Gheorghe Tattarescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Pentru politicianul Gheorghe Tătărescu, vedeți Gheorghe Tătărescu.
Gheorghe Tattarescu
Gheorghe Tattarescu - Autoportret02.jpg
Gheorghe Tattarescu, autoportret 1849
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Focșani, România Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[1][2] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
NaționalitateFlag of Romania.svg român
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticPictură
StudiiAcademia San Luca din Roma
PregătireNatale Carta, Giovanni Silvagni, Pietro Gagliardi
Profesor pentruȘtefan Luchian, Sava Henția, Alexandru Satmari
Mișcare artisticăneoclasicism
Opere importanteGheorghe Magheru, Ștefan Golescu

Gheorghe Tattarescu[3][4][5] (n. , Focșani, România – d. ,[1][2] București, România) a fost un pictor român, clasic, „cel mai tipic academist”,[4] un pionier al neoclasicismului în pictura românească.

Activitate[modificare | modificare sursă]

A început să picteze ajutându-l pe unchiul său, Nicolae Teodorescu (17991880), zugrav de biserici. Continuă studiul picturii la Școala de zugravi din Buzău, fondată de unchiul său. În 1844, împreună cu unchiul său, pictează mănăstirea Rătești.

Cu ajutorul episcopului Buzăului, Chesarie, obține o bursă de studii la Academia di San Luca din Roma[4] (18451851). Aici i-a avut ca profesori pe Natale Carta (17901884), Giovanni Silvagni (17901853) și Pietro Gagliardi (18091890). Sub îndrumarea profesorilor săi, se formează în spiritul academismului Italian, executând copii după Rafael Sanzio, Bartolomé Estéban Murillo, Salvatore Rosa, Guido Reni și alții.

Tattarescu a participat la revoluția de la 1848. A pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru,[5][6] Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 pictează portretul lui Nicolae Bălcescu[5][6] (în trei replici aproape identice).

Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne este transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar (Deșteptarea României, 1849,[4][5] 11 februarie 1866 - România Modernă, 1866[7]), cu subiect patriotic (Unirea Principatelor,[5] 1857), sau cu subiect istoric (Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar[5]).

În 1860 este însărcinat să întocmească un „Album național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară. Astfel, are prilejul de a se afirma și ca peisagist, cu discrete accente romantice (Peștera Dâmbovicioara, 1860).[8]

O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat de academismul italian și parțial de iconografia tradițională bizantină. În perioada 18531892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici, printre acestea numărându-se Biserica Colțea, Biserica Oțetari Biserica Sf. Spiridon Nou, Biserica Sfântul Nicolae Șelari și Biserica Mănăstirii Radu Vodă, toate din București, biserica nouă a Mănăstirii Bistrița, Catedrala Mitropolitană din Iași[9], Biserica Greacă din Brăila și biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău[10].

Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură,[5] fiind mai apoi și directorul ei în anii 18911892.

În 1865 a scris lucrarea „Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desene după cei mai celebri pictori”.

Casa pe care a cumpărat-o în București în 1855 și în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu și a fost deschisă publicului. Înființat în 1951, Muzeul Gheorghe Tattarescu adăpostește o mare parte din lucrările sale.

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

Elevii lui Tattarescu[modificare | modificare sursă]

Elevii Școlii de Belle Arte, care au fost premiați (în paranteză apar anii în care au studiat, după condica școlii), și care l-au avut profesor pe Tattarescu până în 1877 și după aceea, sunt următorii:[11]

până în 1877:

  • Ion Georgescu
  • August Schenck
  • Stravolca
  • Petru Ștefănescu
  • Nicolae Niculescu
  • D. Teohari
  • Nicolae Dimitrescu
  • Gheorghe Seculescu
  • A. Vasilescu

după 1877:

  • Naia Gropper (1886-1892)
  • Carol (Alexandru) Satmari (1887-1895)
  • Julius Grosaner (1887-1894)
  • Ipolit Strâmbulescu (1889-1893)
  • Demetru Covlescu (1889-1897)
  • Ion Marinescu (1887-1895)
  • Kimon Loghi (1888-1892)
  • Dimitrie Georgescu (1889-1894)
  • Emil G. Sperlich (1889-1895)
  • Petre Neagu (Negulescu) (1886-1898)
  • Aurelian Radu (1889-1894)
  • Frederic Storck (1888-1893)
  • Mihail G. Gheorghiu (1890-1898)
  • Scarlat Negrescu (Carol Fekete) (1891-1900)
  • Nicolae Mantu (1891-1900)
  • Mauriciu Gluckman (1889-?)
  • Nicolae Constantinescu (1890-1900)
  • Dimitrie Moscu (surdomut) (1887-1901)
  • Artur Georgescu (de la Huși) (1891-1900)
  • Constantin I. Petrescu (1891-1895)
  • Ion Tincu (1890-1900)

