Islanda

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ísland
Islanda

Islanda
Drapelul Islandei Stema Islandei
Drapel
Imnul naționalLofsöngur
(Imnul)
Amplasarea Islandei
Capitală Reykjavík
64°08′00″N 21°56′00″V / 64.13333°N 21.93333°V / 64.13333; -21.93333
Limbi oficiale islandeză (de facto)
Sistem politic republică
 -  Șef de stat Ólafur Ragnar Grímsson
 -  Șef de guvern Sigmundur Davíð Gunnlaugsson[*]
Independență față de Danemarca
 -  autonomie 1 februarie 1904 
 -  suveranitate 1 decembrie 1918 
 -  republică 17 iunie 1944 
Suprafață
 -  Total 103,001 km² 
 -  Apă (%) 2,7
Populație
 -  Recensământ  320.060 (2012) (locul 172)
 -  Densitate 3,1 loc/km² 
PIB (nominal) estimări 2005
 -  Total $15,9 de miliarde (locul 90)
IDU (2004) Green Arrow Up Darker.svg 0,960 (înalt) (locul 2)
Monedă coroană islandeză (ISK)
Prefix telefonic 354
Domeniu Internet .is
Fus orar UTC

Islanda[a] (în islandeză Ísland ˈistlant) este o țară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord și Oceanul Arctic. Are o populație de 325.671 de locuitori pe o suprafață de 103.000 km², ea fiind astfel cea mai rarefiat populată țară din Europa.[1] Capitala și cel mai mare oraș al țării este Reykjavík; zonele lui înconjurătoare din sud-vestul țării dețin două treimi din populație. Insula conține vulcani activi și izvoare geotermale. Interiorul ei constă în principal dintr-un platou caracterizat de câmpii nisipoase și de lavă, munți și ghețari, din care mai multe râuri glaciare curg către mare prin câmpia litorală. Islanda este încălzită de Curentul Golfului și are o climă temperată, în ciuda latitudinii mari la care se află, în apropierea cercului polar de nord.

Conform Landnámabók, colonizara islandei a început în 874 e.n., când căpetenia norvegiană Ingólfr Arnarson⁠(en) a devenit primul locuitor permanent al insulei.[2] În secolele ce au urmat, scandinavii au colonizat Islanda, aducând cu ei thralli⁠(en) de origine gaelică. Între 1262 și 1918, Islanda a fost o provincie norvegiană și apoi daneză. Țara a devenit independentă în 1918 și republică în 1944.

Până în secolul al XX-lea, Islanda s-a bazat mai ales pe pescuit și agricultură. Industrializarea pescăriilor și Planul Marshall implementat după al Doilea Război Mondial au adus prosperitate și Islanda a devenit una dintre cele mai bogate și mai dezvoltate țări din lume. În 1994, Islanda a devenit parte a Zonei Economice Europene⁠(en), ceea ce a susținut diversificarea economiei și serviciilor financiare.

Afectat de criza financiară economică, întregul sistem bancar al țării s-a prăbușit în octombrie 2008, ceea ce a dus la o gravă criză economică, la agitație politică substanțială, la Disputa Icesave⁠(en), și la instituirea controlului de capital. Economia a reușit să-și revină, în mare parte datorită unei puternice creșteri a turismului.[3][4][5]

Cu excepția controlului de capital încă neridicat, Islanda are în general o economie de piață, cu taxe relativ reduse față de alte țări din OCDE.[6] Ea menține un sistem social nordic, prin care oferă îngrijire sanitară universală și educație universitară cetățenilor ei.[7] Islanda ocupă locuri de frunte la stabilitate economică, politică și socială și la egalitate. În 2013, la Indicele Dezvoltării Umane, ocupa locul 13 în lume.[8]

Cultura islandeză este bazată pe moștenirea scandinavă. Majoritatea islandezilor sunt urmașii coloniștilor germanici și celtici. Limba islandeză, o limbă germanică de nord, a evoluat din nordica veche și este strâns înrudită cu feroeza și cu dialectele norvegiene vestice. Moștenirea culturală a țării cuprinde bucătăria tradițională, literatura și saga medievale. Islanda are cea mai mică populație dintre toate țările membre NATO și este singura care nu are o armată, apărarea țării fiind în sarcina unei paze de coastă cu armament restrâns.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Colonizarea și prima comunitate 874–1262[modificare | modificare sursă]

Debarcare vikingilor în Islanda – desen din secolul al XIX-lea, de Oscar Wergeland⁠(en).
Ingólfr Arnarson⁠(en) (în islandeza modernă: Ingólfur Arnarson), primul colonist scandinav care a locuit permanent Islanda

Conform Landnámabók și Íslendingabók⁠(en), călugării celți denumiți Papar⁠(en) ar fi trăit în Islanda înaintea sosirii coloniștilor scandinavi, posibil ca parte a unei misiuni hiberno-scoțiene. Săpături arheologice recente au scos la iveală la Hafnir, în peninsula Reykjanes, ruinele unei cabane. Datarea cu carbon arată că ea a fost abandonată cândva între 770 și 880.[9]

Exploratorul viking suedez Garðar Svavarsson⁠(en) a fost primul care a făcut înconjurul Islandei în 870 și a stabilit că este vorba de o insulă.[10] El a iernat acolo și a construit o casă la Húsavík⁠(en). Garðar a plecat în vara următoare, dar unul dintre oamenii săi, Náttfari⁠(en), a hotărât să rămână în urmă cu doi sclavi. Náttfari s-a stabilit în ceea ce astăzi se numește Náttfaravík și a devenit primul locuitor permanent al Islandei.[11][12]

Căpetenia nordică Ingólfr Arnarson⁠(en) și-a construit o gospodărie în Reykjavíkul de astăzi în anul 874. Ingólfr a fost urmat de mulți alți coloniști emigranți, în mare parte scandinavi cu thrallii⁠(en) lor, dintre care mulți erau irlandezi sau scoțieni. Până în 930, majoritatea terenului arabil al insulei fusese luat în proprietate; Althing, o adunare legislativă și judecătorească, a fost înființat pentru a reglementa Comunitatea Islandeză. Lipsa de teren arabil a servit drept imbold pentru colonizarea Groenlandei începând cu 986.[13] Perioada acestor colonizări timpurii a coincis cu Perioada Caldă Medievală⁠(en), când temperaturile erau similare celor de la începutul secolului al XX-lea.[14] În acest moment, circa 25% din teritoriul Islandei era acoperit cu păduri, față de 1% cât a mai rămas astăzi.[15] Creștinismul a fost adoptat prin consens pe la 999–1000, deși păgânismul nordic⁠(en) a mai persistat în rândurile unor segmente ale populației câțiva ani de atunci.

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

Ósvör, replică a unui vechi avanpost pescăresc de lângă Bolungarvík⁠(en)
Reprezentare din secolul al XIX-lea a unei adunări de Alþingi a Comunității Islandeze, desfășurat la Þingvellir

Comunitatea Islandeză a durat până în secolul al XIII-lea, când sistemul politic gândit de primii coloniști s-a dovedit incapabil să rezolve problema creșterii puterii căpeteniilor islandeze.[16] Luptele interne pentru putere și agitația populației din Epoca Sturlungilor⁠(en) a dus la semnarea Vechiului Legământ⁠(en) în 1262, prin care s-a pus capăt Comunității independente și a adus Islanda sub coroana norvegiană. Posesiunea Islandei a trecut în 1415 la Uniunea de la Kalmar⁠(en), când regatele Norvegiei, Danemarcei și Suediei s-au unit. După ieșirea Suediei din această uniune în 1523, Islanda a rămas dependență norvegiană, ca parte a regatului Danemarca–Norvegia.

În secolele ce au urmat, Islanda a devenit una dintre cele mai sărace țări ale Europei. Solul nefertil, erupțiile vulcanice, despădurirea și clima dificilă au făcut ca viața să fie grea într-o societate în care subzistența depindea aproape exclusiv de agricultură. Moartea neagră a pătruns în Islanda de două ori, prima dată în 1402–1404 și din nou în 1494–1495.[17] Prima epidemie a ucis între 50% și 60% din populație, iar a doua între 30% și 50%.[18]

Reforma și începuturile Epocii Moderne[modificare | modificare sursă]

Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, ca parte a Reformei Protestante, regele Christian al III-lea al Danemarcei a început să impună tuturor supușilor săi luteranismul. Jón Arason⁠(en), ultimul episcop catolic de Hólar⁠(en), a fost decapitat în 1550 împreună cu doi dintre fiii lui. Țara a devenit oficial luterană și luteranismul a rămas de atunci religia dominantă.

În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, Danemarca a impus Islandei niște restricții comerciale dure⁠(en). Dezastrele naturale, inclusiv erupțiile vulcanice și bolile, au contribuit la scăderea populației. Pirații din diferite țări, inclusiv de pe Coasta Barbară, au venit în expediții de jaf la așezările de pe coastă și au răpit oameni, luându-i ca sclavi.[19][b] O mare epidemie de variolă a ucis în secolul al XVIII-lea o treime din populație.[20][21] În 1783, vulcanul Laki⁠(en) a erupt, cu efecte devastatoare.[22] În anii de după erupție, perioadă denumită Greutățile Ceții⁠(en) (în islandeză, Móðuharðindin), peste jumătate din animale au murit. Circa un sfert din populație a murit în foametea ce a urmat.[23]

Mișcarea pentru independență 1814–1918[modificare | modificare sursă]

În 1814, în urma Războaielor Napoleoniene, regatul Danemarca-Norvegia a fost despărțit în două regate separate prin tratatul de la Kiel, dar Islanda a rămas dependentă de Danemarca. De-a lungul secolului al XIX-lea, clima țării a continuat să se răcească, ceea ce a dus la o emigrație masivă în Lumea Nouă, în special în regiunea Gimli⁠(en), Manitoba, Canada, localitate poreclită de atunci Noua Islandă⁠(en). Circa 15.000 de oameni au emigrat, dintr-o populație totală de 70.000.[24]

Conștiința națională a apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, inspirată fiind de ideile naționalismului romantic din Europa continentală. O mișcare pentru independența Islandei a început să se formeze în anii 1850 sub conducerea lui Jón Sigurðsson⁠(en), pe baza naționalismului islandez incipient inspirat de Fjölnismenn⁠(en) și de alți intelectuali islandezi cu studii în Danemarca. În 1874, Danemarca a acordat Islandei o constituție și o autonomie limitată. Autonomia a fost extinsă în 1904, iar Hannes Hafstein⁠(en) a fost primul care a îndeplinit funcția de ministru pentru Islanda⁠(en) în cabinetul danez.

Regatul Islandei 1918–1944[modificare | modificare sursă]

HMS Berwick⁠(en) a condus invazia britanică a Islandei

Actul de Uniune Dano-Islandeză⁠(en), acord semnat cu Danemarca la 1 decembrie 1918 și valabil 25 de ani, recunoștea Islanda ca stat complet suveran, aflat în uniune personală cu Danemarca. Guvernul Islandei a înființat ambasadă la Copenhaga și a cerut Danemarcei să se ocupe de politica externă a Islandei. Ambasadele daneze din toată lumea au început să arboreze două steme și două drapele: ale Regatului Danemarcei și ale Regatului Islandei.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Islanda și-a declarat neutralitatea, alături de Danemarca. După ce Germania a ocupat Danemarca⁠(en) la 9 aprilie 1940, Althingul a înlocuit regele cu un regent și a declarat că guvernul islandez trebuie să preia controlul asupra afacerilor sale externe și asupra altor probleme de care până atunci se ocupa Danemarca. O lună mai târziu, forțele armate britanice au invadat și au ocupat țara⁠(en), încălcând neutralitatea islandeză. În 1941, ocupația a fost preluată de Statele Unite, pentru ca Regatul Unit să-și utilizeze trupele în altă parte, aranjament pe care în cele din urmă l-au acceptat și autoritățile islandeze.

Republică independentă, 1944–prezent[modificare | modificare sursă]

Ciocnirea unui vas islandez cu unul britanic în Oceanul Atlantic în timpul „Războaielor Morunului”⁠(en)

La 31 decembrie 1943, Actul de Uniune Dano-Islandeză⁠(en) a expirat după 25 de ani. Începând cu 20 mai 1944, islandezii au votat într-un referendum de patru zile propunerile de a încheia uniunea personală cu Danemarca, de a aboli monarhia și de a înființa o republică. Rezultatul a fost 97% din voturi pentru încheierea uniunii și 95% în favoarea noii constituții republicane.[25] Islanda a devenit oficial republică la 17 iunie 1944, cu Sveinn Björnsson⁠(en) primul președinte.

În 1946, forțele de ocupație ale Aliaților au părăsit Islanda. Țara a devenit oficial membru NATO la 30 martie 1949, în ciuda unor controverse și proteste ce au avut loc în țară⁠(en). La 5 mai 1951, s-a semnat un acord de apărare cu Statele Unite. Soldații americani s-au întors în Islanda sub egida Forței de Apărare a Islandei⁠(en), și a rămas acolo de-a lungul întregului Război Rece. SUA și-au retras ultimele forțe la 30 septembrie 2006.

Islanda a prosperat în timpul războiului. Perioada imediat de după război a fost urmată de o creștere economică substanțială, condusă de industrializarea pescuitului și de programele Planului Marshall, prin care islandezii au primit cel mai mult ajutor pe cap de locuitor dintre toate țările europene (209 dolari, în timp ce Olanda distrusă de război era pe locul doi, la distanță, cu doar 109 dolari).[26][27]

Anii 1970 au fost marcați de Războaiele Morunului⁠(en) — dispute cu Regatul Unit pe tema extinderii limitelor de pescuit ale Islandei până la 200 de mile în largul coastelor. Islanda a găzduit un summit la Reykjavík în 1986⁠(en) între președintele Statelor Unite Ronald Reagan și premierul sovietic Mihail Gorbaciov, în care s-au făcut pași importanți către dezarmarea nucleară⁠(en). După câțiva ani, Islanda a devenit prima țară care a recunoscut independența Estoniei, Letoniei și Lituaniei, care s-au separat de URSS. În anii 1990, țara și-a extins rolul pe plan internațional, dezvoltând o politică orientată către cauze umanitare și de menținere a păcii. În acest scop, Islanda a furnizat ajutoare și expertiză diferitelor misiuni de intervenție coordonate de NATO în Bosnia, Kosovo și în Irak⁠(en).[28]

Islanda a aderat la Zona Economică Europeană⁠(en) în 1994, după care economia s-a liberalizat și s-a diversificat mult. Relațiile economice internaționale au crescut mai mult după 2001, când proaspăt dereglementatele bănci islandeze au început să acumuleze cantități masive de datorii externe, contribuind la o creștere cu 32% a venitului național brut⁠(en) între 2002 și 2007.[29][30]

Explozia economică și criza[modificare | modificare sursă]

În anii 2003–2007, după privatizarea sectorului bancar sub guvernul lui Davíð Oddsson⁠(en), Islanda a trecut către o economie bazată pe investiții străine și pe servicii financiare.[31] Ea devenea rapid una dintre cele mai prospere țări din lume, dar a fost lovită puternic de o criză financiară majoră⁠(en).[31] Criza a avut ca rezultat cea mai mare emigrare din Islanda de la 1887 până atunci, un număr de 5.000 de oameni părăsind țara în 2009.[32] Economia Islandei s-a stabilizat sub guvernul Jóhannei Sigurðardóttir, și a crescut cu 1,6% în 2012.[33] Numeroși islandezi au rămas însă nemulțumiți de starea economiei, de promisiunile neonorate și de politicile de austeritate ale guvernului, astfel încât Partidul Independenței⁠(en) a revenit la putere într-o coaliție cu Partidul Progresist⁠(en) după alegerile din 2013.[34]

Geografie[modificare | modificare sursă]

Harta fizică generală

Islanda se află la limita între Oceanele Atlantic și Arctic. Insula principală se află în întregime la sud de cercul polar de nord, care trece prin mica insulă islandeză Grímsey⁠(en) aflată în largul coastei nordice a insulei principale. Țara se află între paralelele de 63° și 67° latitudine nordică și între meridianele de 25° și 13 grade longitudine vestică.

