Lista statelor cu recunoaștere limitată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

     Fără recunoaștere internațională

     Recunoaștere limitată

     Recunoaștere de către majoritatea statelor

     Teritorii ale căror statut este disputat; au un guvern, ce este recunoscut de cel puțin câteva zeci de țări

Lista statelor cu recunoaștere limitată oferă o prezentare generală asupra entităților geopolitice contemporane, ce tind să fie recunoscute ca state suverane sub legea internațională (având în vedere principiile Convenției de la Montevideo), care, cu toate acestea, nu beneficiază de recunoaștere diplomatică globală completă.

Acestea se împart în două categorii. În primul rând, sunt entitățile care dețin control complet sau parțial asupra teritoriilor sale revendicate și sunt de facto auto-guvernatoare, cu dorința de a obține independență totală; în al doilea rând, sunt entitățile ce nu au control asupra teritoriului revendicat, dar au fost recunoscute ca având drept de jure asupra teritoriului respectiv de cel puțin o altă națiune general recunoscută. Unele țări din această listă, precum Cipru și Republica Cehă, sunt recunoscute de marea majoritate a națiunilor și sunt membre a Națiunilor Unite, dar apar aici din cauza unui număr mic de state care rețin recunoașterea acestora.

Sunt, în total, 192 state membre a Națiunilor Unite. Sfântul Scaun este recunoscut ca suveran în legea internațională, dar nu este membru pe deplin al Organizației.[1]

Entități geopolitice din prezent după nivelul de recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Fără recunoaștere din partea niciunui stat membru ONU[modificare | modificare sursă]

Nume Statut Țări care revendică Referințe
 Somaliland Regatul Unit a acordat independența lui Somaliland în 1960 după decolonizarea Somaliei Britanice și fuzionarea cu Somalia Italiană câteva zile mai târziu, pentru a forma Somalia. Acesta și-a declarat independența și s-a retras din Somalia în 1991.  Somalia revendică Somaliland ca parte a teritoriului său suveran. [2]
Republica Nagorno-Karabah Republica Nagorno-Karabah Nagorno-Karabakh și-a declarat independența în 1992. Ea este recunoscut de trei state care nu sunt membreu ONU: Abhazia, Ossetia de Sud și Transnistria.[3]  Azerbaijan revendică Nagorno-Karabah ca parte a teritoriului său suveran. [4][5][6][7]
Transnistria Transnistria Republica Moldovenească Nistreană (cunoscută ca Transnistria) și-a declarat independența în 1990. Ea este recunoscut de trei state care nu sunt membreu ONU: Abhazia, Nagorno-Karabah și Osetia de Sud.[7]  Moldova revendică Transnistria ca parte a teritoriului său suveran. [8]

Recunoscute de cel puțin un membru ONU[modificare | modificare sursă]

