Sari la conținut

Mateiu Caragiale

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mateiu Caragiale
Date personale
Nume la naștereMatei Maria Constantinescu Modificați la Wikidata
Născut25 martie 1885
București, Regatul României
Decedat (50 de ani)
București, Regatul României
Cauza decesuluicauze naturale (accident vascular cerebral) Modificați la Wikidata
PărințiIon Luca Caragiale
Maria Constantinescu
Frați și suroriLuca Caragiale
Căsătorit cuMarica Sion (1923-1936)[1]
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
jurnalist
scriitor
pictor
autor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Partid politicPartidul Conservator-Democrat  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitor1921-1936
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
Operă de debutRemember
Opere semnificativeCraii de Curtea-Veche
Note
PremiiOrdinul Sfânta Ana, clasa a II-a[*]​
Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]​  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mateiu Ion Caragiale (n. 25 martie 1885, București – d. 17 ianuarie 1936, București)[3] a fost un autor, istoric al heraldicii, poet și scriitor român. A fost primul fiu al dramaturgului român, Ion Luca Caragiale.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Mateiu Ion Caragiale s-a născut în data de 25 martie 1885, la București, fiul lui Ion Luca Caragiale și al Mariei Constantinescu. În anul 1889 tatăl său se căsătorește cu Alexandrina Burelly și își aduce fiul în noua familie. În adolescență, Mateiu își descoperă pasiunea pentru heraldică și pentru genealogie. Își căuta strămoșii pe care îi credea aristocrați.[4]

În 1904 începe la Berlin studii de drept pe care le abandonează. În anul 1921, îi apare povestirea Remember, în revista Viața Românească. Din 1916 începe să lucreze la Craii de Curtea-Veche pe care o finalizează în 1928. Cartea apare la editura Cartea Românească în 1929. În același an, la 1 mai primește premiul Societății Scriitorilor Români (SSR).

În Agendă notează faptul că în februarie 1929 începe să lucreze la romanul Sub pecetea tainei, iar în octombrie la Soborul (Școala) [5] țațelor.

Placheta de versuri Pajere a apărut postum, chiar în anul morții poetului. Aproape toate poeziile apăruseră în timpul vieții scriitorului ca mare parte a romanului Sub pecetea tainei. Textele sale heraldice, documentate și dezvoltate și însemnările istorice erau destinate uzului personal și n-au fost puse în valoare de scriitor.

La vârsta de 38 de ani, pe data de 22 iunie 1923, se căsătorește cu Maria Sion, una dintre fiicele poetului Gheorghe Sion, care era cu 25 de ani mai în vârstă decât Mateiu[4]. Prilej prin care acesta își declară actul de naștere pierdut, întocmind unul nou, în care domiciliul mamei era indicat ca fiind Viena, iar locul nașterii, Tușnad[6]. Acest mariaj i-a îndeplinit visul acestuia de a deveni proprietar de moṣie, în zona Ilfovului[4].

„Reacționar, conservator, antiegalitarist, spirit nu prea religios, veșnic cârtitor, în fine, o conștiință de boier de țară, se comporta ca un lord britanic cu ascendente nobiliare atestate de nouă secole, care, firește, nu înregistrează niciun prieten, are numai inamici si supuși”[7]. A locuit împreună cu soția sa mai în vârstă cu 25 de ani[8], Marica Sion, pe strada Robert de Flers, actualmente Logofăt Luca Stroici, în casa de la nr. 9a. Odată cu căsnicia, a intrat și în posesia unei moșii la Sion (Fundulea), cu un conac la care avea satisfacția de a-și înălța în 1928 propriul steag cu blazon având culorile de bază („coup vert sur jaune”)[9] din blazonul nobiliar al Karabetzilor, strămoșii săi aleși[10].

Activitate literară

[modificare | modificare sursă]
Fragment din „Remember” la Teatrul Național din Timișoara

Fără a avea complexitatea inextricabilă a operei Craii de Curtea-Veche, povestirea Remember, adevărată artă poetică, reprezintă punctul cel mai de sus al esteticii mateine. Plasată într-un cadru cosmopolit (Berlinul de la începutul secolului trecut), acțiunea este învăluită într-o atmosferă occidentală, cu aluzii livrești și mondene, legate de cele mai subtile aspecte ale decadentismului european. Dacă pentru omul normal masca este un mijloc de adaptare, pentru decadent - inadaptabil prin definiție - masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei posedate de frumos.

