Limba croată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cscr-star piece.png
Statutul de calitate al acestui articol este în curs de reevaluare, pentru a verifica dacă acesta mai îndeplinește standardele articolelor de calitate. Vă rugăm să lăsați un comentariu pentru a ajuta în luarea unei decizii, sau fiți curajos și îmbunătățiți articolul chiar dumneavoastră. Dacă un articol a fost retrogradat, puteți contesta decizia, pornind un nou proces de reevaluare.
Limba croată
Hrvatski
Vorbită în Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia (Voivodina), Ungaria, Austria (Burgenland)
Regiuni Balcani
Număr de vorbitori 5–6 milioane
Tipologie lingvistică diversă, normal SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în Croația, Bosnia și Herțegovina, Uniunea Europeană
Organ de reglamentare Vijeće za normu hrvatskoga standardnog jezika
ISO 639-1 hr
ISO 639-2 (B) scr, (T) hrv
SIL HRV
Extras
Sva ljudska bića rađaju se slobodna i jednaka u dostojanstvu i pravima. Ona su obdarena razumom i sviješću i trebaju jedna prema drugima postupati u duhu bratstva.
Vizitați Wikipedia în Limba croată!
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată”, și o limbă ausbau cu propriul său standard. Croata este limbă oficială în Croația, în Bosnia și Herțegovina, în Serbia (Voivodina) și în Muntenegru. O vorbesc și minoritățile naționale croate din țările învecinate, precum și emigranți croați în Europa Occidentală, America de Nord, America de Sud și Australia.

Cuprins

Distribuție geografică și statut[modificare | modificare sursă]

Numărul total al croaților este estimat la aproximativ șase milioane. Dacă despre cei din Croația și din celelalte foste republici iugoslave se poate afirma că vorbesc limba croată, nu se poate spune câți din alte țări limitrofe sau mai îndepărtate o vorbesc, exceptând cazurile unde numărul vorbitorilor a fost înregistrat în statistici. Croații sunt răspândiți în lume după cum urmează:

Țară Număr de persoane Statutul persoanelor An Sursă
Croația 4.265.081 de limbă maternă croată 2001 CROSTAT
2.054 de limbă maternă croato-sârbă
Bosnia și Herțegovina 14,3% din populația totală de 4.590.310 de persoane de naționalitate croată 2008 The World Factbook a CIA
Chile 380.000 (estimare) de origine croată Diaspora croata
Statele Unite ale Americii 374.241 de origine croată 2000 U. S. Census Bureau
Argentina 250.000, dintre care 8.000 născute în Croația (estimare) de origine croată Diaspora croata
Germania 225.309 de cetățenie croată 2007 Statistisches Bundesamt Deutschland
Austria 131.307 vorbitoare de croată 2001 Statistik Austria
19.412 vorbitoare de croată de Burgenland
Elveția 100.000 (estimare) de origine croată 1996 Hrvatski Informativni Centar
Canada 71.725 vorbitoare de croată 2001 Statistics Canada
Serbia (în Voivodina și Kosovo, în satele Janjevo et Letnica) 70.602 de naționalitate croată 2002 Republički Zavod za Statistiku
Australia 56.540 născute în Croația 2006 Australian Bureau of Statistics
Brazilia 50.000, dintre care 15.000 născute în Croația (estimare) de origine croată Diaspora croata
Slovenia 35.642 de naționalitate croată 2002 Statistični urad Republike Slovenije
Italia 20.712 de cetățenie croată 2004 ISTAT
2.081 aparținând minorității croate din regiunea Molise 2001 Centro Internazionale sul Plurilinguismo
Ungaria 14.779 vorbitoare de croată 2003 Magyar Központi Statisztikai hivatal
Peru 6.800, dintre care 800 născute în Croația (estimare) de origine croată Diaspora croata
România (în Banat) 6.355 cu limba maternă declarată croata 2002 Institutul Național de Statistică
269 cu limba maternă declarată carașoveana
Muntenegru 6.811 de naționalitate croată 2003 Zavod za Statistiku
2.791 cu limba maternă croată
Suedia 6.158 născute în Croația 2008 Statistiska Centralbyrån
Uruguay 5.000 (estimare) de origine croată Diaspora croata
Macedonia 2.248 de naționalitate croată 1994 Dom i svijet

Croata este limbă oficială în Croația, în Bosnia și Herțegovina, precum și în provincia Voivodina din Serbia[1]. În Muntenegru este oficială în localitățile cu populație croată. Croata mai are statut de limbă minoritară în Austria (Burgenland) și în Italia (Molise).

Variante regionale[modificare | modificare sursă]

Croatian dialects in Cro and BiH 1-ro.PNG

Dialectele limbii croate se disting după forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru: štokajča „ce”. Prin urmare sunt trei dialecte:

  • dialectul štokavian (štokavski), vorbit în cea mai mare parte a Croației (57%) și de către croații din Bosnia și Herțegovina
  • dialectul kajkavian (kajkavski), în nord-vestul Croației (31%), în principal la Zagreb și în împrejurimi
  • dialectul čakavian (čakavski), în sud-vestul Croației (12%), în principal la Rijeka, în Istria și în toate insulele

Există și o stratificare supradialectală după modul în care a evoluat sunetul ĕ din limba slavă veche, notat cu litera ѣ (numită „iat”). Pronunțarea acesteia determină în limba croată:

  • grupul de graiuri (i)jekaviene ((i)jekavski), în care „iat” a evoluat în je, în unele cuvinte (čovjek „om”) și în ije, în alte cuvinte (rijeka „râu”). Sunt vorbite în unele părți din Croația (7-10%), în principal la Dubrovnik și în cea mai mare parte a Bosniei și Herțegovinei.
  • grupul de graiuri ekaviene (ekavski), în care „iat” a devenit e (čovek, reka). Se vorbesc în unele părți din Croația, în principal la Zagreb și în împrejurimi.
  • grupul de graiuri ikaviene (ikavski), în care „iat” a evoluat în i (čovik, rika). Sunt răspândite în cea mai mare parte a Croației (64 %), în principal la Split, Šibenik, Zadar, Lika, Ogulin, și în unele părți din Bosnia și Herțegovina.

