Emil Racoviță

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Emil Racoviță (dezambiguizare).
0
Sigla academia romana.gif Membru al Academiei Române
Emil Racoviță
Emil Racoviță în 1921
Emil Racoviță în 1921
Născut 15 noiembrie 1868
Iași, România
Decedat 17 noiembrie 1947 (79 de ani)
Cluj, România
Rezidență România, Franța
Naționalitate română
Domeniu Savant, explorator, speolog și biolog
Cunoscut pentru Fondatorul biospeologiei
Societăți Președinte al Academiei Române
Soție Hélène Boucard

Emil Racoviță (n. 15 noiembrie 1868, Iași – d. 17 noiembrie 1947, Cluj) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 - 1929.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

Casa de pe str. Lascăr Catargiu nr. 36 din Iaşi, în care s-a născut Emil Racoviţă.

Emil Racoviță s-a născut la Iași în 1868. Tatăl lui, Gheorghe Racoviță, era magistrat și membru fondator al societății literare Junimea și se trăgea dintr-o veche familie de boieri moldoveni, iar mama, Eufrosina Stamatopol, era o talentată pianistă[1].

El și-a petrecut copilăria la moșia familiei, la Șurănești, Vaslui. Și-a început educația la Iași ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896 cu subiectul Le lobe céphalique et l'encéphale des annélides polychètes.

Emil Racoviţă înaintea plecării in expediția Antartică.
Emil Racoviţă la bordul navei Belgica la sfîrșitul iernii polare (Foto: Fr. Cook).
Emil Racoviţă scafandru la Banyuls-sur-Mer în iarna 1899, foto: Louis Boutan.
Emil Racoviţă la microscop în laboratorul navei „Belgica”.

La vârsta de numai 25 de ani este ales membru al Societății zoologice din Franța. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediție, care pornește din Anvers la 10 august 1897[necesită citare], avea un caracter internațional, pe lângă belgieni, la ea participând și norvegianul Roald Amundsen ca ofițer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul Henryk Arctowski.

Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu). Expediția mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii și insula Wiencke și Țara lui Danco, după numele celor doi membri ai expediției care au pierit în această călătorie.
În perioada când „Belgica” a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898 - februarie 1899), naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au înteprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.

În 1920 a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.

Lucrări importante[modificare | modificare sursă]

Belgica navigînd in Strîmtoarea de Gerlache

Cele 1.300 [2] de exemplare din flora și fauna regiunilor cercetate adunate de Racoviță au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute până atunci în lumea vegetală și animală. La întoarcere a publicat o lucrare importantă despre Cetacee, în special balene.

În 1900, devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic „Arago” din Banyuls-sur-Mer, Franța.

Ca urmare a descoperirii unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, vizitată în 1904, domeniul îl fascinează și renunță la cercetarea în oceanologie pentru a se dedica ecosistemelor subterane. La intrarea în oraș există o statuie a lui Emil Racoviță.[3]

În 1907, va publica „Essai sur les problemes biospeologiques”, prima lucrare importantă dedicată biospeologiei din lume. După aceea, va iniția un program internațional de cercetare numit „Biospeologica” care să studieze fauna peșterilor, la început ca o activitate privată, dar în 1920, înființează la Cluj primul Institut Speologic din lume.[4] Pe lângă numeroși cercetători români, Racoviță aduce la Cluj și o echipă de prieteni biologi de renume, doi francezi (Jules Guiart, René Jeannel) și un elvețian (Alfred Chappuis).

Moment de răgaz în timpul săpării canalului prin care Belgica a ieșit din banchiză (Foto: Fr. Cook). Cook și-a intitulat fotografia "Ceaiul de la ora 5"

Între timp, scrie de asemenea un tratat evoluționist, cu anumite abordări originale asupra subiectului.

În august 1940, prin Dictatul de la Viena, Clujul a devenit parte a Ungariei, iar Emil Racoviță se va muta la Timișoara, în timp ce Institutul Speologic va fi condus de prietenul său elvețian (deci neutru) Alfred Chappuis. După reîntoarcerea nordului Transilvaniei ca teritoriu al României, se va întoarce la Cluj, dorind să reorganizeze institutul, dar va muri înainte de a termina aceasta, la vârsta de 79 de ani.

Descoperiri științifice[modificare | modificare sursă]

Belgica în strâmtoarea De Gerlache din Antarctida.

În timpul expediției din Antarctica Emil Racoviță a avut posibilitatea să studieze viața imenselor mamifere acvatice, dar și a pinguinilor. El a rămas în istoria științei ca descoperitor al balenei cu cioc.[5]

Funcții deținute[modificare | modificare sursă]

Varia[modificare | modificare sursă]

În cinstea cunoscutului speolog a fost numită cea mai mare peșteră din Republica Moldova.

Lucrări importante[modificare | modificare sursă]

  • „Essai sur les problemes biospeologiques” (1907)
  • Cétacés. Voyage du S. Y. Belgica en 1897-1899. Résultats scientifiques. Zoologie. J. E. Buschmann, Anvers, 1903.
  • Énumération des grottes visitées, seriile 1-7. Archives de Zoologie expérimentale et générale, Paris, 1907-1929 (în colaborare cu R. Jeannel).
  • Speologia. O știință nouă a străvechilor taine subpământești. Astra, Secția Științelor naturale, Biblioteca populară, Cluj, 1927.
  • Evoluția și problemele ei (1929)
Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  [[]]Vezi și articolele [[]] și [[]]Vezi și articolele [[]], [[]] și [[]]Vezi și articolele [[]], [[]], [[]] și [[]]Vezi și articolele Peșteră, Stalactite, Oceanografie, Stalagmite și AntarctidaVezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Antena 1 - Emil Racoviță, savatul român omagiat de Google, 15 noiembrie 2013, Cătălin Oprișan, Antena 1 News
  2. ^ Ioan Popovici, Nicolae Caloianu, Sterie Ciulache, Ion Lețea - Enciclopedia descoperirilor geografice , Editura științifică și enciclopedică, București, 1975, pag. 358
  3. ^ Racoviță la Mallorca, 29 iunie 2008, Marina Constantinoiu, Jurnalul Național, accesat la 20 mai 2014
  4. ^ Ghețarul Scărișoara, în atenția cercetătorilor americani, 15 iulie 2009, Lucian Dobrater, Jurnalul Național, accesat la 2 martie 2013
  5. ^ Emil Racoviță, primul român la Polul Sud, 13 august 2007, Adina Șuteu, Adevărul

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Marinescu: O expediție numită "Belgica", Ed. Ion Creangă, București, 1991, ISBN 973-25-0281-9
  • Anca Bănărescu, Alexandru Iftimie și Alexandru Marinescu: Emil Racoviță: jurnal, Ed. Compania, București, 1997, ISBN 973-99224-6-4
  • Alexandru Marinescu: Emil Racoviță și expediția "Belgica", Ed. All, București, 1999, ISBN 973-9431-06-2
  • Gheorghe Racovita: A stii sau a nu stii. Adevărurile vieții lui Emil Racoviță. Edit. Academiei Române, București, 1999, ISBN 973-27-0631-7

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Emil Racoviță

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]


Predecesor:
Iacob C. Negruzzi
Președintele Academiei Române
19261929

Succesor:
Ioan Bianu