Principatul Transilvaniei
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Principatul Transilvaniei a fost o formațiune statală de sine stătătoare între 1541 și 1691. Teritoriul său a fost ceva mai mare decât cel al regiunii istorice Transilvania, cuprinzând în plus Crișana, Sătmarul și Maramureșul istoric. După 1691 Principatul Transilvaniei a continuat să existe ca entitate politică separată, însă fără armată și fără politică externă proprie. Titlul de principe al Transilvaniei a fost preluat de împărații din Casa de Habsburg.
Cuprins |
Istoric [modificare]
În 1541 Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zápolya (nǎscut 1540) de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie), iar pe George Martinuzzi, episcopul Oradei, ca guvernator până la majoratul principelui. Regina Isabella Jagiełło a predat coroana regală împăratului Ferdinand I. Acesta a fost considerat moștenitorul Regatului Ungariei, dar avea în posesie efectivǎ doar partea nordicǎ a acestuia, aproximativ actuala Slovacie, cu capitala la Pojon. Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat cvasi-independent, suzeranitatea turceascǎ fiind acceptatǎ de dietele de la Târgu Mureș (26 ianuarie 1542), Turda (29 martie 1542 și la 1 august 1544), plătind totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă în cadrul războiului de 30 de ani și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate. De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească) și, după 1660, nici Bihorul, transformat de asemenea în vilayet, cu centrul la Oradea.
În aceste circumstanțe istorice, în anul 1542, sașii, prin Johannes Honterus și, ulterior, o parte a populației maghiare din Transilvania aderă la Reformă. În anul 1599, Mihai Viteazul ocupă temporar Transilvania și o supune autorității sale. Situația politică încordată precum și războaiele dese l-au împiedicat pe voievodul român să realizeze o unificare de durată a acestei provincii cu Moldova și Țara Românească. Transilvania a devenit mai apoi leagănul partidului naționalist ungar, care lupta împotriva monarhilor habsburgi.
Transilvania intră la sfârșitul secolului al XVII-lea în componența Imperiului Austriac, ca principat autonom, cu parlament propriu (Dieta Transilvaniei).
În 1685 trupele austriece intră pe teritoriul Transilvaniei, iar în 1699, prin Tratatul de la Karlowitz (azi Sremski Karlovci, în Serbia), Imperiul Otoman cedează Austriei: Ungaria, Transilvania, Croația și Slavonia. Banatul Timișoarei rămânea în componența Imperiului Otoman. Banatul a fost anexat de Austria în 1718 prin Tratatul de la Passarowitz (azi Požarevac, în Serbia).
După eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea turcească, Curtea de la Viena a decis repopularea unor ținuturi a căror populație se rărise mult în cei aproximativ 150 de ani trecuți după 1526. În regiunile Satu Mare și Banat au fost aduși coloniști șvabi și au fost admiși în Ardeal între 350-400.000 de români din Moldova și Muntenia imigrați din cauza exploatării fanariote.[1] Tot în secolul al XVIII-lea au avut loc și valuri de exod ale populației românești din Ardeal în sens opus, spre Țara Românească și Moldova (vide infra, Ștefan Meteș, studiul despre migrațiile românești din sec. XIV-XX, cu atestări documentare).
Bazele legale pentru aceste măsuri au fost adoptate de Dieta maghiară de la Bratislava și consfințite prin semnătura regelui.
- Legea nr. XXVI din 1687 despre naturalizarea străinilor
- Legea nr. XVIII din 1723. despre repopularea pustiilor: „Maiestatea Sa preasfântă va avea bunăvoința să permite ca orice om liber să fie invitat în țară, să beneficieze timp de șase ani de scutire de toate taxele, și acest drept de libertate va fi anunțat în toată țara.”
- Legea nr. CIII din 1723. despre repopularea țării
- Legea nr. CXVII din 1723 despre aducerea în țară a diverși meșteșugari.
Harta iozefină (senzitivă) a Marelui Principat al Transilvaniei [modificare]
.jpg){kind=spacer}
Note [modificare]
- ^ Béla Köpeczi (editor). „History of Transylvania”. Atlantic Research and Publications, Inc. 2001-2002. http://mek.oszk.hu/03400/03407/html/280.html. Accesat la 27 martie 2007.
Bibliografie [modificare]
- Gerald Volkmer, Das Fürstentum Siebenbürgen (1541-1691). Außenpolitik und völkerrechtliche Stellung [Principatul Transilvaniei (1541-1691). Politica externă și poziția internațională], Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde Heidelberg, 2002.
