Obezitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Obezitate
Clasificare și resurse externe
Three silhouettes depicting the outlines of a normal sized (left), overweight (middle), and obese person (right).
Schemă - Obezitatea după talie: circumferință normală, supraponderală și obeză
ICD-10 E66
ICD-9 278
OMIM 601665
DiseasesDB 9099
MedlinePlus 003101
eMedicine med/1653
MeSH C23.888.144.699.500

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate.[1][2] Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.[3]

Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită[2] și astm[2][4][5]. În cele mai multe cazuri, obezitatea este provocată de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele principale sunt genele, afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă se îngrașă din cauza metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai multă energie decât cele slabe, dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.[6][7]

Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot lua medicamente împotriva obezității pentru a diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii, împreună cu o dietă potrivită. În cazul în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela la un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce volumul stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării de sațietate și la o capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.[8][9]

Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial, cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea.[10] În mare parte din lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu toate că a fost percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite zone din lume.[2][11]

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a acumulat în exces, putând avea un efect advers asupra sănătății.[1] Este definită prin intermediul indicelui de masă corporală (IMC) și evaluată în continuare din perspectiva distribuției de grăsime via raportul talie-șold și totalitatea factorilor de risc cardiovasculari.[12][13] IMC este legat îndeaproape atât de procentul de grăsime corporală, cât și de totalul grăsimii corporale.[14]

Imaginea din față și lateral a unui tors aparținând unei persoane „super obeze”. Sunt vizibile vergeturi ale pielii, împreună cu ginecomastie.
O persoană „super obeză” cu un IMC de 47 kg/m2: greutate 146 kg (322 lb), înălțime 177 cm (5 ft 10 in)

La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și adolescenți obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în conexiune cu un grup istoric normal, astfel încât obezitatea reprezintă un IMC mai mare decât 95 centilă.[15] Informațiile de referință pe care s-au bazat aceste centile datează din 1963 până în 1994, așadar nu au fost afectate de creșterile recente în greutate.[16]

IMC Clasificare
< 18.5 subponderal
18.5–24.9 greutate normală
25.0–29.9 supraponderal
30.0–34.9 obezitate clasa I
35.0–39.9 obezitate clasa II
≥ 40.0   obezitate clasa III  

IMC se calculează împărțind greutatea subiectului la pătratul înălțimii sale, exprimată de obicei ori în metri ori în „unități” SUA:

Metric: IMC=kilograme/metri^2
Sistemul obișnuit SUA și imperial: IMC=lb*703/in^2

unde lb reprezintă greutatea subiectului în livre și in reprezintă înălțimea persoanei în inchi.

Cele mai utilizate definiții, stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1997 și publicate în 2000, oferă valorile listate în tabelul din dreapta.[3]

Definițiile OMS au fost modificate de anumite organizații particulare. Literatura chirurgicală împarte „clasa III” de obezitate în categorii ale căror valori sunt încă disputate.[17]

  • Orice IMC ≥ 35 sau 40 înseamnă „obezitate severă”
  • Un IMC de ≥ 35 sau 40–44,9 sau 49,9 înseamnă „obezitate morbidă”
  • Un IMC de ≥ 45 sau 50 înseamnă „super obezitate”

Luând în considerare faptul că populațiile asiatice prezintă consecințe negative de sănătate la un IMC mai scăzut decât cel al caucazienilor, anumite popoare au redefinit obezitatea; japonezii au definit obezitatea ca orice IMC mai mare de 25[18] în timp ce China folosește un IMC mai mare de 28.[19]

Efecte asupra sănătății[modificare | modificare sursă]

Greutatea corporală în exces este asociată cu diverse afecțiuni, în special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită[2] și astm[2][4][5]. Drept urmare, obezitatea poate reduce speranța de viață.[2]

Mortalitate[modificare | modificare sursă]

Imagine indisponibilă
Riscul relativ de deces peste 10 ani la bărbații caucazieni (stânga) și femeile caucaziene (dreapta) din Statele Unite, care nu au fumat niciodată, în funcție de IMC.[20]

Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi prevenite la nivel mondial.[10][21][22] Studii americane și europene efectuate la scară largă au arătat că riscul de deces este cel mai mic la un IMC de 20–25 kg/m2[20][23] la nefumători și de 24–27 kg/m2 la fumători, riscul crescând odată cu schimbările în oricare direcție.[24][25] Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu o rată a mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16 ani.[26] În Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la 111,909 până la 365,000 de decese anual,[2][22] în timp ce în Europa 1 milion (7,7%) de decese sunt atribuite greutății excesive.[27][28] În medie, obezitatea reduce speranța de viață cu șase până la șapte  ani:[2][29] un IMC de 30–35 reduce speranța de viață cu doi până la patru ani,[23] în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce speranța de viață cu 10 ani.[23]

Morbiditate[modificare | modificare sursă]

Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale. Aceste patologii asociate sunt întâlnite cel mai frecvent însindromul metabolic,[2] o combinație de tulburări medicale care include: diabetul zaharat de tip 2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin crescut șinivelul crescut al trigliceridelor.[30]

Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de aceasta în mod indirect, prin mecanisme care au o cauză comună, precum alimentația greșită sau un stil de viață sedentar. Forța legăturii dintre obezitate și afecțiunile specifice variază. Una dintre cele mai puternice legături este cea cu diabetul de tip 2. Grăsimea corporală excesivă stă la baza a 64% din cazurile de diabet la bărbați și a 77% din cazuri la femei.[31]

Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii: cele care pot fi atribuite efectelor creșterii masei adipoase (cum suntosteoartrita, apneea obstructivă în somn, stigmatizarea socială) și cele datorate creșterii numărului celulelor adipoase (diabet, cancer, afecțiuni cardiovasculare, steatoză hepatică nealcoolică).[2][32] Creșterea grăsimii corporale afectează răspunsul organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină. Acumularea grăsimii generează, de asemenea, o stare proinflamatorie[33][34] și o stareprotrombotică.[32][35]

Domeniu medical Afecțiune Domeniu medical Afecțiune
Cardiologie Dermatologie
Endocrinologie și Reproducerea asistată medical Gastrointestinal
Neurologie Oncologie[48]
Psihiatrie Respirologie
Reumatologie și Ortopedie Urologie și Nefrologie

Paradoxul supraviețuirii[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Obesity paradox

Deși consecințele negative ale obezității asupra sănătății populației în general sunt bine susținute de dovezile disponibile, rezultatele în materie de sănătate în anumite subgrupuri par să se amelioreze la o valoare crescută a indicelui masei corporale (IMC), un fenomen cunoscut sub denumirea de paradoxul supraviețuirii în rândul persoanelor obeze.[57] Paradoxul a fost descris pentru prima dată în 1999, la persoane supraponderale și obeze supuse hemodializei,[57] și a fost ulterior constatat la persoane cu insuficiență cardiacă și cu boala arterială periferică (BAP).[58]

La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC cuprins între 30,0 și 34,9 s-a înregistrat o mortalitate mai redusă decât în rândul celor cu o greutate normală. Acest lucru a fost atribuit faptului că, deseori, pacienții pierd din greutate pe măsură ce devin tot mai bolnavi.[59] Constatări similare au fost făcute și în alte tipuri de boli cardiace. Persoanele încadrate în gradul 1 de obezitate și care suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai mare a altor probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de asemenea, suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în grade de obezitate mai mari, riscul unor evenimente ulterioare este crescut.[60][61] Nici chiar după ointervenție de bypass coronarian nu s-a observat o creștere a mortalității la persoanele supraponderale și obeze.[62] În urma unui studiu, s-a constatat că rata de supraviețuire mai bună s-ar putea explica prin tratamentul mai agresiv pe care persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac.[63] În urma altui studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) la persoanele cu BAP, beneficiul obezității nu mai există.[58]

Cauze[modificare | modificare sursă]

Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se explică printr-o combinație de consum excesiv de calorii și lipsa activității fizice.[64] Situațiile cauzate în principal de ereditate, motive medicale sau boli psihice sunt limitate.[65] De fapt, se crede ca la nivel social cazurile de obezitate au crescut ca urmare a unui regim alimentar accesibil și savuros,[66] a dependenței din ce în ce mai mari de mașină și a mecanizării.[67][68]

O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii obezității: (1) odihnă insuficientă, (2)disruptori endocrini (substanțe poluante din mediu ce interacționează cu metabolismul lipidic), (3) o variabilitate scăzută a temperaturii mediului înconjurător, (4) diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta de mâncare, (5) consumul crescut de medicamente care duc la creșterea în greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri proporționale în grupuri etnice și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7) sarcina la o vârstă mai înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție către obezitate infantilă), (8) factori de risc epigenetici transmiși din generație în generație, (9) selecția naturală pentru un IMC mai mare, și (10) mariajul asortativ ce duce la o concentrație ridicată a factorilor de risc pentru obezitate (acest lucru ar duce la creșterea numărului de persoane obeze prin creșterea discrepanțelor în greutate dintre oameni).[69] Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin influența acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a obezității, acestea sunt încă neconcludente, iar autorii afirmă că acestea au probabil o influență mai mică decât cele prezentate în paragraful anterior.

Alimentația[modificare | modificare sursă]

Imagine indisponibilă
Map of dietary energy availability per person per day in 1961 (left) and 2001–2003 (right) in kcal/person/day.[70]

     no data

     <1600

     1600–1800

     1800–2000

     2000–2200

     2200–2400

     2400–2600


     2600–2800

     2800–3000

     3000–3200

     3200–3400

     3400–3600

     >3600

Un grafic ce reprezintă creșterea treptată a consumului caloric de persoană pe zi, între 1961 și 2002.
Consumul mondial mediu de energie pe cap de locuitor din 1961 până în 2002[70]

Consumul caloric pe cap de locuitor variază considerabil între diferite regiuni și țări. De asemenea, s-a modificat semnificativ de-a lungul anilor.[70] De la începutul anilor ’70 și până spre finalul anilor ’90, numărul mediu de calorii pentru o persoană pe zi (cantitatea de mâncare cumpărată) a crescut peste tot în lume, cu excepția Europei de Est. Statele Unite aveau cel mai mare număr, cu 3654 calorii de persoană în 1996.[70] Acesta a crescut și mai mult în 2003, ajungând la 3754.[70] La sfârșitul anilor ’90, europenii aveau 3394 calorii de persoană, în zonele din Asia aflate în dezvoltare numărul era de 2648 calorii de persoană și în Africa subsahariană populația avea 2176 calorii de persoană.[70][71] Consumul total de calorii are legătură cu obezitatea.[72]

Disponibilitatea la scară largă a principiilor nutriționale[73] nu a ajutat foarte mult în rezolvarea problemelor legate de supraalimentare și alegerea incorectă a alimentelor.[74] Din 1971 până în 2000, în Statele Unite rata obezității a crescut de la 14,5% la 30,9%.[75] În aceeași perioadă, a crescut și numărul mediu de calorii consumate. La femei creșterea a fost de 335 calorii pe zi (1542 calorii în 1971 și 1877 calorii în 2004), iar la bărbați cantitatea medie a crescut cu 168 calorii pe zi (2450 calorii în 1971 și 2618 calorii în 2004). Această creștere a numărului de calorii a fost cauzată în mare parte de consumul de carbohidrați, și nu de cel de grăsimi.[76] Sursele principale ale acestor carbohidrați consumați în plus sunt băuturile îndulcite, care, în prezent, reprezintă aproape 25 la sută din energia zilnică provenită din alimentație la tinerii adulți din America,[77] și chipsurile de cartofi.[78] Se crede că una din cauzele creșterii ratei de obezitate o reprezintă consumul de băuturi îndulcite.[79][80]

Pe măsură ce societățile se bazează din ce în ce mai mult pe porții mari, pline de energie și mese de la fast-food, asocierea dintre consumul de fast-food și obezitate devine și mai alarmantă.[81] În Statele Unite, consumul de fast-food s-a triplat, iar caloriile provenite de pe urma unor astfel de alimente a crescut de patru ori între 1977 și 1995.[82]

Politica agricolă și Revoluției verzi (agricultură) din Statele Unite și Europa au dus la scăderea prețurilor la alimente. În Statele Unite, subvenționarea porumbului, culturilor de soia, grâului și orezului prin intermediul legislației agricole U.S. farm bill a făcut ca principalele surse de hrană procesată să fie mai ieftine în comparație cu fructele și legumele.[83]

Persoanele obeze declară în mod constant un consum mai scăzut de hrană, în comparație cu persoanele de o greutate normală.[84] Această afirmație este susținută atât de teste efectuate asupra unor persoane într-o cameră calorimetrică[85], cât și prin observare directă.