Islanda este mai aproape de Europa continentală decât de America de Nord continentală; astfel, insula este de regulă inclusă în Europa din motive istorice, politice, culturale și practice. Din punct de vedere geologic, insula cuprinde părți din ambele plăci continentale. Cel mai apropiat uscat este Groenlanda (290 km). Cele mai apropiate uscaturi din Europa sunt Insulele Feroe (420 km); insula Jan Mayen (570 km); insulele Shetland și Hebridele Exterioare, ambele la circa 740 km; coastele scoțiene ale Marii Britanii și Orkney, ambele la circa 750 km. Coastele Norvegiei și deci continentul european propriu-zis se află la circa 970 km distanță.

Trei peisaje islandeze tipice.

Islanda este a 18-a cea mai mare insulă din lume, și a doua insulă a Europei după Marea Britanie. Insula principală are 101.826 km², dar întreaga țară cuprinde 103.000 km² de uscat, dintre care 62,7% este tundră. Există treizeci de insule minore aparținând arhipelagului islandez, inclusiv puțin populata Grímsey și arhipelagul Vestmannaeyjar. Lacurile și ghețarii acoperă 14,3% din suprafață; doar 23% conține vegetație.[35] Cele mai mari lacuri sunt Þórisvatn⁠(en) (lac de acumulare): 83–88 km² și Þingvallavatn⁠(en): 82 km²; alte lacuri importante sunt și Lagarfljót⁠(en) și Mývatn⁠(en). Jökulsárlón⁠(en) este cel mai adânc, având 248 m.[36]

Geologic, Islanda face parte din Dorsala Atlantică, zonă din mijlocul oceanului unde scoarța oceanică se depărtează și se formează altă scoarță. Această zonă a dorsalei oceanice se află peste o pană a mantalei, făcând ca Islanda să se înalțe deasupra nivelului mării. Dorsala marchează limita între Placa Eurasiatică și Placa Nord-Americană, iar Islanda a apărut prin procesele de rifting și acreție⁠(en) prin fenomene vulcanice de-a lungul dorsalei.[37]

Coasta de 4.970 de kilometri a Islandei este punctată de numeroase fiorduri, zone în care se află și majoritatea așezărilor. Interiorul insulei, Înălțimile Islandei⁠(en), este o zonă rece și nelocuibilă, cu nisip, munți și câmpii de lavă. Marile orașe sunt capitala Reykjavík, cu orașele înconjurătoare Kópavogur, Hafnarfjörður și Garðabær, localitatea Reykjanesbær aflată în împrejurimi, unde se află aeroportul internațional, și orașul Akureyri din nordul Islandei. Insula Grímsey de pe cercul polar de nord conține cea mai nordică zonă locuită din Islanda.[38] Islanda are trei parcuri naționale: Vatnajökull⁠(en), Snæfellsjökull⁠(en), și Þingvellir⁠(en).[39] Țara este considerată un „puternic performer” în protecția mediului, fiind clasată pe locul 13 după Indicele Performanței Ecologice calculat de Universitatea Yale în 2012.[40]

Geologia[modificare | modificare sursă]

Geysir din valea Haukadalur⁠(en), izvor geotermal care a dat numele gheizerelor, cel mai vechi cunoscut în lume

Pământ foarte tânăr din punct de vedere geologic, Islanda se află atât pe punctul fierbinte islandez⁠(en) cât și pe Dorsala Atlantică, care trece chiar prin ea. Această poziție face ca insula să fie foarte activă din punct de vedere geologic, având numeroș vulcani activi, cei mai importanți fiind Hekla, Eldgjá⁠(en), Herðubreið⁠(en) și Eldfell⁠(en).[41] Erupția vulcanului Laki⁠(en) din 1783–1784 a dus la o foamete în care a murit o pătrime din populația insulei.[42] Mai mult, acea erupție a produs nori de praf și ceață în aproape toată Europa și în părți din Asia și Africa timp de mai multe luni, afectând clima și din alte zone.[43]

Islanda are numeroase gheizere, între care Geysir, de la care vine și cuvântul, dar și celebrul Strokkur⁠(en), care erupe la fiecare 5–10 minute. După o fază de inactivitate, Geysir a reluat erupțiile după o serie de cutremure în 2000. Geysir și-a redus apoi însă din nou activitatea și erupe rar.

Fiind disponibilă energia geotermală pe scară largă, și prin exploatarea a numeroase râuri și cascade pentru energie hidroelectrică, majoritatea locuitorilor au acces la apă caldă, încălzire și electricitate ieftină. Insula este formată în principal din bazalturi, lave cu conținut redus de dioxid de siliciu, asociată vulcanismului efuziv⁠(en) care apare și în Hawaii. Islanda are însă o varietate de tipuri de vulcani, (compoziți și de fisură), mulți producând lave mai evoluate, cum ar fi riolitele⁠(en) și andezite⁠(en). Islanda are sute de vulcani, dintre care 30 de sisteme vulcanice sunt active.[44]

Surtsey, una dintre cele mai tinere insule din lume, face parte din Islanda. Denumită după personajul mitologic Surtr⁠(en), ea s-a ridicat deasupra oceanului într-o serie de erupții vulcanice între 8 noiembrie 1963 și 5 iunie 1968.[38] Doar cercetătorii care cercetează colonizarea noii insule de către viața de uscat au voie să viziteze insula.[45]

La 21 martie 2010, vulcanul Eyjafjallajökull din sudul Islandei a erupt pentru prima oară după 1821, obligând 600 de oameni să-și părăsească locuințele.[46] Alte erupții de la 14 aprilie au obligat alte sute de oameni să-și părăsească locuințele.[47] Norul de cenușă vulcanică a produs perturbări majore ale traficului aerian în întreaga Europă.[48]

Clima[modificare | modificare sursă]

Ghețarul Eyjafjallajökull, unul dintre cei mai mici ghețari din Islanda

Clima zonelor de coastă ale Islandei este subpolară oceanică. Curentul Atlanticului de Nord asigură temperaturi medii annuale mai ridicate decât în majoritatea locurilor de la latitudini similare. Climă asemănătoare se întâlnește în Insulele Aleutine, în Peninsula Alaska și în Țara Focului, deși toate aceste regiuni sunt mai apropiate de Ecuator. În ciuda apropierii de zona arctică, coastele Islandei nu sunt blocate de gheață deloc pe timpul iernii. Incursiunile ghețurilor sunt rare, ultima fiind înregistrată pe coasta de nord în 1969.[49]

Clima variază de la o zonă la alta a insulei. În general, coasta sudică este mai caldă, mai umedă și mai vântoasă decât nordul insulei. Înălțimile din centru sunt cele mai reci zone ale țării. Șesurile interioare din nord sunt cele mai aride. Iarna cade mai multă zăpadă în nord decât în sud.

Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată a fost de 30,5 °C la 22 iunie 1939 la Teigarhorn pe coasta de sud-est. Cea mai scăzută a fost de −38 °C la 22 ianuarie 1918 la Grímsstaðir și la Möðrudalur în nord-est. Recordurile de temperatură pentru Reykjavík sunt de 26,2 °C la 30 iulie 2008, și de −24,5 °C la 21 ianuarie 1918.

Biodiversitatea[modificare | modificare sursă]

Există circa 1.300 de specii de insecte cunoscute în Islanda, un număr mic comparativ cu al altor țări (în toată lumea au fost descrise peste un milion de specii). Singurul mamifer terestru indigen găsit de oameni la sosirea lor pe insulă a fost vulpea polară,[50] sosită pe insulă la sfârșitul Erei Glaciare, mergând pe marea înghețată. În cazuri rare, vântul a adus pe insulă și lilieci, dar aceștia nu se pot înmulți aici. Urșii polari sosesc ocazional din Groenlanda, dar ei doar vizitează insula, neexistând o populație islandeză de urși polari.[51] Nu există reptile sau amfibieni autohtoni.[52]

Din punct de vedere fitogeografic, Islanda aparține provinciei Arctice a regiunii Circumboreale⁠(en) din cadrul regatului Boreal⁠(en). Circa trei sferturi din insulă sunt zone sterpe, fără vegetație; cea mai mare parte a plantelor o constituie iarba pășunilor consumată regulat de erbivorele domestice. Cel mai des întâlnit copac autohton din Islanda este mesteacănul nordic (Betula pubescens⁠(en)), care în trecut forma păduri ce acopereau mare parte din țară, alături de plopi tremurători, sorbi (Sorbus aucuparia⁠(en)), ienuperi și alți copaci mai mici, mai ales sălcii.

La începutul colonizării umane, insula era extensiv împădurită. La sfârșitul secolului al XII-lea, Íslendingabók⁠(en), Ari cel Înțelept⁠(en), o descria ca „împădurită de pe munți până la țărmul mării”.[53] Colonizarea umană permanentă a perturbat mult ecosistemul izolat de soluri vulcanice în strat subțire și biodiversitatea deja redusă. Pădurile au fost exploatate masiv de-a lungul secolelor pentru lemne de foc și cherestea.[50] Despădurirea, deteriorarea climei în timpul Micii Ere Glaciare⁠(en) și pășunatul excesiv al turmelor de oi importate de coloniști au produs o pierdere critică de sol vegetal în urma eroziunii. Astăzi, multe ferme au fost abandonate. Trei sferturi din suta de mii de kilometri pătrați ai Islandei sunt afectați de eroziunea solului, dintre care optsprezece mii de kilometri pătrați atât de grav încât nu mai pot fi folosiți.[53] Doar câteva mici crânguri de mesteceni mai există acum în rezervații izolate. Plantarea de noi păduri a crescut numărul de arbori, dar încă nu se compară cu pădurile de la început. Între pădurile plantate se numără și specii alogene.[50] Cel mai înalt arbore din Islanda este un molid sitka⁠(en) plantat în 1949 la Kirkjubæjarklaustur⁠(en); el a fost măsurat la 25,2 m înălțime în 2013.[54]

Vulpea polară este singurul mamifer autohton de uscat din Islanda și a fost singurul mamifer de uscat prezent aici înainte de sosirea omului

Între animalele Islandei se numără oaia⁠(en) și vaca islandeză⁠(en), găinile, caprele, caii, și ciobănescul islandez⁠(en), toate rase de animale domestice importate de Europeni. Între animalele sălbatice se numără vulpea polară, nurca, șoareci, șobolani, iepuri și reni. Urșii polari vizitează ocazional insula, călătorind pe iceberguri din Groenlanda. În iunie 2008, au sosit doi urși polari în aceeași lună.[55] Între mamiferele marine din apele din jurul insulei se numără foca obișnuită (Phoca vitulina) și cea cenușie⁠(en) (Halichoerus grypus). În apele oceanului din jurul Islandei trăiesc numeroase specii de pești, industria pescuitului fiind o mare parte a economiei Islandei, ea reprezentând aproximativ jumătate din exporturile totale ale țării. Păsările, mai ales cele marine, sunt o parte importantă a ecosistemului islandez. Papagalii de mare, lupii de mare și pescărușii cu trei degete⁠(en) cuibăresc pe stâncile litoralului.[56]

Vânătoarea comercială de balene se practică cu intermitențe[57][58] împreună cu vânătoarea în scopuri științifice.[59] Observarea balenelor a devenit o parte importantă a economiei Islandei începând cu 1997.[60]

Politică[modificare | modificare sursă]

Islanda are un sistem politic multipartit în dihotomie stânga-dreapta. În urma alegerilor legislative din 2013⁠(en), cele mai mari partide sunt Partidul Independenței⁠(en) (Sjálfstæðisflokkurinn), de centru-dreapta și Partidul Progresist⁠(en) (Framsóknarflokkurinn) de centru. Alte partide politice reprezentate în Althing sunt Alianța Social-Democrată⁠(en) (Samfylkingin) de centru-stânga, Mișcarea Verde-Stânga⁠(en) (Vinstrihreyfingin – grænt framboð), Viitorul Luminos⁠(en) (Björt framtíð), și Partidul Piraților din Islanda⁠(en) (Píratar). Există numeroase alte grupări mici la nivel local, dintre care majoritatea au candidați doar la alegerile locale din o singură comună.

Islanda a fost prima țară din lume în care s-a format un partid politic alcătuit și condus numai de femei.[61] Denumit „Lista Femeilor” sau „Alianța Femeilor” (Kvennalistinn), el a apărut în 1983 cu scopul de a promova nevoile politice, economice și sociale ale femeilor. După ce a participat la alegerile legislative, Lista Femeilor a contribuit la creșterea numărului de femei parlamentar cu 15%.[62] Deși s-a desființat în 1999, fuzionând cu Alianța Social-Democrată, el și-a lăsat amprenta asupra politicii islandeze: toate marile partide au o cotă minimă de 40% pentru femei, iar în 2009 aproape o treime din parlamentari erau femei, față de media globală de 16%.[63]

În 2011, Islanda se clasa pe locul al doilea în lume la puterea instituțiilor democratice[64] și pe locul al treisprezecelea la capitolul transparență a guvernării.[65] Țara are un nivel ridicat de participare civică, cu prezență la vot de 81,4% la cele mai recente alegeri,[66] față de media OCDE de 72%. Doar 50% dintre islandezi afirmă însă că au încredere în instituțiile politice, număr care se află puțin sub media OCDE de 56% (foarte probabil o consecință a scandalurilor politice din urma crizei financiare islandeze⁠(en)).[67]

Guvernarea[modificare | modificare sursă]

Islanda este o democrație reprezentativă și republică parlamentară. Parlamentul modern, Alþingi (scris și Althing în engleză și în alte limbi în care pronunția literi þ este neintuitivă), a fost înființat în 1845 drept organism consultativ pentru monarhul danez. El a fost la acea vreme văzut ca o reînființare a adunării formate în 930 în perioada Comunității⁠(en) și suspendat în 1799. În consecință „se poate spune că este cea mai veche democrație parlamentară din lume”[68] Actualmente, Althingul unicameral are 63 de membri, aleși pe o perioadă maximă de patru ani.[69] Președintele este ales prin vot direct pentru un mandat de patru ani, fără limită a numărului de mandate. Alegerile prezidențiale, legislative și locale se țin separat o dată la patru ani.[70]

Sediul Guvernului Islandei și al biroului primului ministru

Președintele Islandei⁠(en) are rol mai degrabă ceremonial și diplomatic, dar are drept de veto asupra legilor votate de parlament, și le poate supune unui referendum național. Actualul președinte este Ólafur Ragnar Grímsson. Șeful guvernului este primul ministru (actualmente Sigmundur Davíð Gunnlaugsson⁠(en)) care, împreună cu Guvernul⁠(en), este responsabil de autoritatea executivă. Guvernul este numit de președinte după alegerile legislative generale; această numire este de regulă negociată cu liderii partidelor politice, care hotărăsc între ei ce partide pot forma guvernul și cum să-și împartă funcțiile, pentru a avea susținere majoritară în Althing. Abia după ce liderii de partide ajung la o concluzie între ei, sau după ce trece o perioadă de timp rezonabilă, președintele își exercită această putere și numește personal guvernul. Președintele nu a acționat unilateral în formarea guvernului niciodată de la formarea republicii în 1944, dar în 1942 regentul Sveinn Björnsson⁠(en), care fusese pus în această funcție de către Althing în 1941, a numit un guvern neparlamentar. Regentul avea la acea dată toate atribuțiile actuale ale unui președinte și Sveinn avea să devină primul președinte al țării în 1944.

