București

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Bucharest)
Salt la: Navigare, căutare
București
—  Capitala României  —
Municipiul București
Piața Universității văzută din Hotelul Intercontinental
Piața Universității văzută din Hotelul Intercontinental
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Poreclă: „Micul Paris”
Coordonate: Coordonate: 44°26′7″N 26°6′10″E / 44.43528°N 26.10278°E / 44.43528; 26.1027844°26′7″N 26°6′10″E / 44.43528°N 26.10278°E / 44.43528; 26.10278

Țară România
Regiune de dezvoltare București-Ilfov

SIRUTA 179132
Prima atestare documentară 20 septembrie 1459

Subdiviziuni

Guvernare
 - Primar General Gabriela Firea (PSD, )
 - Prefect Adrian Petcu[1] (2017)

Suprafață
 - Municipiu 228 km²
 - Urbană 412[2] km²
 - Metropolitană 5.600[3] km²
Altitudine 70 m.d.m.
Altitudine maximă 96,3 m.d.m.
Altitudine minimă 55,8 m.d.m.

Populație (2011)
 - Municipiu 1.883.425 locuitori
 - Densitate 8.260,6 loc./km²
 - Urbană[4] 2.158.758 locuitori
 - Metropolitană[5] 2.419.425 locuitori

Fus orar EET (+2)
 - Ora de vară (DST) EEST (+3)
Cod poștal 0xxxxx
Prefix telefonic +40 (0)21

Localități înfrățite
 - 23 orașe înfrățite listă
Plăcuțe de înmatriculare B

Prezență online
site web oficial Modificați la Wikidata
GeoNames Modificați la Wikidata
Facebook Modificați la Wikidata

Localizarea Bucureștiului pe harta României
Localizarea Bucureștiului pe harta României

București este capitala României. Este cel mai populat oraș și cel mai important centru industrial și comercial al țării. Populația de 1.883.425 de locuitori (2011[6]) face ca Bucureștiul să fie al zecelea oraș ca populație din Uniunea Europeană. Conform unor estimări ale unor specialiști, Bucureștiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar în următorii cinci ani, acest număr va depăși patru milioane.[7] La acestea se adaugă faptul că localitățile din preajma orașului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează o populație de aproximativ 430.000 de locuitori.[8]

Prima mențiune a localității apare în 1459. În 1862 devine capitala Principatelor Unite. De atunci a suferit schimbări continue, devenind centrul scenei artistice, culturale și mass-media românești. Arhitectura elegantă și atmosfera sa urbană i-au adus în Belle Époque supranumele de „Micul Paris”.[9] Deși clădirile și cartierele din centrul istoric au fost deteriorate sau distruse de război, cutremure, și programul lui Nicolae Ceaușescu de sistematizare, multe au supraviețuit. În ultimii ani, orașul a cunoscut un boom economic și cultural.[10]

Conform datelor preliminare din recensământul 2011, 1.677.985 de locuitori trăiesc în limitele orașului,[11] mai puțini față de cifra înregistrată la recensământul din 2002.[12] Mediul urban se extinde dincolo de limitele Bucureștiului, cu o populație de 1,93 milioane de locuitori.[13] Prin adăugarea orașelor satelit din jurul zonei urbane, zona metropolitană a Bucureștiului propusă ar avea o populație de 2,2 milioane de locuitori.[14] Conform Eurostat, Bucureștiul are o zonă mai mare urbană de 2.151.880 rezidenți.[15] Potrivit datelor neoficiale, populația este de peste 3 milioane de locuitori.[16]. Din punct de vedere economic, București este orașul cel mai prosper din România,[17] și este unul dintre principalele centre industriale și noduri de transport din Europa de Est. Orașul are facilități pentru convenții, instituții de învățământ, zone culturale, centre comerciale, și zone de agrement.

Orașul este administrat de Primăria Municipiului București, are același nivel administrativ ca și județele României și este împărțit în șase sectoare.

Etimologie

La jumătatea secolului al XVII-lea călătorul oriental Evliya Çelebi nota în memoriile sale că numele reședinței de scaun a Țării Românești se trage de la acel fiu al lui Gebel-ul Himme din tribul Beni-Kureis, anume Ebu-Karis, de aici Bukris - București.[18] În 1781 istoricul elvețian Franz Josef Sulzer considera că numele vine de la "bucuria, bucuros, a bucura”.[18]

Trei decenii mai tarziu, într-o carte tipărită la Viena, se consemna că denumirea se trage de la pădurile de fag ce se numesc "Bukovie".[18]

Istoricul Adrian Majuru amintește că în limba albaneză „bukureshti” înseamnă „frumos este”.[18] Prima mențiune scrisă despre Bucur ca întemeietor, figurează în însemnările consulului Angliei la București, Wilkinson, publicate în 1820 la Londra.[18]

Prin etimologie populară domnitorii fanarioți au tradus toponimul prin Hilariopolis, ceea ce, în limba greacă, înseamnă „Orașul Veseliei”.[19]

Geografie

Așezare geografică și relief

Bucureștiul se află în sud-estul României, între Ploiești, la nord și Giurgiu, la sud. Orașul se află în Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu-Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Istoric, se consideră că Bucureștiul a fost construit pe șapte dealuri, asemenea celor șapte coline ale Romei. Cele șapte dealuri ale Bucureștiului sunt: Dealul Mitropoliei, Dealul Spirii, Dealul Cotrocenilor, Dealul Arsenalului, Dealul Filaretului, Dealul Văcărești și Colina Radu Vodă.[20] Cu excepția Dealului Mitropoliei, restul pantelor din București sunt rezultatul eroziunii fluviale a celor două cursuri principale de apă care îl străbat.[20]

Bucureștiul are o suprafață de 228 km², ceea ce înseamnă că orașul ocupă 0,8% din întreg teritoriul României.[21] Altitudinea variază de la 55,8 m în zona podului de la Cățelu, la sud-est de oraș, la 96,3 m în zona Hotelului Carol Parc de pe Dealul Filaretului. Raportat la coordonatele geografice fixe, orașul București se regăsește la intersecția paralelei de 44º24′49″ (ca Belgrad, Geneva, Bordeaux și Minneapolis) cu meridianul de 26º5′48″, meridian ce străbate, de asemenea, Helsinki și Johannesburg. Orașul are o formă aproximativ rotundă, cu centrul situat la intersecția axelor imaginare nord/sud și est/vest din Piața Universității. Monumentul pentru kilometrul zero al României este plasat chiar la sud de Piața Universității, în fața Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Piața Sf. Gheorghe. Raza Bucureștiului, din Piața Universității până la periferie în toate direcțiile, variază de la 10 la 12 km.

Până de curând, regiunile din jurul Bucureștiului erau predominant rurale, dar după 1989 au început să se construiască suburbii în jurul orașului. Este de așteptat ca dezvoltarea urbană să continue, de vreme ce zona metropolitană București va deveni operațională până în 2020 și va incorpora alte comune și orașe din județul Ilfov și județele învecinate.

Ape, floră și faună

Bucureștiul se află situat pe malurile râului Dâmbovița, ce se varsă în Argeș, afluent al Dunării. Mai multe lacuri – dintre care cele mai importante sunt Herăstrău, Floreasca, Tei și Colentina – se întind în părțile de nord ale orașului, de-a lungul Colentinei, afluent al Dâmboviței. În plus, în centrul capitalei se află un mic lac artificial – Lacul Cișmigiu – înconjurat de parcul omonim. Acest parc are o istorie bogată, fiind frecventat odinioară de poeți și scriitori. Deschis în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer,[22] parcul este principalul loc de agrement din centrul orașului.

Lacul Văcărești, numit adesea „delta Bucureștiului”, este din 2016 o arie protejată.

Notabile sunt și Parcul Herăstrău, respectiv Grădina Botanică. Parcul Herăstrău este situat în partea de nord a orașului, în jurul lacului Herăstrău, și cuprinde Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Grădina Botanică din cartierul Cotroceni, constituită după modelul celei din Liège,[23] este cea mai mare din România și conține peste 10.000 de specii de plante, multe dintre ele exotice.[24] A luat naștere ca loc de aprovizionare cu plante medicinale pentru elevii a ceea ce avea să devină mai târziu Facultatea de Medicină.[25] Pe lângă cele menționate, în București mai există și alte parcuri mari: Parcul Tineretului, Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR), Parcul Kiseleff, Parcul Carol I, precum și multe parcuri mai mici și spații verzi amenajate de primăriile de sector.

Lacul Văcărești este situat în sudul orașului. 183 de hectare de spațiu verde adăpostesc circa 97 de specii de păsări, mai mult de jumătate protejate, dar și 6–7 specii de mamifere (vidră, vulpe, nevăstuică, bizam), amfibieni și reptile.[26] Zona era un mic sat pe care Nicolae Ceaușescu intenționa să îl transforme într-un lac. După demolarea caselor și construirea bazinului de beton, planul a fost abandonat în urma Revoluției din 1989.[27] Timp de aproape două decenii, zona a devenit dintr-un spațiu verde abandonat, unde copiii puteau să se joace și să facă plajă, un loc contestat de proprietarii de terenuri. Ulterior, zona a fost închisă pentru reamenajare într-un centru sportiv. Proiectul a eșuat,[28] astfel că, peste ani, în zonă s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaștini, ochiuri de apă, stufăriș, crânguri de sălcii, cuiburi din plopi și perdele de trestie și stuf.[29] În 2016, lacul Văcărești a fost declarat parc natural, primul astfel de parc într-o zonă urbană din România.[29]

Parcuri din București
Aleea principală din Parcul Carol I, cu Mausoleul în spate  

Climă

Clima în București este specifică României, respectiv temperat-continentală. Sunt specifice patru anotimpuri: iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iernile în București sunt destul de blânde, cu puține zăpezi și temperaturi relativ ridicate, în timp ce, în ultimii ani, verile sunt foarte calde, chiar caniculare (cu temperaturi foarte ridicate de până la 35°C) și cu puține precipitații. Aceasta face ca diferențele de temperatură iarnă–vară să fie de până la 50 de grade.[30] Cea mai friguroasă lună este ianuarie, cu o medie de –2,9°C, iar cea mai călduroasă este iulie, cu o medie de 22,8°C.[31] În general, variațiile de temperatură dintre noapte și zi sunt de 34–35°C, iarna și de 20–30°C, vara.[31]

Cea mai înaltă temperatură, de 41,5°C, a fost înregistrată în data de 7 august 2012,[32] în timp ce minima absolută de –32,2°C a fost atinsă la stația Băneasa, pe 25 ianuarie 1942.[33] Volumul precipitațiilor este în jurul valorilor de 500–600 mm anual. Cu toate acestea, apar unele diferențieri în relația centru (550–600 mm/an) și spațiile periferice (500 mm/an). Zona periferică este influențată de construcțiile joase (1–2 nivele) cu suprafețe verzi și mari zone industriale; această zonă urbană este în mare măsură expusă vântului, valurilor de căldură și de frig, dar cu contraste mici, o umiditate ridicată și aer curat.[31]

Date climatice pentru București
Luna Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Nov Dec Anual
Maxima medie °C (°F) 2.8
(37,0)
5.5
(41,9)
11.4
(52,5)
18
(64)
24
(75)
27.7
(81,9)
29.8
(85,6)
29.8
(85,6)
24.6
(76,3)
17.9
(64,2)
9.8
(49,6)
3.8
(38,8)
17.09
(62.77)
Media zilnică °C (°F) −1.3
(29,7)
0.4
(32,7)
5.4
(41,7)
11.2
(52,2)
16.8
(62,2)
20.6
(69,1)
22.5
(72,5)
22
(72)
16.9
(62,4)
11
(52)
4.7
(40,5)
−0.2
(31,6)
10.83
(51.50)
Minima medie °C (°F) −4.8
(23,4)
−4
(25)
0.1
(32,2)
4.9
(40,8)
9.6
(49,3)
13.6
(56,5)
15.4
(59,7)
14.9
(58,8)
10.5
(50,9)
5.4
(41,7)
0.6
(33,1)
−3.4
(25,9)
5.23
(41.42)
Precipitații mm (inches) 37
(1.46)
37
(1.46)
44
(1.73)
50
(1.97)
56
(2.2)
83
(3.27)
70
(2.76)
56
(2.2)
64
(2.52)
53
(2.09)
46
(1.81)
48
(1.89)
644
(25,35)
Zăpadă cm (inches) 13.7
(5.39)
11
(4.3)
10.5
(4.13)
1.5
(0.59)
0
(0)
0
(0)
0
(0)
0
(0)
0
(0)
0
(0)
8.8
(3.46)
10.5
(4.13)
56
(22,05)
Umiditate [%] 89 83 75 71 69 70 68 68 73 79 85 88 76,5
Nr. mediu de zile ploioase 6 6 9 12 11 11 9 8 8 9.2 10 9 108,2
Nr. mediu de zile cu ninsoare 8 7 5 1.1 0 0 0 0 0 0.3 2 7 30,4
Ore însorite 70.6 84.5 138 184.8 246.3 265.8 289.2 281.4 224.1 177.4 87.5 62.8 2.112,4
Sursa nr. 1: Pogoda i Klimat (temperaturi medii, umiditate, precipitații și zile cu ninsoare, 1981–2010)[34]
Sursa nr. 2: NOAA (zăpadă și ore însorite, 1961–1990)[35]

Istorie

Bulevardul Elisabeta, sediul guvernamantului german, 1916
Moara lui Assan (aici o imagine de la începutul secolului XX)
Strada Blănari în 1836, acuarelă
București în preajma anului 1900

Legenda spune că Bucureștiul a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, București a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârșitul secolului al XIV-lea.

Pe malurile Dâmboviței și ale Colentinei este atestată cultura paleolitică și neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunități în zonele Dudești, Lacul Tei și Bucureștii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului și până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popești-Leordeni și Popești-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuințe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.

Așezarea este atestată documentar la 21 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Țepeș, domn al Țării Românești, prin care se întărește o moșie unor boieri. Cetatea Dâmboviței, cum mai apare în primii ani orașul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgșor la Giurgiu, în ultima așezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureștiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reședință domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaș de cult din oraș păstrat în forma sa inițială.