Nume Statut Revendicări Note
Abhazia Abhazia Abkhazia și-a declarat independența în 1999.[9] La momentul actual ea este recunoscută de 5 membre ONU (Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Tuvalu) și 3 state care nu sunt membre ONU (Osetia de Sud, Transnistria și Republica Nagorno-Karabah).[3][10][11][12][13][14][15][16]  Georgia revendică Abkhazia ca parte a teritoriului său suveran. [17][18][19][20]
Taiwan Republica Chineză (Taiwan) Atât Republica Populară Chineză (RPC), cât și Republica Chineză (RC; cunoscută popular ca „Taiwan”) suportă politica unei singure China, susținând că aceasta este de jure o singură entitate suverană care cuprinde și teritoriul controlat curent de RPC, și teritoriul controlat curent de RC. Republica Chineză este considerată ca singurul guvern legitim al Chinei de 23 membrii ONU, printre care și Sfântul Scaun, un stat observator al ONU.[B] Conform Rezoluției 2758 a Consiliului de Securitate ONU, RPC este singurul guvern legitim al Chinei, o poziție susținută de restul statelor ONU. Multe state au relații neoficiale cu RC.  Republica Populară Chineză declară că este succesorul fostei Republici China și revendică tot teritoriul sub jurisdicția RC ca parte a teritoriului său suveran. [21]
Kosovo Kosovo Kosovo și-a declarat independența în 2008. Independența lui este recunoscută de 110 state membre ONU și de Republica Chineză.[A] Toate celelalte națiuni o consideră ca aprținând de jure Serbiei. Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU „[reafirmă] dedicația tuturor statelor membre către suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia”, pentru care Serbia este statul succesor.  Serbia revendică Kosovo ca parte a teritoriului său suveran. [22][23]
Flag of the Turkish Republic of Northern Cyprus.svg Republica Turcă a Ciprului de Nord Independența Ciprului de Nord este recunoscută de doar un membru ONU: Turcia. Toate celelalte state îl consideră ca aparținând de jure Ciprului. Organizația Conferinței Islamice a oferit acestuia statut de observator.  Cipru revendică Ciprul de Nord ca parte a teritoriului său suveran. [24]
Teritoriile Palestiniene Statul Palestina Statul Palestina este recunoscut de 96 state membre ONU, de Sfântul Scaun, de Liga Arabă și de Organizația Conferinței Islamice, după Declarația de Independență a Palestinei. Misiunile palestiniene au statut diplomatic sau special în alte 12 țări din ONU și în Uniunea Europeană. Israel nu recunoaște Statul Palestina, iar ONU recunoaște Palestina ca o entitate ce nu îi este membră, cu statut de observator. Autoritatea Națională Palestiniană, în control parțial asupra Cisiordaniei și Fâșiei Gaza (precum prevăzut în acordul de la Oslo), nu a separat unilateral niciun teritoriu de Israel până acum, suspendând negocierile cu guvernul israelian. Administrarea și controlul asupra teritoriului este disputat din 2007 între două organizații politice palestiniene: Fatah și Hamas, cu Fatah având control efectiv a ramurei executive și a Cisordaniei, iar Hamas cu drept majoritar în ramura legislativă și control efectiv a Fâșiei Gaza.  Israel nu recunoaște statul Palestina și la momentul actual controlează teritoriul revendicat de Palestina.[39] Toate guvernele israeliene începând din 1992 au fost de acord cu crearea unui stat palestinian în Cisiordania și Fâșia Gaza cu schimburile de teritorii stabilite de un acord comun. [40][41][42][43][44][45][46]
Sahara Occidentală Republica Arabă Democrată Saharawi Sahara Occidentală este asaltată de mai multe revendicări: Maroc revendică teritoriul în totalitatea sa și ocupă mare parte din acesta, pe când Republica Arabă Saharaui Democrată controlează doar Zona Liberă, dar afirmă suveranitate de drept asupra întregului teritoriu. Independența Saharei Occidentale sub suveranitatea RASD este recunoscută de 50 state membre ONU și de Uniunea Africană. Ea este considerată ca fiind parte de jure din Maroc de 25 state ONU și de Liga Arabă. Toate celelalte nu socotesc niciuna din cele două cu autoritate de jure asupra teritoriului; a fost listat în lista Naţiunilor Unite a teritoriilor non-auto-guvernatoare din 1960, când a fost adăugată Saharei Spaniole.  Maroc revendică Sahara Occidentală ca parte a teritoriului său suveran. [47]
Osetia de Sud Osetia de Sud Osetia de Sud și-a declarat independența în 1991. La momentul actual ea este recunoscută de 5 membre ONU (Rusia, Nicaragua, Venezuela, Nauru și Tuvalu) și 3 state care nu sunt membre ONU (Abhazia, Republica Nagorno-Karabah și Transnistria).[3][10][48]  Georgia revendică Osetia de Sud ca parte a teritoriului său suveran. [18][19][49]

State membre ONU, nerecunoscute de un număr limitat de state[modificare | modificare sursă]