Guvernele Islandei au fost dintotdeauna guverne de coaliție, cu două sau mai multe partide, niciun partid politic neobținând vreodată o majoritate în Althing în perioada republicană. Limitele puterii politice deținute de președinte este subiect de dispută între politologii islandezi; unele stipulări ale constituției par să dea președintelui puteri importante, dar alte stipulări și tradiții politice sugerează altceva. În 1980, islandezii au ales-o președinte pe Vigdís Finnbogadóttir, prima femeie din lume aleasă în funcția de șef de stat prin vot popular direct. Ea s-a retras din funcție în 1996. În 2009, Islanda a devenit prima țară din lume al cărui șef de guvern este homosexual recunoscut, atunci când Jóhanna Sigurðardóttir a devenit prim ministru.[71]

Împărțirea administrativă[modificare | modificare sursă]

Islanda este împărțită în regiuni, circumscripții și comune. Există opt regiuni utilizate în principal în scopuri statistice; jurisdicțiile tribunalelor districtuale folosesc și ele o versiune mai veche a împărțirii pe regiuni.[38] Până în 2003, circumscripțiile pentru alegerile legislative erau aceleași cu regiunile, dar printr-un amendament la Constituție, ele au fost modificate la forma actuală, cu șase circumscripții⁠(en):

  • Reykjavík Nord și Reykjavík Sud (regiuni ale orașului);
  • Sud-Vest (patru zone urbane necontigue din jurul Reykjavíkului);
  • Nord-Vest și Nord-Est (jumătatea nordică a Islandei, împărțită în două); și
  • Sud (jumătatea sudică a Islandei, excluzând Reykjavíkul și suburbiile lui).

Această modificare a fost făcută pentru a echilibra ponderea diferitelor unități administrative ale țării, întrucât în trecut un vot dat într-o zonă mai rarefiat populată a țării avea o greutate mai mare decât unul dat în orașul Reykjavík. Noul sistem a redus, dar nu a eliminat total acest dezechilibru.[38]

În Islanda există 74 de comune care se ocupă de administrația locală, atribuțiile lor fiind în domenii ca școlile, transportul și zonarea. Acestea sunt de fapt diviziunile Islandei de nivelul al doilea, întrucât circumscripțiile nu sunt utilizate decât la alegeri și în scopuri statistice. Reykjavík este de departe cea mai populată comună, fiind de circa patru ori mai mare decât Kópavogur, a doua ca mărime.[38]

Relații externe[modificare | modificare sursă]

Prim-miniștrii nordici în 2010; în centru, șefa guvernului islandez de atunci, Jóhanna Sigurðardóttir

Islanda, țară membră ONU, NATO, EFTA și OCDE, întreține relații diplomatice și comerciale cu practic toate țările lumii, dar legăturile sale cu țările Nordice, cu Germania, cu Statele Unite, cu Canada și cu alte țări NATO sunt deosebit de apropiate. Istoric, datorită similitudinilor culturale, economice și lingvistice, Islanda este țară nordică, și participă la mecanisme de cooperare interguvernamentală prin Consiliul Nordic.

Islanda este membră a Zonei Economice Europene⁠(en) (EEA), ceea ce îi permite acces la piața unică a Uniunii Europene. Nu este însă membră a UE, dar în iulie 2009 parlamentul islandez, Althingul, a votat pentru a cere aderarea la UE[72] și a depus oficial cererea la 17 iulie 2009.[73] În 2013 însă, sondajele de opinie arătau că numeroși islandezi se opun aderării; după alegerile din 2013⁠(en), cele două partide ce au format noul guvern – Partidul Progresist de centru și Partidul Independenței, de dreapta – au anunțat că vor organiza un referendum pe tema aderării la UE.[74]

Armata[modificare | modificare sursă]

Islanda nu are o armată regulată⁠(en). Forțele Aeriene ale SUA au menținut între patru și șase interceptoare la baza de la Keflavík⁠(en), până la retragerea lor la 30 septembrie 2006. Începând cu luna mai 2008, țările NATO au desfășurat periodic avioane de luptă pentru a patrula spațiul aerian islandez în cadrul misiunii Icelandic Air Policing⁠(en).[75][76] Islanda a susținut Invazia Irakului din 2003 în ciuda unor controverse în sânul opiniei publice, desfășurând în Irak o echipă de dezamorsare bombe a Pazei de Coastă⁠(en),[77] înlocuită apoi de membri ai Unității de Răspuns Rapid la Crize. Islanda a participat și la conflictul actual din Afganistan și la bombardarea Iugoslaviei în 1999. În ciuda crizei financiare, prima navă nouă de patrulare⁠(en) în ultimele decenii a fost lansată la apă la 29 aprilie 2009.[78]

Islandezii sunt mai ales mândri de rolul pe care l-au jucat prin găzduirea istoricului summit Reagan–Gorbaciov⁠(en) de la Reykjavík din 1986, care a pus bazele sfârșitului Războiului Rece. Principalele dispute internaționale în care a fost implicată Islanda de-a lungul istoriei sunt dezacorduri pe marginea drepturilor de pescuit. Un conflict cu Regatul Unit a dus la o serie de așa-numite „Războaie ale Morunului” în anii 1952–1956 pe tema extinderii zonei de pescuit a Islandei de la 3–4 mile marine, în 1958–61 la 12 mile marine, apoi din nou în 1972–73 la 50 mile marine; și în 1975–76 la 200 mile marine.

Conform Indicele Global al Păcii⁠(en), Islanda este cea mai pașnică țară din lume, datorită lipsei forțelor armate, criminalității reduse, și nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.[79]

Economie[modificare | modificare sursă]

Akureyri este cel mai mare oraș din Islanda în afara regiunii Capitalei. Majoritatea satelor funcționează pe baza industriei pescuitului, care furnizează 40% din exporturile Islandei

În 2007, Islanda avea al șaptelea PIB pe cap de locuitor din lume în valoare absolută (54.858 de dolari) și al cincilea după PIB pe cap de locuitor ajustat după paritatea puterii de cumpărare (40.112 de dolari). Circa 85% din producția de energie primară din Islanda provine din surse regenerabile produse pe plan intern.[80] Utilizarea abundentei de energie hidroelectrică și geotermală a făcut ca Islanda să fie cel mai mare producător de energie electrică din lume pe cap de locuitor.[81] Ca urmare a angajamentului său în favoarea energiei regenerabile, Indicele Global al Economiei Verzi pe 2014 a pus Islanda între cele mai verzi 10 economii ale lumii.[82] Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi și implică 7% din forța de muncă.[38] Economia este vulnerabilă la scăderea efectivelor de pești și la scăderea prețurilor pe piața mondială a principalelor mărfuri de export: pește și produse din pește, aluminiu și and fish products, aluminium, and ferosiliciu. În trecut, a jucat un rol important și vânatul de balene. Islanda încă se bazează masiv pe pescuit, dar importanța acestei ramuri este în scădere, de la o pondere în cadrul exporturilor de 90% în anii 1960 la 40% în 2006.[83]

Până în secolul al XX-lea, Islanda s-a aflat printre cele mai sărace țări din Europa de Vest. Actualmente, ea a devenit una dintre cele mai dezvoltate țări din lume. Creșterea economică puternică făcuse ca Islanda să se claseze pe primul loc după Indicele Dezvoltării Umane al ONU în 2007–2008,[8] deși în 2011 indicele său a căzut pe locul al 14-lea în urma crizei economice. Chiar și așa, conform Economist Intelligence Index pe 2011, Islanda era pe locul 2 în lume la calitatea vieții.[84] După coeficientul Gini⁠(en), Islanda are și una dintre cele mai scăzute rate ale inegalității veniturilor din lume,[85] și prin ajustarea pentru inegalitate, IDU-ul său urcă pe locul 5.[86] Rata șomajului în Islanda a scăzut constant de la criză, 4,8% din forța de muncă fiind șomeră în iunie 2012, față de 6% în 2011 și 8,1% în 2010.[38][87][88]

Numeroase partide politice rămân adversare aderării la UE, în principal din cauza îngrijorării islandezilor că ar putea pierde controlul asupra resurselor naturale (în special asupra reglementărilor pescuitului).[89] Moneda națională a Islandei este coroana islandeză⁠(en) (ISK).

Un sondaj publicat în 5 martie 2010 de către Capacent Gallup a arătat că 31% dintre cei intervievați erau în favoarea adoptării monedei euro și 69% se opuneau.[90] Un alt sondaj din februarie 2012 arăta că 67,4% din islandezi ar respinge aderarea la UE într-un referendum.[91]

Grafic al exporturilor de mărfuri ale Islandei

Economia Islandei s-a diversificat în industrii producătoare și de servicii în ultimul deceniu, inclusiv cu dezvoltarea de software, biotehnologie și finanțe; industria înseamnă circa un sfert din activitatea economică, în timp ce serviciile înseamnă circa 70%.[92] În ciuda hotărârii de a relua vânătoarea comercială de balene în 2006, sectorul turismului este în expansiune, mai ales în domeniul ecoturismului și al observării balenelor. În medie, Islanda primește circa 1,1 milioane de vizitatori anual, adică peste triplul populației permanente.[67] Agricultura Islandei, care reprezintă 5,4% din PIB,[38] constă în principal din cultivarea cartofilor, a legumelor verzi în sere, creșterea oilor pentru carne și lapte.[38] Centrul financiar al țării este Borgartún⁠(en) din Reykjavík, unde își au sediul numeroase companii și trei bănci de investiții. Piața de acțiuni a Islandei, Iceland Stock Exchange (ISE), a fost înființată în 1985.[93]

Island se clasează pe locul 27th după Indicele Libertății Economice pe 2012, mai jos decât în anii anteriori dar încă între cele mai libere din lume.[94] În 2012, se afla pe locul 30 după Indicele Competitivității Globale al Forumului Economic Mondial, în urcare cu un loc față de 2011.[95] Conform Indicelui Global al Inovației⁠(en) (INSEAD), Islanda este a 11-a cea mai inovatoare țară din lume.[96] Spre deosebire de majoritatea țărilor Europei de Vest, Islanda are o cotă unică de impozitare de 22,75%. Combinată cu diferitele impozite locale, nivelul taxelor nu depășește 35,7%.[97] Impozitul pe profit este o cotă unică de 18%, una dintre cele mai mici din lume.[97] Există și o taxă pe valoarea adăugată, iar impozitul net pe avere a fost eliminat în 2006. Reglementările pieții muncii sunt relativ flexibile și piața muncii din Islanda este printre cele mai libere din lume. Drepturile de proprietate sunt puternic apărate și Islanda este una dintre puținele țări din lume în care ele se aplică și pescăriilor.[97] Ca și alte state sociale, contribuabilii își plătesc unii altora diferite subvenții, volumul lor fiind mai scăzut decât în alte țări europene.

În ciuda taxelor reduse, nivelul de subvenționare a agriculturii este cel mai ridicat dintre țările OCDE și un potențial impediment pentru reforme structurale. Sănătatea și educația beneficiază de o finanțare relativ redusă în raport cu standardele OCDE, deși s-au ameliorat. Studul Economic al Islandei 2008 efectuat de OCDE a evidențiat problemele Islandei în raport cu macroeconomia și cu politica monetară.[98] În primăvara lui 2008 a izbucnit o criză monetară, iar la 6 octombrie tranzacționarea în băncile islandeze a fost suspendată în timp ce guvernul s-a luptat să salveze economia.[99] Ultima evaluare a OCDE[100] a determinat că Islanda a făcut multe progrese în multe domenii, în special în crearea unei politici fiscale sustenabile și în reînsănătoșirea sectorului financiar; rămân însă probleme cu eficientizarea și sustenabilitatea pescuitului, precum și cu ameliorarea politicii monetare pentru a trata problema inflației.[101] Datoria publică a Islandei rămânea în 2012 la nivelul a 120% din PIB, al zecelea din lume.[102]

Contracția economică[modificare | modificare sursă]

Islanda a fost lovită deosebit de greu de recesiunea globală începută în decembrie 2007, din cauza prăbușirii sistemului său bancar și criza economică ce a urmat. Înainte de prăbușirea celor mai mari trei bănci ale țării, Glitnir⁠(en), Landsbanki⁠(en) și Kaupthing⁠(en), datoria lor combinată depășea de circa șase ori produsul intern brut al țării, de 14 miliarde de euro (19 miliarde de dolari).[103][104] În octombrie 2008, parlamentul islandez a adoptat legi de urgență pentru a minimiza impactul crizei financiare. Autoritatea de Supraveghere Financiară a Islandei a utilizat permisiunile acordate prin aceste legi pentru a prelua operațiunile interne ale celor trei mari bănci.[105] Oficialii islandezi, inclusiv guvernatorul băncii centrale Davíð Oddsson, au afirmat că statul nu intenționează să preia niciun activ sau datorie externă a acestor bănci. În schimb, au fost înființate noi bănci în jurul operațiunilor interne ale băncilor, cele vechi fiind lăsate să falimenteze.

