Italia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Italian)
Salt la: Navigare, căutare
Republica Italiană
Repubblica Italiana
Drapelul Italiei Stema Italiei
Drapel
DevizăNu are
ImnFratelli d'Italia
Amplasarea Italiei
Capitală
(și cel mai mare oraș)
Roma
Limbi oficiale Italiana1
Sistem politic Republică
 -  Președinte Giorgio Napolitano
 -  Prim-ministru Matteo Renzi
Unificarea Italiei
Suprafață
 -  Total 301,340 km² (locul 71)
 -  Apă (%) 2,4%
Populație
 -  Estimare 2011 60.776.531 (locul 22)
 -  Densitate 201,7 loc/km² 
PIB (PPC) estimări 
 -  Total $2150 miliarde 
 -  Pe cap de locuitor $32,700 
Monedă Euro (EUR)
Prefix telefonic +39
Domeniu Internet .it, .eu2
Fus orar UTC+1/+2
1Mai multe limbi sunt oficiale în diverse regiuni: germana și ladina în Tirolul de Sud, slovena în Friuli-Venezia Giulia și franceza în Valle d'Aosta.
2Codul .eu aparține Uniunii Europene, din care Italia face parte

Italia, oficial Republica Italiană (italiană Repubblica Italiana, numele scurt este identic) este un stat suveran european, situat în cea mai mare parte pe Peninsula Italică și cuprinzând și câteva insule la Marea Mediterană, cele mai importante fiind Sicilia și Sardinia. Se învecinează cu Franța la nord-vest, Elveția și Austria la nord și Slovenia la nord-est. De asemenea înconjoară două enclave independente: San Marino și Vatican, și are și o exclavă înconjurată de Elveția numită Campione d'Italia. Capitala Italiei este Roma.

Italia a fost un loc de origine al multor culturi europene, precum etrusci și romani, și al mișcărilor culturale moderne, cea mai notabilă fiind Renașterea. Roma este un sediu al Bisericii Romano-Catolice, și a fost pentru o perioadă lungă centrul civilizației occidentale.

Astăzi Italia este o republică democratică și o țară dezvoltată, ocupând a șaptea poziție conform PIB-ului, a opta conform indicelui calității vieții și a douăzecea conform indicelui dezvoltării umane. Este membru fondator al Uniunii Europene și unul dintre membri ai G8, OTAN-ului, Consiliului Europei, Uniunii Europei Occidentale.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Istoria Italiei este probabil cea mai importantă în privința dezvoltării culturale și a dezvoltării sociale din mediterană. Țara a fost o gazdă pentru importante activități în timpurile preistorice, și de aceea săpături arheologice pot fi găsite în multe regiuni: Lazio și Toscana, Umbria și Basilicata. După Magna Grecia, Civilizația etruscă și Imperiul Roman care a venit să domine acestă parte a lumii, au urmat Evul Mediu Umanismul și Renașterea, care au ajutat mai apoi la formarea filozofiei și artei europene. Orașul Roma conține unele dintre cele mai importante exemple de Baroc.

Italia în era modernă a devenit un stat-națiune efectiv - pe 17 martie, 1861 - când statele peninsulei și Cele două Sicilii au fost unite de către regele Victor Emmanuel II din dinastia de Savoia. Arhitectul unificației italiene, oricum, a fost Contele Camillo Benso di Cavour, primul ministru al lui Victor Emmanuel. Roma însăși a râmas un deceniu sub Papalitate, devenind parte a Regatului Italiei doar pe 20 septembrie, 1870, data finală a unificării italiene. Vaticanul este acum o enclavă independentă înconjurată de Italia, ca și San Marino.

Italia participă alături de Antantă în [[Primul Război Mondial)).

Dictatura fascistă a lui Benito Mussolini care a început în 1922 a condus la o alianță dezastroasă cu Germania și cu Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio (Puterile Axei) și la înfrângerea ultimativă a Italiei în cel de-al doilea război mondial. Pe 2 iunie, 1946 un referendum asupra monarhiei a rezultat în stabilirea Republicii Italiene, care a dus la adoptarea unei noi constituții pe 1 ianuarie, 1948. Membrii familiei regale au fost trimiși în exil datorită asocierii lor cu regimul fascist.

Italia a fost membră fondatoare a NATO și a Uniunii Europene, și s-a alăturat grupului de creștere a unificării politice și monetare din Europa de Vest, incluzând introducerea Euro în 1999.