În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureștiul devine capitala Țării Românești, din ordin turcesc, pentru a avea o capitala in zona de campie si aproape de Dunare, mai usor de controlat in comparatie cu Targoviste. Din acel moment se si trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înființează prima instituție de învățământ superior, Academia Domnească (1694) și este construit Palatul Mogoșoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia ființă la inițiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colțea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu și un cutremur și reconstruit în 1888.

Imagine indisponibilă Imagine indisponibilă
Hărți ale Bucureștiului și împrejurimilor sale la începutul secolului al XX-lea
Imagine panoramică a Bucureștiului din 1927

În scurt timp, Bucureștiul se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creșterea numărului meșteșugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, șalvaragiilor, zăbunarilor ș.a). Odată cu acestea continuă modernizarea orașului. Sunt create primele manufacturi și cișmele publice, iar populația se mărește continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiatul din 1798 indica 30.030 de locuitori, în timp ce cel din 1831 număra 10.000 de case și 60.587 de locuitori).

Încet-încet apar o serie de instituții de interes (Teatrul Național, Grădina Cișmigiu, Cimitirul Șerban Vodă, Societatea Academică din București, Societatea Filarmonică din București, Universitatea din București, Gara de Nord, Grand Hôtel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din București, Ateneul Român, Banca Națională, cinematografe) și inovații în materie de tehnologie și cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).

Municipiul București a fost până la instaurarea regimului comunist în România reședința județului Ilfov (interbelic). În aceea perioadă era denumit "Micul Paris" datorită asemănării cu capitala franceză, dar și-a pierdut farmecul în perioada comunismului. În ultimul timp dezvoltarea imobiliară a stârnit ingrijorare cu privire la soarta clădirilor de interes istoric din oraș, în special a acelora din centrul istoric.[36]

Tratate semnate

Demografie



Circle frame.svg

Componența etnică a municipiului București

     Români (85,95%)

     Romi (1,27%)

     Necunoscută (11,68%)

     Altă etnie (1,1%)



Circle frame.svg

Componența confesională a municipiului București

     Ortodocși (84,31%)

     Romano-catolici (1,17%)

     Necunoscută (11,8%)

     Altă religie (2,72%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului București se ridică la 1.883.425 de locuitori,[37] în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.926.334 de locuitori.[38] Acest declin se datorează sporului natural negativ, dar și deplasării populației din capitală în orașele învecinate mai mici, precum Voluntari, Buftea și Otopeni.

O estimare a Institutului Național de Statistică arăta că populația Bucureștiului la 1 ianuarie 2016 era de 2.106.144 de locuitori,[39] adică 9,4% din populația totală a României.[40] Dintre aceștia, 981.835 erau bărbați, iar 1.124.309 femei.[39] Un număr semnificativ de persoane tranzitează orașul în fiecare zi, majoritatea provenind din județul Ilfov. Date neoficiale indică faptul că afluxul zilnic este atât de mare, încât în București se pot înregistra la un moment dat circa trei milioane de persoane.[41]

Densitatea populației Bucureștiului este foarte mare, de 9.993,8 loc./km² în 2015.[42] Acest lucru se explică prin faptul că majoritatea populației locuiește în blocuri aglomerate din perioada comunistă, dar depinde și de partea orașului: cartierele sudice au o densitate mai mare decât cele nordice. Din capitalele țărilor membre UE, doar Paris și Atena au o densitate mai mare a populației.

Doar 54% dintre bucureșteni s‑au născut în oraș. 37% dintre locuitori au venit și s‑au stabilit în București pentru și după studii, iar alți 24% datorită locului de muncă.[43]

Față de alte orașe, Capitala are un procent mai scăzut de tineri: sunt aici 24,4% locuitori cu vârste cuprinse între 0 și 24 de ani, spre deosebire de județul Iași, de exemplu, acolo unde această categorie de populație reprezintă 33,9%.[44] Bucureștiul recuperează însă față de alte structuri administrative când vine vorba de populația activă: 61,1% dintre locuitori au vârste cuprinse între 25 și 64 de ani, față de 52,2% în Iași.[44] Principalul motiv este că Bucureștiul are o capacitate de atracție mai mare odată ce tinerii încep să își caute un loc de muncă.[44] Datele furnizate de INS arată că durata medie de viață a locuitorilor municipiului București era, în anul 2015, de 77,8 ani, Capitala fiind regiunea cu cea mai mare speranță de viață din România.[45] Un bărbat trăiește, în medie, 74,7 ani, în timp ce o femeie – 80,5 ani (față de 78,9 media națională). În 2005, durata medie de viață la nivelul Capitalei era de 74,1 ani, iar în 1995 – 70,6 ani.[44]

Evoluție istorică

Comunități etnice

Evoluția structurii etnice la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002 și 2011[46]
An Total Români Maghiari Romi Ucraineni1 Germani Turci Ruși Tătari Sârbi,
croați,
sloveni2
Slovaci Bulgari Greci Evrei Cehi3 Polonezi Armeni Altă
etnie
Informație
nedisponibilă
1930 768.725 620.943 24.445 9.450 445 14.406 1.047 3.664 16 1.435 1.874 1.727 4.339 69.972 N/A 1.665 4.749 7.705 843
1956 1.373.926 1.294.318 11.804 1.851 450 5.531 735 2.253 76 545 127 794 2.296 44.219 710 1.039 4.009 2.432 737
1966 1.596.457 1.556.290 9.357 1.127 366 4.769 476 1.873 101 397 118 534 1.838 14.494 362 659 1.749 1.551 396
1977 2.094.977 2.046.924 10.033 13.996 428 5.565 813 1.850 179 383 77 599 1.256 9.199 273 471 1.130 1.692 109
1992 2.067.545 2.018.107 8.301 24.990 518 4.295 910 1.209 258 346 59 446 935 3.877 132 350 906 1.448 458
2002 1.926.334 1.869.069 5.834 27.322 425 2.358 2.473 1.141 363 408 49 370 1.592 2.473 57 246 815 10.794 545
2011 1.883.425 1.618.883 3.359 23.973 279 1.209 2.315 913 417 215 35 296 704 1.333 40 160 565 8.665 220.064

1 La recensămintele din perioada 1930–1977, inclusiv rutenii
2 La recensământul din anul 2011, exclusiv slovenii
3 La recensământul din anul 1930 cehii au fost incluși la slovaci

Comunitatea romă

Cea mai numeroasă comunitate minoritară in București la recensământul din 2011 a fost comunitatea romă (23.973 de persoane, adică 1,27% din populație). În cursul anilor '90 mulți romi au emigrat în Occident sau s-au întors în localitățile din provincie din care emigraseră în anii 1970–1989.

Comunitatea evreiască

Cea mai numeroasă comunitate minoritară din București era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau în București 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populația orașului. În timpul războiului, cu refugiații, numărul acestora depășea 140.000.[47] Evreii din București sunt menționați în cărțile de istorie încă din secolul al XVI-lea, ca medici la curtea domnească sau comercianți. Aceștia veneau de la sud de Dunăre, de la Istanbul sau de la Salonic, Grecia.[48] Evenimentele celui de-Al Doilea Război Mondial și apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populației evreiești din București. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi Unirea Shopping Center și zona adiacentă. În București funcționează în continuare un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe sinagogi și cimitire evreiești (unul dintre cimitirele evreiești este sefard). La recensământul din 2011, 1.333 de oameni s-au declarat ca fiind evrei. Incluzând și familiile mixte, numărul evreilor din București ajunge la 4.000 de persoane.[47]

Comunitatea maghiară

Numeroși reformați maghiari s-au stabilit la București la începutul secolului al XVIII-lea, după înfrângerea revoltei curuților. Este plauzibil faptul că satul Berceni din sudul orașului să fi fost numit după tabăra soldaților curuți de sub comanda generalului Miklós Bercsényi.[49] Un nou val de refugiați maghiari a venit la București după înfrângerea revoluției maghiare de la 1848 de către austrieci. Unul din cei mai proeminenți reprezentanți ai maghiarilor bucureșteni de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost József Sándor, primul traducător al lui Mihai Eminescu, încă în timpul vieții poetului.

Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în București 24.052 maghiari, reprezentând 3,76% din populația municipiului. Era vorba îndeosebi de secui din județele Trei Scaune (azi județul Covasna), Odorhei și Ciuc (azi județul Harghita). Comparativ, în anul 2002 trăiau 5.834 de maghiari, reprezentând 0,3% din totalul populației orașului, iar în 2011 3.359 de maghiari (0,18%).

În București funcționează Liceul Teoretic „Ady Endre” cu predare în limba maghiară.[50] Casa Petőfi este centrul cultural al comunității, unde funcționează și biblioteca. În București apare publicația lunară Bukaresti Közlöny. Biserica Reformată din București oferă liturghii în limba maghiară. Printre bucureștencele de origine maghiară se numără Vera Renczi, Daniela Gyorfi și Eva Kiss.

Comunitatea germană

Comunitatea germană datează încă din secolul al XVIII-lea, fiind compusă preponderent din negustori sași. Din acest secol datează și prima mențiune a unei biserici luterane din lemn. În preajma Primului Război Mondial proporția germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de sași, ci și de prusaci și austrieci. În București funcționează Colegiul Goethe (fostul Liceu Teoretic „Hermann Oberth”) cu predare în limba germană. De asemenea, continuă să existe biserica luterană (evanghelică) cu limba de liturghie germană. La recensământul din 1977 populația germană era alcătuită din aproape 8.000 persoane. În 2002 au fost numărați doar 2.358 de germani, iar în 2011 1.209 germani.

Comunitatea armeană

O comunitate cu vechi tradiții culturale și economice în București este cea armeană. În anul 1930 trăiau în București 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populația municipiului. La recensământul din 2002 au fost numărați 815 armeni, iar în 2011 doar 565 de armeni. Locuri precum Strada Armenească amintesc de prezența armenilor în oraș. Există o biserică și un cimitir armenesc în București.

Comunitatea greacă

O altă comunitate cu vechi tradiții în București este cea grecească. Aceasta datează încă din timpul perioadei fanariote (1715–1821). În 1930 trăiau în București 4.293 de greci, reprezentând 0,67% din totalul populației orașului. Astăzi au rămas mai puțin de 1.000.

Comunitatea bulgară

Prezența unei populații bulgărești în București are o vechime de mai multe secole, existând încă din secolul al XVII-lea, când niște călugări catolici franciscani bulgari ridicaseră pe locul actualei biserici Bărăția o biserică din lemn. Majoritatea bulgarilor din București sunt ortodocși, fiind reuniți din 1954 până în aprilie 2009 în Biserica Ortodoxă Bulgară „Sf. Prooroc Ilie” (actualmente „Sf. Ilie-Hanul Colței”, preluată de Biserica Ortodoxă Română, prin Arhiepiscopia Bucureștilor – Protopopiatul III Capitală). Preluarea acestei biserici este considerată abuzivă de comunitatea bulgărească și de Biserica Ortodoxă Bulgară,[51][52] pe când Biserica Ortodoxă Română privește acest gest ca fiind legitim.[53] De asemenea, se întâlnesc și bulgari catolici, reprezentați de Biserica „Sfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu”. Motivele pentru care bulgarii au sosit în București sunt diverse: fie politice (se refugiau din cale opreliștii otomane înainte de 1878), fie socio-ecomonice (pentru a avea un trai mai bun – mai ales în prima jumătate a secolului al XX-lea). Autoritățile comuniste au închis Liceul bulgar, însă în toamna anului 1999, la București a fost redeschisă, în paralel cu Liceul român din Sofia, vechea Școala bulgară cu trei clase și un număr de 84 de elevi, cu predare în limba bulgară. Unele cartiere din București continuă să aibă o populație numeroasă de bulgari: Giulești-Sârbi,[54] Dudești-Cioplea (în bună parte catolici).[55] Bulgari trăiesc și în cartiere din unele localități aflate în preajma Capitalei (în Brănești, Bragadiru, Glina, Dobroești, Pantelimon, Colentina, Chiajna, Roșu sau bulgari catolici pavlicheni în Popești-Leordeni).[56]

Comunitatea poloneză

În București trăiește, de asemenea, o populație poloneză, aproape la fel de semnificativă ca și cea din Bucovina. Polonezii au sosit în special înaintea Primului Război Mondial, dar și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – în ambele cazuri ca refugiați care au hotărât să se stabilească aici. În cadrul emigrației polone, un rol însemnat a jucat Uniunea Emigrației Polone (1866–1871), care a avut o filială și la București. Într-o proporție semnificativă polonezii bucureșteni sunt intelectuali, iar unii dintre ei au fost primari ai Bucureștiului: Lucian Skupiewski în perioada februarie 1923–aprilie 1923 și Victor Dombrovski, fost general de armată român, chiar în două rânduri, în intervalul septembrie 1938–septembrie 1940 și în perioada august 1944–iunie 1948.

Strada Polonă este numită după această comunitate. Azi mai trăiesc în București câteva sute de polonezi, însă în anul 1890 numărul acestora se ridica la aproximativ 3.000 de persoane (circa 1,5% din populația orașului).

Comunitatea albaneză

București este centrul comunității albaneze din România. Comunitatea albaneză bucureșteană a început să se formeze în prima jumătate a secolului al XIX-lea, când capitala Țării Românești a devenit un centru al inițiativelor culturale ale unor intelectuali precum Dora d'Istria, Naim Frashëri, Jani Vreto și Naum Veqilharxhi (autorul primului abecedar albanez, tipărit la București în 1844). Aleksander Stavre Drenova a conceput versurile imnului național albanez, Hymni i Flamurit, pe vremea când locuia în București. Cei mai mulți dintre acești intelectuali se refugiaseră în România din calea opreliștii otomane. În 1920 trăiau în București aproape 20.000 de albanezi. Azi mai trăiesc doar câteva sute. Majoritatea albanezilor bucureșteni sunt creștini ortodocși, dar există într-un număr mai mic și albanezi musulmani.

