Helmut Kohl

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Helmut Kohl
Bundesarchiv B 145 Bild-F074398-0021, Bonn, Pressekonferenz Bundestagswahlkampf, Kohl.jpg

În funcție
1 octombrie 1982 – 27 octombrie 1998
Precedat de Helmut Schmidt
Succedat de Gerhard Schröder

 Prim-ministru al Renania-Palatinat
În funcție
19 mai 1969 – 2 decembrie 1976
Precedat de Peter Altmeier
Succedat de Bernhard Vogel

În funcție
1973 – 1998
Precedat de Rainer Brazel
Succedat de Wolfgang Schäuble

Născut(ă) 3 aprilie 1930 (1930-04-03) (84 de ani)
Ludwigshafen, Germania
Circumscripție Renania-Palatinat
Partid politic CDU
Alma mater Universitatea din Heidelberg
Profesie Jurist
Confesiune Romano-catolic
Semnătură Helmut Kohl Signature.svg

Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Renania-Palatinat, Germania) este un politician german al Uniunii Creștin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998.

Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck. Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, și împreună cu președintele frnacez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatul de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană.[1]

Kohl a fost descris de către președinții americani George W. Bush și Bill Clinton ca fiind "cel mai bun lider european al celei de-a doua jumătăți a secolului 20".[2][3]

Viață[modificare | modificare sursă]

Tinerețe[modificare | modificare sursă]

Helmut Kohl s-a născut în Ludwigshafen am Rhein (la aceea vreme făcea parte din Bavaria, acum din Renania-Palatinat). Este al treilea copil al lui Hans Kohl (1887–1975) și al soției sale, Cäcilie (1890–1979). Familia sa era romano-catolică și conservartoare. Fratele său mai mare a murit în Al Doilea Război Mondial ca un tânăr soldat. În ultimele săptămâni ale războiului, Kohl a fost selectat și el, dar nu a fost implicat în nicio luptă.

Kohl a învățat la Școala Generală Ruprecht și la Gimnaziul Max-Planck. În 1946, el s-a alăturat partidului nou-înființat CDU. În 1947, a fost unul dintre co-fondatori organizației de tineret în Ludwigshafen. După ce a absolvit în 1950, a început să studieze dreptul în Frankfurt pe Main. În 1951 s-a mutut la Universitatea din Heidelberg, unde s-a specializat în Istorie și Științe politice. În 1953, el s-a alăturat filialei CDU din Renania-Palatinat.

Prim-ministru al Renania-Palatinat[modificare | modificare sursă]

Helmut Kohl în 1969.

Pe 19 mai 1969, Kohl a fost ales prim-ministrul al Renania-Palatinat. De-alungul mandatului său de premier, Kohl a fondat Universitatea din Kaiserslautern și a adoptat o reformă teritorială. Tot în 1969, Kohl a devenit vice-președinte al CDU. În 1971, a candidat la funcția de președinte federal al CDU, dar nu a fost ales. Rainer Barzel a rămus în funcție. În 1972 Barzel a încercat o moțiune de cenzură împotriva guvernului SPD-FDP, care a eșuat, forțându-l să demisioneze. În 1973, Kohl a devenit președinte federal al partidul; funcție pe care a păstrat-o până în 1998.

Alegerile din 1976[modificare | modificare sursă]

La alegerile federale din 1976, Kohl a fost candidatul alianței CDU-CSU la funcția de cancelar. Coaliția s-a comportat foarte bine, câștigân 48.6% din voturi. Oricum, ei au fost lăsați în opoziție de către guvernul format din Partidul Social Democrat și Partidul Liber Democrat, condus de social-democratul Helmut Schmidt. Kohl a renunțat la funcția de premier în Renania-Palatinat pentru a deveni liderul coaliției sale în Bundestag.

Cancelar al Germaniei de Vest[modificare | modificare sursă]

Al doilea guvern[modificare | modificare sursă]

Helmut Kohl în 1986.

La alegerile federale din 1983 Kohl a câștigat o victorie răsunătoare. Alianța CDU-CSU a câștigat 48.8%, în timp ce FDP a câștigat doar 7.0%. Câțiva membri ai opoziției au făcut apel la Curtea Constituțională să declare alegerile neconstituționale. Curtea a respins cererea lor. Guvernul Kohl II a avut câteva planuri controversate, printre care și staționarea trupelor NATO pe teritoriul țări, în ciuda mișcărilor pentru pace. Pe 24 ianuarie 1984, Kohl a vorbit din fața Knessetului israelian, ca prim cancelar din generația de după război. În discursul său a folosit replica faimosului jurnalist liberal Günter Gaus, cum că avea "mila unei nașteri târzii" ("Gnade der späten Geburt").