La 28 octombrie 2008, guvernul islandez a ridicat ratele dobânzilor la 18% (ulterior, până în august 2010, ele aveau să scadă la 7%), mișcare la care a fost forțat parțial de termenii contractării unui împrumut de la Fondul Monetar Internațional (FMI). După această creștere bruscă a dobânzii de referință, a fost reluată tranzacționarea coroanei islandeze pe piața monetară, la un curs de circa 250 de coroane pentru un euro, o valoare a monedei naționale de peste trei ori mai mică decât rata de 70 de coroane pentru un euro care a existat în 2008, și o scădere importantă și față de rata de 150 de coroane pentru un euro cu care se tranzacțional în săptămâna anterioară. La 20 noiembrie 2008, țările nordice au acceptat să împrumute Islandei 2,5 miliarde de dolari.[106]

La 26 ianuarie 2009, guvernul de coaliție a căzut din cauza controverselor pe tema soluțiilor găsite de el pentru criza financiară. Un nou guvern de stânga a fost format săptămâna următoare și acesta l-a demis imediat pe guvernatorul Băncii Centrale Davíð Oddsson și pe consilierii săi prin modificări legislative. Davíð a fost demis la 26 februarie 2009 în urma protestelor ținute în fața Băncii Centrale.[107]

Mii de islandezi au părăsit țara după această prăbușire, mulți dintre ei mutându-se în Norvegia. În 2005, 293 de persoane se mutaseră din Islanda în Norvegia; în 2009, numărul era de 1.625.[108] În aprilie 2010, Comisia Specială de Anchetă a Parlamentului Islandei a publicat rezultatele unei investigații,[109] dezvăluind fapte de fraudă ce au agravat criza.[110] Până în iunie 2012, Landsbanki a reușit să plătească circa jumătate din datoria Icesave.[111]

Conform Bloomberg, Islanda se află pe traiectoria de șomaj 2% ca urmare a deciziilor de gestionare a crizei luate în 2008, inclusiv cea de a permite falimentul băncilor.[112]

Transport[modificare | modificare sursă]

Șoseaua Inelară a Islandei și orașele pe care le traversează: 1. Reykjavík, 2. Borgarnes, 3. Blönduós, 4. Akureyri, 5. Egilsstaðir, 6. Höfn, 7. Selfoss⁠(en)

Islanda are un nivel foarte ridicat de deținere de autovehicule pe cap de locuitor, cu un autovhicul la fiecare 1,5 locuitori; aceasta este principalul mijloc de transport.[113] Islanda are circa 13.034 km de drumuri în administrare, dintre care 4.617 km sunt asfaltate. Multe drumuri rămân neasfaltate, mai ales drumurile rurale mai nefolosite. Limitele de viteză sunt de 50 km/h în localități, 80 km/h pe drumurile de pământ și 90 km/h pe cele asfaltate.[114] În Islanda nu există căi ferate.

Șoseaua 1, sau „Drumul Inelar” (în islandeză, Þjóðvegur 1 sau Hringvegur), a fost terminată în 1974, și este un drum principal ce face turul Islandei, legând toate zonele locuite ale insulei, interiorul fiind nelocuit. Acest drum asfaltat are 1.337 km cu o bandă pe sens, cu excepția zonelor adiacente marilor orașe și a interiorului tunelului Hvalfjörður⁠(en) (unde se și plătește o taxă) unde sunt mai multe benzi. Multe poduri, mai ales în nord și în est, sunt cu o singură bandă și făcute din lemn și/sau metal.

Principalul element de infrastructură pentru transport internațional este Aeroportul Internațional Keflavík⁠(en), care deservește Reykjavíkul și toată țara. El se află la 48 km vest de Reykjavík. Zborurile interne, către Groenlanda și către Insulele Feroe, precum și zborurile de afaceri aterizează și decolează în principal pe Aeroportul Reykjavík⁠(en), aflat în centrul orașului. În Islanda există 103 aeroporturi și aerodromuri înregistrate; majoritatea sunt aerodromuri neasfaltate aflate în zone rurale. Cel mai mare aeroport din Islanda este Keflavík, iar cel mai mare aerodrom este cel de la Geitamelur, având patru piste și aflându-se la circa 100 km est de Reykjavík, fiind dedicat exclusiv planoarelor. Mai multe companii internaționale întrețin zboruri regulate în și din Islanda.[115]

Energie[modificare | modificare sursă]

Centrala Electrică Geotermală Nesjavellir⁠(en) furnizează necesarul de apă caldă și electricitate al regiunii Capitalei. Practic toată energia electrică folosită în Islanda provine din resurse regenerabile.[116]

Sursele regenerabile de energiegeotermale și hidroelectrică—furnizează practic tot necesarul de electricitate al Islandei[116] și circa 85% din consumul primar total de energie,[117] restul constând în mare parte din produse petroliere de import, utilizate în transport și de către flota de pescuit.[118][119] Islanda se așteaptă să fie independentă energetic până în 2050. Cele mai mari centrale geotermale din Islanda sunt Hellisheiði⁠(en) și Nesjavellir⁠(en),[120][121] iar Kárahnjúkar⁠(en) este cea mai mare hidrocentrală.[122] Când a fost deschisă Kárahnjúkavirkjun, Islanda a devenit cel mai mare producător de energie electrică pe cap de locuitor din lume.[123]

Islandezii emiteau 6.29 tone de CO2 în 2009, ca echivalent de gaze de seră pe cap de locuitor.[124] Este una dintre puținele țări în care benzinăriile distribuie combustibil pentru vehicule pe hidrogen, și una dintre puținele țări capabile să producă hidrogen în cantităi adecvate cu cost rezonabil, datorită abundenței de surse regenerabile de energie.

La 22 ianuarie 2009, Islanda a anunțat acordarea primelor licențe de explorare și extracție a zăcămintelor de hidrocarburi în ocean într-o regiune la nord-est de Islanda, denumită „zina Dreki”.[125] Au fost acordate două licențe de explorare.[126]

În 2012, guvernul Islandei a intrat în negocieri cu cel britanic privind posibilitatea construirii unei legături electrice de înaltă tensiune în curent continuu între cele două țări.[127] Un asemenea cablu ar furniza Islandei acces la o piață pe care prețurile la electricitate sunt în general mult mai mari decât în Islanda.[128] Datorită considerabilelor resurse de energie regenerabilă, mai ales geotermală și hidroelectrică,[129] majoritatea au potențialul neexplorat și neutilizat, în parte fiindcă nu există cerere suficientă pe piața internă pentru o capacitate de generare atât de mare, dar Regaul Unit este interesat de importul de energie ieftină din surse regenerabile, iar aceasta ar putea duce la dezvoltarea altor proiecte de exploatare a energiei.

Educație și știință[modificare | modificare sursă]

Colegiul Junior Reykjavík (Menntaskólinn í Reykjavík), aflat în centrul Reykjavíkului, este cel mai vechi gimnaziu din Islanda

Ministerul Educației, Științei și Culturii⁠(en) este responsabil de politicile și metodele utilizate de școli, el publicând îndrumarele naționale pentru curriculum. Grădinițele, școlile primare și gimnaziale sunt însă finanțate de administrația locală. Guvernul permite cetățenilor să-și educe copiii acasă, dar sub un număr de cerințe stricte.[130] Elevii trebuie să învețe curriculumul stabilit de guvern, iar părintele care se ocupă de educație trebuie să obțină un certificat pedagogic aprobat de guvern.

Grădinițele, sau leikskóli, nu sunt obligatorii, la ele participând copii de până la 6 ani, fiind primul pas în sistemul de educație. Legislația actuală privind grădinițele a fost adoptată în 1994. Ele se ocupă și de asigurarea tranziției către învățământul obligatoriu.

Clădirea principală a Universității Islandei⁠(en)

Educația elementară, sau grunnskóli, cuprinde ciclul primar și cel gimnazial, care se desfășoară adesea în aceeași instituție. Educația este obligatorie prin lege pentru copiii între 6 și 16 ani. Anul școlar durează nouă luni, începând între 21 august și 1 septembrie, și terminându-se între 31 mai și 10 iunie. Numărul minim de zile de școală era odată de 170, dar după semnarea unui contract colectiv de muncă pentru profesori, acesta a crescut la 180. Lecțiile se desfășoară cinci zile pe săptămână. Toate școlile publice au lecții obligatorii de religie creștină, dar ministrul educației poate acorda la cerere scutiri, dar informal și școlile permit elevilor să nu studieze religia.[131]

Liceul, sau framhaldsskóli, urmează după ciclul gimnazial. Deși nu este obligatoriu, toți cei care au absolvit cursurile obligatorii se pot înscrie la liceu. Acest ciclu este guvernat de Legea Învățământului Secundar Superior din 1996. Toate școlile din Islanda sunt școli mixte. Cea mai mare instituție de învățământ superior este Universitatea Islandei⁠(en), cu campusul principal în centrul Reykjavíkului. Alte școli ce oferă educație superioară sunt Universitatea din Reykjavík⁠(en), Universitatea din Akureyri⁠(en), Universitatea Agricolă a Islandei⁠(en) și Universitatea Bifröst.

O evaluaare OCDE a constatat că 64% dintre islandezii cu vârste între 25 și 64 de ani dețin echivalentul unei diplome de absolvire a liceului, un număr sub media OCDE de 73%. Între persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani, doar 69% au diplomă de liceu, mult sub media OCDE de 80%.[67] Cu toate acestea, sistemul de educație din Islanda este considerat unul de calitate excelentă: Programul pentru Evaluarea Internațională a Studenților⁠(en) (PISA) îl clasează pe locul 16 după peformanțe, peste media OCDE.[132] Elevii erau deosebit de bine pregătiți la citit și matematică.

Conform unui raport Eurostat din 2011 al Comisiei Europene, Islanda cheltuiește circa 3,11% din PIB pe cercetare și dezvoltare științifică, cu peste 1 punct procentual mai mult față de media UE de 2,03%, fixându-și ca țintă atingerea unei cote de 4% până în 2020.[133] Un raport UNESCO din 2012 a constatat că din 72 de țări care cheltuiesc cel mai mult pe cercetare (100 miliarde de dolari sau mai mult), Islanda s-a clasat pe locul 9 după proporția din PIB, la egalitate cu Taiwan, Elveția și Germania, și în fața Franței, Regatului Unit și Canadei.[134]

Demografie[modificare | modificare sursă]

Reykjavík, cea mai mare zonă metropolitană din Islanda, care, cu o populație de 200.000 de locuitori, compune 64% din populația Islandei.

Populația inițială a Islandei era de origine nordică și celtică. Acest lucru este evident din dovezile literare care datează din perioada colonizării, precum și din studii științifice ulterioare, cum ar fi analizele genetice sau cele ale grupelor de sânge. Un astfel de studiu genetic a indicat că majoritatea bărbaților care au imigrat la început erau de origine nordică, în vreme ce majoritatea femeilor erau de origine celtică.[135]

Islanda dispune de date genealogice extensive care datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea, precum și date fragmentare care merg până în epoca colonizării. Compania biofarmaceutică deCODE genetics a finanțat înființarea unei baze de date de genealogie care încearcă să acopere toți locuitorii cunoscuți ai Islandei, considerând că această bază de date, Íslendingabók, este o unealtă valoroasă pentru efectuarea de cercetări asupra bolilor genetice, dată fiind relativa izolare a populației islandeze.

Se crede că populația insulei a fluctuat între 40.000–60.000 în perioada dintre prima colonizare și mijlocul secolului al XIX-lea. În acea perioadă, iernile reci, depunerile de cenușă vulcanică și ciuma bubonică au afectat de mai multe ori numărul locuitorilor.[2] Conform Bryson (1974), au existat 37 de ani de foamete în Islanda, în perioada dintre 1500 și 1804.[136] Primul recensământ a fost efectuat în 1703 și din el a rezultat o populație de 50.358 de locuitori. După devastatoarele erupții ale vulcanului Laki în perioada 1783–84, populația a ajuns la un minim de circa 40.000.[137] Îmbunătățirea condițiilor de viață a declanșat o creștere demografică rapidă începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, de la circa 60.000 de locuitori în 1850 până la 320.160 în 2012.[138]

Proiecții ale populației viitoare a Islandei
An Minim Mediu Maxim
2010 317.630
2015 324.524 325.015 325.483
2020 338.177 341.046 343.836
2025 349.863 356.790 363.847
2030 360.119 371.730 383.930
2035 368.846 385.626 403.593
2040 375.865 398.217 422.579
2045 380.957 409.389 440.851
2050 384.254 419.356 458.657
2055 385.991 428.323 476.255
2060 386.547 436.548 493.800
Sursa: Statistics Iceland[139]

În decembrie 2007, 33.678 de persoane (13,5% din totalul populației) trăitoare în Islanda erau născute în străinătate, între aceștia numărându-se și copii ai unor părinți islandezi care trăiau în alte țări. 19.000 de oameni (6% din populație) dețin cetățenie a altei țări. Polonezii constituie, de departe, cea mai mare minoritate națională și încă mai formează majoritatea forței de muncă străine. Circa 8.000 de polonezi trăiesc astăzi în Islanda, dintre care 1.500 în Reyðarfjörður, unde formează 75% din forța de muncă angajată la construcția uzinei de aluminiu Fjarðarál.[140] Creșterea recentă a imigrației a fost pusă pe seama unei penurii de forță de muncă, penurie cauzată de creșterea puternică a economiei la acea vreme, în timp ce restricțiile asupra persoanelor din țările est-europene aderate la UE și Zona Economică Europeană în 2004 au fost ridicate. Mari proiecte de construcție în estul Islandei, cum ar fi Hidrocentrala Kárahnjúkar, au adus mulți oameni a căror ședere este, cel mai probabil, temporară. Mulți imigranți polonezi au plecat în 2008 din cauza crizei financiare din Islanda.[141]

Colțul sud-vestic al Islandei este regiunea cu cea mai mare densitate a populației. Acolo se află capitala Reykjavík, cea mai nordică capitală din lume. Cele mai mari orașe din afara zonei metropolitane Reykjavík sunt Akureyri și Reykjanesbær, deși al doilea este relativ aproape de capitală.

Circa 500 de islandezi sub conducerea lui Erik cel Roșu au colonizat Groenlanda, amestecându-se cu locuitorii paleo-eskimoși la sfârșitul secolului al X-lea.[142] Populația totală a atins un maxim de circa 5.000 și a dezvoltat instituții independente înainte de a dispărea în preajma anului 1500.[143] Din Groenlanda, ei au lansat expediții de colonizare în Vinland, dar aceste tentative de colonizare a Americii de Nord au fost abandonate din cauza ostilității popoarelor indigene. Emigrația în Statele Unite și Canada a început în anii 1870. Astăzi, Canada are peste 88.000 de locuitori de origine islandeză.[144] Există și peste 40.000 de americani de origine islandeză, așa cum arăta recensământul din SUA din 2000.[145]

Urbanizare[modificare | modificare sursă]

Cele mai mari zone urbane ale Islandei sunt:

Limba[modificare | modificare sursă]

Limba oficială, scrisă și vorbită, a Islandei este islandeza, o limbă nord-germanică provenită din nordica veche. Ea a evoluat mai puțin față de această limbă decât orice altă limbă nordică, păstrând cel mai mult din inflexiunile verbale și substantivale, și a dezvoltat vocabular nou, în special, pe baza rădăcinilor autohtone, neîmprumutând din alte limbi. Rămâne singura limbă vorbită care mai păstrează runa Þ. Cea mai apropiată limbă de islandeză este feroeza. Limbajul islandez al semnelor a fost recunoscut oficial ca limbă minoritară în 2011. În educație, utilizarea sa în rândul comunității surdo-muților din Islanda este reglementată de Ghidul Național de Curriculum.

