Sari la conținut

Alexandru Coconul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Alexandru Coconul
(Alexandru Radu)
(Alexandru al III-lea)

Domn al Moldovei,
Domn al Țării Românești

Stema Țării Românești, așa cum apare pe unul dintre hrisovurile lui Alexandru, 1624
Date personale
Născut1611 Modificați la Wikidata
Decedat (21 de ani)[1] Modificați la Wikidata
Constantinopol, Imperiul Otoman[1] Modificați la Wikidata
PărințiRadu Mihnea Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAlexandra Mavrokordatou[*][[Alexandra Mavrokordatou (Greek intellectual)|​]]
Ruxandra Scarlati[*]​ Modificați la Wikidata
Ocupațieguvernator[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteromână Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Drăculeștilor
Domn al Țării Românești Modificați la Wikidata
Domnie –
PredecesorRadu Mihnea
SuccesorAlexandru Iliaș
Domn al Moldovei Modificați la Wikidata
Domnieiunie 1629 – aprilie 1630
PredecesorMiron Barnovschi
SuccesorMoise Movilă
Semnătură
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alexandru Radu (slavonă bisericească: Алєѯандрꙋ воєвод, Alexandru Voevod;[2] italiană: Alessandro Radoulo[3] sau Alessandro sesto, „Alexandru al Șaselea”;[4] n. 1611 – d. , Constantinopol, Imperiul Otoman), cunoscut mai ales ca Alexandru Coconul sau Alexandru Corvin, a fost domn al Țării Românești între 14 august 1623 și 3 noiembrie 1627 și apoi domn al Moldovei între iunie 1629 și aprilie 1630. Era fiul lui Radu Mihnea, care a domnit de mai multe ori în ambele țări în deceniile 1600 și 1610; prin aceasta, Alexandru se număra printre ultimii descendenți români ai lui Vlad Țepeș din ramura Drăculeștilor.

Apogeul acestei dinastii a coincis cu întărirea controlului exercitat de Imperiul Otoman asupra ambelor principate, care erau numiți sau înlăturați direct de sultan în schimbul darurilor și al obligațiilor fiscale, inclusiv haraciul. Radu Mihnea a căutat să reducă aceste sarcini și a urmat o politică externă prudentă, apropiindu-se de Republica Venețiană; el avea origine parțial venețiană, iar mama lui Alexandru era italo-levantină. Familia a favorizat și catolicismul, posibil până la a-l adopta în secret, continuând însă să se prezinte drept protectoare a Bisericii Ortodoxe.

Domnia lui Alexandru în Țara Românească a fost concepută ca o uniune dinastică, întrucât tatăl său era în acel moment domn al Moldovei; la numai paisprezece ani, el a stabilit Bucureștiul ca reședință permanentă și a continuat lucrările la mănăstirea Radu Vodă. Ambele țări erau atunci parțial ocupate de Hanatul Crimeii, ale cărui trupe au provocat o criză economică severă, fiind alungate abia de Principatul Transilvaniei. În consecință, atât Radu Mihnea, cât și Alexandru au ajuns sub influența lui Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei, care urmărea în cele din urmă anexarea Moldovei și Țării Românești. Alexandru și-a consolidat poziția prin căsătoria cu Ruxandra Beglitzi, provenită dintr-o influentă familie de greci otomani, dar a repudiat-o imediat după ce a aflat că fusese desfigurată de variolă. Până în 1626, Coconul devenise orfan și izolat politic, în contextul în care Miron Barnovschi, ajuns domn în Moldova, îi devenise superior.

Vizată de intrigi și răscoale, domnia lui Coconul a inclus încercări de reducere a cheltuielilor statului și a supravegheat primul proces pentru delapidare din istoria Țării Românești; de asemenea, a încercat să diminueze povara fiscală asupra supușilor. Neplata obligațiilor către Poarta Otomană l-a adus însă în conflict cu suzeranul său, Murad al IV-lea, care l-a înlăturat și l-a trimis în exil. În urma intervenției protectorilor săi, Alexandru a fost totuși acceptat ca domn în Moldova, în locul lui Barnovschi. Domnia sa de aproximativ șapte luni a fost însă subminată de familia Movileștilor și de dependența sa față de aliații greco-venețieni. Considerat nepotrivit, a fost înlocuit de Murad cu mai experimentatul Moise Movilă; acest lucru nu l-a împiedicat pe Alexandru să continue să aspire la tronul ambelor principate până la moartea sa, la vârsta de 21 de ani. Rudele sale au purtat ulterior un proces îndelungat pentru recuperarea sumelor depuse de el la Zecca din Veneția. Figura sa a fost treptat uitată, iar până în secolul al XIX-lea era adesea confundat cu rivalul său, Alexandru Iliaș.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Origini și copilărie