Lucrări de referință[modificare | modificare sursă]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • 1951 - a luat ființă Casa Memorială „Gheorghe Tattarescu” într-o clădire declarată ca monument istoric în 1951, aflată în București, Str. Domnița Anastasia nr. 7, fostă Belvedere, sector 5.[13] În această clădire a locuit Tattarescu timp de aproape 40 de ani, în perioada 1855 - 1894.[13] Muzeul adăpostește o bogată galerie de pictură, artă decorativă, grafică (portrete, desene, compoziții), pictură murală în stil pompeian, obiecte personale, piese de mobilier de epocă și documente[13] care au aparținut artistului și familiei sale: nepoatei Georgeta - primul director al muzeului, căsătorită cu Jacques Wertheimer-Ghika, Micaelei Eleutheriade și lui Florence Werthaimer.[14] La etajul edificiului a fost reorganizat atelierul pictorului. Pot fi văzute galeria de portrete și pânzele cu picturi istorice care au intrat în conștiința publică din România, tablouri, schițe, cărți foarte valoroase aduse de artist din Italia, o schiță pentru cortina Teatrului Național, două buletine oficiale din vremea Revoluției de la 1848 și mai multe exponate care evocă personalitatea de pedagog și pictor a lui Tattarescu.[13] Deschiderea oficială a muzeului a avut loc în anul 1953.[14] Astăzi, muzeul este sediul Secției de Artă a Muzeului Municipiului București, precum și sediul Pinacotecii Bucureștiului, și nu poate fi vizitat de public deoarece este în restaurare.[14]
  • În București o stradă din sectorul 4 poartă numele pictorului din anul 1971;[15][16] similar în Șelimbăr, Sibiu.[17]
  • La Focșani își desfășoară activitatea Liceul de Artă "Gheorghe Tattarescu".[18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b RKDartists, accesat în  
  2. ^ a b Gheorghe Tattarescu, Autoritatea BnF 
  3. ^ Teodora Voinescu (în colectiv, 9 autori), Istoria Artelor Plastice în România, vol. II, București: Editura Meridiane, 1970, p. 60
  4. ^ a b c d Drăguț, p. 129
  5. ^ a b c d e f g Nicolau-Golfin, p. 178
  6. ^ a b Drăguț, p. 130
  7. ^ Voinescu, pp. 46-47
  8. ^ Drăguț, p. 131
  9. ^ Scarlat Porcescu, Catedrala mitropolitană din Iași, Iași: Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, 1977
  10. ^ Buzău. Mică enciclopedie istorică, p. 177
  11. ^ Ghika 1958... pag. 280-281
  12. ^ Am fost acolo. „O „mumie", localitatea Clejani și pictorul Gheorghe Tăttărăscu”. 
  13. ^ a b c d ghidulmuzeelor.cimec.ro: Muzeul Memorial „Gheorghe Tattarescu” - accesat 27 februarie 2020
  14. ^ a b c muzeulbucurestiului.ro: Casa Memorială Gheorghe Tattarescu - accesat 27 februarie 2020
  15. ^ www.google.com/maps: Harta București - accesat 27 februarie 2020
  16. ^ legislatie.just.ro: DECRET nr. 29 din 29 ianuarie 1971 - accesat 27 februarie 2020
  17. ^ www.google.com/maps: Strada Tattarescu din Șelimbăr - accesat 27 februarie 2020
  18. ^ www.liceuldeartafocsani.ro: Liceul de Artă "Gheorghe Tattarescu" din Focșani - accesat 27 februarie 2020

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Teodora Voinescu, Gheorghe Tattarescu 1818-1894, București: Editura Academiei Romane, 1940
  • Jacques Wertheimer-Ghika: Gheorghe M. Tattarescu - Un pictor român și veacul său, redactor Raoul Șorban, ESPLA, București, 1958
  • Jacques Wertheimer-Ghika: Gheorghe Tattarescu și revoluția de la 1848, Editura Meridiane, București, 1971
  • Vasile Drăguț, Vasile Florea, Dan Grigorescu, Marin Mihalache, Pictura românească în imagini, București: Editura Meridiane, 1970
  • Marin Nicolau-Golfin, Istoria artei, vol 2, București: Editura Didactică și Pedagogică, 1970
  • Constantinescu, Eugen-Marius (). Buzău. Mică enciclopedie istorică. Muzeul Județean de Istorie Buzău. ISBN 973-8054-33-8. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gheorghe Tattarescu