Câmpia Bărăganului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Amplasarea geografică pe teritoriul României

Câmpia Bărăganului din sud-estul României este o câmpie cunoscută pentru solul său negru și cu un conținut bogat de humus, precum și pentru vegetația de stepă datorată climatului deosebit de aspru: veri fierbinți și uscate; ierni foarte geroase cu bătăi de crivăț). Face parte din Câmpia Română, fiind sectorul estic al acesteia. Este delimitată în sud și est de Dunăre, iar în nord de râul Buzău. Limita vestică este un aliniament care unește localitățile Buzău-Urziceni-Budești-Oltenița.

Orașul București nu face parte din Bărăgan, ci din Câmpia Vlăsiei.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul Bărăgan este atestat pentru prima dată în anul 1597[1] și provine din cuvântul buragan, care după Constantin C. Giurescu și Iorgu Iordan înseamnă „furtună, vifor, vârtej” în limbile turcice.[2][3] Nicolae Iorga preciza că de la Pecenegi, dacă nu de la vechii Sciți turanici, vin, pentru a numi aspectele deșertului, „bărăgan” și „curgan”.[4] Lazăr Șăineanu considera că: numele enigmatic de Bărăgan, ce poartă stepa întinsă din jud. Ialomița, pare a se trage de la un popor tătar giagataic (și mongol): buraganul „vârtej, furtună” corespunde crivățului nostru.[5]

Centre urbane importante[modificare | modificare sursă]

Oieritul în Bărăgan, joacă un rol esențial pentru agricultura regiunii

Principalele centre urbane din Câmpia Bărăganului sunt:

De asemenea, pe granița arealului geografic se află:

Istoric[modificare | modificare sursă]

Bărăganul ca zonă de deportare între 1951 și 1956.
Teren agricol prelucrat în Câmpia Bărăganului, 2012.

Datorită lipsei pădurilor, Bărăganul a fost în trecut un important culoar de trecere pentru toate popoarele migratoare care au străbătut sud-estul României de azi : Goții, Hunii, Avarii, Slavii, Bulgarii, Maghiarii, Pecinegii, Cumanii și Tătarii. Multe denumiri de râuri și localități amintesc de aceste popoare.

Stepa Bărăganului, folosită în trecut ca pășune de către ciobanii din Carpați (inclusiv din Transilvania) în perioada de transhumanță, a fost transformată în teren arabil abia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În anii comunismului, mai ales în anii '50, au fost deportați aici aproximativ 40.000 de deținuți politici din restul țării.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Brăila. Studiu de geografie socială, accesat la 27 noiembrie 2016
  2. ^ Constantin C. Giurescu, Principatele Române la începutul secolului XIX, Editura Științifică, București, 1957, p. 88
  3. ^ Iorgu Iordan, Toponimia românească, art. „Bărăgan”, ed. Academiei RPR, București 1963.
  4. ^ Nicolae Iorga, Istoria românilor. Vol. III. Ctitorii, București, 1937, p. 32: în acea vreme, popoarele stepei ponto-caspice, iranice precum Sciții sau turcice precum Pecenegii și Cumanii, erau denumite „turanice”.
  5. ^ Lazăr Șăineanu, Influența orientală asupra limbeĭ și cultureĭ române, Editura librărieĭ Socecŭ & comp., 1900, p. XII

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Bărăganul ialomițean, G. Maican, Editura Sport-Turism, București, 1983
  • Potențialul climatic al Bărăganului, Octavia Bogdan, Ed. Acad. Republicii Socialiste România, 1980
  • Baraganul in antichitate, Radu Vulpe, 1923

Legături externe[modificare | modificare sursă]