Africa de Sud

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Africa de Sud
Republic of South Africa (engleză)
Republiek van Suid-Afrika (afrikaans)
Riphabliki yase Ningizimu Afrika (zulu)
Drapelul Africii de Sud
Drapelul Africii de Sud
DevizăIke e: ixarra iike(/Xam: Popoare diverse se unesc)
ImnImnul național al Africii de Sud
Amplasarea Africii de Sud
Capitală Cape Town (legislativă)
Pretoria (administrativă)
Bloemfontein (judiciară)
Cel mai mare oraș Johannesburg[1]
Limbi oficiale afrikaans, engleză, zulu, xhosa, swazi, ndebele, sotho de sud, sotho de nord, tsonga, tswana, venda
Sistem politic
 -  Președinte Jacob Zuma
 -  Vicepreședinte Kgalema Motlanthe
Legislativ Parliament of South Africa[*]
Independență
 -  față de Marea Britanie
declarată 31 mai 1910
proclamată republică pe 31 mai 1961
 
Suprafață
 -  Total 1.221.037 km² (locul 25)
 -  Apă (%) neglijabil
Populație
 -  Estimare 2012, iulie 48,810,427 [2] (locul 24)
 -  Recensământ 2001 44,819,778[3] 
 -  Densitate 41.4 loc/km² (locul 169)
PIB (PPC) estimări 2011
 -  Total $555.134 billion[4] 
 -  Pe cap de locuitor $10,973[4] 
PIB (nominal) estimări 2011
 -  Total $408.074 billion[4] 
 -  Pe cap de locuitor $8,066[4] 
Gini (2009) 63.1[5] (foarte ridicat
IDU (2011) 0.619  (mediu) (locul 123)
Monedă Rand (R)
Prefix telefonic 27
Domeniu Internet .za
ISO 3166-2 ZA
Fus orar UTC + 2

Africa de Sud (în engleză: Republic of South Africa; în afrikaans: Republiek van Suid-Afrika; în zulu: Riphabliki yase Ningizimu Afrika; în total 11 denumiri oficiale) este o țară așezată la extremitatea sudică a continentului Africa, care are 2798[6][7] de kilometri de coastă maritimă la Oceanul Atlantic și Oceanul Indian.[8] La nord se învecinează cu Namibia, Botswana și Zimbabwe, la est cu Mozambic și Swaziland, în timp ce Lesotho este o țară independentă complet înconjurată de Africa de Sud.[9] Africa de Sud este stat multietnic.

Oamenii moderni locuiesc pe teritoriul Africii de Sud de mai bine de 100.000 de ani. La data sosirii primilor europeni, populația indigenă reflecta valurile de popoare migratoare sosite din diferite părți ale Africii, noii veniți devenind majoritari. Cele mai importante comunități erau xhosa și zulu.

În 1652, la 154 de ani de la descoperirea Capului Bunei Speranțe de către Bartolomeu Diaz, Compania Indiilor Olandeze de Est a înființat un punct de reaprovizionare pe locul a ceea ce urma să devină Cape Town.[10] Cape Town a devenit o colonie britanică în 1806. Colonizarea europeană a luat avânt în anii 1820, când burii (la origine olandezi, francezi și germani) și britanicii au colonizat nord-estul țării. La această dată, au apărut conflicte pentru teritoriu între coloniști și xhosa și zulu.

Descoperirea diamantelor și, mai târziu, a aurului a declanșat conflictul cunoscut sub numele de Primul Război al Burilor, burii și britanicii au luptat pentru controlul minereurilor din Africa de Sud. Deși burii au fost învinși în Al Doilea Război al Burilor, britanicii au acordat o autonomie limitată Africii de Sud în 1910 când a devenit dominion al coroanei. De-a lungul anilor, burii și britanici au instituit segregația rasială, aceasta a fost în cea mai mare parte informală, deși existau unele legi care au fost adoptate pentru a controla circulația populației de culoare. În republicile burilor,[11] începând cu Convenția de la Pretoria (capitolul XXVI),[12] și, mai apoi, datorită guvernului Africii de Sud, sistemul s-a transformat în segregare instituționalizată, cunoscută mai târziu sub nmele de apartheid, aceste legi au stabilit trei clase de stratificare rasială. Africa de Sud a obținut independența politică în 1961, când a fost declarată republică. Guvernul a legiferat continuarea apartheid-ului, în ciuda opoziției atât din țară, cât și din afara acesteia. În 1990, guvernul din sudafrican a început negocierile care au condus la dezmembrarea legilor discriminatorii și la alegeri democratice, în 1994. Țara a revenit apoi în Commonwealth of Nations.

