David (sculptură de Michelangelo)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
David de Michelangelo
Copie a statuii, expusă în Piazza della Signoria

David este o sculptură, capodoperă a Renașterii, creată între 1501 și 1504 de artistul italian Michelangelo. Este o statuie de marmură albă care măsoară 4,34 metri (5,17 metri împreună cu soclul)[1][2] a unui bărbat nud. Statuia îl reprezintă pe eroul biblic David. Statuia a fost realizată dintr-un bloc de marmură albă de Carrara, abandonată după eșecul altor sculptori. Michelangelo a știut să profite din plin de strâmtimea blocului de marmură și să forțeze unul din defecte (o spărtură în care artistul a săpat spațiul dintre brațul drept și tors) în favoarea sa. Michelangelo l-a reprezentat pe David cu praștia în mână, chiar înainte de lupta cu Goliat. Inițial plasat în fața clădirii Palazzo Vecchio, în Piazza della Signoria, originalul se află, din 1873, expus la Galleria dell'Accademia din Florența.

Pentru a fi ferită de intemperii și acte de vandalism, statuia a fost îndepărtată din piață în 1873, și relocată în Galleria dell'Accademia. O replică a statuii a fost amplasată în 1910 în Piazza della Signoria.

Date istorice[modificare | modificare sursă]

Înainte de Michelangelo[modificare | modificare sursă]

Blocul de marmură din care Michelangelo l-a sculptat pe David fusese extras din carierele de la Carrara, pentru sculptorul Agostino di Duccio. Acesta proiecta, în 1463, să sculpteze figura gigantică a unui profet, pentru una dintre nișele de la tribuna de nord a Catedralei Santa Maria del Fiore din Florența. Trebuia să fie perechea statuii lui Iosua, concepută de Donatello, cu cincizeci de ani mai devreme. Realizarea proiectului s-a dovedit un eșec, iar sculptorul a trebuit să abandoneze blocul de marmură, după trei ani. Zece ani mai târziu, Antonio Rossellino a încercat să încheie el lucrarea abandonată, dar a fost nevoit, la rândul său, în fața dificultăților întâlnite[3] să abandoneze lucrarea. Blocul de marmură „nu era destul de compact, prezenta multe vine, și, mai presus de toate, era foarte îngust; s-ar fi potrivit mult mai bine unor sculpturi gotice, decât celor musculoase și masive ale Renașterii”[4].

1501 - 1504, geneza lui David[modificare | modificare sursă]

La 2 iulie 1501, responsabilii Operei del Duomo[5] (însărcinată cu supervizarea construcției și amenajării catedralei Santa Maria del Fiore) s-au reunit pentru a hotărî soarta blocului de marmură. Aflăm din deliberarea lor că acesta „rău subțiat”[6] zăcea „pe spate” în curtea Operei del Duomo. Ei au luat hotărârea, mai întâi să-l ridice, iar apoi să desemneze un sculptor capabil să-l termine.[7] Deși Andrea Sansovino[8] s-a arătat interesat de lucrare, Michelangelo a primit comanda lui David, la 16 august 1501 de la Opera del Duomo, precum și de la Arte della Lana, cea mai importantă casă de comerț și bancă din Florența, din secolul al XV-lea, legată de țesători. Michelangelo a lucrat la sculptură din 1501 până în 1504.

Comanditarii au înțeles foarte repede că amplasamentul prevăzut, în vârful unuia dintre stâlpii Domului din Florența, nu era de luat în considerare, „fie și doar din motive tehnice și statice, luând în considerare dimensiunile gigantice ale operei, și, în afară de aceasta, nuditatea personajului ar părea poate deplasată într-un asemenea loc.”[9]