Politică[modificare | modificare sursă]

Constituția Republicii Italiene din 1948 a stabilit un parlament bicameral, (Parlamento), consistând din Camera Deputaților (Camera dei Deputati) și Senat (Senato della Repubblica), o putere judiciară și una executivă (condusă de un prim ministru) (Presidente del Consiglio dei Ministri). Președintele republicii este ales pe 7 ani de către parlamentul reunit cu un contingent mic de delegați regionali. Președintele nominalizeză prim ministrul, care propune ceilalți miniștri (care înainte erau aleși de președinte). Consiliul de Miniștri (în mod general, dar nu necesar, este compus din membri ai parlamentului) trebuie să păstreze secretele ambelor camere (Fiducia).

Camerele parlamentului sunt populare și sunt alese în mod direct printr-un sistem mixt majoritar și proporțional. Camera Deputaților are 630 de membri. În plus față de cei 315 mebri aleși, Senatul îi include și pe foștii președinți și alte diverse persoane, conform prevederilor constituționale. Ambele camere sunt alese pentru maxim 5 ani, dar pot fi dizolvate înainte de expirarea termenului normal.

Sistemul judiciar italian este bazat pe dreptul roman modificat prin Codul napoleonic și prin ultimele schimbări. O curte constituțională, Corte Costituzionale, care poate trece peste constituționalitatea legilor, este o inovație post-Al Doilea Război Mondial.

Regiuni[modificare | modificare sursă]

Harta administrativǎ a Italiei

Italia este divizată în 20 de regiuni (regioni, singular regione), dintre care cinci se bucură de o stare autonomă specială, marcată de *:

O regiune se subdivizează în provincii iar provinciile la rândul lor în comune. Centrele comunale fiind de regulă localitățile cu același nume (numele comunei respective).

Geografie[modificare | modificare sursă]

Italia constă în principal dintr-o peninsulă (poreclă Stivale-cizma) care se extinde în Marea Mediterană, unde împreună cu două mari insule, Sicilia și Sardinia (Sardegna), creează diferite compartimente ale mărilor: Marea Adriatică la nord-est, Marea Ionică la sud-est, Marea Tireniană la sud-vest și în final Marea Ligurică la nord-vest. Munții Apenini (Monti Appennini) din centrul peninsulei, merg spre est, unindu-se cu Alpii, care apoi formează un arc, închizând Italia în nord. Aici se află și o lagună aluvionară mare, Laguna Pad-Veneția, străbătută de Râul Pad și de mulți afluenți ai săi, care curg dinspre Alpi, Apenini și Dolomiți. Alte râuri cunoscute sunt Tibrul (Tevere), Adige și Arno. Cel mai înalt vârf al Italiei este Mont Blanc (Monte Bianco) cu 4,807 m, dar Italia este mai ales asociată cu doi faimoși vulcani: acum adormitul Vezuviu (Vesuvio) în apropriere de Napoli și activul Etna în Sicilia. Teritorial Italia este impartita in: -Italia continentala(muntii Alpi si Campia Padului) -Italia peninsulara (muntii Apenini si campiile litorale) -Italia insulara - Sardinia, Sicilia, Elba si alte mici insule.

Economie[modificare | modificare sursă]

Membră a grupului G8, Italia reprezenta a șasea economie în 2004, după Statele Unite, Japonia, Germania, Regatul unit al Marii Britanii și Franța. Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor țări ca Franța și Regatul Unit. Economia capitalistă rămâne divizată într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private și un sud agricultural, cu o rată a șomajului de 20%.

Majoritatea materiilor prime necesare industriei și mai mult decât 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri. În decada trecută, Italia a urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplinii criteriile Uniuniilor economice și monetare, beneficiind de o rată a inflației scăzută care i-a permis alăturarea la Euro de la conceperea sa în 1999.

Performanța economică italiană a rămas în urma parteneriilor săi europeni, guvernul actual inițiind o serie de reforme pe termen scurt destinate îmbunătățirii competivității și a creșterii pe termen lung. S-a mișcat încet, totuși, în implementarea reformelor.

În anul 2010, piața auto italiană a fost de 1,96 milioane de unități, în scădere cu 9% față de anul precedent[1].

