Ridicarea topografică iozefină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Harta Iosefină)
Ridicarea topografică iozefină
(Perioade de execuţie/regiuni)
Legenda hărții de mai sus

Ridicarea topografică iozefină (în germană Josephinische Landesaufnahme), denumită și „Prima ridicare topografică”, este primul proiect unitar de ridicare topografică a Imperiului Habsburgic. Cele 3589 planșe inițiale, desenate și colorate de mână, au fost apoi completate până la 4096 de secțiuni. Au fost denumite după Iosif al II-lea, împărat romano-german. În prezent sunt păstrate în Arhiva de război (Kriegsarchiv) a Arhivelor de stat ale Austriei.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Realizarea hărților a avut o motivație militară. În timpul Războiul de Șapte Ani, dus între 1756 și 1763, trupele austriece au simțit acut lipsa unor hărți precise. Ca urmare feldmareșalul Leopold Josef von Daun i-a propus suveranei Maria Terezia a Austriei, în 1764, să ordone ofițerilor din Statul Major General să cartografieze unitar toate țările componente ale Imperiului. Până la această dată, realizarea hărților era atribuțiunea proprietarilor funciari, care comandau hărți ale proprietăților lor. În data de 13 mai 1764, după ce a primit încuviițarea suveranei, Consiliul de război (Hofkriegsrat) a dat ordinele de începere a primei ridicări topografice generale. Lucrările au început în Boemia și Moravia.

Ridicarea topografică iozefină, începută sub domnia Mariei Theresia, a fost terminată sub cea a lui Iosif al II-lea, Împărat romano-german. Hărțile erau desenate de mână și erau făcute la scara de 1 țol vienez : 400 klafteri vienezi (ceea ce corespunde aproximativ cu scara de 1:28.800). Variațiile de altitudine erau redate prin hașuri și nu prin curbe de nivel.

Având la bază aceste ridicări topografice, s-au confecționat hărți la scara de aproximativ 1:115.200. Și acest set este considerat ca fiind parte din Josephinische Landesaufnahme.

Nu s-a făcut ridicarea topografică în Tirol, deoarece exista deja lucrarea cartografică Atlas Tyrolensis, realizată de cartografii Anich și Blasius Hueber în anul 1774, la scara de 1:103.800.

În final, ridicarea topografică iozefină a avut ca rezultat peste 4000 de planșe, realizate în perioada 1764 - 1785. O parte din ele reprezintă Transilvania. Ulterior, până în 1806, s-au realizat și alte planșe cu teritoriile din sud-vestul Germaniei, porțiuni mici din Elveția, Franța și Veneția.

Inițial, setul de hărți a existat în numai două exemplare, unul pentru împărat și celălalt pentru conducerea militară. Ambele au fost ținute secrete.

În funcție de talentul celor care le-au realizat, planșele diferă calitativ, atât grafic cât și tehnic. Neavând o bază de măsurare comună (triangulație), planșele nu pot fi asamblate într-o hartă mare.

În 1807, au fost înlocuite prin ridicarea topografică realizată în timpul lui Francisc I al Austriei , denumită „Ridicarea topografică franciscană” (Franziszeische Landesaufnahme).

Hărți regionale[modificare | modificare sursă]

Hărți interactive[modificare | modificare sursă]

Harta senzitivă a Marelui Principat al Transilvaniei, 1769-73[modificare | modificare sursă]