Pe 22 septembrie 1984 Kohl s-a întâlnit cu Președintele Franței François Mitterrand la Verdun, unde a a avut loc Bătălia de la Verdun între Franța și Germania în timpul Primului Război Mondial. Împreună, au comemorat oamenii decedați în ambele războaie mondiale. otografia cu cei doi ținându-se de mână a devenit un simbol al reconcilierii franco-germane. Kohl și Mitterrand au avut o politică apropiată, formând un ajutor important pentru Integrare Europeană. Această cooperare franco-germană a fost vitală pentru proiecte europene majore, precum Tratatul de la Maastricht și Euro.

În 1985 Kohl și Președintele SUA Ronald Reagan, ca parte a unui plan de aniverare a 40 de ani de la Ziua Victoriei în Europa, au văzut ca o oportunitatea pentru a demontra puterea prieteniei care exita între Germania de Vest și fostul său dușman. În timpul unei vizite la Casa Albă în luna noiembrie a anului 1984, Kohl l-a rugat pe Reagan să i se alăture în simbolizarea reconcilierii celor două țării la cimitir militar german. Reagan a vizitat Germania prin Conferința G8 în Bonn. Acolo cei doi au vizitat pe 5 mai un cimitir miitar geman din Bitburg, unde erau înmormântați 49 de membri a Waffen-SS.

Cancelarul Kohl în 1987 la Consiliul Europei împreună cu ministrul de externe Hans-Dietrich Genscher.

Al treilea guvern[modificare | modificare sursă]

La alegerile federale din 1987 Kohl a câștigat o majoritate puțin mai redus ca precedentele alegeri și a format Guvernul Kohl III. Candidatul Partidului Social Democrat pentru funcția de cancelar a fost Prim-ministrul din Renania de Nord-Westfalia, Johannes Rau.

În 1987, Kohl a primit vizita liderului received est-german Erich Honecker – prima vizită a unui lider est-german în Germania de Vest. Aceasta a fost văzută ca un semn că Kohl reușea Ostpolitik, o politică de apropiere între Est și Vest, care a fost începută de SPD în anii '70.

Drumul spre reunificare[modificare | modificare sursă]

Kohl În dreapta președintelui SUA Ronald Reagan (centru) la Poarta Brandenburg. Președintele Reagan îl provoca pe Gorbaciov, zicând "Dărâmați acest zid!" în 1987.
Helmut Kohl în Krzyżowa (Kreisau), Polonia, 1989.

După căderea Zidului Berlinului și colapsul regimului comunist din Germania de Est din 1989, controlarea lui Kohl a problemei est-germane a devenit punctul maxim al cancelariatului său. Kohl, la fel ca majoritatea vest-germanilor, a fost prins nesigur când Partidul Unității Socialiste a fost răsturnat la finalul anului 1989. Oricum, datorită mandatului său constituțional pentru unitatea germană, el s-a mișcat repede pentru a o face realitate. Ajutându-se de avantajul evenimentelor întâmplate în Germania de Est, Kohl a prezentat un plan petru reunire fără să se consulte cu partenerul de coaliție, FDP-ul, sau Aliații Occidentali. În februarie 1990, el a vizitat Uniunea Sovietică pentru a primi garanția lui Mihail Gorbaciov că URSS va accepta Reunificarea Germaniei. O lună mai târziu, Partidul Socialismului Democratic — redenumit SED — a fost zdrobit la alegerile din 1990 de către puternica coaliție a lui Kohl prin propaganda partidului său în Germania de Est, care dorea o reunificare rapidă.[4]

În primăvara anului 1990, economia Germaniei de Est ajunsese într-o aproape paralizie. La data de 18 mai 1990, Kohl a semnat un tratat economic și social cu RDG. Acest tratat stipula că atunci când va avea loc reunificarea, ea va fi în conformitate cu Articolul 23 din Constituție. Acel articolul spunea că orice state noi putea adera printr-o simplă majoritate de vot. Alternativa era să se creeze o constituție complet nouă pentru țara reunificată, după cum spunea Articol 146. În ciuda obiecților președintelui Deutsche Bundesbank Karl Otto Pöhl, el a acceptat un schimb 1:1 între Marca est-germană și cea vest-germană. În final, acestă politică a afectat companiile din Germania de Est. Împreună cu Ministrul de Externe Hans-Dietrich Genscher, Kohl a reușit să rezolve discuțiile cu foști aliați din Al Doilea Război Mondial pentru a accepta Reunificarea Germaniei. El a primit asigurări de la Mihail Gorbaciovcă o Germanie reunificată va putea alege cărei alianțe internaționale să se alăture. Totuși, Kohl nu a ținut secret faptul că dorea ca Germania să rămână parte a NATO.