Nume Statut Revendicări Note
 Armenia Armenia, independentă din 1991, la momentul actual nu este recunoscută de un membru ONU, Pakistan, deoarece Pakistan o susține pe Azerbaidjan în conflictul ce vizează Nagorno-Karabahul. [50][51]
 Republica Populară Chineză Republica Populară Chineză (RPC), proclamată în 1949, este cel mai recunoscut stat a celor două guverne a „Chinei”, celălalt fiind Republica Chineză (RC). RPC nu acceptă relații diplomatice cu statele care au recunoscut RC ca stat (22 membri ONU și Sfântul Scaun). Cele mai multe dintre aceste state nu recunosc oficial Republica Populară Chineză ca stat, deși unele state au stabilit relații cu RP precizând în același timp că nu intenționează să se oprească recunoașterea RPC (Kiribati, Nauru).[52][53] Unele state care recunosc în prezent doar Republica Populară Chineză au încercat în trecut recunoașterea simultană și crearea relațiilor cu RC și RPC (Liberia, Vanuatu).[54][55][56] În conformitate cu Rezoluția 2758 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, RPC este singurul reprezentant legitim al Chinei la Organizația Națiunilor Unite.  Republica Chineză este considerat guvernul juridic unic peste totă China sub Constituția Republicii Chineze. [57]
 Cipru Cipru, independent din 1960, nu este recunoscut de Turcia și Cipru de Nord. Turcia și Republica Turcă a Ciprului de Nord fac referire la acesta cu numele „Güney Kıbrıs Rum Kesimi” (Partea Grecească a Ciprului de Sud).  Ciprul de Nord revendică o parte a insulei Cipru. [58][59][60][61]
 Israel Israel, fondat în 1948, nu este recunoscut de 32 membri ONU (vezi Conflictul arabo-israelian). El este recunoscut de Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OPL), care a fost recunoscut de către Israel în 1993 ca unicul reprezentant legitim al poporului palestinian.  Palestina, reprezentată de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei, care a fost de acord cu Israelul, în principiu, ca ar trebui să fie stabilit un stat palestinian în cadrul Fâșiei Gaza și Cisiordaniei, care sunt în prezent sub control israelian.[39] [62][63][64][65][66]
 Coreea de Nord Republica Populară Democratică Coreea, independentă din 1948, nu este recunoscută de două state membre ONU Japonia și Coreea de Sud.[67]  Coreea de Sud pretinde a fi singurul guvern legitim al Coreei. [68][69][70]
 Coreea de Sud Republica Coreeană, independentă din 1948, nu este recunoscută de un stat membru ONU, Coreea de Nord.  Coreea de Nord pretinde a fi singurul guvern legitim al Coreei. [71][72]