Planşa 1: Căuaş, Craidorolţ, MoftinPlanşa 2: Pir, Săuca, SantăuPlanşa 3: Acâş, Săcăşeni, Săuca, TăşnadPlanşa 4: Acâş, Beltiug, CraidorolţPlanşa 5: Asuaju de Sus, Băiţa de sub CodruPlanşa 6: Bârsău, Fărcaşa, Gârdani, Recea, SatulungPlanşa 7: Baia Sprie, Coltău, Săcălăşeni, ReceaPlanşa 8: Boianu Mare, Săuca, ViişoaraPlanşa 9: Bobota, Cehal, Chegea, Supuru de SusPlanşa 10: Bicaz, Bogdand, Hodod, SupurPlanşa 11: Ariniş, Asuaju de Sus, Băiţa de sub Codru, Băseşti, Bicaz, Hodod, Oarţa de JosPlanşa 12: Mireşu Mare, Şomcuta Mare, UlmeniPlanşa 13: Cărbunari, Copalnic-Mănăştur, Remetea ChioaruluiPlanşa 14: Cerneşti, CupşeniPlanşa 15: BăiuţPlanşa 16: Balc, Carastelec, Ip, MăeriştePlanşa 17: Bocşa, Chieşd, Coşeiu, Hodod, SărmăşagPlanşa 18: Benesat, Cehu Silvaniei, Dobrin, Sălăţig, Someş-OdorheiPlanşa 19: Benesat, Valea ChioaruluiPlanşa 20: Boiu Mare, Copalnic-Mănăştur, Şomcuta Mare, Vima MicăPlanşa 21: Cerneşti, Cupşeni, Târgu LăpuşPlanşa 22: Lăpuş, Groşii ŢibleşuluiPlanşa 23: RomuliPlanşa 24: RomuliPlanşa 25: Cosniciu de Sus, Ip, HalmăşdPlanşa 26: Crasna, Halmăşd, Ip, Nuşfalău, Şimleu SilvanieiPlanşa 27: Crişeni, Hereclean, Pericei, Recea, ZalăuPlanşa 28: Creaca, Dobrin, Jibou, Mirşid, Someş-Odorhei, SurducPlanşa 29: Băbeni, Ileanda, Letca, Lozna, Năpradea, SurducPlanşa 30: Coroieni, Gâlgău, Ileanda, Poiana BlenchiiPlanşa 31: Boireni, Chiuieşti, CoroieniPlanşa 32: Suciu de Sus, TârlişuaPlanşa 33: Telciu, ZagraPlanşa 34: Fără localităţiPlanşa 35: Fără localităţiPlanşa 36: Fără localităţiPlanşa 37: Bănişor, Cizer, Iaz, Marin, Sâg,  Valcău de JosPlanşa 38: Horoatu Crasnei, Meseşenii de Jos, Treznea, ZalăuPlanşa 39: Bălan, Creaca, RomânaşiPlanşa 40: Cristolţ, Gârbou, Surduc, ZalhaPlanşa 41: Bobâlna, Câţcău, Gâlgău, Şimişna, VadPlanşa 42: Căşeiu, Ciceu-Giurgeşti, NegrileştiPlanşa 43: Căianu Mic, Spermezeu, UriuPlanşa 44: Coşbuc, Nimigea, Năsăud, Runcu Salvei, Salva, ZagraPlanşa 45: Parva, Rebra, Sângeorz-BăiPlanşa 46: Măgura Ilvei, Maieru, Rodna, ŞanţPlanşa 47: Fără localităţiPlanşa 48: Cizer, CiuceaPlanşa 49: Agrij, Almaşu, BuciumiPlanşa 50: Dragu, Hida, Sânmihaiu Almaşului, ZimborPlanşa 51: Bobâlna, Gârbou, Panticeu, Recea-CristurPlanşa 52: Aluniş, Bobâlna, Dej, Corneşti, Jichişu de JosPlanşa 53: Căşeiu, Ciceu-Mihăieşti, Cuzdrioara, Dej, Mica, Petru Rareş, UriuPlanşa 54: Căianu Mic, Chiuza, Nimigea, Şieu-Odorhei, Şintereag, UriuPlanşa 55: Dumitra, Năsăud, Nimigea, Rebrişoara, ŞintereagPlanşa 56: Feldru, Ilva Mică, Leşu, Tiha BârgăuluiPlanşa 57: Ilva MarePlanşa 58: Fără localităţiPlanşa 59: Poieni, SăcuieuPlanşa 60: Almaşu, Fildu de Jos, Huedin, Săcuieu, SâncraiuPlanşa 61: Aghireşu, Cuzăplac, Dragu, ZimborPlanşa 62: Aşchileu, Dăbâca, Dragu, Panticeu, VultureniPlanşa 63: Corneşti, Dăbâca, Gherla, Iclod, Mintiu GherliiPlanşa 64: Fizeşu Gherlii, Gherla, Mintiu Gherlii, Sânmartin, UnguraşPlanşa 65: Chiochiş, Lechinţa, Matei, Nuşeni, Şieu-OdorheiPlanşa 66: Bistriţa, Budacu de Jos, Şieu-Măgheruş, ŞintereagPlanşa 67: Cetate, Josenii/Mureşenii/Susenii BârgăuluiPlanşa 68: Mureşenii BârgăuluiPlanşa 69: MărgăuPlanşa 70: Călăţele, Căpuşu Mare, Izvoru Crişului, Mănăstireni, SâncraiuPlanşa 71: Aghireşu, Căpuşu Mare, Cluj-NapocaPlanşa 72: Chinteni, Cluj-Napoca, SânmartinPlanşa 73: Cluj-Napoca, Dăbâca, Iclod, Jucu, SicPlanşa 74: Buza, Fizeşu Gherlii, Pălatca, Sânmartin, ŢagaPlanşa 75: Chiochiş, Lechinţa, MateiPlanşa 76: Galaţii Bistriţei, Mărişelu, ŞieuPlanşa 77: Dumitriţa, Şieu, ŞieuţPlanşa 78: Fără localităţiPlanşa 79: Fără localităţiPlanşa 80: Someşu CaldPlanşa 81: Dângău Mare, MărişelPlanşa 82: Căpuşu Mare, Cluj-Napoca, Floreşti, Gilău, SăvădislaPlanşa 83: Apahida, Cluj-NapocaPlanşa 84: Căianu, Cluj-Napoca, JucuPlanşa 85: Cămăraşu, Cătina, Geaca, Mociu, Pălatca, SuatuPlanşa 86: Budeşti, Miceştii de Câmpie, Sânmihaiu de CâmpiePlanşa 87: Batoş, Lunca, Milaş, TeacaPlanşa 88: Batoş, Monor, Ruşii-Munţi, VătavaPlanşa 89: DedaPlanşa 90: Lunca Bradului, StânceniPlanşa 91: BilborPlanşa 91a: Fără localităţiPlanşa 92: Fără localităţiPlanşa 93: Măguri-RăcătăuPlanşa 94: Ciurila, SăvădislaPlanşa 95: Ciurila, Cluj-NapocaPlanşa 96: Ceanu Mare, Cluj-Napoca, SuatuPlanşa 97: Cămăraşu, Frata, Sărmaşu, SuatuPlanşa 98: Crăieşti, Sânpetru de Câmpie, Silivaşu de Câmpie, RâciuPlanşa 99: Breaza, Cozma, Fărăgău, LuncaPlanşa 100: Aluniş, Batoş, Brâncoveneşti, Ideciu