Limba croată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Limba croată
Hrvatski
Vorbită în Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia (Voivodina), Ungaria, Austria (Burgenland)
Regiuni Balcani
Număr de vorbitori 5–6 milioane
Tipologie lingvistică diversă, normal SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial şi codificare
Limba oficială în Croaţia, Bosnia şi Herţegovina
Organ de reglamentare Vijeće za normu hrvatskoga standardnog jezika
ISO 639-1 hr
ISO 639-2 (B) scr, (T) hrv
SIL HRV
Extras
Sva ljudska bića rađaju se slobodna i jednaka u dostojanstvu i pravima. Ona su obdarena razumom i sviješću i trebaju jedna prema drugima postupati u duhu bratstva.
Vizitaţi Wikipedia în Limba croată!
Această pagină poate conţine caractere Unicode.
modifică Consultaţi documentaţia formatului


Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croaţi. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în acelaşi timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaţilor, bosniacilor şi muntenegrenilor, denumită tradiţional prin termenul „limba sârbocroată”, şi o limbă ausbau cu propriul său standard. Croata este limbă oficială în Croaţia, în Bosnia şi Herţegovina, în Serbia (Voivodina) şi în Muntenegru. O vorbesc şi minorităţile naţionale croate din ţările învecinate, precum şi emigranţi croaţi în Europa Occidentală, America de Nord, America de Sud şi Australia.

Cuprins

[modifică] Distribuţie geografică şi statut

Numărul total al croaţilor este estimat la aproximativ şase milioane. Dacă despre cei din Croaţia şi din celelalte foste republici iugoslave se poate afirma că vorbesc limba croată, nu se poate spune câţi din alte ţări limitrofe sau mai îndepărtate o vorbesc, exceptând cazurile unde numărul vorbitorilor a fost înregistrat în statistici. Croaţii sunt răspândiţi în lume după cum urmează:

Ţară Număr de persoane Statutul persoanelor An Sursă
Croaţia 4.265.081 de limbă maternă croată 2001 CROSTAT
2.054 de limbă maternă croato-sârbă
Bosnia şi Herţegovina 14,3% din populaţia totală de 4.590.310 de persoane de naţionalitate croată 2008 The World Factbook a CIA
Chile 380.000 (estimare) de origine croată Diaspora croata
Statele Unite ale Americii 374.241 de origine croată 2000 U. S. Census Bureau
Argentina 250.000, dintre care 8.000 născute în Croaţia (estimare) de origine croată Diaspora croata
Germania 225.309 de cetăţenie croată 2007 Statistisches Bundesamt Deutschland
Austria 131.307 vorbitoare de croată 2001 Statistik Austria
19.412 vorbitoare de croată de Burgenland
Elveţia 100.000 (estimare) de origine croată 1996 Hrvatski Informativni Centar
Canada 71.725 vorbitoare de croată 2001 Statistics Canada
Serbia (în Voivodina şi Kosovo, în satele Janjevo et Letnica) 70.602 de naţionalitate croată 2002 Republički Zavod za Statistiku
Australia 56.540 născute în Croaţia 2006 Australian Bureau of Statistics
Brazilia 50.000, dintre care 15.000 născute în Croaţia (estimare) de origine croată Diaspora croata
Slovenia 35.642 de naţionalitate croată 2002 Statistični urad Republike Slovenije
Italia 20.712 de cetăţenie croată 2004 ISTAT
2.081 aparţinând minorităţii croate din regiunea Molise 2001 Centro Internazionale sul Plurilinguismo
Ungaria 14.779 vorbitoare de croată 2003 Magyar Központi Statisztikai hivatal
Peru 6.800, dintre care 800 născute în Croaţia (estimare) de origine croată Diaspora croata
România (în Banat) 6.355 cu limba maternă declarată croata 2002 Institutul Naţional de Statistică
269 cu limba maternă declarată caraşoveana
Muntenegru 6.811 de naţionalitate croată 2003 Zavod za Statistiku
2.791 cu limba maternă croată
Suedia 6.158 născute în Croaţia 2008 Statistiska Centralbyrån
Uruguay 5.000 (estimare) de origine croată Diaspora croata
Macedonia 2.248 de naţionalitate croată 1994 Dom i svijet

Croata este limbă oficială în Croaţia, în Bosnia şi Herţegovina, precum şi în provincia Voivodina din Serbia[1]. În Muntenegru este oficială în localităţile cu populaţie croată. Croata mai are statut de limbă minoritară în Austria (Burgenland) şi în Italia (Molise).

[modifică] Variante regionale

Croatian dialects in Cro and BiH 1-ro.PNG

Dialectele limbii croate se disting după forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru: što – kaj – ča ‘ce’. Prin urmare sunt trei dialecte:

  • dialectul štokavian (štokavski), vorbit în cea mai mare parte a Croaţiei (57%) şi de către croaţii din Bosnia şi Herţegovina
  • dialectul kajkavian (kajkavski), în nord-vestul Croaţiei (31%), în principal la Zagreb şi în împrejurimi
  • dialectul čakavian (čakavski), în sud-vestul Croaţiei (12%), în principal la Rijeka, în Istria şi în toate insulele

Există şi o stratificare supradialectală după modul în care a evoluat sunetul ĕ din limba slavă veche, notat cu litera ѣ (numită „iat”). Pronunţarea acesteia determină în limba croată:

  • grupul de graiuri (i)jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (čovjek ‘om’) şi în ije, în alte cuvinte (rijeka ‘râu’). Sunt vorbite în unele părţi din Croaţia (7-10%), în principal la Dubrovnik şi în cea mai mare parte a Bosniei şi Herţegovinei.
  • grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e (čovek, reka). Se vorbesc în unele părţi din Croaţia, în principal la Zagreb şi în împrejurimi.
  • grupul de graiuri ikaviene (ikavski), în care „iat” a evoluat în i (čovik, rika). Sunt răspândite în cea mai mare parte a Croaţiei (64 %), în principal la Split, Šibenik, Zadar, Lika, Ogulin, şi în unele părţi din Bosnia şi Herţegovina.

Limba croată standard se bazează pe dialectul štokavian cu pronunţare (i)jekaviană de la Dubrovnik.

[modifică] Istorie

[modifică] Perioada timpurie

Primele texte apar la croaţi în secolul al IX-lea. Ele sunt scrise în limba slavonă, cu alfabetul glagolitic. Curând intră în uz şi alfabetul chirilic. Alfabetul latin se foloseşte abia din secolul al XIV-lea, coexistând o vreme cu primele două. Folosirea glagoliticului durează până la sfârşitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.

Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exmplu stela de la Baška (insula Krk). Este primul text în limba slavonă în care apar şi elemente ale limbii poporului, fiind remarcabil prin dimensiuni şi prin importanţa textului, care conţine prima menţiune păstrată despre poporul croat.

Stela de la Baška

Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, literatura este scrisă în slavona croată. Perioada culminantă a acesteia sunt secolele al XIV-lea şi al XV-lea, reprezentată de lucrări precum Cartea de rugăciuni a cneazului Novak (1368, regiunea Lika din nord-vestul Croaţiei), Evangheliarul din Reims (1395, denumit după oraşul din Franţa unde a ajuns până la urmă), Cartea de rugăciuni a cneazului Hrvoje (1404, Split din Dalmaţia) şi prima carte de rugăciuni tipărită (1483). Croaţii erau singurii catolici din Europa care erau scutiţi de a folosi limba latină ca limbă liturgică şi alfabetul latin.

Cartea de rugăciuni a cneazului Novak

În secolele XII-XV, limba slavă de sud vorbită pe teritoriul fostei Iugoslavii se diferenţiază în multe graiuri, grupate în dialectele care există şi astăzi: čakavian, štokavian şi kajkavian.

  • Primul dialect care se desprinde este cel čakavian, în care sunt scrise primele texte laice ale limbii croate, cu elemente de slavonă, în secolul al XIII-lea: Vedere asupra ţării Istriei (1275) şi Codicele din Vinodol (1288). Primul dicţionar croat, lucrare a lui Faust Vrančić (1595), este în principal al dialectului čakavian.
Vedere asupra ţării Istriei
Codicele din Vinodol
  • Şi dialectul štokavian este atestat mai întâi cu elemente de slavonă. Prima scriere completă în acest dialect este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican, transcrisă din dialectul čakavian în anii 1380-1400, la Dubrovnik. Literatura croată în acest dialect se dezvoltă în regiunea dalmaţiană a Dubrovnikului şi în Slavonia.
Cartea de rugăciuni croată de la Vatican
  • Ultimul intră în literatura croată dialectul kajkavian, în 1578, cu lucrarea Postil, a lui Antun Vramec. Acest dialect se afirmă din cauză că regiunile în care se vorbeşte nu au căzut sub stăpânirea otomană. Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XIX-lea este folosit de mulţi scriitori, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Blaž Đurđević, Andrija Jambrešić şi Tituš Brezovački.