Engleza este vorbită de mulți locuitori ca a doua limbă. Daneza este și ea înțeleasă și vorbită. Studierea ambelor limbi este parte din curricula școlare obligatorii.[146] Alte limbi străine vorbite de localnici sunt germana, norvegiana și suedeza. Daneza este mai des vorbită într-o formă ușor de înțeles pentru suedezi și norvegieni—fiind adesea denumită skandinavíska (scandinavă) în Islanda.[147]

În loc de a folosi numele de familie, așa cum este obiceiul în toate țările Europei continentale și în insulele Britanice, islandezii folosesc patronimele sau matronimele. Acestea urmează numelui de botez al persoanelor, cum ar fi Elísabet Jónsdóttir ("Elísabet, fiica lui Jón") sau Ólafur Katrínarson ("Ólafur, fiul lui Katrín"). În consecință, cartea de telefon din Islanda este organizată alfabetic după numele de botez.

Sănătate[modificare | modificare sursă]

Islanda are un sistem sanitar universal administrat de Ministerul Protecției Sociale (în islandeză Velferðarráðuneytið)[148] și finanțat în principal din taxe (85%) și în proporție mai mică prin coplată (15%). Spre deosebire de majoritatea țărilor dezvoltate, aici nu există spitale private, asigurările private fiind practic inexistente.[149]

O parte considerabilă din bugetul guvernamental este atribuită sănătății,[149] Islanda clasându-se pe locul 14 la cheltuieli cu sănătatea pe cap de locuitor.[150] Per ansamblu, sistemul sanitar al țării este unul dintre cele mai performante din lume, fiind clasat pe locul 15 de către Organizația Mondială a Sănătății.[151] Conform unui raport OCDE, Islanda dedică mult mai multe resurse sănătății decât majoritatea țărilor industrializate. În 2009, Islanda avea 3,7 medici la mia de locuitori (comparat cu o medie de 3,1 în țările OCDE) și 15,3 asistente medicale la mia de locuitori (față de media OCDE de 8,4).[152]

Islandezii sunt printre cei mai sănătoși oameni din lume, 81% declarând că au o sănătate bună, conform unui sondaj al OCDE.[67] Deși este o problemă în creștere, obezitatea nu este atât de răspândită ca în alte țări dezvoltate,[152] mortalitatea infantilă este una dintre cele mai reduse din lume,[153] și ponderea fumătorilor în totalul populației este sub media OCDE.[152] Speranța de viață medie este de 81,8 ani (față de media OCDE de 79,5), pe locul 4 în lume.[154]

În plus, Islanda are un nivel foarte scăzut de poluare, datorită utilizării masive de energie geotermală curată, densitatea demografică redusă, și un nivel ridicat de educație ecologică în rândul cetățenilor.[155] Conform unei evaluări OCDE, cantitatea de material toxic din atmosferă este mult sub cea observată la alte țări industrializate.[156]

Religia[modificare | modificare sursă]

Biserică în satul Hellnar, în sudul peninsulei Snæfellsnes.

Islandezii se bucură de libertatea religiei, în conformitate cu constituția Islandei, deși Biserica Islandei, de cult luteran, este biserica statului. Registrul Național ține evidența afilierilor religioase ale fiecărui cetățean islandez. În 2005, islandezii erau împărțiți pe grupuri religioase după cum urmează:[157]

  • 80,7% membri ai Bisericii Naționale a Islandei;
  • 6,2% membri ai organizațiilor religioase neînregistrate sau fără vreo afiliere înregistrată;
  • 4,9% membri ai Bisericilor Luterane Libere din Reykjavík și Hafnarfjörður;
  • 2,8% înregistrați ca nefăcând parte din niciun grup;
  • 2,5% membri ai Bisericii Romano-Catolice, Dioceza de Reykjavík.

Restul de 2,9% conține alte 20–25 de grupuri creștine, circa 1% făcând parte din organizații religioase necreștine. Există circa 100 de evrei în Islanda. Cea mai mare grupare necreștină este Ásatrúarfélagið, un grup neopăgân.[158]

Numărul practicanților este relativ scăzut,[159][160] ca și în alte țări nordice. Statisticile de mai sus reprezintă numărul administrativ de membri ai organizațiilor religioase, ceea ce nu reflectă, în mod necesar, credințele populației Islandei. Conform unui studiu publicat în 2001, 23% din locuitori sunt atei sau agnostici.[161]

Cultură[modificare | modificare sursă]

Cultura islandeză își are rădăcinile în tradițiile germanice nordice. Literatura islandeză este una bine cunoscută, în special operele literare denumite saga și edda, scrise în Evul Mediu. Secolele de izolare au contribuit la izolarea culturii nordice de influențe externe; un exemplu evident este conservarea limbii islandeze, care rămâne cea mai apropiată de nordica veche dintre toate limbile scandinave moderne.

Spre deosebire de alte țări nordice, islandezii dau o importanță relativ mare independenței și autonomiei personale; într-un sondaj de opinie publică efectuat de Comisia Europeană, peste 85% dintre islandezi au considerat că independența este „foarte importantă”, față de 47% dintre norvegieni, 49% dintre danezi, și o medie de 53% în EU25.[162] Islandezii au și o etică a muncii puternică, ei lucrând unul dintre cele mai mari numere de ore din toate țările industrializate.[163]

Conform unui sondaj efectuat de OCDE, 66% dintre islandezi sunt mulțumiți de viețile lor, în timp ce 70% consideră că ele vor fi mulțumitoare în viitor. La fel, 83% dintre locuitorii Islandei au declarat că au, în medie zilnic, mai multe experiențe pozitive decât negative, față de media OCDE de 72%, ceea ce face ca Islanda să fie una dintre cele mai fericite țări ale OCDE.[67] Un sondaj mai recent, din 2012, a constatat că circa trei sferturi dintre respondenți au afirmat că sunt mulțumiți cu viețile lor, față de media globală de 53%.[164]

Islanda este o țară liberală în raport cu drepturile comunității LGBT. În 1996, parlamentul islandez a adoptat legi prin care e creat instituția parteneriatului înregistrat pentru cuplurile de același sex, parteneriat prin care se conferă toate drepturile conferite și de căsătoria civilă. În 2006, parlamentul a votat în unanimitate să acorde cuplurilor de același sex aceleași drepturi ca și cele heterosexuale la adopție, ca părinți și la tratamente cu inseminare asistată. La 11 iunie 2010, parlamentul islandez a amendat legea căsătoriei, făcând-o neutră și definind căsătoria ca fiind între două persoane, Islanda devenind una dintre primele țări din lume care a legalizat căsătoria între persoane de același sex. Legea a intrat în vigoare la 27 iunie 2010.[165] Acest amendament a făcut și ca parteneriatele înregistrate să nu mai fie posibile, căsătoria rămânând singura opțiune—identic cu situația existentă pentru cuplurile de sexe opuse.[165]

Islandezii sunt cunoscuți pentru simțul lor de apartenență la comunitate: un sondaj OCDE a găsit că 98% consideră că știu pe cineva pe care s-ar putea baza la nevoie, mai mare decât în orice altă țară industrializată. La fel, doar 6% au declarat că socializează „rar” sau „niciodată” cu alții.[67] Acest nivel ridicat de coeziune socială este pus pe seama dimensiunii mici și omogenității populației, precum și pe seama lungii lupte pentru supraviețuire dusă de strămoșii islandezilor actuali într-un mediu izolat, ceea ce a întărit importanța unității și cooperării.[166]

Egalitarismul este ținut la mare preț de islandezi, inegalitatea veniturilor fiind printre cele mai mici din lume.[85] Constituția interzice explicit folosirea de privilegii, titluri și ranguri nobiliare.[167] Toată lumea se adresează după numele de botez. Ca și în alte țări nordice, egalitatea între sexe este foarte ridicată; Islanda se clasează constant între cele mai bune 3 țări pentru femei.[168][169][170]

Literatura[modificare | modificare sursă]

Pagină din saga Njáls⁠(en) din Möðruvallabók⁠(en), parte importantă a moștenirii culturale islandeze

Cele mai celebre opere literare clasice islandeze sunt saga islandeze⁠(en), opere epice în proză a căror acțiune este plasată în epoca colonizării Islandei. Printre cele mai celebre se numără Njáls saga⁠(en), despre o luptă între clanuri, și Saga Groenlandei⁠(en) și Eiríks saga⁠(en), care descrie descoperirea și colonizarea Groenlandei și Vinlandului (Newfoundlandul de astăzi). Egils saga⁠(en), Laxdæla saga⁠(en), Grettis saga⁠(en), Gísla saga⁠(en) și Gunnlaugs saga ormstungu⁠(en) sunt alte saga islandeze cunoscute.

O traducere a Bibliei a fost publicată în secolul al XVI-lea. Compoziții importante din secolele al XV-lea–al XIX-lea sunt verse religioase, cele mai cunoscute fiind Imnurile Patimilor⁠(en) de Hallgrímur Pétursson⁠(en), și rímur⁠(en), poeme epice în versuri. Cu originea în secolul al XIV-lea, rímur au fost populare în secolul al XIX-lea, când dezvoltarea noilor specii literare a fost provocată de influentul scriitor naționalist-romantic Jónas Hallgrímsson. În vremurile recente, Islanda a produs mulți scriitori mari, dintre care cel mai cunoscut este Halldór Laxness, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1955 (singurul islandez care a primit un premiu Nobel). Steinn Steinarr⁠(en) a fost un poet modernist influent la începutul secolului al XX-lea.

Islandezii sunt avizi consumatori de literatură, având cele mai multe librării pe cap de locuitor din lume. La dimensiunea sa, Islanda importă și traduce mai multă literatură internațională decât orice altă țară.[167] Ea are și cea mai mare rată de publicare a cărților și revistelor,[171] și circa 10% din locuitori ajung să publice o carte în timpul vieții.[172]

Arte plastice[modificare | modificare sursă]

Redarea distinctivă a peisajului islandez de către pictorii autohtoni poate fi pusă în legătură cu naționalismul și cu mișcarea pentru autonomie și independență, foarte activă pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Pictura islandeză contemporană este de regulă considerată a fi început cu operele lui Þórarinn Þorláksson⁠(en) care, după o pregătire formală în domeniul artelor plastice primită în anii 1890s la Copenhaga, a revenit în țară pentru a picta și pentru a-și expune operele începând cu 1900 și până la moartea sa în 1924, ilustrând aproape exclusiv peisajele islandeze. Câțiva alți artiști islandezi au studiat la acea vreme la Academia Regală Daneză de Arte Frumoase⁠(en), între care Ásgrímur Jónsson⁠(en), care împreună cu Þórarinn a creat o ilustrare distinctivă a peisajelor islandeze într-un stil romantic naturalist. În scurt timp, și alți pictori peisagiști au călcat pe urmele lui Þórarinn și Ásgrímur, cum ar fi Jóhannes Kjarval⁠(en) și Júlíana Sveinsdóttir⁠(en). Kjarval în special este cunoscut pentru tehnicile distincte de aplicare a vopselurilor într-un efort concertat de a reda textura caracteristică rocilor vulcanice care domină mediul insulei. Einar Hákonarson⁠(en) este un pictor expresionist și figurativ considerat a fi readus figura în pictura islandeză.

Mai recent, practica artelor plastice s-a răspândit, scena artistică islandeză fiind locul mai multor proiecte și expoziții majore. Spațiul de expoziție Kling og Bang întreținut de o grupare de artiști, ai cărei membri au deschis apoi și un complex studio și sală de expoziții denumit Klink og Bank, este o parte importantă din tendința favorabilă spațiilor, expozițiilor și proiectelor autoorganizate.[173] Muzeul de Artă Vie⁠(en), Muzeul Municipal de Artă Reykjavík, Muzeul de Artă Reykjavík⁠(en) și Galeriile Naționale ale Islandei⁠(en) sunt instituțiile mari, mai de tradiție, care organizează spectacole și festivaluri.

Muzica[modificare | modificare sursă]

Muzica islandeză este legată de muzica nordică, și cuprinde tradiții folk și populare, cele mai reprezentative fiind grupul de muzică medievală Voces Thules⁠(en), formațiile de rock alternativ și indie The Sugarcubes⁠(en) și Of Monsters and Men⁠(en), formația de jazz fusion Mezzoforte⁠(en), muzicienele Björk și Emilíana Torrini, și formația de post-rock Sigur Rós. Imnul național al Islandei este Lofsöngur, pe versurile lui Matthías Jochumsson și cu muzica lui Sveinbjörn Sveinbjörnsson⁠(en).[174]

Björk, cea mai cunoscută muziciană islandeză

Muzica tradițională islandeză este de factură bisericească. Imnurile religioase, dar și laice, sunt o formă deosebit de bine dezvoltată a muzicii, datorită lipsei de instrumente muzicale de pe insulă de-a lungul istoriei. Hallgrímur Pétursson a scris numeroase imnuri protestante în secolul al XVII-lea. Muzica islandeză s-a modernizat în secolul al XIX-lea, când Magnús Stephensen a adus orgi, și apoi armonii⁠(en). Alte tradiții vitale ale muzicii islandeze sunt baladele epice în versuri cu aliterații, denumite rímur. Rímur sunt povești cântate de regulă a cappella⁠(en), ce par a-și avea originea în poezia skaldică⁠(en), folosind metafore complexe și scheme elaborate de rimă.[175] Cel mai bine cunoscut poet de rímur al secolului al XIX-lea a fost Sigurður Breiðfjörð⁠(en) (1798–1846).

Muzica contemporană islandeză constă dintr-un grup mare de formații, de la grupuri de pop-rock ca Bang Gang⁠(en), Quarashi⁠(en) și Amiina⁠(en) până la cântăreții solo de balade ca Bubbi Morthens⁠(en), Megas⁠(en) și Björgvin Halldórsson⁠(en). Muzica independentă este foarte puternică în Islanda, formații ca múm⁠(en), The Sugarcubes, HAM⁠(en), Of Monsters and Men, Sigur Rós, și formația de metal viking Skálmöld⁠(en), ca și artiștii solo Emilíana Torrini și Mugison⁠(en)

Unii muzicieni și formații de jazz islandeze și-au creat o reputație în afara Islandei. Poate cei mai cunoscuți sunt formația de jazz fusion Mezzoforte și vocalista din Los Angeles Anna Mjöll⁠(en). Numeroși artiști și formații din Islanda au avut succes pe plan internațional, mai ales Björk și Sigur Rós dar și Quarashi, Hera⁠(en), Ampop⁠(en), Mínus⁠(en) și múm. Principalul festival muzical este Iceland Airwaves⁠(en), eveniment anual al scenei muzicale islandeze, în care formațiile locale și străine cântă în cluburile din Reykjavík timp de o săptămână.

Media[modificare | modificare sursă]

Regizorul islandez Baltasar Kormákur, cunoscut pentru filmele 101 Reykjavík⁠(en), Jar City⁠(en) și Contraband⁠(en)

Cele mai mari posturi de televiziune din Islanda sunt Sjónvarpið, de stat, și posturile private Stöð 2 și SkjárEinn⁠(en). Există și posturi mai mici, majoritatea locale. Programe radio se difuzează în toată țara, inclusiv în unele zone din interior. Principalele posturi de radio sunt Rás 1⁠(en), Rás 2⁠(en), X-ið 977⁠(en), Bylgjan⁠(en) și FM957⁠(en). Cotidianele principale sunt Morgunblaðið⁠(en) și Fréttablaðið⁠(en), iar cele mai populare site-uri de știri sunt Vísir⁠(en) și Mbl.is⁠(en).[176]

Din Islanda a pornit serialul de televiziune pentru copii Orășelul leneș (în islandeză, Latibær), creat de Magnús Scheving⁠(en). El a devenit foarte popular și se difuzează în peste 100 de țări, inclusiv în Regatul Unit, în Suedia, și pe continentul american.[177] Studiourile Orășelul leneș se află în Garðabær.