de Jos, Reghin, SuseniPlanşa 101: Fără localităţiPlanşa 102: Stânceni, TopliţaPlanşa 103: Fără localităţiPlanşa 103a: Fără localităţiPlanşa 104: Avram Iancu, Ceru-BăcăinţiPlanşa 105: Fără localităţiPlanşa 106: Fără localităţiPlanşa 107: Fără localităţiPlanşa 108: Băişoara, Iara, OcolişPlanşa 109: Iara, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, SănduleştiPlanşa 110: Câmpia Turzii, Ceanu Mare, Tritenii de Jos, Turda, ViişoaraPlanşa 111: Frata, Miheşu de Câmpie, Valea Largă, Zau de CâmpiePlanşa 112: Ceuaşu de Câmpie, Grebenişu de Câmpie, Pogăceaua, Râciu, ŞincaiPlanşa 113: Băla, Breaza, Ceuaşu de Câmpie, Fărăgău, Glodeni, Gorneşti, VoivodeniPlanşa 114: Beica de Jos, Chiheru de Jos, Gorneşti, Gurghiu, Petelea, Reghin, SolovăstruPlanşa 115: Hodac, IbăneştiPlanşa 116: Fără localităţiPlanşa 117: Subcetate, RemeteaPlanşa 118: Fără localităţiPlanşa 119: Hălmagiu, Pleşcuţa, VârfurilePlanşa 120: Bulzeştii de Sus, Hălmăgel, Hălmagiu, VârfurilePlanşa 121: Câmpeni, Sohodol, VidraPlanşa 122: Baia de Arieş, Bistra, LupşaPlanşa 123: Livezile, Ocoliş, Poşaga, Rimetea, SălciuaPlanşa 124: Mihai Viteazu, Mirăslău, Moldoveneşti, UnireaPlanşa 125: Câmpia Turzii, Cheţani, LunaPlanşa 126: Cuci, Iclănzel, Luduş, Papiu Ilarian, Zau de CâmpiePlanşa 127: Band, Iclănzel, Ogra, PănetPlanşa 128: Ceuaşu de Câmpie, Ernei, Livezeni, Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Sâncraiu de Mureş, Târgu Mureş, VeţaPlanşa 129: Bereni, Gorneşti, Hodoşa, Măgherani, VărgataPlanşa 130: Fără localităţiPlanşa 131: Fără localităţiPlanşa 132: Ciumani, Gheorgheni, Joseni, Lăzarea, SuseniPlanşa 133: Gherman, IvaneşPlanşa 134: Vaţa de JosPlanşa 135: Baia de Criş, Bulzeştii de Sus, Ribiţa, TomeştiPlanşa 136: Abrud, Blăjeni, Buceş, Bulzeştii de Sus, CiuruleasaPlanşa 137: Bucium, Lupşa, Mogoş, Roşia MontanăPlanşa 138: Întregalde, Ponor, RâmeţPlanşa 139: Aiud, Livezile, Mirăslău, Ocna Mureş, UnireaPlanşa 140: Aţântiş, Hopârta, Lunca Mureşului, Noşlac, Ocna MureşPlanşa 141: Aţintiş, Bichiş, Cucerdea, Cuci, IernutPlanşa 142: Cristeşti, Gheorghe Doja, Mica, Ogra, Sânpaul, UngheniPlanşa 143: Acăţari, Corunca, Crăciuneşti, Cristeşti, Găleşti, PăsăreniPlanşa 144: Bereni, Găleşti, Ghindari, Măgherani, Miercurea Nirajului, NeauaPlanşa 145: Atid, Praid, Sărăţeni, SovataPlanşa 146: Fără localităţiPlanşa 147: Ciumani, Suseni, VoslăbeniPlanşa 148: Fără localităţiPlanşa 149: Gurasada, Vorţa, ZamPlanşa 150: Brad, Crişcior, Luncoiu de Jos, VorţaPlanşa 151: Almaşu Mare, Balşa, Buceş, Bucium, Bucureşci, ZlatnaPlanşa 152: ZlatnaPlanşa 153: Cricău, Galda de Jos, Ighiu, StremţPlanşa 154: Aiud, Bucerdea Grânoasă, Lopadea Nouă, Mihalţ, Rădeşti, Stremţ, TeiuşPlanşa 155: Fărău, Lopadea Nouă, Sâncel, ŞonaPlanşa 156: Adămuş, Cetatea de Baltă, Fărău, Jidvei, TârnăveniPlanşa 157: Bahnea, Băgaciu, Găneşti, MicaPlanşa 158: Acăţari, Bălăuşeri, Coroisânmartin, Nadeş, ZagărPlanşa 159: Atid, Fântânele, Sângeorgiu de Pădure, VeţcaPlanşa 160: Atid, Avrămeşti, Corund, Lupeni, ŞimoneştiPlanşa 161: Fără localităţiPlanşa 162: MădăraşPlanşa 163: Cârţa, Dăneşti, Mădăraş, Mihăileni, Sândominic, TomeştiPlanşa 164: Lunca de SusPlanşa 165: Lăpugiu de JosPlanşa 166: Burjuc, Dobra, Gurasada, Ilia, Lăpugiu de JosPlanşa 167: Băiţa, Brănişca, Certeju de Sus, Ilia, Şoimuş, Vălişoara, VeţelPlanşa 168: Almaşu Mare, Băiţa, Balşa, Certeju de Sus, GeoagiuPlanşa 169: Almaşu-Mare, Ceru-Băcăinţi, Geoagiu, Meteş, ZlatnaPlanşa 170: Alba Iulia, Ciugud, Ighiu, MeteşPlanşa 171: Berghin, Blaj, Crăciunelu de Jos, Mihalţ, Ohaba, Roşia de Secaş, SântimbruPlanşa 172: Blaj, Cergău, Jidvei, Valea LungăPlanşa 173: Bazna, Blăjel, Cetatea de Baltă, Jidvei, Mediaş, Micăsasa, TârnavaPlanşa 174: Alma, Bahnea, Blăjel, Brateiu, Dârlos, Dumbrăveni, ViişoaraPlanşa 175: Hoghilag, Laslea, Nadeş, Sighişoara, Viişoara, VânătoriPlanşa 176: Albeşti, Avrămeşti, Cristuru Secuiesc, Săcel, Secuieni, VeţcaPlanşa 177: Cristuru Secuiesc, Feliceni, Lupeni, Mugeni, Odorheiu Secuiesc, ŞimoneştiPlanşa 178: Brădeşti, Căpâlniţa, Dealu, Odorheiu Secuiesc, Satu Mare, Vlăhiţa, ZeteaPlanşa 179: Racu, Siculeni, VlăhiţaPlanşa 180: Ciceu, Frumoasa, Miercurea Ciuc, Mihăileni, Păuleni-Ciuc, Racu, Stânceni, TopliţaPlanşa 180a: Fără localităţiPlanşa 181: Dobra, Lăpugiu de JosPlanşa 182: Bătrâna, Cerbăl, Dobra, Pestişu Mic, VeţelPlanşa 183: Almaşu