Stilul de viață sedentar[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Sedentary lifestyle și Exercise trends

Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în obezitate.[86] Există o tendință la nivel mondial de a ne îndrepta către activități mai puțin solicitante din punct de vedere fizic,[87][88][89] și în prezent, cel puțin 60% din populația lumii nu face suficientă mișcare.[88] Acest lucru este cauzat în principal de utilizarea crescândă a transportului mecanizat și de răspândirea în majoritatea gospodăriilor a tehnologiei care ușurează munca manuală.[87][88][89] La copii, activitatea fizică a scăzut, din cauza mersului mai puțin pe jos și diminuării educației fizice.[90] Tendințele mondiale în ceea ce privește timpul liber activ activitatea fizică nu sunt prea clare. Organizația Mondială a Sănătății indică faptul că peste tot în lume oamenii au din ce în ce mai puține activități recreaționale fizice, în timp ce un studiu din Finlanda [91] a descoperit o creștere a acestora, iar conform unui studiu din Statele Unite, activitățile fizice recreaționale nu s-au modificat semnificativ.[92]

Atât la copii, cât și la adulți există o asociere între timpul petrecut în fața televizorului și riscul de obezitate.[93][94][95] În urma unei analize, s-a descoperit că 63 din 73 de studii (86%) au indicat o creștere a ratei de obezitate infantilă în cazul unei expuneri mediatice crescute, numerele crescând proporțional cu timpul petrecut în fața televizorului.[96]

Genetica[modificare | modificare sursă]

Tablou care înfăţişează o tânără brunetă, îmbujorată și obeză, reprezentată nud, care se sprijină de o masă. Fata ţine în mâna stângă un ciorchine de struguri și câteva frunze de viță-de-vie care îi acoperă zonele intime.
Pictură realizată în 1680 de Juan Carreno de Miranda, înfățișând o tânără care se presupune că suferă de sindromul Prader-Willi[97]

Ca și în cazul multor altor afecțiuni, obezitatea constituie rezultatul interacțiunii dintre factorii ereditari și cei de mediu. Polimorfismul genelor care controlează apetitul și metabolismul predispune la obezitate atunci când energia furnizată de alimente se află într-o cantitate suficientă. Începând din 2006, peste 41 de loci ai acestor gene au fost asociați cu apariția obezității, sub acțiunea unor factori favorizanți.[98] Persoanele cu două copii ale genei FTO (gena obezității) cântăresc, în medie, cu 3–4 kg mai mult și au un risc de 1,67 mai mare de a deveni obeze decât persoanele care nu prezintă alela de risc.[99] Procentajul cazurilor de obezitate care poate fi atribuit factorilor genetici variază, în funcție de populația examinată, de la 6% la 85%.[100]

Obezitatea reprezintă o caracteristică importantă a câtorva sindroame, precum sindromul Prader-Willi, sindromul Bardet-Biedl, sindromul Cohen și sindromul MOMO. (Termenul „obezitate non-sindromică" este uneori utilizat pentru a exclude aceste afecțiuni.)[101] La persoanele cu debut precoce al obezității severe (definit printr-un debut înainte de vârsta de 10 ani și un indice de masă corporală cu o abatere standard de trei ori mai mare decât valoarea normală), 7% dintre cazuri prezintă o mutație punctiformă la nivelul ADN-ului.[102]

Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin asupra genelor specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu ambii părinți obezi erau ei înșiși obezi, spre deosebire de mai puțin de 10% dintre copiii ai căror părinți aveau o greutate normală.[103]

Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe parcursul evoluției umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate. Capacitatea de a profita de rarele perioade de abundență prin depozitarea energiei sub formă de grăsime ar reprezenta un avantaj în perioadele în care disponibilitatea hranei variază foarte mult, persoanele cu rezerve mai mari de grăsime având mai multe șanse să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă parte, această tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o societate care dispune de rezerve constante de hrană.[104] Această teorie a primit numeroase critici, dar, pe de altă parte, au fost propuse și alte teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului genetic și ipoteza fenotipului prosperității.[105][106]

Alte afecțiuni[modificare | modificare sursă]

Anumite afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice utilizate pentru tratarea acestora, pot crește riscul apariției obezității. Afecțiunile medicale care cresc riscul apariției obezității includ anumite sindroame genetice rare (menționate mai sus), precum și anumite afecțiuni congenitale sau dobândite: hipotiroidism, sindrom Cushing, deficiența hormonului de creștere[107] și tulburări alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă.[2] Cu toate acestea, obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează în DSM-IVR ca boală psihică.[108] Riscul supraponderalității și obezității este mai ridicat la pacienții care suferă de tulburări psihice, față de persoanele care nu suferă de astfel de afecțiuni.[109]

Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la apariția unor modificări în compoziția corporală; printre aceste medicamente se numără insulina, sulfonilureicele, tiazolidinedionele, antipsihoticele atipice, antidepresivele, steroizii, anumite anticonvulsive (fenitoina și valproatul de sodiu), pizotifenul și anumite medicamente utilizate în contracepția hormonală.[2]

Factori sociali[modificare | modificare sursă]

Deși factorii genetici sunt importanți în înțelegerea obezității, aceștia nu pot explica creșterea dramatică a numărului de cazuri de obezitate înregistrat în prezent în anumite țări sau la nivel mondial.[110] Chiar dacă este unanim acceptat că obezitatea apare atunci când energia acumulată prin alimentație este mai mare decât energia consumată, influența acestor doi factori în funcție de poziția socială constituie un subiect aprins de discuții. Există câteva teorii referitoare la cauze, dar, în general, se crede că obezitatea constituie rezultatul mai multor factori.

Corelația dintre clasa socială și indicele de masă corporală diferă la nivel global. Un studiu din 1989 a arătat că, în țările dezvoltate, femeile dintr-o clasă socială superioară aveau mai puține șanse să devină obeze. Nu s-au înregistrat însă diferențe semnificative în cazul bărbaților provenind din clase sociale diferite. În țările în curs de dezvoltare, s-a constatat o rată a obezității mai mare la femeile, bărbații și copiii din clasele sociale superioare.[111] Reluat în 2007, studiul a indicat relații similare, dar mai slabe. Se crede că acest lucru se datorează efectelor globalizării.[112] În cazul țărilor dezvoltate, obezitatea la adulți și procentajul adolescenților supraponderali se corelează cu inegalitatea veniturilor. O relație similară se constată și în Statele Unite: tot mai mulți adulți, chiar și din clase sociale superioare, sunt obezi în statele în care inegalitatea economică este evidentă.[113]

Au fost oferite multe explicații în ceea ce privește legătura dintre indicele de masă corporală și clasa socială. Se crede că, în țările dezvoltate, persoanele înstărite își pot permite alimente mai bogate în nutrienți, sunt supuse unei presiuni sociale mai mari de a rămâne slabe și au mai multe posibilități de a-și menține condiția fizică. În țările nedezvoltate, disponibilitatea hranei, consumul ridicat de energie datorat muncii fizice și valorile culturale care favorizează persoanele mai corpolente contribuie, se crede, la situația prezentă.[112] Atitudinea pe care oamenii o au față de greutatea corporală poate juca și ea un rol în ceea ce privește obezitatea. S-a descoperit că există o corelație între prieteni, frați și soți în ceea ce privește schimbarea în timp a indicelui de masă corporală.[114] Stresul și condiția socială inferioară par să crească riscul obezității.[113][115][116]

Fumatul are un impact major asupra greutății. Persoanele care renunță la fumat se îngrașă, în medie, cu 4,4 kilograme (9,7 livre) în cazul bărbaților și cu 5,0 kilograme (11,0 livre) în cazul femeilor, în decurs de zece ani.[117] Cu toate acestea, schimbările apărute în rata fumatului au influențat foarte puțin rata totală a obezității.[118]

În Statele Unite, numărul copiilor influențează riscul de obezitate al părinților acestora. În cazul femeilor, riscul crește cu 7% pentru fiecare copil, în timp ce la bărbați, riscul crește cu 4% pentru fiecare copil în parte.[119] Acest lucru s-ar putea explica într-o oarecare măsură și prin faptul că, în Occident, persoanele care au copii fac mai puțină mișcare.[120]

În țările aflate în curs de dezvoltare, urbanizarea contribuie la creșterea ratei obezității. În China, rata totală a obezității este mai mică de 5%; cu toate acestea, există orașe în care această rată depășește 20%.[121]

Malnutriția în primii ani de viață contribuie, se pare, la rata actuală a obezității, aflată în creștere, în țările în curs de dezvoltare.[122] Modificările endocrine care apar în timpul perioadelor de malnutriție pot duce la acumularea de grăsime atunci când aportul de alimente crește.[122]

Ca și în cazul datelor cognitivo-epidemiologice, există numeroase studii care confirmă că obezitatea se asociază cu deficiențele cognitive.[123] În prezent, nu se știe cu exactitate dacă obezitatea este cea care determină deficiențele cognitive sau invers.

Agenți infecțioși[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Infectobesity

Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află încă la început. Flora intestinală diferă la persoanele slabe față de cele obeze. Există indicii care arată că flora intestinală la persoanele obeze și la cele slabe poate afecta potențialul metabolic. Se crede că această modificare aparentă a metabolismului sporește capacitatea de acumulare de energie, ceea ce conduce către obezitate. Urmează însă să se stabilească în mod clar dacă aceste diferențe reprezintă cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia.[124]

S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la oameni, cât și la diferite specii de animale. Urmează însă să se stabilească în ce măsură aceste legături contribuie la rata actuală a obezității, aflată în creștere.[125]

Fiziopatologie[modificare | modificare sursă]

Doi şoareci albi, ambii cu urechi de dimensiuni similare, ochi negri şi nasuri roz. Şoarecele din stânga are totuşi, dimensiuni ale corpului de aproximativ trei ori mai mari comparativ cu şoarecele de dimensiuni normale din dreapta.
O comparaţie între un şoarece incapabil să producă leptină, ceea ce determină obezitate (stânga) și un șoarece normal (dreapta)

Buletinul publicitar rezumă multe mecanisme fiziopatologice implicate în apariția și întreținerea obezității.[126] Acest domeniu de cercetare a fost aproape ignorat până la descoperirea leptinei în 1994. Din momentul acestei descoperiri, au fost elucidate multe alte mecanisme hormonale care participă la reglarea apetitului și aportului alimentar, modelele de depozitare a țesutului adipos, și apariția rezistenței la insulină. După descoperirea leptinei, s-au studiat ghrelina, insulina, orexina, PYY 3-36, colecistokinina, adiponectina, ca și mulți alți mediatori. Adipokinele sunt mediatori produși de către țesutul adipos și se presupune că acțiunea lor este modificată de multe boli asociate cu obezitatea.

