Moldova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Repartiția actuală a teritoriului moldovenesc
Dispersia moldovenilor în teritoriile din România, Republica Moldova și Ucraina
Acest articol se referă la regiunea istorică și geografică Moldova. Pentru statul istoric Moldova, vedeți Principatul Moldovei. Pentru regiunea cu același nume în România actuală, vedeți Moldova Occidentală. Pentru țara cu același nume, vedeți Republica Moldova. Pentru alte sensuri, vedeți Moldova (dezambiguizare).

Moldova (engleză Moldavia, germană Moldau, franceză Moldavie, rusă Молдавия, Молдова, turcă Boğdan) este o regiune istorică și geografică a Europei, delimitată la vest de către Carpații Orientali și la est de către râul Nistru și care corespunde vechiului Principat al Moldovei. În prezent, arealul este împărțit între România, Republica Moldova și Ucraina. Suprafața cumulată a acestor teritorii (în limitele administrative actuale) este de 86.783 km², dintre care 35.806 km² în România (cele 8 județe ale Moldovei Occidentale cuprinzând Bucovina de Sud), 29.680 km² în Republica Moldova (partea din dreapta Nistrului cunoscută și ca Basarabia) și 21.297 km² în Ucraina (regiunea Cernăuți cuprinzând Bucovina de Nord, ținutul Herței și ținutul Hotinului, și cele 9 raioane din Bugeac). În sensul acelor de ceasornic, Moldova se învecinează la vest cu Transilvania și Maramureșul, la nord-vest cu Galiția, la nord și nord-est cu Podolia, la est cu Edisanul, la sud-est cu Marea Neagră, iar la sud cu Dobrogea și Muntenia.

Actualmente sensul termenului este echivoc, noțiunea fiind folosită pentru a desemna fie numai teritoriul aparținând României, fie numai pe cel al Republicii Moldova, fie întregul spațiu istoric și geografic omonim, descris în acest articol. Istoric vorbind, termenul a fost folosit pentru a desemna mai multe entități politice și administrative.

Populația arealului moldovenesc este formată, majoritar, de către etnici români numiți moldoveni, amestecați, în proporții variabile în nord, est și sud-est (înafara frontierelor actuale ale României), în principal cu populații de origine slavă.

Moldova (semantică)[modificare | modificare sursă]

În decursul istoriei, până la formarea statului român, termenul de „Moldova” s-a folosit pentru a desemna:

  • în sens geografic neoficial:
    • Teritoriul maximal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali, Ceremuș, Nistru, Marea Neagră, Dunăre, Siret și Milcov;
    • Teritoriul minimal al Principatului Moldovei dintre Carpații Orientali și Prut, intrat în 1859 în cadrul României, inclus actual în Moldova Occidentală.

Spre sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, termeni precum Moldova Occidentală (sau de Vest) și Moldova Orientală (sau de Est) au început să fie folosiți pentru a descrie arealele geografice din Moldova separate de râul Prut.[1][2] Actualmente Moldova Occidentală (sau Moldova de Vest) nu trebuie confundată cu Regiunea de dezvoltare Nord-Est.

Aspecte geografice și istorice[modificare | modificare sursă]

Vecinătate[modificare | modificare sursă]

Regiunile istorice învecinate sunt:

Date de geografie istorică[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere istorico-geografic, specificitatea teritoriului se încadrează între obstacolele naturale reprezentate de Carpații Orientali la apus, adâncul canion al văii Nistrului la miazănoapte și răsărit, luncile umede și mlăștinoase ale Nistrului inferior, limanelor Basarabene, Dunării de Jos și Siretului inferior la miazăzi, care au reprezentat în decursul vremurilor limite ale Tirgeților, Carpilor, Bastarnilor, Iașilor și însfârșit ale romanicilor orientali.[3]

Diviziuni istorice[modificare | modificare sursă]

Împărțirile succesive ale teritoriului moldovenesc

Spațiul moldovenesc – anume suprafața vechiului Principat al Moldovei, a fost de-a lungul timpului în mai multe moduri divizat din punct de vedere administrativ:

  • în cadrul Principatului Moldovei, în: Țara de Sus, Țara de Jos și Basarabia. Aceasta din urmă a fost până în 1812, limitată la teritoriul denumit de turci Bugeac.
  • Pocuția nu a fost niciodată teritoriu moldovenesc, ci doar o posesiune personală a voievozilor moldoveni în regatul Poloniei.
  • Transnistria (teritoriu pe atunci integrat atât Podoliei poloneze cât și Edisanului otoman) nu a fost niciodată a Moldovei, dar voievozii moldoveni (începând cu Bogdan al III-lea în 1512 și continuând până la Gheorghe Duca în 1672) au avut posesiuni în fața Sorocăi (mori de apă, Valea adâncă) și în jurul Dubăsarilor (satul și vadurile).
  • trei teritorii au fost pierdute de Principatul Moldovei înainte de 1812:

Geografie politică[modificare | modificare sursă]

Moldova istorică astăzi: republica (roșu), părțile aparținând Ucrainei (portocaliu) și teritoriul statului român din Moldova Occidentală (trandafiriu).

