Neagu Djuvara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Neagu Djuvara
Neagu Djuvara.JPG
Cu ocazia lansării cărții Țara, Legiunea, Căpitanul a unor cercetători de la Centrul de istorie orală al Societății Române de Radiodifuziune în 2008
Date personale
Născut 18/ Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (101 ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Înmormântat Cimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Naționalitate român
Cetățenie Flag of Romania.svg Regatul României
Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație Istoric, diplomat și filolog
Activitate
Alma mater Universitatea din Paris  Modificați la Wikidata
Premii Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor[*]
premiul Broquette-Gonin[*]
Ordinul național „Steaua României”

Neagu Djuvara (n. 18/, București, România – d. ,[1] București, România) a fost un istoric, diplomat, filosof, jurnalist și romancier român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Neagu Bunea Djuvara[2] s-a născut la București într-o familie aristocrată de origine aromână[3][4], așezată în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care a dat mulți oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.[5][6]

Tatăl său, Marcel Djuvara, șef de promoție la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, căpitan de geniu în armata română, a murit în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei generații dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Paris, licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940).[6] A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.[6]

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineața zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii preiau și acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistență a Refugiaților Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundației Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger și, concomitent, profesor de drept internațional și de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obține doctoratul de stat (docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și filozof Raymond Aron[7]; mai târziu, obține și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și civilizații orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Românești de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în țară. Din 1991 în 1998 este profesor asociat la Universitatea din București. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofițer.[8]

Neagu Djuvara a primit pe 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat, începând cu ora 10.00, în Sala Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie 2012.

Pe 15 martie 2017 lui Neagu Djuvara i s-a acordat gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere.[9]

Slujba sa de înmormântare a fost oficiată în data de 28 ianuarie 2018 în Catedrala Sfântul Vasile din București, de către Mihai Frățilă, episcop român unit (greco-catolic) de București.[10][11]

Activitate ca istoric[modificare | modificare sursă]

Neagu Djuvara a publicat în principal despre istoria României și a poporului român. O bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivității istoriei și istoriografiei.[12]

Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, precum teoria că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.[13][14]

Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic și cultural "între orient și occident"[15][16][17], caracterizând-o ca fiind "ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European"[14], referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și cultural de natură occidentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de politica multiculturalismului din Europa, pe care o consideră dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.[18]

De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabilă occidentului în cadrul politicii românești, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă precum și istoria ultimelor veacuri.[14]

A mai scris despre ceea ce el numește "hegemonia americană" și premisele acesteia, analizând influența Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale și, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa și alte părți ale lumii ca un "război de șaptezeci și șapte de ani" care a avut loc pe parcursul veacului XX.[19]

Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit, precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil la Paris și Niamey.[20]

Onoruri[modificare | modificare sursă]

Critici[modificare | modificare sursă]

Deși unele dintre teoriile sale nu sunt acceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste în România, fiind catalogate ca "antiromânești", și o influență nefavorabilă asupra percepției de sine la români și a românilor în afara granițelor țării.

Istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l, după propria-i afirmație, "amator"[14]. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenție sporită, datorată în mare popularității sale în România.

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940
  • Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973
  • Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris - Haga, 1975 (premiată de Academia Franceză); carte tradusă în românește sub titlul "Civilizatii si tipare istorice", Humanitas, 2012, 2013
  • Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995 (Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle) [23]
  • O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999, 2006, 2008, 2010
  • Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001
  • Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, Humanitas, 2001
  • De la Vlad Țepeș la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
  • Însemnările lui Georges Milesco: roman autobiografic, roman, 2004, 2011
  • Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004 și 2012 ISBN 978-973-50-3333-0
  • Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, 2010; versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990);
  • Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești, Humanitas, 2007, 2011
  • Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 - 1991). Eseu de istorie-politologie, Humanitas, 2008
  • Amintiri și povești mai deocheate, Humanitas, 2009 și 2016 ISBN 978-973-50-5489-2
  • Ce-au fost „boierii mari“ în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX), Humanitas, 2010
  • Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă, Humanitas, 2011
  • Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări, Humanitas, 2012
  • O scurtă istorie ilustrată a românilor, Humanitas, 2013; tradusă și în limba engleză - A Brief Illustrated History of Romanians;
  • Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara, Humanitas, 2014 [24]