Mare, Brănişca, Cârjiţi, Deva, Hărău, Pestişu Mic, Simeria, Şoimuş, VeţelPlanşa 184: Certeju de Sus, Geoagiu, Hărău, Rapoltu Mare, Simeria, TurdaşPlanşa 185: Blandiana, Ceru-Băicăinţi, Cugir, Geoagiu, Săliştea, ŞibotPlanşa 186: Alba Iulia, Cut, Daia Română, Pianu, Sebeş, Vinţu de JosPlanşa 187: Berghin, Daia Română, Doştat, Păuca, Roşia de Secaş, ŞpringPlanşa 188: Călvasăr, Cenade, Cergău, Micăsasa, Păuca, Şeica Mare, Şeica MicăPlanşa 189: Axente Sever, Copşa Mică, Mediaş, Şeica Mare, Valea ViilorPlanşa 190: Aţel, Biertan, Brateiu, Hoghilag, Laslea, MoşnaPlanşa 191: Apold, Daneş, Laslea, SighişoaraPlanşa 192: Albeşti, Apold, Saschiz, VânătoriPlanşa 193: Dârjiu, Feliceni, Mugeni, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari, Ulieş, VânătoriPlanşa 194: Feliceni, Mărtiniş, Mereşti, Odorheiu Secuiesc, VlăhiţaPlanşa 195: Fără localităţiPlanşa 196: Ciucsângeorgiu, Leliceni, Miercurea Ciuc, Sâncrăieni, SântimbruPlanşa 197: Fără localităţiPlanşa 198: Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Jos, TopliţaPlanşa 199: Călan, Ghelari, Hunedoara, Pestişu Mic, Teliucu InferiorPlanşa 200: Băcia, Beriu, Călan, Mărtineşti, Orăştie, Simeria, TurdaşPlanşa 201: Cugir, RomosPlanşa 202: Câlnic, Gârbova, Pianu, Săsciori, SebeşPlanşa 203: Apoldu de Jos, Gârbova, Ludoş, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului, ŞpringPlanşa 204: Loamneş, Ocna Sibiului, SlimnicPlanşa 205: Alţâna, Mihăileni, Şeica MarePlanşa 206: Agnita, Alţâna, Bârghiş, MoşnaPlanşa 207: Brădeni, Iacobeni, MerghindealPlanşa 208: Buneşti, JibertPlanşa 209: Buneşti, Caţa, Rupea, UlieşPlanşa 210: Brăduţ, Caţa, Homorod, Mărtiniş, Ocland, VârghişPlanşa 211: Băţani, BrăduţPlanşa 212: Cozmeni, Plăieşii de Jos, Sânmartin, Sânsimion, TuşnadPlanşa 213: Plăieşii de JosPlanşa 214: Lunca Cernii de Jos, Răchitova, TopliţaPlanşa 215: Bretea Română, Călan, General Berthelot, HaţegPlanşa 216: Boşorod, Bretea Română, Orăştioara de SusPlanşa 217: Fără localităţiPlanşa 218: Jina, ŞugagPlanşa 219: Amnaş, Galeş, TilişcaPlanşa 220: Cristian, Hamba, Sibiu, Şura MarePlanşa 221: Daia, Roşia, VurpărPlanşa 222: Alţâna, Chirpăr, NocrichPlanşa 223: Bruiu, Cincu, SeliştatPlanşa 224: Bărcuţ, Felmer, JibertPlanşa 225: Hoghiz, Homorod, Rupea, UngraPlanşa 226: Augustin, Baraolt, OrmenişPlanşa 227: Baraolt, BăţaniPlanşa 228: Bixad, SânzieniPlanşa 229: Estelnic, Lemnia, Mereni, Poian, SânzieniPlanşa 230: BăuţarPlanşa 231: Densuş, Râu de Mori, SarmizegetusaPlanşa 232: Pui, Sălaşu de Sus, Sântămăria-Orlea, ToteştiPlanşa 233: Boşorod, PuiPlanşa 234: Fără localităţiPlanşa 235: Fără localităţiPlanşa 236: Gura Râului, OrlatPlanşa 237: Cisnădie, Mohu, RăşinariPlanşa 238: Avrig, Caşolţ, PorumbacuPlanşa 239: Arpaş, Cârţa, SăsăuşPlanşa 240: Calbor, Rucăr, VoilaPlanşa 241: Mândra, Făgăraş, ŞercaiaPlanşa 242: Comăna, Hoghiz, PărăuPlanşa 243: Aita Mare, Apaţa, Belin, MăieruşPlanşa 244: Bodoc, Malnaş, Valea CrişuluiPlanşa 245: Cernat, Sânzieni, TuriaPlanşa 246: Breţcu, Catalina, Lemnia, Mereni, Ojdula, Poian, Sânzieni, Târgu SecuiescPlanşa 247: Fără localităţiPlanşa 248: Baru, Pui, Sălaşu de SusPlanşa 249: Baru, Băniţa, PonorPlanşa 250: PetrilaPlanşa 251: Fără localităţiPlanşa 252: Fără localităţiPlanşa 253: Boiţa, Tălmaciu, SaduPlanşa 254: Racoviţa, Porceşti, SebeşPlanşa 255: Cârţişoara, UceaPlanşa 256: Lisa, Recea, Săsciori, VişteaPlanşa 257: Hîrseni, Recea, ŞincaPlanşa 258: Dumbrăviţa, PerşaniPlanşa 259: Crizbav, Feldioara, HălchiuPlanşa 260: Ghidfalău, Ilieni,  Sf.Gheorghe, ReciPlanşa 261: Boroşneu, Moacşa,  ReciPlanşa 262: Catalina, Ghelniţa, OjdulaPlanşa 263: Fără localităţiPlanşa 264: UricaniPlanşa 265: Petroşani, VulcanPlanşa 266: Petrila, PetroşaniPlanşa 267: Fără localităţiPlanşa 268: Codlea, Holbav, VulcanPlanşa 269: Braşov, Hălchiu, HărmanPlanşa 270: Ozun, Prejmer, TeliuPlanşa 271: Boroşneu, Covasna, PachiaPlanşa 272: CovasnaPlanşa 273: Moieciu, Râşnov, Tohan, ZărneştiPlanşa 274: Braşov, Săcele, Timişu de JosPlanşa 275: Budila, Săcele,  TărlungeniPlanşa 276: Floroaia, ScrădoasaPlanşa 277: Fără localităţiPlanşa 278: Fundata, Moieciu, ŞimonPlanşa 279: Întorsura BuzăuluiPlanşa 280: Fără localităţiPlanşa 0: LegendaBackground: Harta de ansamblu (miniatură)Harta originală de ansamblu
Harta iozefină (senzitivă) a Marelui Principat al Transilvaniei, 1769-1773. (Click pe planșa dorită)