Comunitatea musulmană

Comunitatea musulmană din București este formată atât din imigranți, cât și din populație autohtonă, ai cărei urmași au sosit de-a lungul timpului. Centrul vieții spirituale a musulmanilor bucureșteni a fost, de la începutul secolului al XX-lea, geamia București, construită în Parcul Carol I și mutată în timpul regimului comunist în zona Pieței Eroii Revoluției.[57] Prima moschee din oraș construită după căderea regimului comunist este ar-Rahman, aflată pe Strada Munții Gurghiului din cartierul Crângași. Finalizată în 2002, moscheea este deschisă permanent și poate oficia orice ritual islamic.[58]

Altele

Bucureștiul are și o comunitate chineză și un mic număr de refugiați de diferite naționalități (sirieni, pakistanezi, afgani, birmani, ucraineni și africani), care locuiesc în principal în cartiere‑dormitor precum Pantelimon.[43]

Religii

Evoluția structurii religioase și confesionale la recensămintele din 1877, 1930,[59] 1992, 2002[60] și 2011[61]
An Total Ortodocși Romano-
catolici
Reformați
(Calvini)
Penticostali Greco-
catolici
Baptiști Adventiști Musulmani Martorii
lui
Iehova
Creștini
de rit
vechi
(Staroveri)
Evanghelici
(Luterani)
Mozaici Armeni Altă
religie
Fără
religie
Atei Informație
nedisponibilă
1877 177.646 132.987 16.991 N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A 206 5.854 20.749 796 N/A N/A N/A N/A
1930 639.040 486.193 36.414 7.322 N/A 12.882 N/A N/A N/A N/A N/A 12.203 76.480 N/A N/A N/A N/A N/A
1992 2.067.545 96,5% 1,4% 0,1% 0,2% 0,4% 0,1% N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A N/A
2002 1.926.334 1.850.414 23.450 1.880 5.452 7.558 3.810 4.381 9.488 N/A 729 761 2.564 N/A 10.182 1.068 2.590 2.007
2011 1.883.425 1.587.951 22.149 1.291 5.050 4.016 3.345 4.051 9.037 1.794 1.067 415 1.459 108 8.410 3.003 8.067 222.212

Economie și infrastructură

Centrul Financial Plaza

Bucureștiul este cel mai mare centru economic al României. În anul 2010 capitala a realizat aproximativ 22,7% din Produsul Intern Brut al României și împreună cu județul Ilfov 25,3% conform datelor instituțiilor de specialitate, iar PIB/locuitor cu 240% mai ridicat decat media națională. În București se regăsește cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice României excluzând agricultura. Începând cu domeniul serviciilor și terminând cu construcțiile. Întreprinderile constructoare de mașini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, mașini și utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane și elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanică fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcție, de prelucrare a lemnului. Bucureștiul este un important nod feroviar, rutier și aerian.

Transport

Bucureștiul este principalul nod feroviar (nouă magistrale și o cale ferată de centură de 74 km) și rutier (șapte magistrale, numeroase autogări) al țării; tot aici se află aeroporturile „Băneasa” (inaugurat în 1920 pentru traficul intern) și „Otopeni” (inaugurat în 1970 pentru traficul internațional). Metroul bucureștean are patru linii magistrale, construite din 1974 și până în prezent, însumând circa 77 km lungime.[62]

Transportul public

Transport
în comun
în București
Statie Metrou - Titan.jpg
Metrou
M1 · M2 · M3 · M4 · M5 · M6
RATB
Autobuze · Tramvaie · Troleibuze

Sistemul de transport public din București este cel mai mare din România. Este compus din sistemul de metrou de 77 km operat de către Metrorex și rețeaua transportului de suprafață – autobuze (120 de linii), troleibuze (15 linii) și tramvaie (24 de linii) – operată de către RATB.[63] Adițional, există și microbuze private care fac legătura cu comunele învecinate. În 2016, RATB a avut 438 de milioane de călătorii.[64]

Subsolul capitalei este traversat de patru magistrale (M1, M2, M3 și M4), M1 și M2 fiind cele mai mari și mai cuprinzătoare. M1 este magistrala care are conexiuni cu toate celelalte linii de metrou. Metroul reprezintă doar 5% din rețeaua de transport public și este folosit zilnic de aproape un sfert din populația zonei București-Ilfov, adică 600.000 de persoane.[65]

Transportul rutier

Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a fost cea mai mare lucrare de infrastructură urbană din România.
Calea Victoriei, un bulevard important în centrul Bucureștiului

Rețeaua de străzi a Capitalei cuprinde 5.340 de străzi, cu o lungime totală de 1.820 km și o suprafață totală de aproape 20.000 m².[66] Aceasta este centrată în jurul unei serii de bulevarde de mare capacitate, care, în general, radiază din centrul orașului până la periferie. Axele principale (nord/sud, est/vest și nord-vest/sud-est) și două inele (interior și exterior) contribuie la reducerea aglomerației din trafic. Străzile în municipiu sunt de obicei înțesate în timpul orelor de vârf din cauza creșterii numărului de mașini în ultimii ani. În fiecare zi, peste un milion de vehicule circulă în interiorul orașului. Aceasta a rezultat în apariția gropilor, care acum sunt considerate ca fiind cea mai mare problemă de infrastructură a Bucureștiului. La acestea se adaugă lipsa spațiilor de parcare, dar și subdimensionarea infrastructurii pietonale.[67]

Pe 17 iunie 2011, Pasajul Basarab a fost inaugurat și deschis traficului, completând astfel inelul interior al orașului.[68] Construcția pasajului a durat cinci ani și astăzi este cel mai lung pod suspendat din România și cel mai lat astfel de pod din Europa.[69] De la finalizare, traficul pe Podul Grant și în zona Gării de Nord a devenit considerabil mai fluid.[70]

Bucureștiul este principalul nod al rețelei drumurilor naționale române, fiind punctul de începere pentru trei autostrăzi (A1 spre Pitești, A2 spre Constanța și A3 spre Ploiești) și nouă drumuri naționale (DN1 spre Oradea, DN1A spre Brașov, DN2 spre Suceava, DN3 spre Călărași, DN4 spre Oltenița, DN5 spre Giurgiu, DN6 spre Timișoara și Cenad, DN7 spre Nădlac și DN71 spre Sinaia).

Transportul feroviar

Bucureștiul este nodul feroviar principal al companiei naționale Căile Ferate Române. Cea mai importantă stație feroviară este Gara de Nord din care pleacă și sosesc trenuri zilnice din diverse localități românești, precum și din orașe europene. Prin Gara de Nord trec zilnic 283 trenuri ale operatorului de stat CFR Călători și două ale operatorului privat Regiotrans. De asemenea, există și alte gări: Basarab, Băneasa, Obor, Progresul (închisă traficului de călători în 2006) și Titan Sud. Din oraș pornesc cinci magistrale feroviare: 300 (București–Oradea), 500 (București–BacăuSuceavaVerești), 700 (București–BrăilaGalați), 800 (București–Constanța), 900 (București–Drobeta-Turnu SeverinTimișoaraJimbolia) și trei linii secundare interoperabile: 901 (București–PiteștiCraiova), 902 (București–Giurgiu) și 903 (București–Oltenița).

Transportul aerian

Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel mai mare din România

În București există în prezent două aeroporturi funcționale: Aeroportul Internațional Henri Coandă (inițial „Otopeni”) și Aeroportul Internațional Aurel Vlaicu (inițial „Băneasa”). Henri Coandă este cel mai mare aeroport al României, deservind aproape 11 milioane de pasageri în 2016[71] și fiind centrul principal pentru operatorul național TAROM. De acolo pleacă și sosesc zilnic zboruri din alte orașe din România precum și numeroase alte aeroporturi din Europa, Americi, Asia și Africa. Cunoscut până în 2012 ca hub-ul low-cost al Bucureștiului, Aurel Vlaicu operează astăzi doar zboruri private.[72]

Transportul pe apă

Bucureștiul se situează pe malurile Dâmboviței, dar fiindcă acest râu nu este navigabil, orașul nu a funcționat niciodată ca port, rolul acesta fiind rezervat pentru alte orașe, precum Giurgiu și Oltenița, aceste orașe fiind amplasate la distanțe mici: 65, respectiv 62 de kilometri. În anul 2010, mai mulți politicieni au reluat ideea continuării construcțiilor la Canalul Dunăre–București, lung de 73 km, care va lega orașul cu Dunărea, prin canalizarea râurilor Dâmbovița și Argeș. Potrivit primarului Capitalei de atunci, Sorin Oprescu, canalul este finalizat în proporție de 65%.[73] Totodată, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, declara în iunie 2010 că intenționează să includă proiectul în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Se așteaptă ca acest canal să devină o componentă importantă a infrastructurii de transport orășenești.[74]

Politică

Gabriela Firea, Primarul General al Bucureștiului din 2016

Bucureștiul are un statut special în țară, fiind singurul oraș care nu aparține niciunui județ. Totuși, populația sa este mai numeroasă decât a oricărui județ.

Primăria administrează orașul și este condusă de un Primar General. Puterea Primăriei Generale este la fel ca a oricărui consiliu județean din România. După alegerile din iunie 2016 Primar General este Gabriela Firea, prima femeie primar din istoria Bucureștiului.[75] Primăria Generală este responsabilă cu utilitățile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetățeni și consiliile locale, străzile secundare, parcuri, școli și serviciile de salubrizare.

Consiliul General al Municipiului București se compune din 55 de consilieri:[76]

Partid Consilieri Componența Consiliului
  PSD 24                                                
  USB 13                          
  PNL 8                
  ALDE 4        
  PMP 3      
  Ind. 3      

Ca toate celelalte consilii locale din România, consiliile sectoriale, consiliul general și primarii sunt aleși la fiecare patru ani de către locuitorii Bucureștiului. În plus, Bucureștiul are un prefect, numit de guvernul României. Prefectului nu i se permite să fie membru al unui partid politic și rolul acestuia este de a reprezenta guvernul la nivel municipal. Prefectul acționează ca o autoritate de legătură care facilitează implementarea planurilor naționale de dezvoltare și a programelor de guvernare la nivel local. Din 2017, prefectul Bucureștiului este Adrian Petcu.

Împărțire administrativă

Noul sediu al Primăriei Capitalei în apropiere de Podul Ciurel

Bucureștiul este împărțit în șase sectoare, fiecare administrat de câte o Primărie de sector. Sectoarele sunt dispuse radial (și numerotate în sensul acelor de ceasornic), astfel încât fiecare să aibă în administrație o parte a centrului Bucureștiului. Împărțirea actuală pe sectoare a Bucureștiului este cea prevăzută de Decretul nr. 284/1979, în vigoare și în prezent.[77]

Până în prezent, nu există un consens administrativ în legătură cu numărul de cartiere ale orașului, dar Planul Urbanistic General al Bucureștiului identifică 70 de cartiere diferite.[43] Pe de altă parte, un studiu antropologic al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a identificat mai mult de 100.[43]

Prima formă de organizare administrativă a Bucureștiului a fost cea a plășilor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, în 1798, existau cinci plăși: Târgul, Podul Mogoșoaiei, Târgul de afară, Broștenii și Gorganul.[78] Acestor cinci plăși le corespundeau, la începutul secolului al XIX-lea, în timpul războiului ruso-turc (1806–1812), culorile sau „boielile”: Roșu, Galben, Negru, Albastru și Verde.[78] Teritoriul numit Roșu, cel mai mic dintre cele cinci culori și cuprinzând centrul comercial și o porțiune îngustă pe malul drept al Dâmboviței, a fost desființat la începutul secolului al XX-lea. Teritoriul acestei culori a fost repartizat celorlalte patru.[78] După reforme succesive, prin legea administrativă din 1950, cele patru culori s-au transformat în opt raioane, care au permis o administrație mai intensivă și au stimulat într-un mai mare grad inițiativele locale. Cele opt raioane ale Bucureștiului purtau următoarele denumiri: Grivița Roșie (1), 30 Decembrie (2), 1 Mai (3), 23 August (4), Tudor Vladimirescu (5), Nicolae Bălcescu (6), V. I. Lenin (7) și 16 Februarie (8).[78]

Bucureşti sectoare.svg
Sector Suprafață (km²) Populație (2011) Primar
Sectorul 1 67,5 225.453 Dan Tudorache (PSD)
Sectorul 2 32 345.370 Mugur Toader (PSD)
Sectorul 3 32 385.439 Robert Negoiță (PSD)
Sectorul 4 34 287.828 Daniel Băluță (PSD)
Sectorul 5 30 271.575 Daniel Florea (PSD)
Sectorul 6 38 367.760 Gabriel Mutu (PSD)

Zona metropolitană

Zona metropolitană București (abreviat ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,4 milioane de locuitori (neoficial 3,4 milioane). Conform proiectelor Primăriei București, ZMB urmează să fie mărită astfel încât să cuprindă 94 de unități administrativ-teritoriale (84 de comune, opt orașe, municipiul Oltenița și municipiul București), întinse pe un teritoriu de 5.046,1 km².[79]

Sistemul judiciar

Palatul de Justiție, sediul Curții de Apel București, văzut de pe malurile Dâmboviței

Sistemul judiciar al Bucureștiului este similar cu cel al celorlalte județe. Fiecare dintre cele șase sectoare are propria judecătorie, în timp ce infracțiunile mai grave sunt direcționate Tribunalului București. Curtea de Apel București judecă recursurile la deciziile luate de judecătoriile și tribunalele Bucureștiului și a altor cinci județe învecinate (Teleorman, Ialomița, Giurgiu, Călărași și Ilfov). Bucureștiul este, de asemenea, sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curții Constituționale și Direcției Naționale Anticorupție.

Bucureștiul are o forță de poliție municipală, Poliția București, care este responsabilă de controlul criminalității în întregul oraș și operează 26 de secții.[80] Poliția București își are sediul central pe Calea Victoriei,[81] în centrul orașului. Începând cu anul 2004, fiecare primărie de sector are, de asemenea, sub administrația sa o poliție comunitară, care se ocupă de problemele comunității locale. În București se află și inspectoratele generale ale Jandarmeriei și ale Poliției Române.

