Transnistria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol se referă la o regiune separatistă. Pentru alte sensuri, vedeți Transnistria (dezambiguizare).
Transnistria
De drept „Unitatea teritorială din stînga Nistrului” : UTSN, reg. autonomă a Rep. Moldova ;
De fapt „Republica Moldovenească Nistreană” :
RMN, autoproclamată.
Република Молдовеняскэ Нистрянэ
(Republica Moldovenească Nistreană)
Приднестрóвская Молдáвская Респýблика
(Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika)
Придністровська Молдавська Республіка
(Pridnistrovska Moldavska Respublika)
Drapelul Transnistriei Stema Transnistriei
Drapel Stemă
Devizănu are
ImnSlăvită să fii, Nistrenia
Amplasarea Transnistriei
Transnistria.
Roșu = terit. UTSN controlat de RMN;
roșu deschis = terit. al R. Moldova controlat de RMN.
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Tiraspol
46°51′N 29°38′E / 46.850°N 29.633°E / 46.850; 29.633
Limbi oficiale română (cu alfabet chirilic), rusă și ucraineană
Sistem politic republică prezidențială
 -  Președinte Evgheni Șevciuk
 -  Vice-președinte Alexandr Korolev
 -  Prim-ministru Tatiana Turanskaia
Independență
 -  declarată 2 septembrie 1990
nerecunoscută
 
Suprafață
 -  Total 4.163 km² 
Populație
 -  Estimare 2014 505 153 locuitori[1] 
 -  Recensământ 2004 555 347 locuitori 
 -  Densitate 121,3 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 
 -  Total $1,182 miliarde 
 -  Pe cap de locuitor $3.030 
Monedă rublă transnistreană
Prefix telefonic +373 5xx
Domeniu Internet .md (parte din Moldova)
Fus orar UTC + 2

Numele de Transnistria (rusă: Приднестровие) desemnează trei teritorii :

Acest articol se referă în principal la teritoriul transnistrean din Republica Moldova.

Statut politic[modificare | modificare sursă]

Transnistria din Republica Moldova este privită la nivel internațional și de guvernul Republicii Moldova ca o regiune autonomă a Moldovei (denumită „Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului” : UATSN), dar în fapt și-a declarat independența (sub numele de „Republica Moldovenească Nistreană”), cu capitala la Tiraspol. Acest lucru a provocat declanșarea conflictului din Transnistria. Regiunea are o populație majoritar slavă, vorbitoare de limbă rusă, care se teme de reunificarea cu România.

Parlamentul de la Chișinău a adoptat pe 22 iulie 2005 „Legea cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităților din stânga Nistrului”. Proiectul de lege prevăzut în controversatul „Plan Iușcenko” prevede că Transnistria se va constitui intr-o unitate teritorială autonomă (UTA) specială, în componența Republicii Moldova, statut asemănător cu cel al Găgăuziei. Organul reprezentativ al Transnistriei va fi Consiliul Suprem, care va adopta legi și acte normative cu caracter local, precum și „Legea fundamentală a Transnistriei”, care nu trebuie să vină în contradicție cu Constituția Republicii Moldova.

Puterea judecătorească este exercitată de judecătorii și organele de ordine, care sunt componente ale sistemului de instanțe judecătorești și organe de drept ale Moldovei.

Legea prevede că Transnistria are simbolurile sale, care se aplică alături de simbolurile Republicii Moldova. Limbile oficiale în Transnistria sunt limba moldovenească (română în baza grafiei chirilice), ucraineană și rusă. Transnistria are de asemenea dreptul să stabilească și să întrețină, în modul prevăzut de legislația Republicii Moldova, relații externe în domeniile economic, tehnico-științific și umanitar.