Limba croată standard se bazează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană de la Dubrovnik.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Perioada timpurie[modificare | modificare sursă]

Primele texte apar la croați în secolul al IX-lea. Ele sunt scrise în limba slavonă, cu alfabetul glagolitic. Curând intră în uz și alfabetul chirilic. Alfabetul latin se folosește abia din secolul al XIV-lea, coexistând o vreme cu primele două. Folosirea glagoliticului durează până la sfârșitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.

Cele mai vechi texte glagolitice croate păstrate datează din secolul al XI-lea, majoritatea fiind gravate în piatră, ca de exmplu stela de la Baška (insula Krk). Este primul text în limba slavonă în care apar și elemente ale limbii poporului, fiind remarcabil prin dimensiuni și prin importanța textului, care conține prima mențiune păstrată despre poporul croat.

Stela de la Baška

Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, literatura este scrisă în slavona croată. Perioada culminantă a acesteia sunt secolele al XIV-lea și al XV-lea, reprezentată de lucrări precum Cartea de rugăciuni a cneazului Novak (1368, regiunea Lika din nord-vestul Croației), Evangheliarul din Reims (1395, denumit după orașul din Franța unde a ajuns până la urmă), Cartea de rugăciuni a cneazului Hrvoje (1404, Split din Dalmația) și prima carte de rugăciuni tipărită (1483). Croații erau singurii catolici din Europa care erau scutiți de a folosi limba latină ca limbă liturgică și alfabetul latin.

Cartea de rugăciuni a cneazului Novak

În secolele XII-XV, limba slavă de sud vorbită pe teritoriul fostei Iugoslavii se diferențiază în multe graiuri, grupate în dialectele care există și astăzi: čakavian, štokavian și kajkavian.

  • Primul dialect care se desprinde este cel čakavian, în care sunt scrise primele texte laice ale limbii croate, cu elemente de slavonă, în secolul al XIII-lea: Vedere asupra țării Istriei (1275) și Codicele din Vinodol (1288). Primul dicționar croat, lucrare a lui Faust Vrančić (1595), este în principal al dialectului čakavian.
Vedere asupra ţării Istriei
Codicele din Vinodol
  • Și dialectul štokavian este atestat mai întâi cu elemente de slavonă. Prima scriere completă în acest dialect este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican, transcrisă din dialectul čakavian în anii 1380-1400, la Dubrovnik. Literatura croată în acest dialect se dezvoltă în regiunea dalmațiană a Dubrovnikului și în Slavonia.
Cartea de rugăciuni croată de la Vatican
  • Ultimul intră în literatura croată dialectul kajkavian, în 1578, cu lucrarea Postil, a lui Antun Vramec. Acest dialect se afirmă din cauză că regiunile în care se vorbește nu au căzut sub stăpânirea otomană. Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XIX-lea este folosit de mulți scriitori, dintre care cei mai cunoscuți sunt Blaž Đurđević, Andrija Jambrešić și Tituš Brezovački.

Limba croată modernă și standardizarea ei[modificare | modificare sursă]

Limba croată modernă, adică doar puțin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Prima ei atestare de seamă este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican.

Primele elemente de standardizare apar în secolul al XVII-lea, numit și epoca Slavismului baroc, fiind ilustrate de literatura epocii. La formarea limbii croate moderne contribuie:

  • activitatea lingvistului Bartul Kašić. Acest cleric iezuit redactează prima gramatică a limbii croate (Institutionum linguae illyricae libri duo, Roma, 1604), bazându-se în principal pe dialectul štokavian, deși cu multe elemente čakaviene. Același Kašić traduce Biblia (1622-1636) în varianta (i)jekaviană a dialectului štokavian. O lucrare a lui Kašić care a influențat și mai mult dezvoltarea croatei literare este Ritul roman (1640, de peste 400 de pagini), prima traducere a unei cărți liturgice catolice într-o limbă vie.
  • lucrările altui iezuit, italianul Giacomo Micaglia (numit în croată Jakov Mikalja). Acesta publică dicționarul croat-italian-latin Thesaurus lingvae illyricae (Loreto, 1649; Ancona, 1651), bazat în esență tot pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană.
  • lucrările clericului franciscan Matija Divković, din Bosnia: povestiri inspirate din Biblie, predici și scrieri polemice, în spiritul Contrareformei.
  • poezia rafinată a lui Ivan Gundulić din Dubrovnik.

Mișcarea ilirică[modificare | modificare sursă]

Standardizarea limbii croate este strâns legată de trezirea conștiinței naționale a croaților, care se înscria în tendința generală din Europa primei jumătăți a secolului al XIX-lea. În 1812, Šime Starčević a publicat la Triest Noua gramatică ilirică. Era precursorul Reînnoirii naționale croate, promovată de Mișcarea ilirică, reprezentată mai ales de tineretul intelectual de origine burgheză.

Conducătorul mișcării a fost Ljudevit Gaj, lingvist, politician, ziarist și scriitor. În lucrarea sa Kratka osnova horvatsko-slavenskog pravopisanja (Compendiu de ortografie croato-slavă) (Buda, 1830), a propus alfabetul folosit de limba croată și astăzi, bazat pe alfabetul latin, cu diacritice preluate din alfabetele limbilor cehă și poloneză, precum și o ortografie bazată pe principiul fonemic, ce se vor aplica pe tot teritoriul locuit de croați, în locul grafiilor italiană, germană și maghiară folosite în diferitele regiuni.