Criminalitate

Rata criminalității în București este destul de scăzută în comparație cu alte capitale europene, numărul total al infracțiunilor scăzând cu 9% între 2015 și 2016.[82] În 2017, rata criminalității era de 28,92%, sub Madrid, Amsterdam, Berlin, Moscova, Stockholm, Londra, Paris și Roma,[83] Bucureștiul menținându-se ca una dintre cele mai sigure capitale europene.[82] Rata crimelor violente rămâne scăzută, cu 31 de crime înregistrate în 2014, toate fiind soluționate.[84]

Deși în anii 2000 au avut loc o serie de acțiuni ale poliției împotriva unor grupări infracționale, cum ar fi clanul Cămătaru, criminalitatea organizată are, în general, un impact redus asupra vieții publice. Infracțiunile minore sunt mai frecvente, în special sub forma furtului din buzunare sau genți, și au loc de cele mai multe ori în rețeaua de transport public a orașului. Cu toate acestea, furtul s-a redus cu 11% în 2016 față de anul precedent.[82] Infracționalitatea este mai ridicată în cartierele sudice ale orașului, în special în Rahova și Ferentari, zone dezavantajate din punct de vedere social.[85]

Deși prezența copiilor străzii a fost o problemă în București în anii 1990, numărul lor a scăzut în ultimii ani, situându-se acum la sau sub media marilor orașe europene. Un documentar numit Children Underground și nominalizat la Oscar a ilustrat viața copiilor străzii români în 2001.[86] Aproximativ 1.100 de persoane încă locuiesc pe străzile Bucureștiului, 41% dintre ele fiind minore.[87] Multe sunt exploatate, practică cerșetoria sau prostituția.[88]

Calitatea vieții

Conform studiilor despre calitatea vieții în orașele lumii, emise anual de firma de consultanță Mercer, Bucureștii se aflau pe locul 94 în topul mondial al calității vieții, în anul 2001,[89] și au coborât pe locul 108 în anul 2009.[90] Bucureștiul este astfel pe penultimul loc în topul calității vieții, între capitalele Uniunii Europene, pe ultimul loc fiind capitala bulgară, Sofia.

Cultură

Viața culturală a Bucureștiului este un melanj bogat între cultura tradițională (elitistă) – reprezentată de un sector consistent de arte ale spectacolului (teatru, operă, dans și muzică), dar și de o rețea extinsă și diversă de muzee –, o cultură de masă (recreere) – reprezentată de un număr tot mai mare de festivaluri, concerte și evenimente în aer liber – și o scenă a artelor contemporane cu dezvoltare rapidă.

Clădiri emblematice

În București își au sediul Parlamentul (găzduit în Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul și Președinția României. De asemenea, își au sediul numeroase instituții de cultură, precum: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învățământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, Biblioteca Națională, Biblioteca Centrală Universitară, printre altele) ș.a.m.d.

Evenimente culturale și festivaluri

Trupă de dans latino din Franța la Festivalul Internațional de Teatru de Stradă

O serie de festivaluri culturale se desfășoară în București pe tot parcursul anului, însă majoritatea festivalurilor au loc în iunie, iulie și august. Societatea culturală „Ateneul Român” organizează Festivalul „George Enescu” în diferite locații din București în septembrie, la fiecare trei ani. Ediția inaugurală a avut loc în 1958,[91] iar astăzi este cel mai important festival de muzică clasică și contemporană găzduit de România,[92] reunind interpreți și orchestre din întreaga lume. Lansat în 2010 de către Muzeul Național al Literaturii Române, Festivalul Internațional de Poezie, unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din România, a atras în 2016 peste 100 de poeți din 30 de țări.[93] Cel mai longeviv eveniment dedicat cărții din România, Târgul Internațional Gaudeamus, are loc tot în București și este vizitat anual de peste 125.000 de cititori.[94] Există și festivaluri dedicate dansului, artelor vizuale (din 2005, Bucureștiul are propria bienală), dar și muzicii de orice gen, de la jazz la rock și muzică electronică. Notabile sunt Summer Well, desfășurat anual pe domeniul Știrbey din Buftea, B'Estfest și TimeShift, ambele organizate la Romexpo.

În ultimii ani s-a constatat o creștere a numărului de festivaluri dedicate teatrului și cinematografiei. Printre acestea se numără Festivalul Național de Teatru, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă, Bucharest International Experimental Film Festival și Festivalul Filmului European. De asemenea, Bucureștiul este gazda unuia dintre cele mai importante festivaluri de film de animație din Europa, Anim'est.[95] În 2004, Bucureștiul s-a impus în circuitul festivalurilor de film importante din Europa de Est cu Festivalul Internațional de Film București, un eveniment recunoscut pe scară largă în Europa, având ca invitați de onoare nume sonore în industria cinematografică: Andrei Koncealovski, Danis Tanović, Nikita Mihalkov, Rutger Hauer, Jerzy Skolimowski, Jan Harlan, Radu Mihăileanu etc.[96]

Datorită creșterii comunității chineze din oraș, în februarie 2005, Primăria Capitalei a organizat un festival tematic cu ocazia Anului Nou Chinezesc în Parcul Nichita Stănescu.[97] De atunci, comunitățile thailandeză,[98] turcă,[99] greacă[100] sau armeană[101] au organizat diverse festivaluri culinare sau culturale în oraș.

În 2005, Bucureștiul a devenit primul oraș din sud-estul Europei care a găzduit CowParade, amplu eveniment de artă urbană. Cu ocazia festivalului, zeci de sculpturi multicolore înfățișând văcuțe au putut fi admirate în tot orașul.[102]

Cultură tradițională

Case tradiționale și o biserică de lemn în Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Cultura tradițională românească continuă să aibă o influență majoră în arte, precum teatru, film și muzică. Bucureștiul are două muzee etnografice de renume internațional: Muzeul Țăranului Român și Muzeul Satului, unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din țară.

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, situat în Parcul Herăstrău, acoperă o suprafață de 14 ha și conține peste 380 de monumente de arhitectură tradițională din toate colțurile țării.[103] Muzeul Satului este, de asemenea, cel mai vizitat obiectiv cultural din România.[103]

Muzeul Țăranului Român a fost declarat în 1996 Muzeul European al Anului.[104] Patronat de Ministerul Culturii, muzeul conservă și expune numeroase colecții de obiecte și monumente ale culturii materiale și spirituale. Muzeul deține una dintre cele mai bogate colecții de obiecte țărănești din România, cu un patrimoniu evaluat la peste 90.000 de piese organizate în mai multe colecții: ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc.[105]

Muzeul Național de Istorie a României este un alt muzeu important din București, care conține o colecție de artefacte care detaliază istoria și cultura românească din preistorie și până în epoca modernă.

Lăcașuri de cult

Bucureștiul păstrează numeroase monumente de artă religioasă și medievală, printre care o serie de biserici și mănăstiri datând din secolul al XVI-lea, de când orașul a devenit reședință statornică a voievozilor munteni.

Bucureștiul este sediul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, una dintre bisericile ortodoxe orientale în comuniune cu Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, dar și a subdiviziunilor sale, Mitropolia Munteniei și Dobrogei și Arhiepiscopia Bucureștilor. Credincioșii ortodocși îl consideră pe Dimitrie cel Nou Basarabov sfântul protector al orașului.[106] În București există 248 de lăcașuri de cult ortodoxe.[107] Cea mai veche dintre ele, Biserica Sf. Anton, se află situată în complexul Curtea Veche. Numită și Biserica Domnească, aceasta a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul în anul 1559.[108] Astăzi găzduiește moaștele sfântului Antonie cel Mare, aduse în 2017 de la abația Sf. Antonie din regiunea franceză Dauphiné.[109] Una dintre cele mai mici și mai reprezentative biserici din București este Biserica Bucur Ciobanul. Deși nu are o datare exactă, biserica este considerată una dintre cele mai vechi din oraș, a cărui întemeietor ar fi chiar Bucur, cel de la care își trag numele atât biserica, cât și Bucureștiul.[110] La polul opus, cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București este Catedrala Sf. Spiridon Nou, a cărei pictură interioară a fost executată de Gheorghe Tattarescu.[111] În 2010 au început lucrările de construcție la Catedrala Mântuirii Neamului Românesc.[112] Situată în apropierea Palatului Parlamentului, catedrala va avea o capacitate de 5.000 de persoane[113] și o înălțime de 120 m,[114] devenind astfel cea mai mare biserică ortodoxă din lume.

Orașul este centrul și altor organizații creștine din România, printre care Arhidieceza Romano-Catolică, înființată în 1883, și Eparhia Greco-Catolică „Sf. Vasile cel Mare”, înființată în 2014.

În București mai există astăzi șase sinagogi, din cele câteva zeci existente înaintea rebeliunii legionare din 1941, cutremurului din 1977 și demolărilor sistematice din anii 1980.[115] Printre acestea se numără Templul Coral, Sinagoga Mare și Templul Unirea Sfântă. Ultimul a fost transformat în Muzeul de Istorie a Evreilor din România „Șef rabin dr. Moses Rosen”,[116] în timp ce Templul Coral și Sinagoga Mare încă oficiază slujbe regulate.[117]

O moschee cu o capacitate de 2.000 de persoane[118] se află în etapele de planificare și va fi construită pe Bulevardul Expoziției. Terenul pe care va fi construită moscheea a fost oferit Muftiatului Cultului Musulman din România, în baza unui contract de închiriere de 49 de ani, de către Guvernul României.[119] Proiectul va fi finanțat de guvernul turc și din donații private.

Lăcașuri de cult din București
Catedrala Sf. Spiridon Nou, cel mai mare lăcaș de cult ortodox din București  
Biserica Sf. Anton, cea mai veche biserică din București  
Detaliu de pe Sinagoga Eșua Tova, cel mai vechi lăcaș de cult evreiesc din București  

Arhitectură

Arhitectura istorică

Statuia lui Vlad Țepeș din Curtea Veche

Substanța medievală a Bucureștiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri și incendii. În plus, orașul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, și în decursul campaniei de „urbanism” inițiate în secolul trecut de Nicolae Ceaușescu. Din nucleul orașului medieval de pe malurile Dâmboviței s-au păstrat vestigiile Curții Vechi (sec. XV–XVI) cu Biserica Domnească „Buna Vestire”, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (d. 1559).

Strada Lipscani, în jurul căreia se desfășoară ceea ce este considerat centrul istoric al Bucureștiului, a fost atestată pentru prima dată în 1589 sub numele de „Ulița Mare”.[120] Numele de astăzi îl primește în 1947 de la negustorii ce comercializau mărfuri aduse de la Lipsca (astăzi Leipzig). Clădirile de pe strada Lipscani au fost ridicate preponderent în secolul al XIX-lea în stilul neoclasic și neobaroc, fiind naționalizate în anul 1948. În anii 1980, regimul comunist le-a dat în folosință unor locatari ce le-au adus într-o stare deplorabilă. Lipscaniul este una din străzile Bucureștiului care are cele mai multe obiective pe Lista monumentelor istorice (peste 30), reunite sub titulatura Ansamblul de arhitectură „Strada Lipscani”.[121] Din 2005, zona Lipscani este doar pietonală și este în curs de restaurare. Pe lângă clădirile de secol XIX, pe strada Lipscani s-au păstrat o serie de hanuri, notabile fiind Hanul Gabroveni (cel mai vechi dintre ele și restaurat în 2014),[122] Hanul lui Manuc (1808) și Hanul cu Tei (1833).

Secolele XVI–XVII

Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” a mănăstirii Mihai Vodă

Mănăstirea Radu Vodă a fost ridicată pe vremea lui Alexandru al II-lea Mircea, dar a fost distrusă deja în 1595 de Sinan Pașa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită și fortificată de către Radu Mihnea și Alexandru Coconul. Atât elementele tradiționale (planul triconc, turla pe naos), cât și pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influențate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeș. Din ansamblul mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria lui Mihai Viteazul, s-a păstrat doar biserica. Construcția a fost, împreună cu turnul-clopotniță din secolele XVI–XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă. Din secolul al XVI-lea datează și biserica mănăstirii Mărcuța, o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită și împodobită cu picturi murale, iar din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea, biserica Alba-Postăvari și biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.

În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curții. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul, dar suferise în 1595 mari distrugeri.

Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Șerban, dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeș, folosind proporții mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vestic. După mutarea mitropoliei de la Târgoviște la București în 1668, ea a devenit Catedrală Mitropolitană, și în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, Catedrală Patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul reședinței mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat unele construcții din 1698, aparținând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a edificiului, un paraclis cu galerie și treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723.

Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul lui Șerban Cantacuzino. Biserica ei se distingea prin proporțiile armonioase și printr-o tâmplă bogat ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Șerban Cantacuzino este și Biserica Doamnei (1683), care conține un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos și Ioan.

Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica mănăstirii Antim (1713–1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanul. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane și de un fronton semicircular care denotă influența barocului italian. Aripile de nord și de est ale edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de spătarul Mihai Cantacuzino și Spitalul Colțea (1702), prima instituție spitalicească din Țara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoșoaia (1702) și Biserica Colțea (1695–1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701–1702, ancadramentul cu decor dens al ușii spre pronaos, precum și canaturile din lemn ale acestei uși. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea Văcărești (1716–1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Lăcașul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată și era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradițional românești. Alte monumente ale acestei epoci sunt Biserica Kretzulescu (1722) și Biserica Stavropoleos (1724–1730), cu un pridvor bogat ornamentat. Din vremea lui Constantin Brâncoveanu datează și viitoarea Cale a Victoriei, stradă numită inițial Podul Mogoșoaiei, deoarece făcea legătura între reședința domnească de la poalele dealului Mitropoliei și palatul de la Mogoșoaia.