Leptina și ghrelina sunt considerate a fi complementare în ceea ce privește influența lor asupra apetitului, ghrelina fiind produsă prin controlul pe termen scurt al apetitului, modulat de stomac (mâncăm când stomacul este gol și ne oprim când stomacul este destins). Leptina este produsă de către țesutul adipos pentru a semnaliza rezervele de depozite de grăsimi din organism și mediază controlul apetitului pe termen lung (mâncăm mai mult când depozitele de grăsimi sunt reduse și mai puțin când depozitele de grăsimi sunt mai mari). Cu toate că administrarea leptinei poate fi eficace într-un mic subgrup de persoane obeze cu deficit de leptină, se consideră că majoritatea persoanelor obeze sunt rezistente la leptină și s-a descoperit că prezintă concentrații crescute de leptină.[127] Se consideră că această rezistență explică, parțial, din ce cauză administrarea leptinei nu s-a dovedit a fi eficace în suprimarea apetitului la majoritatea pacienților obezi.[126]

Un model tridimensional cu două perechi de coloane răsucite în direcţii opuse, ataşate una de cealaltă la nivelul extremităţilor prin mai multe segmente lineare.
O descriere grafică a moleculei de leptină

. Deși leptina și ghrelina sunt produse la nivel periferic, ele controlează apetitul prin intermediul acțiunilor lor asupra sistemului nervos central. În special, acestea și alți hormoni corelați cu apetitul acționează asupra hipotalamusului, o regiune cerebrală centrală care reglează aportul de alimente și consumul de energie. La nivelul hipotalamusului există mai multe mecanisme care contribuie la rolul său în integrarea apetitului, calea melanocortinei fiind cel mai bine înțeleasă.[126] Circuitul începe cu o zonă a hipotalamusului, nucleul arcuat, care primește informații de la hipotalamusul lateral (HL) și hipotalamusul ventromedial (HVM), centrii cerebrali ai alimentației și, respectiv, ai sațietății.[128]

Nucleul arcuat conține două grupe distincte de neuronis.[126] Primul grup exprimă concomitentneuropeptida Y (NPY) și peptida corelată cu agouti (AgRP) și are efecte stimulatoare asupra HL și inhibitoare asupra HVM. Al doilea grup exprimă concomitent pro-opiomelanocortina (POMC) și transcriptul reglat de cocaină și amfetamină (cocaine- and amphetamine-regulated transcript) (CART) și are impulsuri stimulatoare asupra HVM și inhibitoare asupra HL. În consecință, neuronii NPY/AgRP stimulează alimentația și inhibă sațietatea, în timp ce neuronii POMC/CART stimulează sațietatea și inhibă alimentația. Ambele grupuri de neuroni ai nucleului arcuat sunt reglați parțial de către leptină. Leptina inhibă grupul NPY/AgRP și stimulează grupul POMC/CART. Prin urmare, un deficit în semnalizarea leptinei, fie pe calea deficitului de leptină, fie pe calea rezistenței la leptină, duce la supraalimentare și este posibil să contribuie la apariția unor forme genetice și dobândite de obezitate.[126]

Sănătate publică[modificare | modificare sursă]

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anticipează că supraponderalitatea și obezitatea ar putea înlocui curând unele preocupări tradiționale desănătate publică, precum subnutriția și bolile infecțioase, reprezentând cea mai semnificativă cauză de afectare a stării de sănătate.[129] Obezitatea constituie o problemă de sănătate publică și de politică datorită prevalenței, costurilor și efectelor asupra sănătății.[130] Eforturile de sănătate publică sunt orientate în direcția înțelegerii și corectării factorilor de mediu responsabili pentru creșterea prevalenței obezității în rândul populației. Soluțiile urmăresc modificarea factorilor care provoacă consumul de calorii excesive și inhibă activitatea fizică. Eforturile includ programe federale rambursate privind alimentația în școli, limitarea publicizării directe a alimentelor de tip junk food la copii[131] și scăderea accesului la băuturile care conțin zahăr în școli.[132] În construcția noilor așezări urbane, se întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea unor trasee pedestre.[133]

Numeroase țări și grupuri au publicat rapoarte cu privire la obezitate. În 1998 au fost publicate primele ghiduri SUA, cu titlul „Ghid clinic privind identificarea, evaluarea și tratamentul supraponderalității și obezității la adulți: raport privind dovezile”.[134] În 2006, Rețeaua Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity Network) a publicat „Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the Management and Prevention of Obesity in Adults and Children” („Ghidul canadian de practică clinică (GPC) cu privire la abordarea terapeutică și prevenirea obezității la adulți și copii”).[135]

În 2004, Colegiul Regal al Medicilor (Royal College of Physicians), Facultatea de Sănătate Publică și Colegiul Regal de Pediatrie și Sănătate a Copilului (Royal College of Paediatrics and Child Health) din Marea Britanie au lansat raportul „Storing up Problems” („Acumularea problemelor”), care a evidențiat problema crescândă a obezității în Marea Britanie.[136] În același an, Comitetul de selecție privind sănătatea (Health Select Committee) din cadrul Camerei Comunelor Camera Comunelor din Marea Britanie a publicat „cea mai completă anchetă [...] efectuată vreodată” cu privire la impactul obezității asupra sănătății și societății în Marea Britanie și modalitățile posibile de abordare a acestei probleme.[137] În 2006, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică (National Institute for Health and Clinical Excellence) (NICE) a publicat un ghid privind diagnosticul și abordarea terapeutică a obezității, ca și implicațiile politice pentru organizațiile neimplicate în asistența sanitară, cum sunt consiliile locale.[138] Un raport din 2007, publicat de către Sir Derek Wanless pentru King's Fund a atras atenția asupra faptului că dacă nu se intervine prin măsuri suplimentare, obezitatea are capacitatea de a paraliza Serviciul Național de Sănătatedin punct de vedere financiar.[139]

Se evaluează modalități multilaterale de abordare a ratelor crescânde de obezitate. În cadrul Politicii de acțiune împotriva obezității (Obesity Policy Action (OPA)) măsurile întreprinse pot fi divizate în politici 'în amonte', politici 'de centru, politici 'în aval'. Politicile 'în amonte' se referă la schimbările în cadrul societății, politicile 'de centru' încearcă să schimbe comportamentul indivizilor pentru prevenirea obezității, iar politicile 'în aval' încearcă să trateze persoanele afectate în prezent.[140]

Abordare terapeutică[modificare | modificare sursă]

Ambalajul din carton a două medicamente utilizate pentru tratamentul obezităţii. Deasupra este prezentat Orlistat sub denumirea comercială Xenical într-o cutie de culoare albă cu sigla Roche în colţul din dreapta jos (denumirea Roche în cadrul unui hexagon). Sibutramina este prezentată sub denumirea comercială Meridia. Ambalajul este alb în partea superioară şi albastru în partea inferioară, separate printr-un metru de măsurat. Litera A din sigla Abbott Laboratories apare în jumătatea inferioară a ambalajului.
Orlistat (Xenical), medicamentul utilizat cel mai frecvent în tratamentul obezității și sibutramina(Meridia), un medicament retras recent din cauza reacțiilor adverse cardiovasculare

. Tratamentul principal al obezității constă în regim dietetic și activitate fizică.[64] Programele dietetice pot produce scădere ponderală pe termen scurt,[141] dar menținerea acestei greutăți scăzute este frecvent dificilă și necesită deseori activitate fizică și o dietă alimentară cu conținut caloric scăzut, ca parte permanentă a stilului de viață.[142][143] Ratele de succes pentru menținerea scăderii ponderale pe termen lung prin modificarea stilului de viață sunt scăzute, fiind cuprinse între 2 și 20%.[144] Regimul dietetic și modificările stilului de viață sunt eficace în limitarea greutății ponderale excesive în timpul sarcinii și ameliorează evoluția atât la mamă cât și la făt.[145]

Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în prezent și aprobat pentru utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea ponderală este modestă, în medie 2,9 kg (6,4 lb) la 1 până la 4 ani și există informații reduse privind modul în care aceste medicamente afectează complicațiile pe termen lung ale obezității.[146] Utilizarea sa este asociată cu o frecvență crescută a reacțiilor gastro-intestinale[146] și au apărut preocupări legate de efectele sale negative asupra rinichilor.[147] Alte două medicamente sunt de asemenea disponibile. Lorcaserina (Belviq) determină în medie o scădere ponderală cu 3,1 kg (3% din masa corporală) mai mare decât placebo în decurs de un an.[148] O asociere de fentermină și topiramat (Qsymia) este de asemenea eficace într-o oarecare măsură.[149]

Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia obezității severe este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea mortalității generale. Un studiu a evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între 14% și 25% (în funcție de tipul procedurii efectuate) la 10 ani și o reducere cu 29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile standard de scădere ponderală.[150] Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte tratamente eficace dar mai puțin invazive.

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Imagine indisponibilă
Incidența obezității la nivel mondial în rândul bărbaților (stânga) și al femeilor (dreapta).[151]

     <5%

     5–10%

     10–15%

     15–20%

     20–25%

     25–30%

     30–35%

     35–40%

     40–45%

     45–50%

     50–55%

     >55%

Înaintea secolului al XX-lea, obezitatea era o afecțiune rar întâlnită;[152] în anul 1997, OMS a recunoscut oficial obezitatea ca epidemie globală.[77] Începând din anul 2005, OMS estimează că cel puțin 400 de milioane de adulți (9,8%) sunt obezi, procentajul fiind mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților.[153] Rata obezității crește, de asemenea, odată cu vârsta, cel puțin până la 50 sau 60 de ani,[154] iar obezitatea severă în Statele Unite, Australia și Canada este în creștere mai rapidă față de rata globală a obezității.[17][155][156]

Considerată odinioară o problemă doar în țările dezvoltate, rata obezității este în creștere la nivel global, afectând atât țările dezvoltate cât și țările în curs de dezvoltare.[27] Creșterea ratei obezității este cel mai evidentă în mediile urbane.[153] Singura regiune din lume în care obezitatea nu este obișnuită este Africa Subsahariană.[2]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al verbului edere (a mânca), precedat de prefixul ob (supra).[157] Dicționarul Oxford al limbii engleze documentează prima utilizare a termenului în anul 1611 de către Randle Cotgrave.[158]

Tendințe istorice[modificare | modificare sursă]

Gentilom obez cu o proeminentă bărbie dublă şi mustaţă, îmbrăcat în negru şi având o sabie în partea stângă.
În Evul Mediu și în perioada Renașterii obezitatea era adesea privită ca un semn al bunăstării și era relativ frecventă în rândul elitei: Generalul toscan Alessandro del Borro, operă atribuită lui Charles Mellin, 1645[159]
Figurină miniaturală în piatră ilustrând o femeie obeză.
Venus din Willendorf creată între 24.000–22.000 î.Hr.

Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală.[152] Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”.[2] Chirurgul indian Sushruta (secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre obezitate și bolile cardiace.[160] În tratarea maladiei, acesta a recomandat activitățile fizice.[160] În cea mai mare parte a istoriei sale, omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei.[161] Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii,[159] precum și în civilizațiile antice din Asia de Est.[162]

Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și economică a națiunilor era dependentă de statura și tăria fizică a soldaților și a muncitorilor.[77] Creșterea indicelui mediu de masă corporală de la valoarea considerată actualmente subponderală la valoarea considerată normală a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea societăților industrializate.[77] Așadar, înălțimea și greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-lea. În timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins potențialul genetic în privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai mult față de înălțime, ducând la obezitate.[77] În anii 1950, creșterea bunăstării în țările dezvoltate a dus la scăderea mortalității infantile, însă datorită creșterii greutății corporale, au devenit mai frecvente bolile cardiace și renale.[77][163] Între timp, societățile de asigurări și-au dat seama de legătura dintre greutate și speranța de viață și au crescut primele de asigurare în cazul persoanelor obeze.[2]

De-a lungul istoriei, numeroase culturi au considerat obezitatea un rezultat al defectului de caracter. Personajul obesus sau personajul gras din comedia greacă era un gurmand adesea ridiculizat. În era creștină, mâncarea a fost deseori asociată cu lăcomia și desfrânarea.[11] În cultura modernă occidentală, greutatea excesivă este adesea considerată neatrăgătoare, obezitatea fiind în mod frecvent asociată cu diverse stereotipuri negative. Persoanele obeze de toate vârstele pot fi stigmatizate social și pot fi ținta hărțuirii sau evitării de către semenii lor. Obezitatea a redevenit un motiv de discriminare.[164]

În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea corporală sănătoasă este diferită de percepția privind greutatea ideală – ambele s-au schimbat de la începutul secolului al XX-lea. Greutatea considerată ideală a scăzut de la începutul anilor 1920. Această modificare a percepției este ilustrată prin faptul că înălțimea medie a concurentelor la concursul Miss America a crescut cu 2%, în timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%.[165] Pe de altă parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au schimbat în direcția opusă. În Marea Britanie, greutatea la care oamenii se considerau supraponderali era semnificativ mai ridicată în 2007 față de 1999.[166] Se consideră că aceste schimbări se datorează creșterii adipozității, ceea ce duce la creșterea acceptării grăsimii corporale suplimentare ca fiind normală.[166]

Obezitatea continuă să fie privită ca un semn al bunăstării și bogăției în numeroase regiuni ale Africii. Acest fapt a devenit frecvent îndeosebi de la apariția epidemiei cauzate de virusul HIV.[2]

Arte[modificare | modificare sursă]

Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum 20.000–35.000 de ani, prezintă femei obeze. Unele persoane atribuie figurinelor Venus tendința de a accentua fertilitatea, în timp ce altele consideră că acestea reprezintă „grăsimea” oamenilor epocii respective.[11] Pe de altă parte, obezitatea este absentă atât din arta romană cât și din cea greacă, probabil în virtutea idealurilor celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a persistat o perioadă îndelungată în creștinismul european, doar persoanele cu un statut socio-economic inferior fiind reprezentate ca obeze.[11]

În timpul Renașterii, unele persoane din înalta societate au început să își etaleze corpolența, așa cum se poate observa în portretele lui Henric al VIII-lea și Alessandro del Borro.[11]Rubens (1577–1640) reprezenta în mod obișnuit femei cu forme rotunjite în picturile sale, de la care derivă termenul rubensian. Totuși, femeile ilustrate în picturi își păstrau forma de „clepsidră”, ca simbol al fertilității.[167] În timpul secolului al XIX-lea, percepția asupra obezității s-a modificat în lumea occidentală. După ce secole de-a rândul obezitatea fusese sinonimă cu bunăstarea și statutul social, suplețea a început să fie considerată un standard dezirabil.[11]

Societate și cultură[modificare | modificare sursă]

Impactul economic[modificare | modificare sursă]

Alături de impactul asupra sănătății, obezitatea creează numeroase probleme, inclusiv dezavantaje în obținerea unui loc de muncă[168][169] și costuri ridicate pentru întreprinderi. Aceste efecte sunt simțite la toate nivelurile societății, de la indivizi, la corporații, la guverne.

