Vasile Pârvan
Vasile Pârvan (n. 28 septembrie 1882, Perchiu, județul Tecuci, astăzi în județul Bacău) - d. 26 iunie 1927, București) a fost un istoric, arheolog, epigrafist și eseist român.
Cuprins |
[modificare] Biografie
S-a născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comuna Huruiești, plasa Găiceana, județul Tecuci. A studiat la București (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga și Dimitrie Onciul) și apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din București, membru al Academiei Române și al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.
S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie și istoria civilizației greco-romane.
A organizat numeroase șantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, și a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice și monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros și util.
Și-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germană), considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților; unele lipsuri și exagerări (printre care accentuarea rolului sciților și al celților în dezvoltarea culturii geto-dace) nu știrbesc valoarea acestei lucrări.
Prin concepția sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane și în eseuri (volumele Idei și forme istorice și Memoriale) a reușit să facă o sinteză a neohegelianismului și neokantianismului și s-a declarat adversar al șovinismului și al cosmopolitismului.
Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii școli românești de arheologie. El a organizat Școala română din Roma, instituție pentru perfecționarea tinerilor arheologi și istorici, și a inițiat și condus apariția anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” și „Diplomatarium Italicum”, precum și prima serie a revistei „Dacia”.
Pasionat în totalitate de munca de pe șantier, Vasile Pârvan ignoră apendicita de care suferea. Ajunge într-un final pe masa de operație, însă este mult prea târziu pentru a-i salva viața. Firul vieții sale s-a întrerupt brusc, în 26 iunie 1927, la doar 45 de ani, în plină putere creatoare.
[modificare] Opera
- M. Aurelius Versus Caesar și L. Aurelius Commodus (1909)
- Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman (1911)
- Cetatea Tropaeum (1912)
- Memoriale, București, Cultura Națională, 1923
- Începuturile vieții romane la gurile Dunării (1923)
- Getica (1926)
- Dacia. Civilizațiile antice din regiunile carpato-danubiene (1928, în limba engleză, traducere în română 1937, 1957, 1958)
- Toate operele
[modificare] Reeditări
- Scrieri, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1981
- Dacia, cu o notă biografică de Radu Vulpe, București, Editura Științifică, 1967
[modificare] Bibliografie
- „Acta Archaeologica”, nr 1, aprilie, 2003
- Informații biografice despre Vasile Pârvan
- Membrii Academiei Române – Dicționar, ed. a III-a, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, București, 2003, p. 634. ISBN 973-45-0466-5 / ISBN 973-27-1051-, Bucuresti
Reeditare "Dacia", Vasile Parvan, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972
[modificare] Legături externe
- Vasile Pârvan: mentorul arheologiei moderne românești, 28 februarie 2009, Vasile Surcel, Jurnalul Național