Africa de Sud este cunoscută pentru diversitatea sa de culturi, limbi și credințele religioase. Unsprezece limbi oficiale sunt recunoscute în Constituția Africii de Sud.[8] Limba engleză este limba cea mai folosită în sferele comerciale, oficiale și publice; cu toate acestea, este pe locul cinci între limbile materne.[8] Populația Africii de Sud este de o mare diversitate etnică, cu cele mai mari comunități de albi, indieni și mulatri de pe continentul african. Cu toate că 79,5% din populația Africii de Sud este neagră,[2] aceasta este alcătuită dintr-o mare varietate de grupuri etnice care vorbesc diferite limbi bantu, dintre acestea nouă având statut oficial.[8] Un sfert din populație este în șomaj[13] și trăiește cu mai puțin de 1,25 $ pe zi.[14]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Înainte de sosirea europenilor[modificare | modificare sursă]

Înainte de colonizarea europeană, teritoriul Africii de Sud a fost populat de triburi de boșimani, de hotentoți, iar apoi de populația bantu.

Colonizarea olandeză[modificare | modificare sursă]

Sosirea lui Jan van Riebeeck, primul colonist european în Africa de Sud

Colonizarea a fost începută de olandezi; la data de 6 aprilie 1652 s-a întemeiat Colonia Capului, când olandezul Jan van Riebeeck, în numele Companiei Olandeze a Indiilor de Est (olandeză :Vereenigde Oostindische Compagnie, COV), a înființat un port de reaprovizionare pentru corăbiile companiei. Pe parcursul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea a crescut constant numărul de coloniști și aceștia și-au extins controlul în zona Capului. Datorită extinderii ariei controlate de europeni, s-a ajuns la confruntări cu populațiile indigene, în special xhosa.

Secolul al XIX-lea[modificare | modificare sursă]

Buri în luptă (1881)

Regatul Marii Britanii a preluat controlul asupra zonei Capului Bunei Speranțe în 1795, folosindu-se de Revoluția franceză ca pretext. Având în vedere interesele sale strategice din Australia și India, Marea Britanie a dorit să folosească Cape Town ca un port intermediar pentru lungile călătorii ale comercianților săi. Britanicii au cedat Cape Town Țărilor de Jos în 1803, dar după aceea Compania Olandeză a Indiilor de Est a dat faliment, a dispărut în cele din urmă și influența comercianților din Țările de Jos. Prin războaie împotriva cafrilor, purtate în secolele 18-19 de buri și de englezi, aceștia și-au lărgit considerabil posesiunile. În deceniul 4 al secolului 19, burii întemeiază republica Natal (proclamată colonie engleză în 1843), iar din deceniul 6 al secolului 19 republicile Transvaal și Orange, ocupate de Anglia în urma războiului anglo-bur (1899-1902).