În anul 2005, costurile medicale atribuite obezității în Statele Unite au fost estimate la 190,2 miliarde USD, adică 20,6% din totalul cheltuielilor de sănătate,[170][171][172] în timp ce costurile pentru probleme de obezitate în Canada erau estimate la 2 miliarde CAD în 1997 (2,4% din totalul cheltuielilor de sănătate).[64] Costul total anual direct pentru supraponderabilitate și obezitate în Australia în anul 2005 a fost de 21 miliarde AUD. De asemenea, australienii supraponderali și obezi au beneficiat de subvenții guvernamentale în valoare de 35,6 miliarde AUD.[173] Valoarea estimată a cheltuielilor anuale pe produse dietetice se situează între 40 miliarde USD și 100 miliarde USD numai în Statele Unite.[174]

S-a constatat că programele de prevenire a obezității reduc costurile pentru tratamentele afecțiunilor asociate obezității. Totuși, cu cât speranța de viață este mai mare, cu atât costurile medicale cresc. Prin urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că reducerea obezității poate avea consecințe pozitive asupra sănătății publice, însă este puțin probabil să ducă la diminuarea cheltuielilor totale de sănătate.[175]

Scaun supradimensionat alături de alte scaune de dimensiuni obişnuite.
Serviciile publice trebuie să ofere persoanelor obeze echipamente speciale cum sunt scaunele supradimensionate.[176]

Obezitatea poate duce la stigmatizarea socială și dezavantajarea profesională.[168] În comparație cu persoanele cu greutate normală, salariații obezi prezintă, în medie, rate mai ridicate de absenteism de la locul de muncă și au concedii medicale prelungite, ceea ce duce la creșterea costurilor pentru angajatori și scăderea productivității.[177] Un studiu realizat asupra angajaților Universității Duke relevă faptul că persoanele cu un indice de masă corporală peste 40 au depus de două ori mai multe cereri de compensare a angajaților față de persoanele cu un indice de masă corporală de 18,5–24,9. De asemenea, persoanele din prima categorie au avut de 12 ori mai multe zile de absență. Majoritatea accidentelor în cazul acestora s-au produs în urma căderii și ridicării de greutăți, fiind afectate extremitățile inferioare, încheieturile sau mâinile și spatele.[178] Comitetul de Asigurare a Angajaților din statul american Alabama a aprobat un plan controversat de taxare a angajaților obezi cu 25 USD pe lună dacă aceștia nu iau măsuri pentru reducerea greutății și ameliorarea sănătății proprii. Aceste măsuri au început a fi aplicate în ianuarie 2010 în cazul persoanelor cu un indice de masă corporală peste 35 kg/m2 care nu își îmbunătățesc starea sănătății după un an.[179]

Unele studii demonstrează că probabilitatea de angajare și de promovare profesională în cazul persoanelor obeze este mai mică față de persoanele cu greutate normală.[164] De asemenea, salariile persoanelor obeze sunt mai mici față de cele ale colegilor cu greutate normală pentru posturi echivalente. În medie, femeile obeze câștigă cu 6% mai puțin, iar bărbații obezi cu 3% mai puțin.[180]

Anumite domenii, cum sunt aviația, medicina și industria alimentară se confruntă cu probleme speciale. Datorită creșterii ratei obezității, companiile aeriene se confruntă cu costuri mai mari pentru combustibil și presiuni de a produce scaune de dimensiuni mai mari.[181] În anul 2000, greutatea suplimentară a pasagerilor obezi a costat companiile aeriene 275 milioane USD.[182] Industria medicală a fost nevoită să investească în echipamente speciale pentru îngrijirea persoanelor obeze, inclusiv echipamente speciale de ridicare și ambulanțe bariatrice.[183] Costurile în cazul restaurantelor au crescut datorită acțiunilor în justiție intentate de clienți pe motivul că acestea determină apariția obezității.[184] În anul 2005, Congresul Statelor Unite a dezbătut o lege care să împiedice procesele civile împotriva industriei alimentare pe motive legate de obezitate; totuși, legea nu a fost validată.[184]

Preşedintele Statelor Unite William Howard Taft a fost deseori ridiculizat pentru că era supraponderal
Vezi și: Fat acceptance movement

Principalul scop al mișcării de acceptare a persoanelor grase este reducerea discriminării la adresa supraponderalilor și a obezilor.[185][186] Cu toate acestea, unii partizani ai mișcării încearcă, de asemenea, să contrazică relația stabilită între obezitate și rezultatele negative privind sănătatea.[187]

Există mai multe organizații care promovează acceptarea obezității. Vizibilitatea acestora a crescut în a doua jumătate a secolului  al XX-lea.[188] Asociația americană NAAFA Asociația Națională pentru Promovarea Acceptării Persoanelor Grase a luat ființă în 1969 și se descrie drept o organizație care militează pentru drepturi civile, dedicată eliminării discriminării pe motive de greutate corporală.[189] Cu toate acestea, activismul în slujba persoanelor grase rămâne o mișcare marginală.[190]

Asociația Internațională pentru Acceptarea Greutății Corporale (ISAA) este o organizație neguvernamentală (ONG) fondată în 1997. Are mai mult o orientare globală, își descrie misiunea ca fiind promovarea acceptării greutății corporale, și își manifestă sprijinul pentru eliminarea discriminării din pricina greutății corporale.[191] Aceste grupuri solicită adesea acceptarea obezității ca dizabilitate inclusă în Legea pentru americanii cu dizabilități (ADA). În ciuda acestui fapt, potrivit sistemului juridic american, costurile potențiale pentru sănătatea publică depășesc beneficiile extinderii acestei legi anti-discriminare la problema obezității.[187]

Obezitatea infantilă[modificare | modificare sursă]

Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și sexul copilului. La copii și adolescenți, obezitatea este definită ca un IMC mai mare decât al percentilei de 95.[15] Datele de referință pe care se bazează aceste procente provin din anii 1963-1994, nefiind, prin urmare, afectate de recentele creșteri ale ratelor obezității.[16] Obezitatea infantilă a atins proporții epidemice în secolul al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au crescut de la 11% în anii 1980 la peste 30% în anii 1990, în timp ce, în aceeași perioadă, ratele înregistrate la copiii din Brazilia au crescut de la 4 la 14%.[192]

Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care contribuie la creșterea ratelor de obezitate infantilă. Se consideră că modificarea dietei și reducerea activității fizice sunt cele mai importante cauze ale creșterii recente ale acestor rate.[193] Cum obezitatea infantilă persistă adesea la maturitate și se asociază cu numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați adesea pentru hipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză hepatică.[64] Tratamentele utilizate la copii sunt în principal intervenții în stilul de viață și tehnici comportamentale, deși eforturile de a crește activitatea copiilor se bucură de puțin succes.[194] În Statele Unite, FDA nu aprobă tratamentele medicamentoase pentru această grupă de vârstă.[192]

Obezitatea la alte animale[modificare | modificare sursă]