Conform legii, după îndeplinirea condițiilor privind demilitarizarea și democratizarea regiunii transnistrene, va fi desfășurat procesul de negocieri pentru elaborarea în comun a unei legi organice cu privire la statutul juridic special al Transnistriei, ce va constitui una din ultimele etape majore în reglementarea juridică a diferendului transnistrian.[2]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Perioada medievală[modificare | modificare sursă]

Harta etnică a teritoriilor de la est de Nistru din a doua jumătate a secolului XIX

La începutul Evului Mediu, slavii de răsărit îi numeau pe români (inclusiv moldoveni) „volohi”. Pe la 1150 este atestat în analele rusești poporul, probabil slavo-român, al Bolohovenilor, în timp ce o icoană din Lviv menționa existența unui voievod „voloh”, Ioan de Onut, prin preajma Hotinului. Istoricul rus N.P. Karamzin scria în 1892 în volumul IV al Istoriei Imperiului Rus, că orașul „Bolohov” menționat în cronica lui Nistor călugărul, se afla în guvernământul Podoliei, pe drumul de la Kiev la Halici.

În secolul al XVII-lea, în 1681, o parte din Transnistria a intrat în stăpînirea domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici au fost atunci organizate ca și orașele moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei, dovedită de condicile de socoteli și biruri ale acestora, a durat până în 1713. Centrele mai importante erau Movilăul - ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moșia Cantacuzineștilor, Dubăsari - ridicat în apropierea podului de dubase (luntre rotunde, de piele) construit de moldoveni, Silimbria, Iampol, Jaruga, Rașcău, Vasilcău. Trebuie de asemenea menționat că în pașalîcul turcesc vecin al Edisanului, voievodul Petru Șchiopul a trimis, în 1587, peste 15.000 de salahori și 3.000 de care pentru ridicarea cetății Oceacului (Ociakov în rusește), situat la extremitatea nordică a estuarului Niprului (în a cărui bifurcație se varsă Bugul). Mulți dintre acești lucrători au rămas în Edisan (viitoarea „Transnistrie”). Mihai Viteazul cerea, în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea „Oceacului de peste Nistru”.[3]

Perioada sovietică[modificare | modificare sursă]

Fosta RASS Moldovenească și Transnistria de azi

După crearea Uniunii Sovietice (30 decembrie 1922), la 12 octombrie 1924 guvernul sovietic a creat, pe teritoriile situate la est de râul Nistru, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene (RSS Ucraineană). Capitala se afla la Balta, un oraș în Ucraina de astăzi. Granițele RSSA Moldovenească au fost trasate astfel ca doar 30% din populație să fie moldoveni. În 1929 capitala a fost mutată la Tiraspol.

Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică (cu consimțământul Germaniei) în 1940, conform unui protocol expansionist secret atașat pactului de neagresiune germano-sovietic din 1939, pactul Hitler-Stalin. Aceast protocol a fost o premisă a așa-zisei „cortine de fiera” (expresie lansată de Winston Churchill în 1946, dar folosită pentru prima oară de ministrul de externe Tătărescu într-o scrisoare din toamna 1940 către Churchill, căruia i se plângea că „în ciuda garanțiilor date, nu mai știm absolut nimic de compatrioții noștri căzuți în mîinile sovietelor, ca și cum o cortină de fier s-ar fi prăvălit de-a curmezișul patriei noastre” ). La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău (Kișiniov în limba rusă), prin contopirea unei mari părți din Basarabia cu 6 din cele 14 raioane ale RSSA Moldovenească, iar restul a revenit RSS Ucrainiene. Conform lucrărilor istoricului rus Nikolai Feodorovici Bugai, peste 35.000 de moldoveni basarabeni sau transnistreni au fost în anul ce a urmat deportați spre Gulag (Kazahstan și Siberia), în timp ce o parte din populația ne-moldoveană, cea de convingeri comuniste (care se manifestase și mai înainte, de exemplu prin răscoala de la Tatarbunar) s-a dedat la jafuri și măceluri în dauna moldovenilor.[4]

