autohtone. Importante sunt industria bumbacului, industria de prelucrare a lânii, a confecţiilor si tricotajelor la Bucureşti, Botoşani, industria zahărului, a uleiurilor, a vinurilor, a panificaţiei.

Industria uşoară din România a fost afectată de contextul internaţional. Data de 1 ianuarie 2005 a adus pe plan mondial o masură preconizată încă din 1995: abolirea totală a sistemului cotelor la importurile de textile^[3].

Aceasta decizie a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a supravegheat reducerea constantă a cotelor încă din 1995, când fusese semnat la Marrakech Acordul Textil şi Vestimentar, înseamnă că toate ţările membre ale OMC îşi deschid porţile în faţa importurilor nelimitate din Asia. Mai ales din China, care este principalul beneficiar al acestei măsuri economice. Pentru România, această măsură reprezintă o dublă lovitură. În primul rând, piaţa internă, deja sufocată de mărfurile chinezeşti, va fi aproape imposibil de recucerit după această eliminare a cotelor de import.

În al doilea rând, exportatorilor români, pentru care Uniunea Europeană era piaţa tradiţională, cu o pondere de 85% din exporturile de textile, le va fi din ce în ce mai greu să-şi păstreze această piaţă de desfacere.

[modifică] Energie

Consumul de energie al României în anul 2005 a fost de 40,5 milioane tep (tone echivalent petrol), din care:

• 36,4% - gaze naturale
• 25,1% - ţiţei şi derivaţi petrolieri
• 22,4% - cărbune şi cocs
• 16,1% - hidro şi altele

Producţia de energie electrică a României a fost de aproximativ 62 TWh în anul 2006 la o putere instalată de 17.630 MW. Din această producţie, 58,09% a fost realizată pe bază de combustibili fosili, 32,02% în hidrocentrale, 9,20% - nucleară şi 0,68% - alte surse convenţionale.

[modifică] Construcţiile

Industria constructoare a României a avut în anul 2007 o creştere de 32%, fapt care o plasează pe locul doi în Uniunea Europeană, după Slovacia^[4].

[modifică] Agricultura

România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile^[5]. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate^[6].

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul ţării (anul 2007)^[5]. Peste 30% din populaţia României lucrează în agricultură (octombrie 2008), comparativ cu doar 4-5 procente în ţările occidentale^[7]. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atat ca producţie, cât şi ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantităţi mici pe piaţa externă, în timp ce importurile cresc de la an la an, fostul grânar al Europei în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segemente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele şi legumele^[7].

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiţii majore în agricultură—nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanţare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora—fărâmiţarea pământurilor, litigiile legate de proprietate şi tehnologia precară^[7]. Produsele româneşti nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce şi explică lipsa prezenţei pe pieţele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone^[7].

Dintre companiile străine, au pătruns pe piaţa româneasca giganţi precum Smithfield Foods, cu investiţii de câteva sute de milioane de euro, Cargill, Bunge, Glencore, Lactalis şi Meggle^[7].

Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia şi 110.000 hectare cu rapiţă.

Producţia de cereale s-a ridicat, în 2006, la 15,1 milioane de tone, din care cea de grâu a fost de 5,3 milioane tone, iar cea de porumb - de 8,6 milioane tone^[8].

În anul 2007, peste 60% din culturile agricole au fost distruse de secetă, iar România a obţinut o producţie de grâu de 3 milioane de tone, fiind apreciată de specialişti drept cea mai mică din 1940^[9]. În anul 2006, producţia a fost de 5,52 milioane tone^[5].

Recolta de cereale, fructe şi legume: (mii de tone)^[10]

An	2008[11]	2007[11]	2006[5][8]
Grâu	7.144	3.044	5.520
Porumb	-	-	8.600
Floarea-soarelui	1.159	547	-
Cartofi	3.649	3.712	-
Mere	325	362	-

În anul 2008, efectivul de porci se situa între 5 şi 5,5 milioane de capete^[12].

Suprafaţa fondului forestier a înregistrat o creştere cu 0,9%, până la 6.484.572 milioane de hectare, la 31 decembrie 2007 comparativ cu 31 decembrie 2006. Volumul de masă lemnoasă recoltată în cursul anului 2007, conform reglementărilor legale, a fost de 17.238 mii metri cubi, cu 9,9% mai mare faţă de anul precedent. În anul 2007, s-au realizat lucrări de împăduriri pe o suprafaţă de 10.716 hectare, cu 31% mai puţin faţă de 2006^[13].