La 25 ianuarie 1504, a fost numită o comisie formată din cei mai mari artiști florentini (între alții: Leonardo da Vinci, Piero di Cosimo, Simone Pollaiuolo, Filippino Lippi, Cosimo Rosselli, Sandro Botticelli, Giuliano și Antonio da Sangallo, Perugino și Lorenzo di Credi) însărcinată cu stabilirea amplasării lui David de Michelangelo. Leonardo da Vinci și Giulano da Sangallo s-au pronunțat pentru interiorul Loggiei dei Lanzi, dar s-a hotărât, în cele din urmă, ca urmare a insistenței lui Michelangelo[10], să fie instalată în fața clădirii Palazzo Vecchio[11]. Statuia a luat astfel locul statuii Iudita de Donatello, care a fos aranjată în interiorul Palatului. David a părăsit, la 14 mai 1504, în timpul nopții, întrucât avea detractori[12], atelierul lui Michelangelo la Santa Maria del Fiore pentru a ajunge la Palazzo Vecchio. La capătul a patru zile, statuia a atins locul prevăzut și a trebuit să mai aștepte până în iunie 1504 pentru ca să fie corect instalată pe fostul soclu al Iuditei. A fost inaugurată oficial la 8 septembrie 1504[13]. De la moartea lui Savonarola, în 1498, Florența cunoștea o paranteză republicană. Noul gonfalonier, Piero Soderini, a văzut în David exhaltarea valorilor republicane. Statuia a devenit simbolul Florenței, această Cetate-Stat amenințată din toate părțile de statele rivale puternice, această interpretare fiind întărită prin amplasarea sa în fața sediului municipal al Florenței, Palazzo Vecchio.

Din Piazza della Signoria la Accademia[modificare | modificare sursă]

La 26 aprilie 1527, poporul florentin a pus stăpânire pe Palazzo Vecchio, constrângând Signoria să-i declare pe Medici rebeli. Aceștia au strâns cinci mii de soldați care au încercuit Piazza della Signoria. Asediații s-au apărat aruncând diferite proiectile asupra trupelor familiei Medici. Unul dintre proiectile a atins statuia David sculptată de Michelangelo, spărgându-i, în trei bucăți, brațul stâng. Vasari, însoțit de prietenul său Francesco Salviati, le-a recuperat. În 1543, la ordinul lui Cosma di Medici, brațul stâng al statuii a fost restaurat.

Analiză[modificare | modificare sursă]

Adolescentul sculptat de Michelangelo este un atlet puternic, „măreția nudului viril”[14], spre deosebire de sculptura „David” realizată de Donatello, cu șaizeci de ani mai devreme, care reprezintă, mai degrabă, „un erou androgin cu frumusețe de efeb”[15]. Sculpturile „David” realizate de Donatello și de Verrocchio reprezintă niște tineri eroi care se fălesc cu spada cu care tocmai au tăiat capul lui Goliat, pe care îl calcă în picioare.

Michelangelo a decis să-l reprezinte pe David înainte de luptă, chiar în momentul în care îl sfidează pe uriașul Goliat. Atitudinea sa, un „contrapposto” nervos (greutatea sa corporală se sprijină pe un singur picior, iar linia șoldurilor face opoziție cu cea a umerilor), trădează o „violență stăpânită”[16]. David se pregătește să arunce cu praștia (a cărei curea trece peste umărul stâng și de-a lungul spatelui său) piatra cu care-l va lovi în frunte pe dușmanul său.

Statuia lui Michelangelo devine încarnarea a ceea ce numim „virtus fiorentina”, virtutea republicană florentină, în sensul în care îl înțelegea Leonardo Bruni[17], când scria că „virtuțile ancestrale ale romanilor și ale etruscilor s-au păstrat în legile sacre ale Florenței”. În rest, David a fost el însuși comparat cu modelele Antichității. Totuși, pentru moment, cetățenii florentini reproșaseră Signoriei că mutase statuia Iuditei de Donatello, care le părea să fie adevăratul simbol al Republicii florentine.[18].

