Papa Pius al VI-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pius al VI-lea
Popepiusvi.jpg
Nume Giannangelo Braschi
Început de pontificat 15 februarie 1775
Final de pontificat 29 august 1799
Predecesor Papa Clement al XIV-lea
Succesor Papa Pius al VII-lea
Născut 25 decembrie 1717, Cesena, Romagna, Italia
Decedat 29 august 1799, Valence (Valence-sur-Rhône), Franța
Stema Papei Pius al VI-lea

Papa Pius al VI-lea, conte Braschi, (născut la Cesena, în Romagna, Italia, la 25 decembrie 1717, decedat la Valence, Franța, la 29 august 1799), a fost un episcop al Romei, papă al Bisericii Universale, (având numele în latină: Pius VI; numele în italiană: Pio VI, numele în franceză: Pie VI), între 15 februarie 1775, până la moarte.

Originea și studiile[modificare | modificare sursă]

Giannangelo Braschi, cel mai mare dintre copii, provine dintr-o familie nobilă din Romagna, Italia. S-a născut la Cesena, în Romagna, la 25 decembrie 1717. Părinții săi erau contele Marco Aurelio Tommaso Braschi (1684-1759) și Anna Teresa Bandi (1690-1730). A fost educat de Iezuiți. A făcut studii de drept in utroque jure[1], la Universitatea din Ferrara.

Începutul carierei[modificare | modificare sursă]

Pius VI

Devine secretar al cardinalului Tommaso Rufo, legat pontifical la Ferrara. Când Papa Clement al VII-lea a murit, Braschi l-a urmat la Roma pentru conclav. Când stăpânul său Tommaso Rufo a fost numit decan al Colegiului Cardinalilor, a devenit auditor, însărcinat cu administrarea diocezelor de Velletri și de Ostia. Înnoadă legături cu infantele Carlos, când acesta din urmă a fondat Regatul celor Două-Sicilii. Abilitatea sa diplomatică îl ajută să obțină funcția de camerier secret.

În 1753, la moartea cardinalului Ruffo, Brachi devine secretar particular al Papei Benedict al XIV-lea.

A fost ordonat[2] preot în 1758. În timpul pontificatului papei Clement al XIII-lea, a obținut, în 1766, sarcina de a fi trezorier al Camerei Apostolice, care îl face șef al administrației financiare a Statelor Pontificale.[3]

La 26 aprilie 1773, a fost înălțat la demnitatea de cardinal-preot de Sant'Onofrio.

A fost ales papă în conclavul din 1774-1775, mulțumită susținerii franceze, și și-a ales numele de Pius al VI-lea, aducându-i astfel omagiu papei Pius al V-lea, papă care a pus în aplicare hotărârile Conciliului de la Trento (1545-1563), precum și urmările victoriei de la Lepanto.[4]

Pontificatul[modificare | modificare sursă]

Începutul pontificatului[modificare | modificare sursă]

Papa Pius al VI-lea a reînceput fastul papei Leon al X-lea, ceea ce i-a atras criticile poetului Pasquino.

S-a confruntat cu iosefismul austriac și a efectuat chiar o călătorie la Viena, în 1782, în scopul convingerii împăratului Iosif al II-lea să renunțe la politica sa reformistă, care viza secularizarea mănăstirilor fără utilitate publică și de înființare de noi parohii din fondurile astfel obținute.

Pius al VI-lea și Revoluția Franceză[modificare | modificare sursă]

Pius al VI a trebuit să înfrunte evenimentele Revoluției Franceze:

  • Naționalizarea bunurilor clerului;
  • Abolirea voturilor monastice (legea din 13 februarie 1790) și suprimarea ordinelor regulate, în afara educației și operelor de caritate, care a condus la îndepărtarea a 100.000 de călugări, adică două treimi din clerul epocii, în Franța;
  • Proiectul constituției civile a clerului (adoptat de Constituantă, la 12 iulie 1790), precum și situația schismei dintre preoții constituționali și preoții refractari, consecutivă aplicării constituției civile a clerului.