[modifică] Turismul

Turismul reprezintă sectorul economic care dispune de un potenţial valoros de dezvoltare ce poate deveni o sursă de atracţie atât a investitorilor cât şi a turiştilor străini, însă concurenţa puternică din partea ţărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croaţia) şi amploarea problemelor legate de competitivitatea turismului românesc îngreunează situaţia.

Un potenţial mare îl reprezintă agro-turismul, România fiind una din puţinele ţări din UE în care se prezervă mediul de tip rural^{[necesită citare]}.

Alte puncte turistice importante ce ar putea fi exploatate mai intens, şi mai ales dezvoltate, sunt: Valea Prahovei, Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Maramureşul şi Bucovina, Munţii Apuseni, Valea Oltului etc.

Oraşe predispuse de a fi importante atracţii turistice pentru străini sunt: Sibiu (Capitală Culturală Europeană în 2007), Băile-Herculane, Braşov, Cluj-Napoca, Sighişoara, Constanţa, Iaşi, Suceava, Târgovişte, Bucureşti etc.

[modifică] Comunicaţiile

[modifică] Internet

Penetrarea serviciilor de internet în bandă largă a ajuns la 11,7% in ianuarie 2009, faţă de sub 9% în ianuarie 2008, şi este una dintre cele mai mici din Europa, în principal din cauza slabei penetrari a PC-urilor, a lansării târzii a serviciilor de internet pe piaţă, a acoperirii broadband slabe şi a veniturilor mici ale populaţiei, în special în zonele rurale^[14]. Prin comparaţie, în UE, media era de 54% în anul 2008^[15]. În prezent (martie 2009), principalii furnizori de servicii de internet sunt Romtelecom, care este şi cel mai mare operator de telefonie fixă de pe piaţă, cu peste 550.000 de clienţi, RCS&RDS, cu peste 850.000 de clienţi, şi UPC România, cu peste 230.000 de utilizatori, în timp ce piaţa de internet mobil este dominată de Orange România şi Vodafone România, primii doi jucători de telefonie mobilă^[14].

Costul de convorbire pe minut este în medie de 0,08 euro, faţă de media de 0,14 euro din Europa (martie 2009)^[14]. Factura medie de telefonie mobilă a scazut cu patru euro pe parcursul lui 2008, de la 18,13 euro la 14,22 euro^[14]

[modifică] Telefonia mobilă

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă din 2008, calculată în funcţie de numărul de cartele SIM preplatite „active”, a ajuns la 114%, depaşind 24,5 milioane de unităţi, adică abonamente şi cartele preplatite valabile prin intermediul cărora s-a realizat trafic tarifabil^[16]. Din cei 9,7 milioane de utilizatori cu abonament lunar existenţi la data de 31 decembrie 2008, peste 70% reprezentau persoane fizice (6,8 milioane), iar cei 2,9 milioane persoane juridice reprezentau mai putin de 30%^[16]. Piaţa este dominată de Orange România şi Vodafone România, urmaţi de Cosmote România, RCS&RDS şi Zapp.

[modifică] Telefonia fixă

La data de 31 decembrie 2008, în România existau 5,04 milioane linii de acces, rata de penetrare a telefoniei fixe la nivel de populaţie fiind de 23,4%, iar la nivel de gospodarii de 53,6%, procentele maxime la care a ajuns vreodată acest indicator^[17]. Dintre acestea, 3 milioane de linii aparţineau companiei Romtelecom, care a deţinut monopolul telefoniei fixe în România, până în anul 2003. Următorul furnizor de telefonie fixă, ca mărime, este RCS&RDS, cu 1,2 milioane abonaţi. Numărul furnizorilor alternativi care oferă servicii de apeluri a ajuns la 49 la sfârşitul anului 2008, fiind în scădere faţă de sfârşitul anului precedent, în special datorită numărului mare de achiziţii şi fuziuni încheiate pe parcursul anului 2008^[17].

[modifică] Finanţe

România are ca obiectiv stabilit intrarea în zona euro în anul 2014^[18].