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

„Numai pentru persoanele albe” – semn din perioada apartheidului

În 1910 a fost creată Uniunea Sud-Africană, ca dominion britanic, prin unirea Coloniei Capului, republicilor Orange, Natal și Transvaal, care participă la primul război mondial de partea Angliei, iar la al doilea război mondial de partea Aliaților. În 1949, guvernul Uniunii Sud-Africane a anexat Africa de Sud-Vest, pe care o administrase până atunci sub un mandat instituit de Liga Națiunilor și, mai târziu, de O.N.U. În anii postbelici, autoritățile sud-africane au înăsprit regimul de asuprire rasială, legiferând apartheid-ul. La 31 mai 1961, Uniunea Sud-Africană s-a proclamat republică sub denumirea actuală și s-a retras din Commonwealth. Ca urmare a politicii de apartheid și a ignorării rezoluțiilor O.N.U., Adunarea Generală a hotărât în noiembrie 1974 să suspende participarea delegației autorităților sud-africane la lucrările sale. Izolarea Republicii Africa de Sud s-a accentuat după destrămarea sistemului colonial portughez (1975) și a proclamării independenței Republicii Zimbabwe (1980). Guvernul de la Pretoria a lansat atacuri împotriva republicilor Zimbabwe, Botswana și Zambia (1986), pe care le-a acuzat că sprijină mișcarea SWAPO (Namibia) și Congresul Național African. Amploarea mișcărilor de protest ale populației de culoare a determinat introducerea stării de urgență pe întreg teritoriul (12 iunie 1986). Sprijinul larg acordat de opinia publică internațională luptei împotriva apartheid-ului a constrâns guvernul să facă un șir de concesii, între care eliberarea din închisoare a lui Nelson Mandela, lider al Congresului Național African. În 1991 a fost adoptată o legislație prin care apartheid-ul a fost abandonat. Primele alegeri democratice multirasiale au avut loc în anul 1994.

Politică[modificare | modificare sursă]

Africa de Sud are o poziție cel puțin interesantă pe scena globală. Văzută de comunitatea internațională ca un posibil partener de dialog în relație cu restul continentului african, Africa de Sud se confruntă însă cu dificultăți în ceea ce privește asumarea rolului de putere regională – atât din cauza scepticismului statelor africane, cât și a neîncrederii pe care Africa de Sud o are în propria abilitate de a gestiona aceste probleme.

Deși Africa de Sud se proclamă republică în 1961, instituționalizarea regimului de apartheid (segregrare etnică – legalizarea supremației ”albilor” asupra populației de culoare) a făcut ca statul să fie marginalizat pe plan internațional în perioada Războiului Rece. În acea perioadă iau naștere mișcări de rezistență împotriva regimului apartheid, încercări ce au fost înăbușite cu violență de către guvernul de la acea dată. Acest rasism instituționalizat și încălcări flagrante ale drepturilor civice face ca Africa de Sud să nu fie privită bine pe plan internațional, ajungându-se chiar la boicoturi în relațiile comerciale cu aceasta.

Începe însă un lent proces de tranziție către o societate egalitară, finalizat în 1994 prin alegeri cu sufragiu universal, marcând astfel un nou moment în istoria Africii de Sud, precum și ieșirea din izolaționism, cu atât mai mult cu cât, în ciuda temerilor internaționale, tranziția s-a făcut cu relativ puțină vărsare de sânge.

Perioada următoare căderii regimului apartheid este marcată de ascensiunea rapidă a Africii de Sud pe plan internațional. Statul se alătură unui număr de organizații internaționale, printre care ONU (din care fusese suspendat în 1974), Uniunea Africană, Comunitatea de Dezvoltare Sud-Africană etc. Începe în același timp să-și reia relațiile diplomatice și economice cu o serie de state, printre care un important loc îl deține Elveția (care este al 6-lea mare importator al Africii de Sud). Toate acestea au ajutat la dezvoltarea economică puternică a Africii de Sud, fenomen încurajat și de speranța comunității internaționale în ceea ce privește rolul geopolitic al Africii de Sud.

În prezent, Africa de Sud are cea mai dezvoltată economie dintre statele africane, și ocupă un loc important în ierarhia internațională. În 2011, statul african se afla pe locul 28 mondial conform PIB-ului nominal, deci în fața unor alte state, precum Finlanda sau Danemarca. Deține rezerve semnificative de resurse naturale precum aur și platină. În ciuda acestui fapt, PIB-ul pe cap de locuitor este relativ mic (poziția 80), o parte semnificativă a populației trăind în sărăcie extremă. Rata șomajului a crescut extrem de mult după căderea regimului apartheid, menținându-se încă la un nivel ridicat (25% în 2012).