Obezitatea animalelor de companie este frecventă în multe țări. Ratele de supraponderalitate și obezitate la câinii din Statele Unite sunt cuprinse între 23% și 41%, cu aproximativ 5,1% animale obeze.[195] Ratele de obezitate la pisici sunt puțin peste 6,4%.[195] În Australia rata obezității la câinii dintr-un cabinet veterinar s-a dovedit a fi 7,6%.[196] Riscul de obezitate la câini este legat de prezența obezității la stăpânii lor; cu toate acestea, nu există o relație similară între pisici și stăpânii lor.[197]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b WHO 2000 p.6
  2. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ab ac ad ae af ag ah ai aj ak Haslam DW, James WP (2005). „Obesity”. Lancet 366 (9492): 1197–209. doi:10.1016/S0140-6736(05)67483-1. PMID 16198769. 
  3. ^ a b WHO 2000 p.9
  4. ^ a b http://www.medicalnewstoday.com/releases/24118.php
  5. ^ a b c d e Poulain M, Doucet M, Major GC et al. (1 aprilie 2006). „The effect of obesity on chronic respiratory diseases: pathophysiology and therapeutic strategies”. CMAJ 174 (9): 1293–9. doi:10.1503/cmaj.051299. PMID 16636330. PMC 1435949. http://www.cmaj.ca/cgi/content/full/174/9/1293. 
  6. ^ Kushner, Robert (2007). Treatment of the Obese Patient (Contemporary Endocrinology). Totowa, NJ: Humana Press. p. 158. ISBN 1-59745-400-1. http://books.google.com/?id=vWjK5etS7PMC&pg=PA121&lpg=PA121&dq=measurement+of+metabolism+in+obese+Bessesen. Accesat la 5 aprilie 2009 
  7. ^ a b Adams JP, Murphy PG (1 iulie 2000). „Obesity in anaesthesia and intensive care”. Br J Anaesth 85 (1): 91–108. doi:10.1093/bja/85.1.91. PMID 10927998. http://bja.oxfordjournals.org/cgi/content/full/85/1/91. 
  8. ^ NICE 2006 p.10–11
  9. ^ Imaz I, Martínez-Cervell C, García-Alvarez EE, Sendra-Gutiérrez JM, González-Enríquez J (1 iulie 2008). „Safety and effectiveness of the intragastric balloon for obesity. A meta-analysis”. Obes Surg 18 (7): 841–6. doi:10.1007/s11695-007-9331-8. PMID 18459025. 
  10. ^ a b Barness LA, Opitz JM, Gilbert-Barness E (1 decembrie 2007). „Obesity: genetic, molecular, and environmental aspects”. Am. J. Med. Genet. A 143A (24): 3016–34. doi:10.1002/ajmg.a.32035. PMID 18000969. 
  11. ^ a b c d e f Woodhouse R (2008). „Obesity in art: A brief overview”. Front Horm Res. Frontiers of Hormone Research 36: 271–86. doi:10.1159/000115370. ISBN 978-3-8055-8429-6. PMID 18230908. http://books.google.com/?id=nXRU4Ea1aMkC&pg=PA271&lpg=PA271&dq=Obesity+in+art:+a+brief+overview. 
  12. ^ Sweeting HN (2007). „Measurement and Definitions of Obesity In Childhood and Adolescence: A field guide for the uninitiated”. Nutr J 6 (1): 32. doi:10.1186/1475-2891-6-32. PMID 17963490. PMC 2164947. http://www.nutritionj.com/content/6/1/32. 
  13. ^ NHLBI p.xiv
  14. ^ Gray DS, Fujioka K (1991). „Use of relative weight and Body Mass Index for the determination of adiposity”. J Clin Epidemiol 44 (6): 545–50. doi:10.1016/0895-4356(91)90218-X. PMID 2037859. 
  15. ^ a b Healthy Weight: Assessing Your Weight: BMI: About BMI for Children and Teens”. Center for disease control and prevention. http://www.cdc.gov/nccdphp/dnpa/healthyweight/assessing/bmi/childrens_BMI/about_childrens_BMI.htm. Accesat la 6 aprilie 2009. 
  16. ^ a b Flegal KM, Ogden CL, Wei R, Kuczmarski RL, Johnson CL (1 iunie 2001). „Prevalence of overweight in US children: comparison of US growth charts from the Centers for Disease Control and Prevention with other reference values for body mass index”. Am. J. Clin. Nutr. 73 (6): 1086–93. PMID 11382664. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/73/6/1086. 
  17. ^ a b Sturm R (1 iulie 2007). „Increases in morbid obesity in the USA: 2000–2005”. Public Health 121 (7): 492–6. doi:10.1016/j.puhe.2007.01.006. PMID 17399752. 
  18. ^ Kanazawa M, Yoshiike N, Osaka T, Numba Y, Zimmet P, Inoue S (1 decembrie 2002). „Criteria and classification of obesity in Japan and Asia-Oceania”. Asia Pac J Clin Nutr 11 Suppl 8: S732–S737. doi:10.1046/j.1440-6047.11.s8.19.x. PMID 12534701. 
  19. ^ Bei-Fan Z; Cooperative Meta-Analysis Group of Working Group on Obesity in China (1 decembrie 2002). „Predictive values of body mass index and waist circumference for risk factors of certain related diseases in Chinese adults: study on optimal cut-off points of body mass index and waist circumference in Chinese adults”. Asia Pac J Clin Nutr 11 Suppl 8: S685–93. doi:10.1046/j.1440-6047.11.s8.9.x. PMID 12534691. 
  20. ^ a b Berrington de Gonzalez A (1 decembrie 2010). „Body-Mass Index and Mortality among 1.46 Million White Adults”. N. Engl. J. Med. 363 (23): 2211–9. doi:10.1056/NEJMoa1000367. PMID 21121834. 
  21. ^ Mokdad AH, Marks JS, Stroup DF, Gerberding JL (1 martie 2004). „Actual causes of death in the United States, 2000” (PDF). JAMA 291 (10): 1238–45. doi:10.1001/jama.291.10.1238. PMID 15010446. http://www.csdp.org/research/1238.pdf. 
  22. ^ a b Allison DB, Fontaine KR, Manson JE, Stevens J, VanItallie TB (1 octombrie 1999). „Annual deaths attributable to obesity in the United States”. JAMA 282 (16): 1530–8. doi:10.1001/jama.282.16.1530. PMID 10546692. http://jama.ama-assn.org/cgi/content/full/282/16/1530. 
  23. ^ a b c Whitlock G, Lewington S, Sherliker P et al. (1 martie 2009). „Body-mass index and cause-specific mortality in 900 000 adults: collaborative analyses of 57 prospective studies”. Lancet 373 (9669): 1083–96. doi:10.1016/S0140-6736(09)60318-4. PMID 19299006. 
  24. ^ Calle EE, Thun MJ, Petrelli JM, Rodriguez C, Heath CW (1 octombrie 1999). „Body-mass index and mortality in a prospective cohort of U.S. adults”. N. Engl. J. Med. 341 (15): 1097–105. doi:10.1056/NEJM199910073411501. PMID 10511607. http://content.nejm.org/cgi/content/full/341/15/1097. 
  25. ^ Pischon T, Boeing H, Hoffmann K et al. (1 noiembrie 2008). „General and abdominal adiposity and risk of death in Europe”. N. Engl. J. Med. 359 (20): 2105–20. doi:10.1056/NEJMoa0801891. PMID 19005195. 
  26. ^ Manson JE, Willett WC, Stampfer MJ et al. (1995). „Body weight and mortality among women”. N. Engl. J. Med. 333 (11): 677–85. doi:10.1056/NEJM199509143331101. PMID 7637744. 
  27. ^ a b Tsigosa Constantine; Hainer, Vojtech; Basdevant, Arnaud; Finer, Nick; Fried, Martin; Mathus-Vliegen, Elisabeth; Micic, Dragan; Maislos, Maximo et al. (1 aprilie 2008). „Management of Obesity in Adults: European Clinical Practice Guidelines”. The European Journal of Obesity 1 (2): 106–16. doi:10.1159/000126822. PMID 20054170. http://www.gojaznost.org/gs/dodatak/OMTFManagementofObesityinAdults2008.pdf. 
  28. ^ Fried M, Hainer V, Basdevant A et al. (1 aprilie 2007). „Inter-disciplinary European guidelines on surgery of severe obesity”. Int J Obes (Lond) 31 (4): 569–77. doi:10.1038/sj.ijo.0803560. PMID 17325689. 
  29. ^ Peeters A, Barendregt JJ, Willekens F, Mackenbach JP, Al Mamun A, Bonneux L (1 ianuarie 2003). „Obesity in adulthood and its consequences for life expectancy: A life-table analysis” (PDF). Ann. Intern. Med. 138 (1): 24–32. PMID 12513041. http://www.annals.org/cgi/reprint/138/1/24. 
  30. ^ Grundy SM (2004). „Obesity, metabolic syndrome, and cardiovascular disease”. J. Clin. Endocrinol. Metab. 89 (6): 2595–600. doi:10.1210/jc.2004-0372. PMID 15181029. 
  31. ^ Seidell 2005 p.9
  32. ^ a b Bray GA (2004). „Medical consequences of obesity”. J. Clin. Endocrinol. Metab. 89 (6): 2583–9. doi:10.1210/jc.2004-0535. PMID 15181027. 
  33. ^ Shoelson SE, Herrero L, Naaz A (1 mai 2007). „Obesity, inflammation, and insulin resistance”. Gastroenterology 132 (6): 2169–80. doi:10.1053/j.gastro.2007.03.059. PMID 17498510. 
  34. ^ Shoelson SE, Lee J, Goldfine AB (1 iulie 2006). „Inflammation and insulin resistance”. J. Clin. Invest. 116 (7): 1793–801. doi:10.1172/JCI29069. PMID 16823477. PMC 1483173. http://www.jci.org/articles/view/29069. 
  35. ^ Dentali F, Squizzato A, Ageno W (1 iulie 2009). „The metabolic syndrome as a risk factor for venous and arterial thrombosis”. Semin. Thromb. Hemost. 35 (5): 451–7. doi:10.1055/s-0029-1234140. PMID 19739035. 
  36. ^ Yusuf S, Hawken S, Ounpuu S, Dans T, Avezum A, Lanas F, McQueen M, Budaj A, Pais P, Varigos J, Lisheng L, INTERHEART Study Investigators. (2004). „Effect of potentially modifiable risk factors associated with myocardial infarction in 52 countries (the INTERHEART study): Case-control study”. Lancet 364 (9438): 937–52. doi:10.1016/S0140-6736(04)17018-9. PMID 15364185. 
  37. ^ Darvall KA, Sam RC, Silverman SH, Bradbury AW, Adam DJ (1 februarie 2007). „Obesity and thrombosis”. Eur J Vasc Endovasc Surg 33 (2): 223–33. doi:10.1016/j.ejvs.2006.10.006. PMID 17185009. 
  38. ^ a b c d e Yosipovitch G, DeVore A, Dawn A (1 iunie 2007). „Obesity and the skin: skin physiology and skin manifestations of obesity”. J. Am. Acad. Dermatol. 56 (6): 901–16; quiz 917–20. doi:10.1016/j.jaad.2006.12.004. PMID 17504714. 
  39. ^ Hahler B (1 iunie 2006). „An overview of dermatological conditions commonly associated with the obese patient”. Ostomy Wound Manage 52 (6): 34–6, 38, 40 passim. PMID 16799182. 
  40. ^ a b c Arendas K, Qiu Q, Gruslin A (1 iunie 2008). „Obesity in pregnancy: pre-conceptional to postpartum consequences”. J Obstet Gynaecol Can 30 (6): 477–88. PMID 18611299. 
  41. ^ Anand G, Katz PO (2008). „Gastroesophageal reflux disease and obesity”. Rev Gastroenterol Disord 8 (4): 233–9. PMID 19107097. http://www.medreviews.com/pubmed.cfm?j=3&v=8&i=4&p=233. 
  42. ^ Harney D, Patijn J (2007). „Meralgia paresthetica: diagnosis and management strategies”. Pain Med 8 (8): 669–77. doi:10.1111/j.1526-4637.2006.00227.x. PMID 18028045. 
  43. ^ Bigal ME, Lipton RB (1 ianuarie 2008). „Obesity and chronic daily headache”. Curr Pain Headache Rep 12 (1): 56–61. doi:10.1007/s11916-008-0011-8. PMID 18417025. 
  44. ^ Sharifi-Mollayousefi A, Yazdchi-Marandi M, Ayramlou H et al. (1 februarie 2008). „Assessment of body mass index and hand anthropometric measurements as independent risk factors for carpal tunnel syndrome”. Folia Morphol. (Warsz) 67 (1): 36–42. PMID 18335412. 
  45. ^ Beydoun MA, Beydoun HA, Wang Y (1 mai 2008). „Obesity and central obesity as risk factors for incident dementia and its subtypes: A systematic review and meta-analysis”. Obes Rev 9 (3): 204–18. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00473.x. PMID 18331422. 
  46. ^ Wall M (1 martie 2008). „Idiopathic intracranial hypertension (pseudotumor cerebri)”. Curr Neurol Neurosci Rep 8 (2): 87–93. doi:10.1007/s11910-008-0015-0. PMID 18460275. 
  47. ^ Munger, KL, Chitnis, T, Ascherio, A. (2009). „Body size and risk of MS in two cohorts of US women”. Neurology 73 (19): 1543–50. doi:10.1212/WNL.0b013e3181c0d6e0. PMID 19901245. 
  48. ^ Calle EE, Rodriguez C, Walker-Thurmond K, Thun MJ (1 aprilie 2003). „Overweight, obesity, and mortality from cancer in a prospectively studied cohort of U.S. adults”. N. Engl. J. Med. 348 (17): 1625–38. doi:10.1056/NEJMoa021423. PMID 12711737. 
  49. ^ Choi HK, Atkinson K, Karlson EW, Curhan G (1 aprilie 2005). „Obesity, weight change, hypertension, diuretic use, and risk of gout in men: the health professionals follow-up study”. Arch. Intern. Med. 165 (7): 742–8. doi:10.1001/archinte.165.7.742. PMID 15824292. 
  50. ^ Tukker A, Visscher T, Picavet H (1 aprilie 2008). „Overweight and health problems of the lower extremities: osteoarthritis, pain and disability”. Public Health Nutr 12 (3): 1–10. doi:10.1017/S1368980008002103. PMID 18426630. 
  51. ^ Molenaar EA, Numans ME, van Ameijden EJ, Grobbee DE (1 noiembrie 2008). „[Considerable comorbidity in overweight adults: results from the Utrecht Health Project]” (în Dutch; Flemish). Ned Tijdschr Geneeskd 152 (45): 2457–63. PMID 19051798. 
  52. ^ Esposito K, Giugliano F, Di Palo C, Giugliano G, Marfella R, D'Andrea F, D'Armiento M, Giugliano D (2004). „Effect of lifestyle changes on erectile dysfunction in obese men: A randomized controlled trial”. JAMA 291 (24): 2978–84. doi:10.1001/jama.291.24.2978. PMID 15213209. 
  53. ^ Hunskaar S (2008). „A systematic review of overweight and obesity as risk factors and targets for clinical intervention for urinary incontinence in women”. Neurourol. Urodyn. 27 (8): 749–57. doi:10.1002/nau.20635. PMID 18951445. 
  54. ^ Ejerblad E, Fored CM, Lindblad P, Fryzek J, McLaughlin JK, Nyrén O (2006). „Obesity and risk for chronic renal failure”. J. Am. Soc. Nephrol. 17 (6): 1695–702. doi:10.1681/ASN.2005060638. PMID 16641153. 
  55. ^ Makhsida N, Shah J, Yan G, Fisch H, Shabsigh R (1 septembrie 2005). „Hypogonadism and metabolic syndrome: Implications for testosterone therapy”. J. Urol. 174 (3): 827–34. doi:10.1097/01.ju.0000169490.78443.59. PMID 16093964. 
  56. ^ Pestana IA, Greenfield JM, Walsh M, Donatucci CF, Erdmann D (1 octombrie 2009). „Management of "buried" penis in adulthood: an overview”. Plast. Reconstr. Surg. 124 (4): 1186–95. doi:10.1097/PRS.0b013e3181b5a37f. PMID 19935302. 
  57. ^ a b Schmidt DS, Salahudeen AK (2007). „Obesity-survival paradox-still a controversy?”. Semin Dial 20 (6): 486–92. doi:10.1111/j.1525-139X.2007.00349.x. PMID 17991192. 
  58. ^ a b U.S. Preventive Services Task Force (1 iunie 2003). „Behavioral counseling in primary care to promote a healthy diet: recommendations and rationale”. Am Fam Physician 67 (12): 2573–6. PMID 12825847. 
  59. ^ Habbu A, Lakkis NM, Dokainish H (1 octombrie 2006). „The obesity paradox: Fact or fiction?”. Am. J. Cardiol. 98 (7): 944–8. doi:10.1016/j.amjcard.2006.04.039. PMID 16996880. 
  60. ^ Romero-Corral A, Montori VM, Somers VK et al. (2006). „Association of bodyweight with total mortality and with cardiovascular events in coronary artery disease: A systematic review of cohort studies”. Lancet 368 (9536): 666–78. doi:10.1016/S0140-6736(06)69251-9. PMID 16920472. 
  61. ^ Oreopoulos A, Padwal R, Kalantar-Zadeh K, Fonarow GC, Norris CM, McAlister FA (1 iulie 2008). „Body mass index and mortality in heart failure: A meta-analysis”. Am. Heart J. 156 (1): 13–22. doi:10.1016/j.ahj.2008.02.014. PMID 18585492. 
  62. ^ Oreopoulos A, Padwal R, Norris CM, Mullen JC, Pretorius V, Kalantar-Zadeh K (1 februarie 2008). „Effect of obesity on short- and long-term mortality postcoronary revascularization: A meta-analysis”. Obesity (Silver Spring) 16 (2): 442–50. doi:10.1038/oby.2007.36. PMID 18239657. 