[modifică] Transporturile

România dispune de 81.693 kilometri de drum public. Aproape 60.000 de kilometri sunt de drum vechi şi plin de gropi, iar 22.865 km au trecut printr-un proces de modernizare, cea mai mare parte cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu. Investiţiile realizate nu garantează însă şoferilor o călătorie fără griji, pentru că jumătate dintre aceste suprafeţe refăcute sunt deficitare şi au durata de serviciu depăşită^[19].

Din totalul de drumuri, 16.600 sunt drumuri naţionale, în jur de 35.000 km sunt drumuri judeţene şi 29.843 km - drumuri comunale. România dispune, în prezent (aprilie 2009), de numai 281 kilometri de autostradă. Cele mai multe drumuri din ţară sunt de două benzi şi doar 1.280 km dispun de patru benzi de circulaţie^[19].

România ocupă locul 123 la capitolul calitate a drumurilor, într-un top realizat de Forumul Economic Mondial (FEM)^[20]. Înainte României apar ţări ca Albania, Bulgaria, statele asiatice Kârgâzstan şi Cambodgia şi statele africane Burundi, Tanzania şi Zambia^[20].

Investiţiile României în infrastructură feroviară sunt mult în urma celor mai multe dintre ţările europene^[21]. În ultimii zece ani s-au primit doar 8-10% din necesarul de bani pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii feroviare^[21]. România dispune de 10.785 kilometri de cale ferată, din care doar 4.000 kilometri sunt electrificaţî^[19].

[modifică] Variaţia regională

Date statistice salariul mediu/lună pentru luna ianuarie 2009^[22]:

			Brut (lei)		Net (lei)
	Bucureşti		2534		1840
	Cluj-Napoca		1966		1453
	Iaşi		1867		1377
	România		1839		1355
	Constanţa		1826		1355
	Craiova		1813		1331
	Timişoara		1740		1285
	Galaţi		1670		1243
	Braşov		1614		1193

[modifică] Indicatori statistici

Investiţii străine în România:

An	2007[23]	2006[24]	2005[25]	2004[26]	2003[27]	2002[27]
miliarde Euro	7,3	9	5,1	4,1	1,4	1,2

În anul 1998 România a înregistrat un volum-record al investiţiilor străine, de peste două miliarde de dolari. În perioada 1999 - 2002, acestea au scăzut la 1-1,2 miliarde de dolari pe an.^[28]

Inflaţia^{[29][25][30][31][32][33]}:

An	2007	2006	2005	2004	2003	2002	2001	2000	1999	1998	1997	1996	1995
Inflaţie	6,6%	4,9%	8,6%	9,3%	14,1%	17,8%	30,3%	40,7%	45,8%	59,1%	154,8%	38,8%	32,3%

Creşterea economică:^[34][35][36]

An	2006	2005	2004	2003	2002	2001	2000	1999
Creştere	7,7%	4,1%	8,3%	5,2%	5,1%	5,7%	2,1%	-1,2%

România a avut creştere economică din 2000, după o perioadă de trei ani de recesiune.

Creşterea economică pentru anul 2007 a fost de 8%, în timp ce pentru anul 2008 este evaluată la 9%^[37].

Datoria externă

Datoria externă a României pe termen mediu şi lung: 33,85 miliarde euro în noiembrie 2007, faţă de 28,4 miliarde euro la finalul anului 2006.^[38]

Datoria externă negarantată public însuma 25,9 miliarde euro la 31 martie 2008, fiind mai mare cu 4,86% (1,2 miliarde euro) faţă de sfârşitul lui 2007^[39].

Deficitul de cont curent

Deficitul de cont curent al României a crescut cu 10,9% în primele trei luni ale anului 2008, până la 3,5 miliarde euro^[40].

Rezerva naţională

Rezerva de aur şi valute a României a ajuns la 26,9 miliarde euro în octombrie 2007^[41], din care :

• 25,2 miliarde euro - rezerve valutare
• 104,7 tone de aur

Datoria publică în anul 2006 a fost de 12,4% din PIB.^[42]

Deficitul bugetar în anul 2006 a fost de 1,9% din PIB, la un venit bugetar de 33,2% din PIB şi cheltuieli bugetare de 35% din PIB, conform Eurostat.

