Antonie cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la Antonie cel Mare, Egipteanul. Pentru alte sensuri, vedeți Sfântul Anton (dezambiguizare).
Antonie cel Mare, Altarul din Isenheim, Germania

Antonie cel Mare (n. 251, Kome, Egipt - d. 356), a fost călugăr, ascet și eremit egiptean, întemeietor al monahismului, alături de Pahomie cel Mare. Este considerat părintele călugărilor. Canonizat, este prăznuit de toate bisericile creștine pe data de 17 ianuarie.

Nume[modificare | modificare sursă]

  • în limba română mai este numit Marele Antonie sau Antonie Egipteanul. În tradiția catolică este numit Anton cel Mare, pentru a-l deosebi de celălalt sfânt Anton, anume Anton de Padova.
  • în limba greacă este numit Ο άγιος Αντώνιος ο Μέγας
  • în limba latină este numit Antonius Abbas, Antonius Eremita sau Antonius Magnus Eremita

Iconografie[modificare | modificare sursă]

Reprezentarea sfântului Anton însoţit de un porc

Atributul iconografic cu care este reprezentat Antonius Abbas tradiția occidentală este porcul, ca evocare a faptului că diavolul l-a ispitit luând chipul unuia sau a mai multor porci.

Viața[modificare | modificare sursă]

Viața lui a fost scrisă de Atanasie din Alexandria (298-373), arhiepiscop de Alexandria, Egipt, într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr), Vita Antonii - Viața lui Antonie -, scrisă la puțină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 și 359.

Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Sus în anul 251 ca fiul unor țărani creștini înstăriți. După moartea părinților săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viață, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei "Dacă vrei să fii desăvârșit" i-a zis Isus " du-te de vinde ce ai dă la săraci și vei avea o comoară în cer! Apoi vino și urmează-Mă", (Matei 19: 21). Antonie primit acest cuvânt ca și cum îi era adresat lui direct și după ce și-a împărțit averea la săraci, s-a retras în singurătate. A viețuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic și mai experimentat, apoi succesiv într-un mormânt idolesc părăsit, o fortăreață părăsită la marginea deșertului, în locul numit Pispir, unde a și rămas timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl conving să părăsească acest loc de asceză. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deșerturile Egiptului.

Către anul 310 întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să-i îmbărbăteze pe martirii creștini prigoniți de stăpânirea romană în timpul persecuției lui Maximin.

În anul 312 se instalează în deșertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roșii, unde se găsește azi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăiește până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-și vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susține pe Atanasie, persecutat de partidul pro-arian.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Antonie cel Mare