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică. În înțelegere cu Germania nazistă (vezi Tratatul de la Tighina), România a preluat administrarea teritoriului dintre Nistru și Bug („Pivdennyy Buh” în ucraineană), de la Bar (Ucraina), în nord, până la Marea Neagră, în sud, pe care l-a administrat sub numele de „Transnistria” cu intenția să adune aici pe toți evreii din Bucovina și din Basarabia cu intenția de a îi „împuțina” (vezi Transnistria sub administrația românească (1941-1944) și operațiunea „curățirea terenului”). Această situație a rămas în vigoare până în august 1944, când trupele sovietice au revenit în Transnistria și în Basarabia (Moldova de Est). Tratatul de pace de la Paris din 1947 a dat Basarabia, nordul Bucovinei și Transnistria Uniunii Sovietice, iar diviziunile administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au fost din nou oficializate.

Majoritatea teritoriului dintre Nistru și Bug care fusese numit „Transnistria” de autoritățile române în al Doilea Război Mondial aparține Ucrainei. Doar o mică fîșie de-a lungul rîului Nistru a fost inclusă de autoritățile sovietice în RSS Moldovenească, iar în perioada destrămării URSS (august-decembrie 1991) a devenit de drept, parte a Republicii Moldova, provenită din RSSM, rămânând însă de fapt o parte a Uniunii sovietice iar după desființarea acesteia, o parte a Rusiei.

Republica separatistă[modificare | modificare sursă]

Harta etnică a Transnistriei conform recensământului organizat de autorităţile separatiste de la Tiraspol în anul 2004

În 1989, românii, majoritari în Moldova, au declarat ca limbă oficială limba română (cu denumirea de limba moldovenească). Într-o parte a Transnistriei, mai ales în orașul Tiraspol în care procentul populației românești este mai scăzut, s-a dezvoltat o mișcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană și, cu sprijinul trupelor rusești, a izbutit în urma confruntării armate din 1992 să preia controlul asupra celei mai mari părți a zonei transnistrene a Republicii Moldova, cît și a unei zone din Basarabia în jurul orașului Tighina.

În războiul civil din 1992 au murit aproximativ 200 de persoane, și au fost rănite circa 1500.[5]

După semnarea unui acord, rușii au decis să lase câteva mii de militari în zonă pentru a menține republica separatistă, astfel că guvernul moldovean nu mai are nici o autoritate asupra regiunii transnistrene, în afară de 6 sate din raionul Dubăsari.

Deși în 1994 a fost semnat un acord cu Moldova ce prevedea retragerea trupelor rusești din Transnistria, acesta nu a fost ratificat de Duma rusă și nu a fost urmat de nici-o retragere.

La 17 septembrie 2006, autoritățile separatiste transnistrene au organizat un referend privind soarta viitoare a Transnistriei, care a arătat că o majoritate largă sprijină independența față de Moldova și aderarea la Federația Rusă. Rezultatele acestui referend nu au fost însă recunoscute de comunitatea internațională.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Statistici vitale[modificare | modificare sursă]

Principalii indicatori demografici, 2013[6]:

Recensământ din 1989[modificare | modificare sursă]

Populația regiunii la recensământul din 1989 era de 546.000 de locuitori (fără orașul Tighina și celelalte localități basarabene controlate de separatiștii transnistreni). Ca urmare a situației economice și politice din zonă, recensămîntul din 2004 făcut de autoritățile separatiste din Tiraspol a arătat o scădere a populației cu aproximativ 150.000 de persoane (pe întreg teritoriul separatist, inclusiv zona Tighinei).