Note[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en ONU. „State care nu sunt membre”. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  2. ^ BBC Country Profiles: Regions and territories: Somaliland. Retrieved 2009-09-14.
  3. ^ a b c ru Вице-спикер парламента Абхазии: Выборы в НКР соответствуют всем международным стандартам: "Абхазия, Южная Осетия, НКР и Приднестровье уже давно признали независимость друг друга и очень тесно сотрудничают между собой", - сказал вице-спикер парламента Абхазии. ... "...Абхазия признала независимость Нагорно-Карабахской Республики..." - сказал он." English language translation from Microsoft Translator
  4. ^ BBC Country Profiles: Regions and territories: Nagorno-Karabakh. Retrieved 2009-09-14.
  5. ^ ru Transnistria wants to join Russia (translated title), September 2008.
  6. ^ ru Moldova, September 2008.
  7. ^ a b „In detail: The foreign policy of Pridnestrovie”. Pridnestrovie.net. Accesat în . 
  8. ^ „Abkhazia: Ten Years On”. BBC 2. . Accesat în . 
  9. ^ „Regions and territories: Abkhazia”. BBC news. . Accesat în . 
  10. ^ a b "South Ossetia opens embassy in Abkhazia" The Tiraspol Times
  11. ^ Government of Tuvalu (). „On the establishment of diplomatic relations between Republic of Abkhazia and Tuvalu”. Ministry of Foreign Affairs. Accesat în . 
  12. ^ Government of Vanuatu (). „Vanuatu's recognition to the Republic of Abkhazia”. Accesat în . 
  13. ^ Vanuatu's initial recognition was invalidated after the Kilman government was annulled by the Supreme Court. Kilman was subsequently re-elected and its recognition was re-confirmed by its Foreign Minister in July 2011: Natapei withdraws recognition of Abkhazia, Vanuatu Daily Post, June 19, 2011
  14. ^ „Vanuatu official denies Abkhazia recognition”. Solomon Star. . 
  15. ^ Transparency International Vanuatu press release on recognition of Abkhazia, 08 August 2011
  16. ^ „Vanuatu annuls recognition of Abkhazia - report”. Radio New Zealand International. . Accesat în . 
  17. ^ Clogg, Rachel (). „Abkhazia: Ten Years On”. Conciliation Resources. Accesat în . 
  18. ^ a b Russia recognises Georgian rebels - BBC, 2008-08-26 [1]
  19. ^ a b „Venezuela's Chavez draws closer to Moscow”. Reuters. . Accesat în . 
  20. ^ John Pike. „Georgia mocks Nauru's recognition of Abkhazia”. Globalsecurity.org. Accesat în . 
  21. ^ Global Investment and Business Center, Inc. Staff Taiwan Foreign Policy and National Security Yearbook 2011 Second Edition International Business Publications, USA ISBN 0-7397-3660-4 Online version available at Google Books
  22. ^ en „Kosovo MPs proclaim independence”. BBC News. . Accesat în . 
  23. ^ en „Kosovo” (PDF). Accesat în . 
  24. ^ en Hadar, Leon. „În mărirea „Statelor virtuale". AntiWar. Accesat în 12.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  25. ^ a b Israel's control of the airspace and the territorial waters of the Gaza Strip
  26. ^ Map of Gaza fishing limits, "security zones"
  27. ^ Israel's Disengagement Plan: Renewing the Peace Process: "Israel will guard the perimeter of the Gaza Strip, continue to control Gaza air space, and continue to patrol the sea off the Gaza coast. ... Israel will continue to maintain its essential military presence to prevent arms smuggling along the border between the Gaza Strip and Egypt (Philadelphi Route), until the security situation and cooperation with Egypt permit an alternative security arrangement."
  28. ^ Gold, Dore (). „Legal Acrobatics: The Palestinian Claim that Gaza is Still "Occupied" Even After Israel Withdraws”. Jerusalem Issue Brief, Vol. 5, No. 3. Jerusalem Center for Public Affairs. Accesat în .  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  29. ^ Bell, Abraham (). „International Law and Gaza: The Assault on Israel's Right to Self-Defense”. Jerusalem Issue Brief, Vol. 7, No. 29. Jerusalem Center for Public Affairs. Accesat în . 
  30. ^ „Address by Foreign Minister Livni to the 8th Herzliya Conference” (Press release). Ministry of Foreign Affairs of Israel. . Accesat în . 
  31. ^ Salih, Zak M. (). „Panelists Disagree Over Gaza's Occupation Status”. University of Virginia School of Law. Accesat în . 
  32. ^ „Israel: 'Disengagement' Will Not End Gaza Occupation”. Human Rights Watch. . Accesat în . 
  33. ^ Staff writers (). „Palestinians 'may declare state'. BBC News. British Broadcasting Corporation. Accesat în . :"Saeb Erekat, disagreed arguing that the Palestine Liberation Organisation had already declared independence in 1988. "Now we need real independence, not a declaration. We need real independence by ending the occupation. We are not Kosovo. We are under Israeli occupation and for independence we need to acquire independence".
  34. ^ Gold, Dore (). „Legal Acrobatics: The Palestinian Claim that Gaza is Still "Occupied" Even After Israel Withdraws”. Jerusalem Issue Brief, Vol. 5, No. 3. Jerusalem Center for Public Affairs. Accesat în .  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)
  35. ^ Bell, Abraham (). „International Law and Gaza: The Assault on Israel's Right to Self-Defense”. Jerusalem Issue Brief, Vol. 7, No. 29. Jerusalem Center for Public Affairs. Accesat în . 
