Dachau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dachau
Stemă Localizare
Stema Dachau
Dachau se află în Germania
{{{alt}}}
Administrație
Țară Germania Flag of Germany.svg
Land Bavaria
Regiune admin. Oberbayern
District Dachau
Primar Peter Bürgel (CSU)
Statistici de bază
Suprafață 34,85 km² 
Altitudine 482 m  
Populație 40.570  (31/03/2007)
 - Densitate 1.164 /km² (3.015 /sq mi)
Alte informații
Fus orar CET/CEST (UTC+1/+2)
Număr de înmatriculare (auto) DAH
Cod poștal 85221
Cod zonal 08131
Sit web www.dachau.de
Poziția orașului Dachau pe harta districtului Dachau

Map

Coordonate: 48°15′37″N 11°26′03″E / 48.26028°N 11.43417°E / 48.26028; 11.43417 Dachau este un oraș cu cca 40.000 de locuitori, situat în districtul Dachau, regiunea administrativă Șvabia, landul Bavaria, Germania (la nord-vest și la o distanță de 20 km de München).

Istoric[modificare | modificare sursă]

Dachau a fost construit pe malurile râului Amper, la 482 m deasupra nivelului mării. Geografic, orașul este situat între dealuri la nord și mlaștini la sud. Suprafața orașului este de 35 de km pătrați.

În august 805 contesa Erchana a donat diecezei de Freising întreaga proprietate numită Dachauua. Actul de deonație este totodată prima atestare a orașului Dachau.

Datorită așezării sale geografice, Dachau a fost, începând cu secolul al XIX-lea, un loc preferat de pictori. Atrași de ținuturile mlăștinoase și pitorești de la sudul orașului, pictorii se stabileau cu plăcere în Dachau. Densitatea artiștilor deciși să locuiască la Dachau a fost atât de mare, încât în jurul anului 1900 se zvonea că fiecare a zecea persoană întâlnită pe stradă în Dachau era în mod cert pictor. Printre cei mai renumiți pictori s-au numărat Carl Spitzweg, Max Liebermann, Lovis Corinth, Ludwig Dill, Adolf Hölzel, Arthur Langhammer.

Primul Război Mondial a dus la declinul economic al orașului. La puțin timp după declanșarea războiului, Dachau avea cea mai înaltă rată a șomajului din regiune.

Odată cu inaugurarea în 1933, inițial în afara orașului, a primului lagăr de concentrare nazist, numele „Dachau” a fost legat, în mod nefast, de acesta și chiar de la început de represiunea extrem de dură care făcea parte din politica regimului nazist (1933-1945). Din orașul pictorilor, Dachau a devenit simbolul terorii naziste.

După cel de-al Doilea Război Mondial orașul a fost treptat populat de refugiați din estul Germaniei, care în timp au creat un nou cartier în partea de est. În anul 1933 Dachau fusese fost numit oraș, iar din 1973 este municipiu.

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

Castelul[modificare | modificare sursă]

În jurul anului 1100, familia de conți de Dachau a construit o fortăreață pe dealul Gilgberg din Mitterndorf, lânga Dachau. Konrad al III-lea, ultimul moștenitor al familiei, a murit în 1182 fără urmași, iar fortăreața, împreună cu toate proprietățile aferente, a fost preluată de ducele Otto I de Wittelsbach. Fortăreața a fost distrusă între anii 1398 și 1403. Între anii 1546 și 1573, în locul fortăreței a fost construit un castel renascentist cu patru aripi. Pe o placă comemorativă din interiorul castelului sunt inscripționate numele celor doi ctitori: ducele Wilhelm al IV-lea și fiul acestuia, ducele Albrecht al V-lea.