Secolele XVIII–XIX

Curtea interioară a Hanului lui Manuc, construit de Manuc Bei în 1808

Secolele XVIII și XIX constituie pentru arhitectura Bucureștiului perioada unei mari înfloriri. După o perioadă de tranziție, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743) și Olari (1758) care continuă parțial formele tradiționale ale epocii brâncovenești, apar primele edificii construite în stil neoclasic (Palatul Ghica Tei, 1822) sau neogotic (Palatul Suțu din 1833 și Biserica Sf. Spiridon Nou din 1852–1858). Din punct de vedere urbanistic, Bucureștiul a cunoscut sub domnitorii fanarioți, deci până în 1821, și o puternică influență orientală, evidentă mai ales în amenajarea piețelor după modelul constantinopolitan, a așa-numitelor maidane, și în arhitectura caselor particulare și a celebrelor hanuri. Reprezentativ pentru aceste influențe este Hanul lui Manuc, construit în 1808 de către un negustor armean.

Corpul vechi al BNR
Palatul CEC văzut noaptea
Palatul Kretzulescu, sediul Centrului European pentru Învățământul Superior (UNESCO-CEPES)

Influența Parisului și a școlii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu desăvârșirea Palatului Știrbei de către arhitectul francez Michel Sanjouand în 1835. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea planul orașului căpătă treptat, și datorită proiectelor urbanistice inițiate de Sanjouand, un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular, trasarea unor magistrale largi, ridicarea de edificii monumentale pentru instituțiile din administrație și cultură, precum și prin amenajarea unor areale întinse ca parcuri. Astfel, parcul central al Bucureștiului, Cișmigiul, ia ființă la mijlocul secolului, după proiectele arhitectului peisagist german Carl Friedrich Wilhelm Meyer. Acesta va contribui și la continuarea Șoselei Kiseleff, care prelungea Calea Victoriei spre nord încă din 1832. Din păcate, noile curente în arhitectură au dus și la demolarea unor biserici, mănăstiri și hanuri medievale, precum și la impunerea cu orice preț a canonului francez în restaurare și reconstrucție. Clădirile „micului Paris” au schimbat aspectul vechiului oraș, din care s-au păstrat mai ales spațiile subterane greu de recuperat datorită impunerii unei noi structuri urbanistice. Numeroși arhitecți francezi au contribuit la impunerea neoclasicismului, apoi a romantismului și a eclectismului de școală franceză. Astfel, Palatul Băncii Naționale (corpul vechi) este o operă din 1883–1885 a arhitecților Joseph Cassien-Bernard și Albert Galleron. După planurile lui Paul Gottereau s-a construit Casa de Economii și Consemnațiuni de pe Calea Victoriei, cu o alură de catedrală eclectistă purtând o cupolă centrală de sticlă și metal, care îi conferă transparență. Același Gottereau a proiectat și clădirea Fundațiilor Regale, astăzi unul dintre corpurile Bibliotecii Centrale Universitare.

Ion Mincu a fost inițial un promotor al școlii franceze de arhitectură, datorită anilor de studii petrecuți la Paris. Palatul Curții Supreme de Justiție, o operă din această perioadă a lui A. Ballu la care a colaborat Mincu, a devenit azi, după o perioadă îndelungată de renovare, sediul Curții de Apel București și a Judecătoriei Sectorului 5. Remarcabile mai sunt Catedrala Sfântul Iosif, construită de Friedrich Schmidt în stil neogotic, și Ateneul Român, conceput de Constantin Baicoianu și Albert Galleron și construit între 1885 și 1888. Ateneul este o clădire caracteristică pentru stilul eclectic al capitalei, bazat pe structuri clasiciste, așa cum a fost el cultivat în Franța.

Secolul XX

Acest stil a prevalat și în arhitectura de la începutul secolului al XX-lea în București, în pofida diverselor curente secesioniste ale vremii. Astfel, fostul Palat al Poștelor, azi Muzeul Național de Istorie a României, construit în anul 1900 după planurile arhitectului Alexandru Săvulescu, are un pridvor masiv de ordin pseudodoric, un parament cu rustica și diverse elemente decorative datorate în parte renașterii, în parte clasicismului. Un concept asemănător a stat la baza fostului Palat al Parlamentului (1907), azi Palatul Patriarhiei, după planurile lui Dimitrie Maimarolu. Clădirea Primăriei Municipiului București, ridicată între anii 1906 și 1910 de Petre Antonescu, ilustrează anumite tendințe retrospective ale începutului de secol, care vizau o renaștere a tradițiilor naționale în arhitectură, mai ales a stilului brâncovenesc. Idealul unei școli de arhitectură neoromânească se face remarcat și în opera lui Ion Mincu, de pildă în „Bufetul de la Șosea” de pe Șoseaua Kiseleff din 1892. Tradiția arhitecturală moldovenească l-a inspirat pe arhitectul Nicolae Ghica-Budești, de exemplu în Muzeul de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială, azi Muzeul Țăranului Român, construit în etape între anii 1912 și 1939.

Casa Presei Libere, monument de arhitectură comunistă
Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”, reconstruit și modernizat după planurile arhitectului Romeo Belea

Stilul neoromânesc nu a putut însă depăși canonul francez, reprezentat în primele decenii ale secolului de Palatul Regal al arhitectului Nicolae Nenciulescu, azi Muzeul Național de Artă al României, o construcție alcătuită dintr-un corp central și două aripi laterale care expunea un nu tocmai riguros neoclasicism, și de Arcul de Triumf, o operă a arhitectului Petre Antonescu. În anii '30 își fac apariția primele modernisme ale secolului; astfel, cu Palatul Telefoanelor se ridică pe Calea Victoriei un mic zgârie-nori de tip american. În anii '50 ai secolului al XX-lea au fost ridicate în centru unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii (1956) sau Opera Română (1953). Opera, deși după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru sfârșitul secolului al XIX-lea. De asemenea, în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafața orașului s-a mărit în mod semnificativ prin construcția de noi cartiere de locuințe, care aveau parțial caracterul de oraș-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Pajura, Berceni, Grivița. În primii ani ai lui Ceaușescu arhitectura s-a putut elibera în mare măsură de canonul stalinist.

Între 1968 și 1970 a fost edificat Hotelul Intercontinental, până în 2004 cea mai înaltă construcție-turn din România, și tot în 1970 a fost terminată noua clădire a Teatrului Național, a cărei modernism a fost ulterior denaturat, la ordinul lui Ceaușescu, prin fațade cu arcade. Epoca lui Nicolae Ceaușescu a adus cu sine schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou palat prezidențial și a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu prețul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova și Antim. Foarte contestată în noul ansamblu este Casa Poporului a arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu megaloman, care se întinde pe o suprafață de 350.000 m², au început în anul 1984. Construcției i se impută lipsa de unitate stilistică și proporțiile care ignoră modelul clasicist după care se orientează de fapt.

Educație

Bucureștiul este un puternic centru universitar, cu 120 de licee și 33 de universități publice și private și campusuri universitare, care atrag elevi și studenți din toată țara.[43]

În anul 2014, în București funcționau 17 unități de învățământ superior public (finanțate de stat),[123] dintre care cele mai mari sunt Universitatea din București, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea Politehnica. La acestea se adaugă alte 22 de universități private,[124] cum ar fi Universitatea Româno-Americană și Universitatea Spiru Haret, ultima fiind cea mai mare din Europa, cu peste 302.000 de studenți înscriși în 2009.[125] Universitățile private au o reputație mixtă datorită neregulilor din procesul educațional[126] și integrității compromise.[127]

Primele instituții de învățământ modern au fost Academia Domnească, înființată în 1694 și reformată în 1864 pentru a forma actuala Universitate din București, și Colegiul Național Sf. Sava, ambele fiind printre cele mai prestigioase de genul lor din România.[128][129] Una dintre cele mai importante universități din România și sud-estul Europei, Universitatea din București este prima instituție academică românească care a intrat în topul QS World University Rankings al celor mai bune 600 de universități din lume.[130]

Capitala are și 378 de biblioteci (publice, municipale, universitare),[43] iar evenimente anuale precum „Nocturna bibliotecilor”[131] au popularizat cititul în rândul bucureștenilor. Biblioteca Națională, al cărei nou sediu a fost inaugurat în 2012, este cea mai mare din țară, dispunând de 14 săli de lectură și nu mai puțin de nouă milioane de cărți.[132] Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” se remarcă și ea ca una dintre cele mai mari biblioteci din București. Aproape 300.000 de cititori accesează anual cele peste 2,3 milioane de volume ale bibliotecii.[133]

Sănătate

Spitalul Clinic Colțea, cel mai vechi din București

În București, în anul 2015, la fiecare 100.000 de locuitori există 654 de medici, 90,7 medici de familie și 563,3 medici specialiști.[134] Adițional, din datele oferite de INS, au fost identificate 1.355 de cabinete medicale de familie dintre care două sunt de stat, restul fiind în proprietate privată.[134] Numărul total al medicilor este într-o creștere constantă în ultimii ani. Conform datelor INS, în 2013 în București lucrau 11.488 de medici, în 2014 11.904, pentru ca numărul lor să ajungă, în 2015, la 12.092.[134]

În București sunt 93 de spitale din care 50 sunt publice.[135] Unul dintre cele mai moderne spitale din Capitală este Spitalul Clinic Colțea, care a fost reamenajat după o investiție de 90 de milioane de dolari în 2011.[136] Spitalul Colțea este și cel mai vechi din București, fiind înființat de spătarul Mihai Cantacuzino la 14 decembrie 1704.[137] Spitalul actual a fost construit între 1867–1888 de arhitectul Joseph Schiffler, de origine olandeză.[138] Astăzi, în Spitalul Colțea sunt diverse secții medicale printre care medicină internă, chirurgie generală, oncologie medicală, radioterapie, hematologie, ORL, ATI, alături de diferite laboratoare și de ambulatoriul integrat cu cabinetele de specialitate, de colective de cercetare științifică și de o bază activă de învățământ medical.[139]

Alte spitale sau clinici din București sunt Spitalul Universitar de Urgență, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca (ambele încadrate de Ministerul Sănătății în categoria I de competență),[140] Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Militar Central etc.

Echipe sportive

Fotbal

Rugby

Baschet

Handbal

Arte marțiale

Personalități născute în București

Iulia Hasdeu, copilul-geniu
Nicolae Paulescu - descoperitorul insulinei

Printre cele mai cunoscute persoane născute în Capitală se pot enumera:

Orașe înfrățite

Note

  1. ^ Valentina Postelnicu (5 mai 2017). „Guvernul l-a numit prefect de București pe Adrian Petcu, actualul prefect de Ilfov”. Libertatea. https://www.libertatea.ro/stiri/guvernul-l-numit-prefect-de-bucuresti-pe-adrian-petcu-prefectul-de-ilfov-1827948. 
  2. ^ en Demographia World Urban Areas (Built-Up Urban Areas or Urban Agglomerations) (ed. 13). Demographia. aprilie 2017. p. 97. http://www.demographia.com/db-worldua.pdf 
  3. ^ Maria Manoliu (12 iunie 2011). „EXCLUSIV: Proiectul zonei metropolitane București-Ilfov. Zona se va întinde până la DUNĂRE și va fi condusă de un GUVERNATOR”. Gândul. http://www.gandul.info/stiri/exclusiv-proiectul-zonei-metropolitane-bucuresti-ilfov-zona-se-va-intinde-pana-la-dunare-si-va-fi-condusa-de-un-guvernator-8336003. 
  4. ^ en Population on 1 January by age groups and sex - cities and greater cities”. Eurostat. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=urb_cpop1&lang=en. 
  5. ^ en Population on 1 January by age groups and sex - functional urban areas”. Eurostat. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=urb_lpop1&lang=en. 
  6. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite insse_2011_nat
  7. ^ „Un chin ce nu se mai sfârșește: Bucureștiul nu ne mai încape” Evenimentul Zilei, 06 ianuarie 2009
  8. ^ „Ilfovean sau bucureștean? Va crește Capitala?” Evenimentul Zilei, 27 noiembrie 2009
  9. ^ Bucharest, the small Paris of the East Arhivat 21 February 2006 la Wayback Machine., on the Museums from Romania web site.
  10. ^ Bucica, 2000, p.6.
  11. ^ [1] Official data for 2011 census" (PDF) (in Romanian). INSSE. 4 July 2013. Retrieved 4 July 2013.
  12. ^ [2] (English) INS. "Romanian Statistical Yearbook" (PDF). Retrieved 12 February 2009.
  13. ^ en XIX Meeting of METREX Network, Nürnberg, 15–18 June 2005. „"Bucharest: Few expectations for urban development", page 29” (PDF). Există o versiune arhivată la 9 august 2007. http://www.metropolregion.nuernberg.de/download/Bukarest_ME.pdf. Accesat la 7 martie 2007. 
  14. ^ Adevarul: The BMZ in numbers. http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/ZONA_METROPOLITANA_BUCURESTI_IN_CIFRE_Capitala_ar_castiga_peste_430-000_de_locuitori_0_498550306.html#. Accesat la 29 septembrie 2011. 
  15. ^ [3]"Population by age groups and sex – larger urban zone". Eurostat. Retrieved 30 July 2015.
  16. ^ EVZ. http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/834536/Un-chin-ce-nu-se-mai-sfarseste-Bucurestiul-nu-ne-mai-incape. Accesat la 1 iunie 2009. 
  17. ^ PriceWaterhouseCoopers Global Regional Attractiveness Report Romania Arhivat 13 March 2006 la Wayback Machine.
  18. ^ a b c d e București, al cui ești?, 20 septembrie 2011, Roxana Roseti, Evenimentul zilei, accesat la 7 iunie 2013
  19. ^ Orașul Bucuriei, 19 decembrie 2008, Adrian Bucurescu, România liberă, accesat la 15 iunie 2013
  20. ^ a b Mădălina Mihalache (4 iunie 2013). „Poveștile uimitoare ascunse de râul Dâmbovița, lacurile și dealurile bucureștene. De unde provin numele lor”. Adevărul. http://adevarul.ro/news/bucuresti/dambovita-dealuri-1_51ac7ad2c7b855ff5651db50/index.html. 
  21. ^ Statistici despre București. http://www.miculparis.ro/orasul/statistici.html. 
  22. ^ Istoricul Parcului Cișmigiu”. Parcul Cișmigiu. http://www.cismigiuparc.ro/istoric_cismigiu.php. 
  23. ^ Grădina Botanică "Dimitrie Brândză"”. Muzee și Colecții din România. http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=26. 
  24. ^ Grădina Botanică din București”. AGERPRES. 9 noiembrie 2013. https://www.agerpres.ro/cultura/2013/11/09/gradina-botanica-din-bucuresti-11-03-34. 
  25. ^ Andrei Vișan (8 noiembrie 2016). „Cum s-a înființat GRĂDINA BOTANICĂ din București acum 156 de ani. Cine a avut ideea”. Evenimentul zilei. http://evz.ro/gradina-botanica-bucuresti-156.html. 
  26. ^ Catiușa Ivanov (3 martie 2016). „Cum e afectată fauna din Delta Văcărești de incendii și distrugeri și de ce durează atât de mult protejarea zonei”. HotNews. http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-20841205-fotogalerie-cum-afectata-fauna-din-delta-vacaresti-incendii-distrugeri-dureaza-atat-mult-protejarea-zonei.htm. 
  27. ^ Cristina Răduță (8 iunie 2014). „Delta Văcărești, privită de la etajul 17. Cum s-a transformat lacul lui Ceaușescu în parcul natural urban de astăzi”. Adevărul. http://adevarul.ro/news/bucuresti/delta-vacaresti-privita-etajul-17-s-a-transformat-lacul-ceausescu-parcul-natural-urban-astazi-1_53942e620d133766a865a7b1/index.html. 
  28. ^ Cristian Lascu (8 noiembrie 2012). „Delta dintre blocuri”. National Geographic. https://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/9690-delta-dintre-blocuri. 
  29. ^ a b Parcul”. Parcul Natural Văcărești. http://parcnaturalvacaresti.ro/parcul. 
  30. ^ Ioan Mărculeț, Grațianca Vlăsceanu (2010). Aspecte privind particularitățile climatice ale Municipiului București 
  31. ^ a b c Clima”. Primăria Municipiului București. http://www.pmb.ro/orasul/date_geografice/clima/clima.php. 
  32. ^ 2012, anul cu vara cea mai călduroasă în România în ultimii 50 de ani. Ce temperaturi vor fi azi și mâine”. Jurnalul Național. 15 septembrie 2012. http://jurnalul.ro/stiri/observator/2012-anul-cu-vara-cea-mai-calduroasa-in-romania-in-ultimii-50-de-ani-ce-temperaturi-vor-fi-azi-si-maine-623769.html. 
  33. ^ Dumitru Săndulescu (1 decembrie 2006). „România în topurile meteorologice”. The Money Channel. https://www.money.ro/romania-in-topurile-meteorologice/. 
  34. ^ ru Климат Бухареста”. Pogoda i Klimat. http://www.pogodaiklimat.ru/climate2/15420.htm. 
  35. ^ en Bucuresti Baneasa WMO Station”. National Oceanic and Atmospheric Administration. ftp://ftp.atdd.noaa.gov/pub/GCOS/WMO-Normals/RA-VI/RO/15420.TXT. 
  36. ^ http://www.formula-as.ro/reviste_735__44__gheorghe-leahu.html Interviu cu Gheorghe Leahu, arhitect și membru de onoare al Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice
  37. ^ Populația stabilă (rezidentă) pe județe, categorii de localități, municipii, orașe, comune și localități componente”. Recensământul populației și al locuințelor 2011. Institutul Național de Statistică. http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/. 
  38. ^ Populația pe sexe și grupe de vârste - județe, medii, municipii, orașe și comune”. Recensământul populației și al locuințelor, 18-27 martie 2002. I. Structura demografică. Institutul Național de Statistică. http://www.insse.ro/cms/files/RPL2002INS/vol1/tabele/t62.pdf 
  39. ^ a b Populația României pe localități la 1 ianuarie 2016”. Institutul Național de Statistică. http://www.insse.ro/cms/ro/content/popula%C5%A3ia-rom%C3%A2niei-pe-localitati-la-1-ianuarie-2016. 
  40. ^ Peste 12,57 mil. de persoane trăiesc la oraș, Bucureștiul are 9,4% din populația țării. Top 10 orașe - INS”. AGERPRES via Economica. 18 mai 2015. http://www.economica.net/peste-12-57-mil-de-persoane-traiesc-la-oras-bucurestiul-are-9-4prc-din-populatia-tarii-top-10-orase-ins_101128.html. 
  41. ^ Vasile Loghin. „Evoluții urbane ale Bucureștiului și ariei sale metropolitane evidențiate prin interpretarea imaginilor satelitare”. p. 383. https://vasileloghin.files.wordpress.com/2014/11/21-evolutii-urbane-ale-bucurestiului-si-ariei-sale-metropolitane.pdf. 
  42. ^ en Population density by NUTS 3 region”. Eurostat. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=demo_r_d3dens&lang=en. 
  43. ^ a b c d e f Sabina Baciu, Roxana Bedrule, Raluca Ciută, Anca Ioniță, ed (6 octombrie 2015). „București2021”. ARCUB. http://www.capitalaculturala2021.ro/Files/dosare/bucuresti/Bucuresti2021_Bid%20Book_RO.pdf. 
  44. ^ a b c d Populație”. Vital Signs. Fundația Comunitară București. http://bucuresti.vitalsigns.ro/populatie/. 
  45. ^ Adelina Mihai (5 mai 2017). „Harta speranței de viață: un bucureștean trăiește, în medie, cu 2,4 ani mai mult decât restul locuitorilor. În Satu Mare există cea mai mică speranță de viață din România, de numai 73,2 ani”. Ziarul Financiar. http://www.zf.ro/eveniment/harta-sperantei-de-viata-un-bucurestean-traieste-in-medie-cu-2-4-ani-mai-mult-decat-restul-locuitorilor-in-satu-mare-exista-cea-mai-mica-spe-ranta-de-viata-din-romania-de-numai-73-2-ani-16257679. 
  46. ^ Populația după etnie la recensămintele din perioada 1930-2011 - județe”. Institutul Național de Statistică. http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2015/05/vol2_t1.xls. 
  47. ^ a b Diana Marcu (12 octombrie 2015). „Ce ne-a rămas din Bucureștiul evreiesc”. Merg În. http://merg.in/bucuresti/de-povestit/portrete/ce-ne-a-ramas-din-bucurestiul-evreiesc-4911.html. 
  48. ^ Cristina Răduță (11 aprilie 2013). „Comunitatea evreiască din Capitală, sufletul comerțului pe Lipscani și la Obor, în secolul al XIX-lea. Cum se distrau evreii bucureșteni altădată”. Adevărul. http://adevarul.ro/news/bucuresti/evrei-1_516665e400f5182b85a7c121/index.html. 
  49. ^ Maghiarii din București”. E-antropolog. 18 aprilie 2011. http://www.e-antropolog.ro/2011/04/maghiarii-din-bucuresti/. 
  50. ^ Liceul Teoretic "Ady Endre"”. Inspectoratul Școlar al Municipiului București - Sector 2. http://www.ismb2.ro/index.php?pg=vizualizare.php&id=43. 
  51. ^ bg На Велики четвъртък румънците посегнаха на българската църква в Букурещ”. dveri.bg. 16 aprilie 2009. http://www.dveri.bg/content/view/8697/33/. 
  52. ^ bg Трагичният край на българската църква в Букурещ – тази неделя във „Вяра и общество””. dveri.bg. 12 iunie 2009. http://www.dveri.bg/content/view/9172/29/. 
  53. ^ Comunitatea bulgară va beneficia în continuare de asistență spirituală, în limba maternă”. Noutăți Ortodoxe. 11 iulie 2009. http://www.noutati-ortodoxe.ro/comunitatea-bulgara-va-beneficia-in-continuare-de-asistenta-spirituala-in-limba-materna_l1928_p0.html. 
  54. ^ Otilia Țeposu (2001). „Bulgarii din București”. Formula AS (453). http://www.formula-as.ro/2001/453/societate-37/societate-2087. 
  55. ^ Locul săptămânii: cartierul bulgaro-catolic Dudești-Cioplea”. Metropotam. 2 martie 2010. http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Locul-saptamanii-cartierul-bulgaro-catolic-Dudesti-Cioplea-art7466123884/. 
  56. ^ Bulgarii din sudul Capitalei (VIDEO)”. Adevărul. 22 martie 2010. http://adevarul.ro/news/bucuresti/fotoreportaj-bulgarii-sudul-capitalei-video-1_50bdebc77c42d5a663cffea4/index.html. 
  57. ^ Locul săptămânii: Geamia Bucureștiului”. Metropotam. 6 iulie 2009. http://metropotam.ro/Locuri-de-vizitat/Locul-saptamanii-Geamia-Bucurestiului-art9577452095/. 
  58. ^ Moscheea ar-Rahman”. Biserici.org. http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=20018. 
  59. ^ Recensământul general al populației din 1930. II. Neam, limbă maternă, religie. București: Editura Institutului Central de Statistică 
  60. ^ Structura populației după religie”. Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală. http://www.edrc.ro/recensamant.jsp?regiune_id=2959&judet_id=3000&localitate_id=0. 
  61. ^ Populația stabilă după religie - județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică. http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/. 
  62. ^ Rețeaua metroului din Municipiul București”. Raport de activitate pe anul 2015 al Metrorex S.A. Metrorex. p. 5. http://www.metrorex.ro/Resurse/RaportActivitate/Raport%20Actvitate2015%20Mtx-RO.pdf. 
  63. ^ Linii de transport RATB”. Regia Autonomă de Transport București. http://www.ratb.ro/v_trasee.php. 
  64. ^ Cosmina Fernoaga, Catiușa Ivanov (29 noiembrie 2017). „ANALIZĂ Cluj vs. București la transport public: probleme comune, soluții diferite”. HotNews. http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22143970-analiza-cluj-bucuresti-transport-public-probleme-comune-solutii-diferite.htm. 
  65. ^ Înghesuiți în metrou / 600.000 de călători pe zi”. Digi 24. 27 octombrie 2016. http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/inghesuiti-in-metrou-600-000-de-calatori-pe-zi-600938. 
  66. ^ Alexandru Ioniță (7 iunie 2013). „Care sunt cele mai LUNGI străzi din București”. B365. http://www.b365.ro/care-sunt-cele-mai-lungi-strazi-din-bucure-ti_190648.html. 
  67. ^ Mobilitatea spațială”. Vital Signs. Fundația Comunitară București. http://bucuresti.vitalsigns.ro/mobilitate/. 
  68. ^ Victor Cozmei, Constantin Barbu (17 iunie 2011). „Pasajul Basarab a fost deschis. Vezi cum arată la inaugurare”. HotNews. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8935712-multimedia-vezi-cum-arata-pasajul-basarab-inaugurare.htm. 
  69. ^ Pasajul Basarab a fost inaugurat: Este cel mai lat și mai lung pod din Europa”. Antena 3. 18 iunie 2011. https://www.antena3.ro/economic/auto/pasajul-basarab-a-fost-inaugurat-este-cel-mai-lat-si-mai-lung-pod-din-europa-128490.html. 
  70. ^ Victor Cozmei, Catiușa Ivanov (1 iulie 2011). „Primele efecte ale Pasajului Basarab: Cum s-a degrevat traficul de pe Podul Grant și din zona Gării de Nord”. HotNews. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9227102-video-primele-efecte-ale-pasajului-basarab-cum-degrevat-traficul-podul-grant-din-zona-garii-nord.htm. 
  71. ^ en European Airport Traffic Trends 2017: Passenger numbers”. anna.aero. http://www.anna.aero/wp-content/uploads/european-airports.xls. 
  72. ^ Andreea Mioara Neferu (29 mai 2012). „Câte avioane mai aterizează sau decolează de pe Aeroportul Băneasa”. Ziarul Financiar. http://www.zf.ro/companii/cate-avioane-mai-aterizeaza-sau-decoleaza-de-pe-aeroportul-baneasa-9680702. 
  73. ^ Oprescu: Canalul Dunăre-București este terminat în proporție de 65%”. B365. 30 noiembrie 2010. http://www.b365.ro/oprescu-canalul-dunare-bucuresti-terminat-in-proportie-de-65_29221.html. 
  74. ^ Forbes. Canalul Dunăre-București vs. Criza mondială”. Adevărul. 13 decembrie 2010. http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/forbes-canalul-dunare-bucuresti-vs-criza-mondiala-1_50abc0f47c42d5a6637fb916/index.html. 
