Sari la conținut

Iorgu Iordan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iorgu Iordan

Filologul Iorgu Iordan
Date personale
Nume la naștereIorgu Iordan
Născut[1] Modificați la Wikidata
Tecuci, Județul Tecuci, România[2] Modificați la Wikidata
Decedat (97 de ani)[3] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
diplomat
filolog[*]​
editor[*]​
jurnalist
cadru didactic universitar[*]​
sindicalist[*]​
politician
romanist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[3]
limba franceză[4]
limba germană[4]
limba italiană[4]
limba rusă[4]
limba spaniolă[4]
limba engleză[4] Modificați la Wikidata
Vicepreședinte al Academiei Române
Ambasador al României la Moscova
În funcție
1945 – 1947
Fondator și primul director ILAR
DHC la Berlin, Montpellier, Gand și Roma
PremiiOm de știință emerit (1962)
Premiul de Stat (1954 și 1956)
Partid politicPȚ, PNȚ, PCdR, PSDR, PCR
Alma materFacultatea de Litere, Drept și Filosofie a Universității din Iași, Universitățile din Bonn, Berlin și Paris
Profesielingvist, filolog, avocat, politician
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Iorgu Iordan (n. , Tecuci, Județul Tecuci, România – d. , București, România) a fost un lingvist și filolog român.

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Iorgu Iordan s-a născut într-o familie din tată bulgar și mamă româncă. Tatăl său a fost Toader Toșcu Iordan, bulgar de peste Dunăre, venit în România la vârsta de 18 ani, iar mama - Tudosca, născută Crăciun.

Studii

[modificare | modificare sursă]

Iorgu Iordan a urmat școala primară și Gimnaziul Real de băieți din Tecuci, localitatea natală, între anii 1895 și 1899.[5] Ulterior, a intrat la Liceul Internat „Costache Negruzzi” din Iași, ca bursier, a absolvit ca șef de promoție în anul 1908 și i-a avut ca profesori pe Calistrat Hogaș, Vasile Bogrea, Garabet Ibrăileanu etc.[6] După absolvirea acestuia, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași (1908-1911). Concomitent, a frecventat și cursurile Facultății de Drept. În 1919 și-a susținut doctoratul în filologie modernă, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Universitatea din Iași. La sfatul acestuia, a redactat teza de doctorat „Diftongarea lui e și o accentuați în pozițiile ă, e”. Ea rămâne până astăzi unul din cele mai ample studii închinate unei schimbări fonetice din toată literatura lingvistică mondială.[7]

A urmat mai multe cursuri de specializare la universitățile din Bonn (1911, 921-1922), Berlin (1923), Florența (1925, 1927), Paris și Roma, unde a făcut studiul vocalismului latin și al vocalismului limbilor romanice, precum și critica ediției scrierilor „Aucassin et Nicolette” și „Roman de Brut”, fiind remarcat pentru sârguința sa (1925).[8]

Cariera științifică

[modificare | modificare sursă]

După terminarea facultății, în octombrie 1912, Iorgu Iordan a predat limba germană la Liceul Vasile Alecsandri din Galați și la liceele din Pomârla și Iași.[9]

După luarea doctoratului a devenit profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962). A prezentat studenților cursuri de Gramatică comparată a limbilor romanice, Limba și literatura italiană, Limba și literatura spaniolă. În anul universitar 1939-1940 a ținut primul curs de Stilistică a limbii române, care a fost publicat în 1944.[10]

A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»” (1934-1945) și a fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).

De-a lungul carierei a obținut de mai multe ori funcția de director. Astfel, a fost numit director al Teatrului Național din Iași (20 noiembrie 1928 - 1 iulie 1930, 1944-1945), în perioada 1931-1945 a fost director al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” din Iași, director al Institutului de Lingvistică din București (ianuarie 1948-1952, 1958-1970).[8]

S-a pensionat în 1968, la vârsta de 80 de ani, ocazie cu care, la Editura Academiei Române, se editează un volum de Scrieri alese ale acestuia.[11]

Activitatea politică

[modificare | modificare sursă]

A fost membru al Partidului Țărănesc (1918-1930).

Iorgu Iordan a devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945.[12][13] Între anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova. O serie de conflicte, precum cel cu Ion Petrovici[14] sau Paul Goma, complică cariera sa profesională.