Averea românilor

Aproximativ 90% din averea reală a românilor o reprezintă în continuare locuinţele proprietate personală, în timp ce în UE-13 averea financiară şi cea imobiliară au ponderi egale în averea reală a populaţiei, 50-50%.^[43]

Avuţia şi îndatorarea finan­ciară totală pe cap de locuitor în România este de 1.441 euro, res­pectiv 888 euro. Prin comparaţie, avuţia finan­ciară per capita în Cehia se apropie de 8.000 de euro, în Ungaria depăşeşte cu puţin 6.000 de euro, iar în Polonia este de 6.000 euro. Îndatorarea ajunge la 1.500 de euro pe cap de locuitor în Polonia şi Slovacia şi la 3.000 de euro/capita în Ungaria.

[modifică] Forţa de muncă

Aproximativ o treime din români activează în agricultură (în anul 2007), în timp ce media pe UE era de 6%.^[44]

Numărul de angajaţi din sectorul bancar era de 63.500 în septembrie 2007.

Numărul de angajaţi în România este de aproximativ 4,7 milioane. Din aceştia, aproximativ 1,5 milioane sunt plătiţi din bani publici^[45].

Migraţia forţei de muncă

În ultimii ani, o bună parte din forţa de muncă a migrat în special în Italia şi Spania (aproximativ 2 milioane persoane). Sumele trimise de românii care lucrează în străinătate au fost^[46]:

• 2008: 9,0 miliarde $
• 2007: 8,5 miliarde $ (5,6% din PIB)
• 2006: 6,7 miliarde $ (5,7% din PIB)
• 2005: 4,7 miliarde $
• 2004: 1,7 miliarde $

Şomajul

• 2006: 7,2%^[47]
• 2004: 7,1%^[48]

În luna octombrie 2007 şomajul era de 4,1%^[49].

Salariul minim pe economie

Evoluţia salariului minim pe economie, pe ani^[50]:

Anul	2007	2006	2005	2004	2003	2002	2001
RON	390	330	310	280	250	175	140
EURO	114	90	85	70	65	55	55

Pensii

Din anul 2007 a fost introdusă obligativitatea alegerii unui fond de pensie privat pentru angajaţii cu vârste până în 35 de ani. Pentru cei cu vârste între 35 şi 45 de ani, alegerea unui fond de pensii obligatorii este opţională.^[51]

[modifică] Produsul Intern Brut al României

Valoarea PIB-ului pe ani^[52][53]:

Anul	2008[54]	2007[55]	2006[56][57]	2005[25]	2004[35]	2003[58]	2002	2001	2000	1999	1998
PIB - miliarde RON	503,9	404,7	342,4	287,2	238,7	189,1	151,4	116,7	80,3	54,5	33,8
PIB - miliarde Euro	136,8	121,2	97,1	79,2	58,9	50,3	48,4	44,8	40,2	33,4	33,9
PIB - miliarde USD	200,0	166,0	121,9	98,6	73,1	56,9	45,8	40,1	37	35,6	38,1

În 2011, PIB-ul va fi de 593,3 miliarde lei, conform CNP (Comisia Naţională de Prognoză), mai mult decât dublu faţă de 2005. În 2013, PIB-ul va fi, la fel, dublu faţă de cel din 2006.

Ponderea sectorului privat în PIB:^[59][60][61]

Anul	2005	2004	2003	2002	2001	2000	1999	1998	1997	1996	1995	1994	1993	1990
Procent	72,4%	72,2%	67,7%	69,4%	67,1%	65,5%	63,7%	61,4%	60,6%	54,9%	45,3%	38,9%	34,8%	16,4%

România ar putea atrage până în 2011 investiţii străine directe anuale de 7,7 miliarde de dolari, situându-se, astfel, pe locul 30 din cele 82 de state incluse într-un top realizat de Economist Intelligence Unit (EIU) şi Columbia Program of International Investment. Stocul de investiţii va urca de la 47,1 miliarde de dolari în acest an la 75,8 miliarde de dolari în 2011. ^[62]

[modifică] Schimburi comerciale cu alte ţări

Volumul schimburilor comerciale dintre România şi Statele Unite se ridică la 1,3 miliarde euro în anul 2007, exporturile companiilor românesti pe piaţa americană însumând 593 milioane euro, reprezentând doar 2% din totalul exporturilor României^[63]. Importurile americane, în schimb, au fost de 688 milioane de euro^[63]. Deşi volumul schimburilor comerciale este destul de mic, SUA sunt un important partener economic al României, dacă se ia în considerare implicarea companiilor americane^[63]. În topul marilor investitori americani în România se regăsesc nume precum Microsoft, General Electric, Coca-Cola, Smithfield Foods, UPC şi Ford^[63].