În 1992, industria islandeză de film a obținut cea mai importantă recunoaștere internațională, când Friðrik Þór Friðriksson⁠(en) a fost nominalizat pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pentru filmul Copiii naturii⁠(en). Actrița islandeză Guðrún S. Gísladóttir a jucat unul din rolurile majore ale filmului din 1986 al cineastului rus Andrei Tarkovski, Sacrificiul⁠(en). Anita Briem⁠(en), cunoscută pentru rolul său din serialul The Tudors al postului de televiziune Showtime⁠(en) este și ea islandeză. Briem a jucat și în filmul din 2008 Călătorie spre centrul Pământului⁠(en), care și el s-a filmat parțial în Islanda. Filmul cu James Bond din 2002 Die Another Day⁠(en) are în mare parte acțiunea în Islanda. Filmul din 2014 al lui Christopher Nolan, Interstellar a fost și el filmat parțial în Islanda.[178]

La 17 iunie 2010, parlamentul a adoptat Inițiativa Media Modernă Islandeză⁠(en), o rezoluție prin care propunea protejarea dreptului la libera exprimare și identitatea jurnaliștilor și whistle-blowerilor, cea mai puternică lege de protecția a jurnaliștilor din lume.[179] Conform unui raport Freedom House din 2011, Islanda este una din țările lumii cu cel mai mare grad de libertate a presei.[180]

CCP Games⁠(en), dezvoltatorii lăudatelor EVE Online și Dust 514, își are sediul la Reykjavík. CCP Games găzduiește al treilea cel mai populat MMO din lume, care are și cea mai mare arie totală de joc pentru un joc online.

Islanda are o cultură a Internetului foarte bine dezvoltată, circa 95% din populație având acces la Internet, cel mai mare procentaj din lume.[181] Islanda s-a clasat pe locul 12 după Network Readiness Index al Forumului Economic Mondial pe 2009–2010, o măsură a capacității țării de a exploata în mod competitiv tehnologia de comunicație.[182] Uniunea Internațională de Telecomunicații⁠(en) a ONU pune țara pe locul 3 la dezvoltarea tehnologiilor de informații și comunicații, urcând patru locuri până la această poziție între 2008 și 2010.[183] În februarie 2013, Ministerul de Interne cerceta metode posibile de protejarea copiilor în raport cu pornografia de pe Internet, susținând că pornografia online este o amenințare față de copii, ea susținând abuzul și exploatarea copiilor. În cadrul comunității, voci puternice și-au exprimat îngrijorarea că este imposibilă blocarea accesului la pornografia infantilă fără a compromite libertatea de exprimare.[184][185][186]

Bucătăria[modificare | modificare sursă]

Sortiment tipic de Þorramatur⁠(en)

Mare parte din alimentele tradiționale islandeze se bazează pe pește, carne de oaie și produse lactate, fără a utiliza aproape deloc condimente și ierburi. Din cauza climei insulei, fructele și legumele nu sunt de regulă o componentă a meselor tradiționale, deși utilizarea serelor le-a făcut mai frecvente în mesele contemporane. Þorramatur⁠(en) este o selecție de produse tradiționale diverse, și se consumă în special în preajma lunii Þorri, care începe odată cu prima vineri de după 19 ianuarie. Alte feluri de mâncare tradiționale sunt skyr⁠(en), hákarl⁠(en) (rechin afumat), berbec afumat, capete de oaie pârlite și budincă neagra⁠(en). Carnea de papagal de mare este considerată o delicatesă locală adesea pregătită la grătar.

Micul dejun constă de regulă din clătite, cereale, fructe și cafeea, prânzul putând lua forma unui smörgåsbord⁠(en). Principala masă a zilei pentru islandezi este cina, la care de regulă se consumă pește sau carne de oaie ca fel principal. Peștele marin este central pentru mare parte din felurile de mâncare islandeze, în special morunul și eglefinul, dar și somonul, heringul și halibutul⁠(en). Este adesea pregătit într-o gamă largă de moduri, fie afumat, murat, fiert sau uscat. Oaia este de departe cel mai des consumat fel de carne și tinde să fie ori afumată (denumită hangikjöt⁠(en)) sau conservată în sare (saltkjöt). Numeroase feluri mai vechi de mâncare utilizează toate părțile unei oi, cum ar fi slátur⁠(en), măruntaie amestecate cu sânge și servite într-un stomac de oaie. Cartofi fierți sau piure, varza murată, fasolea verde și pâinea de secară constituie garnituri comune.

Cafeaua este o băutură populară în Islanda, și se consumă la micul dejun, după masă și ca gustare ușoară după-amiaza. Coca-Cola se consumă pe scară largă, într-atât încât se spune că Islanda are unul dintre cele mai mari consumuri pe cap de locuitor din lume.[187] Băutura alcoolică tradițională locală este Brennivín⁠(en) (tradus „vin ars”, dar deloc asemănător cu vinarsul), similar cu akvavitul scandinav. Este un tip de votcă făcut din cartofi distilați și aromată fie cu semințe de chimen ori angelica. Tăria sa i-a adus porecla de svarti dauði („moartea neagră”).

Sporturi[modificare | modificare sursă]

Iceland national handball team⁠(Echipa națională de handbal a Islandei) a obținut medalia de argint la Jocurile Olimpice de Vară 2008. Handbalul este considerat sport național în Islanda.[188]

Sportul constituie o importantă parte a culturii islandeze, populația fiind în general activă.[189] Principalul sport tradițional din Islanda se numește Glíma⁠(en) și este o formă de lupte cu origini probabil medievale.

Sporturi populare sunt fotbalul, atletismul, handbalul și baschetul. Handbalul este adesea numit ca sport național,[188] și echipa națională masculină⁠(en) este clasată în primele 12 din lume. Femeile islandeze excelează la fotbal în raport cu dimensiunea țării echipa națională⁠(en) fiind pe locul 15 în clasamentul FIFA.[190] În 2014, naționala masculină de baschet⁠(en) s-a calificat pentru prima oară în istorie la EuroBasket 2015⁠(en).

Islanda are condiții excelente pentru practicarea schiului, pescuitului, snowboardingului, cățăratului pe gheață și pe stâncă, deși alpinismul și drumețiile sunt preferate de publicul larg. Islanda este și o destinație de anvergură mondială pentru schi alpin și schi Telemark⁠(en), Peninsula Troll din Islanda de nord fiind centrul principal al acestor activități. Deși mediul este de regulă nepotrivit golfului, există numeroase terenuri pe insulă, Islanda deținând recordul pentru cele mai multe terenuri de golf pe cap de locuitor, cu aproximativ 5000 de locuitori pentru fiecare teren de golf. Islanda găzduiește frecgent un turneu internațional denumit Arctic Open.[191] Islandezii au câștigat cele mai multe concursuri de Cel mai Puternic Om din Lume⁠(en), cu câte patru titluri obținute de Magnús Ver Magnússon⁠(en) și Jón Páll Sigmarsson⁠(en).

Înotul este foarte popular ca sport practicat în viața de zi cu zi. Există numeroase piscine în aer liber, încălzite geotermal, iar cursurile de înot sunt obligatorii în curriculumul național de educație fizică.[191] Călăria, istoric cel mai des utilizat mijloc de transport pe insulă, este practicat și astăzi de numeroși islandezi.

Cea mai veche asociație sportivă din Islanda este Asociația de Tir Reykjavík, înființată în 1867. Tirul cu pușca a devenit foarte popular în secolul al XIX-lea, cu încurajarea politicienilor și naționaliștilor care cereau independența Islandei. Și astăzi, tirul rămâne un sport practicat în timpul liber.[192]

Islanda a produs numeroși mari maeștri de șah și a găzduit la Reykjavík istoricul campionat mondial din 1972⁠(en) la apogeul Războiului Rece. În 2008, erau înregistrați în istorie nouă mari maeștri internaționali, un număr considerabil raportat la populație.[193] Bridge-ul este și el popular, Islanda participând la mai multe turnee internaționale și câștigând campionatul mondial (Bermuda Bowl⁠(en)) de la Yokohama, Japonia, în 1991 și obținând locul al doilea (cu Suedia) la Hamilton, Bermuda, în 1950.

Patrimoniul mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele obiective din Islanda:[194]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note de completare[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Deși uneori denumită „Republica Islanda” ([1] [2]) cu echivalentul islandez Lýðveldið Ísland, numele oficial al țării este Islanda. [3][4] Un exemplu este Constituția Islandei, în islandeză denumită Stjórnarskrá lýðveldisins Íslands, tradus „Constituția republicii Islanda”, dar cuvântul „republicii” nu este scris cu literă mare. Titlul oficial al președintelui Islandei⁠(en) (Forseti Íslands) nu include nici el cuvântul „republică” așa cum este cazul altor republici.
  2. ^ O expediție de sclavi este denumită imprecis în istoriografia islandeză „Răpirile turcești”. Aceasta a fost efectuată de fapt de un olandez convertit la islam, Murat Reis⁠(en), și captivii au fost duși pe Coasta Barbară⁠(en) pentru a fi vânduți.