„Remember” este o narațiune cu aspect de pastișă foarte personală. Are un stil greu, boulangu, din fr. „boulanger”. Tablou tipic al unui Berlin - Sodomă, cu canale suspecte, fântâni, păduri seculare, miros de trandafiri, locande neerlandeze unde se beau rachiuri cu mirodenii de Jawa și Antile, este de fapt portretul în tonuri fantastice al unui tânăr aristocrat englez, Sir Aubrey de Vere, efeminat, care umblă noaptea prin Tiergarten, îmbrăcat ca femeie, sau foarte fardat și într-un extravagant frac albastru, în amândouă ipostazele recognoscibil prin șapte inele cu șapte safire de Ceylon. Numele eroului poartă gândul întâi la Lenore de Edgar Allan Poe, apoi mai exact la Sir Aubrey de Vere (1788-1841), dramaturg romantic.

Ilustrație a tabloului ceremonial a crailor

Romanul Craii de Curtea-Veche a avut de la început admiratori fanatici, unul din marile culte literare constante din literatura română modernă, ceea ce la un examen superficial nu s-ar explica. Titlul vine de la o anecdotă publicată de I. L. Caragiale, unde se explică originea expresiei „crai”.

Prin operele sale, Mateiu s-a identificat profund cu propria creație, acestea constituind până la un punct o autobiografie mascată[11]. Pasiunile sale pentru istorie, genealogie și heraldică sunt valorificate constant în scrieri, chiar și acolo unde nu își au locul firesc în narațiune. De menționat este volumul de versuri Pajere, publicat postum, unde titlul are o încărcătură simbolică: într-un studiu heraldic, Matei explică termenul „pajeră" ca echivalentul slavon al latinescului „stemă", extinzând sensul până la imaginea acvilei imperiale ca pasăre mitică[12]. Referințele heraldice se regăsesc și în celelalte scrieri. În opera Sub pecetea tainei titlul însuși trimite la sigilii, element frecvent legat de blazoane. În Remember, povestitorul primește o scrisoare sigilată cu o pecete, unde era prezent un sfinx în mijlocul unei jartiere, iar autorul notează cu satisfacție că, în calitate de eraldist, s-ar fi așteptat la „adevărate arme, nu o simplă emblemă."

În Craii de Curtea-Veche, personajele au origini aristocratice bine conturate, cu însemne familiale, unde craiul Pantazi își prezintă stema într-o manieră maiestuoasă, o lebădă de argint și un leopard negru, iar ca suporți monoceri înlănțuiți. Finalul romanului, în capitolul Asfințitul Crailor, concentrează toate aceste elemente într-un tablou ceremonial cu puternică încărcătură heraldică: mantii verzi și aurii, paloș la coapsă, crucea malteză pe piept, scutari și prapuri înstemate[13]. Combinația de verde și aur, culorile din propriul blazon, funcționează ca o semnătură simbolică, întărind ideea autobiografiei mascate[14].

Cercetarea în domeniul științelor auxiliare ale istoriei

[modificare | modificare sursă]

În timpul liber a început să se dedice studiului genealogic, formandu-și o profundă admirație pentru genealogia vechilor familii, însă și pentru formarea unei proprii genealogii prestigioase. Matei ajunsese să se considere printre ultimii boieri și principi orientali, o idee pe care o invoca obsesiv de-a lungul întregii sale vieți[14]. Născut dintr-o relație extraconjugală, singur și-a construit imaginea unui fiu renegat, căutând legitimitate prin intermediul genealogiei. Se raporta la familia tatălui său, ignorându-l însă pe cel mai ilustru membru al ei, și încerca să-și construiască o descendență nobiliară pe linia bunicii paterne, Ecaterina Caraboa[15]. Susținea că aceasta ar fi descins din familia Karabetz de Nagy-Buny, conți de Szathmár, nobili ardeleni înnobilați în 1663 de către Mihai Apafi. Mai departe, încerca să lege acest neam de familia Cărăbăț, menționată de Dimitrie Cantemir în lista familiilor boierești, însă fără a aduce dovezi convingătoare. Nimic nu l-a oprit să se semneze „Conte de Karabey"[16].

