Limba occitană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| occitană occitan / lenga d'òc |
|
| Vorbită în | Franţa, Italia, Spania, Monaco |
|---|---|
| Regiuni | Occitania |
| Număr de vorbitori | aproximativ 2 milioane |
| Sistem de scriere | latin modificat |
| Tipologie lingvistică | SVO |
| Clasificare | |
limbi indo-europene
|
|
| Statut oficial şi codificare | |
| Limba oficială în | Catalonia (Spania) |
| Organ de reglamentare | Conselh de la Lenga Occitana |
| ISO 639-1 | oc |
| ISO 639-2 | oci |
| ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) | oci |
| Extras | |
| Totes los èssers umans naisson liures e egals en dignitat e en dreches. Son dotats de rason e de consciéncia e se devon comportar los unes amb los autres dins un esperit de fraternitat. | |
| Răspândire în lume | |
 Occitania |
|
| Vizitaţi Wikipedia în occitană! | |
| Această pagină poate conţine caractere Unicode. | |
modifică  |
|
Occitana sau limba oc (occitan, lenga d'òc, cuvântul òc însemnând „da”) este o limbă romanică[1] vorbită în partea de sud a Franţei, în Italia de nord-vest (Văile Occitane şi Guardia Piemontese) în Spania de nord (Vall d'Aran) şi în Monaco. Spaţiul lingvistic şi cultural occitan se numeşte Occitania. Dialectele occitanei includ auvergnat, gascon, languedocien, limousin, provençal şi vivaro-alpin.[2][3]
Occitana este atât o limbă orală vorbită de către milioane de oameni până astăzi şi o limbă literară folosită în artă (mai ales poezie, vedeţi articolul trubadur) şi administrare deja în Evul Mediu, concurând la început cu latina şi mai apoi fiind ştearsă progresiv de franceza. Dispăriţia modului oficial de scriere a precedat cea de a uzului oral cotidian. Politica de devalorizare şi represiuni faţă de limba occităna a pus-o pe cale de dispariţie completă.[4]
Occitana prezintă mare diversitate – sunt şase dialecte şi mai multe norme literare accentuate prin coexistenţa mai multor versiuni de ortografie. Este o limbă de o tradiţie literară foarte lungă. Nu există însă normele unificate de scriere şi pronunţie, aşa că un vorbitor de occitană vorbeşte de fapt unul dintre dialectele ei.
[modifică] Etimologia numelui
Termenul „limbă òc”, alături de „limbă oïl” şi „limbă si”, a fost inventat de Dante Alighieri şi folosit de către el însumi pentru primă dată atestată în 1304. Òc, oïl şi si sunt cuvintele occitan, francez vechi[5] respectiv italian care înseamnă „da”. Termenul latinesc lingua occitana a apărut în secolul XIV în textele administrative. În limba română cuvântul occitan a intrat prin intermediul limbii franceze. „Limba òc”, „occitana” şi prin extindere a sensului „provensala” sunt sinonime din punctul de vedere al lingvisticii.
[modifică] Referinţe şi note
- ^ Pierre Bec (1995). La Langue occitane, PUF.
- ^ Articolul occitan în Enciclopedia Larousse (în franceză). Accesat în 27 decembrie 2009.
- ^ Din cauza lipsei unor etnonime pentru anumite regiuni franceze s-a decis în mod arbitrar să fiu păstrate numele franţuzeşti ale dialectelor.
- ^ Atlasul de limbii UNESCO.
- ^ Echivalentul modern este oui.
[modifică] Legături externe
- Raportul Ethnologue pentru occitan - în engleză
- Wiquipèdia (Wikipedia en occitan)
- DICCIONARI GENERAL OCCITAN DE CANTALAUSA
|
|||||||||||||