Stilul[modificare | modificare sursă]

Pe drumul drept al esteticii operei neîncheiate (în italiană non finito), proprie lui Michelangelo, creștetul capului lui David ar arăta o mică suprafață a blocului de marmură, rămasă ne lucrată. În altă ordine de idei, Michelangelo folosește disproporția mâinilor, accentuând importanța gestului lui David.[19]

Replici[modificare | modificare sursă]

Replica lui David din Marsilia

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Charles Seymour, Jr., MichelAngelo's David : A search for identity, 1967.
  • Laura Ciuccetti, il David
  • Umberto Baldini, Michelangelo scultore, Rizzoli, Milano 1973.
  • AA.VV., Galleria dell'Accademia, Giunti, Firenze 1999. ISBN 88-09-04880-6
  • Marta Alvarez Gonzáles, Michelangelo, Mondadori Arte, Milano 2007. ISBN 978-88-370-6434-1
  • Milena Magnano, Leonardo, collana I Geni dell'arte, Mondadori Arte, Milano 2007. ISBN 978-88-370-6432-7

Note[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de David al lui Michelangelo
  1. ^ http://graphics.stanford.edu/projects/mich/more-david/more-david.html
  2. ^ http://graphics.stanford.edu/projects/mich/publicity/faq.html#height%20of%20the%20David
  3. ^ Charles Seymour, Jr., MichelAngelo's David : A search for identity, 1967.
  4. ^ Laura Ciuccetti, il David
  5. ^ Opera del Duomo este o expresie italiană care desemnează un organism laic care era însărcinat, odinioară, cu construcția, apoi cu întreținerea catedralelor, bazilicilor și a altor edificii parohiale.
  6. ^ În original, male abrozarotum.
  7. ^ Deliberare conservată la Arhivele Operei del Duomo, la Florența.
  8. ^ Ascanio Condivi, în lucrarea sa Vita di Michelagnolo Buonarrotti (1553) povestește următoarele: „Întrucât dintr-o asemenea bucată de marmură, ei (responsabilii Operei del Duomo) nu puteau să scoată ceva care să fie bun, i-a părut posibil lui Andrea del Monte a Sansavino să-l obțină de la ei, și el le-a solicitat ca ei să i-l dea cadou, promițând că adăugând unele piese, el ar extrage o figură: dar ei înainte de a se dispune donația, au trimis să-l caute pe Michelangelo, și povestindu-i-se acestuia dorința și părerea lui Andrea, și ascultându-i părerea că va extrage un lucru bun, i-a fost conferită lui bucata de marmură.”
  9. ^ Rolf C. Wirtz, Art et Architecture, Florence, Könemann, 1999
  10. ^ Michelangelo ar fi cerut ca statuia sa să fie ridicată „în lumina pieței”.
  11. ^ C. Vecce, Léonard de Vinci, Flammarion, 1998.
  12. ^ Fără îndoială întrucât, în Florența lui 1504, încă marcată de rugul deșertăciunilor, rugul lui Savonarola, nuditatea sa „producea o indignare populară”. In: Jean-Claude Bologne, Les Arts plastiques et la pudeur, în Histoire de la pudeur, Olivier Orban, 1986.
  13. ^ Avem aceste detalii mulțumită jurnalului Diario Fiorentino, pe care îl ține, din 1450 până în 1516 Luca Landucci.
  14. ^ André Chastel, Les Ignudi de Michel-Ange, in Fables, formes, figures, 1978.
  15. ^ Rolf C. Wirtz, Art et architecture, Florence, Könemann, 2000.
  16. ^ Kenneth Clark, Le Nu, édition française, 1969.
  17. ^ Leonardo Bruni, Historiarum Florentini populi libri XII, 1420.
  18. ^ De fapt, această alegere a fost dictată și de prejudecățile misogine, cum o dovedește discursul lui Filaret, în timpul dezbaterilor de început privitoare la viitorul amplasament al lui „David”, din 25 ianuarie 1504: „Iudita este simbolul morbid care nu ne convine, nouă ale căror insigne sunt crucea și crinul, și mai ales nu se cuvine să vedem o femeie ucigând un bărbat.”(citat de Jaynie Anderson, in Judith, 1997, Éditions du Regard)
  19. ^ Cuvinte și analize ale lui Delacroix
  20. ^ Piazzale Michelangelo, DAVID, Firenze
  21. ^ Statue du David
  22. ^ a b David
  23. ^ David by Michaelangelo - Sioux Falls, SD

„”