Acad. Marius Sala, în prefața unei lucrări semnate de Elie Rad, afirmă[15][16]:

„ Ideea domnului Ilie Rad de a publica cele 24 de scrisori primite de la Profesorul Iorgu Iordan și cele trei interviuri realizate între 1978 și 1980 este excelentă. Acest volum le completează pe cele trei de Memorii (1976-1979) și volumul lui Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan (1982). El aduce în actualitate figura și caracterul maestrului meu, într-un moment în care personalitatea lui a fost pusă în discuție... Scrisorile trimise domnului Ilie Rad sunt din epoca în care Iorgu Iordan nu mai era agreat “sus”, tocmai din cauza criticilor pe care nu se sfia să le facă, inclusiv la adresa cultului personalității... trebuie salutată inițiativa editorului, care va permite să fie cunoscută și înțeleasă mai bine personalitatea marelui om de cultură, Iorgu Iordan, maestrul meu și al multor lingviști. ”
— Acad. Marius Sala

A decedat la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu. În 1993, Școala Gimnazială nr. 11 din Tecuci a primit numele de Școala Gimnazială "Iorgu Iordan".[17]

Operă

[modificare | modificare sursă]

A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.[18][19]

  • Rumanische Toponomastik, Bonn & Leipzig, Kurt Schroeder Verlag, 1924.
  • Istoria literaturii italiene, Iași, Universitatea din Iași, 1928.
  • Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluția și starea actuală a lingvisticii romanice, Iași, Institutul de Filologie Română, 1932.
  • Gramatica limbii române, București, 1937 (ediția a II-a, 1946).
  • Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor” , Iași, Institutul de Arte Grafice „Alexandru A. Terek”, 1943 (ediția a II-a, 1947).
  • Stilistica limbii române, București, Institutul de Linguistică Română, 1944 (ediția a II-a, București, Editura Științifică, 1975).
  • Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, București, Editura Academiei, 1962 (ediția a II-a, 1970; tradusă în engleză, germană, spaniolă, rusă, portugheză și italiană).
  • Toponimia românească, București, Editura Academiei, 1963.
  • Istoria limbii literare spaniole, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1963.
  • Introducere în lingvistica romanică, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965 (în colaborare cu Maria Manoliu; tradusă în spaniolă).
  • Structura morfologică a limbii române contemporane, București, Editura Științifică, 1967 (în colaborare cu Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu).
  • Scrieri alese, București, Editura Academiei, 1968.
  • Alexandru I. Philippide, București, Editura Științifică, 1969.
  • Crestomație romanică, vol. I-III, București, Editura Academiei, 1962-1974 (coordonator).
  • Memorii, vol. I-III, București, Editura Eminescu, 1976-1979.
  • Limba română contemporană, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1978 (în colaborare cu Vladimir Robu).
  • Dicționar al numelor de familie românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.
  • Istoria limbii române (Pe-nțelesul tuturora), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.
  • Manual de linguistica romanica, Madrid, Gredos, 1989 (în colaborare cu Maria Manoliu, Manuel Alvar).

Afilieri

[modificare | modificare sursă]
  • Membru corespondent al Academiei Române (1934) și membru titular (1945)[20], vicepreședinte al Academiei (1957-1966)
  • Membru fondator (1925) al Societății Internaționale de Lingvistică Romanică (Franța)
  • Membru fondator și președinte al Societății Române de Lingvistică Romanică
  • Membru al Asociației Internaționale de Studii Hispanice
  • Membru corespondent al Academiei Saxone de Științe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Științe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Științe (1966), al Academiei Bavareze de Științe din München (1968)
  • Membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) și al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975)

Premii și distincții

[modificare | modificare sursă]

Premii

[modificare | modificare sursă]