Cu toate acestea, economia Africii de Sud rămâne una dintre cele mai dinamice, în 2011 fiind integrată grupului BRICS (alături de Brazilia, Rusia, India și China). Această incluziune demonstrează statutul în creștere de care Africa de Sud se bucură la nivel internațional, atât ca o economie emergentă puternică și competitivă, cât și ca stat cu influență semnificativă în problemele regionale și globale.

Africa de Sud are și o putere militară importantă, aflându-se printre primele 50 de state ale lumii în această privință (locul 34 conform globafirepower.com), depășită pe continentul african doar de Egipt și Etiopia.

Aceste atribute îi oferă Africii de Sud posibilitatea de a juca un rol regional important. Cu toate acestea însă, lipsa de consecvență în politica externă, precum și inexistența unor puncte clare pe agenda diplomatică fac acest lucru relativ dificil.

În perioada lui Nelson Mandela, politica externă a Africii de Sud era una profund marcată de propriul trecut al statului și de dorința acestuia de a șterge pata neagră lăsată de regimul apartheid. Era o politică externă orientată pe valori fundamentale, pe non-discriminare rasială, cu accent pe drepturile omului și promovarea păcii și democrației.

Succesorii acestuia, Mbeki (1999-2008) și Jacob Zuma (prezent), au schimbat direcția politicii externe, încercând o trece la realpolitik, la o politică dominată de interese naționale, mai degrabă decât valori. Acest lucru este însă îngreunat de lipsa de obiective clare și prioritizate.

Parcă resimțind o obligație morală ca urmare a tranziției relativ pașnice din Africa de Sud, statul și-a asumat responsabilități în procesele de menținere a păcii din zonă, participând în calitate de mediator la negocieri de pace din Angola, Kenya, Burundi, Sudan, Nigeria, Congo, Zimbabwe și contribuind cu trupe la misiunile ONU și ale Uniunii Africane din Darfur, Burundi, Congo și recent, chiar și în Republica Central Africană (în nume propriu). Cu toate acestea, statele din regiune nu sunt tocmai încrezătoare în statutul Africii de Sud ca și lider regional, mai ales datorită atitudinii acesteia din trecut (perioada apartheid) față de guvernele celorlalte state. De aceea, Africa de Sud s-a ferit în general să facă afirmații de natură hegemonică – mai ales și pentru că este conștientă de propriile limite.

Africa de Sud se bucură însă de mai multă recunoaștere pe plan internațional în calitate de reprezentant al continentului african decât în propria regiune, lucru dovedit și de cele două mandate în cadrul Consiliului de Securitate ONU, la interval scurt unul de celălalt (2006-2008 și 2010-2012). Acest lucru însă are dezavantajele sale, atunci când presiunea și așteptările internaționale contrastează cu cele ale colegilor regionali. Refuzul de a vota pentru măsuri mai drastice împotriva unor state africane, precum Sudan, a atras atenția asupra dificultăților pe care Africa de Sud le are în mijlocirea intereselor nordice și a celor regionale.

Cu toate acestea, statutul de putere regională al Africii de Sud se remarcă prin raportarea la statele din regiune, mai degrabă decât prin comparația cu state echivalente ca statut din alte regiuni. Economia Africii de Sud este remarcabilă la nivel de continent, dar situația stă diferit atunci când este comparată cu restul membrilor BRICS (Brazilia are un PIB de 6 ori mai mare decât cel al Africii de Sud).

În viitor, Africa de Sud trebuie să devină mai încrezătoare în rolul pe care îl are de îndeplinit. Fără îndoială, regiunea africană are nevoie de un punct de sprijin, iar Africa de Sud este în cea mai bună poziție să devină acel reper. Cu toate acestea, este nevoie de consecvență în politica externă, de o identificare clară a obiectivelor pe termen lung și a intereselor naționale și regionale. Din nefericire, Africa de Sud își dorește să mulțumească pe toți cei implicați, iar acest lucru este imposibil. De aceea, este nevoie să decidă asupra formei pe care acest sprijin o va lua: dacă va deveni un purtător de cuvânt pentru cauza africană sau se va limita la rolul de partener de dialog. Pentru moment, Africa de Sud rămâne totuși un stat cu o poziție regională semnificativă, un stat ”ancoră” pentru regiunea sud-africană.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Relieful[modificare | modificare sursă]