Comitatele si Districtele Transilvaniei[modificare | modificare sursă]

Scaunele si Districtele sașilor în Transilvania[modificare | modificare sursă]

Scaunele secuiești din Transilvania[modificare | modificare sursă]

Harta senzitivă a Banatului, 1769-72[modificare | modificare sursă]

Planşa 1: Szõreg, Deszk, ÚjszegedPlanşa 2: KlárafalvaPlanşa 3: Fără localităţiPlanşa 4: Gyálla, Ráckeresztúr, Rabé, ÚjszentivánPlanşa 5: Beba Veche, Beba mică, Dedénszeg, Pordeanu, KiszomborPlanşa 5a: Fără localităţiPlanşa 6: Novi Kneževac, SanadPlanşa 7: Banatsko AranđelovoPlanşa 8: Fără localităţiPlanşa 9: CenadPlanşa 10: Fără localităţiPlanşa 11: Čoka, Sânnicolau MicPlanşa 12: Fără localităţiPlanşa 13: Dudeştii Vechi, VălcaniPlanşa 14: Sânnicolau Mare, SaravalePlanşa 15: Igriş, Satu Mare, Sânpetru MarePlanşa 16: Bezdin, Felnac, Munar, Sânpetru German, SecusigiuPlanşa 17: Aradu Noul, Bodrogu Nou, ZădăreniPlanşa 18: PadejPlanşa 19: IđošPlanşa 20: Nerău, Mokrin, Teremia Mare, Teremia MicăPlanşa 21: BašaidPlanşa 22: Periam, Sânpetru Mic, VariaşPlanşa 23: Felnac, GeluPlanşa 24: Aradu Nou, Fântânele, Sânnicolau Mic, ŞaguPlanşa 25: FrumuşeniPlanşa 26: Fără localităţiPlanşa 27: Bočar, Novo MiloševoPlanşa 28: Banatsko Veliko Selo, Chichinda Mare, Comloşu MicPlanşa 29: Bulgăruş, Comloşu Mic, Grabaţ, LenauheimPlanşa 30: Biled, SatchinezPlanşa 31: Bărăteaz, Călacea, Mănăştur, Orţişoara, Satchinez, VingaPlanşa 32: Fibiş, Firiteaz, Fiscut, Maşloc, Seceani, VingaPlanşa 33: Alioş, Chesinţ, Gutenbrun, NeudorfPlanşa 34: Lipova, UsusăuPlanşa 35: Belotinţ, ChelmacPlanşa 36: Fără localităţiPlanşa 37: Novi BečePlanşa 38: Novo MiloševoPlanşa 39: Masztord, Novi Kozarci, Srpska CrnjaPlanşa 40: Checea, Jimbolia, RadojevoPlanşa 41: Becicherecu Mic, Iecea Mare, Iecea MicăPlanşa 42: Carani, Cerneteaz, Corneşti, Dudeştii Noi, SânandreiPlanşa 43: Bencecu, Murani, PişchiaPlanşa 44: Buzad, NadăşPlanşa 45: Coşarii, Cuveşdia, Dorgoş, Labaşinţ, Pătârş, ŞiştarovăţPlanşa 46: Bata, Bruznic, Lalaşinţ, ZăbalţPlanşa 47: BulciPlanşa 48: Fără localităţiPlanşa 49: KumanePlanşa 50: Fără localităţiPlanşa 51: Fără localităţiPlanşa 52: CeneiPlanşa 53: Beregsău Mare/Mic, Bobda, Săcălaz, Sânmihaiu Român, UtvinPlanşa 54: TimişoaraPlanşa 55: Giarmata, Ianova, Izvin, Recaş, Remetea MarePlanşa 56: Brestovăţ, Recaş, Topolovăţu MarePlanşa 57: Bara, Brestovăţ, Ghizela, Racoviţa, Secaş, Ticvaniu MarePlanşa 58: Bara, Bata, Boldur, Făget, Mănăştiur, Oţelu Roşu, Ohaba LungăPlanşa 59: Bata, Birchiş, SăvârşinPlanşa 60: Pojoga, SălcivaPlanşa 61: Fără localităţiPlanşa 62: Elemir, Melenci, TarašPlanşa 63: Iancaid, JitiştePlanşa 64: Novi Itabej, Toracul Mare, Toracul MicPlanşa 65: Sânmartinu SârbescPlanşa 66: Diniaş, Parţa, Peciu NouPlanşa 67: Chişoda, Giroc, Moşniţa Nouă, Şag, Uliuc, UrseniPlanşa 68: Bazoş, Bucovăţ, Dragşina, Cărpiniş, Moşniţa NouăPlanşa 69: Belinţ, Ghizela, Racoviţa, Topolovăţu MarePlanşa 70: Balinţ, Belinţ, Bethausen, Coşteiu, Mănăştiur, Pădurani, PăruPlanşa 71: Bethausen, Dumbrava, Ierşnic, Mănăştiur, Traian VuiaPlanşa 72: Curtea, Făget, MarginaPlanşa 73: Bulza, Coşeviţa, Coşteiu de Sus, HomojdiaPlanşa 74: Aradac, Becicherecu MarePlanşa 75: ClecPlanşa 76: Fără localităţiPlanşa 77: Foeni, Giulvăz, Ivanda, Meda, RudnaPlanşa 78: Cebza, Macedonia, Obad, PetromanPlanşa 79: Jebel, Pădureni, UnipPlanşa 80: Chevereşu Mare, Racoviţa, Sacoşu TurcescPlanşa 81: Boldur, Buziaş, Ohaba-Forgaci, RacoviţaPlanşa 82: Belinţ, Boldur, Coşteiu , Darova, LugojPlanşa 83: Bârna, Fârdea, Tapia, Traian VuiaPlanşa 84: Curtea, Dumbrava, Făget, Fârdea, TomeştiPlanşa 85: PietroasaPlanşa 86: EcicaPlanşa 87: BotošPlanşa 88: Boka, NeuzinaPlanşa 89: Giera, Ghilad, Modoş, Sărcia, ŠurjanPlanşa 90: Ciacova, Dolaţ, Ghilad, VoitegPlanşa 91: Cerna, FoleaPlanşa 92: Niţchidorf, Tormac, VermeşPlanşa 93: Sacoşu Mare, SilagiuPlanşa 94: Gavojdia, Lugoj, Ştiuca, Victor Vlad DelamarinaPlanşa 95: Bârna, Criciova, Fârdea, Gavojdia, Lugoj, NădragPlanşa 96: Fără localităţiPlanşa 97: Fără localităţiPlanşa 98: Fără localităţiPlanşa 99: Farkašdin, Idvor, PerlezPlanşa 100: Orlovat, TomaševacPlanşa 101: Banatska Dubica, JarkovacPlanşa 102: Konak, LivezilePlanşa 103: Banloc, Denta, DetaPlanşa 104: Birda, Denta, Deta, GătaiaPlanşa 105: Ersig, Gherteniş, ŞoşdeaPlanşa 106: Fârliug, Ramna, Vermeş, VisagPlanşa 107: Fârliug, Gavojdia, ŞtiucaPlanşa 108: Cărăvan, Jena, Sacu, TincovaPlanşa 109: Fără localităţiPlanşa 110: Fără localităţiPlanşa 111: Fără localităţiPlanşa 112: Čenta, Opovo, SakulePlanşa 113: Fără localităţiPlanşa 114: Dobrica, IlanđžaPlanşa 115: Fără localităţiPlanşa 116: Gaiu Mic, 	Moraviţa, Veliki GajPlanşa 117: Gătaia, Jamu MarePlanşa 118: Berzovia, Biniş, Bocşa, FizeşPlanşa 119: Bocşa, Ezeriş, Ocna de FierPlanşa 120: Brebu, Copăcele, Fârliug, Zorlenţu MarePlanşa 121: Caransebeş, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Obreja, PăltinişPlanşa 122: Glimboca, Oţelu Roşu, ZăvoiPlanşa 123: Fără localităţiPlanşa 124: Fără localităţiPlanşa 125: SefkerinPlanşa 126: PadinaPlanşa 127: Alibunar, SeleuşPlanşa 128: Janošik, Sân MihaiPlanşa 129: Jamu Mic, Mărghita, VatinPlanşa 130: Jamu Mare, Veliko SredištePlanşa 131: Doclin, Dognecea, ForoticPlanşa 132: Lupac, ReşiţaPlanşa 133: Brebu, Ezeriş, Păltiniş, TârnovaPlanşa 134: Buchin, Caransebeş, Turnu RuieniPlanşa 135: Obreja, ZăvoiPlanşa 136: MargaPlanşa 137: Fără localităţiPlanşa 138: IabucaPlanşa 139: Satu NouPlanşa 140: Fără localităţiPlanşa 141: Uljma, VlaicovăţPlanşa 142: Iablanca, Mesici, Pavliš, Râtişor, Srediştea Mică, VârşeţPlanşa 143: Forotic, Gudurica, MarcovăţPlanşa 144: Dognecea, Goruia, Ticvaniu MarePlanşa 145: Caraşova, Goruia, Lupac, ReşiţaPlanşa 146: Fără localităţiPlanşa 147: Buchin, Bolvaşniţa, BucoşniţaPlanşa 148: Turnu RuieniPlanşa 149: Fără localităţiPlanşa 150: BelgradPlanşa 151: Panciova, StarčevoPlanşa 152: Fără localităţiPlanşa 153: DoloavePlanşa 154: Izbište, 	Parta, Potporanj, ZagajicaPlanşa 155: Banatska Subotica, Berlişte, Coştei, Oreşaţ, Straja, VoivodinţPlanşa 156: Grădinari, Oraviţa, Sălciţa, Vărădia, VraniPlanşa 157: Ciudanoviţa, Oraviţa, Ticvaniu MarePlanşa 158: Fără localităţiPlanşa 159: Fără localităţiPlanşa 160: Armeniş, Slatina-TimişPlanşa 161: Fără localităţiPlanşa 162: Fără localităţiPlanşa 163: OmoliţaPlanşa 164: BavaništePlanşa 165: DeliblataPlanşa 166: Dupljaja, GrebenaţPlanşa 167: Berlişte, Biserica Albă, Crvena Crkva, Jasenovo, Kruščica, Vračev GajPlanşa 168: Berlişte, Ciuchici, RăcăşdiaPlanşa 169: Ciclova Română, OraviţaPlanşa 170: Fără localităţiPlanşa 171: LuncaviţaPlanşa 172: Domaşnea, TeregovaPlanşa 173: Fără localităţiPlanşa 174: Fără localităţiPlanşa 175: Fără localităţiPlanşa 176: Banatski Brestovac, PločicaPlanşa 177: Cuvin, GajPlanşa 178: Banatska Palanka , DubovacPlanşa 179: Kusić, SocolPlanşa 180: Ciuchici, Kaluđerovo, Naidăş, Sasca Montană, SocolPlanşa 181: Ciclova Română, Sasca MontanăPlanşa 182: Bozovici, PrigorPlanşa 183: Cornea, Iablaniţa, Lăpuşnicel, MehadicaPlanşa 184: Cornea, Cornereva, MehadiaPlanşa 185: Fără localităţiPlanşa 186: PojejenaPlanşa 187: Moldova Nouă, PojejenaPlanşa 188: Dalboşeţ, Lăpuşnicu MarePlanşa 189: Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, PrigorPlanşa 190: Iablaniţa, PrigorPlanşa 191: MehadiaPlanşa 192: Fără localităţiPlanşa 193: Moldova NouăPlanşa 194: SicheviţaPlanşa 195: Fără localităţiPlanşa 196: TopleţPlanşa 197: Băile HerculanePlanşa 198: Fără localităţiPlanşa 199: Berzasca, SicheviţaPlanşa 200: Fără localităţiPlanşa 201: Coramnic, Jupalnic, TufariPlanşa 202: Fără localităţiPlanşa 203: Fără localităţiPlanşa 204: PlavişeviţaPlanşa 205: Eşelniţa, OrşovaPlanşa 207: SviniţaPlanşa 208: TişoviţaPlanşa 000: ro/hu/de/LegendăHarta originală de ansamblu
Banatul în hărțile iozefine (senzitivă), 1769-1772. (Click pe planșa dorită)