[modifică] Limba croată modernă şi standardizarea ei

Limba croată modernă, adică doar puţin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Prima ei atestare de seamă este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican.

Primele elemente de standardizare apar în secolul al XVII-lea, numit şi epoca Slavismului baroc, fiind ilustrate de literatura epocii. La formarea limbii croate moderne contribuie:

  • activitatea lingvistului Bartul Kašić. Acest cleric iezuit redactează prima gramatică a limbii croate (Institutionum linguae illyricae libri duo, Roma, 1604), bazându-se în principal pe dialectul štokavian, deşi cu multe elemente čakaviene. Acelaşi Kašić traduce Biblia (1622-1636) în varianta (i)jekaviană a dialectului štokavian. O lucrare a lui Kašić care a influenţat şi mai mult dezvoltarea croatei literare este Ritul roman (1640, de peste 400 de pagini), prima traducere a unei cărţi liturgice catolice într-o limbă vie.
  • lucrările altui iezuit, italianul Giacomo Micaglia (numit în croată Jakov Mikalja). Acesta publică dicţionarul croat-italian-latin Thesaurus lingvae illyricae (Loreto, 1649; Ancona, 1651), bazat în esenţă tot pe dialectul štokavian cu pronunţare (i)jekaviană.
  • lucrările clericului franciscan Matija Divković, din Bosnia: povestiri inspirate din Biblie, predici şi scrieri polemice, în spiritul Contrareformei.
  • poezia rafinată a lui Ivan Gundulić din Dubrovnik.

[modifică] Mişcarea ilirică

Standardizarea limbii croate este strâns legată de trezirea conştiinţei naţionale a croaţilor, care se înscria în tendinţa generală din Europa primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. În 1812, Šime Starčević a publicat la Triest Noua gramatică ilirică. Era precursorul Reînnoirii naţionale croate, promovată de Mişcarea ilirică, reprezentată mai ales de tineretul intelectual de origine burgheză.

Conducătorul mişcării a fost Ljudevit Gaj, lingvist, politician, ziarist şi scriitor. În lucrarea sa Kratka osnova horvatsko-slavenskog pravopisanja (Compendiu de ortografie croato-slavă) (Buda, 1830), a propus alfabetul folosit de limba croată şi astăzi, bazat pe alfabetul latin, cu diacritice preluate din alfabetele limbilor cehă şi poloneză, precum şi o ortografie bazată pe principiul fonemic, ce se vor aplica pe tot teritoriul locuit de croaţi, în locul grafiilor italiană, germană şi maghiară folosite în diferitele regiuni.

În această perioadă s-a impus standardul unitar al limbii croate pe baza dialectului štokavian cu pronunţare (i)jekaviană, punându-se capăt literaturii în celelalte dialecte.

Ideologia Mişcării ilirice nu se mărginea la Croaţia. Idealul ei era unirea tuturor slavilor de sud, de la sloveni la bulgari, care trăiau toţi sub stăpâniri străine, într-o utopică naţiune ilirică. Aspiraţiile ei se potriveau cu cele ale unor intelectuali sârbi, ceea ce a dus, pe plan lingvistic, la ideea limbii sârbocroate. Există o convergenţă între reforma lui Vuk Stefanović Karadžić pentru limba sârbă, care a fundamentat standardul acesteia tot pe dialectul štokavian, şi cea a lui Ljudevit Gaj. Aceasta se reflectă, de exemplu, în aşa-numitul „Acord de la Viena”, din 1850, semnat de şapte cărturari croaţi şi sârbi (printre care şi Vuk Karadžić), la iniţiativa lingvistului sloven Franc Miklošič, care stabilea unele norme comune pentru limbile croată şi sârbă.

Începând cu această epocă, domeniul lingvistic şi cel politic interferează până în ziua de azi, relaţia dintre limba croată şi limba sârbă pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice şi cea a două limbi aparte, în funcţie de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se intensifică mişcările pentru independenţă. Mulţi croaţi văd posibilă realizarea acesteia numai împreună cu ceilalţi slavi de sud, în primul rând cu sârbii. Episcopul croat din Đakovo, Josip J. Strossmayer, elaborează în 1866 primul program de unificare a slavilor de sud din Imperiul Habsburgic, folosind termenul „iugoslav”, şi înfiinţează la Zagreb Academia Iugoslavă de Ştiinţe şi Arte. În domeniul limbii se conturează două şcoli:

  • Şcoala numită „de la Zagreb” caută să dezvolte limba croată orientându-se după alte limbi slave (slovenă, rusă, cehă) şi incluzând în standard elemente din dialectele čakavian şi kajkavian.
  • Şcoala numită a „vukoviştilor croaţi” sau a „tinerilor gramaticieni” urmează ideile lui Vuk Karadžić. Influenţa lor este mare la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, reuşind să impună definitiv standardul pe baza dialectului štokavian şi ortografia pe principiul fonemic.

[modifică] Secolul al XX-lea

Apropierea limbii croate de limba sârbă se continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create sub egida Serbiei, ţară învingătoare în război. Autorităţile de la Belgrad caută să impună ideea limbii sârbocroate, ba chiar să facă din limba sârbă cu pronunţare ekaviană limba întregului stat, ceea ce nu este pe placul croaţilor doritori de independenţă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se înfiinţează aşa-numitul Stat Independent Croaţia, satelit al Germaniei naziste, în care se declanşează o prigoană cumplită împotriva minorităţii sârbe. Pe plan lingvistic se caută îndepărtarea cât mai accentuată a limbii croate de limba sârbă, prin aşa-zisa „purificare” de elementele sârbeşti.

În Iugoslavia comunistă de după război, promovarea limbii sârbocroate şi încercările de a estompa diferenţele dintre sârbă şi croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată şi de comuniştii croaţi, după cum reiese şi din „Acordul de la Novi Sad” (1954). Semnat de 25 de lingvişti şi scriitori, 18 sârbi şi şapte croaţi, în acesta se stipulează că limba comună a sârbilor, croaţilor, muntenegrenilor şi bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi şi croatosârbă, cu două variante literare, sârbă şi croată. Se decide totodată şi redactarea unui dicţionar unic.

În urma relativei liberalizări a regimului în anii ’60, se manifestă nemulţumirea intelectualilor croaţi cauzată de dominaţia variantei sârbe a limbii în instituţiile de stat. În 1967, şapte lingvişti şi scriitori croaţi redactează „Declaraţia despre situaţia şi denumirea limbii literare croate”, în care se cere egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba şi macedoneana, şi încetarea dominaţiei limbii sârbe pe plan statal şi în instituţiile federale. În anii ’70 (epocă numită „Primăvara croată”), limba literară croată este declarată entitate aparte.

Odată cu independenţa Croaţiei, proclamată în 1991, se accentuează tendinţa de separare a limbii croate de cea sârbă, prin „purificarea” ei de „sârbisme” şi „internaţionalisme”, evitarea împrumuturilor, reintroducerea unor cuvinte croate ieşite din uz şi crearea de cuvinte noi cu bază slavă[2].