Tratatul de reunificare a fost semnat pe 31 august 1990, și a fost aprobat de ambele parlamente pe 20 septembrie 1990. Pe 3 octombrie 1990, Germania de Est a înetat oficia să mai exite, iar teritoriul său s-a alăturat Republicii Federale Germane ca cinci landuri: Brandenburg, Mecklenburg-Vorpommern, Saxonia, Saxonia-Anhalt și Turingia. Aceste au fost de asemenea statele originale ale RDG. Berlinul de Vest și Berlinul de Est au fost reunite, devenit capitala Germaniei reunite. După căderea Zidului Berlinuli, Kohl a condirmat că fostele teritorii germane din estul Liniei Oder-Neisse erau definitiv parte a Poloniei. În 1993 Kohl a confirmat printr-un tratat cu Republica Cehă, că Germania nu va mai revendica teritoriile cu etnici germani, așa numite Sudetenland.[5][6][7]

Cancelar al Germaniei reuniicate[modificare | modificare sursă]

Helmut Kohl în 1990.

Reunificarea l-a adus pe Kohl într-o poziție foarte importantă. La alegerile din 1990 – primele alegeri germane libere, corecte și democratice de la Republica de la Weimar – Kohl a câștigat la distanță de candidatu opoziției și Prim-ministrul Saarland, Oskar Lafontaine. Acestea au dus la formarea celui de-al patrulea Guvern Kohl.

După alegerile federale din 1994 Kohl l-a învins la limită pe prim-ministrul landului Renania-Palatinat, Rudolf Scharping. Partidul Social Democrat a reușit oricum să obțină majoritatea în Bundesrat, care a limitat semnificativ puterea lui Kohl. În poilitica externă, Kohl a avut mai mult succes, reușind să aducă în Frankfurt pe Main sediul Bancii Centrale Europeane. În 1997, Kohl a primit Premiul Viziune pentru Europa prin eforturile sale de unificare a Europei.

La finalul anilor '90, popularitatea lui Kohl a scăzut din cauza creșterii șomajului. Acesta a fost învins la limită în alegerile federale din 1998 de către Prim-ministrul din Saxonia Inferioară, Gerhard Schröder.[4]

Politica externă[modificare | modificare sursă]

Helmut Kohl a continuat drumul reconcilierii franco-germane începute de cancelarul german Konrad Adenauer și de președintele francez Charles de Gaulle. La 22 septembrie 1984, a avut loc o întâlnire între cancelarul Kohl și François Mitterrand pe locul bătăliei de la Verdun. Cei doi s-au recules împreună în cimitirul soldaților căzuți la Verdun. Fotografia celor doi politicieni ținându-se de mână a făcut înconjurul lumii și a devenit un simbol al reconcilierii franco-germane.[8] Pe Kohl și Mitterrand i-a legat o prietenie personală. Cei doi au pus în practică proiectul televiziunii comune ARTE. Continuarea procesului unificării europene, concretizat în Tratatul de la Maastricht, a fost pus pe seama strânsei colaborări între Kohl și Mitterand.

Kohl încercat să evite divizările interne ale partidului cu privire la politica față de țările din răsărit (Ostpolitik), în primul rând față de RDG.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Chambers, Mortimer. The Western Experience 
  2. ^ Time, Helmut Kohl, by George H. W. Bush
  3. ^ M&C news, "Clinton praises Germany's Kohl at Berlin Award", by Deutsche Presse Agentur
  4. ^ a b Thompson, Wayne C. (2008). The World Today Series: Nordic, Central and Southeastern Europe 2008. Harpers Ferry, West Virginia: Stryker-Post Publications. ISBN 978-1-887985-95-6 
  5. ^ Rödder 2009, S. 236 f.; Heinrich August Winkler: Der lange Weg nach Westen. Zweiter Band: Deutsche Geschichte vom «Dritten Reich» bis zur Wiedervereinigung. Fünfte, durchgesehene Auflage, München 2002, S. 552.
  6. ^ "Während die polnische Seite noch weiter auf die Heimatvertriebenen zugehen muß - Worte allein sind eben nicht genug - müssen die ... Verständliche Enttäuschung und Verbitterung in den Reihen der Vertriebenen, die vielfach zu einer Verweigerungshaltung geführt haben, dürfen ..." (Friedbert Pflüger, Winfried Lipscher, Feinde werden Freunde: Von den Schwierigkeiten der deutsch-polnischen Nachbarschaft, Bouvier Verlag, 1993, p. 425.
  7. ^ "Kohl hat das Gegenteil getan und dadurch Enttäuschung und Bitterkeit geradezu vorprogrammiert. Dieser innenpolitischen Einschätzung Vogels ist nichts hinzuzufügen. (Jahrestag der Charta der deutschen Heimatvertriebenen am 5....)" Richard Saage, Axel Rüdiger, Feinde werden Freunde: Elemente einer politischen Ideengeschichte der Demokratie:historisch-politische Studien, Duncker & Humblot, 2006, p. 285.
  8. ^ WDR, Galerie foto pe tema prieteniei franco-germane


Predecesor:
Helmut Schmidt (SPD)
Cancelar al Germaniei
1 octombrie 198227 octombrie 1998

Succesor:
Gerhard Schröder (SPD)