În această perioadă s-a impus standardul unitar al limbii croate pe baza dialectului štokavian cu pronunțare (i)jekaviană, punându-se capăt literaturii în celelalte dialecte.

Ideologia Mișcării ilirice nu se mărginea la Croația. Idealul ei era unirea tuturor slavilor de sud, de la sloveni la bulgari, care trăiau toți sub stăpâniri străine, într-o utopică națiune ilirică. Aspirațiile ei se potriveau cu cele ale unor intelectuali sârbi, ceea ce a dus, pe plan lingvistic, la ideea limbii sârbocroate. Există o convergență între reforma lui Vuk Stefanović Karadžić pentru limba sârbă, care a fundamentat standardul acesteia tot pe dialectul štokavian, și cea a lui Ljudevit Gaj. Aceasta se reflectă, de exemplu, în așa-numitul „Acord de la Viena”, din 1850, semnat de șapte cărturari croați și sârbi (printre care și Vuk Karadžić), la inițiativa lingvistului sloven Franc Miklošič, care stabilea unele norme comune pentru limbile croată și sârbă.

Începând cu această epocă, domeniul lingvistic și cel politic interferează până în ziua de azi, relația dintre limba croată și limba sârbă pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice și cea a două limbi aparte, în funcție de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se intensifică mișcările pentru independență. Mulți croați văd posibilă realizarea acesteia numai împreună cu ceilalți slavi de sud, în primul rând cu sârbii. Episcopul croat din Đakovo, Josip J. Strossmayer, elaborează în 1866 primul program de unificare a slavilor de sud din Imperiul Habsburgic, folosind termenul „iugoslav”, și înființează la Zagreb Academia Iugoslavă de Științe și Arte. În domeniul limbii se conturează două școli:

  • Școala numită „de la Zagreb” caută să dezvolte limba croată orientându-se după alte limbi slave (slovenă, rusă, cehă) și incluzând în standard elemente din dialectele čakavian și kajkavian.
  • Școala numită a „vukoviștilor croați” sau a „tinerilor gramaticieni” urmează ideile lui Vuk Karadžić. Influența lor este mare la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, reușind să impună definitiv standardul pe baza dialectului štokavian și ortografia pe principiul fonemic.

Secolul al XX-lea[modificare | modificare sursă]

Apropierea limbii croate de limba sârbă se continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului sârbilor, croaților și slovenilor, devenit mai apoi Regatul Iugoslaviei, create sub egida Serbiei, țară învingătoare în război. Autoritățile de la Belgrad caută să impună ideea limbii sârbocroate, ba chiar să facă din limba sârbă cu pronunțare ekaviană limba întregului stat, ceea ce nu este pe placul croaților doritori de independență.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial se înființează așa-numitul Stat Independent Croația, satelit al Germaniei naziste, în care se declanșează o prigoană cumplită împotriva minorității sârbe. Pe plan lingvistic se caută îndepărtarea cât mai accentuată a limbii croate de limba sârbă, prin așa-zisa „purificare” de elementele sârbești.

În Iugoslavia comunistă de după război, promovarea limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată și de comuniștii croați, după cum reiese și din „Acordul de la Novi Sad” (1954). Semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați, în acesta se stipulează că limba comună a sârbilor, croaților, muntenegrenilor și bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi și croatosârbă, cu două variante literare, sârbă și croată. Se decide totodată și redactarea unui dicționar unic.

În urma relativei liberalizări a regimului în anii ”60, se manifestă nemulțumirea intelectualilor croați cauzată de dominația variantei sârbe a limbii în instituțiile de stat. În 1967, șapte lingviști și scriitori croați redactează „Declarația despre situația și denumirea limbii literare croate”, în care se cere egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba și macedoneana, și încetarea dominației limbii sârbe pe plan statal și în instituțiile federale. În anii ”70 (epocă numită „Primăvara croată”), limba literară croată este declarată entitate aparte.

Odată cu independența Croației, proclamată în 1991, se accentuează tendința de separare a limbii croate de cea sârbă, prin „purificarea” ei de „sârbisme” și „internaționalisme”, evitarea împrumuturilor, reintroducerea unor cuvinte croate ieșite din uz și crearea de cuvinte noi cu bază slavă[2].

Fonetică[modificare | modificare sursă]

Corespondența scriere–pronunțare[modificare | modificare sursă]

Litere Transcriere fonetică Pronunțare aproximativ ca în
A, a
[a], [aː]
ac, A!
B, b
[b]
bun
C, c
[t͡s]
țară
Č, č
[t͡ʃ]
cer, mai dur
Ć, ć
[t͡ɕ]
între cer și teacă în graiul maramureșean, muiat
D, d
[d]
dor
Đ, đ
[d͡ʑ]
între ger și deal în graiul maramureșean, muiat
DŽ, dž
[d͡ʒ]
ger, mai dur
E, e
[e], [eː]
elev, Eh!
F, f
[f]
film
G, g
[g]
gură
H, h
[x]
horă
I, i
[i], [iː]
inel, Tii!
J, j
[j]
iar
K, k
[k]
kilogram
L, l
[l]
loc, mai dur
Lj, lj
[ʎ]
leac în graiul maramureșean, muiat
M, m
[m]
mal
N, n
n
nor
Nj, nj
[ɲ]
neam, în graiul maramureșean, muiat
O, o
[o], [oː]
om, O!
P, p
[p]
pas
R, r
[r]
rar
Š, š
[ʃ]
șapcă
S, s
[s]
sac
T, t
[t]
turn
U, u
[u], [uː]
ulei, Huu!
V, v
[ʋ]
voce
Z, z
[z]
zare
Ž, ž
[ʒ]
jar

