Jocurile Olimpice

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jocuri Olimpice
Olympic rings with white rims.svg
Jocuri Olimpice antice
Jocuri Olimpice de vară
Jocuri Olimpice de iarnă
Jocuri Paralimpice
Jocuri Olimpice pentru tineret
CIO • Simboluri olimpice
Sporturi olimpice • Sportivi olimpici
Medalii olimpice • Medaliați olimpici

Jocurile Olimpice reprezintă un eveniment multisportiv internațional care se desfășoară o dată la patru ani.

Jocuri Olimpice antice[modificare | modificare sursă]

Jocurile Olimpice antice (greacă Ολυμπιακοί Αγώνες; Olympiakoi Agones) au fost atestate documentar pentru prima oară în 776 î.Hr. la Olympia, Grecia și s-au desfășurat până în anul 393.[1]

Jocuri Olimpice moderne[modificare | modificare sursă]

După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice. Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin. Un rol important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa.[2][3][4]

Numărul sportivilor participanți la Jocurile Olimpice a crescut de la 241 (din 14 țări) la Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 țări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul participanților la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006, numărul sportivilor a fost de 2.633 din 80 de țări.

Probleme la Jocurile Olimpice[modificare | modificare sursă]

Boicot[modificare | modificare sursă]

Ţările care au boicotat JO în 1976 (galben), 1980 (albastru) şi în 1984 (roşu)

Boicotul olimpic a apărut la Olimpiada de la Mebourne din 1956, jocuri boicotate de Olanda, Spania și Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suez [5].

În 1972 și 1976 un număr mare de țări africane au amenințat CIO cu boicotul Jocurilor Olimpice pentru a forța interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia și Noua Zeelandă. CIO a cedat în primele două cazuri dar în 1976 a refuzat deoarece boicotul consta în protestul împotriva prezenței echipei de rugbi a Noii Zeelande în Africa de Sud iar rugbiul nu era sport olimpic. Țările și-au retras echipele după începerea Jocurilor; câțiva sportivi africani începuseră deja competiția.

Douăzeci și două de țări (Guyana a fost singura țară în afara continentului african) au boicotat Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la competiție [6].

În 1980 și 1984 opozanții Războiului Rece și-au boicotat reciproc Jocurile Olimpice. Statele Unite urmată de alte 64 de țări au refuzat să participe la JO de la Moscova pentru a protesta la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus numărul țărilor participante la 80. A fost cel mai mic număr de țări participante la JO din 1956. Uniunea Sovietică și alte 14 țări din blocul estic (cu excepția României) n-au participat la JO de la Los Angeles argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată [7].

Dopaj[modificare | modificare sursă]

Atleta americană Marion Jones a admis în 2007 că a folosit steroizi înainte de a câștiga cea de-a cincea medalie la Jocurile Olimpice de vară din 2000.

Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului XX, mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive. De exemplu, câștigătorul maratonului de la Olimpiada din 1904, Thomas Hicks, a primit de la antenorul său stricnină și brandy pentru a putea termina cursa.

Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma. În timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă și mai târziu a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența amfetaminelor. După acest episod, CIO a introdus testul antidoping.

Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968. Liljenwall a pierdut medalia de bronz. În următorii ani, mai mulți sportivi au fost depistați pozitiv la testul antidoping. Cazul cel mai mediatizat a fost al sprinter-ul canadian Ben Johnson care a câștigat proba de 100 m la Seul 1988 dar trei zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a utilizat stanozolol, i s-a retras medalia de aur [8].

În ciuda testelor, mulți sportivi au continuat să se dopeze. În 1990, documentele au relevat că mai multor sportivi est germani li s-a administrat steroizi anabolizanți în urma unui program de stat al fostului regim comunist din Germania de Est [9].

La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă împotriva dopării, condusă de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 și Olimpiada de iarnă din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câțiva medaliați au fost descalificați după ce au fost depistați pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieșit pozitiv la efedrină, din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei [10].

Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost depistat pozitiv și i s-a retras medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendați cinci zile din motive de sănătate pentru un nivel mare de hemoglobină în sânge [11]. Comitetul Internațional Olimpic a introdus pentru prima dată testul de sânge în timpul acestor Jocuri Olimpice.

