Pacea Westfalică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Primăria oraşului Münster, unde a fost semnată o parte din tratatele de pace

Pacea Westfalică este o pace încheiată în anul 1648 prin care a fost pus capăt Războiului de Treizeci de Ani.

Tratatul de pace este alcătuit din două documente: „Tratatul din Münster” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Franţa) şi „Tratatul din Osnabrück” (încheiat între Sfântul Imperiu Roman şi Suedia). Cele două tratate alcătuiesc împreună Pacea Westfalică.

Primele negocieri de pace au avut loc în Köln, urmate de negocierile din Lübeck şi Hamburg.

• Trimisul imperial, contele (ulterior Prinţ) Johann Ludwig von Nassau Hadamar, conduce negocierile de pace cu succes, până la capăt.

Trimişii spanioli şi olandezi semnează Pacea din Münster în Rathaussaal, la 15 mai 1648. Pentru tratatele din 24 Octombrie 1648 nu a avut loc o asemenea ceremonie festivă.

• În Pacea Westfalică au fost reafirmate prevederile Păcii Religioase de la Augsburg (1555), prin care religia catolică şi cea protestantă (luterană) erau privite ca religii egal îndreptăţite, şi, totodată, aceste prevederi au fost extinse, cuprinzând şi confesiunea calvină din imperiu.

[modifică] Urmări

• Suedia obţine, în anul 1648: oraşul Stettin cu regiunea înconjurătoare; oraşul Wismar; de asemenea, episcopatul Bremen şi Werden.

• Danemarca nu obţine teritoriile pretinse. • Austria cedează Franţei Sundgau. • Nu s-a reuşit o hegemonie catolică în imperiu. • Franţa, prin uneltirile cardinalului Richelieu, care a fost împotriva incheierii päcii, devine cea mai influentă şi puternică ţară din vestul Europei. • Părţi mari din Sfântul Imperiu Roman sunt pustiite de război, pierderea de vieţi omeneşti fiind estimată între 3 şi 4 milioane, la aceasta au contribuit foametea şi epidemiile. • Statele germane nu aveau ieşire la mare, fiind excluse din comerţul maritim, ceea ce influenţează, în viitorm lipsa coloniilor germane, şi un dezavantaj dezastruos pentru o perioadă de 150 de ani în piaţa de desfacere, sursă de materii prime, frânând dezvoltarea economică a ţării, în comparaţie cu puterile maritime ale acelei epoci (Olanda, Anglia şi Franţa).