Castelul a devenit resedința preferată - din afara orașului - a curții müncheneze. Prințul moștenitor Max Emanuel, foarte atașat de castelul de la Dachau, i-a ordonat lui Joseph Effner să remodeleze în stil baroc aripa de sud-vest. Aceasta a fost refăcută în anii 1715 și 1717. La începutul secolului al XIX-lea, Max Joseph, primul rege al Bavariei, neavând bani pentru renovarea castelului de la Dachau, a ordonat demolarea celor trei aripi care necesitau reparatii majore. El a folosit din ocazional aripa de sud-vest, singura rămasă, pe post de depozit. Plafonul de lemn renascentist, opera sculptorului Hans Wisreutter, precum și sala de baluri, au supraviețuit demolărilor. Plafonul a fost mutat, în 1868, la Muzeul Național Bavarez, de unde a fost restituit castelului în 1977.

Castelul a fost folosit pentru diverse expoziții începând din 1908, iar în prezent în clădire se țin aici diverse concerte. Grădina castelului oferă o panoramă minunată asupra orașului München și (în condiții meteo favorabile) chiar asupra Alpilor.

Biserica Sf. Jacob[modificare | modificare sursă]

Biserica parohială Sf. Jacob, cu turnul de 44 de metri, domină centrul vechi al orașului. Sf. Jacob a fost construită în stil renascentist tardiv înt 1624-1625 pe ruinele unei biserici gotice. Din aceasta s-au păstrat doar cristelnița și fundamentul turnului. Noul turn baroc a fost ridicat în 1676-1678. În partea de sud a clădirii poate fi admirat un ceasornic solar din secolul al XVIII-lea, care indică, în afară de oră, fazele lunii și zodia.

Primăria[modificare | modificare sursă]

Situată în inima orașului vechi, primăria este centrul administrației locale. Clădirea inițială, menționată pentru prima dată în 1486, a fost renovată în 1614-1615. Clădirea a fost demolată complet în 1934 și ridicată din nou din temelii. Dezvoltarea postbelică rapidă a orașului a făcut necesară construirea unei primării mai încăpătoare, astfel că în 1976 i-a fost adaugată o aripă modernă. Aceasta leagă primaria de clădirea unei familii de cofetari cu tradiție în oraș, familie care și-a început activitatea în această clădire încă din secolul al XVI-lea. Noua clădire a primăriei a fost concepută de Werner Fauser și decorată cu sculpturi de Reinhold Grübl. Primăria a fost premiată de Asociația Arhitecților Germani.

Muzeul Memorial Dachau[modificare | modificare sursă]

ARBEIT MACHT FREI, - intrarea deținuților, Lagărul de concentrare Dachau
Unul dintre cuptoarele crematoriului din KZ-Dachau, Bundesarchiv: Bild 183-H26996

Deschis provizoriu în 1960, Muzeul Memorial Dachau a fost ridicat pe locul unde a existat Lagărul de concentrare Dachau, inaugurat la 22 martie 1933 la un ordin emis de Heinrich Himmler, comandantul suprem al SS-ului (în germană Reichsführer-SS).

Conceput inițial ca lagăr de concentrare (în germană Konzentrationslager (KZ) Dachau), lagărul de la Dachau a devenit, sub comanda lui Theodor Eicke, după construirea unei camere de gazare[1] și a crematoriilor un lagăr model, cu regim și de exterminare, nu numai de detenție, și în același timp o școală veritabilă pentru ofițerii SS.

Primii deținuți ai lagărului au fost diferiți opozanți ai regimului: comuniști, social-democrați, membri ai organizațiilor muncitorești social-democrate și comuniste, preum și membri ai partidelor conservatoare și liberale și membri ai clerului catolic antinazist. Deținuții evrei germani au fost închiși la Dachau în faza de început a lagărului numai în baza apartenenței politico-ideologice. În anii următori tot mai multe categorii au fost adăugate listei de prizonieri: homosexuali, romi, Martorii lui Jehova, francmasoni și din alte categorii [2][3]. După Noaptea de cristal un lot de aproximativ 10.000 de evrei a fost internat la Dachau. Începând cu 1938, la Dachau au fost încarcerate tot mai multe victime ale agresiunii naziste: cetățeni austrieci, cehi, din 1939 polonezi, din 1940 norvegieni, olandezi, francezi - numărul total al prizonierilor, proveniți din peste 30 de țări, a depășit la începutul anilor '40 200.000 de persoane.