Regiunea istorico-geografică Moldova este actual parte componentă a unor euroregiuni: Carpatică, Prutul de Sus, Siret–Prut–Nistru, Nistru, Dunărea de Jos.

Teritoriul moldovenesc este așadar astăzi un areal transfrontalier, iar reconstituirea sa este problematică. Dovada este că în Euroregiunea Siret–Prut–Nistru, întemeiată în acest scop, nu intră decât o parte din unitățile teritorial-administrative din arealul Moldovei istorice, în timp ce a intrat județul Prahova care nu face parte din acest areal. Mai precis, fac parte din această Euroregiune 26 din cele 32 raioane din Republica Moldova: Orhei, Hîncești, Ungheni, Ialoveni, Soroca, Sîngerei, Strășeni, Fălești, Căușeni, Florești, Drochia, Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Telenești, Ștefan Vodă, Rîșcani, Nisporeni, Cimișlia, Glodeni, Leova, Rezina, Taraclia, Șoldănești, Dubăsari, Basarabeasca, precum și unitătea teritorială administrativă Găgăuzia, dar din Moldova Occidentală din România, numai județele Iași și Vaslui... Cum era mai de așteptat, din partea Ucrainei nici regiunea Cernăuți, nici raioanele din Bugeac nu și-au manifestat interesul. Chiar și în această configurație, Euroregiunea poate totuși, în cadrul procesului de globalizare, juca rolul de punte de legătură între statele naționale.[4]

Geomorfologie[modificare | modificare sursă]

Morfostructural, teritoriul regiunii istorice Moldova este constituit - de la vest spre est, de:

În sensul acelor de ceasornic, limitele sale sunt date de următoarele morfo-structuri: Podișul Podoliei la nord, nord-est și est, continuarea Câmpiei Mării Negre la est, Marea Neagră în sud-est, Delta Dunării, Podișul Dobrogei, structurile de continuare ale Câmpiei Române, Subcarpaților de Curbură și Carpaților Orientali la sud.

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Principalele cursuri de apă pe teritoriul regiunii sunt:

Demografie[modificare | modificare sursă]

Grupuri etnice în teritoriile românești la începutul secolului XX

Din punct de vedere demografic, specificitatea teritoriului consta în fluxul și refluxul populațiilor respectiv sedentare și nomade în funcție de variațiile climei și pluviometriei. În perioadele de secete prelungite, când pădurile periclitau în favoarea stepei, populațiile sedentare se retrăgeau spre zonele de pădure , spre Carpații Orientali sau spre Dunărea de Jos, atât pentru a dispune de apă, cât și pentru a fugi de jafurile popoarelor nomade din stepa pontică, ele însele împinse spre Apus, adesea unele de altele, din cauza secării izvoarelor și râurilor mici. În perioadele de pluviometrie normală, când cursurile de apă își regăseau debitul iar pădurile și pășunile se refăceau, populațiile de agricultori (succesiv Daci, Slavi, Romanici manifestați prin cultura Dridu, Bolohoveni...) coborau din nou „spre vale” și spre Răsărit, pe măsură ce slăbea stăpânirea nomazilor din stepă (succesiv Sciți, Sarmați, Roxolani, Onoguri, Hazari, Maghiari, Pecenegi, Cumani șt Tătari) și reclădeau sate și cetăți.[5]

Aspecte culturale[modificare | modificare sursă]

Există la nivelul teritoriului moldovenesc istoric diferite aspecte etnografice și culturale, care în majoritate nu sunt proprii exclusiv acestui teritoriu și dintre care multe nu se găseau în totalitatea arealului, ci numai în anumite zone; cele mai specifice dintre aceste aspecte sunt graiul moldovenesc al limbii române și organizarea religioasă a arealului, care aparținea până în 1815 în întregime Mitropoliei Moldovei înființată între anii 1381-1386 și recunoscută de Patriarhia Constantinopolului în anul 1401, cu sediul mitropolitan inițial la Rădăuți, apoi în 1401 la Suceava, iar la mijlocul sec. al XVII-lea, în Iași.[6]