[modificare | modificare sursă]
Radu Mihnea în Biserica Domnească din Târgoviște

Coconul a activat într-o perioadă în care cele două principate, Țara Românească și Moldova, se aflau sub supunere directă față de Imperiul Otoman, domnii lor fiind desemnați direct de Poartă din rândul unor familii eligibile. Tatăl lui Alexandru, Radu Mihnea, era fiul nelegitim al domnului Mihnea Turcitul. Acesta din urmă domnise de două ori în Țara Românească înainte de 1591, după care trecuse la islam. Turcitul și descendenții săi formau o ramură distinctă a neamului Drăculeștilor, divizat în facțiuni rivale; toate aceste trei generații erau uneori desemnate ca Mihnești, după strămoșul lor din secolul al XV-lea, Mihnea cel Rău, el însuși fiu nelegitim al lui Vlad Țepeș.[5] În relațiile cu occidentalii catolici, Turcitul și urmașii săi se prezentau uneori drept „Corvin”, revendicând o descendență din familia Huniazilor și susținând astfel teoria, ulterior respinsă, că descendenții lui Vlad Țepeș ar fi înrudiți cu Ioan Corvin.[6]

Domnișorul s-a născut cel mai probabil în 1611,[7] în timpul celei de-a doua domnii a lui Radu Mihnea în Țara Românească. Istoricul Nicolae Iorga consideră că a fost numit după străbunicul său Alexandru al II-lea Mircea, în timp ce sora sa, Ecaterina, purta numele străbunicii Ecaterina Salvaresso.[8] Prin aceasta, cei doi erau deja descendenți ai nobilimii venețiene,[9] legătură consolidată și prin căsătoria tatălui lor. Mama lui Alexandru și a Ecaterinei era doamna Arghira, identificată de genealogistul Constantin Gane ca fiind de origine greacă;[10] alți cercetători, care au stabilit numele ei de familie „Minetti”, o consideră italo-levantină cu rădăcini venețiene.[11] Documentele mai detaliate arată că locuia la Pera și se afla într-o stare materială precară înainte de a se căsători cu Radu, aflat atunci în exil otoman.[12]

Copiii legitimi ai lui Radu Mihnea au beneficiat, cel puțin parțial, de educație occidentală: Ecaterina știa să-și semneze numele, iar Alexandru putea scrie în venețiană, deși, după cum notează Iorga, stilul său era negramatical.[13] Surse venețiene sugerează totuși că nu putea vorbi limba și recurgea la gesturi pentru a se face înțeles.[14] Cei doi aveau un frate vitreg, rezultat din relația lui Radu Mihnea cu o sclavă, deci de origine parțial romă.[15] Iorga îl identifică drept Mihnea al III-lea Radu, viitor domn al Țării Românești,[16] însă această ipoteză este contestată de istoricul Andrei Pippidi, care arată că acest fiu apare în documente sub numele de „Nicolachi” și nu putea avea aceeași vârstă cu Mihnea Radu.[17] Un alt cercetător, Constantin Rezachevici, susține existența unei alte fiice legitime a lui Radu Mihnea, al cărei nume nu este cunoscut, căsătorită în 1630 cu Constantin Vevelli;[18] Gane menționează și o a doua sau a treia „fiică mai mică”,[19] pe care însă Rezachevici o identifică cu Ecaterina.[18]

Familia avea o poziție ambiguă în plan religios. Nu a urmat convertirea lui Mihnea Turcitul la islam, ceea ce i-ar fi exclus de la domnie în Moldova și Țara Românească, dar a permis fiicelor musulmane ale acestuia să se stabilească la București și să se roage într-o moschee improvizată.[20] Radu Mihnea se prezenta ca protector al Bisericii Ortodoxe (fiind educat la Muntele Athos),[21] dar a căutat și relații strânse cu puterile catolice. Politica sa religioasă a fost influențată de Chiril Lucaris și, într-o măsură mai mică, de Maximos Margunios, apropiindu-se de ideea unei comuniuni cu Biserica Romei.[22] Martorul Giovanni Battista Montalbani îl descrie drept „bun catolic”,[23] afirmație susținută și de misionarul franciscan Paolo Bonici, secretar al lui „Radulio Corvino”, care îl considera un criptocatolic, ajungând până la a primi ultimele sacramente ca membru al Bisericii Romei.[24] Domnul întreținea relații apropiate și cu ambasadorul francez Philippe de Harlay, care aprecia că Radu susținea extinderea catolicismului în Europa de Est.[25] Fratele Arghirei, Bartolommeo Minetti, a acționat ca intermediar între Radu și de Harlay și a fost stolnic al Țării Românești între 1620 și 1627.[26]

