Alexandru Tzigara-Samurcaș

Alexandru Tzigara-Samurcaș (n. 23 aprilie 1872, București - d. 1 aprilie 1952, București) a fost un istoric de artă român, membru corespondent (1938) al Academiei Române.

Biografie

Provine dintr-o veche familie de mici boieri, mai precis este un descendent al vornicului Constantin Samurcaș, care a ctitorit Mănăstirea Samurcășești, prin mama sa Elena, care s-a căsătorit cu Toma Tzigara, de origine albaneză.

Urmează studiile liceale la București. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichități, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din München, pentru a studia istoria artei, fiind sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Alexandru Odobescu.

După întoarcerea în țară, demisionează de la Muzeul de antichități și își continuă studiile în Franța și în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor din Berlin.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundația Carol I și profesor la catedra de istoria artei și estetică la Școala de Arte Frumoase din București.

A avut o carieră bogată. După ce a devenit doctor în filozofie la München, în 1896, a fost numit profesor universitar de istoria artelor la București și Cernăuți, a fost director al Muzeului de artă națională (din 1906), de două ori Prefect de Poliție al Capitalei (30.11.1916 – 12.01.1918 și 08.05 – 01.11.1918), redactor la revista Convorbiri literare (1924), membru corespondent al Academiei Române (1938), participant la numeroase expoziții interne și internaționale.

În Primul Război Mondial, regele Ferdinand I al României l-a trimis pe Alexandru Tzigara - Samurcaș cu împuternicirea de a instala o gardă militară la Muzeul din Sfântu Gheorghe, județul Covasna (Muzeul Național Secuiesc), care să salvaze colectiile ce începuseră a fi descompletate, în imprejurările tulburi ale conflagrației. După retragerea trupelor române, guvernul maghiar i-a trimis suveranului român, pe căi diplomatice, o scrisoare de mulțumire, în care se exprima recunoștința pentru salvarea patrimoniului muzeului, scrisoare ce se păstrează în arhiva Muzeului din Sfântu Gheorghe.

La 1 octombrie 1906, Alexandru Tzigara-Samurcaș este numit director al Muzeului etnografic, de artă națională, artă decorativă și artă industrială, muzeu devenit, în 1915, Muzeul de artă națională Carol I. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcția a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941. În 1948 autoritățile comuniste îl îndepărtează pe Alexandru Tzigara-Samurcaș de la conducerea Muzeului. Muzeul funcționează până în 1952, când în localul său se instalează Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Lenin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român și, în final, Muzeul de istorie a Partidului Comunist și a Mișcării Revoluționare și Democratice din România. Abia din 5 februarie 1990, în această clădire muzeul, moștenire culturală a lui Alexandru Tzigara-Samurcaș, reîncepe să funcționeze, sub numele de Muzeul Țăranului Român.

Alexandru Tzigara-Samurcaș a propus în anii 1942-1943 proiectul Cimitirul Eroilor Neamului, supervizat chiar de mareșalul Ion Antonescu, care viza și reconstruirea monumentului triumfal „Tropaeum Traiani" de la Adamclisi. Proiectul nu a mai fost finalizat, dar inspirat din propunerile sale, a fost ridicat Mausoleul din Parcul Carol, cu o înălțime de 48 metri, realizat în anii 1959-1963, după planurile arhitecților Horia Maicu și Nicolae Cucu.

Scrieri

• Biserica din Filipeștii de Pădure (1908)
• Catalogul Muzeului Aman (1908)
• Arta în România. Studii critice (1909)
• Biserica episcopală din Curtea de Argeș (1913)
• Izvoade și crestături ale țăranului român (1928)
• Din viața regelui Carol I (1939)

Bibliografie

• Arhiva Alexandru Tzigara-Samurcaș, volum publicat de Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“, lansat în 29 martie 2010.