Observații:

  1. R între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, poate constitui nucleul unei silabe, ca o vocală, de exemplu în prst „deget” și rvanje „luptă”.
  2. Deși scrierea limbii croate este fonemică în principiu, totuși există unele excepții:
  • Asimilările dintre consoane (vezi mai jos) nu sunt redate în scris la sfârșit de cuvânt: Šef bi ['ʃeːv] bi voleo da radimo. „Șefului i-ar plăcea să lucrăm.”, Ostao je bez [bes] kaputa. „A rămas fără palton.”
  • Înaintea unei consoane palatale sau alveolo-palatale, š și ž se înmoaie: ruž Đine [ˈruːʒʲ ˈd͡ʒine] „rujul Đinei”. Nici aceasta nu apare în scris.
  • La timpul viitor, sufixul t al infinitivului se scrie, dar nu se pronunță: Pjevat ćeš. „Vei cânta.”
  • Numele proprii din limbile străine care folosesc alfabetul latin se scriu ca în limba de origine. Prin urmare, se pot adăuga la literele din tabelul de mai sus q, w, x și y.

Schimbări fonetice aparente și în scris[modificare | modificare sursă]

Alternanța a ~ ∅ (nepostojano a „a labil”)[modificare | modificare sursă]

La unele forme ale unor substantive și adjective se intercalează un a între două consoane, dar la alte forme acest a dispare. De exemplu, radicalul cuvântului care înseamnă „motan” este mačk-, nominativul său singular fiind mačak, dar în cursul declinării a cade: sa mačkom „cu motanul”. În cazul radicalelor feminine terminate cu două consoane, acest a apare la genitiv plural între cele două consoane: radical sestr-, nominativ singular sestra ”soră”, genitiv plural sestara.

Alternanța l ~ o[modificare | modificare sursă]

Substantivele și adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao „treabă”, veseo „vesel”) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziție finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziție finală, ci este urmat de o desinență (posla „al/a/ai/ale trebii”, vesela „véselă”).

Asimilarea consoanelor[modificare | modificare sursă]

Când două consoane, una surdă și una sonoră, ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinențe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorității (asimilare regresivă). Astfel,

consoanele sonore b, g, d, đ, z, ž, devin
consoanele surde p, k, t, ć, s, š, č și invers.

De exemplu, de la rob „rob” se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo „robie”, în care b se schimbă în p sub influența primei consoane din sufix, s, care este surdă.

Palatalizări[modificare | modificare sursă]

Unele consoane aflate la sfârșitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârșitul rădăcinii unui verb își schimbă natura sub influența unei vocale cu care începe o desinență sau un sufix. Cazuri mai frecvente:

  • K, g și h înaintea lui e devin post-alveolare:
    • k > čradnik „muncitor” > radniče! (cazul vocativ) „muncitorule!”
    • g > žvrag „drac” > vraže!
    • h > šduh „suflet” > duše!
  • Aceleași consoane devin alveolare înaintea lui i (nominativ masculin plural):
    • k > cvojnik „soldat” > vojnici „soldați”
    • g > zprijedlog „propunere” > prijedlozi
    • h > sorah „nucă” > orasi
  • Palatalizarea înaintea lui j se numește și iodizare sau înmuiere. Aceasta face ca:
    • d și t să devină alveolo-palatale: d > đ, t > ć
    • l și n palatale: l > lj, n > nj
    • z și s post-alveolare: z > ž, s > š

Câteva exemple de înmuiere: tvrd „dur” > tvrđi „mai dur”, lju't „furios” > ljući „mai furios”, brz „rapid” > brži „mai rapid”.

Accentuarea[modificare | modificare sursă]

Accentul care cade pe una din silabele unui cuvânt are în limba croată un dublu caracter. Este de intensitate, adică nucleul silabei este rostit cu mai multă forță decât celelalte (ca în română), dar și tonic (numit și muzical), nucleul de silabă accentuată fiind pronunțat cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.

Accentul poate fi de patru feluri, combinații între caracterul descendent sau ascendent și durata nucleului de consoană (lung sau scurt). În mod obișnuit, accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale și dicționare. Semnele convenționale pentru accente apar în exemplele de mai jos.

  • lung descendent: pîvo „bere”
  • lung ascendent: písati „a scrie”
  • scurt descendent: vjȅtar „vânt”
  • scurt ascendent: òtac „tată”

În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul descendent nu poate fi decât pe prima silabă. Cuvintele monosilabice pot avea numai accent descendent.

În cuvintele polisilabice, accentul poate să cadă pe oricare silabă, în afară de ultima, regulă ce se aplică și cuvintelor străine. Astfel, cuvintele franceze, care în această limbă se accentuează pe ultima silabă, în limba croată au accentul pe penultima silabă: Marseille ['marsej].

Și vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obișnuit) cu ¯ (žèna „femeie” / žénā „al/a/ai/ale femeilor”). O silabă lungă neaccentuată se poate găsi numai după o silabă accentuată.

După cum se vede din exemplul precedent, caracterul accentului și durata vocalelor au valoare funcțională, bunăoară să diferențieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcțională (vezi Declinarea adjectivelor).

Gramatică[modificare | modificare sursă]

Tip morfologic[modificare | modificare sursă]

Din punctul de vedere al tipologiei morfologice, croata este o limbă flexionară, ca limba română, dar în grad mai mare decât aceasta, adică cazurile substantivelor, adjectivelor și pronumelor, precum și persoanele verbelor se disting mai bine prin desinențe.