  75. ^ Gabriela Firea va fi prima femeie primar a Bucureștiului. Mesajele transmise de viitorul edil și de șeful PSD după victorie”. Știrile Pro TV. 6 iunie 2016. http://stirileprotv.ro/alegeri-locale/gabriela-firea-va-fi-prima-femeie-primar-a-bucurestiului-mesajul-transmis-de-candidata-si-de-seful-psd-dupa-victorie.html. 
  76. ^ Consilieri”. Primăria Municipiului București. http://www.pmb.ro/institutii/cgmb/componenta/consilieri/consilieri.php. 
  77. ^ Decretul nr. 284/1979 privind stabilirea sectoarelor Municipiului București”. Lege5 Online. https://lege5.ro/Gratuit/he3dmoju/decretul-nr-284-1979-privind-stabilirea-sectoarelor-municipiului-bucuresti. 
  78. ^ a b c d Ionela Gavril (9 iunie 2011). „Împărțirea administrativă a Bucureștiului - scurt istoric”. AGERPRES. https://www.agerpres.ro/referendum-documentare/2011/06/09/impartirea-administrativa-a-bucurestiului-scurt-istoric-15-53-51. 
  79. ^ Camelia Popa (5 septembrie 2005). „Zona metropolitană București - o comunitate de 5.000 kmp”. România liberă. http://romanialibera.ro/economie/finante-banci/zona-metropolitana-bucuresti---o-comunitate-de-5-000-kmp--11566. 
  80. ^ Secții de Poliție București”. ODAT. https://www.odat.ro/sectii-de-politie-bucuresti-sector-123456/. 
  81. ^ Contact”. DGPMB. Poliția Română. https://b.politiaromana.ro/ro/contact. 
  82. ^ a b c Evaluarea activităților desfășurate în anul 2016”. Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. https://b.politiaromana.ro/files/pages_files/analiza_activitate_2016.pdf. 
  83. ^ en Europe: Crime Index 2017”. Numbeo. https://www.numbeo.com/crime/region_rankings.jsp?title=2017&region=150. 
  84. ^ Andrei Dumitrescu (22 ianuarie 2015). „Bilanțul pe 2014 al Poliției Capitalei: 31 de crime, toate soluționate. Peste 7.500 de infracțiuni economice și peste 56.000 de infracțiuni de natură judiciară”. Mediafax. http://www.mediafax.ro/social/bilantul-pe-2014-al-politiei-capitalei-31-de-crime-toate-solutionate-peste-7-500-de-infractiuni-economice-si-peste-56-000-de-infractiuni-de-natura-judiciara-13781546. 
  85. ^ Rahova și Ferentariul, cele mai rău famate zone din Capitală”. Adevărul. 18 mai 2011. http://adevarul.ro/news/bucuresti/rahova-ferentariul-cele-mai-rau-famate-zone-capitala-1_50bdee137c42d5a663d05444/index.html. 
  86. ^ en Children Underground (2001)”. IMDb. http://www.imdb.com/title/tt0264476/. 
  87. ^ Evaluarea fenomenului „copiii și tinerii străzii””. Salvați Copiii. București. 2014. p. 14. http://salvaticopiii.ro/upload/p0001000100050001_Raport%20copiii%20strazii.pdf. 
  88. ^ Ioana Nicolescu (12 iunie 2014). „Peste 1.100 de tineri și copii trăiesc pe stradă, în București. Peste jumătate sunt cerșetori”. Adevărul. http://adevarul.ro/news/societate/peste-1100-detineri-copii-traiesc-strada-bucuresti-jumatate-cersetori-1_5399a9ad0d133766a884b317/index.html. 
  89. ^ Worldwide Quality of Living Survey
  90. ^ Bucharest keeps 108 in the mercer top dedicated to life quality
  91. ^ Istoric”. Festivalul Enescu. http://festivalenescu.ro/istoric/. 
  92. ^ Festivalul Internațional ”George Enescu””. Artexim. http://artexim.ro/proiecte/festivalul-international-george-enescu/. 
  93. ^ Despre”. FIPB. http://fipb.ro/despre/despre-festivalul-international-de-poezie-bucuresti.html. 
  94. ^ GAUDEAMUS 2017 la ora bilanțului”. Gaudeamus. 27 noiembrie 2017. http://www.gaudeamus.ro/ro/international/presa/comunicate/gaudeamus2017_palmares.pdf. 
  95. ^ Despre”. Anim'est. http://www.animest.ro/despre.aspx. 
  96. ^ Poveste”. BIFF. https://web.archive.org/web/20140520215804/http://b-iff.ro/poveste/. 
  97. ^ Un colț de China la București”. Adevărul. 11 februarie 2005. http://m.adevarul.ro/cultura/istorie/un-colt-china-bucuresti-1_50ba07547c42d5a663b0ce2b/index.html. 
  98. ^ Festivalul Thailandez”. Muzeul Satului. http://old.muzeul-satului.ro/actiuni-culturale/325/festivalul-thailandez. 
  99. ^ Festivalul Tradițiilor Culturale Turcești, între 9 și 11 iunie, în Parcul Herăstrău”. HotNews. 5 iunie 2017. http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-21803809-festivalul-traditiilor-culturale-turcesti-intre-9-11-iunie-parcul-herastrau.htm. 
  100. ^ Festivalul Grecesc, o experiență mediteraneană în mijlocul naturii”. ParkLake. 22 iulie 2017. https://www.parklake.ro/lifestyle/events/festivalul-grecesc-o-experienta-mediteraneana-mijlocul-naturii/. 
  101. ^ Irinela Vișan (28 iulie 2017). „Începe Festivalul 'Strada Armenească'; trei zile de concerte, dansuri și concursuri”. AGERPRES. https://www.agerpres.ro/cultura/2017/07/28/incepe-festivalul-strada-armeneasca-trei-zile-de-concerte-dansuri-si-concursuri-07-38-36. 
  102. ^ Cristian Ștefănescu (2 iulie 2005). „Cine a adus văcuțele în București?”. Jurnalul Național. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/cine-a-adus-vacutele-in-bucuresti-41899.html. 
  103. ^ a b Despre muzeu”. Muzeul Satului. http://muzeul-satului.ro/. 
  104. ^ Premii”. Muzeul Național al Țăranului Român. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/premii.html. 
  105. ^ Colecții”. Muzeul Național al Țăranului Român. http://www.muzeultaranuluiroman.ro/colectii.html. 
  106. ^ Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor”. CrestinOrtodox.ro. https://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-dimitrie/sfantul-dimitrie-basarabov-ocrotitorul-bucurestilor-72849.html. 
  107. ^ Eduard Dumitrache (24 ianuarie 2014). „Mai sunt necesare 2000 de biserici ortodoxe în București”. Averea Bisericii. http://avereabisericii.ro/mai-sunt-necesare-2000-de-biserici-ortodoxe-in-bucuresti/. 
  108. ^ Ciprian Apetrei (25 martie 2010). „Hramul 450 la Curtea Veche”. Ziarul Lumina. http://ziarullumina.ro/hramul-450-la-curtea-veche-31773.html. 
  109. ^ Cătălina Matei (4 iulie 2017). „Biserica Sfântul Anton - Curtea Veche a primit moaștele ocrotitorului ei spiritual; racla rămâne definitiv la București”. AGERPRES. https://www.agerpres.ro/cultura/2017/07/04/biserica-sfantul-anton-curtea-veche-a-primit-moastele-ocrotitorului-ei-spiritual-racla-ramane-definitiv-la-bucuresti-23-28-26. 
  110. ^ Biserica Bucur Ciobanul”. CrestinOrtodox.ro. https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/biserica-bucur-ciobanul-68176.html. 
  111. ^ Biserica Sf. Spiridon Nou”. Biserici.org. http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=853. 
  112. ^ Calendarul activităților”. Catedrala Mântuirii Neamului. http://www.catedralaneamului.ro/~catedralaneamulu/index.php/construim-catedrala/calendarul-activitatilor. 
  113. ^ Oana Despa (6 aprilie 2017). „Catedrala Mântuirii Neamului, ridicată în proporție de 70%. Noutatea: în loc de pictură clasică, pereții vor fi acoperiți cu mozaic. Când va fi gata întreaga construcție”. Mediafax. http://www.mediafax.ro/social/galerie-foto-reportaj-catedrala-mantuirii-neamului-ridicata-in-proportie-de-70-noutatea-in-loc-de-pictura-clasica-peretii-vor-fi-acoperiti-cu-mozaic-cand-va-fi-gata-intreaga-constructie-16224229. 
  114. ^ en Romanian People's Salvation Cathedral”. Emporis. https://www.emporis.com/buildings/1239297/romanian-peoples-salvation-cathedral-bucharest-romania. 
  115. ^ Cristina Iosif (23 decembrie 2010). „Fostul cartier evreiesc din București”. Bucureștii Vechi și Noi. http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2010/12/fostul-cartier-evreiesc-din-bucuresti/. 
  116. ^ Muzeul de Istorie a Evreilor din România "Șef rabin Dr. Moses Rosen"”. Muzee și Colecții din România. http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=699. 
  117. ^ Anda Stănciulescu (1–31 martie 2014). „La pas prin sinagogile bucureștene”. Realitatea Evreiască LVI (424–425). http://www.jewishfed.ro/downloads/realitatea/RE424-425.pdf. 
  118. ^ en Ebru Șengül (24 iunie 2015). „Turkey to build mosque in Romania in exchange for land for a church”. Daily Sabah. https://www.dailysabah.com/turkey/2015/06/24/turkey-to-build-mosque-in-romania-in-exchange-for-land-for-a-church. 
  119. ^ Povestea marii moschei de la București. 25 de ani de negocieri și multe declarații contradictorii”. Digi 24. 15 iulie 2015. http://www.digi24.ro/special/reportaje/reportaj/povestea-marii-moschei-de-la-bucuresti-25-de-ani-de-negocieri-si-multe-declaratii-contradictorii-416228. 
  120. ^ Alexandru Popescu (23 martie 2012). „Străzile Bucureștilor – mică istorie sentimentală în imagini (XIII). Lipscani”. Ziarul Financiar. http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/strazile-bucurestilor-mica-istorie-sentimentala-in-imagini-xiii-lipscani-9422751. 
  121. ^ Ansamblul de arhitectură "Strada Lipscani"”. Monumentele Istorice din România. APMNIR. http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Ansamblul%20de%20arhitectura%20Strada%20Lipscani/1304. 
  122. ^ Roxana Alexe (18 septembrie 2014). „Hanul Gabroveni restaurat, inaugurat de Oprescu la deschiderea Zilelor Bucureștiului - FOTO”. Mediafax. http://www.mediafax.ro/social/hanul-gabroveni-restaurat-inaugurat-de-oprescu-la-deschiderea-zilelor-bucurestiului-foto-13298280. 
  123. ^ Educație”. Vital Signs. Fundația Comunitară București. http://bucuresti.vitalsigns.ro/educatie/. 
  124. ^ Facultăți particulare”. ListaFacultati.ro. http://www.listafacultati.ro/bucuresti/facultati-particulare. 
  125. ^ Cum a ajuns „Spiru“ cea mai mare universitate din lume”. Gândul. 12 iulie 2009. http://www.gandul.info/scoala/cum-a-ajuns-spiru-cea-mai-mare-universitate-din-lume-4634407. 
  126. ^ Petre Bădică, Răzvan Chiruță (22 septembrie 2015). „Industria diplomelor, în colaps. Universităților private le-a scăzut profitul de 207 de ori”. România liberă. http://romanialibera.ro/societate/educatie/industria-diplomelor--in-colaps-393719. 
  127. ^ Raportul integrității universitare din România”. Coaliția pentru Universități Curate. București. 2016. http://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2016/11/RaportCUC-depuspesite.pdf. 
  128. ^ Antonia Hendrik (16 noiembrie 2016). „Top 20 al celor mai prestigioase universități din România”. Evenimentul zilei. http://evz.ro/top-20-al-celor-mai-prestigioase-universitati-din-romania.html. 
  129. ^ Corina Mirea (26 iulie 2012). „Topul celor mai bune licee din București: Sf. Sava, Gheorghe Lazăr, Tudor Vianu și Mihai Viteazul au avut cei mai mulți absolvenți de bac cu media peste nouă”. Ziarul Financiar. http://www.zf.ro/profesii/topul-celor-mai-bune-licee-din-bucuresti-sf-sava-gheorghe-lazar-tudor-vianu-si-mihai-viteazul-au-avut-cei-mai-multi-absolventi-de-bac-cu-media-peste-noua-9903296. 
  130. ^ en University of Bucharest”. Top Universities. Quacquarelli Symonds. https://www.topuniversities.com/universities/university-bucharest/undergrad. 
  131. ^ D. S. (24 septembrie 2015). „Bibliotecile din București în "Nocturna bibliotecilor" 25-26 septembrie și 26-27 septembrie”. HotNews. http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-20449346-bibliotecile-din-bucuresti-nocturna-bibliotecilor-25-26-septembrie-26-27-septembrie.htm. 
  132. ^ Colecții”. Biblioteca Națională a României. http://www.bibnat.ro/Colectii-s63-ro.htm. 
  133. ^ Biblioteca în cifre la 31 decembrie 2016”. Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. http://www.bcub.ro/home/biblioteca-in-cifre/biblioteca-in-cifre-2016. 
  134. ^ a b c Sănătate”. Vital Signs. Fundația Comunitară București. http://bucuresti.vitalsigns.ro/sanatate/. 
  135. ^ Anișoara Munteanu (22 august 2017). „Cum a evoluat numărul medicilor din România în zece ani și câți medici sunt în fiecare județ”. Wall-Street. https://www.wall-street.ro/articol/Social/213433/cum-a-evoluat-numarul-medicilor-din-romania-in-zece-ani-cati-medici-sunt-in-fiecare-judet.html. 
  136. ^ Petre Bădică (25 ianuarie 2011). „Galerie foto: Cum arată noul spital Colțea, după o investiție de 90 de milioane de dolari”. România liberă. http://romanialibera.ro/special/reportaje/galerie-foto--cum-arata-noul-spital-coltea--dupa-o-investitie-de-90-de-milioane-de-dolari-214509. 
  137. ^ Spitalul Colțea, 310 ani de istorie: aici s-au tratat stră-stră-bunicii noștri!”. Antena 1. 13 februarie 2013. http://a1.ro/news/inedit/spitalul-coltea-310-ani-de-istorie-aici-s-au-tratat-stra-stra-bunicii-vostri-id147594.html. 
  138. ^ Spitalul Colțea”. Monumentele Istorice din România. Asociația Prietenii Muzeului Național de Istorie a României. http://www.monumenteromania.ro/index.php/monumente/detalii/ro/Spitalul%20Coltea/505. 
  139. ^ Specializări și servicii medicale”. Spitalul Clinic Colțea. https://www.coltea.ro/specializari-si-servicii-medicale/. 
  140. ^ Clasificarea spitalelor”. Ministerul Sănătății. http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/8344224/2/clasificarea-spitalelor.pdf. 
  141. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Cu cine este înfrățit Bucureștiul?”. Adevărul. 21 februarie 2011. http://adevarul.ro/news/bucuresti/cu-infratit-bucurestiult-1_50bdf86b7c42d5a663d0ec3e/index.html. 
  142. ^ Comunicat de presă”. Primăria Municipiului București. 9 iunie 2017. http://www.pmb.ro/pmb/comunicate/presa_com.php?msj=6659. 
  143. ^ a b Videanu, primarul care dă în gropi”. Gândul. 26 august 2006. http://www2.gandul.info/stiri/videanu-primarul-care-da-in-gropi-263209. 
  144. ^ en Beijing's Sister Cities”. eBeijing. http://www.ebeijing.gov.cn/Sister_Cities/Sister_City/. 
  145. ^ HOTĂRÂRE privind aprobarea unui protocol de înfrățire, încheiat de Municipalitatea București”. Consiliul General al PMB. http://acteinterne.pmb.ro/legis/acteinterne/acte_int/afisint.php?f=4148. 
  146. ^ pt LEI Nº 14.471”. Prefeitura de São Paulo. 7 iulie 2007. https://web.archive.org/web/20111018123138/http://www3.prefeitura.sp.gov.br/cadlem/secretarias/negocios_juridicos/cadlem/integra.asp?alt=11072007L%20144710000. 