Aceste formulări imaginare se regăsesc și în scrierile sale personale. În agendele își atribuia titluri autoconferite precum „principele oriental", „boierul de neam vechi" sau „ultim Basarabă"[17], iar în scrisori apar formulări precum „Luptă ca un adevărat Basaraba”; „numai noi am rămas 1 și 1, cel mai pur sânge bizantino-slavo-latino-scit” invenții menite să sugereze legături cu familii vestite și să-i sporească prestigiul social[14].

Toate aceste demersuri arată că Matei nu era un simplu amator curios, ci cunoștea metodele de lucru specifice cercetării genealogice. Era familiarizat cu lucrările din epocă, precum volumul lui Octav-George Lecca, Familiile boierești române din 1899, sau studiul genealogic al lui Ștefan Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boierești. Un detaliu interesant este felul în care citea aceste lucrări: adăuga la marginea paginilor comentarii, corecturi și chiar schițe heraldice, folosind două culori de cerneală diferite, violetă și neagră, ceea ce sugerează că intervențiile au fost făcute în două etape distincte. Acest lucru indică faptul că lecturile sale nu erau ocazionale, ci reluate periodic, însoțite de completări succesive pe măsură ce cunoștințele sale se aprofundau[18].

Ex-libris a lui Mateiu Caragiale

De la o vârstă fragedă, Mateiu obișnuia să deseneze steme[12]. Pasiunea pentru heraldică își avea originea în lectură, de inspirație occidentală, dintr-o epocă în care heraldica se bucura de mare prestigiu în literatură. De-a lungul vieții a continuat să schițeze și să proiecteze steme, căutând încă din copilărie un blazon personal[11].

În notițele din maturitate consemnează momentul în care și-a stabilit deviza „Cave, age, tace" („Ferește-te, acționează, taci") și crearea blazonului personal[19]. Prima reprezentare, preluată dintr-un ex-libris desenat personal, înfățișează: un scut oval tăiat, verde în partea superioară și de aur în cea inferioară, timbrat cu o coroană ducală și susținut de doi îngeri, cu o cruce cu opt colțuri în spatele scutului și un rozariu cu cinci decorații dedesubt, sub acestea o eșarfă verde purtând deviza sa. Elementele acestei steme trimit în mod evident spre Ordinul Cavalerilor de Malta: crucea malteză, scutul oval specific heraldici ordinului și rozariul care îl înconjoară. Inscripția de sub stemă îl prezintă drept „Cavaler de 10 ani al Ierusalimului", o formulare fantezistă, dar revelatoare pentru aspirațiile sale referitoare la ordin. Prezența îngerilor ca suporți heraldici ar putea face referire la stema Regatului Ungariei, ca aluzie la presupusele sale origini din nobilimea maghiară și la falsa informație privind nașterea sa în Transilvania[14].

Alte două reprezentări heraldice care îi aparțin sunt mai realiste și mai apropiate de convențiile tradiționale. Înfățișarea unui scut tip spaniol, tăiat, verde și aur, timbrat de o coroană princiară și un coif militar închis, cu lambrechini verzi căptușiți cu aur și susținut de doi îngeri înveșmântați în verde și aur, deviza rămânând aceeași. Față de prima stemă, acestea renunță la referințele ordinelor militare și prezintă o compoziție mai simplă și mai realistă, păstrând totuși elementele tradiționale ale unui blazon familial[14].