În octombrie 1941 au început asasinatele în masă: mii de prizonieri de război sovietici, precum și arestați ai Gestapo-ului și mulți alți captivi au fost transportați la Dachau pentru execuție. Un număr mare de prizonieri au murit în chinuri groaznice în cadrul așa-ziselor „experiențelor medicale” pe cobai umani efectuate de medicii SS-ului, de exemplu expunere la diferențe extreme de presiuni, frig extrem, înfestare cu malarie etc. Numeroși deținuți și-au pierdut viața la Dachau și în lagărele dependene din cauza inaniției, a bolilor, a extenuării, a maltratărilor și umilințelor de tot felul.

Muzeul Memorial Dachau a fost inaugurat la 9 mai 1965, ca încununare a eforturilor depuse de Comitetul Internațional pentru Dachau (în franceză Comitè International de Dachau), și sponsorizat de guvernul landului Bavaria. Consultant a fost fostul deținut, cu nr. 113087, arhitectul René van der Auwera [4].

In Memoriam[modificare | modificare sursă]

În al VIII-lea an de cancelariat, pe 19 august 2013, D-na Angela Merkel a vizitat Lagărul Dachau, unde a declarat: „...Mă simt plină de tristețe și de rușine...” (din engleză : "fills me with deep sadness and shame"). A fost pentru prima oară când un cancelar german a vizitat acest lagăr.

Imediat după scurta și emoționanta sa declarație, Cancelara s-a grăbit spre o berărie, unde a băut o bere cu alegătorii[5][6].

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Nu se știe dacă a fost folosită. Vezi Stanislav Zámečník, Das war Dachau, ed. Comité International de Dachau, Luxembourg, 2002, p. 298-300
  2. ^ fr Pfarrerblock 25487 (Blocul preoților parohi 25487), ed. Saint-Paul, ISBN 2-87963-606-X
  3. ^ fr Cariou, Pierre (preot finisterian; ex-deținut): Entre vos mains, Joubert, 06517 Carros, 1991
  4. ^ en Distel, Barbara & Jakusch, Ruth: Concentration camp Dachau, 1933 - 1945, p. 4-5, Comitè International de Dachau, Lipp GmbH, München, ediția a 10-a, 1978, ISBN 3-87490-528-4
  5. ^ en BBC News: German Chancellor Angela Merkel visits Dachau camp, http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-23770834 20 August 2013. Accesat: 21 august 2013
  6. ^ en Paterson, Tony: Angela Merkel’s visit to Dachau (and beer tent) smelt off, say critics - First visit by post-war German leader to concentration camp leads to heated row, The Independent, 20 August 2013, http://www.independent.co.uk/news/world/europe/angela-merkel-visit-to-dachau-and-beer-tent-smelt-off-say-critics-8777180.html Accesat:21 august 2013.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • fr Rovan, Joseph: Contes de Dachau, Julliard, 1987
  • fr Fanguin, Jean: Du Mont Mouchet à Dachau - Vie et mort des déportés dans le bagne nazi, Imprimerie Gerbert à Aurillac (Cantal) 28 novembre 1984.
  • fr Zàmecnik, Stanislav: C'était ça Dachau, Le Cherche Midi, 2003
  • fr Greene, Joshua M.: Justice à Dachau, Calmann-Levy, 2005
  • fr Terrenoire, Louis: Sursitaire de la mort lente, PARIS, Seghers, 1976.
  • fr Cariou, Pierre: Entre vos mains, (Pierre Cariou este un preot finisterian, fost deportat) imprimerie Joubert, 06517 Carros, 1991.
  • fr Pfarrerblock 25487 (Blocul preoților 25487), ed. Saint-Paul, ISBN|2-87963-606-X.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]