Papa Pius al VI-lea i-a făcut cunoscut, la 22 iulie 1790, lui Ludovic al XVI-lea că se opune proiectului de constituție civilă a clerului. Unul dintre puncte pune problemă. Reacția sa față de constituția civilă a clerului nu este, nici astăzi, elucidată. I se reproșează adesea reacția sa tardivă față de evenimente. Această întârziere i-ar fi lăsat pe preoți dezorientați, în primele șase luni ale anului 1791. Această problemă face obiectul discuțiilor dintre istoricii religiilor.

În 1793, după proclamarea Republicii în Franța, o comisie a hotărât suprimarea calendarului gregorian prin calendarul republican, cu decade, în loc de săptămâni, fără duminici. Satele franceze nu mai primesc agendele tradiționale.

Papa Pius al VI-lea în timpul Directoratului[modificare | modificare sursă]

Franța anexează Avignonul și Comitatul Venaissin. La 19 februarie 1797, Napoleon Bonaparte îl constrânge pe Papa Pius al VI-lea să semneze Tratatul de la Tolentino[5] cu Franța Directoratului, care concede Franței legațiile din Romagna, Bologna și Ferrara.

La vestea asasinării generalului Duphot, Directoratul ordonă, la 11 ianuarie 1798, ocuparea Romei. Gaspard Monge pleacă la 6 februarie la Roma. Revoluția izbucnește în oraș la 15 februarie. Repubblica Romana este proclamată de poporul adunat în Campo Vaccino (vechiul forum).

Un ordin este intimat[6] papei Pius al VI-lea, în numele Republicii Franceze, de a renunța la puterea sa temporală și de a se mulțumi cu puterea spirituală. Cum se știe, o asemenea somație nu este realizabilă. De aceea i se subtituie un ordin de a pleca în termen de două zile. Pius al VI-lea părăsește Vaticanul în noaptea de 19 spre 20 februarie 1798.

Refugiat la Siena, apoi la mănăstirea din Florența (în iunie 1798), Pius al VI-lea este prins de trupele franceze și făcut prizonier. Este dus, succesiv, la Bologna, Parma, Torino, apoi la Grenoble, Briançon, și în sfârșit la Valence.

În ciuda tulburărilor pe care le cunoștea Franța epocii, Papa Pius al VI-lea a primit numeroase și emoționante dovezi de respect, de compasiune și de comuniune în credință din partea oamenilor mărunți, de-a lungul întregii sale călătorii, între Briançon și Valence.

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

La Valence a fost încarcerat de către Republica Franceză și a murit de epuizare, la 29 august 1799. Succesorul său a fost Papa Pius al VII-lea.

Omagieri[modificare | modificare sursă]

  • Poetul Paul Claudel l-a numit părinte comun al celor credincioși.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ De drept civil și de drept canonic
  2. ^ Hirotonit
  3. ^ Statele Bisericii sau Statele Pontificale au fost numele sub care era cunoscută partea centrală a Italiei, în perioada când aceasta a fost sub dominația papilor (756-1870). În anul 1870 teritoriul Statelor Pontificale a fost anexat de regatul Italiei. Ca urmare a Tratatului de la Lateran, semnat de Benito Mussolini și cardinalul Gasparri (reprezentantul Papei Pius al XI-lea), la 11 februarie 1929, a fost creat actualul Stat Vatican, în anul 1929.
  4. ^ Victorie a forțelor creștine ale Sfintei Ligi (Spania, Veneția, Sfântul Scaun), conduse de prințul spaniol don Juan de Austria (1545-1578), asupra flotei otomane, în apropiere de Lepanto, astăzi Naupacte, Grecia, 5 octombrie 1571.
  5. ^ Numit și Pacea de la Tolentino
  6. ^ Notificat

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

Traducere și adaptare a textului Pie VI, existent în limba franceză, pe Wikipédie, Encyclopédie libre.

  • Le Petit Larousse Illustré en couleurs, Larousse, Paris, 2007.

Legături externe[modificare | modificare sursă]



Predecesor:
Papa Clement al XIV-lea
Pius al VI-lea
15 februarie 1775 - 29 august 1799

Succesor:
Papa Pius al VII-lea