Stema lui Mateiu Caragiale

Cele două smalțuri, verde și auriu, sunt confirmate ca aparținându-i lui Mateiu prin notițele sale. Pe 22 august 1928, consemnează cum stindardul Casei Caragiale, bicolor orizontal verde și galben, este fluturat pentru prima dată la reședința sa din Fundulea-Ilfov, numită de autor Sionu[12]. Pentru a conferi mai multă autenticitate însemnelor arborate, îi cere chiar unei cunoștințe aflate la Budapesta să îi aducă un metru de tricolor maghiar[6]. Alegerea acestor culori nu era întâmplătoare. Mateiu menționează în jurnalul său cum familia din care pretindea că se trage, Karabetz de Nagy-Buny și anume contele de Szathmár, prezenta în blazonul său pe smalț verde, un cavaler împodobit cu aur, călare pe un armăsar ridicat în două picioare[10]. Chiar dacă nu a preluat în întregime stema familiei ardelene, și-a însușit cele două smalțuri, descriindu-le drept „culorile sub care-mi țin de treizeci de ani destinul"[10], o mărturisire care dezvăluie cât de profund erau înrădăcinate aceste simboluri în identitatea pe care și-o construise.

În afara operei literare, Matei s-a remarcat și prin studiile sale heraldice. Depășind stadiul unei simple pasiuni, ajunge să își demonstreze o competență în aceste domenii. Cel mai reprezentativ este O contribuție heraldică la istoria Brâncovenilor, în care demonstrează stăpânirea domeniului heraldic printr-o metodologie proprie, cu un spirit critic moderat, evitând speculațiile nefondate. Redactarea sa a cunoscut o perioadă îndelungată de stagnare, forma finală fiind definitivată abia în 1935, după șase ani de la începere[12]. În lucrarea În 1918 abordează statutul monarhiei române și rolul regelui Carol I, pornind de la genealogia dinastiei Hohenzollern. În O înscriere bizară se ocupă de genealogia familiei Bibescu, ai cărei descendenți, în opinia sa, își compromit prestigiul aristocratic prin aderarea la Partidul Național Liberal. În paralel, lucra și la o monografie dedicată familiei Hoditz[18].

Caracterizări

[modificare | modificare sursă]
  • Krikor H. Zambaccian
    „Mai apărea uneori (la Capșa), fără a lua loc la masă, ci aruncând doar o privire distantă, și Matei I. Caragiale, îmbrăcat în haine bine croite, însă lustruite și cam roase de timp și care purta o pălărie tare denumită "melon", soioasă de prea multă purtare. Nu-i lipseau nici mănușile galbene, nici bastonul.[20]”
  • Grigore Ghica
„Unul care venea des, pe urmă și la mese, era Matei Caragiale, copil din flori al marelui scriitor. Urât, deștept, rău inofensiv, îngâmfat, plin de talent. A scris o carte bună, pomenită deseori: Grai de Curtea Veche. Vorbea pompos, cam încâlcit, era obraznic, amoral, leneș. Ura pe oricine avea bani, situație. Disprețuia pe toți ceilalți. Interesant, știa multe, povestea frumos, cu haz când terfelea. N-avea lețcaie, „împrumuta”, tata i-a dat parale”

Omagieri

[modificare | modificare sursă]

Numismatică

[modificare | modificare sursă]

Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, o monedă de argint, cu titlul de 999‰, cu ocazia „împlinirii a 130 de ani de la nașterea lui Mateiu I. Caragiale”, începând cu 2 noiembrie 2015. Moneda este rotundă, are diametrul de 37 mm, greutatea de 31,103 g și cantul zimțat. A fost emisă într-un tiraj de 250 de exemplare, toate de calitate proof.[21] Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția numismaților, începând din 30 decembrie 2019, o monedă din aur cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la publicarea romanului interbelic Craii de Curtea-Veche, de Mateiu Caragiale. Moneda este rotundă, diametrul de 21 mm, are valoarea nominală de 100 de lei, are titlul de 900‰, greutatea de 6,452 g, este de calitate proof, iar cantul este zimțat. Tirajul emisiunii este de 250 monede din aur.[22]