Substantivul[modificare | modificare sursă]

Genul substantivelor[modificare | modificare sursă]

Substantivele pot fi de genul:

  • masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminația consonantică la cazul nominativ singular: grad „oraș”. Aceleiași clase de declinare le aparțin și substantivele terminate în -ao și -eo (vezi Alternanța l ~ o). Sunt și substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (vojvoda „duce”), care se declină ca femininele.
  • feminin, în general în cazul substantivelor terminate la nominativ singular în -a: ruka „mână”. Sunt și substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost „bucurie”, stvar „lucru”. Acestea aparțin unei clase de declinare aparte.
  • neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo „cerc”, polje „câmp”, care se declină ca masculinele cu consoană.

Declinarea substantivelor[modificare | modificare sursă]

Aceasta se caracterizează prin șapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinența de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive.

Caz Masculin Neutru Feminin
animat inanimat singular plural singular plural
singular plural singular plural
Nominativ jelen „cerb” jeleni izvor „izvor” izvori selo „sat” sela žena „femeie” žene
Genitiv jelena jelēnā izvora izvōrā sela selā ženē žénā
Dativ jelenu jelenima izvoru izvorima selu selima ženi ženama
Acuzativ jelena jelene izvor izvore selo sela ženu žene
Vocativ jelene! jeleni! izvore! izvori! selo! sela! ženo! žene!
Instrumental jelenom jelenima izvorom izvorima selom selima ženom ženama
Locativ o jelenu o jelenima o izvoru o izvorima o selu o selima o ženi o ženama

Observații:

  1. Acuzativul singular al substantivelor masculine nume de animate este identic cu genitivul lor, în timp ce acuzativul singular al masculinelor nume de inanimate este la fel cu nominativul.
  2. Desinența la genitiv plural este -a lung. Lungimea vocalei este cea care deosebește în primul rând genitivul plural de cel singular la substantivele masculine și neutre, precum și genitivul plural de nominativul singular la cele feminine.
  3. Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct, ci și al complementului circumstanțial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. „El merge în oraș.”
  4. Cazul instrumental este în principal cel al complementului circumstanțial instrumental (nožem „cu cuțitul”), și al complementului circumstanțial sociativ (sa suprugom „cu soția”).
  5. Cazul locativ (totdeauna cu prepoziție) este cel al complementului circumstanțial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. „El locuiește în oraș.”) Locativul mai este și cazul complementului indirect despre care se vorbește (o jelenu „despre cerb”).

Adjectivul[modificare | modificare sursă]

Categorii de adjective[modificare | modificare sursă]

  • calificative: dobar „bun”, jutarnji „de dimineață”
  • de materie: drveni „de lemn”
  • de apartenență: čovjekov „al omului”, babin „al bunicii”. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, și -in la cele feminine.

Forma scurtă și forma lungă[modificare | modificare sursă]

Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminația consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminația -i la același caz:

  • bratov „al fratelui” – adjectiv cu formă scurtă
  • hrvatski „croat” – adjectiv cu formă lungă

Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obținută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat > bogati „bogat”. În cazul lor, forma scurtă este numită și nedefinită, iar cea lungă este numită și definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bili su dva čovjeka; jedan je bio siromašan, a drugi – bogat; siromašni je šutao, dok je bogati mnogo pričao. „Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt – bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.”

Adjectivele cu o singură formă sunt folosite și ca nedeterminate, și ca determinate. Adjectivele de apartenență au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji și -ji, precum și adjectivele la gradul comparativ și la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă.

Gradele de comparație[modificare | modificare sursă]

Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:

  • -ji, -ja, -je, care provoacă înmuierea consoanei finale a adjectivului:
    • pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad „tânăr” > mlađi „mai tânăr”
    • pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak, -ek, -ok: kratak „scurt” > kraći
  • -iji, -ija, - ije:
    • pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star „bătrân” > stariji
    • pentru adjectivele polisilabice: hrabar „curajos” > hrabriji, jednostavan ”simplu” > jednostavniji

Comparația se construiește astfel: Marko je stariji od Ivana. „Marko este mai bătrân decât Ivan.”

Superlativul relativ de superioritate se obține din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji „mai curajos” > najhrabriji „cel mai curajos”.

Declinarea adjectivelor[modificare | modificare sursă]

Forma lungă[modificare | modificare sursă]
Caz Masculin Neutru Feminin
singular plural singular plural singular plural
N.
zèlenī „cel verde” zèlenī zèlenō zèlenā zèlenā zèlenē
G.
zèlenōg(a) zèlenīh zèlenōg(a) zèlenīh zèlenē zèlenīh
D.
zèlenōm(e) zèlenīm(a) zèlenōm(e) zèlenīm(a) zèlenōj zèlenīma
A.
zèlenōg(a) (animat), zèlenī (inanimat) zèlenē zèlenō zèlenā zèlenū zèlenē
V.
zèlenī zèlenī zèlenō zèlenā zèlenā zèlenē
I.
zèlenīm zèlenīm(a) zèlenīm zèlenīm(a) zèlenōm zèlenīm(a)
L.
o zèlenōm(e) o zèlenīm(a) o zèlenōm(e) o zèlenīm(a) o zèlenōj o zèlenīm(a)
Forma scurtă[modificare | modificare sursă]
Caz Masculin Neutru Feminin
singular plural singular plural singular plural
N.
zèlen „verde” zelènī zelèno zelèna zelèna zelène
G.
zelèna zelènīh zelèna zelènīh zelènē zelènīh
D.
zelènu zelènīm(a) zelènu zelènīm(a) zelènōj zelènīma
A.
zelèna (animat), zèlen (inanimat) zelène zelèno zelènā zelènu zelène
V.
zèlenī zelènī zelèno zelènā zèlenā zèlenē
I.
zelènīm zelènīm(a) zelènīm zelènīm(a) zelènōm zelènīm(a)
L.
o zelènu o zelènīm(a) o zelènu o zelènīm(a) o zelènōj o zelènīm(a)

De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.