Hărțile senzitive ale Regatului Ungariei, 1782-85[modificare | modificare sursă]

Harta senzitivă a Comitatului Arad[modificare | modificare sursă]

Harta senzitivă a Marelui Principat al TransilvanieiComitatele Regatului Ungariei (hartă senzitivă)RomâniaHarta senzitivă a BanatuluiPlanşa 21-27: OrosházaPlanşa 21-29: PalotaPlanşa 21-30: Nădlac, PalotaPlanşa 21-31: ŞeitinPlanşa 22-28: Fără localităţiPlanşa 22-29: Fără localităţiPlanşa 22-30: Battonya, PecicaPlanşa 22-31: PecicaPlanşa 22-32: SemlacPlanşa 23-27: Gyula, Pilu, VărşandPlanşa 23-28: Aletea, Grăniceri, Kétegyháza, ŞiclăuPlanşa 23-29: MaceaPlanşa 23-30: CurticiPlanşa 23-31: AradPlanşa 23-32: BodorokPlanşa 24-27: Avram Iancu, Mişca, ZerindPlanşa 24-28: Chişineu-Criş, Olari, Sintea Mare, SocodorPlanşa 24-29: Olari, Sântana, Şimand, ZărandPlanşa 24-30: Sântana, ŞiriaPlanşa 24-31: Covăsânţ, Ghioroc, Păuliş, VladimirescuPlanşa 24-32: Păuliş, VladimirescuPlanşa 25-25: BatărPlanşa 25-26: Apateu, Mişca, ŞepreuşPlanşa 25-27: Cermei, ŞiculaPlanşa 25-28: Ineu, Pâncota, Seleuş, Şicula, Târnova, ZărandPlanşa 25-29: Almaş, Pâncota, Şiria, TârnovaPlanşa 25-30: PăulişPlanşa 25-31: Conop, LipovaPlanşa 26-25: Căpâlna, Cociuba Mare, Olcea, Pocola, Şoimi, TincaPlanşa 26-26: Craiva, Hăşmaş, Lunca, Olcea, ŞoimiPlanşa 26-27: Archiş, Cărand, Beliu, Hăşmaş, TârnovaPlanşa 26-28: Bârsa, Bocsig, Seleuş, ŞilindiaPlanşa 26-29: Chisindia, Şilindia, Târnova, TauţPlanşa 26-30: BârzavaPlanşa 26-31: Conop, BârzavaPlanşa 27-25: Archiş, Dezna, Igneşti, Moneasa, SebişPlanşa 27-26: Bârzava, Buteni, Craiva, Dezna, Dieci, Igneşti,Moneasa,  SebişPlanşa 27-27: Almaş, Bârsa, Bârzava, Brazii, Chisindia, Dieci, Gurahonţ, SârbiPlanşa 27-28: Bârzava, Vărădia de MureşPlanşa 27-29: Bârzava, Lupeşti, Săvârşin, Vărădia de MureşPlanşa 27-30: Vărădia de MureşPlanşa 28-25: Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Lunca, Ştei, VaşcăuPlanşa 28-26: Cărpinet, Dezna, Dieci, Gurahonţ,Planşa 28-27: Brazii, GurahonţPlanşa 28-28: Petriş, SăvârşinPlanşa 28-29: Petriş, SăvârşinPlanşa 28-30: SăvârşinRO/HU/DE/LegendăHarta senzitivă a Comitatului BihorHarta originală a Regatului Ungariei
Josephinische Landesaufnahme. Harta iozefină(senzitivă) a Comitatului Arad, 1782-1785. (Click pe planșa dorită)