Violență[modificare | modificare sursă]

În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Jocurile Olimpice nu au adus pacea totală în lume. De fapt, trei Jocuri Olimpice au fost anulate din cauza războiului: JO de vară din timpul Primului Război Mondial și JO de vară și de iarnă din 1940 și 1944 din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

Terorismul a devenit recent o amenințare pentru Jocurile Olimpice. În 1972, când s-au desfășurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei olimpice israeliene au fost luați ostateci de un grup extremist palestinian „Septembrie negru”; zece din ei au fost uciși. În timpul Olimpiadei de vară de la Atlanta din 1996, a avut loc un atac terorist cu bombă în Centennial Olympic Park în care au murit 2 persoane și 111 au fost rănite [12].

Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de la atacurile din 11 septembrie. Măsurile de securitate au fost fără precedent.

Simboluri olimpice[modificare | modificare sursă]

Flacăra olimpică

Mișcarea olimpică folosește mai multe simboluri, multe dintre ele reprezentând ideile și idealurile lui Coubertin. Probabil, cel mai cunoscut simbol îl reprezintă inelele olimpice. Aceste cinci inele înlănțuite simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două Americi sunt considerate un singur continent). Ele apar în cinci culori pe steagul olimpic de culoare albă. Aceste culori: alb (fondul drapelului), roșu, albastru, verde, galben și negru au fost alese astfel încât fiecare națiune să aibă cel puțin una din ele reprezentată pe steagul național.

Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 dar primele Jocuri la care a fluturat au fost Jocurile de la Antwerp din 1920.

Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic).

Probabil idealurile lui Coubertin sunt cel mai bine reprezentate de jurământul olimpic:

„Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi ci să participi, așa cum în viață nu contează triumful ci lupta. Esențial nu e să cucerești ci să lupți bine. ”

Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia, Grecia și purtată până în orașul gazdă de atleți; joacă un rol important la ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul olimpiadei. Torța olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.

Mascota olimpică, un animal sau o figură umană reprezintă moștenirea culturală a țării gazdă și a fost introdusă la Jocurile din 1968 din Mexico. A început să joace un rol important de la JO din 1980 de la Moscova cu debutul ursulețului Misha.

Franceza și engleza sunt cele două limbi oficiale ale mișcării olimpice.

Ceremonii olimpice[modificare | modificare sursă]

Premierea[modificare | modificare sursă]

Premii si recompense Olimpice Medaliile sunt confectionate si puse la dispozitie de catre Comitetul de organizare a JO. Pentru locul 1 se acorda o medalie de argint aurita si o diploma,pentru locul 2 se acorda o medalie de argint si o diploma,pentru locul 3 se acorda o medalie de bronz si o diploma.Medaliile sunt gravate pe fata cu un episod din sportul respectiv ,iar pe cealalta cu emblema JO si anul. medaliile au un diametru de 60 mm si o grosime de 3mm.Concurentii clasati pe locurile 4,5,6,7,8,daca este cazul,primesc cite o diploma fara medalie.

Numele tuturor campionilor olimpici este gravat pe unul din zidurile stadionului principal unde au avut loc Jocurile.

Sporturi olimpice[modificare | modificare sursă]

Competitiile la Jocurile Olimpice de vara: tir cu arcul, badminton, baseball, baschet, box, canoe, ciclism, calarie, atletism, fotbal, gimnastica, handball, hochei pe iarba, judo, caiac, maraton, pentatlon, ping pong, vasle, tir, inot, tae kwando, tenis, triatlon, volei, polo pe apa, haltere, lupte libere si greco-romane. Competitiile la Jocurile Olimpice de iarna: hochei pe ghiata, patinaj artistic, patinaj viteza, bob, sanie, curling, ski, skiathlon si biathlon (ski si tir).

Campioni olimpici[modificare | modificare sursă]

Practica acordării medaliilor primilor trei clasați a fost introdusă în 1904; la Olimpiada din 1896 numai primii doi câștigători au primit medalii, de argint și bronz, în timp ce la Olimpiada din 1900 s-au acordat premii variate. Din 1948 sportivii plasați pe locurile patru, cinci și șase primesc diplome; din 1976 primii trei clasați primesc și ei diplome iar începând cu 1984 și sportivii clasați pe locurile șapte și opt.