  63. ^ Diercks DB, Roe MT, Mulgund J et al. (1 iulie 2006). „The obesity paradox in non-ST-segment elevation acute coronary syndromes: Results from the Can Rapid risk stratification of Unstable angina patients Suppress ADverse outcomes with Early implementation of the American College of Cardiology/American Heart Association Guidelines Quality Improvement Initiative”. Am Heart J 152 (1): 140–8. doi:10.1016/j.ahj.2005.09.024. PMID 16824844. 
  64. ^ a b c d Lau DC, Douketis JD, Morrison KM, Hramiak IM, Sharma AM, Ur E (1 aprilie 2007). „2006 Canadian clinical practice guidelines on the management and prevention of obesity in adults and children summary”. CMAJ 176 (8): S1–13. doi:10.1503/cmaj.061409. PMID 17420481. 
  65. ^ Bleich S, Cutler D, Murray C, Adams A (2008). „Why is the developed world obese?”. Annu Rev Public Health 29: 273–95. doi:10.1146/annurev.publhealth.29.020907.090954. PMID 18173389. 
  66. ^ Drewnowski A, Specter SE (1 ianuarie 2004). „Poverty and obesity: the role of energy density and energy costs”. Am. J. Clin. Nutr. 79 (1): 6–16. PMID 14684391. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/79/1/6. 
  67. ^ Nestle M, Jacobson MF (2000). „Halting the obesity epidemic: a public health policy approach”. Public Health Rep 115 (1): 12–24. doi:10.1093/phr/115.1.12. PMID 10968581. 
  68. ^ James WP (1 martie 2008). „The fundamental drivers of the obesity epidemic”. Obes Rev 9 (Suppl 1): 6–13. doi:10.1111/j.1467-789X.2007.00432.x. PMID 18307693. 
  69. ^ Keith SW, Redden DT, Katzmarzyk PT et al. (2006). „Putative contributors to the secular increase in obesity: Exploring the roads less traveled”. Int J Obes (Lond) 30 (11): 1585–94. doi:10.1038/sj.ijo.0803326. PMID 16801930. http://www.nature.com/ijo/journal/v30/n11/full/0803326a.html. 
  70. ^ a b c d e f EarthTrends: Nutrition: Calorie supply per capita”. World Resources Institute. http://earthtrends.wri.org/searchable_db/index.php?theme=8&variable_ID=212&action=select_countries. Accesat la 18 octombrie 2009. 
  71. ^ USDA: frsept99b”. United States Department of Agriculture. http://www.scribd.com/doc/1470965/USDA-frsept99b. Accesat la 10 ianuarie 2009. 
  72. ^ Diet composition and obesity among Canadian adults”. Statistics Canada. http://www.statcan.gc.ca/pub/82-003-x/2009004/article/10933-eng.htm. 
  73. ^ National Control for Health Statistics. „Nutrition For Everyone”. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/nccdphp/dnpa/nutrition/nutrition_for_everyone. Accesat la 9 iulie 2008. 
  74. ^ Marantz PR, Bird ED, Alderman MH (1 martie 2008). „A call for higher standards of evidence for dietary guidelines”. Am J Prev Med 34 (3): 234–40. doi:10.1016/j.amepre.2007.11.017. PMID 18312812. 
  75. ^ Flegal KM, Carroll MD, Ogden CL, Johnson CL (1 octombrie 2002). „Prevalence and trends in obesity among US adults, 1999–2000”. JAMA 288 (14): 1723–1727. doi:10.1001/jama.288.14.1723. PMID 12365955. http://jama.ama-assn.org/cgi/content/full/288/14/1723. 
  76. ^ Wright JD, Kennedy-Stephenson J, Wang CY, McDowell MA, Johnson CL (1 februarie 2004). „Trends in intake of energy and macronutrients—United States, 1971–2000”. MMWR Morb Mortal Wkly Rep 53 (4): 80–2. PMID 14762332. http://www.cdc.gov/mmwr/preview/mmwrhtml/mm5304a3.htm. 
  77. ^ a b c d e f Caballero B (2007). „The global epidemic of obesity: An overview”. Epidemiol Rev 29: 1–5. doi:10.1093/epirev/mxm012. PMID 17569676. 
  78. ^ Mozaffarian, D (2011 Jun 23). „Changes in Diet and Lifestyle and Long-Term Weight Gain in Women and Men”. The New England Journal of Medicine 364 (25): 2392–404. doi:10.1056/NEJMoa1014296. PMID 21696306. 
  79. ^ Malik VS, Schulze MB, Hu FB (1 august 2006). „Intake of sugar-sweetened beverages and weight gain: a systematic review”. Am. J. Clin. Nutr. 84 (2): 274–88. PMID 16895873. PMC 3210834. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/84/2/274. 
  80. ^ Olsen NJ, Heitmann BL (1 ianuarie 2009). „Intake of calorically sweetened beverages and obesity”. Obes Rev 10 (1): 68–75. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00523.x. PMID 18764885. 
  81. ^ Rosenheck R (1 noiembrie 2008). „Fast food consumption and increased caloric intake: a systematic review of a trajectory towards weight gain and obesity risk”. Obes Rev 9 (6): 535–47. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00477.x. PMID 18346099. 
  82. ^ Lin BH, Guthrie J and Frazao E (1999). „Nutrient contribution of food away from home”. in Frazão E. Agriculture Information Bulletin No. 750: America's Eating Habits: Changes and Consequences. Washington, DC: US Department of Agriculture, Economic Research Service. pp. 213–239. http://www.ers.usda.gov/publications/aib750/ 
  83. ^ Pollan, Michael (22 aprilie 2007). „You Are What You Grow”. New York Times. http://www.nytimes.com/2007/04/22/magazine/22wwlnlede.t.html?ex=1186027200&en=bbe0f6a2c10e3b3c&ei=5070. Accesat la 30 iulie 2007. 
  84. ^ Kopelman and Caterson 2005:324.
  85. ^ „Metabolism alone doesn't explain how thin people stay thin” (registration required). John Schieszer. The Medical Post. 
  86. ^ Seidell 2005 p.10
  87. ^ a b WHO: Obesity and overweight”. World Health Organization. Arhivat din original la 18 decembrie 2008. http://web.archive.org/web/20081218104805/http://www.who.int/dietphysicalactivity/publications/facts/obesity/en/. Accesat la 10 ianuarie 2009. 
  88. ^ a b c WHO | Physical Inactivity: A Global Public Health Problem”. World Health Organization. http://www.who.int/dietphysicalactivity/factsheet_inactivity/en/index.html. Accesat la 22 februarie 2009. 
  89. ^ a b Ness-Abramof R, Apovian CM (1 februarie 2006). „Diet modification for treatment and prevention of obesity”. Endocrine 29 (1): 5–9. doi:10.1385/ENDO:29:1:135. PMID 16622287. 
  90. ^ Salmon J, Timperio A (2007). „Prevalence, trends and environmental influences on child and youth physical activity”. Med Sport Sci. Medicine and Sport Science 50: 183–99. doi:10.1159/000101391. ISBN 978-3-318-01396-2. PMID 17387258. 
  91. ^ Borodulin K, Laatikainen T, Juolevi A, Jousilahti P (1 iunie 2008). „Thirty-year trends of physical activity in relation to age, calendar time and birth cohort in Finnish adults”. Eur J Public Health 18 (3): 339–44. doi:10.1093/eurpub/ckm092. PMID 17875578. 
  92. ^ Brownson RC, Boehmer TK, Luke DA (2005). „Declining rates of physical activity in the United States: what are the contributors?”. Annu Rev Public Health 26: 421–43. doi:10.1146/annurev.publhealth.26.021304.144437. PMID 15760296. 
  93. ^ Gortmaker SL, Must A, Sobol AM, Peterson K, Colditz GA, Dietz WH (1 aprilie 1996). „Television viewing as a cause of increasing obesity among children in the United States, 1986–1990”. Arch Pediatr Adolesc Med 150 (4): 356–62. doi:10.1001/archpedi.1996.02170290022003. PMID 8634729. 
  94. ^ Vioque J, Torres A, Quiles J (1 decembrie 2000). „Time spent watching television, sleep duration and obesity in adults living in Valencia, Spain”. Int. J. Obes. Relat. Metab. Disord. 24 (12): 1683–8. doi:10.1038/sj.ijo.0801434. PMID 11126224. 
  95. ^ Tucker LA, Bagwell M (1 iulie 1991). „Television viewing and obesity in adult females” (PDF). Am J Public Health 81 (7): 908–11. doi:10.2105/AJPH.81.7.908. PMID 2053671. PMC 1405200. http://www.ajph.org/cgi/reprint/81/7/908. 
  96. ^ Media + Child and Adolescent Health: A Systematic Review” (PDF). Ezekiel J. Emanuel. Common Sense Media. 2008. http://ipsdweb.ipsd.org/uploads/IPPC/CSM%20Media%20Health%20Report.pdf. Accesat la 6 aprilie 2009. 
  97. ^ Mary Jones. „Case Study: Cataplexy and SOREMPs Without Excessive Daytime Sleepiness in Prader Willi Syndrome. Is This the Beginning of Narcolepsy in a Five Year Old?”. European Society of Sleep Technologists. http://www.esst.org/newsletter2000.htm. Accesat la 6 aprilie 2009. 
  98. ^ Poirier P, Giles TD, Bray GA et al. (1 mai 2006). „Obesity and cardiovascular disease: pathophysiology, evaluation, and effect of weight loss”. Arterioscler. Thromb. Vasc. Biol. 26 (5): 968–76. doi:10.1161/01.ATV.0000216787.85457.f3. PMID 16627822. 
  99. ^ Loos RJ, Bouchard C (1 mai 2008). „FTO: the first gene contributing to common forms of human obesity”. Obes Rev 9 (3): 246–50. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00481.x. PMID 18373508. 
  100. ^ Yang W, Kelly T, He J (2007). „Genetic epidemiology of obesity”. Epidemiol Rev 29: 49–61. doi:10.1093/epirev/mxm004. PMID 17566051. 
  101. ^ Walley AJ, Asher JE, Froguel P (1 iunie 2009). „The genetic contribution to non-syndromic human obesity”. Nat. Rev. Genet. 10 (7): 431–42. doi:10.1038/nrg2594. PMID 19506576. 
  102. ^ Farooqi S, O'Rahilly S (1 decembrie 2006). „Genetics of obesity in humans”. Endocr. Rev. 27 (7): 710–18. doi:10.1210/er.2006-0040. PMID 17122358. http://edrv.endojournals.org/cgi/content/full/27/7/710. 
  103. ^ Kolata,Gina (2007). Rethinking thin: The new science of weight loss – and the myths and realities of dieting. Picador. p. 122. ISBN 0-312-42785-9 
  104. ^ Chakravarthy MV, Booth FW (2004). „Eating, exercise, and "thrifty" genotypes: Connecting the dots toward an evolutionary understanding of modern chronic diseases”. J. Appl. Physiol. 96 (1): 3–10. doi:10.1152/japplphysiol.00757.2003. PMID 14660491. 
  105. ^ doi:10.1038/ijo.2009.175
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  106. ^ doi:10.1002/ajhb.21100
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  107. ^ Rosén T, Bosaeus I, Tölli J, Lindstedt G, Bengtsson BA (1993). „Increased body fat mass and decreased extracellular fluid volume in adults with growth hormone deficiency”. Clin. Endocrinol. (Oxf) 38 (1): 63–71. doi:10.1111/j.1365-2265.1993.tb00974.x. PMID 8435887. 
  108. ^ Zametkin AJ, Zoon CK, Klein HW, Munson S (1 februarie 2004). „Psychiatric aspects of child and adolescent obesity: a review of the past 10 years”. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 43 (2): 134–50. doi:10.1097/00004583-200402000-00008. PMID 14726719. 
  109. ^ Chiles C, van Wattum PJ (2010). „Psychiatric aspects of the obesity crisis”. Psychiatr Times 27 (4): 47–51. 
  110. ^ Yach D, Stuckler D, Brownell KD (1 ianuarie 2006). „Epidemiologic and economic consequences of the global epidemics of obesity and diabetes”. Nat. Med. 12 (1): 62–6. doi:10.1038/nm0106-62. PMID 16397571. 
  111. ^ Sobal J, Stunkard AJ (1 martie 1989). „Socioeconomic status and obesity: A review of the literature”. Psychol Bull 105 (2): 260–75. doi:10.1037/0033-2909.105.2.260. PMID 2648443. 
  112. ^ a b McLaren L (2007). „Socioeconomic status and obesity”. Epidemiol Rev 29: 29–48. doi:10.1093/epirev/mxm001. PMID 17478442. 
  113. ^ a b Wilkinson, Richard; Pickett, Kate (2009). The Spirit Level: Why More Equal Societies Almost Always Do Better. London: Allen Lane. pp. 91–101. ISBN 978-1-84614-039-6. http://www.equalitytrust.org.uk/why/evidence/obesity 
  114. ^ Christakis NA, Fowler JH (2007). „The Spread of Obesity in a Large Social Network over 32 Years”. New England Journal of Medicine 357 (4): 370–379. doi:10.1056/NEJMsa066082. PMID 17652652. 
  115. ^ Bjornstop P (2001). „Do stress reactions cause abdominal obesity and comorbidities?”. Obesity Reviews 2 (2): 73–86. doi:10.1046/j.1467-789x.2001.00027.x. PMID 12119665. 
  116. ^ Goodman E, Adler NE, Daniels SR, Morrison JA, Slap GB, Dolan LM (2003). „Impact of objective and subjective social status on obesity in a biracial cohort of adolescents”. Obesity Reviews 11 (8): 1018–26. doi:10.1038/oby.2003.140. PMID 12917508. 
  117. ^ Flegal KM, Troiano RP, Pamuk ER, Kuczmarski RJ, Campbell SM (1 noiembrie 1995). „The influence of smoking cessation on the prevalence of overweight in the United States”. N. Engl. J. Med. 333 (18): 1165–70. doi:10.1056/NEJM199511023331801. PMID 7565970. http://content.nejm.org/cgi/content/full/333/18/1165. 
  118. ^ Chiolero A, Faeh D, Paccaud F, Cornuz J (1 aprilie 2008). „Consequences of smoking for body weight, body fat distribution, and insulin resistance”. Am. J. Clin. Nutr. 87 (4): 801–9. PMID 18400700. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/87/4/801. 
  119. ^ Weng HH, Bastian LA, Taylor DH, Moser BK, Ostbye T (2004). „Number of children associated with obesity in middle-aged women and men: results from the health and retirement study”. J Women's Health (Larchmt) 13 (1): 85–91. doi:10.1089/154099904322836492. PMID 15006281. 
  120. ^ Bellows-Riecken KH, Rhodes RE (1 februarie 2008). „A birth of inactivity? A review of physical activity and parenthood”. Prev Med 46 (2): 99–110. doi:10.1016/j.ypmed.2007.08.003. PMID 17919713. 
  121. ^ Obesity and Overweight” (PDF). World Health Organization. http://www.who.int/dietphysicalactivity/media/en/gsfs_obesity.pdf. Accesat la 22 februarie 2009. 
  122. ^ a b Caballero B (1 martie 2001). „Introduction. Symposium: Obesity in developing countries: biological and ecological factors”. J. Nutr. 131 (3): 866S–870S. PMID 11238776. http://jn.nutrition.org/cgi/content/full/131/3/866S. 
  123. ^ <Please add first missing authors to populate metadata.>. doi:10.1111/j.1467-789X.2011.00920.x (inactive 1-1-2012). http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1467-789X.2011.00920.x/abstract. 
  124. ^ DiBaise JK, Zhang H, Crowell MD, Krajmalnik-Brown R, Decker GA, Rittmann BE (1 aprilie 2008). „Gut microbiota and its possible relationship with obesity”. Mayo Clinic proceedings. Mayo Clinic 83 (4): 460–9. doi:10.4065/83.4.460. PMID 18380992. 
  125. ^ Falagas ME, Kompoti M (1 iulie 2006). „Obesity and infection”. Lancet Infect Dis 6 (7): 438–46. doi:10.1016/S1473-3099(06)70523-0. PMID 16790384. 
  126. ^ a b c d e Flier JS (2004). „Obesity wars: Molecular progress confronts an expanding epidemic”. Cell 116 (2): 337–50. doi:10.1016/S0092-8674(03)01081-X. PMID 14744442. 
  127. ^ Hamann A, Matthaei S (1996). „Regulation of energy balance by leptin”. Exp. Clin. Endocrinol. Diabetes 104 (4): 293–300. doi:10.1055/s-0029-1211457. PMID 8886745. 
  128. ^ Boulpaep, Emile L.; Boron, Walter F. (2003). Medical physiologya: A cellular and molecular approach. Philadelphia: Saunders. p. 1227. ISBN 0-7216-3256-4 
  129. ^ Loscalzo, Joseph; Fauci, Anthony S.; Braunwald, Eugene; Dennis L. Kasper; Hauser, Stephen L; Longo, Dan L. (2008). Harrison's principles of internal medicine. McGraw-Hill Medical. ISBN 0-07-146633-9 
  130. ^ Satcher D (2001). The Surgeon General's Call to Action to Prevent and Decrease Overweight and Obesity. U.S. Dept. of Health and Human Services, Public Health Service, Office of Surgeon General. ISBN 978-0-16-051005-2. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK44206/ 