Când Alexandru era încă foarte mic, tatăl său a fost obligat de marele vizir Öküz Mehmed Pașa să părăsească Țara Românească și să preia tronul Moldovei, pentru prima dintre cele două domnii ale sale acolo; Alexandru și-a petrecut astfel o parte din copilărie la Iași.[27] Această perioadă s-a încheiat printr-o revoltă a boierimii moldovene împotriva anturajului grec al noului domn. Deși înăbușită, răscoala a atras atenția otomanilor asupra slăbiciunilor lui Radu Mihnea, iar Arghira și copiii ei au fost trimiși ca ostatici la Istanbul.[28] Băiatul era considerat de tatăl său util pentru proiectul unei uniuni dinastice între cele două principate, idee care pare să fi apărut încă din 1616.[29] Un raport din acea perioadă arată că Radu intenționa să-l lase succesor în Țara Românească, dar planul a fost abandonat din cauza vârstei prea fragede a lui Alexandru, de 5 sau 6 ani.[30] Suferind de gută sau reumatism și de o boală de ochi, Radu Mihnea a abdicat în 1619 și s-a stabilit la Istanbul,[31] unde a fost tratat și s-a refăcut, putând apoi să solicite din nou tronul muntean; i-a fost acordat și s-a întors în 1620, împreună cu Arghira și Alexandru, la București și Târgoviște.[32]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 http://genealogy.euweb.cz/balkan/basarab.html. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ↑ Iorga, p. 97; Veress, p. 293
  3. ↑ Gane, p. 234
  4. ↑ Rezachevici (2001), p. 35
  5. ↑ Rezachevici (2000), pp. 231–233
  6. ↑ Rezachevici (2000), pp. 230–232, 237. Vezi și Andreescu, pp. 40–41, 53
  7. ↑ Boriga et al, p. 54. Vezi și Andreescu, pp. 42–43; Constantinov (2002), p. 217; Velescu, p. 90
  8. ↑ Iorga, p. 97
  9. ↑ Gane, p. 224; Velescu, p. 90
  10. ↑ Gane, p. 226
  11. ↑ Pippidi, p. 194; Theodorescu, pp. 105, 157. Vezi și Andreescu, p. 53
  12. ↑ Pippidi, p. 194
  13. ↑ Iorga, p. 101
  14. ↑ Gane, pp. 235–236
  15. ↑ Gane, p. 236
  16. ↑ Iorga, p. 101
  17. ↑ Pippidi, p. 211
  18. 1 2 Rezachevici (2001), Tabel I: "Basarabii (2). Ramura Drăculeștilor de la Vlad Țepeș"
  19. ↑ Gane, p. 236
  20. ↑ Gane, pp. 226–227
  21. ↑ Gane, pp. 223–224; Pippidi, p. 192
  22. ↑ Pippidi, pp. 195–196
  23. ↑ Andreescu, p. 46
  24. ↑ Andreescu, p. 53
  25. ↑ Andreescu, pp. 52–53, 77
  26. ↑ Andreescu, pp. 53, 77
  27. ↑ Gane, p. 226–228
  28. ↑ Gane, p. 228
  29. ↑ Andreescu, p. 42
  30. ↑ Andreescu, pp. 42–43
  31. ↑ Gane, p. 229
  32. ↑ Gane, pp. 229–230