Pronumele[modificare | modificare sursă]

Pronumele personale[modificare | modificare sursă]

Caz Singular Plural Pronumele
reflexiv
N.
ja „eu” ti „tu” on „el”, ono – neutru ona „ea” mi „noi” vi „voi” oni „ei”, ona – neutru, one „ele”
G.
mene, me tebe, te njega, ga nje, je nâs, nas vâs, vas njih, ih sebe
D.
meni, mi tebi, ti njemu, mu njoj, joj nama, nam vama, vam njima, im sebi
A.
mene, me tebe, te njega, ga nju, je nâs, nas vâs, vas njih, ih sebe, se
V.
ti!
vi!
I.
mnom tobom njim njom nama vama njima sobom
L.
o meni o tebi o njemu o njoj o nama o vama o njima o sebi

Observații:

  1. La genitiv, la dativ și la acuzativ, pronumele personale au forme scurte și forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunță împreună cu verbul al cărui complement sunt, ca o silabă a acestuia) și sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziții și conjuncții, precum și atunci când se insistă asupra persoană persoanei.
  2. Pronumele de politețe este Vi (scris cu inițială majusculă).
  3. Cazul genitiv se folosește numai cu prepoziții care cer acest caz: On je došao posle mene. „El a venit după mine.”
  4. Pronumele sebe este reflexiv. Are o singură persoană și se referă totdeauna la subiectul propoziției, de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? „Ea vorbește pentru sine și eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbești pentru tine?” Are formă scurtă numai la acuzativ. Aceasta se folosește la diateza reflexivă a verbelor: On ide se šetati. Ja idem se šetati s njim. Hoćes li se šetati sa nama? „El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?”

Pronumele interogative[modificare | modificare sursă]

Nominativ tko „cine” što „ce”
Genitiv kog(a) čeg(a)
Dativ kom(u) čem(u)
Acuzativ koga što
Instrumental kim(e) čim(e)
Locativ kom, kome, komu čem(u)

Pronumele-adjective interogativ-relative[modificare | modificare sursă]

  • čiji, -a, -e, -i, -e, -a: Čije su ove naočale? „Ai cui sunt ochelarii ăștia?”, Bio je tamo stol, čije su noge bile zabijene u zemlju. „Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.”
  • koji, -a, -e, -i, -e, -a: Koju košulju hoćeš? „Care cămașă o vrei?”, Koju hoćeš? „Pe care o vrei?”, Imam muža koji me voli. „Am un soț care mă iubește.”
  • kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? „Ce (fel de) cămașă vrei?”, Kakvu hoćeš? „De care vrei?”

Declinarea acestora:

Caz Masculin Feminin Neutru Masculin Feminin Neutru Masculin Feminin Neutru
N.
čiji čija čije koji koja koje kakav kakva kakvo
G.
čijeg(a) čije čijeg(a) kojeg(a) / kog(a) koje kojeg(a) / kog(a) kakva / kakvog(a) kakva kakva, kakvog(a)
D.
čijem(u) čijoj čijem(u) kojem(u) / kom(e) kojoj kojem(u) / kom(e) kakvu / kakvom(e) kakve kakvu / kakvom(e)
A.
čiji (inanimat), čijeg(a) (animat) čiju čije koji (inanimat), koga / kojeg(a) (animat) koju koje kakav kakvu kakvo
I.
čijim čijom čijim kojim kojom kojim kakvim kakvom kakvim
L.
čijem(u) čijoj čijem(u) kojem(u) / kom(e) kojoj kojem(u) / kom(e) kakvu / kakvom(e) kakvoj kakvu / kakvom(e)

Pronumele-adjective posesive[modificare | modificare sursă]

  • moj „(al) meu”, moja „(a) mea”, moje (neutru singular), moji „(ai) mei”, moje „(ale) mele”, moja (neutru plural)
  • tvoj „(al) tău”, tvoja „(a) ta”, tvoje (neutru singular), tvoji „(ai) tăi”, tvoje „(ale) tale”, tvoja (neutru plural)
  • njegov „(al) lui”, njegova „(a) lui”, njegovo (neutru singular), njegovi „(ai) lui”, njegove „(ale) lui”, njegova (neutru plural)
  • nje(zi)n „al ei”, nje(zi)na „(a) ei”, nje(zi)no (neutru singular), nje(zi)ni „(ai) ei”, nje(zi)ne „(ale) ei”, nje(zi)na (neutru plural)
  • naš „(al) nostru”, naša „(a) noastră”, naše (neutru singular), naši „(ai) noștri”, naše „(ale) noastre”, naša (neutru plural)
  • vaš „(al) vostru”, vaša „(a) voastră”, vaše (neutru singular), vaši „(ai) voștri”, vaše „(ale) voastre”, vaša (neutru plural)
  • njihov „(al) lor”, njihova „(a) lor”, njihovo (neutru singular), njihovi „(ai) lor”, njihove „(ale) lor”, njihova (neutru plural)
  • svoj, -a, -e, -i, -e, -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj kruh, a ti jedeš svoj. „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu îți mănânci pâinea ta.” Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determnină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziției. Poznajem tvoju sestru. ”O cunosc pe sora ta.”

Pronumele-adjective demonstrative[modificare | modificare sursă]

Acestea exprimă trei grade de depărtare:

  • Ovaj „acest(a)”, ova „această (aceasta)”, ovo (neutru singular), ovi „acești(a)”, ove „aceste(a)”, ova (neutru plural) – se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
  • Onaj „acel(a)”, ona „acea (aceea)”, ono (neutru singular), oni „acei(a)”, one „acele(a)”, ona (neutru plural) – se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terță persoană (nu interlocutorul).
  • Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.