Bibliografie

  • O. N. Greceanu, Bucureștii, Tipografia Cartea medicală, București, 1929

Ghiduri turistice

  • Arety Anastasescu (ed.): București. Ghidul străzilor, București: Stadion 1973.
  • Dan Berindei ș.a.: București. Ghid, București: Editura Meridiane 1963.
  • Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu: București. Ghid turistic, București: Editura Ed. Sport-Turism. 1980.
  • Sebastian Bonifaciu, Emanuel Valeriu: Bucureștii de la A la Z, Ghid, București: Editura Meridiane 1969.
  • Vasile Boroneant: Ghidul muzeelor, București; Editura Cinor 1992.
  • București. Mic îndreptar turistic, București: Editura Meridiane 1963.
  • București. Monografie, București: Editura Sport Turism 1985.
  • Raul Călinescu: Excursii în împrejurimile capitalei, București: Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport 1962.
  • Silvia Colfescu: București. Ghid turistic, istoric, artistic, București : Editura Vremea 2001.
  • Consiliul Primăriei Municipiului București (ed.): București la a 50-a aniversare a P.C.R., București 1971.
  • Direcția Topografică Militară (ed.): București. Ghidul străzilor, București 1991.
  • Gh. Graur Florescu: Popasuri în împrejurimile Bucureștilor, București: Editura Sport Turism 1983.
  • Florian Georgescu, și Paul I. Cernovodeanu: Muzeul de Istorie a Orașului București, București: Sfatul popular al Capitalei R.P.R. 1960.
  • Alexandru Ionescu, Dan Emanoil, Constantin Vlădescu: București. Ghidul străzilor, București : Ed. consiliului național pentru educație fizică și sport 1969.
  • Alexandru Ionescu, Constantin Kiriac (ed.): București. Ghidul străzilor, coordonare cartografie Ștefan Pandele, Mircea Vlad, București: Editura Sport Turism 1982.
  • Ion Iordan: Împrejurimile Bucureștilor, ghid turistic, București: Societatea R 1992.
  • Gheorghe Leahu: București. Arhitectură și culoare, pref. de Alexandru Balaci, București: Sport Turism 1989.
  • Gheorghe Leahu: Lipscanii, centrul istoric al Bucureștilor, București: Editura Arta Grafică 1993.
  • Hedy Löffler: București, cuvînt înainte de Ioan Grigorescu ; pagini de istorie de Panait I. Panait, București Sport Turism 1984.
  • Leon Magdan: Ghidul pelerinului. București și împrejurimi, București: Editura Sfântul Alexandru, 2001.
  • George Șerban: Hoinărind prin București, București: Editura Meridiane 1968.
  • Gh. Ciocioi, Dragne, ș.a. Ghidul mănăstirilor din România, ediția a II-a, București: Editura Sophia, 2011.
  • Grigore Ionescu, București. Ghid istoric și artistic. Fundația pentru literatură și artă, Regele Carol II, București, 1938

Istorie

  • Constantin Bacalbașa: Bucureștii de altădată, București 1930, reprints Bucureștii de altă dată (1878-1884), București: Editura Eminescu 1993 și Bucureștii de altă dată (1885-1888), București: Editura Albatros 2000.
  • Victor Bilciurescu: București și bucureșteni de ieri și de azi, București: Ed. Paideia 2003.
  • Mircea Diaconu: În Bucureștii de odinioară, București: București: Editura Paideia 1998.
  • Florian Georgescu (ed.): Istoria orașului București, București: Muzeul de Istorie a orașului București (MIMB) 1965.
  • Florian Georgescu, Panait I. Panait, Petre Dache: Muzeul de Istorie a orașului București 1921-1971, București 1971.
  • Constantin C. Giurescu: Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, București 1966.
  • Emanoil Hagi-Mosco: București. Amintirile unui oraș, Ziduri vechi. Ființe dispărute, ed. îngrijită de Ștefan Pleșia, București: Editura Fundației Culturale Române 1995.
  • Ion Ionașcu (ed.): Bucureștii de odinioară, Sfatul popular al capitalei, Muzeul de Istorie a orasului București (MIMB), București : Editura Științifică 1959.
  • Ionel C. Ioniță: O "lună" din istoria Bucureștilor, București : Arcub, 1998.
  • G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, București: Socec 1899.
  • Nicolae Iorga, Istoria Bucureștilor, București 1939.
  • Ulysse de Marsillac: Bucureștiul în veacul al XIX-lea, prefață, note și antologie de ilustrații de Adrian-Silvan Ionescu ; traducere din limba franceză de Elena Rădulescu, București: Editura Meridiane 1999.
  • Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, București: Editura Paideia 2002.
  • Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării orașului București. Istoria începutului orașului București, București : Ed. Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2000 (= Memoria Bucureștilor 2).
  • Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării orașului București. Capitala Regatului Român - de la anul 1330 până la 1850, București Ed. Asociației Române pentru Educație Democratică, 2000.
  • George Potra (ed.): Documente privitoare la istoria orașului București, vol. 1: 1594-1821, București 1961; vol. 2: 1821-1848, București 1975; vol. 3: 1634-1800 București 1982, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România 1961-1982.
  • George Potra: Din Bucureștii de altădată, București 1981.
  • George Potra: Din Bucureștii de ieri, București: Editura Științifică și Enciclopedică 1990.
  • Șerban Rădulescu-Zoner, Beatrice Marinescu: Bucureștii în anii primului război mondial, 1914-1918, București: Editura Albatros 1993.
  • Adrian Rezeanu: Toponimie bucureșteană, București: Academia Română 2003.
  • Mihai Tătărâm: La margine de București, București: Editura Sport Turism 1983.
  • Virgiliu Z. Teodorescu: Cronică bucureșteană 1877-1878, București: Editura Ministerului de Interne 1997.
  • Nicolae Vătămanu: Istorie Bucureșteană, București: Editura Enciclopedică Română 1973 (= Orizonturi 46).
  • Mărculeț I. (coordonator), Superlativele României - mică enciclopedie, Editura Meronia, București, 2010. ISBN 978-973-7839-60-2
  • Cristian Romano: Iosif Romanov librar, editor și tipograf din București in prima jumatate a secolului al- XIX -lea, în Anuarul Arhivelor Municipiului București nr.1/1996.

Impresii de călătorie, memorialistică și eseuri

  • Tudor Arghezi: Cu bastonul prin București, București: Editura pentru literatură 1961.
  • Christian d'Auchamp: București văzut de un străin, pref. de Amelia Pavel, București: Editura Sport Turism 1982.
  • Gheorghe Cruțescu: Podul Mogoșoaiei, povestea unei străzi, București: Editura Meridiane 1986 (= Biblioteca de artă 438).
  • Catherine Durandin: București. Amintiri și plimbări, Pitești: Paralela 45 2003.
  • Rodica Ianăși: Povestea caselor, București: Editura Simetria 2000.
  • Horia Liman: Timpurile și anotimpurile Bucureștiului, București: Editura Tineretului 1960.
  • Adrian Majuru: Bucureștii mahalalelor sau periferia ca mod de existență, București: Editura Compania 2003.
  • Paul Morand: București, trad. de Marian Papahagi și Ion Pop ; Pref. și note de Ion Pop, Cluj: Echinox 2000. (Paul Morand: Bucharest, Paris: Editions Plon 1934, 1935)
  • Irina Nicolau, Ioana Popescu: O stradă oarecare din București, București: Nemira 1999. (v. recenzia Gabrielei Trifescu în Observator Cultural Nr. 6, online)
  • Constantin Olteanu: File din istoria Bucureștilor. Însemnările unui primar general, București: Editura Aldo 2004.
  • Alexandru Predescu: Vremuri vechi bucureștene, București: Editura pentru Turism 1990.
  • Tudor Ștefănescu: Orașul cu amintiri, București: Editura Ion Creangă 1979.
  • Lelia Zamani: Bucureștii în sărbătoare, 2 vol., București: Editura Cartea de Buzunar 2003.
  • Mustafa Balel: Bükreș Günleri, Sivas, Türkiye: Eylül Yayınları, 1985.

Imagini

  • Aurel Bauh: București. album foto, București : Editura de Stat pentru Literatură și Artă 1957.
  • București - Starea orașului, (Bucharest - the Condition of the City), catalog al expoziției la Sala Dalles București 1990.
  • Adrian C. Corbu: Bucureștii vechi, documente iconografice, București 1936.
  • Henri Stahl: Bucureștii ce se duc, cu 93 fotografii originale, Vălenii de Munte : Neamul Românesc 1910, reprint București : Do-minoR 2002.
  • Gheorghe Leahu: Bucureștiul dispărut, București: Editura Arta Grafică 1995.
  • București 1459-2009. 550 de ani de la prima atestare documentară, volum îngrijit de Radu Oltean - recenzie

Referințe pentru monumente

  • D. Almaș, I. Panait: Curtea Veche din București, București, 1974
  • Ansamblul Sala Palatului, București: Editura Meridiane, 1963
  • Articol Bucarest / Bucharest / Bukarest în catalogul de imagini al expoziției ICOMOS pro Romania Paris. Londra, München, Budapesta, Kopenhaga, Stockholm 1989/1990, ICOMOS - Journal of the German National Committee 1, p. 31-40.
  • Gheorghe I. Cantacuzino: Biserica Mărcuța, București, 2003
  • Vasile Drăguț: Dicționar enciclopedic de artă medievală românească, București, 2000, p. 105-107.
  • Florentina Dumitrescu: Biserica Mihai Vodă, București, 1969
  • George D. Florescu: Din vechiul București. Biserici, curți boerești și hanuri după două planuri inedite dela sfârșitul veacului al XVIII-lea , București, 1935
  • Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine pâna la Neagoe Basarab, în: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX (1927), fasc. 53-54, p. 121-158.
  • Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasc. 63-66.
  • Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în: BCMI XXV (1932), fasc. 71~74.
  • Nicolae Ghica-Budești: Evoluția arhitecturii în Muntenia și Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în: BCMI, XXIX (1936), fasc. 87-90.
  • Dana Harhoiu: București, un oraș între orient și occident (Bucarest, une ville entre orient et occident ), text ro./fr., ed. de Uniunea Arhitecților din România, București: Ed. Simetria 1997.
  • Aurora Ilieș: Biserica Mănăstirii Colțea, București, 1969
  • Grigore Ionescu: București: Orașul și monumentele sale, București, 1956
  • Neculai Ionescu-Ghinea: Altare ucise, în: Magazin istoric decembrie 2005, p. 30-32.
  • P. E. Miclescu: Monumentele de pe Dealul Patriarhiei, București, 1967
  • Cristian Moisescu: Biserica Curtea Veche, București, 1967
  • I. Panait: Hanul Manuc: cercetări arheologice, în: Buletinul Monumentelor Istorice (BMI) 2/1972, p. 3.
  • I. Panait: Curtea Domnească din București în secolul al XVI-lea, în: Buletinul Monumentelor Istorice (BMI) 2/1973, p. 3.
  • Cornelia Pillat: Biserica Crețulescu, București, 1969
  • Andrei Pippidi, București istorie și urbanism, București: ed. Do-minoR, 2002
  • Corina Popa: Mănăstirea Plumbuita, București, 1968
  • Corina Popa și Dumitru Năstase: Biserica Fundenii Doamnei, București, 1969
  • Radu Popa: Mogoșoaia. Palatul și muzeul de artă brîncovenească , București: Editura Meridiane, 1962
  • George Potra: Istoricul hanurilor Bucureștene, București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1985
  • Simion Săveanu: Enigmele Bucureștilor, București: Editura pentru turism, 1973
  • Paul Simionescu, Paul Cernovodeanu: Cetatea de scaun a Bucureștilor: consemnări, tradiții, legende, Editura Albatros, București, 1976
  • Nicolae Stoicescu: Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, București, 1961
  • Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc, Monumente din București, Editura Meridiane, București, 1966

Statistici, urbanistică

  • Direcția Centrală de Statistică, Direcția Orășenească de Statistică București (ed.): Anuarul statistic al orașului București, București 1959.
  • Florian Georgescu, Alexandru Cebuc, Petre Daiche: Probleme edilitare bucureștene. 1. Alimentarea cu apă, 2. Canalizarea Dîmboviței, 3. Asanarea lacurilor din nordul capitalei, București: Muzeul de Istorie a Orașului București (MIMB) 1966.
  • Dumitru F. Mihalache (ed.): București la a XX-a aniversare a eliberării patriei. Cifre și imagini, Sfatul popular al orașului București. Dir. centr. de statistică, Dir. orășenească de statistică București 1964.
  • Vintilă M. Mihăilescu: Evoluția geografică a unui oraș, București: Paideia 2003.
  • Grigore Posea, Ioana Ștefănescu: Municipiul București cu sectorul agricol Ilfov, București: Editura Academiei 1984.

Economie

  • Ghidul unităților comerciale ale capitalei, București: Ministerul Comerțului Interior 1962.
  • D. Hagi Theodoraky: Amintiri din trecutul negustoresc, București : Do-minoR 2003.

Bucureștiul în literatură

Legături externe

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de București
Wikţionar
Caută „București” în Wikționar, dicționarul liber.

Transport

Hărți

Imagini

Video

Vezi și