Acesta este tabelul sportivilor olimpici care au primit cele mai multe medalii:

Sportiv Țară Sport Olimpiadă Aur Argint Bronz Total
Latynina, LarissaLarissa Latynina Flag of the Soviet Union.svg URSS Gimnastică 1956–1964 9 5 4 18
Andrianov, NikolaiNikolai Andrianov Flag of the Soviet Union.svg URSS Gimnastică 1972–1980 7 5 3 15
Nurmi, PaavoPaavo Nurmi Finlanda Finlanda Atletism 1920–1928 9 3 0 12
Spitz, MarkMark Spitz Flag of the United States.svg SUA Înot 1968–1972 9 1 1 11
Lewis, CarlCarl Lewis Flag of the United States.svg SUA Atletism 1984–1996 9 1 0 10
Dæhlie, BjørnBjørn Dæhlie Norvegia Norvegia Schi fond 1992–1998 8 4 0 12
Fischer, BirgitBirgit Fischer Germania Germania Canoe racing 1980–2004 8 4 0 12
Kato, SawaoSawao Kato Japonia Japonia Gimnastică 1968–1976 8 3 1 12
Thompson, JennyJenny Thompson Flag of the United States.svg SUA Înot 1992–2004 8 3 1 12
Biondi, MattMatt Biondi Flag of the United States.svg SUA Înot 1984–1992 8 2 1 11
Ewry, RayRay Ewry Flag of the United States.svg SUA Atletism 1900–1908 10 0 0 10

Orașe gazdă[modificare | modificare sursă]

Până în 2010, Jocurile Olimpice au fost găzduite de 41 de orașe din 22 de țări. În 2012, Londra a devenit primul oraș care a găzduit Jocurile Olimpice moderne de trei ori.

Numărul din paranteză de după oraș/țară arată de câte ori orașul/țara respectivă au găzduit Jocurile Olimpice.

  Jocuri Olimpice de vară   Jocuri Olimpice de iarnă
An Ediție Oraș gazdă Țară Ediție Oraș gazdă Țară
1896 I Atena (1) Grecia (1)
1900 II Paris (1) Franța (1)
1904 III Saint Louis (1) Statele Unite (1)
1906 Intercalés Atena Grecia
1908 IV Londra (1) Marea Britanie (1)
1912 V Stockholm (1) Suedia (1)
1916 VI Berlin (anulate) Germania (anulate)
1920 VII Anvers (1) Belgia (1)
1924 VIII Paris (2) Franța (2) I Chamonix (1) Franța (1)
1928 IX Amsterdam (1) Olanda (1) II St. Moritz (1) Elveția (1)
1932 X Los Angeles (1) Statele Unite (2) III Lake Placid (1) Statele Unite (1)
1936 XI Berlin (1) Germania (1) IV Garmisch-Partenkirchen (1) Germania (1)
1940 XII Helsinki (anulate) Finlanda (anulate) (V) Garmisch-Partenkirchen (anulate) Germania (anulate)
1944 XIII Londra (anulate) Marea Britanie (anulate) (V) Cortina d'Ampezzo (anulate) Italia (anulate)
1948 XIV Londra (2) Marea Britanie (2) V St. Moritz (2) Elveția (2)
1952 XV Helsinki (1) Finlanda (1) VI Oslo (1) Norvegia (1)
1956 XVI Melbourne Australia (1) VII Cortina d'Ampezzo (1) Italia (1)
1960 XVII Roma (1) Italia (1) VIII Squaw Valley (1) Statele Unite (2)
1964 XVIII Tokyo (1) Japonia (1) IX Innsbruck (1) Austria (1)
1968 XIX Mexico City (1) Mexic (1) X Grenoble (1) Franța (2)
1972 XX München (1) Germania (2) XI Sapporo (1) Japonia (1)
1976 XXI Montréal (1) Canada (1) XII Innsbruck (2) Austria (2)
1980 XXII Moscova (1) URSS (1) XIII Lake Placid (2) Statele Unite (3)
1984 XXIII Los Angeles (2) Statele Unite (3) XIV Sarajevo (1) Iugoslavia (1)
1988 XXIV Seul (1) Coreea de Sud (1) XV Calgary (1) Canada (1)
1992 XXV Barcelona (1) Spania (1) XVI Albertville (1) Franța (3)
1994 XVII Lillehammer (1) Norvegia (2)
1996 XXVI Atlanta (1) Statele Unite (4)
1998 XVIII Nagano (1) Japonia (2)
2000 XXVII Sydney (1) Australia (2)
2002 XIX Salt Lake City (1) Statele Unite (4)
2004 XXVIII Atena (2) Grecia (2)
2006 XX Torino (1) Italia (2)
2008 XXIX Beijing (1) China (1)
2010 XXI Vancouver (1) Canada (2)
2012 XXX Londra (3) Marea Britanie (3)
2014 XXII Soci (1) Rusia (1)
2016 XXXI Rio de Janeiro (1) Brazilia (1)
2018 XXIII Pyeongchang (1) Coreea de Sud (1)
2020 XXXII Tokyo (2) Japonia (2)

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jocurile Olimpice