Calea Dorobanților

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Dorobanților
Caracteristici
LocalitateBucurești
Sector1
ÎnceputPiața Alexandru Lahovari
SfârșitPiața Charles de Gaulle
Lungime2600 m
Importanță socială
Denumire din1878
Denumire în cinsteaTrupelor de dorobanți
Note

Calea Dorobanților se află în sectorul 1 și este una din cele mai importante artere din municipiul București. Se întinde din Piața Alexandru Lahovari (de lângă Piața Romană) până la Piața Charles de Gaulle și are o lungime de 2.600 de metri.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Calea Dorobanților este una dintre cele mai vechi străzi din București. Face parte din rețeaua de bulevarde din prima jumătate a secolului 20. Zona din jurul străzii a fost concepută și construită de la bun început pentru a forma un cartier exclusivist. Numele străzii a fost dat în anul 1878 în amintirea trupelor de dorobanți care au luptat la Plevna, Vidin și Grivița în cadrul Războiului de Independență al României.[2]

Clădiri important[modificare | modificare sursă]

În partea dintre Piața Alexandru Lahovari și intersecția cu Șoseaua Ștefan cel Mare, există mai multe case Beaux-Arts cu grădini, un fel de mici palate. Respectivele case ilustrează gusturile în schimbare ale elitei bucureștene de la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Unele dintre ele sunt pe Lista Monumentelor Istorice.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Calea Dorobanților pe hartă, www.openstreetmap.org, accesat la 25 octombrie 2014
  2. ^ „Dorobanți” - ghid.imopedia.ro, accesat la 25 octombrie 2014
  3. ^ Popescu, Alexandru (). Casele și Palatele Bucureștilor. Editura Cetatea de Scaun. p. 214. ISBN 978-606-537-382-2. 
  4. ^ Mariana Celac, Octavian Carabela and Marius Marcu-Lapadat (). Bucharest Architecture - an annotated guide (în engleză). Ordinul Arhitecților din România. p. 82. ISBN 978-973-0-23884-6. 
  5. ^ Mariana Celac, Octavian Carabela and Marius Marcu-Lapadat (). Bucharest Architecture - an annotated guide (în engleză). Ordinul Arhitecților din România. p. 82. ISBN 978-973-0-23884-6. 
  6. ^ Marinache, Oana (). Ernest Donaud - visul liniei. Editura Istoria Artei. p. 79. ISBN 978-606-94042-8-7. 
  7. ^ Mariana Celac, Octavian Carabela and Marius Marcu-Lapadat (). Bucharest Architecture - an annotated guide (în engleză). Ordinul Arhitecților din România. p. 82. ISBN 978-973-0-23884-6. 
  8. ^ Popescu, Alexandru (). Casele și Palatele Bucureștilor. Editura Cetatea de Scaun. p. 185. ISBN 978-606-537-382-2. 
  9. ^ Popescu, Alexandru (). Casele și Palatele Bucureștilor. Editura Cetatea de Scaun. p. 202. ISBN 978-606-537-382-2.