Graiul moldovenesc[modificare | modificare sursă]

Harta graiurilor româneşti

Din punct de vedere lingvistic, specificitatea teritoriului se manifestă îndeosebi prin graiul moldovenesc, care de altfel depășește limitele sale, devreme ce era vorbit în Dobrogea de Nord de-a lungul Dunării, și în Transilvania de Nord-Est.[6]

Pe teritoriul Moldovei istorice există (sau existau) mai multe graiuri moldovenești, aparținând arealului lingvistic al subdialectului de tip nordic sau moldovenesc, cuprinzând o serie de particularități dialectale care reprezintă principala trăsătură comună a moldovenilor, ele fiind utilizate, mai mult sau mai puțin frecvent, pe întreg spațiul moldovenesc și chiar dincolo de el, în Transnistria, zone din nordul Munteniei, Delta Dunării sau diaspora română[7], datorat, în cea mai mare parte, emigrărilor ardelenești la est de Carpați[8].

Fonetic, din punct de vedere lexical, precum și din punct de vedere morfologic sau sintactic, Moldova nu are un grai unitar. Astfel, graiurile din Bucovina au un aspect de mozaic (îmbină trăsături ale graiurilor centrale, bucovinene și în unele localități ale graiurilor maramureșene), iar la est și nord de Prut au un specific aparte (dar nu au statut autonom – aparținând ariei dialectale a masivul moldovenesc și, luate în ansamblu n-au fost atrase într-o altă arie lingvistică). Graiurile centrale din Basarabia au trăsături similare cu cele consemnate în dreapta Prutului, iar mare parte dintre particularitățile din zona sud-vestică (pe linia CahulReniChilia) fac arie comună cu graiurile muntenești. În zona nord-vestul Basarabiei, nordul Bucovinei, ținutul Herța, graiurile fac arie comună cu sudul Bucovinei. Pe linia CamencaRâbnițaDubăsari și Kotovsk, Ucraina aflată în zona de nord-est a Republicii Moldova, graiurile fac în unele privințe arie comună cu cele din nordul Moldovei istorice și se caracterizează prin păstrarea la toate nivelele a multor elemente vechi la toate compartimentele limbii, dar și prin dezvoltarea unor particularități specifice. Există deasemeni o împărțire a graiului Moldovenesc într-un areal nordic și unul sudic, graiul moldovenesc tipic fiind reprezentat în zonele centrală și de nord ale Moldovei.[9]

Despre Transnistria – zonă aflată înafara arealului istoric moldovenesc, dar unde se află vorbitori de limbă română, există opinia (cf. M. V. Serghievskii), contestată, a unei evoluții de sine stătătoare a limbii vorbite, etichetată drept „moldovenească”.[9]

Ca simboluri ale unității Moldovei ca regiune istorică, în jurul stemei voievozilor, sunt dispuse fotografii ale munților Hășmașului din Carpații Orientali, mănăstirii Voroneț, palatului Culturii din Iași, statuii lui Ștefan cel Mare din Chișinău și a unui grup de dansatori moldoveni.

Patrimoniu cultural[modificare | modificare sursă]

Din punct de vedere cultural, specificitatea teritoriului se manifestă pregnant prin conștiința localnicilor romanici de a fi „Moldoveni”, anume descendenți ai locuitorilor vechiului Principat, dar această conștiință, împărtășită de toți între Carpați și Nistru, este diferit exprimată de-o parte și de alta a Prutului, în cele două teritorii separate de Tratatul de la București din 1812. În partea de Apus, care se află în România din 1856 (1918 pentru Bucovina de Sud), a fi „Moldovean” înseamnă a face parte din poporul Român, în aceiași măsură cu Ardelenii, Bănățenii, Dobrogenii, Oltenii sau Muntenii. Dimpotrivă, în partea de Răsărit care a stat 105 ani sub stăpânirea Imperiului Rus, 47 de ani în stăpânirea sovietică și care din 1991 încoace se află în zona de influență geopolitică a Rusiei, teama (accentuată de războiul pierdut din 1992) de a „supăra” minoritățile conlocuitoare (o treime din locuitori) și de a provoca „puterea tutelară”, ai căror reprezentanți exprimă amenințări la orice tentativă de apropiere de România, determină majoritatea cetățenilor care se simt „Moldoveni” să-și exprime această identitate în sensul dorit de acei reprezentanți, anume în sensul că a fi „Moldovean” înseamnă a face parte dintr-o „etnie” diferită de cea a (celorlalți) Români[10].

