Stat marionetă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Un stat/regim marionetă este o entitate statală/guvernamentală care îșî datorează existență sprijinului unei entități mai puternice, de obicei o putere străină, care în schimb îi dictează orientarea politică.

Termenul este folosit în disputele politice aproape exclusiv de detractorii regimului considerat a fi doar o marionetă, indiferent dacă majoritatea cetățenilor statului respectiv sunt la curent sau nu cu respectiva caracterizare. De multe ori, un regim proclamat marionetă capătă această caracterizare din partea unui alt regim rival, care încearcă să se proclame legitim, în comparație cu primul, marioneta, care ar fi astfel lipsit de legitimitate.

De exemplu, fiecare dintre cele două Corei folosesc o retorică prin care se proclamă singurul reprezentant legitim al populației peninsulei, fiecare dintre cele două guverne proclamându-l pe celălalt marioneta unei supraputeri: Statele Unite, respectiv Uniunea Sovietică.

Un stat vasal poate fi instituit ca urmare a unei înfrângeri militare, când puterea câștigătoare nu are suficientă forță militară pentru a control în totalitate statul înfrânt, sau nu are suficientă populație ca să poată coloniza noile achiziții teritoriale. Plata tributului este legătura dintre puterea învingătoare și vasal, o soluție de compromis acceptată de ambele părți.

Conducerile unor state care au preluat puterea după o intervenție militară străină, sau ca urmare a unei amenințări militare străine, sunt de cele mai multe ori considerate de oponenții lor ca fiind regimuri marionetă. Uneori, asemenea acuzații sunt folosite pentru destabilizarea țării și pentru încurajarea tentativelor de lovituri de stat.

Țări caracterizate ca fiind state marionetă[modificare | modificare sursă]

Al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]

Aliații din al doilea război mondial își acuzau inamicii, puterile Axei, că au înființat state marionetă în teritoriile cucerite.

Europa[modificare | modificare sursă]

Guvernele de orientare fascistă instalate de Germania Nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial au fost și sunt considerate în continuare regimuri marionetă, (în mod special în literatura Aliaților). Aceste țări marionetă includ:

Imperiul Japonez[modificare | modificare sursă]

În timpul perioadei războiului din Pacific, (din care face parte și teatrul de luptă Pacific al celui de-al doilea război mondial), Japonia a înființat un număr de state pe care istoricii le consideră state marionetă:

Războiul Rece[modificare | modificare sursă]

În timpul Războiului Rece, acuzațiile că un anumit stat era doar o marionetă a uneia dintre supraputerile momentului erau lucruri comune în timpul conflictului ideologic și economic dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică. Orice stat care alegea să-și alinieze politica cu cea a SUA sau a URSS era în primejdie să fie declarat stat marionetă a unei supraputeri. În conformitate cu această tendință, blocul răsăritean controlat de Moscova era etichetat drept Imperiul Sovietic sau "imperiul răului". Pe de altă parte, Statele Unite erau numite "Imperiul Yankeilor" în alte regiuni ale lumii, în special în America Latină, în principal datorită sprijinului oferit dictatorilor militari în deceniile al cincilea, al șaselea, al șaptelea și al optulea ale secolului trecut.

"Statele satelit"[modificare | modificare sursă]

La terminarea celuli de-al doilea război mondial, a existat o înțelegere între Aliați cu privire la ocuparea temporară a teritoriilor pe care le cuceriseră în timpul războiului. Teritoriile ocupate de Statele Unite, Regatul Unit și Franța au devenit democrații cu economii de piață, aliate cu SUA, în vreme ce teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică au devenit state comuniste cu economii centralizate de stat, aliate cu URSS. Această împărțire a dus la împărțirea Germaniei – Uniunea Sovietică a ocupat Germania Răsăriteană, care a devenit Republica Democrată Germană, iar SUA și celelalte puteri occidentale învingătoare au ocupat Germania Apuseană, care avea să devină Republica Federală Germania.

Țările europene membre ale Pactului de la VarșoviaRepublica Populară Polonia, Republica Socialistă Cehoslovacia, Republica Populară Ungaria, Republica Socialistă România, Republica Populară Bulgaria și Republica Democrată Germană – erau state satelite ale Uniunii Sovietice. Deși liderii sovietici afirmau că națiunile din Pactul de la Varșovia erau entități egale în drepturi, care erau membre ale unei alianțe democratice, realitatea era cu totul alta – URSS-ul își impunea deciziile prin utilizarea forței sau a amenințării cu forța. De exemplu, când comuniștii polonezi au încercat să-l aleagă pe Władysław Gomułka în fruntea partidului, liderii sovietici le-a ordonat polonezilor să anuleze alegerea făcută, sau urmau să fie zdrobiți de tancurile sovietice[1].

Primăvara de la Praga din 1968 a dus la invadarea Cehoslovaciei de țările membre ale Pactului de la Varșovia (cu excepția României), într-o acțiune coordonată de URSS. Ca justificare pentru această invazie, Uniunea Sovietică a folosit Doctrina Brejnev, prin care se afirma că datoria tuturor statelor socialiste este să apere un stat-frate să nu cadă pradă reîntoarcerii la capitalism. Țările occidentale au interpretat Doctrina Brejnev ca o expresie a autorității Moscovei asupra statelor comuniste satelit, aflate în sfera sa de influență.