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Andreescu, Ștefan (). Restitutio Daciae: Relațiile politice dintre Țara Românească, Moldova și Transilvania în răstimpul 1601—1659. Bucharest: Editura Albatros, 1989 (PDF). II. București: Editura Albatros. ISBN 973-24-0417-5. 
  • Violeta Barbu, "'Furtișagul' din vistieria țării: de la justiția sumară la proces (Țara Românească, secolul al XVII-lea) (II)", în Revista Istorică, Vol. XVI, nr. 1–2, ianuarie-aprilie 2005, pp. 143–152.
  • Boriga, Gabriel; et al. (). Enciclopedia orașului Târgoviște. Târgoviște: Bibliotheca. ISBN 978-973-712-679-5. 
  • Valentin A. Constantinov,
    • "Posteritatea lui Radu Mihnea (Moldova și Țara Românească între 1626 și 1633. Confruntări interne și externe)", în Cercetări Istorice, Vols. XI–XIII, 2002–2004, pp. 207–230.
    • "Românii în corespondența lui Stanislaw Koniecpolski, marele hatman al coroanei din perioada războiului polono–otoman 1633–1634 (I)", în Anuarul Institutului de Istorie. Materialele Sesiunii Științifice Anuale 21 Decembrie 2017, 2018, pp. 52–62.
  • Gane, Constantin (). Trecute vieți de doamne și domnițe. I. București: Editura Ziarului Universul. 
  • Daniela Hadîrca, "Misionarismul în serviciul diplomației. Misiunile catolice în Țara Moldovei și Țara Românească în primele decenii al secolului al XVII-lea", în Akademos, nr. 3/2019, pp. 77–85.
  • Nicolae Iorga, "'Coconul' lui Radu Mihnea și capuchehaiaua Curt Celebi — cu prilejul unui document inedit de la Alexandru Coconul", în Revista Istorică, Vol. XVIII, nr. 4–6, aprilie-iunie 1932, pp. 97–102.
  • Luca, Constantin (). „Il patrizio veneto Polo Minio, viaggiatore in Moldavia nei primi decenni del Seicento”. În Platania, Gaetano. Da est ad ovest, da ovest ad est. Viaggiatori per le strade del mondo. Vitterbo: Sette Città. p. 81-96. ISBN 88-7853-059-X. 
  • Matei, Ion (). Reprezentanții diplomatici (capuchehăi) ai Țării Românești la Poarta Otomană. București: Editura Academiei. ISBN 978-973-27-1613-7. 
  • Pippidi, Andrei (). Tradiția politică bizantină în țările române în secolele XVI–XVIII. București: Editura Academiei. 
  • Constantin Rezachevici,
    • "Descendența nelegitimă a lui Vlad Țepeș: Mihneștii și Mitropolia bucureșteană de la Radu Vodă", în Arhiva Genealogică, Vol. VII, nr. 1–4, 2000, pp. 229–238.
    • Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova: a. 1324 — 1881. I: Secolele XIV–XVI. București: Editura Enciclopedică, 2001. ISBN 973-45-0387-1
  • Theodorescu, Răzvan (). Picătura de istorie. București: Editura Fundației Culturale Române. ISBN 973-577-222-1. 
  • Oliver Velescu, "Reconstrucția Mănăstirii Radu-Vodă. Semnificații cultural-istorice la început de secol XVII", în București. Materiale de Istorie și Muzeografie, Vol. XXIX, 2015, pp. 77–94.
  • Veress, Andrei (). Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării-Românești. Volumul IX: Acte și scrisori (1614—1636). București: Fundațiile Regale & Monitorul Oficial. 
  • Ion Zaborovschi, "Vasile Lupu ca dregător înainte de domnie", în Revista Istorică Română, nr. 2, 1945, pp. 157–170.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
  • (redactor șef) Corneliu Diaconovich: Enciclopedia română I-III., W. Kraft, București, 1898–1904
  • Dimitrie Gusti: Enciclopedia României, Imprimeria Națională, București, 1938–1943
  • (redactor șef) Athanase Joja: Dicționar enciclopedic român I-IV., Editura Politica, București, 1962–1966
  • Rezachevici, Constantin: Cronologia a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881, Editura Enciclopedică, București, 2001
  • Vasile Mărculeț – Alexandru V. Ștefănescu – Stănel Ion – Gherghina Boda – George Marcu – Mihai Chiriac – Elena Gabriela Maximciuc – Ioan Mărculeț – Stan Stoica: Dicționarul domnilor Țării Românești și ai Moldovei, Editura Meronia, București, 2009 Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Radu Lungu: Domnitori si Principi ai Tărilor Române, Editura Paideia, București, 2010


Predecesor:
Radu Mihnea
Domn al Țării Românești
1623 – 1627		 Succesor:
Alexandru Iliaș
Predecesor:
Miron Barnovschi-Movilă
Domn al Moldovei
1629 – 1630		 Succesor:
Moise Movilă


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alexandru_Coconul&oldid=17815293