Investițiile străine directe (ISD) în Italia au fost de 30,5 miliarde de dolari în 2009, față de 17 miliarde de dolari în 2008[2].

Demografie[modificare | modificare sursă]

Evoluția demograficǎ a Italiei (1861 - 2011)

Italia este în general o omogenitate lingvistică și religoasă, totuși, cultura sa, economia sa și politica sa sunt diverse. Italia are a cincea densitate a populației europene ca mărime, atingând 196 de oameni pe km². Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari fiind cel vorbitor de limba germană în Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani și 116.914 italieni) și cel de limba slovenă lângă Trieste.

Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale parțiale sunt cele franceze în Valle d'Aosta; cele sarde în Sardinia; cele ladine în Dolomiți; și cele friuliene în regiunea Friuli-Veneția Giulia, toate patru limbi romanice. În plus există alte câteva minorități locale mici, ca și cele vorbitoare de Limba occitană în sudul văii Piemontului; Limba catalană în orașele Alghero și Sardinia; Limba albaneză în anumite sate din Calabria și Sicilia; și de dialecte grecești vechi în satele din Calabria.

Orașe[modificare | modificare sursă]

Cele mai mari orașe din Italia

Roma
Roma
Milano
Milano
Napoli
Napoli
Torino
Torino

# Oraș (Regiune) Populație urbană (2011)

Palermo
Palermo
Genova
Genova
Bologna
Bologna
Florenţa
Florența

1 Roma (Lazio) 2 781 692
2 Milano (Lombardia) 1 343 230
3 Napoli (Campania) 956 739
4 Torino (Piemont) 905 780
5 Palermo (Sicilia) 654 121
6 Genova (Liguria) 606 978
7 Bologna (Emilia-Romagna) 382 784
8 Florența (Toscana) 372 869
9 Bari (Apulia) 319 355
10 Catania (Sicilia) 291 274
11 Veneția (Veneto) 270 589
12 Verona (Veneto) 264 161
13 Messina (Sicilia) 241 310
14 Padova (Veneto) 214 099
15 Triest (Friuli-Veneția Giulia) 205 194
16 Brescia (Lombardia) 194 308
17 Taranto (Apulia) 190 416
18 Parma (Emilia-Romagna) 188 695
19 Prato (Toscana) 188 579
20 Reggio Calabria (Calabria) 186 447

Religie[modificare | modificare sursă]

Romano-catolicismul este de departe cea mai mare religie din țară, deși Biserica Catolică nu mai este oficial religie de stat. Proporția de italieni care se identifica ca romano-catolici este de 87,8%, , deși doar aproximativ o treime din aceste s-au descris ca fiind membri activi (36,8%). Cei mai mulți italieni cred în Dumnezeu, sau o formă de o forță de viață spirituală. Conform sondajului Eurobarometru cele mai recente pentru 2005: 74% dintre cetățenii italieni au răspuns că "ei cred că există un Dumnezeu", 16% au răspuns că "ei cred că există un fel de spirit sau de forță de viață" și 6% au răspuns că "ei nu cred că există nici un fel de spirit, Dumnezeu, sau forță vitală".

Biserica Catolică Italiană este parte a Bisericii Romano-Catolice la nivel mondial, sub conducerea spirituală a Papei, Curia Romană și a Conferința Episcopilor italieni. În plus față de Italia, două națiuni alte suverane sunt incluse în ierarhia italiană, San Marino și Vatican. Chiar dacă prin lege Vatican nu face parte din Italia, este în Roma, și împreună cu latina, italiana, este limba cea mai vorbită și a doua a Curiei Romane.

Credința non-creștină cea mai stabiliă în Italia este iudaismul, evreii fiind prezenți l Roma antică înainte de nașterea lui Hristos. Italia a văzut multi evrei italieni la conducere, cum ar fi Luigi Luzzatti, care a preluat mandatul în 1910, Ernesto Nathan a servit ca primar al Romei 1907 - 1913 și Shabbethai Donnolo (a murit 1982). În timpul Holocaustului, Italia a avut mulți refugiați evrei din Germania nazistă. Cu toate acestea, cu crearea statului marionetă nazist Republica Socială Italiană, aproximativ 15% din evreii din Italia au fost uciși, în ciuda refuzului guvernului fascist de a deporta evreii în lagărele de exterminare naziste. Acest lucru, împreună cu emigrarea care au precedat și au urmat al doilea război mondial, a lasat doar o mică comunitate de aproximativ 45.000 de evrei în Italia de astăzi. Datorită imigrației în creștere, a existat o creștere în credințele non-creștine. În 2009, au venit 1.0 milioane de musulmani în Italia care fac 1,6 la sută din populație, deși, numai 50.000 dețin cetățenia italiană. Previziuni independente pun populația islamica din Italia oriunde de la 0,8 milioane, la 1,5 milioane [149]. Există mai mult de 200.000 de adepți ai credinței originare din subcontinentul indian: 70000 hinduși, budiști.

