Școala Centrală (București)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Școala Centrală (București)
Scoala Centrala de Fete.jpg
AdresăBucurești, România; Str. Icoanei 3-5 sector 2, municipiul București
ȚarăFlag of Romania.svg România
Coordonate44°26′37″N 26°06′19″E
Prezență onlinesite web oficial

Școala Centrală este o instituție de învățământ preuniversitar din București care a funcționat de-a lungul vremii sub mai multe denumiri (între care și Pensionatul Domnesc de Fete). Inițial, Școala Centrală a fost instituția dedicată educației fetelor aparținând elitei bucureștene. A fost construită printr-o rezoluție a lui Barbu Știrbey în 1851, arhitectura clădirii fiind realizată de Ion Mincu.

Școala Centrală

Istoric[modificare | modificare sursă]

Pensionatul Domnesc de Fete a fost înființat pe baza actului semnat la 19 martie 1851 de domnitorul Barbu Știrbey.[1]

Decretarea mobilizării, în august 1916, a fost însoțită de transformarea pensionului în spital.[2] În 1918 clădirea a trecut în folosința austriecilor, care au instalat aici sediul poștei.[2]

Clădirea[modificare | modificare sursă]

Clădirea liceului este monument istoric, cod LMI B-II-m-A-18924.

Are la bază o concepție clasică, care amintește de imaginea și formele regulate, simetrice, ale unor ansambluri mănăstirești de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea (Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Antim).

Planul, de formă dreptunghiulară, este compus din 4 aripi, cu parter și etaj fiecare, dispuse simetric în jurul unei curți interioare. Circulația și accesul în toate încăperile se fac printr-o suită de coridoare largi care înconjoară curtea interioară. În partea din spate a curții se află un mic amfiteatru, iar la etaj se află internatul.

Curtea interioară este mărginită la parter de o suită continuă de arcade trilobate în acoladă, sprijinite pe colonete de piatră. Zidul de deasupra arcadelor este tapisat cu ornamente florale realizate din ceramică colorată.

Fațadele sunt împărțite în două registre prin intermediul unui brâu plasat la nivelul planșeului dintre parter și etaj. Fațada principală are trei elemente majore distincte: un corp central cu intrarea și două pavilioane de colț, ușor decroșate, așezate în prelungirea aripilor laterale. Liniile simple și suprafețele netede ale fațadelor sunt înviorate de câteva profile și accente. Printre acestea, colonada curții interioare cu toată decorația sa, apoi pe fațada principală, brâul median făcut din faianță policromă, lintourile ferestrelor și lanțul continuu de arcușoare sprijinite pe console de teracotă smălțuite verde de sub streașină.

De asemenea, bow-window-urile de la etajul pavilioanelor de colț amintesc de mușarabieurile turcești.

Imnul Școlii Centrale[modificare | modificare sursă]

Muzica: Alexandru Flechtenmacher
Versuri: Ștefania Georgescu

Azi e zi de fericire pentru cei ce s-au silit;
Azi e zi de mulțumire când e lucrul răsplătit.
Osteneala ne dă fructul de iubire și onor;
Ce-l dorește și avutul și sărmanul muncitor.

Copilița silitoare își așteaptă partea sa;
Gândind vesel că părinții dulce-o vor îmbrățișa
De la mic și pân' la mare bucurie va simți
Însă după desfătare și-ntristarea va veni.

CODA:
Căci veni-va despărțirea și destul vom suferi;
Dar să-ndepărtăm mâhnirea, viitorul va luci!

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Povestea pensionului domnesc, locul în care fetele boierilor învățau să ajungă „mume de familie” - ce reguli stricte și lecții li se impuneau domnișoarelor, 27 martie 2015, Dorin Timonea, Adevărul, accesat la 17 mai 2016
  2. ^ a b Pensionul de domnite, 20 martie 2005, Simona Ecovoiu, Jurnalul Național, accesat la 17 mai 2016

Legături externe[modificare | modificare sursă]