  131. ^ Brook Barnes (18 iulie 2007). „Limiting Ads of Junk Food to Children”. New York Times. http://www.nytimes.com/2007/07/18/business/18food.html. Accesat la 24 iulie 2008. 
  132. ^ Fewer Sugary Drinks Key to Weight Loss -healthfinder.gov”. U.S. Department of Health and Human Services. http://www.healthfinder.gov/news/newsstory.aspx?docID=625759. Accesat la 18 octombrie 2009. 
  133. ^ Brennan Ramirez LK, Hoehner CM, Brownson RC et al. (1 decembrie 2006). „Indicators of activity-friendly communities: An evidence-based consensus process”. Am J Prev Med 31 (6): 530–32. doi:10.1016/j.amepre.2006.07.026. PMID 17169714. 
  134. ^ National Heart, Lung, and Blood Institute (1998) (PDF). Clinical Guidelines on the Identification, Evaluation, and Treatment of Overweight and Obesity in Adults. International Medical Publishing, Inc. ISBN 1-58808-002-1. http://www.nhlbi.nih.gov/guidelines/obesity/ob_gdlns.pdf 
  135. ^ Lau DC, Douketis JD, Morrison KM, Hramiak IM, Sharma AM, Ur E (1 aprilie 2007). „2006 Canadian clinical practice guidelines on the management and prevention of obesity in adults and children summary”. CMAJ 176 (8): S1–13. doi:10.1503/cmaj.061409. PMID 17420481. PMC 1839777. http://www.cmaj.ca/cgi/content/full/176/8/S1. 
  136. ^ Storing up problems; the medical case for a slimmer nation. London: Royal College of Physicians. 11 februarie 2004. ISBN 1-86016-200-2 
  137. ^ Great Britain Parliament House of Commons Health Committee (1 mai 2004). Obesity– Volume 1 – HCP 23-I, Third Report of session 2003–04. Report, together with formal minutes. London, UK: TSO (The Stationery Office). ISBN 978-0-215-01737-6. http://www.publications.parliament.uk/pa/cm200304/cmselect/cmhealth/23/2302.htm. Accesat la 17 decembrie 2007 
  138. ^ Obesity: guidance on the prevention, identification, assessment and management of overweight and obesity in adults and children” (PDF). National Institute for Health and Clinical Excellence(NICE). National Health Services (NHS). 2006. http://www.nice.org.uk/nicemedia/pdf/CG43NICEGuideline.pdf. Accesat la 8 aprilie 2009. 
  139. ^ Wanless, Sir Derek; John Appleby, Anthony Harrison, Darshan Patel (2007). Our Future Health Secured? A review of NHS funding and performance. London, UK: The King's Fund. ISBN 1-85717-562-X. http://www.kingsfund.org.uk/research/publications/our_future.html. Accesat la 17 decembrie 2007 
  140. ^ Sacks G, Swinburn B, Lawrence M (1 ianuarie 2009). „Obesity Policy Action framework and analysis grids for a comprehensive policy approach to reducing obesity”. Obes Rev 10 (1): 76–86. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00524.x. PMID 18761640. 
  141. ^ Strychar I (1 ianuarie 2006). „Diet in the management of weight loss”. CMAJ 174 (1): 56–63. doi:10.1503/cmaj.045037. PMID 16389240. PMC 1319349. http://www.cmaj.ca/cgi/content/full/174/1/56. 
  142. ^ Shick SM, Wing RR, Klem ML, McGuire MT, Hill JO, Seagle H (1 aprilie 1998). „Persons successful at long-term weight loss and main tenance continue to consume a low-energy, low-fat diet”. J Am Diet Assoc 98 (4): 408–13. doi:10.1016/S0002-8223(98)00093-5. PMID 9550162. 
  143. ^ Tate DF, Jeffery RW, Sherwood NE, Wing RR (1 aprilie 2007). „Long-term weight losses associated with prescription of higher physical activity goals. Are higher levels of physical activity protective against weight regain?”. Am. J. Clin. Nutr. 85 (4): 954–9. PMID 17413092. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/85/4/954. 
  144. ^ Wing, Rena R; Phelan, Suzanne (1 iulie 2005). „Science-Based Solutions to Obesity: What are the Roles of Academia, Government, Industry, and Health Care? Proceedings of a symposium, Boston, Massachusetts, USA, 10–11 March 2004 and Anaheim, California, USA, 2 October 2004”. Am. J. Clin. Nutr. 82 (1 Suppl): 207S–273S. PMID 16002825. http://www.ajcn.org/cgi/content/full/82/1/222S. 
  145. ^ Thangaratinam, S (2012 May 16). „Effects of interventions in pregnancy on maternal weight and obstetric outcomes: meta-analysis of randomised evidence”. BMJ (Clinical research ed.) 344: e2088. doi:10.1136/bmj.e2088. PMID 22596383. 
  146. ^ a b Rucker D, Padwal R, Li SK, Curioni C, Lau DC (2007). „Long term pharmacotherapy for obesity and overweight: updated meta-analysis”. BMJ 335 (7631): 1194–99. doi:10.1136/bmj.39385.413113.25. PMID 18006966. PMC 2128668. http://www.bmj.com/cgi/content/full/335/7631/1194. 
  147. ^ Wood, Shelley. „Diet Drug Orlistat Linked to Kidney, Pancreas Injuries”. Medscape. Medscape News. http://www.medscape.com/viewarticle/740855?src=mp&spon=30. Accesat la 26 aprilie 2011. 
  148. ^ Bays, HE (1 martie 2011). „Lorcaserin: drug profile and illustrative model of the regulatory challenges of weight-loss drug development”. Expert review of cardiovascular therapy 9 (3): 265–77. doi:10.1586/erc.10.22. PMID 21438803. 
  149. ^ Bays HE, Gadde KM (1 decembrie 2011). „Phentermine/topiramate for weight reduction and treatment of adverse metabolic consequences in obesity”. Drugs Today 47 (12): 903–14. doi:10.1358/dot.2011.47.12.1718738. PMID 22348915. 
  150. ^ Sjöström L, Narbro K, Sjöström CD et al. (1 august 2007). „Effects of bariatric surgery on mortality in Swedish obese subjects”. N. Engl. J. Med. 357 (8): 741–52. doi:10.1056/NEJMoa066254. PMID 17715408. 
  151. ^ Global Prevalence of Adult Obesity” (PDF). International Obesity Taskforce. http://www.iotf.org/database/documents/GlobalPrevalenceofAdultObesity16thDecember08.pdf. Accesat la 29 ianuarie 2008. 
  152. ^ a b Haslam D (1 martie 2007). „Obesity: a medical history”. Obes Rev 8 Suppl 1: 31–6. doi:10.1111/j.1467-789X.2007.00314.x. PMID 17316298. 
  153. ^ a b Obesity and overweight”. World Health Organization. http://www.who.int/mediacentre/factsheets/fs311/en/index.html. Accesat la 8 aprilie 2009. 
  154. ^ Seidell 2005 p.5
  155. ^ Howard, Natasha J.; Taylor, A; Gill, T; Chittleborough, C (1 martie 2008). „Severe obesity: Investigating the socio-demographics within the extremes of body mass index”. Obesity Research &Clinical Practice 2 (1): 51–59. doi:10.1016/j.orcp.2008.01.001. 
  156. ^ Tjepkema M (6 iulie 2005). „Measured Obesity–Adult obesity in Canada: Measured height and weight”. Nutrition: Findings from the Canadian Community Health Survey. Ottawa, Ontario: Statistics Canada. http://www.statcan.gc.ca/pub/82-620-m/2005001/article/adults-adultes/8060-eng.htm 
  157. ^ Online Etymology Dictionary: Obesity”. Douglas Harper. http://www.etymonline.com/index.php?term=obesity. Accesat la 31 decembrie 2008. 
  158. ^ Obesity, n”. Oxford English Dictionary 2008. http://www.oed.com/. Accesat la 21 martie 2009. 
  159. ^ a b Zachary Bloomgarden (2003). „Prevention of Obesity and Diabetes”. Diabetes Care 26 (11): 3172–3178. doi:10.2337/diacare.26.11.3172. PMID 14578257. http://care.diabetesjournals.org/content/26/11/3172.full. 
  160. ^ a b History of Medicine: Sushruta – the Clinician –Teacher par Excellence” (PDF). Dwivedi, Girish & Dwivedi, Shridhar. 2007. http://medind.nic.in/iae/t07/i4/iaet07i4p243.pdf. Accesat la 19 septembrie 2008. 
  161. ^ Theodore Mazzone; Giamila Fantuzzi (2006). Adipose Tissue And Adipokines in Health And Disease (Nutrition and Health). Totowa, NJ: Humana Press. p. 222. ISBN 1-58829-721-7 
  162. ^ Keller p. 49
  163. ^ Breslow L (1 septembrie 1952). „Public Health Aspects of Weight Control”. Am J Public Health Nations Health 42 (9): 1116–20. doi:10.2105/AJPH.42.9.1116. PMID 12976585. 
  164. ^ a b Puhl R, Brownell KD (1 decembrie 2001). „Bias, discrimination, and obesity”. Obes. Res. 9 (12): 788–805. doi:10.1038/oby.2001.108. PMID 11743063. 
  165. ^ Rubinstein S, Caballero B (2000). „Is Miss America an undernourished role model?”. JAMA 283 (12): 1569. doi:10.1001/jama.283.12.1569. PMID 10735392. 
  166. ^ a b Johnson F, Cooke L, Croker H, Wardle J (2008). „Changing perceptions of weight in Great Britain: comparison of two population surveys”. BMJ 337: a494. doi:10.1136/bmj.a494. PMID 18617488. PMC 2500200. http://www.bmj.com/cgi/content/full/337/jul10_1/a494. 
  167. ^ Fumento, Michael (1997). The Fat of the Land: Our Health Crisis and How Overweight Americans Can Help Themselves. Penguin (Non-Classics). p. 126. ISBN 0-14-026144-3 
  168. ^ a b Puhl R., Henderson K., and Brownell K. 2005 p.29
  169. ^ Johansson E, Bockerman P, Kiiskinen U, Heliovaara M (2009). „Obesity and labour market success in Finland: The difference between having a high BMI and being fat”. Economics and Human Biology 7 (1): 36–45. doi:10.1016/j.ehb.2009.01.008. PMID 19249259. 
  170. ^ Cawley, J (1 ianuarie 2012). „The medical care costs of obesity: An instrumental variables approach”. Journal of Health Economics 31 (1): 219–230. doi:10.1016/j.jhealeco.2011.10.003. PMID 22094013. http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167629611001366. Accesat la 2 august 2012. 
  171. ^ Finkelstein EA, Fiebelkorn IA, Wang G (1 ianuarie 2003). „National medical spending attributable to overweight and obesity: How much, and who's paying”. Health Affairs Online (May). http://content.healthaffairs.org/cgi/content/full/hlthaff.w3.219v1/DC1. 
  172. ^ Obesity and overweight: Economic consequences”. Centers for Disease Control and Prevention. 22 mai 2007. http://www.cdc.gov/nccdphp/dnpa/obesity/economic_consequences.htm. Accesat la 5 septembrie 2007. 
  173. ^ Colagiuri, Stephen; Lee, Crystal M. Y.; Colagiuri, Ruth (2009). „The cost of overweight and obesity in Australia”. The Medical Journal of Australia. http://www.mja.com.au/public/issues/192_05_010310/col10841_fm.html. Accesat la 18 iunie 2011. 
  174. ^ Cummings, Laura (5 februarie 2003). „The diet business: Banking on failure”. BBC News. http://news.bbc.co.uk/2/hi/business/2725943.stm. Accesat la 25 februarie 2009. 
  175. ^ van Baal PH, Polder JJ, de Wit GA et al. (1 februarie 2008). „Lifetime Medical Costs of Obesity: Prevention No Cure for Increasing Health Expenditure”. PLoS Med. 5 (2): e29. doi:10.1371/journal.pmed.0050029. PMID 18254654. PMC 2225430. http://www.plosmedicine.org/article/info:doi/10.1371/journal.pmed.0050029. 
  176. ^ Bakewell J (2007). „Bariatric furniture: Considerations for use”. Int J Ther Rehabil 14 (7): 329–33. http://www.ijtr.co.uk/cgi-bin/go.pl/library/article.cgi?uid=23858;article=IJTR_14_7_329_333. 
  177. ^ Neovius K, Johansson K, Kark M, Neovius M (1 ianuarie 2009). „Obesity status and sick leave: a systematic review”. Obes Rev 10 (1): 17–27. doi:10.1111/j.1467-789X.2008.00521.x. PMID 18778315. 
  178. ^ Ostbye T, Dement JM, Krause KM (2007). „Obesity and workers' compensation: Results from the Duke Health and Safety Surveillance System”. Arch. Intern. Med. 167 (8): 766–73. doi:10.1001/archinte.167.8.766. PMID 17452538. 
  179. ^ Alabama "Obesity Penalty" Stirs Debate”. Don Fernandez. http://www.webmd.com/diet/news/20080825/alabama-obesity-penalty-stirs-debate. Accesat la 5 aprilie 2009. 
  180. ^ Puhl R., Henderson K., and Brownell K. 2005 p.30
  181. ^ Lisa DiCarlo (24 octombrie 2002). „Why Airlines Can't Cut The Fat”. Forbes.com. http://www.forbes.com/2002/10/24/cx_ld_1024obese.html. Accesat la 23 iulie 2008. 
  182. ^ Dannenberg AL, Burton DC, Jackson RJ (2004). „Economic and environmental costs of obesity: The impact on airlines”. American journal of preventive medicine 27 (3): 264. doi:10.1016/j.amepre.2004.06.004. PMID 15450642. 
  183. ^ Lauren Cox (2 iulie 2009). „Who Should Pay for Obese Health Care?”. ABC News. http://abcnews.go.com/Health/Diet/obese-health-care-bariatric-ambulances/story?id=7981746. Accesat la 6 august 2012. 
  184. ^ a b 109th U.S. Congress (2005–2006) H.R. 554: 109th U.S. Congress (2005–2006) H.R. 554: Personal Responsibility in Food Consumption Act of 2005”. GovTrack.us. http://www.govtrack.us/congress/bill.xpd?bill=h109-554. Accesat la 24 iulie 2008. 
  185. ^ What is NAAFA”. National Association to Advance Fat Acceptance. http://www.capitalnaafa.org/whatisnaafa.html. Accesat la 17 februarie 2009. 
  186. ^ ISAA Mission Statement”. International Size Acceptance Association. http://www.size-acceptance.org/mission.html. Accesat la 17 februarie 2009. 
  187. ^ a b Pulver, Adam (2007). An Imperfect Fit: Obesity, Public Health, and Disability Anti-Discrimination Law. Social Science Electronic Publishing. http://papers.ssrn.com/sol3/papers.cfm?abstract_id=1316106. Accesat la 13 ianuarie 2009 
  188. ^ Neumark-Sztainer D (1 martie 1999). „The weight dilemma: a range of philosophical perspectives”. Int. J. Obes. Relat. Metab. Disord. 23 Suppl 2: S31–7. doi:10.1038/sj.ijo.0800857. PMID 10340803. 
  189. ^ National Association to Advance Fat Acceptance (2008). „We come in all sizes”. NAAFA. http://www.naafaonline.com/dev2/. Accesat la 29 iulie 2008. 
  190. ^ Big Trouble | Bitch Magazine, bitchmagazine.org
  191. ^ International Size Acceptance Association – ISAA”. International Size Acceptance Association. http://www.size-acceptance.org/. Accesat la 13 ianuarie 2009. 
  192. ^ a b Flynn MA, McNeil DA, Maloff B et al. (1 februarie 2006). „Reducing obesity and related chronic disease risk in children and youth: a synthesis of evidence with 'best practice' recommendations”. Obes Rev 7 Suppl 1: 7–66. doi:10.1111/j.1467-789X.2006.00242.x. PMID 16371076. 
  193. ^ Dollman J, Norton K, Norton L (1 decembrie 2005). „Evidence for secular trends in children's physical activity behaviour”. Br J Sports Med 39 (12): 892–7; discussion 897. doi:10.1136/bjsm.2004.016675. PMID 16306494. 
  194. ^ Metcalf, B. (27 septembrie 2012). „Effectiveness of intervention on physical activity of children: systematic review and meta-analysis of controlled trials with objectively measured outcomes (EarlyBird 54)”. BMJ 345 (sep27 1): e5888–e5888. doi:10.1136/bmj.e5888. 
  195. ^ a b Lund Elizabeth M. (2006). „Prevalence and Risk Factors for Obesity in Adult Dogs from Private US Veterinary Practices”. Intern J Appl Res Vet Med 4 (2): 177–86. http://www.jarvm.com/articles/Vol4Iss2/Lund.pdf. 
  196. ^ McGreevy PD, Thomson PC, Pride C, Fawcett A, Grassi T, Jones B (1 mai 2005). „Prevalence of obesity in dogs examined by Australian veterinary practices and the risk factors involved”. Vet. Rec. 156 (22): 695–702. PMID 15923551. 
  197. ^ Nijland ML, Stam F, Seidell JC (1 iunie 2009). „Overweight in dogs, but not in cats, is related to overweight in their owners”. Public Health Nutr 13 (1): 1–5. doi:10.1017/S136898000999022X. PMID 19545467. 
Referințe