Analiștii politici și publicul american credeau cu o așa tărie că țările comuniste din Europa Răsăriteană sunt state marionetă ale sovieticilor, încât afirmația contrară a candidatului la alegerile prezidențiale americane din 1976, Gerald Ford, făcută în campania electorală, a fost considerată o gafă de proporții, care a dus la câștigarea alegerilor de oponentul său, Jimmy Carter. Acesta a replicat că dorește să-l vadă pe Ford cum îi poate convinge pe americanii de origine cehă sau poloneză că țările lor de origine nu se află sub dominația sovietică. În 1987, președintele Ronald Reagan, într-un discurs ținut în fața Zidului Berlinului, nu l-a provocat pe liderul est-german, ci mai degrabă pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov să "...dărâme acel zid".

Gorbaciov a renunțat în cele din urmă la Doctrina Brejnev, numindu-și în glumă noua orientare politică "Doctrina Sinatra", (referire la cântecul "My Way"), datorită permisiunii acordate țărilor est-europene să decidă liber asupra politicii lor interne. În numai doi ani după adoptarea noii orientări a politice externe sovietice, regimurile est-europene au căzut, statele respective orientându-se către integrarea în structurile NATO, UE, abandonând URSS.

Războaiele din Coreea și Vietnam[modificare | modificare sursă]

În perioada războiului din Coreea (1950-1953), Coreea de Sud a fost acuzată de Coreea de Nord că a fost statul marionetă a SUA. În același timp, SUA și aliații lor afirmau că nord-coreenii sunt marionetele sovieticilor. Sfârșitul războiului și anii care au trecut nu au dus și la încetarea acuzațiilor reciproce, Coreea de Nord reiterând acuzațiile la adresa Coreii de Sud, citând legea carea plasează armata sud-coreeană sub comanda americană pe timp de război.

Războiul din Vietnam a fost văzut de multă lume ca un război prin delegație, cu acuzații din partea superputerilor că părțile beligerante ar fi de fapt regimuri marionetă. În zilele noastre, majoritatea istoricilor sunt de acord că guvernul sud-vietnamez nu era decât un regim marionetă sprijinit de americani.

Calea nealinierii[modificare | modificare sursă]

Datorită dorinței multor state pentru o independență reală, acestea s-au alăturat Mișcării de Nealiniere, încercând să se îndepărteze de politica Războiului Rece. Chiar și printre statele socialiste au existat participanți la această mișcare, țări care au ales să nu se alieze cu Moscova. Exemplul cel mai cunoscut a fost Iugoslavia, care a fost fondatoare a Mișcării de Nealiniere. România, deși era membră a Tratatului de la Varșovia, a simpatizat cu nealiniații, uneori opunându-se politicii sovietice. Coreea de Nord a fost o țară socialistă care a căutat să aibă o cale politică independentă, adoptând izolaționismul ideologiei Juche.

Când Partidul Comunist Chinez a reușit să înfrângă în cele din urmă Kuomintangul în 1949 în războiul civil din China, mulți observatori occidentali au crezut că sprijinul oferit de Stalin comuniștilor chinezi va transforma Republica Populară Chineză într-un stat marionetă al sovieticilor. Ruptura chino-sovietică a pus capăt prejudecăților occidentalilor, iar China s-a dovedit o putere independentă, ceea ce i-a permis președintelui american Richard Nixon să profite de pe urma disensiunilor chino-sovietice și deschidă calea normalizării relațiilor americano-chineze. În 1972, Nixon a vizitat China și s-a întâlnit cu liderul chinez Mao Zedong. (Vedeți și Diplomația ping-pong.)

Albania comunistă are o istorie interesantă a schimbării alianțelor de-a lungul întregului război rece. La începutul existenței sale, Albania a fost un aliat al Uniunii Sovietice și al lui Stalin împotriva Iugoslaviei titoiste. Albania și-a modificat orientarea politicii externe către China în 1956, iar, de la jumatea deceniului al optulea, către Iugoslavia.

"Războiul împotriva terorismului"[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani, invazia Statelor Unite în Afghanistan și invazia Statelor Unite în Irak au dus la instalarea în sus-numitele țări a unor guverne privite de criticii administrației americane ca regimuri marionetă.[2] [3]

Statele Unite și Israelul[modificare | modificare sursă]

Există un număr în creștere de analiști antisioniști care susțin teoria conform căreia Statele Unite ar fi un stat marionetă a sioniștilor, acești politologi amintind de existența unui așa-numit guvern sionist de ocupație. Susținătorii acestei teorii afirmă că anumite conflicte internaționale sunt generate pentru a proteja interesele sioniștilor.

Un punct de vedere opus din cercurile radicale de stânga este acela că Israelul este un stat satelit înarmat de Statele Unite, care-și duce "războaiele imperialiste" din Orientul Mijlociu și își promovează politica de americanizare și impunere a "culturii imperialiste americane" prin intermediul interpușilor israelieni.

Statele separatiste – state marionetă[modificare | modificare sursă]

Există o serie de state nerecunoscute pe plan internațional, a căror existență este datorată exclusiv protecției unor state puternice din vecinătate. (De exemplu Abhazia, Ciprul de Nord, Osetia de Sud, Republica Moldovenească Transnistreană, etc.)

Foste state marionetă nerecunoscute din Africa de Sud[modificare | modificare sursă]

În deceniile al optulea și al nouălea, în Africa de Sud au fost proclamate patru bantustane. Toate patru au fost reincorporate în Africa de Sud în 1994.

State marionetă istorice[modificare | modificare sursă]

Listă (incompletă) a statelor marionetă:

Vezi și[modificare | modificare sursă]