Circle frame.svg

Structura etnică a Transnistriei

     Băștinași declarați Moldoveni/Români (32.04%)

     Ruși (30.37%)

     Ucraineni (28.82%)

     Bulgari (2.50%)

     Găgăuzi (0.74%)

     Belaruși (0.69%)

     Germani (0.37%)

     Polonezi (0.32%)

     Celelalte etnii (4.15%)

Recensământ 2004[modificare | modificare sursă]

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Populația regiunii la recensământul din 2004 era de 555,347 locuitori (incluzând municipiul Tighina):

Grup etnic Populație  % din total*
Est-romanici declarați Moldoveni
Est-romanici declarați Români
177,635
253
31.99%
0.05%
Ruși 168,678 30.37%
Ucraineni 160,069 28.82%
Bulgari 13,858 2.50%
Găgăuzi 4,096 0.74%
Belaruși 3,811 0.69%
Germani 2,071 0.37%
Polonezi 1,791 0.32%
Evrei 1,259 0.23%
Țigani 507 0.09%
Alții/nedecl. 21,752 3.91%

Organizare administrativă[modificare | modificare sursă]

Harta politică a Transnistriei cu diferențele între UTSN de jure și RMN de facto.
Harta administrativă a Transnistriei.

Din punct de vedere administrativ, Transnistria este împărțită în 5 raioane:

  • Camenca (Каменка sau Kamenka),
  • Dubăsari (Дубоссарь sau Dubossar'),
  • Grigoriopol (Григориополь sau Grigoriopol'),
  • Rîbnița (Рыбница sau Rîbnița),
  • Slobozia (Слободзея sau Slobodzeia).

și un municipiu:

Deasemenea are 69 comune și 68 sate.

Teritoriile "Unității teritoriale autonome nistrene" de jure și "Republicii Moldovenești Nistrene" de facto nu corespund integral, deoarece șase comune la est de Nistru (Cocieri, Molovata Nouă, Corjova, Coșnița, Pârâta și Doroțcaia) au preferat să fie controlate de guvernul legal de la Chișinău, în timp ce autoritățile separatiste de la Tiraspol controlează municipiul Tighina (Bender) (cu satul Proteagailovka inclus) și comunele Gâsca și Chițcani, situate la vest de Nistru ; raionul Dubăsari este astfel împărțit în două unități, una legalistă, cealaltă separatistă.

Învățământ[modificare | modificare sursă]

Instituțiile de învățământ superior din Transnistria sunt:

  • Universitatea de stat din Transnistria
  • Filiala din Tighina a Universității de Stat din Transnitria
  • Filiala din Râbnița a Universității de Stat din Transnitria
  • Filiala din Tiraspol a Academiei de economie și drept din Moscova
  • Institutul de Drept "M. Kutuzov" din Tiraspol
  • Colegiul superior de Muzică "A.G. Rubinștein"
  • Institutul militar al Apărarii "T. G Șevcenko

Galerie[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Administrația civilă română în Transnistria, Olivian Verenca, Editura Universitas, 1993
  • Istoria Românilor din Transnistria: organizarea, cultura și jertfa lor, Ioan Silviu Nistor, Editura Eminescu, 1995

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ De la începutul anului, populația Transnistriei s-a redus cu 3,7 mii de oameni Timpul.md. 21.11.2013
  2. ^ Discursul domnului Marian LUPU, Presedinte al Parlamentului Republicii Moldova, "Republica Moldova: cum se vede in Uniunea Europeana", Londra, Chatham House, 2 februarie 2006
  3. ^ Ion Nistor : Istoria Românilor din Transnistria.
  4. ^ Н.Ф. Бугай «Выселение произвести по распоряжению Берии…» О депортации населения из Молдавской ССР в 40-50- е годы – Исторические науки в Молдавии. № 1 (Chișinău, 1991), și Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии : Лагеря, принудительный труд и депортация (Essen, Germania 1999).
  5. ^ Olga Căpățînă: Книга воинам / Cartea războiului, Chișinău 2000, ISBN 9975-9562-0-3.
  6. ^ ru Госслужба ПМР: Социально-экономическое развитие ПМР за 2012 год (окончательные данные)