Distincții

[modificare | modificare sursă]
  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[22]
  • Ordinul Muncii clasa I (31 decembrie 1956) „cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființarea Societății Academice Romîne, pentru merite deosebite in muncă”[23]
  • Ordinul „23 August” clasa a II-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[24]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru merite în activitatea de partid și întărirea regimului democrat-popular”[25]
  • titlul de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” (5 noiembrie 1962) „pentru activitatea îndelungată, contribuție în dezvoltarea științei și merite deosebite în dezvoltarea învățămîntului superior”[26]
  • Ordinul „Meritul Științific” clasa I (26 septembrie 1966) „pentru merite deosebite în activitatea științifică, cu prilejul Centenarului Academiei Republicii Socialiste România”[27]
  • titlul de Erou al Muncii Socialiste și medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, [...] pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[28]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ https://a.ziarultecucean.com/wp/iorgu-iordan-trei-decenii-si-jumatate-de-la-trecerea-in-eternitate/. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ↑ Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Йордан Йоргу (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
  3. 1 2 Bibliothèque nationale de France. „Iorgu Iordan” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  4. 1 2 3 4 5 6 https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2017/n5/a24/. Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  5. ↑ D. C. Predescu, Gălățeni care au uimit lumea - Iorgu Iordan, în Viața Liberă, 17 ianuarie 2013, accesat la 28 septembrie 2020
  6. ↑ „InfoGhid: Iorgu Iordan”. Bvau.ro. Accesat în .
  7. ↑ G. Ivănescu, Cronică. A 90-a aniversare a Academicianului Iorgu Iordan, în Anuarul de lingvistică și istorie literară, tom XXVI, 1977-1978, p.241-242, accesat la 28 septembrie 2020
  8. 1 2 Oameni în memoria Galațiului : Aniversări 2011. Galați: Axis Libri. . p. 299.
  9. ↑ Alexandru Nicolescu, Primii 60 de ani de activitate ai Liceului V. Alecsandri din Galați], Tipografia Lumina, Galați, 1928, p.54
  10. ↑ Maftei, Ionel (). Personalități ieșene. VIII. Iași: Trinitas. p. 301.
  11. ↑ Șt. Cuciureanu, Cronică și bibliografie. Iorgu Iordan, Scrieri alese, în Anuarul de lingvistică și istorie literară, tom XX, 1969, p.223-225, accesat la 28 septembrie 2020
  12. ↑ Gavriliu, Delia (). „Iorgu Iordan, de la stânga interbelică la comunism”.
  13. ↑ Ovidiu Bozgan, "Traiectorii universitare: de la stânga interbelică la comunism" ("University Trajectories: from Interwar Left to Communism"), in Lucian Boia, ed., Miturile comunismului românesc ("The Myths of Romanian Communism"), București: Editura Nemira, 1998, pp.309-335.
  14. ↑ Richard Constantinescu (editor), Ion Petrovici, Prejudecată și adevăr., Casa de Editură Demiurg, Iași, 2008, accesat la 28 septembrie 2020
  15. ↑ Elie Rad, Intâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori și interviuri., Editura Tribuna, 2011, accesat la 28 septembrie 2020
  16. ↑ Bianca Dumitru, Recenzie – Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori și interviuri., 24 ianuarie 2012, accesat la 28 septembrie 2020
  17. ↑ Școala Gimnazială Iorgu Iordan. Scurt istoric., accesat la 28 septembrie 2020
  18. ↑ Listă de lucrări (selectiv), în Anuarul de Lingvistică și Istorie Literară, tomul LVII, 2017, p. 17–38, București, accesat la 28 septembrie 2020
  19. ↑ Iordan, Iorgu - biobibliografie - Biblioteca Județeană V.A. Urechia Galați, accesat la 28 septembrie 2020
  20. ↑ Academia Română - membrii Academiei din 1866 până în prezent
  21. ↑ Brezeanu, Ioan (). Galaţi - biografie spirituală : (Personalităţi ale ştiinţei, culturii şi artei). Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos. p. 69.
  22. ↑ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.019.
  23. ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 694 din 31 decembrie 1956 pentru conferirea Ordinului „Steaua Republicii Populare Române”, a „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de știință și cultură, precum și unor salariați din cadrul Academiei Republicii Populare Române, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 2, 16 ianuarie 1957, p. 14.
  24. ↑ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 180.
  25. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 415.
  26. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 833 din 5 noiembrie 1962 pentru conferirea titlului de „Om de Știință Emerit al Republicii Populare Romîne” și de „Profesor Emerit al Republicii Populare Romîne” unor cadre didactice din învățămîntul superior, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XI, nr. 21, 6 noiembrie 1962, p. 183.
  27. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 739 din 26 septembrie 1966 privind conferirea ordinului și medaliei „Meritul Științific”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 66, Partea I, 11 octombrie 1966, p. 468.
  28. ↑ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 155 din 4 mai 1971 privind conferirea titlului de „Erou al Muncii Socialiste”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul VII, nr. 56, Partea I, joi 6 mai 1971, p. 348.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Iordan Iorgu, Titluri și lucrări. 1911-1973, București, Editura Litera, 1974.
  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978.
  • Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, București, Editura Minerva, 1982.
  • Oameni în memoria Galațiului : Aniversări 2011, Galați, Axis Libri, 2013
  • Brezeanu, Ioan. Galați - biografie spirituală : (Personalități ale științei, culturii și artei), Galați: Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2008, p. 69-70
  • Ionel Maftei (2000), Pesonalități ieșene. VIII. Iași: Trinitas

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iorgu_Iordan&oldid=17469958