Note bibliografice[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Statistics Iceland”. Government. The National Statistical Institute of Iceland. 14 septembrie 2008. http://www.statice.is#Govt. Accesat la 14 septembrie 2008. 
  2. ^ a b Tomasson, Richard F. (1980). Iceland, the first new society. U of Minnesota Press. p. 63. ISBN 0-8166-0913-6 
  3. ^ Greenstein, Tracey (20 februarie 2013). „Iceland's Stabilized Economy Is A Surprising Success Story”. Forbes. http://www.forbes.com/sites/traceygreenstein/2013/02/20/icelands-stabilized-economy-is-a-surprising-success-story/. Accesat la 11 aprilie 2014. 
  4. ^ Mingels, Guido (10 ianuarie 2014). „Out of the Abyss: Looking for Lessons in Iceland's Recovery”. Der Spiegel. http://www.spiegel.de/international/europe/financial-recovery-of-iceland-a-case-worth-studying-a-942387.html. Accesat la 11 aprilie 2014. 
  5. ^ Bowers, Simon (6 noiembrie 2013). „Iceland rises from the ashes of banking collapse”. The Guardian. http://www.theguardian.com/world/2013/oct/06/iceland-financial-recovery-banking-collapse. Accesat la 11 aprilie 2014. 
  6. ^ OECD Tax Database”. Oecd.org. http://www.oecd.org/document/60/0,2340,en_2649_34533_1942460_1_1_1_1,00.html. Accesat la 26 ianuarie 2010. 
  7. ^ Ólafsson, Stefán (12 mai 2004). „The Icelandic Welfare State and the Conditions of Children”. borg.hi.is. http://www.borg.hi.is/ChildWelfare. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  8. ^ a b Indicele Dezvoltării Umane pe 2011. http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2011_EN_Table1.pdf. 
  9. ^ New View on the Origin of First Settlers in Iceland, Iceland Review Online, 4 June 2011. Retrieved 16 June 2011.
  10. ^ The History of Viking Iceland, Ancient Worlds, 31 mai 2008. Accesat la 10 noiembrie 2013.
  11. ^ Iceland and the history, The Gardarsholm Project, 29 iulie 2012. Accesat la 10 noiembrie 2013.
  12. ^ Hvers vegna hefur Náttfara ekki verið hampað sem fyrsta landnámsmanninum?, University of Iceland: The Science Web, 7 July 2008. Accesat la 10 noiembrie 2013.
  13. ^ Kudeba, N. (2014, April 19). Chapter 5 – Norse Explorers from Erik the Red to Leif Erikson – Canadian Explorers. Accesat din The History of Canada: http://www.thehistoryofcanadapodcast.com/norse-explorers/
  14. ^ William P. Patterson, Kristin A. Dietrich, Chris Holmden, and John T. Andrews (2010) Two millennia of North Atlantic seasonality and implications for Norse colonies. www.pnas.org/cgi/doi/10.1073/pnas.0902522107
  15. ^ Magnusson, M. (2003) The Vikings. Tempus. ISBN 0752426990. pp. 188–191
  16. ^ The History of Iceland (Gunnar Karlsson) – book review”. Dannyreviews.com. http://dannyreviews.com/h/Iceland.html. Accesat la 10 februarie 2010. 
  17. ^ Pulsiano, Phillip and Wolf, Kirsten (1993) Medieval Scandinavia: An Encyclopedia. Taylor & Francis. p. 312. ISBN 0-8240-4787-7
  18. ^ Maddicott, J. R. (2 iunie 2009). „6th–10th century AD – page 14 | Past & Present”. Findarticles.com. http://findarticles.com/p/articles/mi_m2279/is_n156/ai_20059971/pg_14. Accesat la 10 februarie 2010. 
  19. ^ Davis, Robert C. (2003). Christian Slaves, Muslim Masters: White Slavery in the Mediterranean, the Barbary Coast, and Italy, 1500–1800. Palgrave Macmillan. pp. 7–. ISBN 978-0-333-71966-4. http://books.google.com/books?id=5q9zcB3JS40C&pg=PA7 
  20. ^ Iceland: Milestones in Icelandic History”. Iceland.vefur.is. http://iceland.vefur.is/iceland_history/history.htm. Accesat la 10 februarie 2010. 
  21. ^ Crosby Alfred W. (2004) Ecological imperialism: the biological expansion of Europe, 900–1900. Cambridge University Press. p. 52. ISBN 0-521-54618-4
  22. ^ "When a killer cloud hit Britain". BBC News. January 2007.
  23. ^ How volcanoes can change the world. http://edition.cnn.com/2010/OPINION/04/16/darrigo.volcano.impact/index.html?hpt=Mid. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  24. ^ For Iceland, an exodus of workers”. The New York Times. 5 decembrie 2008. http://www.iht.com/articles/2008/12/05/business/iceland.php. Accesat la 10 februarie 2010. 
  25. ^ Video: Allies Study Post-War Security Etc. (1944). Universal Newsreel. http://www.archive.org/details/gov.archives.arc.39024. Accesat la 21 februarie 2012. 
  26. ^ Vísindavefurinn: ''Hversu há var Marshallaðstoðin sem Ísland fékk eftir seinni heimsstyrjöld?''”. Vísindavefurinn. 13 mai 2003. http://visindavefur.hi.is/svar.asp?id=3411. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  27. ^ Müller, Margrit and Myllyntaus, Timo (2007). Pathbreakers: Small European Countries Responding to Globalisation and Deglobalisation. Peter Lang. pp. 385–. ISBN 978-3-03911-214-2. http://books.google.com/books?id=zdXTV8xO3xQC&pg=PA385 
  28. ^ Wilcox and Latif, p. 29
  29. ^ Robert Jackson (15 noiembrie 2008). „The Big Chill”. Financial Times. 
  30. ^ http://statice.is/?PageID=1267&src=https://rannsokn.hagstofa.is/pxen/Dialog/varval.asp?ma=THJ01000%26ti=Overview+of+Gross+Domestic+Product+and+Gross+National+Product+1945%2D2013%26path=../Database/thjodhagsreikningar/landsframleidsla/%26lang=1%26units=Index/percent/number
  31. ^ a b Lewis, Michael (1 aprilie 2009). „Wall Street on the Tundra”. Vanity Fair. http://www.vanityfair.com/politics/features/2009/04/iceland200904?printable=true&currentPage=all. 
  32. ^ Iceland lost almost 5000 people in 2009” (PDF). Journal of Nordregio 10 (1): 18. 1 aprilie 2010. http://www.nordregio.se/Global/JoN/JoN%202010/Jon%201%202010/JoN%201_2010.pdf. 
  33. ^ Viðskiptablaðið – Hagvöxtur 2012 mun minni en spár gerðu ráð fyrir”. Vb.is. 8 martie 2013. http://www.vb.is/frettir/81718/. 
  34. ^ "Iceland vote: Centre-right opposition wins election". BBC. 28 aprilie 2013
  35. ^ Iceland in statistics”. Landmælingar Íslands. statice.is. http://www.lmi.is/english/iceland-in-statistics/. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  36. ^ Rivers and Lakes”. Iceland.is. http://www.iceland.is/country-and-nature/nature/RiversandLakes/. Accesat la 19 aprilie 2010. 
  37. ^ Geology of Iceland”. Iceland.is. http://www.iceland.is/country-and-nature/nature/Geology/. Accesat la 10 februarie 2010. 
  38. ^ a b c d e f g h i Iceland”. CIA – The World Fact book. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ic.html. Accesat la 6 august 2006. 
  39. ^ National Parks”. Umhverfisstofnun. 2002. http://english.ust.is/National-Parks/Protectedareas/Nationalparks/. Accesat la 10 februarie 2010. 
  40. ^ 2012 EPI :: Rankings | Environmental Performance Index”. Epi.yale.edu. http://epi.yale.edu/epi2012/rankings. 
  41. ^ Simmonds, Jane (1999). Iceland. Langenscheidt. p. 100. ISBN 0-88729-176-7
  42. ^ Late Holocene climate”. Academic.emporia.edu. http://academic.emporia.edu/aberjame/ice/lec19/holocene.htm. Accesat la 10 februarie 2010. 
  43. ^ Highwood, E. J. and Stevenson, D. S. (2003). „Atmospheric impact of the 1783–1784 Laki Eruption: Part II Climatic effect of sulphate aerosol”. Atmospheric Chemistry and Physics Discussions. http://hal-insu.archives-ouvertes.fr/docs/00/30/09/86/PDF/acpd-3-1599-2003.pdf. Accesat la 10 februarie 2010. 
  44. ^ Carmichael, I.S.E. (1964). „The Petrology of Thingmuli, a Tertiary Volcano in Eastern Iceland”. J. Petrology 5 (3): 435–460. doi:10.1093/petrology/5.3.435. http://wiki.web.ru/images/7/78/Carmichael64.pdf. 
  45. ^ Surtsey volcano”. Iceland.vefur.is. http://iceland.vefur.is/iceland_nature/Volcanoes_in_Iceland/surtsey.htm. Accesat la 10 februarie 2010. 
  46. ^ Volcano erupts near Eyjafjallajoekull in south Iceland”. BBC News. 21 martie 2010. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/8578576.stm. Accesat la 22 martie 2010. 
  47. ^ Icelandic volcano glacier melt forces hundreds to flee at bbc.com”. BBC News. 14 aprilie 2010. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/8620352.stm. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  48. ^ Icelandic volcanic ash alert grounds UK flights”. BBC News. 15 aprilie 2010. http://news.bbc.co.uk/1/hi/uk/8621407.stm. Accesat la 15 aprilie 2010. 
  49. ^ Lamb H. (1995) Climate, History and the Modern World, Routledge, ISBN 0415127351.
  50. ^ a b c Wildlife”. Iceland Worldwide. iww.is. 2000. http://www.iww.is/pages/alife/biglf.html. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  51. ^ Polar bears”. Nat.is. http://www.nat.is/Spendyr/polar_bear.htm. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  52. ^ Wild Mammals In Iceland”. Nat.is. http://www.nat.is/Spendyr/wild_mammals.htm. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  53. ^ a b David R. Montgomery, Dirt: The Erosion of Civilisations, University of California Press, 2007, pp. 224–225
  54. ^ Pure Oskarsson (26 februarie 2013). „Fyrsta tréð á Íslandi til að rjúfa 25 metra múrinn [The first tree in Iceland to break the 25 meter barrier]” (în Icelandic). Iceland forest service. http://www.skogur.is/um-skograekt-rikisins/frettir/nr/1882. Accesat la 25 martie 2013. 
  55. ^ Second polar bear killed in Iceland”. IceNews. 17 iunie 2008. http://www.icenews.is/index.php/2008/06/17/second-polar-bear-killed-in-iceland/. Accesat la 3 aprilie 2010. 
  56. ^ Wilcox and Latif, pp. 14–15
  57. ^ Hvalveiðiákvörðun stendur í ár – Frétt – AMX”. Amx.is. http://www.amx.is/vidskipti/4381. Accesat la 10 februarie 2010. 
  58. ^ Hvalveiðarnar hefjast í júníbyrjun” (în Icelandic). skip.vb.is. 12 martie 2009. http://skip.vb.is/frettir/nr/12499. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  59. ^ Cetaceans”. Marine Research Institute, Iceland. http://www.hafro.is/undir_eng.php?ID=15&REF=2. 
  60. ^ Whaling nations could trade eco warriors for eco tourists”. Newsroom.uts.edu.au. 2 februarie 2012. http://newsroom.uts.edu.au/news/2012/02/whaling-nations-could-trade-eco-warriors-for-eco-tourists. 
  61. ^ Wilcox and Latif, p. 34
  62. ^ The Icelandic Experience”. Chumirethicsfoundation.ca. http://www.chumirethicsfoundation.ca/files/pdf/HANDOUT%20-%20AllWoman'sParty020908.pdf. Accesat la 19 noiembrie 2012. 
  63. ^ Women in national parliaments”. Ipu.org. 1 noiembrie 2012. http://www.ipu.org/wmn-e/classif.htm. 
  64. ^ EIU digital solutions. „Democracy Index 2011 – Economist Intelligence Unit. https://www.eiu.com/public/topical_report.aspx?campaignid=DemocracyIndex2011. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  65. ^ Corruption Perceptions Index: Transparency International. Cpi.transparency.org (25 November 2011). Accesat la 28 aprilie 2012.
  66. ^ Balazs Koranyi and Robert Robertson: Iceland set for coalition talks after government ousted Reuters, 28 aprilie 2013
  67. ^ a b c d e f Iceland – OECD Better Life Index. Oecdbetterlifeindex.org. Accesat la 28 aprilie 2012.
  68. ^ Del Giudice, Marguerite (March 2008) "Power Struggle". National Geographic. p. 85.
  69. ^ Government & Politics”. Iceland.is. http://www.iceland.is/government-and-politics/. Accesat la 10 februarie 2010. 
  70. ^ Local Government”. Iceland.is. http://www.iceland.is/government-and-politics/Government/LocalGovernment/. Accesat la 10 februarie 2010. 
  71. ^ "Iceland passes gay marriage law in unanimous vote". Accesat la 30 martie 2012
  72. ^ Associated Press in Reykjavík (16 iulie 2009). „Icelandic parliament votes for EU membership”. The Guardian (London). http://www.guardian.co.uk/world/2009/jul/16/iceland-parliament-votes-eu-membership. Accesat la 10 februarie 2010. 
  73. ^ Iceland applies to join European Union”. CNN. 17 iulie 2009. http://edition.cnn.com/2009/WORLD/europe/07/17/iceland.eu.application/index.html?eref=edition_business. 
  74. ^ Icelanders to get a referendum on joining the EU”. BBC News. 22 mai 2013. http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-22624110. 
  75. ^ French Air Force in Iceland”. Ministry for Foreign Affairs. 5 mai 2008. http://www.mfa.is/speeches-and-articles/nr/4240. Accesat la 2 octombrie 2010. 
  76. ^ Air Policing”. NATO Air Command Operations. http://www.aco.nato.int/page142085426.aspx. Accesat la 2 octombrie 2010. 
  77. ^ Stjórnsýslusvið < Starfsemi < Vefsvæði”. Lhg.is. http://www.lhg.is/starfsemi/stjornsyslusvid/frettir/nr/618. Accesat la 10 februarie 2010. 
  78. ^ Stjórnsýslusvið < Starfsemi < Vefsvæði”. Lhg.is. http://www.lhg.is/starfsemi/stjornsyslusvid/frettir/nr/1363. Accesat la 10 februarie 2010. 
  79. ^ 2011 METHODOLOGY, RESULTS & FINDINGS. Institute for Economics and Peace (2011). visionofhumanity.org
  80. ^ Energy Data”. Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. http://askjaenergy.org/iceland-introduction/energy-data/. 
  81. ^ World’s largest Electricity Producer per Capita”. Icelandic Energy Portal. Askja Energy. 4 iunie 2012. http://askjaenergy.org/2012/06/04/worlds-largest-electricity-producer-per-capita/. Accesat la 4 august 2013. 
  82. ^ Global Green Economy Index”. Dual Citizen LLC. http://dualcitizeninc.com/GGEI-Report2014.pdf. Accesat la 20 octombrie 2014. 
  83. ^ Trade and Economy, Embassy of Iceland, Undated. Retrieved 24 March 2010”. Iceland.org. http://www.iceland.org/us/the-embassy/trade-economy/. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  84. ^ News – Iceland second in the world's quality of life index. Invest.is. 5 septembrie 2007. Accesat la 28 aprilie 2012.
  85. ^ a b OECD. „Income distribution – Inequality. http://stats.oecd.org/Index.aspx?QueryId=26067&Lang=en. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  86. ^ Inequality-adjusted Human Development Index (IHDI)”. Hdr.undp.org. http://hdr.undp.org/en/statistics/ihdi/. 
  87. ^ Eurostat – Tables, Graphs and Maps Interface (TGM) table. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/tgm/table.do?tab=table&language=en&pcode=teilm020&tableSelection=1&plugin=1. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  88. ^ Unemployment Drops Below 5 Percent”. Iceland Review. 15 iulie 2012. http://icelandreview.com/icelandreview/daily_news/Unemployment_Drops_Below_5_Percent_0_391737.news.aspx. 
  89. ^ Icelandic EU-membership heavily debated. dmjx.dk
  90. ^ Gallup Icelandic Euro vote poll. http://www.si.is/media/althjodlegt-samstarf/almenningur_2010-02.pdf. 
  91. ^ 67% myndu hafna ESB-aðild. mbl.is (28 februarie 2012). Accesat la 28 aprilie 2012.
  92. ^ GDP – composition by sector. CIA.gov
  93. ^ Milestones of OMX and its Legal Entities”. nasdaqomx.com. Arhivat din original la 16 noiembrie 2008. //web.archive.org/web/20081116011930/http://www.nasdaqomx.com/whoweare/milestones/milestonesomx/. Accesat la 11 februarie 2010. 
  94. ^ Index of Economic Freedom 2012. Retrieved 19-6-2012”. Heritage.org. 12 ianuarie 2012. http://www.heritage.org/index/ranking. Accesat la 12 octombrie 2012. 
  95. ^ The Global Competitiveness Report 2011-2012. World Economic Forum (2011)
  96. ^ Global Innovation Index 2011
  97. ^ a b c Index of Economic Freedom 2008 – Iceland”. Web.archive.org. 14 februarie 2008. Arhivat din original la 14 februarie 2008. //web.archive.org/web/20080214155328/http://www.heritage.org/index/country.cfm?id=Iceland. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  98. ^ Economic survey of Iceland 2008”. Oecd.org. http://www.oecd.org/document/36/0,3343,en_2649_34569_40157540_1_1_1_1,00.html. Accesat la 10 februarie 2010. 
  99. ^ Lynch, David J. (1 aprilie 2008). „Bank default worries slam Iceland's currency”. Usatoday. Com. http://www.usatoday.com/money/world/2008-04-01-iceland-banks_N.htm. Accesat la 10 februarie 2010. 