[modifică] Fonetică

[modifică] Corespondenţa scriere–pronunţare

Litere Transcriere fonetică Pronunţare aproximativ ca în
A, a
[a], [aː]
 ac, A!
B, b
[b]
 bun
C, c
[t͡s]
 ţară
Č, č
[t͡ʃ]
 cer, mai dur
Ć, ć
[t͡ɕ]
 între cer şi teacă în graiul maramureşean, muiat
D, d
[d]
 dor
Đ, đ
[d͡ʑ]
 între ger şi deal în graiul maramureşean, muiat
DŽ, dž
[d͡ʒ]
 ger, mai dur
E, e
[e], [eː]
 elev, Eh!
F, f
[f]
 film
G, g
[g]
 gură
H, h
[x]
 horă
I, i
[i], [iː]
 inel, Tii!
J, j
[j]
 iar
K, k
[k]
 kilogram
L, l
[l]
 loc, mai dur
Lj, lj
[ʎ]
 leac în graiul maramureşean, muiat
M, m
[m]
 mal
N, n
n
 nor
Nj, nj
[ɲ]
 neam, în graiul maramureşean, muiat
O, o
[o], [oː]
 om, O!
P, p
[p]
 pas
R, r
[r]
 rar
Š, š
[ʃ]
 şapcă
S, s
[s]
 sac
T, t
[t]
 turn
U, u
[u], [uː]
 ulei, Huu!
V, v
[ʋ]
 voce
Z, z
[z]
 zare
Ž, ž
[ʒ]
 jar

Observaţii:

  1. R între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, poate constitui nucleul unei silabe, ca o vocală, de exemplu în prst ‘deget’ şi rvanje ‘luptă’.
  2. Deşi scrierea limbii croate este fonemică în principiu, totuşi există unele excepţii:
  • Asimilările dintre consoane (vezi mai jos) nu sunt redate în scris la sfârşit de cuvânt: Šef bi ['ʃeːv] bi voleo da radimo. ‘Şefului i-ar plăcea să lucrăm.’, Ostao je bez [bes] kaputa. ‘A rămas fără palton.’
  • Înaintea unei consoane palatale sau alveolo-palatale, š şi ž se înmoaie: ruž Đine [ˈruːʒʲ ˈd͡ʒine] ‘rujul Đinei’. Nici aceasta nu apare în scris.
  • La timpul viitor, sufixul t al infinitivului se scrie, dar nu se pronunţă: Pjevat ćeš. ‘Vei cânta.’
  • Numele proprii din limbile străine care folosesc alfabetul latin se scriu ca în limba de origine. Prin urmare, se pot adăuga la literele din tabelul de mai sus q, w, x şi y.


[modifică] Schimbări fonetice aparente şi în scris

[modifică] Alternanţa a ~ ∅ (nepostojano a ‘a labil’)

La unele forme ale unor substantive şi adjective se intercalează un a între două consoane, dar la alte forme acest a dispare. De exemplu, radicalul cuvântului care înseamnă ‘motan’ este mačk-, nominativul său singular fiind mačak, dar în cursul declinării a cade: sa mačkom ‘cu motanul’. În cazul radicalelor feminine terminate cu două consoane, acest a apare la genitiv plural între cele două consoane: radical sestr-, nominativ singular sestra ’soră’, genitiv plural sestara.

[modifică] Alternanţa l ~ o

Substantivele şi adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao ‘treabă’, veseo ‘vesel’) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziţie finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziţie finală, ci este urmat de o desinenţă (posla ‘al/a/ai/ale trebii’, vesela ‘véselă’).

[modifică] Asimilarea consoanelor

Când două consoane, una surdă şi una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinenţe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorităţii (asimilare regresivă). Astfel,

consoanele sonore b, g, d, đ, z, ž, dž devin
consoanele surde p, k, t, ć, s, š, č şi invers.

De exemplu, de la rob ‘rob’ se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo ‘robie’, în care b se schimbă în p sub influenţa primei consoane din sufix, s, care este surdă.

[modifică] Palatalizări

Unele consoane aflate la sfârşitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârşitul rădăcinii unui verb îşi schimbă natura sub influenţa unei vocale cu care începe o desinenţă sau un sufix. Cazuri mai frecvente:

  • K, g şi h înaintea lui e devin post-alveolare:
    • k > č – radnik ‘muncitor’ > radniče! (cazul vocativ) ’muncitorule!’
    • g > ž – vrag ‘drac’ > vraže!
    • h > š – duh ‘suflet’ > duše!
  • Aceleaşi consoane devin alveolare înaintea lui i (nominativ masculin plural):
    • k > c – vojnik ‘soldat’ > vojnici ‘soldaţi’
    • g > z – prijedlog ‘propunere’ > prijedlozi
    • h > s – orah ‘nucă’ > orasi
  • Palatalizarea înaintea lui j se numeşte şi iodizare sau înmuiere. Aceasta face ca:
    • d şi t să devină alveolo-palatale: d > đ, t > ć
    • l şi n palatale: l > lj, n > nj
    • z şi š post-alveolare: z > ž, s > š

Câteva exemple de înmuiere: tvrd ‘dur’ > tvrđi ‘mai dur’, lju't ’furios’ > ljući ’mai furios’, brz ‘rapid’ > brži ‘mai rapid’.

[modifică] Accentuarea

Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba croată un dublu caracter. Este de intensitate, adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forţă decât celelalte (ca în română), dar şi tonic (numit şi muzical), nucleul de silabă accentuată fiind pronunţat cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.

Accentul poate fi de patru feluri, combinaţii între caracterul descendent sau ascendent şi durata nucleului de consoană (lung sau scurt). În mod obişnuit, accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale şi dicţionare. Semnele convenţionale pentru accente apar în exemplele de mai jos.

  • lung descendent: pîvo ‘bere’
  • lung ascendent: písati ‘a scrie’
  • scurt descendent: vjȅtar ‘vânt’
  • scurt ascendent: òtac ‘tată’

În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul descendent nu poate fi decât pe prima silabă. Cuvintele monosilabice pot avea numai accent descendent.

În cuvintele polisilabice, accentul poate să cadă pe oricare silabă, în afară de ultima, regulă ce se aplică şi cuvintelor străine. Astfel, cuvintele franceze, care în această limbă se accentuează pe ultima silabă, în limba croată au accentul pe penultima silabă: Marseille ['marsej].

Şi vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obişnuit) cu ¯ (žèna ‘femeie’ / žénā ‘al/a/ai/ale femeilor’). O silabă lungă neaccentuată se poate găsi numai după o silabă accentuată.

După cum se vede din exemplul precedent, caracterul accentului şi durata vocalelor au valoare funcţională, bunăoară să diferenţieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcţională (vezi Declinarea adjectivelor).

[modifică] Gramatică

[modifică] Tip morfologic

Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, croata este o limbă flexionară, ca limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor şi pronumelor, precum şi persoanele verbelor se disting mai bine prin desinenţe.

[modifică] Substantivul

[modifică] Genul substantivelor

Substantivele pot fi de genul:

  • masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminaţia consonantică la cazul nominativ singular: grad ‘oraş’. Aceleiaşi clase de declinare le aparţin şi substantivele terminate în -ao şi -eo (vezi Alternanţa l ~ o). Sunt şi substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (vojvoda ‘duce’), care se declină ca femininele.
  • feminin, în general în cazul substantivelor terminate la nominativ singular în -a: ruka ‘mână’. Sunt şi substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost ‘bucurie’, stvar ‘lucru’. Acestea aparţin unei clase de declinare aparte.
  • neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo ‘cerc’, polje ‘câmp’, care se declină ca masculinele cu consoană.

[modifică] Declinarea substantivelor

Aceasta se caracterizează prin şapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinenţa de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive.

Caz Masculin Neutru Feminin
animat inanimat singular plural singular plural
singular plural singular plural
Nominativ jelen ‘cerb’ jeleni izvor ‘izvor’ izvori selo ‘sat’ sela žena ‘femeie’ žene
Genitiv jelena jelēnā izvora izvōrā sela selā ženē žénā
Dativ jelenu jelenima izvoru izvorima selu selima ženi ženama
Acuzativ jelena jelene izvor izvore selo sela ženu žene
Vocativ jelene! jeleni! izvore! izvori! selo! sela! ženo! žene!
Instrumental jelenom jelenima izvorom izvorima selom selima ženom ženama
Locativ o jelenu o jelenima o izvoru o izvorima o selu o selima o ženi o ženama

Observaţii:

  1. Acuzativul singular al substantivelor masculine nume de animate este identic cu genitivul lor, în timp ce acuzativul singular al masculinelor nume de inanimate este la fel cu nominativul.
  2. Desinenţa la genitiv plural este -a lung. Lungimea vocalei este cea care deosebeşte în primul rând genitivul plural de cel singular la substantivele masculine şi neutre, precum şi genitivul plural de nominativul singular la cele feminine.
  3. Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct, ci şi al complementului circumstanţial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. ‘El merge în oraş.’
  4. Cazul instrumental este în principal cel al complementului circumstanţial instrumental (nožem ‘cu cuţitul’), şi al complementului circumstanţial sociativ (sa suprugom ‘cu soţia’).
  5. Cazul locativ (totdeauna cu prepoziţie) este cel al complementului circumstanţial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. ‘El locuieşte în oraş.’) Locativul mai este şi cazul complementului indirect despre care se vorbeşte (o jelenu ‘despre cerb’).

[modifică] Adjectivul

[modifică] Categorii de adjective

  • calificative: dobar ‘bun’, jutarnji ‘de dimineaţă’
  • de materie: drveni ‘de lemn’
  • de apartenenţă: čovjekov ‘al omului’, babin ‘al bunicii’. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, şi -in la cele feminine.

[modifică] Forma scurtă şi forma lungă

Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminaţia consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminaţia -i la acelaşi caz:

  • bratov ‘al fratelui’ – adjectiv cu formă scurtă
  • hrvatski ‘croat’ – adjectiv cu formă lungă

Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obţinută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat > bogati ‘bogat’. În cazul lor, forma scurtă este numită şi nedefinită, iar cea lungă este numită şi definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bili su dva čovjeka; jedan je bio siromašan, a drugi – bogat; siromašni je šutao, dok je bogati mnogo pričao. ‘Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt – bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.’

Adjectivele cu o singură formă sunt folosite şi ca nedeterminate, şi ca determinate. Adjectivele de apartenenţă au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji şi -ji, precum şi adjectivele la gradul comparativ şi la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă.

[modifică] Gradele de comparaţie

Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:

  • -ji, -ja, -je, care provoacă înmuierea consoanei finale a adjectivului:
    • pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad ‘tânăr’ > mlađi ‘mai tânăr’
    • pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak, -ek, -ok: kratak ‘scurt’ > kraći
  • -iji, -ija, - ije:
    • pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star ‘bătrân’ > stariji
    • pentru adjectivele polisilabice: hrabar ‘curajos’ > hrabriji, jednostavan ’simplu’ > jednostavniji

Comparaţia se construieşte astfel: Marko je stariji od Ivana. ‘Marko este mai bătrân decât Ivan.’

Superlativul relativ de superioritate se obţine din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji ‘mai curajos’ > najhrabriji ‘cel mai curajos’.

[modifică] Declinarea adjectivelor

[modifică] Forma lungă
Caz Masculin Neutru Feminin
singular plural singular plural singular plural
N.
 zèlenī ‘cel verde’ zèlenī zèlenō zèlenā zèlenā zèlenē
G.
 zèlenōg(a) zèlenīh zèlenōg(a) zèlenīh zèlenē zèlenīh
D.
 zèlenōm(e) zèlenīm(a) zèlenōm(e) zèlenīm(a) zèlenōj zèlenīma
A.
 zèlenōg(a) (animat), zèlenī (inanimat) zèlenē zèlenō zèlenā zèlenū zèlenē
V.
 zèlenī zèlenī zèlenō zèlenā zèlenā zèlenē
I.
 zèlenīm zèlenīm(a) zèlenīm zèlenīm(a) zèlenōm zèlenīm(a)
L.
 o zèlenōm(e) o zèlenīm(a) o zèlenōm(e) o zèlenīm(a) o zèlenōj o zèlenīm(a)
[modifică] Forma scurtă
Caz Masculin Neutru Feminin
singular plural singular plural singular plural
N.
 zèlen ‘verde’ zelènī zelèno zelèna zelèna zelène
G.
 zelèna zelènīh zelèna zelènīh zelènē zelènīh
D.
 zelènu zelènīm(a) zelènu zelènīm(a) zelènōj zelènīma
A.
 zelèna (animat), zèlen (inanimat) zelène zelèno zelènā zelènu zelène
V.
 zèlenī zelènī zelèno zelènā zèlenā zèlenē
I.
 zelènīm zelènīm(a) zelènīm zelènīm(a) zelènōm zelènīm(a)
L.
 o zelènu o zelènīm(a) o zelènu o zelènīm(a) o zelènōj o zelènīm(a)

De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.

[modifică] Pronumele

[modifică] Pronumele personale

Caz Singular Plural Pronumele
reflexiv
N.
 ja ‘eu’ ti ‘tu’ on ‘el’, ono – neutru ona ‘ea’ mi ‘noi’ vi ‘voi’ oni ‘ei’, ona – neutru, one ‘ele’
–
G.
 mene, me tebe, te njega, ga nje, je nâs, nas vâs, vas njih, ih sebe
D.
 meni, mi tebi, ti njemu, mu njoj, joj nama, nam vama, vam njima, im sebi
A.
 mene, me tebe, te njega, ga nju, je nâs, nas vâs, vas njih, ih sebe, se
V.
–
 ti!
–
–
–
 vi!
–
–
I.
 mnom tobom njim njom nama vama njima sobom
L.
 o meni o tebi o njemu o njoj o nama o vama o njima o sebi

Observaţii:

  1. La genitiv, la dativ şi la acuzativ, pronumele personale au forme scurte şi forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunţă împreună cu verbul al cărui complement sunt, ca o silabă a acestuia) şi sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziţii şi conjuncţii, precum şi atunci când se insistă asupra persoană persoanei.
  2. Pronumele de politeţe este Vi (scris cu iniţială majusculă).
  3. Cazul genitiv se foloseşte numai cu prepoziţii care cer acest caz: On je došao posle mene. ‘El a venit după mine.’
  4. Pronumele sebe este reflexiv. Are o singură persoană şi se referă totdeauna la subiectul propoziţiei, de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? ‘Ea vorbeşte pentru sine şi eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbeşti pentru tine?’ Are formă scurtă numai la acuzativ. Aceasta se foloseşte la diateza reflexivă a verbelor: On ide se šetati. Ja idem se šetati s njim. Hoćes li se šetati sa nama? ‘El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?’

[modifică] Pronumele interogative

Nominativ tko ‘cine’ što ‘ce’
Genitiv koga čega
Dativ kome čemu
Acuzativ koga što
Instrumental kim čime
Locativ o kome o čemu

[modifică] Pronumele-adjective interogativ-relative

  • čiji, -a, -e, -i, -e, -a: Čije su ove naočale? ‘Ai cui sunt ochelarii ăştia?’, Bio je tamo stol, čije su noge bile zabijene u zemlju. ‘Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.’
  • koji, -a, -e, -i, -e, -a: Koju košulju hoćeš? ‘Care cămaşă o vrei?’, Koju hoćeš? ‘Pe care o vrei?’, Imam muža koji me voli. ‘Am un soţ care mă iubeşte.’
  • kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? ‘Ce (fel de) cămaşă vrei?’, Kakvu hoćeš? ‘De care vrei?’

Declinarea acestora:

Caz Masculin Feminin Neutru Masculin Feminin Neutru Masculin Feminin Neutru
N.
 čiji čija čije koji koja koje kakav kakva kakvo
G.
 čijeg(a) čije čijeg(a) kojeg(a) / kog(a) koje kojeg(a) / kog(a) kakva / kakvog(a) kakva kakva, kakvog(a)
D.
 čijem(u) čijoj čijem(u) kojem(u) / kom(e) kojoj kojem(u) / kom(e) kakvu / kakvom(e) kakve kakvu / kakvom(e)
A.
 čiji (inanimat), čijeg(a) (animat) čiju čije koji (inanimat), koga / kojeg(a) (animat) koju koje kakav kakvu kakvo
I.
 čijim čijom čijim kojim kojom kojim kakvim kakvom kakvim
L.
 čijem(u) čijoj čijem(u) kojem(u) / kom(e) kojoj kojem(u) / kom(e) kakvu / kakvom(e) kakvoj kakvu / kakvom(e)

[modifică] Pronumele-adjective posesive

  • moj ‘(al) meu’, moja ‘(a) mea’, moje (neutru singular), moji ‘(ai) mei’, moje ‘(ale) mele’, moja (neutru plural)
  • tvoj ‘(al) tău’, tvoja ‘(a) ta’, tvoje (neutru singular), tvoji ‘(ai) tăi’, tvoje ‘(ale) tale’, tvoja (neutru plural)
  • njegov ‘(al) lui’, njegova ‘(a) lui’, njegovo (neutru singular), njegovi ‘(ai) lui’, njegove ‘(ale) lui’, njegova (neutru plural)
  • nje(zi)n ‘al ei’, nje(zi)na ‘(a) ei’, nje(zi)no (neutru singular), nje(zi)ni ‘(ai) ei’, nje(zi)ne ‘(ale) ei’, nje(zi)na (neutru plural)
  • naš ‘(al) nostru’, naša ‘(a) noastră’, naše (neutru singular), naši ‘(ai) noştri’, naše ‘(ale) noastre’, naša (neutru plural)
  • vaš ‘(al) vostru’, vaša ‘(a) voastră’, vaše (neutru singular), vaši ‘(ai) voştri’, vaše ‘(ale) voastre’, vaša (neutru plural)
  • njihov ‘(al) lor’, njihova ‘(a) lor’, njihovo (neutru singular), njihovi ‘(ai) lor’, njihove ‘(ale) lor’, njihova (neutru plural)
  • svoj, -a, -e, -i, -e, -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj kruh, a ti jedeš svoj. ‘Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu îţi mănânci pâinea ta.’ Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determnină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziţiei. Poznajem tvoju sestru. ’O cunosc pe sora ta.’

[modifică] Pronumele-adjective demonstrative

Acestea exprimă trei grade de depărtare:

  • Ovaj ‘acest(a)’, ova ‘această (aceasta)’, ovo (neutru singular), ovi ‘aceşti(a)’, ove ‘aceste(a)’, ova (neutru plural) – se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
  • Onaj ‘acel(a)’, ona ‘acea (aceea)’, ono (neutru singular), oni ‘acei(a)’, one ‘acele(a)’, ona (neutru plural) – se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terţă persoană (nu interlocutorul).
  • Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.

[modifică] Numeralul

[modifică] Particularităţi în construcţia numeral cardinal + substantiv sau adjectiv

  • Cantitatea 0 (nula, ništa) se exprimă cu genitivul plural al substantivului sau adjectivului: nula / ništa listova (în traducere literală, ‘zero ziare’).
  • Jedan ‘un’, jedna ‘o’, jedno (neutru) şi numerele care se termină cu această cifră se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad ‘un oraş’, dvadeset i jedan list ‘21 de ziare’.
  • Dva ‘doi’, dvije ‘două’, tri ‘trei’ şi četiri ‘patru’, precum şi numerele care se termină cu aceste cifre sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcţia sintagmei în propoziţie: dva grada ‘două oraşe’, trideset i dva lista ‘32 de ziare’.
  • Cu pet ‘cinci’ şi cifrele următoare, precum şi cu numerele care se termină cu aceste cifre, substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova ‘cinci oraşe’, sedam listova ‘şapte ziare’, trideset i osam listova ‘38 de ziare’.

[modifică] Numele cifrelor

Fiecare cifră are un nume-substantiv feminin: jedinica, dvica, trica, četvrtica, petica etc.: Dobio sam dvicu iz matematike. ‘Am luat doi la matematică.’, Idem osmicom. ‘Merg cu optul (cu tramvaiul 8).’

[modifică] Numeralele colective

Acestea sunt dvoje ‘doi’, troje ‘trei’, četvoro ‘patru’, petoro ‘cinci’. Următoarele se formează asemănător cu petoro, cu sufixul -oro. Se folosesc:

  • cu substantivele colective: troje prasadi ‘trei purcei’
  • pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje ‘noi doi’ (un bărbat şi o femeie), osmoro učenika ‘opt elevi’ (băieţi şi fete).
  • cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice ‘două mănuşi’ (care formează o pereche), în opoziţie cu dvije rukavice ‘două mănuşi’ (desperecheate).

Cu aceste numerale, substantivul este la genitiv singular.

[modifică] Substantivele numerale

Acestea se formează cu sufixul -ica şi se folosesc numai cu nume de fiinţe de sex masculin: nas dvojica ‘noi doi’ (bărbaţi), spre deosebire de nas dvoje ‘noi doi’ (un bărbat şi o femeie).

[modifică] Numeralele ordinale

Acestea au desinenţele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi ‘primul’, prva ‘prima’, prvo – neutru, drugi ‘al doilea’, treći ‘al treilea’, četvrti ‘al patrulea’, peti ‘al cincilea’ etc.

[modifică] Verbul

[modifică] Aspectele verbelor

Ca şi în celelalte limbi slave, verbele limbii croate se caracterizează şi prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acţiunii unui verb.

  • Un verb imperfectiv (numit şi durativ) exprimă faptul că acţiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfăşurare sau efectuată în mod repetat: Radim svoj posao. ‘Îmi fac (efectuez) treaba.’ (Sunt în curs de a o face, nu se ştie de când şi până când.); Pio sam kavu i gledao prema moru. ‘Beam cafea şi priveam către mare.’; Hoću gledati televiziju. ‘Vreau să mă uit la televizor.’ (azi, mâine, în general).
  • Un verb perfectiv (numit şi momentan) exprimă faptul că acţiunea a avut loc, are loc sau se doreşte să aibă loc o singură dată, într-un singur moment, sau că începe şi se termină la momente date: Ići ćeš se šetati samo ako završiš svoj posao. ‘Vei merge să te plimbi numai dacă îţi termini (de efectuat) treaba.’; Popio sam kavu. Možemo ići. ‘Mi-am băut cafeaua. Putem pleca.’; Hoću pogledati ovaj film. ‘Vreau să mă uit la filmul ăsta.’ (de la început până la sfârşit).

Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziţii independente sau principale. Prezentul verbelor perfective se foloseşte numai în propoziţii subordonate.

Majoritatea verbelor formează perechi perfectiv–imperfectiv cu acelaşi sens lexical, de exemplu pisati–napisati ’a scrie’. Există câteva procedee formale pentru a diferenţia cele două aspecte:

  • Unul din aceste procedee est adăugarea la verbul imperfectiv a unui prefix provenit dintr-o prepoziţie. Astfel de prefixe sunt za-, po- şi na- din exemplele precedente, care schimbă numai aspectul verbului. Alte prefixe îi schimbă mai mult sau mai puţin şi sensul: pisati ’a scrie’ > prepisati ’a copia’. Din verbul astfel derivat se formează corespondentul său imperfectiv cu acelaşi sens, cu ajutorul unui sufix: prepisivati. Sufixul este plasat înaintea terminaţiei -ti specifică infinitivului.
  • Sunt şi verbe perfective cu un anumit sufix şi imperfective cu altul. De exemplu sufixul -i- este specific perfectivului, iar -a- – imperfectivului: spremiti–spremati ‘a pregăti’.

Şi în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.

[modifică] Conjugare

Verbele croate sunt repartizate în opt clase de conjugare, după sunetul final al rădăcinii verbului şi desinenţa persoanei a III-a singular a prezentului.

Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile şi timpurile cele mai folosite:

Mod Timp Forma afirmativă Forma negativă Traducere
Infinitiv tresti a scutura
Prezent tresem ne tresem scutur, nu scutur
treseš
trese
tresemo
tresete
tresu
Perfect compus tresao, tresla, treslo sam nisam tresao, -la, -lo am scuturat, n-am scuturat
tresao, -la, -lo si
tresao, -la, -lo je
tresli, -le, -la smo
tresli, -le, -la ste
tresli, -le, -la su
Viitor trest ću neću / ne ću tresti voi scutura, nu voi scutura
trest ćeš
trest će
trest ćemo
trest ćete
trest će
Condiţional tresao, -la, -lo bih ne bih tresao, -la, -lo aş scutura / aş fi scuturat, n-aş scutura / n-aş fi scuturat
tresao, -la, -lo bi
tresao, -la, -lo bi
tresli, -le, -la bismo
tresli, -le, -la biste
tresli, -le, -la bi
Imperativ tresi! ne tresi! /
nemoj da treseš! /
nemoj tresti!		 scutură!, nu scutura!
(neka) trese! (neka) ne trese!
tresimo! ne tresimo! /
nemojmo da tresemo! /
nemojmo tresti!
tresite! ne tresite! /
nemojte da tresete! /
nemojte tresti!
(neka) tresu! (neka) ne tresu!
Gerunziu prezent tresući ne tresući scuturând, nescuturând
trecut tresavši sau tresav
Participiu activ tresao, -la, -lo, -li, -le, -la
Participiu pasiv tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena netresen, -a, -o, -i, -e, -a scuturat, -tă, -ţi, -te; nescuturat, -tă, -ţi, -te

Observaţii:

  1. Verbele neregulate sunt numeroase, ca şi schimbările fonetice provocate de sufixe şi desinenţe.
  2. În gramaticile croate nu se pomeneşte de modul indicativ.
  3. Verbului românesc ‘a fi’ îi corespund în croată două verbe: jesam şi biti.
  4. Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are şi forme scurte, cele care apar mai sus.
  5. La formele compuse (perfect compus şi condiţional), participiul activ se acordă în gen şi număr cu subiectul.
  6. La forma negativă a verbelor auxiliare, negaţia ne se îmbină cu verbul. Cu verbul jesam, negaţia devine ni-.
  7. Viitorul se formează în general de la infinitivul fără -i-ul final al verbului, urmat de forma scurtă a verbului htjeti ‘a vrea’ la prezent (Pjevat ćeš. ’Vei cânta.’), dar în prezenţa pronumelui personal subiect şi la forma negativă, auxiliarul se detaşează de verb, care ia în acest caz forma completă a infinitivului: Ti ćeš pjevati. ‘Tu vei cânta.’, Nećeš pjevati. ‘Nu vei cânta.’
  8. Conjunctivului românesc îi corespunde prezentul precedat de conjuncţia da în propoziţiile subordonate completive directe al căror subiect este diferit de cel al propoziţiei regente: Hoću da pjevaš. ‘Vreau să cânţi.’ Dacă există un singur subiect cu două verbe, cel subordonat este la infinitiv (Hoću pjevati. ‘Vreau să cânt.’), ca în majoritatea limbilor slave, dar spre deosebire de limba sârbă, care preferă în acest caz construcţia cu da + prezent.
  9. Condiţionalul a avut cândva un timp trecut, dar în limba actuală nu mai are decât o singură formă. Trecutul se distinge de prezent prin context.
  10. Imperativul negativ se poate forma în două feluri:
– negaţia ne + forma afirmativă a imperativului;
– verbul auxiliar nemoj + infinitivul.

Forme mai puţin folosite:

  • Viitorul anterior se formează din prezentul verbului biti ‘a fi’ + participiul activ: budem tresao ‘voi fi scuturat’.
  • Forma numită aorist exprimă o acţiune trecută care a avut loc imediat înaintea momentului vorbirii: tresoh ‘(eu) scuturai’.
  • Imperfectul (tresijah ‘scuturam’) este folosit numai în limba literară. În locul imperfectului se foloseşte perfectul compus al verbelor imperfective.
  • Mai mult ca perfectul se formează în două feluri: din imperfectul verbului biti ‘a fi’ + participiul activ (bijah/bjeh pisao ‘scrisesem’) sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ (bio sam pisao).

[modifică] Prepoziţii

Cele mai multe prepoziţii se folosesc cu un singur caz:

  • cu genitivul: bez ’fără’; blizu ‘în apropierea’; do ‘până la’; duž ‘de-a lungul, în lungul’; ispod ‘sub, de sub’; ispred ‘în faţa, din faţa’; iz ‘din, de la’; iza ‘dincolo de, în spatele’; između ‘între, dintre, printre’; iznad ‘deasupra, de deasupra’; kod ‘la, lângă’; pored ‘alături de’; poslije ‘după’ (în timp); prije ‘înainte de’ (în timp); protiv ‘împotriva’; radi ‘în scopul’; umjesto ‘în locul’; usred ‘în mijlocul’; zbog ‘din cauza’
  • cu dativul: k(a) ‘spre’
  • cu acuzativul: kroz ‘prin, printre, peste’; niz(a) ‘în josul’; uz(a) ‘lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de’; za ’pentru’
  • cu locativul: po ‘după, conform’; prema ‘către’; pri ‘cu ocazia, în momentul’, ‘(de) pe lângă’

Alte prepoziţii se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcţie de sens sau de natura verbului regent:

Prepoziţie Caz Condiţii de folosire Exemplu
među acuzativ cu verb care exprimă mişcarea ići među ljude ‘a merge între oameni’
instrumental cu verb care nu exprimă mişcarea biti među ljudima ‘a fi între oameni’
na acuzativ cu verb care exprimă mişcarea postaviti na stol ‘a pune pe masă’
határozói eset cu verb care nu exprimă mişcarea biti na stolu ‘a fi pe masă’
nad(a) acuzativ cu verb care exprimă mişcarea uzdigati se nad more ‘a se ridica deasupra mării’
instrumental cu verb care nu exprimă mişcarea nalaziti se nad morem ‘a se găsi deasupra mării’
o acuzativ objesiti o nešto ‘a agăţa de ceva’
locativ govoriti o nečemu ‘a vorbi despre ceva’
pod(a) acuzativ cu verb care exprimă mişcarea padati pod stolicu ‘a cădea sub scaun’
instrumental cu verb care nu exprimă mişcarea ležati pod stolicom ‘a sta culcat sub scaun’
pred(a) acuzativ cu verb care exprimă mişcarea pozoviti pred kralja ‘a chema în faţa regelui’
instrumental cu verb care nu exprimă mişcarea govoriti pred kraljem ‘a vorbi în faţa regelui’
s(a) genitiv iskočiti sa stola ‘a sări de pe masă’
instrumental cu substantive nume de animate s mužem ‘cu soţul’
u genitiv u Čehova ‘la Cehov’ (în opera lui)
acuzativ cu verb care exprimă mişcarea ići u selo ‘a merge în sat’
locativ cu verb care nu exprimă mişcarea živjeti u selu ‘a trăi în sat’
za acuzativ za profesora ‘pentru profesor’
instrumental za profesorom ‘în spatele / în urma profesorului’

Observaţie: În cazul unor prepoziţii există alternanţă -a ~ ∅. Vocala a este adăugată prepoziţiei cu scopul pronunţării mai uşoare, atunci când cuvântul următor începe cu aceeaşi consoană ca cea cu care se termină prepoziţia, cu o consoană de acelaşi tip sau cu un grup de consoane: s majkom ‘cu mama’, dar sa sestrom ‘cu sora’; pred tobom ‘în faţa ta’, dar preda mnom ‘în faţa mea’.

[modifică] Particule[3]

Particula este considerată în gramaticile croate ca o parte de vorbire aparte. Este definită ca un cuvânt invariabil care indică atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul exprimării. Multora dintre ele în română le corespund adverbe sau locuţiuni adverbiale.

Se disting două categorii mari de particule: dependente şi independente.

[modifică] Particule dependente (nesamostalne čestice)[4]

Particula li este neaccentuată şi apare mai ales după un verb, care poate fi şi auxiliar: Vidiš li? ‘Vezi?’, Jesi li pjevao? ‘Ai cântat?’, Neće li doći? ‘(Oare) n-o să vină?’ Este folosită şi după pronume sau adverbe interogative, ca întărire a acestora: Gdje li se samo skrila? ‘Unde s-o fi ascuns?’, Što li nam vrijeme nosi? ‘Oare ce ne aduce timpul?’ Această particulă poate întări şi un îndemn sau o exclamaţie: Trči li, trči! ‘Fugi, fugi!’ Lijepa li si! ‘Ce frumoasă eşti!’
Particula zar se găseşte totdeauna la început de propoziţie, întărind interogaţia şi exprimând în acelaşi timp îndoiala sau mirarea: Zar ne vidiš? ‘Păi nu vezi?’, Zar ste zaista otišli? ‘Aţi plecat într-adevăr?’ Zar + ne adăugate unei propoziţii enunţiative o transformă pe aceasta în propoziţie interogativă: Vidio si ga, zar ne? ‘L-ai văzut, nu?’
  • Particule intensificatoare (intenzifikatori):
Pokloni mu bar neku sitnicu. ‘Dăruieşte-i măcar un mărunţiş.’
Tko god dođe, bit će svečano primljen. ‘Oricine ar veni, va fi întâmpinat solemn.’
I on je došao. ‘Şi el a venit.’
Iako su radili cijeli dan, ipak nisu stigli završiti posao. ‘Deşi au lucrat toată ziua, n-au reuşit să termine treaba.’
Ma kako odlučila, ja sam uz tebe. ‘Oricum ai hotărî, eu sunt alături de tine.’
Makar jednom budi sretan. ‘Măcar o dată să fii fericit.’
Nisu vjerovali ni njemu! ‘Nici pe el nu l-au crezut!’
Pa naravno! ‘Păi fireşte!’
Samo da znaš što se dogodilo! ‘De-ai şti ce s-a întâmplat!’
Samo ti pričaj! ‘Poţi să tot vorbeşti!’
On je također sudjelovao. ‘El a colaborat de asemenea.’
  • Particulele de grad (usporedne čestice) exprimă gradul unei calificări: : gotovo ‘aproape’; jedva ‘abia’; još ‘şi (mai)’; malo ‘puţin’; mnogo ‘cu mult’; naročito ‘mai ales’; osobito ‘deosebit de’; posve ‘cu totul’; potpuno ‘pe de-a-ntregul, complet’; previše ‘prea’; prilično ‘considerabil de’; sasvim ‘cu totul’; skoro ‘aproape’; veoma ‘foarte’; vrlo ‘foarte’. Exemple în propoziţii: Ona je mnogo veća. ‘Ea este cu mult mai mare.’, Bio je vrlo malen. ‘Era foarte mic.’
  • Particule incitative (poticajne čestice):
Particula da + verb la persoana a doua a prezentului exprimă un îndemn. Da samo znaš što je napravio! ‘Trebuie să ştii ce a făcut!’ Cu persoana a doua a perfectului compus exprimă un ordin: Da si smjesta došao! ‘Să vii imediat!’
Particula neka exprimă un îndemn (Neka dođu! ‘Să vină!’), o permisiune (Neka radi što hoće! ‘Să facă ce vrea!’) sau un îndemn la a permite (Neka se djeca vesele! ‘Las’ să se distreze copiii!’), cu referire la o terţă persoană.
Particula hajde este sinonimă cu forma de persoana a 2-a singular a imperativului verbului doći ‘a veni’ (Hajde, vlak nas neće čekati! ‘Hai(de), trenul n-o să ne aştepte!’), dar serveşte şi la încurajare: Hajde, izdrži još malo! ‘Hai, mai rezistă puţin!’[5]
  • Particule afirmative şi negative (jesno-niječne čestice): Da, doći ćemo. ‘Da, vom veni.’, Jest, javio mi je vijest. ‘Da, mi-a anunţat vestea.’, Ne, nije došao. ‘Nu, n-a venit.’, Ne pitaj me to! ‘Nu mă întreba asta!’
  • Particule prezentative (prezentativi):
Particulele evo, eto, eno ‘iată, uite’ exprimă trei grade de depărtare, ca pronumele-adjective demonstrative: Evo čovjeka! ‘Iată omul!’ (aproape de vorbitor); Eto ti Marije, pa s njom možeš izaći! ‘Uite-o pe Marija! Poţi ieşi cu ea.’ (aproape de interlocutor); Eno našega profesora! ‘Uite-l pe profesorul nostru!’ (nici aproape de vorbitor, nici aproape de interlocutor). Folosită cu pronumele personale, evo se referă la persoana I, eto la a 2-a, iar eno la a 3-a: Evo mene! ‘Iată-mă!’; Eto tebe! ‘Iată-te!’; Eno njega! ‘Iată-l!’ Aceste particule pot să se refere şi la o propoziţie sau o frază întreagă: Eto, sve sam vam rekao! ‘Iată, v-am spus totul!’; Evo, to je sve što znam! ‘Iată, asta e tot ce ştiu!’
Particula gle: Gle budalu! ‘Uită-te la prostul ăsta!’; Gle ono! ‘Uite aia!’

[modifică] Particule independente (samostalne čestice)

Acestea sunt de două feluri:

  • particule interogative, incitative, prezentative, afirmative şi negative care pot fi folosite şi ca independente
  • particule independente folosite la nivelul enunţului (numite modifikatori), printre care sunt şi sintagme: doista ‘într-adevăr’; eventualno ‘eventual’; naprotiv ‘dimpotrivă’; naravno ‘fireşte’; nasreću ‘din fericirfe’; nažalost ‘din păcate’; nesumnjivo ‘fără îndoială’; sigurno ‘sigur’; stvarno ‘într-adevăr’; uglavnom ‘în principal’; uistinu ‘realmente’; uostalom ‘printre altele’; vjerojatno ‘probabil’; zaista ‘într-adevăr’; između ostalog ‘printre altele’; na kraju krajeva ‘la urma urmei’; na neki način ‘oarecum, într-un fel’; na svaki način ‘oricum’; prije svega ‘înainte de toate’; u svakom slučaju ‘în orice caz’.

[modifică] Topica[6]

Deşi în limba croată topica este destul de liberă, ea rămâne o limbă SVO, adică ordinea părţilor de propoziţie este subiect + predicat (+ complement), dacă nicio parte nu este scoasă în evidenţă: Žene idu na tržnicu. ‘Femeile merg la piaţă.’; Dalmacija je lijepa regija. ‘Dalmaţia e o regiune frumoasă.’

În general, pronumele şi verbele auxiliare neaccentuate, chiar dacă sunt mai multe (maximum patru), precum şi particula interogativă li, se plasează după primul cuvânt accentuat, constituind un bloc cu un singur accent cu acesta: Olga mu ju je dala. ‘Olga i-a dat-o.’ În locul unui cuvânt accentuat poate sta un grup nominal din două elemente. În acest caz, cuvintele neaccentuate pot urma după al doilea element: Moja će sestra doći u utorak. sau Moja sestra će doći u utorak. ‘Sora mea va veni marţi.’ Dacă grupul nominal este mai lung, cuvântul neaccentuat nu poate urma după acesta: Moja mlađa sestra doći će u utorak. ‘Sora mea mai tânără va veni marţi.’

În propoziţie coordonată sau subordonată, pronumele şi verbele auxiliare neaccentuate sunt plasate după cuvântul care introduce propoziţia: Rekao mi je da će moja mlađa sestra doći u utorak. ‘Mi-a spus că sora mea mai tânără va veni marţi.’ Conjuncţiile a ‘iar’ şi i ‘şi’ fac excepţie de la această regulă.

Alte cuvinte neaccentuate, în special prepoziţiile, pot fi pe primul loc în propoziţie: Na stolu ima knjiga. ‘Pe masă este o carte.’ Şi unele particule neaccentuate pot fi la început de propoziţie: Da nisi bolesna? ‘Oare nu eşti bolnavă?’, Slavko vidi Olgu, zar ne? ‘Slavko o vede pe Olga, nu?’

În general, atributul adjectival precede substantivul determinat: On je bogat čovjek. ‘El e om bogat.’

[modifică] Lexic

[modifică] Formarea cuvintelor[7]

[modifică] Derivarea

Ca în română, prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeaşi familie lexicală ca şi cuvântul de bază:

Cuvânt de bază Sufix Cuvânt derivat
noć ‘noapte’ + -ište → noćište ‘loc de înnoptat’
-as → noćas ‘astă-noapte’
-ti → noćiti ‘a înnopta’
-n- → noćni, -na, -no ‘de noapte’

[modifică] Compunerea

În limba croată compunerea este mai productivă decât în română. Se poate efectua prin:

  • îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan ‘zi’ + gubiti ‘a pierde’ > dangubiti ‘a pierde vremea, a fi leneş’
  • îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn ‘negru’ + o + kos (de la kosa ‘păr’) > crnokos ‘cu păr negru’

Elementele cuvântului compus pot fi un substantiv şi un verb (primul exemplu), un adjectiv şi un substantiv (al doilea exemplu), două substantive: kućevlasnik ‘proprietar de casă’, duhankesa ‘pungă de tutun’.

Cuvintele formate cu prefixe sunt considerate tot compuse: nad ‘deasupra’ + biskup ‘episcop’ > nadbiskup ‘arhiepiscop’, pred ‘înaintea’ + znak ‘semn’ > predznak ‘semn prevestitor’, ne ‘nu’ + milosrdan ‘milostiv’ > nemilosrdan ‘necruţător’. În această categorie se includ şi verbele formate cu prefixe care schimbă sensul verbului de bază: ići ‘a merge’ > otići ‘a pleca’, izaći ‘a ieşi’, doći ‘a veni, naići ‘a veni pe neaşteptate’. Aceste prefixe schimbă în acelaşi timp şi aspectul verbului (vezi Aspectele verbelor).

Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak ‘scurt’) + o + vid- (de la videti ‘a vedea’) + -an > kratkovidan ‘miop’, bez brige ’fără grijă’ > bezbrižan ‘nepăsător’.

[modifică] Împrumuturi[8]

Standardul limbii croate acceptă împrumuturile în mai mică măsură decât cel al limbii sârbe, dar există totuşi cuvinte împrumutate din multe limbi:

  • latină: anđeo ‘înger’, dekoracija, estimacija, impotencija, kontemplacija, kompozicija, memorija, prohibicija; civil, doktor, formula, horor, humus, literatura
  • greacă (mai ales prin filieră latină): ikona ‘icoană’, kaos ‘haos’, kemija ‘chimie’, kor ‘cor’
  • maghiară: baršun ‘catifea’, bunda ‘blană’, gumb ‘nasture’, karika ‘verigă’, kočija ‘trăsură’, roštilj ‘friptură la grătar’
  • germană[9]: bluza ‘bluză’, krumpir ‘cartof’, šminka ‘machiaj’
  • franceză: bife ‘bufet’, bistro ‘mic restaurant’, grupa ‘grup, grupă’, meni ‘meniu’
  • engleză: film, gol, hardver, marketing, monitor, menadžer ‘manager’, tenk ‘tanc’, sendvič ‘sandviş’, šou ‘spectacol’, vikend.
  • cehă: časopis ‘revistă’; dušik ‘azot’, pištolj ‘pistol’, vlak ‘tren’
  • rusă: dozvoliti ‘a permite’
  • limba turcă: boja ‘culoare’, bubreg ‘rinichi’, budala ‘prost’, bunar ‘puţ’, čarapa ‘ciorap’, čelik ‘oţel’, džep ‘buzunar’, jastuk ‘pernă’, kutija ‘cutie’, majmun ‘maimuţă’, pamuk ‘bumbac’, rakija ‘rachiu’, šećer ‘zahăr’.

Printre împrumuturi se pot distinge categorii după gradul lor de asimilare. Astfel există:

  • cuvinte care nu mai sunt simţite ca străine: anđeo ‘înger’, boja ‘culoare’, šminka ‘machiaj’, vlak ‘tren’
  • cuvinte bine integrate morfologic, dar totuşi cunoscute ca străine, mai ales cuvintele internaţionale de origine latină, greacă sau engleză: kemija, memorija, gol
  • cuvinte incomplet integrate morfologic:
    • terminate cu o combinaţie atipică de două consoane: bicikl, projekt
    • terminate cu o vocală atipică pentru croată (meni ‘meniu’, šou ‘spectacol’) sau cărora li se adaugă în mod atipic desinenţele cazuale: bife ‘bufet’, bistro ‘mic restaurant’

[modifică] Sârbisme

Se consideră sârbisme cuvintele care există în sârba standard şi sunt folosite şi de vorbitori croaţi fără să fie acceptate de standardul limbii croate. Astfel sunt, de exemplu: bioskop – croată kino ‘cinema’, gas – cr. plin ‘gaz’, izviniti se – cr. ispričati se ‘a cere scuze’, lenjir – cr. ravnalo ‘riglă’, nauka – cr. znanost ‘ştiinţă’, učestvovati – cr. sudjelovati ‘a colabora’, vaspitati – cr. odgojiti ‘a educa’[10].

[modifică] Calcuri şi neologisme

Calcurile sunt mai ales traduceri cuvânt cu cuvânt ale unor cuvinte compuse străine: kolodvor (< germană Bahnhof ‘gară’), vodopad (< germ. Wasserfall) ‘cascadă’.

Uneori noţiunea de calc se referă la un sens nou dat unui cuvânt deja existent în limbă, sens al cuvântului preluat din altă limbă (calc semantic). Este cazul cuvântului miš ‘şoarece’, folosit cu sensul ‘mouse’ (de calculator), din engleză.

În sensul său cel mai restrâns, neologismul este un cuvânt creat în mod conştient de către intelectuali (scriitori, lingvişti), mai ales pentru a evita împrumutul.

Printre aceste cuvinte sunt calcuri parţiale, adică traduceri ale unor cuvinte străine printr-un cuvânt existent în croată, la care s-a adăugat o rădăcină tot croată, care nu se foloseşte ca atare drept cuvânt: neboder (< nebo ‘cer’ + der, rădăcina verbului derati ‘a zgâria’, calc după englezescul skyscraper) ‘zgârie-nor’; pravopis (< prav ‘corect’ + pis, rădăcina lui pisati ‘a scrie’, după grecescul orthographia) ‘ortografie’; rukopis (< ruka ‘mână’ + pis, după latinescul manuscriptum) ‘manuscris’; zemljopis (< zemlja ‘pământ’ + pis, după grecescul geographia) ‘geografie’.

Sunt şi termeni creaţi complet în croată, dintr-un element/elemente croat(e), dar care nu sunt calcuri: kisik (< kiseo ‘acru’) ‘oxigen’; vodik (< voda ‘apă’) ‘hidrogen’; brzojav (< brzo ‘repede’ + jav, rădăcina lui javiti ‘a înştiinţa’) ‘telegramă’; kišobran (< kiša ‘ploaie’ + bran, rădăcina lui braniti ‘a apăra’) ‘umbrelă (de ploaie)’; padobran (< pad ‘cădere’ + bran) ‘paraşută’; suncobran (< sunce ‘soare’ + bran) ‘umbrelă de soare’; zrakoplov (< zrak ‘aer’ + plov, rădăcina lui ploviti ‘a naviga’) ‘avion’.

Standardul limbii croate are tendinţa de a denumi cele mai multe noţiuni posibil cu cuvinte croate, dar perechile de sinonime împrumut–cuvânt croat sunt numeroase: advokat–odvjetnik ‘avocat’, apoteka–ljekarna ‘farmacie’, deklinacija–sklonidba ‘declinare’, geografija–zemljopis ‘geografie’, komparacija–stupnjevanje ‘comparaţie’ (a adjectivelor, adverbelor), konjugacija–sprezanje ‘conjugare’, neologizam–novotvorenica ‘neologism’, oksigen–kisik ‘oxigen’.

[modifică] Note şi referinţe

  1. ^ Conform Statutului Provinciei Autonome Voivodina, art. 26.
  2. ^ Croatie (2) La politique linguistique de croatisation (Croaţia (2) Politica lingvistică de croatizare).
  3. ^ După Silić, J.; Pranjković, Gramatika hrvatskoga jezika za gimnazije i visoka učilišta (Gramatica limbii croate pentru licee şi şcoli superioare), Školska knjiga, Zagreb, 2005.
  4. ^ Cum noţiunea de particulă este intrerpretată diferit în gramaticile limbii române şi cele ale croatei, indicăm termenii croaţi cu traducerea propusă de noi.
  5. ^ Sursa exemplelor cu hajde: Nives Opačić, Riječce za čas kratiti, în Vjenac, nr. 358, 22 decembrie 2007.
  6. ^ După Brown, Wayles; Alt, Theresa, A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă şi croată), SEELRC, 2004, p. 62–63.
  7. ^ După Moldovan, Valentin; Radan, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timişoara, Sedona, 1966, p. 135. Exemplele există şi în croată.
  8. ^ După articolul Posuđenice (Împrumuturi) de pe Wikipedia croată.
  9. ^ Numărul lor este estimat la 2.000 de către Schneeweis, Edmund, Die deutschen Lehnwörter im Serbokroatischen in kulturgeschichtlicher Sicht (Împrumuturile germane în sârbocroată, în viziunea istoriei culturii), de Gruyter, Berlin, 1960.
  10. ^ Midžić, Maja, Srbizmi (Sârbisme). Nu există un acord total între lingviştii croaţi asupra a ce trebuie considerat sârbism. Printre exemplele date de această sursă multe nu sunt marcate ca sârbisme de către dicţionarul lui Hrvatski jezični portal (Portal lingvistic croat). Exemplele date de noi sunt indicate în acesta ca cuvinte croate regionale sau familiare, deci absente din standard, şi în acelaşi timp sârbeşti.

[modifică] Bibliografie

[modifică] Vezi şi

[modifică] Dicţionare online

explicativ croat:

croat <-> englez:

croat <-> francez:

[modifică] Posibilităţi online de învăţare a limbii croate

[modifică] Alte legături externe


Flag of Croatia.svg Subiecte Croaţia --- Croaţi --- Limba croată --- (Diasistemul slav de centru-sud)

Apărare  • Aşezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie  •
 • Economie  • Educaţie  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Oraşe  • Politică  •
 • Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal  • •
v • d • m
Limbi indo-europene
Limbi indo-iraniene
Limbi italice
aragoneză • araneză • aromână (macedoromână) • asturiană • catalană • corsicană (galureză) • dalmată • fala • faliscană • franceză • friuliană • galiciană • istroromână • italiană • ladină • ladino (iudeo-spaniolă) • latină • meglenoromână • mirandeză • neapolitană • occitană • oscană • portugheză • retoromană (rumanci) • română • sardă (campidaneză, logudoreză) • sasareză • spaniolă • umbriană • valonă • venetă
Limbi slave
Limbi baltice
Limbi celtice
Limbi germanice
Limbi anatoliene
Altele
Categorisire incertă
Cu text cursiv sunt marcate limbile dispărute.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_croat%C4%83