Volume colective[modificare | modificare sursă]

Volume omagiale[modificare | modificare sursă]

  • George Rădulescu, Un secol cu Neagu Djuvara, Editura Adevărul, 2010, 2015
  • 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara, Humanitas, 2016

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Istoricul Neagu Djuvara a murit la varsta de 101 ani, HotNews, , accesat în  
  2. ^ http://www.mediafax.ro/social/a-murit-istoricul-neagu-djuvara-una-dintre-cele-mai-indragite-personalitati-ale-romaniei-16959230
  3. ^ ro Bogdan Nicolai, "«Regret că numele Djuvara va dispărea odată cu mine»" ("«I Regret that the Name of Djuvara Will Be Extinguished with Me»"), interviu cu Neagu Djuvara, în Evenimentul Zilei, 22 ianuarie 2006 (www.presa-zilei.ro), accesat la 13 iunie 2007
  4. ^ ro Toma Roman Jr, "«Politicește, Ion Antonescu habar n-avea ce face»" ("«Politically, Ion Antonescu Had No Idea of What He Was Doing»"), interviu cu Neagu Djuvara, în Plai cu Boi, No.11, accesat la 13 iunie 2007
  5. ^ http://www.plai-cu-boi.ro/protect/11/djuvara.html
  6. ^ a b c Neagu Djuvara a lansat "Amintiri și povești mai deocheate" la Gaudeamus, 28 noiembrie 2009, mediafax.ro, accesat la 19 august 2010
  7. ^ Civilizații și tipare istorice | Humanitas
  8. ^ Neagu Djuvara va fi decorat de Ambasadorul Franței cu ordinul Arts et Lettres în grad de Ofițer - Cultura - HotNews.ro
  9. ^ „Decrete semnate de Președintele României, domnul Klaus Iohannis”. Accesat în 16.06.2017.  Verificați datele pentru: |access-date= (help)
  10. ^ Istoricul Neagu Djuvara, condus pe ultimul drum, tvr.ro. Accesat la 29 ianuarie 2018.
  11. ^ „Decență și austeritate la înmormântarea lui Neagu Djuvara”. Accesat în 29.01.2018.  Verificați datele pentru: |access-date= (help)
  12. ^ Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004
  13. ^ ro Eugen Istodor, Revoluția lui Djuvara: „Românii erau numiți cumanii negri“, interviu cu Neagu Djuvara, în Cotidianul din 19 iunie 2007
  14. ^ a b c d ro Robert Turcescu, "Neagu Djuvara invitat la emisiunea 100% cu Robert Turcescu la Realitatea TV"
  15. ^ Les pays roumains entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes au début du XIXe siècle ("Țările române între Orient și Occident. Principatele dunărene la începutul secolului XIX."), Publications Orientalistes de France, 1989
  16. ^ Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995
  17. ^ Cum s-a născut poporul român?, Humanitas, 2001
  18. ^ ro Ovidiu Șimonca, "Neagu Djuvara: Sunt foarte îngrijorat de viitorul Europei unite", interviu cu Neagu Djuvara la LiterNet, 13 iunie 2007
  19. ^ Războiul de șaptezeci și șapte de ani (1914–1991) și premisele hegemoniei americane, Humanitas, 2009
  20. ^ Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil (1948–1990), L'Harmattan, 2004
  21. ^ Agenția Națională de Presă AGERPRES: Neagu Djuvara și Mihai Șora, decorați de președintele Iohannis, 10 august 2016
  22. ^ Irinela Vișan, CGMB: Neagu Djuvara - cetățean de onoare al Capitalei, Agenția Națională de Presă AGERPRES, 25 august 2016
  23. ^ Neagu Djuvara: „Românul de azi nu mai știe ce a fost acum 200 de ani“, 13 septembrie 2013, Alexandra Constanda, Adevărul, accesat la 19 septembrie 2013
  24. ^ VIDEO Istoricul Neagu Djuvara: „Înrudirile au semnificații politice și sociale“, 21 martie 2014, Medeea Stan, Adevărul, accesat la 20 iulie 2014

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Un secol cu Neagu Djuvara, George Rădulescu, 2010 - recenzie

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri[modificare | modificare sursă]