Relieful Africii De Sud se împarte în două zone. Prima este formată din podișuri predominante în roci bazaltice, cu altitudini medii de 550–1000 m. Cel mai extins dintre acestea este Podișul Veld (alcătuit din High Veld în est, cu altitudini medii de 1500–2000 m și Middle Veld în vest, cu altitudini medii de 500-700). A doua regiune a reliefului este formată dintr-o unitate montană alcătuită din sistemul muntos Great Escarpment, care mărginește podișurile spre litoral. El se termină cu Munții Scorpiei (Drakensberg) în est; cele mai însemnate sunt vf. Njesuthi cu 3408 m, și vf. Cathin Peak - cel mai înalt vârf montan - cu 3657 m. În partea de nord a Munților Scorpiei se află canionul râului Blyde, extrem de spectaculos, al treilea ca mărime pe glob. La nord de fluviul Orange este un sector al deșertului Kalahari - cu câmpiile lui de dune și cu vegetația săracă - cu altitudini medii de 900–1100 m. În vestul țării se află o parte din sudul deșertului Namib. După el se întinde de-a lungul coastei (60 km) o câmpie litorală. Malurile - de la granița cu Mozambic din est, până la fluviul Orange din vest - sunt în majoritate înalte, stâncoase și abrupte, presărate din când în când cu golfuri (Sf. Elena) și cu peninsule (Capul Bunei Speranțe, Capul Acelor).

Clima[modificare | modificare sursă]

Clima în interior este caldă și umedă vara, dar secetoasă și blândă iarna. Precipitațiile scad spre vest, iar podișul este semiarid în mare parte din Wes-Kaap. De-a lungul coastei de vest se întinde zona foarte secetoasă a deșertului Namib. În zona Cape Town verile sunt calde și secetoase, iar iernile calde și umede. Deși situată, în cea mai mare parte, în zona climei tropicale, clima Africii de Sud diferă mult de cea a Saharei. Deșertul propriu-zis nu se întâlnește decât pe o fâșie îngustă în lungul Oceanului Atlantic (Namib), adăpostită de podișuri înalte. Umiditatea crește spre est si nord-est, datorită caracterului musonic pe care îl îmbrăcă alizeul de sud-est, ce bate în timpul verii australe dinspre Oceanul Indian. Regiunea Cap are un climat mediteranean, cu ploi de iarnă.

Hidrografie[modificare | modificare sursă]

Rețeaua hidrografică este slab dezvoltată și are o scurgere periodică, cu excepția râurilor care drenează regiunile estice și Cap. Principalele cursuri de apă sunt Limpopo, care se varsă în Oceanul Indian, și fluviul Orange (1860 Km), cu afluentul Vaal (1128 Km), care debușează în Oceanul Atlantic. Acestea au repezișuri și cascade, ca urmare, un potențial energetic ridicat.

Vegetație[modificare | modificare sursă]

Vegetația tipică este reprezentată prin plante xerofile, de deșert si semideșert. Savanele se prelungesc din podișurile estice, unde au ierburi înalte (veld) spre interiorul țării, unde se transformă în stepe cu ierburi rare și tufișuri. În vest apar fâșii de vegetație dispuse aproape paralel cu țărmul: deșert (Namib), stepe și asociații de plante suculente (aloe). Regiunea Cap are o vegetație mediteraneană bogată, cu numeroși arbuști veșnic verzi.

Economie[modificare | modificare sursă]

Industrie[modificare | modificare sursă]

Mineritul și industria manufacturieră sunt importante. Principalele produse sunt cele alimentare, băuturile, hârtia, produsele chimice și îngrășămintele. Fier și oțel se produc la Pretoria și Newcastle. Finanțele, asigurările și turismul sunt de asemenea importante.
Africa de Sud ocupă primul loc în lume ca producție de aur. Minele din Johannesburg furnizează 30% din totalul mondial.