  100. ^ Economic Survey of Iceland 2011”. Oecd.org. http://www.oecd.org/document/16/0,3746,en_2649_34569_43946384_1_1_1_1,00.html. 
  101. ^ Economic Survey of Iceland 2011. Oecd.org. Accesat la 28 aprilie 2012.
  102. ^ Country Comparison :: Public debt. The World Factbook. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2186rank.html?countryName=Iceland&countryCode=ic&regionCode=eur&rank=6#ic. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  103. ^ Waking up to reality in Iceland”. BBC News. 26 ianuarie 2009. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7852275.stm. Accesat la 27 ianuarie 2009. 
  104. ^ Robert Peston”. BBC. 4 octombrie 2008. http://www.bbc.co.uk/blogs/thereporters/robertpeston/2008/10/creditors_call_time_on_iceland.html. Accesat la 8 iulie 2009. 
  105. ^ Gud velsigne Island!( Finanskrisen, Makro og politkk, Utenriks )”. E24.no. 6 octombrie 2008. http://e24.no/spesial/finanskrisen/article2696518.ece. Accesat la 8 iulie 2009. 
  106. ^ Nordic countries provide Iceland with new loan”. Consiliul Nordic. 20 noiembrie 2008. http://www.norden.org/en/news-and-events/news/nordic-countries-provide-iceland-with-new-loan. Accesat la 25 noiembrie 2013. 
  107. ^ Gilmore, Gráinne (27 februarie 2009). „Iceland’s central bank chief David Oddsson is forced out”. The Times (Londra). http://business.timesonline.co.uk/tol/business/industry_sectors/banking_and_finance/article5811719.ece. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  108. ^ Islandsk innvandringsboom til Norge” (în Norwegian). NRK. 30 iunie 2010. http://www.nrk.no/nyheter/distrikt/rogaland/1.7190612. Accesat la 27 iulie 2010. 
  109. ^ Althingi – Report of the Special Investigation Commission (SIC)”. Sic.althingi.is. 12 aprilie 2010. http://sic.althingi.is/. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  110. ^ Gylfason, Thorvaldur (30 aprilie 2010). „Iceland’s special investigation: The plot thickens”. VoxEU.org. http://www.voxeu.org/index.php?q=node/4965. Accesat la 7 noiembrie 2010. 
  111. ^ Half of Iceland’s Icesave Debt Repaid”. Iceland Review. 19 iunie 2012. http://www.icelandreview.com/icelandreview/daily_news/Half_of_Iceland%E2%80%99s_Icesave_Debt_Repaid_0_391042.news.aspx. 
  112. ^ Omar R. Valdimarsson (27 ianuarie 2014). Let Banks Fail Is Iceland Mantra as 2% Joblessness in Sight. Bloomberg. Accesat la 29 ianuarie 2014.
  113. ^ Inhabitants per passenger car, in 2008”. Statistics Iceland. 2008. http://statice.is/?PageID=1236&src=/temp_en/Dialog/varval.asp?ma=SAM03101%26ti=Registered+motor+vehicles+1950-2008++%26path=../Database/ferdamal/Okutaeki/%26lang=1%26units=Number. Accesat la 10 februarie 2010. 
  114. ^ Driving in Iceland: Iceland Driving Tips for Visitors – How to Drive in Iceland – Driving Tips for Iceland Travelers – Driving Cars in Scandinavia”. Goscandinavia.about.com. 4 decembrie 2007. http://goscandinavia.about.com/od/mapstransportation/tp/drivinginiceland.htm. Accesat la 8 iulie 2009. 
  115. ^ tripsta. http://www.tripsta.co.uk. 
  116. ^ a b Renewable energy in Iceland”. Nordic Energy Solutions. http://www.nordicenergysolutions.org/performance-policy/iceland/renewable-energy-in-iceland. Accesat la 12 februarie 2010. 
  117. ^ The Energy Sector”. Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. http://www.askjaenergy.org/iceland-introduction/iceland-energy-sector/. 
  118. ^ Gross energy consumption by source 1987–2005”. statice.is. http://www.statice.is/Uploads/files/LH06/L060701.xls. Accesat la 10 februarie 2010. 
  119. ^ Statistics Iceland – Statistics " Manufacturing and energy " Energy”. statice.is. http://www.statice.is/?PageID=1230&src=/temp_en/Dialog/varval.asp?ma=IDN02101%26ti=Installed+capacity+and+generation+in+public+power+plants+1976-2007+%26path=../Database/idnadur/orkumal/%26lang=1%26units=Megawatt/Gigawatt%20hour%20/percent. Accesat la 10 februarie 2010. 
  120. ^ Hellisheiði Geothermal Plant”. Orkuveita Reykjavíkur. http://www.or.is/English/Projects/HellisheidiGeothermalPlant/. Accesat la 12 februarie 2010. 
  121. ^ Nesjavellir Geothermal Plant”. Orkuveita Reykjavíkur. http://www.or.is/English/Projects/NesjavellirGeothermalPlant/. Accesat la 12 februarie 2010. 
  122. ^ Kárahnjúkar HEP – WEC Executive Assembly 2009”. worldenergy.org. http://www.worldenergy.org/documents/20090917__wec_krahnjkar_bb.pdf. Accesat la 12 februarie 2010. 
  123. ^ World’s largest Electricity Producer per Capita”. Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. 4 iunie 2012. http://askjaenergy.org/2012/06/04/worlds-largest-electricity-producer-per-capita/. Accesat la 4 octombrie 2013. 
  124. ^ CO2 Emissions from Fuel Combustion Highlights (2011 Edition)”. International Energy Agency. http://www.iea.org/co2highlights/co2highlights.pdf. 
  125. ^ Phaedra Friend (22 ianuarie 2009). „Iceland Opens First-Ever Offshore Licensing Round”. Rigzone. http://www.rigzone.com/news/article.asp?a_id=71990. Accesat la 10 februarie 2010. 
  126. ^ Petroleum-Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal”. Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. http://askjaenergy.org/petroleum/. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  127. ^ The United Kingdom and Icelandic Electricity|Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal, 18 June 2012
  128. ^ HVDC Subsea Link”. Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. http://askjaenergy.org/transmission/hvdc-subsea-link/. 
  129. ^ Gaining from the European Green Drivers|Askja Energy – The Independent Icelandic Energy Portal. Askja Energy (21 ianuarie 2013). Accesat la 5 ianuarie 2014.
  130. ^ ReadArticle / Mayor Does Not Feel School Should Be Mandatory” (în Is). Grapevine.is. 25 august 2011. http://grapevine.is/Author/ReadArticle/Mayor-Does-Not-Feel-School-Should-Be-Mandatory. Accesat la 22 septembrie 2012. 
  131. ^ Fox, Jonathan (2008). A World Survey of Religion and the State (Cambridge Studies in Social Theory, Religion and Politics). Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-70758-9. http://books.google.com/?id=rE0NcgxNaKEC&pg=PA118. „All public schools have mandatory education in Christianity. Formally, only the Minister of Education has the power to exempt students from this but individual schools usually grant informal exemptions.” 
  132. ^ What Students Know and Can Do: Student Performance in Reading, Mathematics and Science 2010”. OECD.org. http://www.oecd.org/dataoecd/54/12/46643496.pdf. Accesat la 24 aprilie 2012. 
  133. ^ Research and innovation in Iceland, country profile”. Comisia Europeană. http://ec.europa.eu/research/innovation-union/pdf/state-of-the-union/2012/countries/iceland_2013.pdf. Accesat la 24 martie 2015. 
  134. ^ UNESCO science report, 2010: the current status of science around the world; 2010” (PDF). http://unesdoc.unesco.org/images/0018/001899/189958E.pdf. 
  135. ^ Helgason et al. 2000
  136. ^ "Expectations of life: a study in the demography, statistics, and history of world mortality". Henry Oliver Lancaster (1990). Springer. p.399. ISBN 0-387-97105-X
  137. ^ "The eruption that changed Iceland forever" [Erupția care a schimbat Islanda pentru totdeauna]. BBC News. 16 aprilie 2010.
  138. ^ Statistics Iceland
  139. ^ Cifre compilate din website-ul Statistics Iceland
  140. ^ ICELAND: Migration Appears Here Too – IPS”. Ipsnews.net. http://www.ipsnews.net/news.asp?idnews=35572. Accesat la 10 februarie 2010. 
  141. ^ Europe | Iceland faces immigrant exodus”. BBC News. 21 octombrie 2008. http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/europe/7680087.stm. Accesat la 10 februarie 2010. 
  142. ^ Tomasson, Richard F. (1977). „A Millennium of Misery: The Demography of the Icelanders”. Population Studies (Population Investigation Committee) 31 (3): 405–406. doi:10.2307/2173366. PMID 11630504. 
  143. ^ The Fate of Greenland's Vikings”. Archaeology.org. 28 februarie 2000. http://www.archaeology.org/online/features/greenland/. Accesat la 10 februarie 2010. 
  144. ^ Ethnocultural Portrait of Canada Highlight Tables, 2006 Census. http://www12.statcan.ca/english/census06/data/highlights/ethnic/pages/Page.cfm?Lang=E&Geo=PR&Code=01&Data=Count&Table=2&StartRec=1&Sort=3&Display=All&CSDFilter=5000. Accesat la 30 iunie 2008. 
  145. ^ Select a Race, Ethnic, or Ancestry Group”. U.S. Census Bureau. http://factfinder.census.gov/servlet/SAFFFactsCharIteration?_event=&geo_id=01000US&_geoContext=01000US&_street=&_county=&_cityTown=&_state=&_zip=&_lang=en&_sse=on&ActiveGeoDiv=&_useEV=&pctxt=fph&pgsl=010&_submenuId=factsheet_2&ds_name=DEC_2000_SAFF&_ci_nbr=539&qr_name=DEC_2000_SAFF_A1010&reg=DEC_2000_SAFF_A1010%3A539&_keyword=&_industry=. Accesat la 10 februarie 2010. 
  146. ^ Icelandic Language”. Iceland Trade Directory. icelandexport.is. http://www.icelandexport.is/english/about_iceland/icelandic_language/. Accesat la 22 aprilie 2010. 
  147. ^ Heimur – Útgáfufyrirtækið”. Heimur.is. http://www.heimur.is/heimur/leit/frettir/Default.asp?ew_1_a_id=138249. Accesat la 8 iulie 2009. 
  148. ^ Information about the Icelandic Health Care System. Ministry of Health, Iceland
  149. ^ a b Gunnlaugsson, Gunnar H.; Oddsdottir, M; Magnusson, J (2006). „Surgery in Iceland”. Arch Surg 141 (2): 199–203. doi:10.1001/archsurg.141.2.199. PMID 16490899. http://archsurg.ama-assn.org/cgi/content/full/141/2/199#SEC8. 
  150. ^ OECD Health Data 2011. Oecd.org (30 iunie 2011). Accesat la 28 aprilie 2012.
  151. ^ World Health Organization: Health Report 2010
  152. ^ a b c OECD Health Data 2011. oecd.org
  153. ^ World Population Prospects, the 2010 Revision. Esa.un.org (28 iunie 2011). Accesat la 28 aprilie 2012.
  154. ^ World Population Prospects The 2006 Revision. United Nation (2007)
  155. ^ Wilcox and Latif, p. 19
  156. ^ Environment Indicators. Oecdbetterlifeindex.org. Accesat la 28 aprilie 2012.
  157. ^ CIA – The World Factbook – Iceland”. Demographics. United States Government. 20 iulie 2006. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ic.html. Accesat la 6 august 2006. 
  158. ^ Statistics Iceland – Statistics " Population " Religious organisations”. statice.is. http://www.statice.is/?PageID=1180&src=/temp_en/Dialog/varval.asp?ma=MAN10001%26ti=Populations+by+religious+organizations+1990%2D2007++%26path=../Database/mannfjoldi/Trufelog/%26lang=1%26units=Number. Accesat la 10 februarie 2010. 
  159. ^ University of Michigan News Service”. Umich.edu. 10 decembrie 1997. http://www.umich.edu/news/index.html?Releases/1997/Dec97/chr121097a. Accesat la 26 ianuarie 2010. 
  160. ^ Religion < People and Society < Iceland.is – Gateway to Iceland”. Iceland.is. Arhivat din original la 1 martie 2005. http://wayback.vefsafn.is/wayback/20050301181136/www.iceland.is/people-and-society/Religion/. Accesat la 26 ianuarie 2010. 
  161. ^ Froese 2001
  162. ^ (PDF) Social values, Science and Technology analysis. European Commission Eurobarometer. 1 iunie 2005. p. 35. http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_225_report_en.pdf 
  163. ^ Wilcox and Latif, pp. 65, 70.
  164. ^ Iceland among the happiest nations”. Icenews.is. 5 ianuarie 2012. http://www.icenews.is/index.php/2012/01/05/iceland-among-the-happiest-nations/. 
  165. ^ a b Iceland parliament votes for gay marriage”. Icenews.is. http://www.icenews.is/index.php/2010/06/11/iceland-parliament-votes-for-gay-marriage/. Accesat la 9 iulie 2010. 
  166. ^ Wilcox and Latif, pp. 66–67.
  167. ^ a b Wilcox and Latif, pp. 60–61.
  168. ^ Best and Worst Countries for Women, from Iceland to the U.S. to Pakistan and Afghanistan. The Daily Beast (18 septembrie 2011). Accesat la 28 aprilie 2012.
  169. ^ Augusto Lopez-Claros, Saadia Zahidi Women’s Empowerment: Measuring the Global Gender Gap. Forumul Economic Mondial (2005)
  170. ^ BBC News – Iceland 'best country for gender equality'. BBC.co.uk (12 octombrie 2010). Accesat la 28 aprilie 2012.
  171. ^ Cultural Achievements”. State.gov. 15 iunie 2012. http://www.state.gov/r/pa/ei/bgn/3396.htm. Accesat la 12 octombrie 2012. 
  172. ^ Wilcox and Latif, p. 61.
  173. ^ Kling & Bang Gallery, This.is. http://this.is/klingogbang/text.php?lang=en&. Accesat la 27 octombrie 2014. 
  174. ^ The Icelandic National Anthem”. musik og saga. http://www.musik.is/Lof/E/lofe.html. Accesat la 11 noiembrie 2005. 
  175. ^ Cronshaw, Andrew. (1999) "Iceland". În World Music: The Rough Guide. Londra: Rough Guides Ltd. pp. 168–69.
  176. ^ Vísindavefurinn: Hver er mest sótta heimasíðan á veraldarvefnum?” (în Is). Visindavefur.hi.is. http://www.visindavefur.hi.is/svar.php?id=5456. Accesat la 10 februarie 2010. 
  177. ^ Dyball, Richard (14 iulie 2007). „Yes, I’m the real Sportacus”. The Times (Londra). http://entertainment.timesonline.co.uk/tol/arts_and_entertainment/stage/theatre/article2055496.ece. Accesat la 19 aprilie 2010. 
  178. ^ Jagernauth, Keith (28 august 2013). „Exclusive: Matt Damon Joins Christopher Nolan's 'Interstellar,' Lines Up Directorial Debut 'The Foreigner'”. The Playlist (Indiewire Network). http://blogs.indiewire.com/theplaylist/exclusive-matt-damon-joins-christopher-nolans-interstellar-lines-up-directorial-debut-a-murder-foretold-20130828. Accesat la 18 noiembrie 2013. 
  179. ^ Iceland passes law on press freedom and protection”. Icenews.is. 17 iunie 2010. http://www.icenews.is/index.php/2010/06/17/iceland-passes-law-on-press-freedom-and-protection/. 
  180. ^ GLOBAL PRESS FREEDOM RANKINGS. Freedom of the Press (2011)
  181. ^ Percentage of Individuals using the Internet. itu.int (2010)
  182. ^ The Networked Readiness Index 2009–2010”. Members.weforum.org. https://members.weforum.org/pdf/GITR10/TheNetworkedReadinessIndexRankings.pdf. Accesat la 19 noiembrie 2012. 
  183. ^ (PDF) Measuring the Information Society. International Telecommunication Union. 2011. p. 12. ISBN 9261138012. http://www.itu.int/net/pressoffice/backgrounders/general/pdf/5.pdf 
  184. ^ Iceland wants to ban Internet porn”. CNN. http://edition.cnn.com/2013/02/15/tech/web/porn-ban-iceland/index.html. Accesat la 16 februarie 2013. 
  185. ^ Vísir – Ekkert frumvarp um klám fram komið!”. VÍSIR. http://www.visir.is/ekkert-frumvarp-um-klam-fram-komid!/article/2013130229002. Accesat la 29 septembrie 2013. 
  186. ^ Vísir – Að trúa á netið”. VÍSIR. http://www.visir.is/ad-trua-a-netid/article/2013702289923. Accesat la 29 septembrie 2013. 
  187. ^ Wilcox and Latif, p. 126
  188. ^ a b Wilcox and Latif, p. 110
  189. ^ Wilcox and Latif, p. 109
  190. ^ FIFA/Coca-Cola Women's World Ranking”. FIFA. 2 august 2013. http://www.fifa.com/worldfootball/ranking/lastranking/gender=f/fullranking.html. Accesat la 23 septembrie 2013. 
  191. ^ a b Wilcox and Latif, p. 111
  192. ^ Skotfélag Reykjavíkur”. Arhivat din original la 13 octombrie 2007. //web.archive.org/web/20071013013843/http://sr.is/Stofnun_og_saga_SR.htm. Accesat la 2 septembrie 2007. 
  193. ^ Wilcox and Latif, p. 112
  194. ^ Iceland - UNESCO World Heritage Centre”, Whc.unesco.org, http://whc.unesco.org/en/statesparties/is, accesat la 26 martie 2015 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Islanda


Flag of Iceland.svg Subiecte IslandaIslandeziLimba islandeză

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie
Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică
Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal