Paleolitic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Craniu de Homo heidelbergensis, strămoș al lui Homo neanderthalensis și probabil al lui Homo sapiens

Prima epocă din istoria omenirii, cunoscută sub denumirea de epoca pietrei cioplite sau paleolitic: palaios = vechi și lithos = piatră (cuvinte grecești), cuprinde cea mai lungă perioadă de timp (aproxi­mativ între 1.000.000 și 10.000/8000 î. Hr.). Geologic, corespunde pleistocenului sau epocii glaciațiunilor din perioada cuaternară, când în structura geo-morfologică a pământului au loc schimbări impor­tante, valabile și pentru lumea vegetală și animală.

Climatul din paleolitic era format din perioade glaciale şi interglaciale

Răcirea climei a determinat cele mai importante glaciații din istoria pământului, cunoscute îndeosebi datorită cercetărilor din munții Alpi sub denumirea:

La rândul lor, aceste patru glaciații au fost separate între ele prin trei faze interglaciare de retragere a ghețarilor, caracterizate printr-o climă mai caldă. Cercetări mai recente au dovedit existența unor glaciații noi: Biber, Donau, precum și a unor stadii de retragere și înaintare a ghețarilor în cadrul glaciațiunilor cunoscute mai de mult. Arheologic, acestor glaciații le corespund în timp mai multe faze de cultură materială, grupate pe baza elementelor specifice vieții materiale în trei perioade: paleoliticul inferior, paleoliticul mijlociu și superior.

Paleoliticul este divizat în cinci faze: Protopaleolitic, Paleoliticul inferior, Paleoliticul de mijloc, Paleoliticul superior și Epipaleolitic.

Protopaleolitic[modificare | modificare sursă]

Protopaleoliticul românesc (circa 1.000.000 - 700.000) este marcat de apariția uneltelor rupestre, așa-numitele "Pebble culture" (Cultura de prund din România). Aceste unelte i-au fost atribuite lui Homo erectus, tipul hominid.

Paleolitic inferior[modificare | modificare sursă]

Paleoliticul românesc inferior (circa 700.000 - 120.000) este caracterizat prin apariția a două unelte rupestre distincte: bi-facialul toporul din piatră (chopping tools; at first, the Abbevillian, later Clactonian type), and the stone chip (at first, Acheulean, later the Levalloisian type). Aceste unelte au fost atribuite lui Pithecantropus erectus speciilor hominid. De o importanta majora este descoperirea unui numar de vetre de foc. Aceasta este prima dovada a abilitatii hominidului de a stapanii focul pe teritoriul ce astazi se numeste Romania.

Paleoliticul de mijloc[modificare | modificare sursă]

Paleoliticul de mijloc în România (circa 120.000 - 35.000) este caracterizat prin persistența culturii Mousterian. De-a lungul acestei perioade, uneltele din piatră au început să se diferențieze în funcție de funcționalitatea acestora, și apare prima unealtă din os. Aceste produse au fost atribuite Neanderthalilor.

Paleolitic superior[modificare | modificare sursă]

În 2002, cel mai în vârstă om modern (Homo sapiens sapiens) rămas în Europa, a fost descoperit în Peștera cu Oase de lânga Anina.[1] Numit Ion din Anina, rămășițele sale (maxilarul inferior) sunt datate cu aproximație ca având cca 42.000 de ani.

Antropogeneza[modificare | modificare sursă]

Reconstrucţie a lui Homo erectus

Faptul că cei mai mulți hominizi au fost descoperiți în Africa de Est, această regiune a fost considerată leagănul omenirii. Ipoteza a fost confirmată de descoperirea în 1924 a copilului Taung, un Australopithecus africanus care a trăit acum 2,2 milioane de ani.

Treptat, ființa umană a început să părăsească spațiul african.

Mult timp s-a crezut că primii oameni au părăsit Africa abia acum 1,4 milioane de ani. În anii 1990 s-a descoperit pe teritoriul actualei Georgia craniul unui humanoid cu o vechime de 1,7 - 1,8 milioane de ani.

Cele mai vechi fosile de Homo erectus au fost descoperite în Asia. Omul de Java, denumit după insula unde a fost descoperit primul exemplar, datează de acum 1,7 milioane de ani, pe când omul din Beijing, găsit în China, are o vechime de 600.000 - 200.000 î.Hr. Homo erectus folosea probabil în acea perioadă focul și dezvoltase posibil o formă de limbaj. Tot el a fost primul om venit în Europa, zonă care pe atunci trecea prin perioade glaciare extreme.

Versiunea europeană a lui Homo erectus a fost denumită Homo heidelbergensis și aceasta datorită unei descoperiri realizate lângă Heidelberg în 1907. Se estimează că a trăit acum 400.000 - 800.000 de ani.

Pleistocenul târziu (127.000 - 10.000 î.Hr.) a fost epoca omului de Neanderthal. Acest nou tip de umanoid, considerat a fi o rudă secundară a lui Homo sapiens sau chiar o subspecie diferită, a apărut în urma unor trepte succesive de evoluție și a dispărut acum circa 30.000 de ani.

Acum circa 40.000 de ani, Homo sapiens modern, sub forma omului de Cro-Magnon, a ajuns din Africa pe teritoriul Europei actuale.

A apărut numeroase teorii privind dispariția oamenilor de Neanderthal. Se pare că aceștia au interacționat cu Homo sapiens și s-au influențat reciproc, fără a fi format familii mixte.

Cu cel puțin 60.000 de ani în urmă, sau chiar mai devreme, omul primitiv a ajuns în Australia trecând prin Noua Guinee. Primii hominizi au ajuns probabil în cele două Americi cu doar circa 11.500 de ani în urmă prin Siberia și Alaska.

Unelte[modificare | modificare sursă]

Silex de tip „Miorcani”

Caracteristica epocii paleolitice este totala dependență a hominizilor de natură. Comunitățile umane se hrăneau cu ceea ce le oferea natura: plante, muguri, alge marine, fructe, rădăcini, semințe, bulbi, ciuperci, melci, insecte, ouă, șopârle, pești și alte animale mici. Deci, economia avea un caracter „prădalnic“. Sursa principală de alimentație o oferea vânătoarea realizată în colectiv.

Conform unor descoperiri recente, strămoșii omului au început să folosească uneltele în urmă cu 3,4 milioane de ani.[2] Acestea erau utilizate pentru a scoate carnea de pe oase și pentru a le sparge, ca să se ajungă la măduvă.

Cu ajutorul uneltelor se diversifică modul în care omul primitiv interacționează cu natura, pemițându-i să consume noi alimente și să exploreze noi teritorii.

Paleoliticul inferior[modificare | modificare sursă]

În pleistocenul inferior apar primele unelte pentru vânătoare și cules: unelte rudimentare din așchii și bolovani de râu cu o muchie tăioasă pentru cioplit, tăiat și răzuit atribuite „culturii de prund” (sud-vestul Europei până în sud-vestul Asiei și Sudul Africii).

Primele unelte din piatră au fost create prin cioplire cu alte pietre sau bețe, astfel încât luau diverse forme. Un prim exemplu îl constituie „toporașul de mână” în forma sâmburelui de migdală, lucrat prin lovituri date pe ambele fețe (Africa de Nord, zona centrală și de răsărit). Așchiile erau de asemenea utilizate pentru a da o formă pietrei prin răzuire sau dăltuire.

Printre artefactele aparținând omului de Cro-Magnon se numără și bastoane din os sau corn, bogat decorate și perforate. Inițial s-a crezut că reprezentau simboluri de cult ale statutului unei persoane și au fost denumite sceptre ale puterii. În prezent, se știe că erau utilizate pentru îndreptarea vârfurilor de lance din piatră sau os. Omul de Cro-Magnon folosea și aruncătoare de lance, bastoane terminate cu un cârlig, de care se fixa arma. Datorită acestora, lăncile erau aruncate la distanță și cu putere mai mare.

Apare folosirea focului, schimbându-se astfel regimul alimentar, ceea ce va determina modificări și în structura anatomică.

Paleoliticul mijlociu[modificare | modificare sursă]

În paleoliticul mijlociu, cerințele vânătorii au determinat îmbunătățiri ale armelor și apariția unor lame fin cizelate. Astfel, a luat naștere tehnologia lamei subțiri, constând în crearea unor lame lungi și înguste de piatră sau de corn, care erau utilizate ca vârfuri de lance sau harpoane.

Neanderthalul folosea arme de silex, răzuitoare (racloare) pentru curățarea pieilor de animale și cojitul lem­nului, vârfuri din silex pentru împuns și tăiat, folosite probabil și ca vârfuri de lance pentru vânătoare, vârfuri bicefale, mai reduse nu­meric: burine și gratoare întrebuințate pentru râcâit și tăiat.

În această perioadă se ajunge la o diviziune naturală a muncii: vânatul - îndeletnicire a bărbaților, iar culesul - practicat de femei. O altă îndeletnicire era aceea a pescuitului.

Paleoliticul superior[modificare | modificare sursă]

În paleoliticul superior, Homo sapiens fosilis produce cuțite, străpungătoare, răzuitoare și dălți lucrate prin tehnica așchierii, având ambele margini ascuțite. Sunt realizate în mare cantitate vârfurile de silex pentru sulițe de aruncat, sau pentru săgețile lansate cu propul-sorul. Apare tehnica prelucrării osului, fildeșului și cornului (pentru sulițe, harpoane, ace de cusut). În paleoliticul superior, vânătoarea se realiza și cu ajutorul arcului (descoperiri în nordul Europei).

Așezări și locuințe[modificare | modificare sursă]

Locuinţă de lemn din paleoliticul timpuriu (de acum 400.000 de ani)

La început, strămoșii oamenilor trăiau în așezările în aer liber, dar căutau să se adăpostească și în peșteri și aceasta după ce a descoperit focul în paleoliticul timpuriu, fiindcă acolo se mai ascundeau și diverse animale sălbatice (urși, pisici sălbatice). Peșterile au fost utilizate inițial doar în anotimpul rece, însă unele peșteri mai mari erau probabil locuite tot anul, după sfârșitul paleoliticului timpuriu.

În paleoliticul mijlociu, Neanderthalienii să-și construiască colibe (adesea pe malurile apelor), cu acoperiș de frunze, prevăzute chiar și cu vetre, spațiu pentru dormit, activități domestice sau evacuare. Se constată o creștere a densității și o oare­care stabilitate într-un anumit loc. În aceeași vreme, în continuare, erau folosite și adăposturi sub stânci. Apare, totodată, tendința de concentrare a grupurilor umane și de revenire periodică în același loc.

În paleloliticul târziu au început să apară corturi realizate din piei întinse peste stâlpi de lemn sau colți de mamut.

Taberele se mutau pe măsură ce locuitorii lor migrau, odată cu schimbarea anotimpurilor. Au existat și așezări permanente, cum este cea descoperită la Willendorf. Perimetrul acesteia era demarcat de lespezi de piatră și piei de animale. Primele locuințe permanente vor apărea abia în neolitic.

Focul și vânătoarea[modificare | modificare sursă]

Trecerea de la existența de culegător la cea de vânător a diversificat regimul alimentar al omului. Mai mult, a stimulat cooperarea cu ceilalți și dezvoltarea calităților sociale, pentru a permite formarea unui grup de vânătoare eficient. Odată cu îmblânzirea focului, ființa umană a învățat să stăpânească o forță a naturii. Acest fapt, precum și schimbările sociale apărute, a avut o importanță majoră.

La început, omul primitiv a folosit focul provenit din incendiile de câmpie sau din fulgere, până când a învățat cum să îl aprindă cu ajutorul silexului (cremenea) și cum să îl stăpânească.

Primii hominizi au fost vegetarieni și culegeau plante și fructe sau dezgropau rădăcini și tubercului cu ajutorul unor unelte de săpat. Includerea cărnii în alimentație (în urmă cu 2,6 milioane de ani), odată cu trecerea la vânătoare, a marcat un progres remarcabil al inteligenței sociale. Omul trecea de la o dietă bazată pe verdețuri la una bogată în proteine. Vânătoarea solicita efort colectiv, îndemânare, strategie și precauție. Cerea comunicare în grup și delimitarea unor teritorii de comun acord cu alte grupuri.

Buna cunoaștere a prăzii și a obiceiurilor acesteia le-a permis primilor vânători să conștientizeze superioritatea lor asupra animalelor. Astfel, animalele mari erau vânate prin izolarea acestora de turmă și gonirea acestora în gropi pregătite în prealabil.

Principala armă a paleoliticului timpuriu și mijlociu a fost lancea ascuțită de lemn, care la început era folosită la împuns și abia mai târziu la aruncat. Arcul și săgeata au apărut abia în neolitic.

Către sfârșitul paleoliticului este îmblânzit câinele, care ulterior avea să fie folosit la vânătoare. Domesticirea animalelor a jucat un rol cheie în evoluția speciei umane. Activitatea omului de a crește animale a grăbit procesele de creare a uneltelor și de dezvoltare a limbajului.

Relații sociale[modificare | modificare sursă]

Pentru paleoliticul inferior, dovezile arheologice care pot aduce elemente în această problemă sunt sărace. Desigur, o societate bazată economic pe cules, pescuit și vânătoare cu ajutorul unor arme și unelte primitive, în strânsă legătură cu o muncă puțin productivă, avea un caracter egalitar, bazat pe solidaritatea grupurilor sociale. În paleoliticul superior, femeia obține în cadrul societății o poziție deosebită (dovadă: descoperirea unor figurine antropomorfe și a unor înmormântări cu ocru roșu, precum și a unor morminte cu podoabe ce au aparținut unor femei).

Începe să se facă distincția dintre bărbatul vânător și femeia culegătoare și îngrijitoare a focului și a copiilor.

Limbajul[modificare | modificare sursă]

Evoluția și progresul omenirii a necesitat și dezvoltarea capacităților mentale și intelectuale. Învățarea și folosirea unui limbaj simbolic marchează un punct de răscruce. Formarea grupurilor sociale a creat nevoia de a comunica gânduri și sentimente.

Se presupune că începând cu Homo ergaster se poate vorbi de o conștiință de sine și o conștientizare a existenței celorlalți, precum și de abilitatea primară de a folosi limbajul.

După unele surse, limbajul a apărut acum 100.000 de ani.[3]

Servind la transmiterea gândurilor, prin intermediul sunetelor și cuvintelor purtătoare de sens (idei), limbajul impunea capacitatea de a conceptualiza ideile comunicate prin cuvinte și simboluri. Din nefericire, în lipsa unor surse scrise, s-au putut obține doar concluzii indirecte cu privire la natura și dimensiunile acestei revoluții psihologice.

Viața spirituală[modificare | modificare sursă]

Ca și apariția limbajului, și cea a ritualurilor funerare denotă un grad înalt de abstractizare mentală.

Încă din paleoliticul timpuriu s-a practicat înhumarea craniilor și mandibulelor, în special de către hominizii ce populau teritoriul de ai al Chinei.

Din paleoliticul mijlociu există dovezi mate­riale privind grija față de cei morți: depuneri rituale, dar concomitent se practicau și unele sacrificii rituale umane. Au fost descoperite schelete poziționate în anumite poziții, de exemplu întinse pe spate sau ghemuite și acoperite cu lespei de piatră. Alături de cel înmor­mântat se depuneau ofrande: unelte din piatră, dinți de ren sau de cerb, coarne de capră de munte. Corpul era presărat cu ocru roșu.

Nu este clar dacă se dorea protejarea celor decedați sau a celor vii de spiritele acestora, dar în orice caz, se remarcă faptul că omul primitiv începe să fie conștient de propria sa efemeritate.

În paleoliticul târziu, morții erau depuși în poziție așezată în gropi săpate special pentru acest scop. Se presăra de obicei ocru pe trupurile morților și mai ales pe cranii, care apoi erau așezate în compartimente delimitate cu pietre. În morminte se pun podoabe valoroase, lucrate cu multă meticulozitate sau unelte nefolosite de piatră. Au fost de asemenea descoperiți dinți perforați, purtați probabil ca pandantive. Mormintele se aflau de obicei în centrul zonei de locuințe sau lângă o vatră.

Craniul a beneficiat de o atenție deosebită, creierul fiind frecvent extras prin perforații practicate la baza calotei. S-au descoperit cranii vindecate parțial, la care osul reîncepuse să crească, ceea ce înseamnă că persoana rămăsese în viață și după efectuarea trepanației.

Arta[modificare | modificare sursă]

Apar: capacitatea de a percepe realitatea în culori, repro­ducerea artistică a activității productive, a omului primitiv. Există reprezentări fantastice despre om și realitatea înconjurătoare (magia, totemismul ș.a.). Arta plastică se manifestă prin decorarea cu motive geometrice a obiectelor de uz casnic (arie geografică largă: Anglia, Rusia, Africa). Sunt specifice numeroasele statuete antropomorfe din argilă, piatră, os sau fildeș cu o semnificație și funcție magică. În paleoliticul superior se remarcă pictura și gravura rupestră (sudul Franței, nordul, estul și sudul peninsulei Iberice, regiunea Saharei, munții Tassili). Sunt redate figuri de animale în mișcare (urs, bizon, cal, cerb, țap de munte) combinate cu motive geometrice. Rar apar figuri umane; mai rar apar păsări, iar plante deloc. Arta paleoliticului superior avea o funcție preponderent magică - La Ferrasse, Niaux, Lascaux (Franța), Altamira (Spania) ș.a.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Trinkaus, E., Milota, Ș., Rodrigo, R., Gherase, M., Moldovan, O. (2003), Rămășițe ale unui craniu uman din modenitatea timputie gasite în Peștera cu Oase, România în Journal of Human Evolution, 45, pp. 245 –253, [1]
  2. ^ Stramosii nostri au inventat uneltele in urma cu 3,4 milioane de ani
  3. ^ O limbă preistorică vorbită în Africa de Sud stă la baza tuturor limbilor din lume

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Alexandru Păunescu, Evoluția istorică pe teritoriul României din paleolitic până la inceputul Neoliticului, SCIVA, 31, 1980, 4, p. 519-545.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Arheologia preistoricǎ a lumii: Paleolitic-Mezolitic, Vasile Chirica, Dumitru Boghian, Institutul de Arheologie din Iași, Editura Helios, 2003

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]