  • Produse importate: piese de mașini, autovehicule, produse textile, produse chimice, produse alimentare.
  • Produse de export: aur, diamante, metale, produse chimice, fructe, lână.
  • Produsul intern brut: 124.200.000.000 USD

Transport[modificare | modificare sursă]

Țara este traversată de două coridoare rutiere pan-africane: Trans-African Highway 3, ce leagă Tripoli (Libia) de Cape Town(Africa de Sud) și Trans-African Highway 4 ce leagă Cairo (Egipt) de Cape Town (Africa de Sud).

Rețeaua națională de drumuri are o lungime totală de 362.099 km, din care 73.506 pavate. Autostrăzi cu mai mult de două benzi pe sens sunt 239 km, cu două benzi 1.400 km, drumuri expres 440 km și drumuri cu o bandă pe sens 5.300 km.

Informații suplimentare: Autostrăzi și drumuri expres in Africa de Sud

In 2000, Africa de Sud avea 20.384 km de căi ferate. 20,070 km cu ecartament de 1067mm ( din care 9,090 km electrificati) și 314 km cu ecartament de 610mm.

Pricipalele porturi sunt: Cape Town, Durban, East London, Mossel Bay, Port Elizabeth, Richards Bay, și Saldanha Bay.


Populație[modificare | modificare sursă]

Africa de Sud are între statele africane cea mai numeroasă populație indiană și populație albă de origine europeană. Țara a devenit patria unor popoare numeroase din Africa, Asia și Europa (buri) care provin, in mare parte, din Marea Britanie si Olanda.
Populația de culoare provenită din alte regiuni sunt numiți „Khoisan” fiind urmașii sclavilor care au fost aduși majoritatea din coloniile olandeze din India de est.
Acest stat african are o structură socială complexă, fiind compusă până în anul 1991 din patru clase sociale mai importante, (albi, negri africani, de altă culoare și asiatici) se pot simți și în prezent urmele politicii de discriminare rasistă (de Apartheid prin separarea raselor) din trecut.[necesită citare]
Procentul cel mai mare din numărul populației îl reprezintă populația neagră africană ( 79,5 %) compusă din Zulu, Xhosa, Basotho, Venda, Tswana, Tsonga, Swazi și Ndebele, procentul populației de culoare albă reprezintă 9,2 % care sunt europeni veniți prin secolul XVII, populația numită de culoare (8,9 %) sunt de proveniență africană foarte diferită care au fost aduși ca sclavi. Populația de origine asiatică (2.5 %), mai ales indiană au fost aduși pe plantațiile de trestie de zahăr din Natal pe la mijlocul secolului XIX, ei trăiesc mai ales în provincia KwaZulu-Natal.
73,52% din numărul populației sunt de religie creștină (catolici, protestanți sau anglicani). Cei care practică religii tradițional-etnice indigene sunt în număr de peste 6 milioane(aprox.15%). Musulmanii reprezintă 1,45% din numărul populației, Hindușii 1,25%, adepții Credintei Bahá'í 0,5%, Evreii 0,17%, Budiștii si cei care urmează una din religiile tradiționale chinezești reprezintă la un loc 0,03 din totalul populației, iar 3,2 milioane(aprox. 8,08%) se declară nereligioși.

Provincii[modificare | modificare sursă]

Provinciile Africii de Sud

La momentul actual în Africa de Sud sunt 9 provincii.

Provincie Capitala Cel mai mare oraș Suprafața (km²)[15] Populație (2011)[16]
Eastern Cape Bhisho Port Elizabeth 168,966 6,829,958
Free State Bloemfontein Bloemfontein 129,825 2,759,644
Gauteng Johannesburg Johannesburg 18,178 11,328,203
KwaZulu-Natal Pietermaritzburg Durban 94,361 10,819,130
Limpopo Polokwane Polokwane 125,754 5,554,657
Mpumalanga Nelspruit Nelspruit 76,495 3,657,181
North West Mafikeng Rustenburg 104,882 3,253,390
Northern Cape Kimberley Kimberley 372,889 1,096,731
Western Cape Cape Town Cape Town 129,462 5,287,863

Provinciile sunt la rândul lor, împărțite în 52 de cartiere: 8 metropolitane și 44 de municipii raionale. Municipalitățile raionului sunt în continuare împărțite în 226 municipalități locale. Municipalitățile metropolitane, care reglementează cele mai mari aglomerări urbane, exercita funcțiile atât raionale cât și locale.