Harta senzitivă a Comitatului Bihor, Solnoc, Crasna[modificare | modificare sursă]

Comitatele Regatului Ungariei (hartă senzitivă)RomâniaMarele Principat al Transilvaniei (hartă senzitivă)Planşa 22-21: Püspökladány, SzerepPlanşa 22-22: SzerepPlanşa 23-18: BalmazújvárosPlanşa 23-19: HajdúszoboszlóPlanşa 23-20: Hajdúszoboszló, Kaba, NádudvarPlanşa 23-21: Báránd, Bihardancsháza, Földes, Sáp, Sárrétudvari, TetétlenPlanşa 23-22: Bihardancsháza, Biharnagybajom, Bihartorda, NagyrábéPlanşa 23-23: Darvas, 	Füzesgyarmat, Szeghalom, VekerdPlanşa 23-24: Okány, VésztőPlanşa 23-25: SarkadkeresztúrPlanşa 23-26: Doboz, ŞărcadPlanşa 24-18: BerekböszörményPlanşa 24-19: DebrecenPlanşa 24-20: Derecske, Hajdúszovát, Mikepércs, SárándPlanşa 24-21: Berettyóújfalu, Szentpéterszeg, TépePlanşa 24-22: Bakonszeg, Berettyóújfalu, Berettyószentmárton, Furta, Mezőpeterd, Váncsod, ZsákaPlanşa 24-23: Komádi, Körösszakál, Körösszegapáti, Magyarhomorog, MezősasPlanşa 24-24: Ateaş, Biharugra, Komádi, ZsadányPlanşa 24-25: Geszt, MezőgyánPlanşa 24-26: Ciumeghiu, Kötegyán, MicherechiPlanşa 24-27: Avram Iancu, Mişca, ZerindPlanşa 25-16: Balkány, Bököny, Geszteréd, Hajdúhadház, Nyíradony, Szakoly, TéglásPlanşa 25-17: HajdúsámsonPlanşa 25-18: VámospércsPlanşa 25-19: Hajdúbagos, Hosszúpályi, Leta Mare, MonostorpályiPlanşa 25-20: Cetariu, Gáborján, Hencida, Kismarja, Konyár, Pocsaj, TămăşeuPlanşa 25-21: Ártánd, Bedő, Biharkeresztes, Bojt, Borş, Nagykereki, VáncsodPlanşa 25-22: Berekböszörmény, Borş, Darvas, Girişu de Criş, Körösnagyharsány, Sântandrei, ToboliuPlanşa 25-23: Cefa, Gepiu, Nojorid, Sânnicolau RomânPlanşa 25-24: Husasău de Tinca, Mădăras, Salonta, Tinca, TulcaPlanşa 25-25: BatărPlanşa 25-26: Apateu, Mişca, ŞepreuşPlanşa 26-17: Nyíracsád, PenészlekPlanşa 26-18: Bagamér, Şimian, Vámospércs, Valea lui MihaiPlanşa 26-19: Álmosd, Ciuhoi, Cherechiu, Leta Mare, Săcueni, ŞimianPlanşa 26-20: Ciuhoi, Diosig, Roşiori, Săcueni, Sălard, TămăşeuPlanşa 26-21: Biharia, Cetariu, Paleu, SârbiPlanşa 26-22: Copăcel, Ineu, Oradea, Oşorhei, Paleu, Săcădat, SânmartinPlanşa 26-23: Copăcel, Drăgeşti, Hidişelu de Sus, Lăzăreni, Oşorhei, Nojorid, Sânmartin,Planşa 26-24: Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Lăzăreni, Sâmbăta, TincaPlanşa 26-25: Căpâlna, Cociuba Mare, Olcea, Pocola, Şoimi, TincaPlanşa 26-26: Craiva, Hăşmaş, Lunca, Olcea, ŞoimiPlanşa 26-27: Archiş, Cărand, Beliu, Hăşmaş, TârnovaPlanşa 26-28: Bârsa, Bocsig, Seleuş, ŞilindiaPlanşa 27-15: Penészlek, Petreşti, Pişcolt, SanislăuPlanşa 27-16: Andrid, Curtuișeni, Sălacea, TarceaPlanşa 27-17: Abrămuţ, Buduslău, Cherechiu, Marghita, Săcueni, Sălacea, TarceaPlanşa 27-18: Abram, Chişlaz, Ciuhoi, Derna, Săcueni, Spinuş, TăuteuPlanşa 27-19: Brusturi, Derna, Sârbi, Spinuş, TileagdPlanşa 27-20: Aştileu, Copăcel, Ineu, Lugașu de Jos, Săcădat, Sânmartin, Tileagd, ŢeţcheaPlanşa 27-21: Câmpani, Ceica, Copăcel, Drăgeşti, VârciorogPlanşa 27-22: Câmpani, Ceica, Dobreşti, Drăgeşti, Holod, Pomezeu, Răbăgani, Sâmbăta, SpinuşPlanşa 27-23: Beiuș, Căbeşti, Căpâlna, Finiş, Holod, Pocola, Răbăgani, Remetea, Şoimi, Uileacu de BeiuşPlanşa 27-24: Finiş, Şoimi, TărcaiaPlanşa 27-25: Archiş, Dezna, Igneşti, Moneasa, SebişPlanşa 28-17: Abram, MarghitaPlanşa 28-18: Abram, Balc, Popeşti, Suplacu de Barcău, TăuteuPlanşa 28-19: Popeşti, Suplacu de BarcăuPlanşa 28-20: Aleșd, Aștileu, Auşeu, Borod, Măgeşti, Vadu CrişuluiPlanşa 28-21: Bratca, Măgeşti, Şuncuiuş, Vadu CrişuluiPlanşa 28-22: Bratca, Căbeşti, RoşiaPlanşa 28-23: Budureasa, Căbeşti, Curăţele, Drăgăneşti, RemeteaPlanşa 28-24: Buntești, Câmpani, Drăgăneşti, Lazuri de Beiuş, Pietroasa, Rieni, Ştei, TărcaiaPlanşa 28-25: Cărpinet, Câmpani, Criştioru de Jos, Lunca, Ştei, VaşcăuPlanşa 28-26: Cărpinet, Dezna, Dieci, GurahonţPlanşa 29-20: BorodPlanşa 29-21: Borod, Bratca, BulzPlanşa 29-22: Fără localităţiPlanşa 29-23: Fără localităţiPlanşa 29-24: Fără localităţiPlanşa 29-25: Criştioru de Jos, NucetPlanşa 29-26: Criştioru de JosRO/HU/DE/LegendComitatul Arad (hartă senzitivă)Harta originală a Regatului Ungariei
Harta Iosefină(senzitivă) a Comitatului Bihor, Solnoc, Crasna - 1782-1785. (Click pe planșa dorită)