Educație[modificare | modificare sursă]

Educația publică din Italia este gratuită și obligatorie de la 6 până la 15 ani, și are o etapă de cinci ani de clase primare și într-un stadiu de opt ani de clase secundare, împărțit în prima clasa de liceu (gimnaziu) și a doua școală de grad secundar (sau liceu). Italia are un standard ridicat de educație publică, depășind de alte țări comparabile dezvoltate, cum ar fi Regatul Unit și Germania. Țara are atât sisteme publice, cât și private de învățământ.

Potrivit indicatorilor naționali pentru știintă (1981-2002), o bază de date produsă de Grupul de Servicii de cercetare care conțin liste de ieșire și statisticile citare pentru mai mult de 90 de țări, Italia are o putere de peste medie de lucrări științifice (în ceea ce privește numărul de lucrări scrise cu cel puțin un autor fiind din Italia), în domeniul științei spațiale (9,75% din lucrări din lume fiind din Italia), matematică (5.51% din lucrari in lume), informatică, neurostiinte, și fizica, de ieșire în ceea ce privește numărul de documente de produse se înregistrează în domeniul științelor sociale, psihologie și psihiatrie, și de economie și afaceri.

Cultură[modificare | modificare sursă]

Italia este bine cunoscută pentru arta și cultura sa, precum și datorită nenumeratelor ei monumente, printre care se numără Turnul din Pisa și Colosseumul roman, dar și pentru mâncarea sa (pizza, pasta, s.a.m.d.), vin, stilul de viață, eleganță, design, cinema, teatru, literatură, poezie, arte vizuale, muzică (mai ales de operă), sărbători, și în general pentru gust.

Mișcările artistice ale Renașterii și barocului a apărut în Italia între secolele al 14-lea și al 15-lea, respectiv la sfârșitul secolului al 16-lea, determinând o adevărată revoluție artistică în Italia, mai întâi, în Europa ulterior și apoi în întreaga lume.

Genurile literare care au înflorit în Italia, așa cum sunt poezia lui Petrarca, Tasso și a lui Ariosto, respectiv proza lui Dante, Boccaccio, Machiavelli și a lui Castiglione, au exercitat o influență durabilă în dezvoltarea culturii vestice, la fel ca și pictura, sculptura și arhitectura, la care au contribuit artiști extraordinari ca Leonardo da Vinci, Raffaello, Botticelli, Fra Angelico și Michelangelo.

Influența muzicală a compozitorilor italiani ai epocii baroce, precum Monteverdi, Palestrina și Vivaldi s-a dovedit a fi remarcabilă. Mai târziu, în secolul al 19-lea, opera romantică italiană (gen muzical "inventat" de asemenea de italieni) a excelat datorită compozitorilor Gioacchino Rossini, Giuseppe Verdi și Giacomo Puccini.

Artiștii, scriitorii, regizorii, arhitecții, compozitorii și designerii contemporani italieni contribuie semnificativ la cultura vestică.

Fotbalul este principalul sport național. Italia a câștigat Cupa Mondială de Fotbal de patru ori: în 1934, 1938, 1982 și 2006. Seria A a campionatului italian de fotbal a dat unii dintre cei mai buni jucători de fotbal la nivel mondial. Cele mai cunoscute echipe sunt A.C. Milan și Inter Milano FC din Milano, A.S. Roma și S.S. Lazio din Roma, Juventus din Torino și Fiorentina din Florența.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Prognoze negre pentru piata auto vest-europeana in 2011, 12 ianuarie 2011, wall-stret.ro, accesat la 13 martie 2011
  2. ^ Top 10 tari din UE care au atras cele mai mari investitii. Romania, locul 14, 26 iulie 2010, wall-stret.ro, accesat la 23 august 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Italia