  36. ^ „Address by Foreign Minister Livni to the 8th Herzliya Conference” (Press release). Ministry of Foreign Affairs of Israel. . Accesat în . 
  37. ^ Salih, Zak M. (). „Panelists Disagree Over Gaza's Occupation Status”. University of Virginia School of Law. Accesat în . 
  38. ^ „Israel: 'Disengagement' Will Not End Gaza Occupation”. Human Rights Watch. . Accesat în . 
  39. ^ a b Israelul permite lui PNA să execute anumite funcții pe teritoriul Palestinei, în funcție de clasificarea specială a teritoriului. Israel menține interferențe minime (păstrând controlul frontierelor: aeriene,[25] marine dincolo de apele interioare,[25][26] terestre[27]) în Fâșia Gaza (interiorul său și parte a frontierei terestre cu Egiptul sunt sub controlui grupării Hamas), maximum în „Aria C” și grade de interferență în alte părți diferite.[28][29][30][31][32] Vezi și Teritoriile ocupate de Israel.
    [33][34][35][36][37][38]
  40. ^ Official website of the Palestinian National Authority. The PNA has publicly acknowledged recognition from 94 states, including the former Yugoslavia.
  41. ^ Venezuela Pledges Support for Palestinian Statehood during Abbas Visit, November 2009.
  42. ^ "Costa Rica Recognizes 'Palestine'", The Journal of Turkish Weekly 26 February 2008 Retrieved 2011-02-07
  43. ^ „South African Representative Office to the Palestinian National Authority”. Sarep.org. Accesat în . 
  44. ^ „Embassy of the State of Palestine to the Republic of Uzbekistan, Central Asia and Azerbaijan”. Palestineuzbek.com. Accesat în . 
  45. ^ „Embassies of Palestine”. Webgaza.net. Accesat în . 
  46. ^ „Embassy of the State of Palestine in Bratislava”. Palestine.sk. Accesat în . 
  47. ^ Sahrawi Arab Democratic Republic (). „Sahrawi Arab Democratic Republic”. Western Sahara Online. Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ ru "Республика Науру признала независимость Южной Осетии" 16 December 2009 Retrieved 2011-02-03 "Republic of Nauru recognizes the independence of South Ossetia" English language translation from Microsoft Translator
  49. ^ Stojanovic, Srdjan (). „OCHA Situation Report”. Center for International Disaster Information. Accesat în . 
  50. ^ Pakistan Worldview - Report 21 - Visit to Azerbaijan Senate of Pakistan — Senate foreign relations committee, 2008
  51. ^ Nilufer Bakhtiyar: „Pentru Azerbaidjan Pakistanul nu o recunoaște pe Armenia ca țară” 13 septembrie 2006 [14:03] - Today.Az
  52. ^ Lee, Meifang "Minister announces resumption of diplomatic ties with Nauru" Taiwan Today 2005-05-20 Retrieved 2011-04-29
  53. ^ "Kiribati president upbeat on conference, Taiwan" Radio Australia 21 June 2010 Retrieved 2011-04-29
  54. ^ Crocombe, Ron Asia in the Pacific Islands: Replacing the West University of the South Pacific. Institute of Pacific Studies 2007 p. 258 Online version available at Google Books
  55. ^ "Looking East: China-Africa Engagements Liberia Case Study" African Center for Economic Transformation, Monrovia December 2009
  56. ^ Chiu, Hungdah "The International Legal Status of the Republic of China (Revised Version)" Occasional Papers/Reprints Series in Contemporary Asian Studies Number 5 - 1992 (112), School of Law, University of Maryland ISBN 0-925153-23-0
  57. ^ en „Constituția Republicii Populare Chineze”. International Human Rights Treaties and Documents Database. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  58. ^ European Parliament Directorate-General External Policies Policy Department "Turkey and the problem of the recognition of Cyprus" 20 January 2005 Retrieved 2011-02-03
  59. ^ CIA World Factbook (). „Cyprus”. Central Intelligence Agency. Accesat în . 
  60. ^ „Cyprus exists without Turkey's recognition: president”. XINHUA. . Accesat în . 
  61. ^ European Parliament's Committee on Foreign Affairs "The influence of Turkish military forces on political agenda-setting in Turkey, analysed on the basis of the Cyprus question" 18 February 2008 Retrieved 2011-02-03
  62. ^ Government of Israel (). „Declaration of Israel's Independence 1948”. Yale University. Accesat în . 
  63. ^ United States Congress (). „H. RES. 1249” (PDF). 
  64. ^ 'Reply' Online Book Chapter 1”. Mythsandfacts.org. Accesat în . 
  65. ^ „Khartoum Resolution”. Council on Foreign Relations. 
  66. ^ Government of Israel. „Israel's Diplomatic Missions Abroad: Status of relations”. Ministry of Foreign Affairs. Accesat în . 
  67. ^ „Treaty on Basic Relations between Japan and the Republic of Korea”. Accesat în . 
  68. ^ en „Tratat de relații de bază între Japonia și Coreea de Sud”. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  69. ^ en „Declarația de Independență”. TIME. Accesat în 11.04.2009.  Text "author " ignorat (ajutor); Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  70. ^ en Scofield, David. „Discuțiile de la Seul cu privire la reunificare”. Asia Times. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  71. ^ en Librăria Congresului SUA. „Al Doilea Război Mondial și Coreea”. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  72. ^ en Sterngold, James (03.09.1994). „China, suportând Coreea de Nord, renunță la comisia de armistițiu”. The New York Times. Accesat în 11.04.2009.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date= (ajutor)

Legături externe[modificare | modificare sursă]