Harta senzitivă a Maramureșului[modificare | modificare sursă]

Marele Principat al TransilvanieiComitatele Regatului Ungariei(senzitivă)RomâniaPage 31-01:Page 31-02:Page 31-03:Page 31-04:Page 31-05:Page 31-06:Page 31-07:Page 31-08:Page 32-01:Page 32-02:Page 32-03:Page 32-04:Page 32-05:Page 32-06:Page 32-07:Page 32-08:Page 33-01:Page 33-02: Poiana SinevirPage 33-03:Page 33-04:Page 33-05:Page 33-06:Page 33-07: Apşa de Jos, Câmpulung la Tisa, Peri, Neaga, Criva Mare, Criva Mică, Săpânţa, Sarasău, Ocna Slatina, Remeţi,Page 33-08: Sighetu Marmaţiei, Ocna Slatina,Page 33-09: Deseşti, MaraPage 33-10: Chiuzbaia, Baia Sprie, Ferneziu, Negreia, Şurdeşti, Satu Nou de Sus, Tăuţii de SusPage 34-01:Page 34-02:Page 34-03:Page 34-04:Page 34-05:Page 34-06:Page 34-07:Page 34-08:Page 34-09:Page 35-01: Fără localităţiPage 35-02: Frasin, TranscarpatiaPage 35-03: Frasin, TranscarpatiaPage 35-04: RahăuPage 35-05: 	Tribusa AlbaPage 35-06: Petrova, Rona de SusPage 35-07: Leordina, Petrova, Rozavlea, Ruscova, Strâmtura, Şieu, Vişeu de JosPage 35-08: Botiza, Bocicoel, Dragomireşti, Ieud, Bogdan Vodă, Poienile Şieului, SălişteaPage 35-09: Fără localităţiPage 36-01: Fără localităţiPage 36-02: Fără localităţiPage 36-03: Fără localităţiPage 36-04: Fără localităţiPage 36-05: Poienile de sub MuntePage 36-06: Vişeu de Jos, Vişeu de Mijloc, Vişeu de SusPage 36-07: Mănăstirea Moiseiului, Moisei, Săcel, Săliştea de SusPage 36-08: Fără localităţiPage 37-01: Fără localităţiPage 37-02: Fără localităţiPage 37-03: Fără localităţiPage 37-04: BorşaPage 37-05: Fără localităţiPage 38-01: Fără localităţiPage 38-02: Fără localităţiPage 38-03:Page 39-01: Fără localităţiPlanşa 0: RO/HU/DE/LegendaHarta originală a Regatului Ungariei
Harta iozefină (senzitivă) a Maramureșului, 1782-1785. (Click pe planșa dorită)

Harta senzitivă a Comitatului Sătmar[modificare | modificare sursă]

Comitatele Regatului Ungariei(hărți senzitive)RomâniaPage 26-13:Page 26-14:Page 26-15:Page 26-16:Page 26-17: Nyíracsád, PenészlekPage 27-10:Page 27-11:Page 27-12:Page 27-13:Page 27-14:Page 27-15: Penészlek, Petreşti, Pişcolt, SanislăuPage 27-16: Andrid, Curtuișeni, Sălacea, TarceaPage 28-10:Page 28-11:Page 28-12:Page 28-13:Page 28-14:Page 28-15:Page 28-16:Page 29-10:Page 29-11:Page 29-12:Page 29-13:Page 29-14:Page 29-15:Page 29-16:Page 30-09:Page 30-10:Page 30-11:Page 30-12:Page 30-13:Page 30-14:Page 31-08:Page 31-09:Page 31-10:Page 31-11:Page 31-12:Page 32-07:Page 32-08:Page 32-09:Page 32-10:Page 32-11:Page 33-08: Sighetu Marmaţiei, Ocna SlatinaPage 33-09: Deseşti, MaraPage 33-10: Chiuzbaia, Baia Sprie, Ferneziu, Negreia, Şurdeşti, Satu Nou de Sus, Tăuţii de SusPage 33-11:RO/HU/DE/LegendăHărţile originale ale Regatului Ungariei
Josephinische Landesaufnahme. Harta senzitivă a Comitatului Sătmar în Harta Iosefină a Regatului Ungariei, 1782-1785. (Click pe planșa dorită)

Alte hărți interactive din Regatul Ungariei[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ernst Hofstätter: Beiträge zur Geschichte der österreichischen Landesaufnahmen. 2 Bände. Wien 1989.
  • Ernst Hillbrand: Die Kartensammlung des Kriegsarchivs Wien. In: Mitteilungen des Österreichischen Staatsarchivs 28/1975. Seiten 183-196.
  • Robert Rill: Die Anfänge der Militärkartographie in den habsburgischen Erblanden: Die Josephinische Landesaufnahme von Böhmen und Mähren nach hofkriegsrätlichen Quellen. In: Mitteilungen des Österreichischen Staatsarchivs. Band 49/2001. Seiten 183–202.
  • „Tirol und die Dritte oder alte österreichischen Landesaufnahme 1 : 25.000” (PDF). tirol.gv.at. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .  (PDF)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ridicarea topografică iozefină