Patrimoniul mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele obiective din Africa de Sud:

  • Parcul natural din zona umedă Sainte-Lucie (1999)
  • Robben Island (1999)
  • Siturile fosilifere cu hominizi de la Sterkfontein, Swartkrank, Kromdraai și din împrejurimile acestora (1999, 2005)
  • Parcul natural Drakensberg (Qathlamba) (2000)
  • Peisajul cultural din Mapungubwe (2003)
  • Arealul protejat din regiunea Cap Floral (2004)
  • Domul Vredefort (2005)
  • Peisajul cultural și botanic de la Richtersveld (2007)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Principal Agglomerations of the World de la www.citypopulation.de
  2. ^ a b Mid-year population estimates 2011”. Statistics South Africa. 2011. http://www.statssa.gov.za/publications/P0302/P03022011.pdf. Accesat la 30 iulie 2011. 
  3. ^ Census 2001 at a glance”. Statistics South Africa. http://www.statssa.gov.za/census01/html/default.asp. Accesat la 7 iulie 2008. 
  4. ^ a b c d South Africa”. International Monetary Fund. http://www.imf.org/external/pubs/ft/weo/2012/01/weodata/weorept.aspx?pr.x=34&pr.y=7&sy=2009&ey=2012&scsm=1&ssd=1&sort=country&ds=.&br=1&c=199&s=NGDPD%2CNGDPDPC%2CPPPGDP%2CPPPPC%2CLP&grp=0&a=. Accesat la 2012-septembrie-21. 
  5. ^ Gini Index”. World Bank. http://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.GINI/. Accesat la 2 martie 2011. 
  6. ^ South African Maritime Safety Authority”. South African Maritime Safety Authority. http://www.samsa.org.za/. Accesat la 16 iunie 2008. 
  7. ^ Coastline”. The World Factbook. CIA. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/fields/2060.html. Accesat la 16 iunie 2008. 
  8. ^ a b c d South Africa Fast Facts”. SouthAfrica.info. 1 aprilie 2007. http://www.southafrica.info/about/facts.htm. Accesat la 14 iunie 2008. 
  9. ^ Encyclopædia Britannica Online”. Encyclopædia Britannica, Inc.. http://www.britannica.com/eb/article-9113829/LESOTHO. 
  10. ^ African History Timeline”. West Chester University of Pennsylvania. http://courses.wcupa.edu/jones/his311/timeline/t-19saf.htm. 
  11. ^ Great Britain. Colonial Office; Transvaal (Colony). Governor (1901-1905: Milner) (1 ianuarie 1902). Papers relating to legislation affecting natives in the Transvaal. His Majesty's Stationery Office. http://www.archive.org/details/transvaalpapersr00grea. 
  12. ^ De Villiers, John Abraham Jacob (1896). The Transvaal. London: Chatto & Windus. pp. 30 (n46). http://www.archive.org/details/transvaal00devi. Accesat la 30 iulie 2009 
  13. ^ South Africa’s Unemployment Rate Increases to 23.5%
  14. ^ HDI”. UNDP. http://hdr.undp.org/en/media/HDI_2008_EN_Tables.pdf. 
  15. ^ Stats in Brief, 2010. Pretoria: Statistics South Africa. 2010. p. 3. ISBN 978-0-621-39563-1. http://www.statssa.gov.za/publications/StatsInBrief/StatsInBrief2010.pdf 
  16. ^ (2011) Mid-year population estimates, 2011. Statistics South Africa. (raport).

Legături externe[modificare | modificare sursă]