Opere traduse

[modificare | modificare sursă]
  • Aranyifjak alkonya. /Regény/. /Ford. és utószó Szenczei László/. Ilustr. Gyulai Líviusz. Budapest: Európa, 1966. 186p.
  • Starodvorske bekrij. București: Izdavaciko predyzene za Knizevnost, 1967. 159p. - Craii de Curtea Veche.
  • Fanfaroni ze Starego Dworu. Przeł. Danuta Bienkowska. Warszawa: Panstwowy Instytut Wydawniczy, 1968. 146p.
  • Remember. Die Vier vom alten Hof. Übertr. von Thea Constantinidis. Nachw. von Radu Albala. Bukarest: Literaturverlag Bukarest, 1968. 229p.
  • Les seigneurs du Vieux-Castel. Rememeber. Claude B. Levenson. Lausanne: Editions L’Age de l’homme, 1969. 183p. (Vent d’est, vent d’ouest) - Craii de Curtea -Veche. Remember.
  • Starodvorske Lole. Roman. Prevod Vukosava Karanovic. Predgovor Radu Flora. Beograd: Nolit, 1977. 162p. (Kolekcija Metamorfoze). - Craii de Curtea Veche.
  • Králi noci. Prel. Lubica Vychovalá. Il. Dušan Kálay. 1. vyd. Bratislava: Slov. spisovateľ, 1979. 133p., il.
  • Crai della Vecchia Corte = Craii de Curtea-Veche. Remember = Remember. /Roman/. Traduzione e introduzione di Florian Potra. Bucarest: Minerva, 1980. 270p.
  • Aigles royaux = Pajere. /Proză/. Trad. Romulus Vulpescu. Bucarest: Cartea Românească, 1983. 167p.: ill.
  • Remember. Óvárosi gavallérok. Forditotta Lőrinczi László. A fediap Szilagyi N. Zoltan. Az illusztrációkat Miklósi Dénes készítette. Bukarest: Kriterion; /Budapest/: /Európa/, 1984. 152p., il. - Craii de Curtea-veche
  • Remember = Remember. Die Vier vom Alten Hof = Craii de Curtea-veche. /Ed. bilingva de Matei Albastru/. Bucuresti : Edit. Romania Press, 2003. 383p.
  • Aigles royaux = Pajere. Vulpescu Romulus. Perpessicius. Ediție bilingvă. Pitești; București; Cluj-Napoca: Paralela 45, 2006. 93p.
  • Los depravados Principes de la Vieja Corte. Traducción del rumano de Rafael Pisot y Cristina Sava. Valencia: El Nadir, 2008. 198p. (Narratives el Nadir. 28). - Craii de Curtea -Veche.
  • Die Ritter vom Alten Hof. /Proză/. Trad. Elga Oprescu. În: Der Tod der Möve.1963, p.259-381.
  • Remember. În: Introduction to Romanian Literature. Edited by Jacob Steinberg. 1966, p.202-217.
  • Remember. /Proză/. Trad. Ana Cartianu. Trad. Ana Cartianu. În: Romanian fantastic tales. 1981, p.165-183.
  • Old courts = Curțile vechi. /Poezie/. Trad. Ioana Deligiorgis. În: 100 Years of Romanian Poetry. 1982, p.54-55.
  • Remember. /Proză/. Trad. Annie Bentoiu. În: Récits insolites de Mihai Eminescu à Ana Blandiana. 1983, p.92-111.
  • Clio = Clio; L’Éloge du conquérant = Lauda cuceritorului; Les obsèques du guerrier = Prohodul războinicului; Nuit rouge = Noapte roșie; La Nonne = Călugărița; Le Boyard = Boierul; L’Indomptable = Aspra; Le Sage = Înțeleptul; Le Chronniqueur = Cronicarul; La Princesse = Domnița; À l’Argesh = La Argeș; L’Oisif = Trântorul; L’Ancien manoir = Curțile vechi; Les Jardins du mirage = Grădinile amăgirii; Le Retour du vaincu = Întoarcerea învinsului; Confession = Mărturisire; Le Dignitaire = Dregătorul; Dors... = Dormi; L’Ermite et l’ombre = Sihastrul și umbra; La Solitude = Singurătatea. Équivalences françaises Romulus Vulpescu. În: Voix et voies de la poésie roumaine = Glasuri și popasuri în poezia românească. 1999, p.156-207[23]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Destinul copiilor marilor scriitori de Cosmin Pătrașcu Zamfirache, 5 mai 2015, Adevărul
  2. ↑ „Mateiu Caragiale”. Národní autority České republiky[*]. Wikidata Q13550863. Accesat în .
  3. ↑ Chirulescu, Marian; Popescu, Paul D.; Radu, Mihaela (). Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic. Darkoprint, Ploiești. p. 109.