Mai multe informații[modificare | modificare sursă]

Puteți găsi mai multe informații despre Obezitate prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:

Wiktionary-logo.svg Definiții din Wikționar
Wikibooks-logo.svg Manuale de la Wikimanuale
Wikiquote-logo.svg Citate de la Wikicitat
Wikisource-logo.svg Texte sursă de la Wikisursă
Commons-logo.svg Imagini și media de la Commons
Wikinews-logo.png Știri de la Wikiștiri
Wikivoyage-Logo-v3-icon.svg Ghiduri turistice de la Wikivoyage

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hâncu, N. ș.a.: Recomandări pentru managementul obezității și supraponderii la adulți, Jurnalul Român de Diabet, Nutriție, Boli Metabolice, 2:1, 2001.
  • en EASO - Obesity Management Task Force: Management of Obesity in Adults: Project for European Primary Care, Int. J. Obes., 28, pp/226-231, 2004.
  • en ***: Obesity guidance on the prevention, identification, assessment and management of overweight and obesity in adults and children, National Institute for Health and Clinical Excellence - NICE clinical guideline 43, 2006.
  • en Haskell, William L. & all.: Physical Activity and Public Health: Updated Recommendation for Adults From the American College of Sports Medicine and the American Heart Association. Circulation, 116:1.081-1.093, 2007.
  • en Kiess, Wieland; Blüher, Susann; Kapellen, Thomas; Körner, Antje: Metabolic Syndrome in Children and Adolescents: Prevalence, Public Health Issue, and Time for Initiative Journal of Pediatric Gastroenterology and Nutrition. 49(3):268-271, September 2009.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Erste hilfe.svg Vedeți: Indicații!

Caduceus yellow.pngWikiProiectul Medicină

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Obezitate