Cu toate acestea, atât „Moldovenii români” cât și cei din zona de influență geopolitică a Rusiei socotesc poeții și scriitorii născuți în teritoriul istoric al Moldovei ca fiind o parte esențială din patrimoniul lor cultural comun:

Pictori cu origini moldovene sunt: Octav Băncilă, Victor Brauner, Nicu Enea, Ștefan Luchian, Camil Ressu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Glebus Sainciuc, Arthur Aron Segal, Gheorghe Tattarescu, Nicolae Tonitza...

Arta populară moldovenească este deasemenea un patrimoniu cultural comun tuturor moldovenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Creațiile arhitecturale sunt deasemenea un patrimoniu comun, fie că este vorba de cele bisericiești construite în stil moldovenesc[12] , fie că este vorba de vechile cetăți de apărare.

Repere simbolice[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Istoria evreilor în țerile noastre, Nicolae Iorga, Analele Academiei Române Seria II Tom XXXVI— Memoriile Secțiunii Istorice No. 7, Librăriile Socec & Comp și C. Sfetea, București, 1913
  2. ^ Istoria românilor (Ediția I) – Cap. „Adevărul asupra trecutului și prezentului Basarabiei” în , Nicolae Iorga, București, 1936-1939
  3. ^ Nicolae Chetraru, Din istoria arheologiei Moldovei, ed. Știința, Chișinău 1994, ISBN 5-376-01636-6.
  4. ^ Regiunile de cooperare transfronatalieră, surse de stabilitate sau conflict ?, Nicolae Popa, Geopolitica, Anul IV, nr. 20 (4 / 2006), p. 25
  5. ^ Victor Spinei, Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-XIII : români și turanici, ed. Junimea, Iași 1985.
  6. ^ a b Gheorghe Postică, Civilizația veche din Moldova, ed. Știința, Chișinău 1995, ISBN 5-376-01634-X.
  7. ^ Pentru delimitarea arealelor dialectale ale dacoromânei, specialiștii au avut în vedere mai multe criterii, printre care cel genetic și / sau structural rămâne prioritar, deoarece reușește să corecteze acele lipsuri care nu privesc „repartiția dialectală a dacoromânei prin prisma noilor metode și procedee lingvistice de analiză și sinteză”. Astfel, graiurile moldovenești, aparținând arealului istoric respectiv, se încadrează conform acestui criteriu, în „subdialectul de tip nordic sau moldovenesc, desfășurat pe cel mai întins areal lingvistic”, spre deosebire de subdialectul de tip sudic sau muntenesc. Vezi, în acest sens, Matilda Caragiu Marioțeanu, Compendiu de dialectologie română (nord și sud-dunăreană), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1975, p. 128-188 și, mai nou, Ion-Horia Bîrleanu, Curs de dialectologie românească, Partea I. Probleme teoretice, Editura Universității, Suceava, 2000, p. 61-71 sau Ion-Horia Bîrleanu, Gheorghe Jernovei, Dialectologia limbii române, Partea I, Cernăuți, „Ruta”, 2005.
  8. ^ Vezi, pentru detalii, Ion-Horia Bîrleanu, Emigrări ardelenești la est de Carpați. Consecințe lingvistice, Iași, Sedcom Libris, 1998. Aportul demografic transilvănean este reflectat nu numai în graiurile funcționale în acest areal lingvistic ci și în toponimie sau antroponimie, cum ar fi numele de familie formate de la oiconime ardelenești, de tipul: Bălcan, Băițan, Budușan(u) etc., p. 87-124.
  9. ^ a b Graiurile românești din nord-estul Republicii Moldova, Stela Spînu, Institutul de Filologie – Academia de Științe a Republicii Moldova, Magna-Princeps. S.R.L., Chișinău, 2010, ISBN 978-9975-4173-0-3, (v. p. 18-26)
  10. ^ Jean Nouzille La Moldavie, Histoire tragique d'une région européenne („Moldova, istoria tragică a unei regiuni europene”), ed. Bieler, ISBN 2-9520012-1-9
  11. ^ Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 109-111
  12. ^ Cultură și civilizație medievală românească (din Evul Mediu timpuriu până în secolul XVII), Eșanu, 1996, p. 105-109

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]