[modifică] Pieţe

În prezent (anul 2008), România este piaţa cea mai interesantă din zona Europei Centrale şi de Est pentru fuziuni şi achiziţii, situaţie care nu se va schimba în următorii ani^[64].

Valoarea totală a pieţei româneşti de FMCG a fost în 2007 de 41 miliarde euro şi se estima că va atinge în 2008 nivelul de 43 miliarde euro, iar pentru 2009 an se prognozase suma de 48 miliarde euro^[65]. Piaţa petrolieră din România era estimată la 9 miliarde de Euro în anul 2007^[66]

[modifică] Bibliografie

• Niţă Dobrotă şi colab., Economia politică, Editura economică, 1995

[modifică] Vedeţi şi

• Listă de companii româneşti

[modifică] Burse

• Bursa de Valori Bucureşti (BVB)
• Rasdaq

[modifică] Indici bursieri

• Indicele Bursei de Valori Bucureşti (BET-10)
• Indicele compozit al Bursei de Valori Bucureşti (BET-C)
• Indicele Societăţilor de Investiţii Financiare (BET-FI)

[modifică] Europa

• Economia Europei
• România

[modifică] Legături externe

• it IDE in Romania: rolul investitorilor italieni
• en Romania Central: Date și analize recentre despre economia României

[modifică] Note

v • d • m România — Români — Limba română Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educaţie • Floră • Faună • Geografie • Hidrografie • Istorie • Oraşe • Politică • Sănătate  • Sport • Stemă • Subdiviziuni • Turism Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m Economia Europei Albania · Andorra · Armenia · Austria · Azerbaidjan · Belarus · Belgia · Bosnia şi Herţegovina · Bulgaria · Croaţia · Cipru · Republica Cehă · Danemarca · Elveţia · Estonia · Finlanda · Franţa · Georgia · Germania · Grecia · Islanda · Irlanda · Italia · Letonia · Liechtenstein · Lituania · Luxemburg · Republica Macedonia · Malta · Moldova · Monaco · Muntenegru · Norvegia · Polonia · Portugalia · Regatul Unit · România · Rusia · San Marino · Serbia · Slovacia · Slovenia · Spania · Suedia · Turcia · Ţările de Jos · Ungaria · Ucraina · Vatican

v • d • m Organizaţia Mondială a Comerţului Africa de Sud · Albania · Angola · Antigua şi Barbuda · Argentina · Armenia · Australia · Bahrain · Bangladesh · Barbados · Belize · Benin · Bolivia · Botswana · Brazilia · Brunei · Bulgaria · Burkina Faso · Burundi · Cambodgia · Camerun · Canada · Republica Centrafricană · Ciad · Chile · China · Columbia · Congo · Costa Rica · Coasta de Azur · Croaţia · Cuba · Republica Democrată Congo · Djibouti · Dominica · Republica Dominicană · Ecuador · Egipt · Elveţia · Emiratele Arabe Unite · El Salvador · Uniunea Europeană · Fiji · Filipine · Macedonia · Gabon · Gambia · Georgia · Ghana · Grenada · Guatemala · Guineea · Guineea Bissau · Guyana · Haiti · Honduras · Hong Kong, China · India · Indonezia · Islanda · Israel · Jamaica · Japonia · Iordania · Kenia · Coreea de Sud · Kuweit · Kârgâzstan · Lesotho · Liechtenstein · Macao, China · Madagascar · Malawi · Malaezia · Maldives · Mali · Mauritania · Mauritius · Mexic · Moldova · Mongolia · Maroc · Mozambic · Myanmar · Namibia · Nepal · Noua Zeelandă · Nicaragua · Niger · Nigeria · Norvegia · Oman · Pakistan · Panama · Papua Noua Guinee · Paraguay · Peru · Qatar · România · Rwanda · Sfântul Kitts şi Nevis · Sfânta Lucia · Sfântul Vincent şi Grenadine · Senegal · Sierra Leone · Singapore · Insulele Solomon · Sri Lanka · Surinam · Swaziland · Teritoriile vamale separate ale Taiwanului, Penghu, Kinmen, şi Matsu · Tanzania · Tailanda · Togo · Trinidad-Tobago · Tunisia · Turcia · Uganda · SUA · Uruguay · Venezuela · Zambia · Zimbabwe