  4. 1 2 3 George Călinescu, Istoria literaturii române
  5. ↑ în prima variantă
  6. 1 2 Nastasă, Lucian (). Suveranii universităţilor româneşti, Mecanisme de selecție şi promovare a elitei intelectuale,. Cluj-Napoca: Editura Limes. p. 65.
  7. ↑ Jurnalul "bastardului lui Caragiale" de Aureliu Goci Arhivat în , la Wayback Machine. Cronica Română 16 octombrie 2008
  8. ↑ Andrei Pippidi - De la Mateiu citire Arhivat în , la Wayback Machine. Dilema veche nr.325, 14 august 2008
  9. ↑ Mateiu Ion Caragiale-Note bibliografice Romanian Voice
  10. 1 2 3 Ion Iovan - Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale Arhivat în , la Wayback Machine. Iovan net. Pagini de autor
  11. 1 2 Benone, Săvoiu, Mateiu I. Caragiale, Omul şi opera, Editura Ars Docendi, București, 2007.
  12. 1 2 3 4 Ovidiu, Cotruș, Opera lui Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, București, 1977.
  13. ↑ Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche, coord. Anatol Vidrașcu, Dan Vidrașcu, Editura Litera Internațional, București, 2001.
  14. 1 2 3 4 5 Diac, Gabriel L. (), Sub pecetea obsesiei: genealogia și heraldica în cazul lui Mateiu Caragiale, accesat în
  15. ↑ Filip, Lucian, Iorga, Strămoși pe alese Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române, Editura Humanitas, București, 2013, p. 187.
  16. ↑ Filip, Lucian, Iorga, Strămoși pe alese Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române, Editura Humanitas, București, 2013, pp. 188-189.
  17. ↑ Eugen, Simion, Mateiu Caragiale, Agenda, în Caiete Critice, Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr. 365, 2018, pp. 3-4,
  18. 1 2 Angelo, Mitchievici, Mateiu I. Caragiale, Fizionomii decadente, Editura Institutului Cultural Român, București, 2007, p. 205.
  19. ↑ Eugen, Simion, Mateiu Caragiale, Agenda, în Caiete Critice, Fundația Națională pentru Știință și Artă, nr. 365, 2018, p. 5.
  20. ↑ Krikor H. Zambaccian - Însemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957
  21. ↑ „Banca Națională a României, Emisiune numismatică dedicată împlinirii a 130 de ani de la nașterea lui Mateiu I. Caragiale”. Arhivat din original la . Accesat în .
  22. ↑ Banca Națională a României, Emisiune numismatică cu tema 90 de ani de la publicarea romanului interbelic Craii de Curtea-Veche
  23. ↑ Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (). Scriitori români în limbi străine (PDF). vol. I. București. pp. 211–212. ISBN 978-973-88947-6-1.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Studiu introductiv la Opere - Mateiu I. Caragiale, ed. Național, 2001
  • Scriitori români, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978
  • Istoria literaturii române de la origini până în prezent - G. Călinescu, Editura Minerva, București, 1982
  • Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, Ion Iovan, Editura Compania, București, 2002
  • Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, Ion Iovan, Editura Curtea Veche, București, 2008 - recenzie
  • MJC, Ion Iovan, Editura Polirom, 2015, ISBN 978-9-734-65529-8

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]
  • Gheorghe Glodeanu, Poetica misterului în opera lui Mateiu I. Caragiale, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
  • Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic, Editura Tipo Moldova, Iași, 2013
  • Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente, Angelo Mitchievici, Editura Institutul Cultural Roman, Colectia „Vocabular“, Bucuresti, 2007 - recenzie

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Format:Decadentism

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mateiu_Caragiale&oldid=17773491