Numeralul[modificare | modificare sursă]

Particularități în construcția numeral cardinal + substantiv sau adjectiv[modificare | modificare sursă]

  • Cantitatea 0 (nula, ništa) se exprimă cu genitivul plural al substantivului sau adjectivului: nula / ništa listova (în traducere literală, „zero ziare”).
  • Jedan „un”, jedna „o”, jedno (neutru) și numerele care se termină cu această cifră se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad „un oraș”, dvadeset i jedan list „21 de ziare”.
  • Dva „doi”, dvije „două”, tri „trei” și četiri „patru”, precum și numerele care se termină cu aceste cifre sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcția sintagmei în propoziție: dva grada „două orașe”, trideset i dva lista „32 de ziare”.
  • Cu pet „cinci” și cifrele următoare, precum și cu numerele care se termină cu aceste cifre, substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova „cinci orașe”, sedam listova „șapte ziare”, trideset i osam listova „38 de ziare”.

Numele cifrelor[modificare | modificare sursă]

Fiecare cifră are un nume-substantiv feminin: jedinica, dvica, trica, četvrtica, petica etc.: Dobio sam dvicu iz matematike. „Am luat doi la matematică.”, Idem osmicom. „Merg cu optul (cu tramvaiul 8).”

Numeralele colective[modificare | modificare sursă]

Acestea sunt dvoje „doi”, troje „trei”, četvoro „patru”, petoro „cinci”. Următoarele se formează asemănător cu petoro, cu sufixul -oro. Se folosesc:

  • cu substantivele colective: troje prasadi „trei purcei”
  • pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje „noi doi” (un bărbat și o femeie), osmoro učenika „opt elevi” (băieți și fete).
  • cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice „două mănuși” (care formează o pereche), în opoziție cu dvije rukavice „două mănuși” (desperecheate).

Cu aceste numerale, substantivul este la genitiv singular.

Substantivele numerale[modificare | modificare sursă]

Acestea se formează cu sufixul -ica și se folosesc numai cu nume de ființe de sex masculin: nas dvojica „noi doi” (bărbați), spre deosebire de nas dvoje „noi doi” (un bărbat și o femeie).

Numeralele ordinale[modificare | modificare sursă]

Acestea au desinențele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi „primul”, prva „prima”, prvo – neutru, drugi „al doilea”, treći „al treilea”, četvrti „al patrulea”, peti „al cincilea” etc.

Verbul[modificare | modificare sursă]

Aspectele verbelor[modificare | modificare sursă]

Ca și în celelalte limbi slave, verbele limbii croate se caracterizează și prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acțiunii unui verb.

  • Un verb imperfectiv (numit și durativ) exprimă faptul că acțiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfășurare sau efectuată în mod repetat: Radim svoj posao. „Îmi fac (efectuez) treaba.” (Sunt în curs de a o face, nu se știe de când și până când.); Pio sam kavu i gledao prema moru. „Beam cafea și priveam către mare.”; Hoću gledati televiziju. „Vreau să mă uit la televizor.” (azi, mâine, în general).
  • Un verb perfectiv (numit și momentan) exprimă faptul că acțiunea a avut loc, are loc sau se dorește să aibă loc o singură dată, într-un singur moment, sau că începe și se termină la momente date: Ići ćeš se šetati samo ako završiš svoj posao. „Vei merge să te plimbi numai dacă îți termini (de efectuat) treaba.”; Popio sam kavu. Možemo ići. „Mi-am băut cafeaua. Putem pleca.”; Hoću pogledati ovaj film. „Vreau să mă uit la filmul ăsta.” (de la început până la sfârșit).

Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziții independente sau principale. Prezentul verbelor perfective se folosește numai în propoziții subordonate.

Majoritatea verbelor formează perechi perfectiv–imperfectiv cu același sens lexical, de exemplu pisati–napisati ”a scrie”. Există câteva procedee formale pentru a diferenția cele două aspecte:

  • Unul din aceste procedee est adăugarea la verbul imperfectiv a unui prefix provenit dintr-o prepoziție. Astfel de prefixe sunt za-, po- și na- din exemplele precedente, care schimbă numai aspectul verbului. Alte prefixe îi schimbă mai mult sau mai puțin și sensul: pisati ”a scrie” > prepisati ”a copia”. Din verbul astfel derivat se formează corespondentul său imperfectiv cu același sens, cu ajutorul unui sufix: prepisivati. Sufixul este plasat înaintea terminației -ti specifică infinitivului.
  • Sunt și verbe perfective cu un anumit sufix și imperfective cu altul. De exemplu sufixul -i- este specific perfectivului, iar -a- – imperfectivului: spremiti–spremati „a pregăti”.

Și în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.

Conjugare[modificare | modificare sursă]

Verbele croate sunt repartizate în opt clase de conjugare, după sunetul final al rădăcinii verbului și desinența persoanei a III-a singular a prezentului.

Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile și timpurile cele mai folosite:

Mod Timp Forma afirmativă Forma negativă Traducere
Infinitiv tresti a scutura
Prezent tresem ne tresem scutur, nu scutur
treseš
trese
tresemo
tresete
tresu
Perfect compus tresao, tresla, treslo sam nisam tresao, -la, -lo am scuturat, n-am scuturat
tresao, -la, -lo si
tresao, -la, -lo je
tresli, -le, -la smo
tresli, -le, -la ste
tresli, -le, -la su
Viitor trest ću neću / ne ću tresti voi scutura, nu voi scutura
trest ćeš
trest će
trest ćemo
trest ćete
trest će
Condițional tresao, -la, -lo bih ne bih tresao, -la, -lo aș scutura / aș fi scuturat, n-aș scutura / n-aș fi scuturat
tresao, -la, -lo bi
tresao, -la, -lo bi
tresli, -le, -la bismo
tresli, -le, -la biste
tresli, -le, -la bi
Imperativ tresi! ne tresi! /
nemoj da treseš! /
nemoj tresti!
scutură!, nu scutura!
(neka) trese! (neka) ne trese!
tresimo! ne tresimo! /
nemojmo da tresemo! /
nemojmo tresti!
tresite! ne tresite! /
nemojte da tresete! /
nemojte tresti!
(neka) tresu! (neka) ne tresu!
Gerunziu prezent tresući ne tresući scuturând, nescuturând
trecut tresavši sau tresav
Participiu activ tresao, -la, -lo, -li, -le, -la
Participiu pasiv tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena netresen, -a, -o, -i, -e, -a scuturat, -tă, -ți, -te; nescuturat, -tă, -ți, -te

Observații:

  1. Verbele neregulate sunt numeroase, ca și schimbările fonetice provocate de sufixe și desinențe.
  2. În gramaticile croate nu se pomenește de modul indicativ.
  3. Verbului românesc „a fi” îi corespund în croată două verbe: jesam și biti.
  4. Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are și forme scurte, cele care apar mai sus.
  5. La formele compuse (perfect compus și condițional), participiul activ se acordă în gen și număr cu subiectul.
  6. La forma negativă a verbelor auxiliare, negația ne se îmbină cu verbul. Cu verbul jesam, negația devine ni-.
  7. Viitorul se formează în general de la infinitivul fără -i-ul final al verbului, urmat de forma scurtă a verbului htjeti „a vrea” la prezent (Pjevat ćeš. ”Vei cânta.”), dar în prezența pronumelui personal subiect și la forma negativă, auxiliarul se detașează de verb, care ia în acest caz forma completă a infinitivului: Ti ćeš pjevati. „Tu vei cânta.”, Nećeš pjevati. „Nu vei cânta.”
  8. Conjunctivului românesc îi corespunde prezentul precedat de conjuncția da în propozițiile subordonate completive directe al căror subiect este diferit de cel al propoziției regente: Hoću da pjevaš. „Vreau să cânți.” Dacă există un singur subiect cu două verbe, cel subordonat este la infinitiv (Hoću pjevati. „Vreau să cânt.”), ca în majoritatea limbilor slave, dar spre deosebire de limba sârbă, care preferă în acest caz construcția cu da + prezent.
  9. Condiționalul a avut cândva un timp trecut, dar în limba actuală nu mai are decât o singură formă. Trecutul se distinge de prezent prin context.
  10. Imperativul negativ se poate forma în două feluri:
– negația ne + forma afirmativă a imperativului;
– verbul auxiliar nemoj + infinitivul.

Forme mai puțin folosite:

  • Viitorul anterior se formează din prezentul verbului biti „a fi” + participiul activ: budem tresao „voi fi scuturat”.
  • Forma numită aorist exprimă o acțiune trecută care a avut loc imediat înaintea momentului vorbirii: tresoh „(eu) scuturai”.
  • Imperfectul (tresijah „scuturam”) este folosit numai în limba literară. În locul imperfectului se folosește perfectul compus al verbelor imperfective.
  • Mai mult ca perfectul se formează în două feluri: din imperfectul verbului biti „a fi” + participiul activ (bijah/bjeh pisao „scrisesem”) sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ (bio sam pisao).

Prepoziții[modificare | modificare sursă]

Cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz:

  • cu genitivul: bez ”fără”; blizu „în apropierea”; do „până la”; duž „de-a lungul, în lungul”; ispod „sub, de sub”; ispred „în fața, din fața”; iz „din, de la”; iza „dincolo de, în spatele”; između „între, dintre, printre”; iznad „deasupra, de deasupra”; kod „la, lângă”; pored „alături de”; poslije „după” (în timp); prije „înainte de” (în timp); protiv „împotriva”; radi „în scopul”; umjesto „în locul”; usred „în mijlocul”; zbog „din cauza”
  • cu dativul: k(a) „spre”
  • cu acuzativul: kroz „prin, printre, peste”; niz(a) „în josul”; uz(a) „lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de”; za ”pentru”
  • cu locativul: po „după, conform”; prema „către”; pri „cu ocazia, în momentul”, „(de) pe lângă”

Alte prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcție de sens sau de natura verbului regent:

Prepoziție Caz Condiții de folosire Exemplu
među acuzativ cu verb care exprimă mișcarea ići među ljude „a merge între oameni”
instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea biti među ljudima „a fi între oameni”
na acuzativ cu verb care exprimă mișcarea postaviti na stol „a pune pe masă”
határozói eset cu verb care nu exprimă mișcarea biti na stolu „a fi pe masă”
nad(a) acuzativ cu verb care exprimă mișcarea uzdigati se nad more „a se ridica deasupra mării”
instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea nalaziti se nad morem „a se găsi deasupra mării”
o acuzativ objesiti o nešto „a agăța de ceva”
locativ govoriti o nečemu „a vorbi despre ceva”
pod(a) acuzativ cu verb care exprimă mișcarea padati pod stolicu „a cădea sub scaun”
instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea ležati pod stolicom „a sta culcat sub scaun”
pred(a) acuzativ cu verb care exprimă mișcarea pozoviti pred kralja „a chema în fața regelui”
instrumental cu verb care nu exprimă mișcarea govoriti pred kraljem „a vorbi în fața regelui”
s(a) genitiv iskočiti sa stola „a sări de pe masă”
instrumental cu substantive nume de animate s mužem „cu soțul”
u genitiv u Čehova „la Cehov” (în opera lui)
acuzativ cu verb care exprimă mișcarea ići u selo „a merge în sat”
locativ cu verb care nu exprimă mișcarea živjeti u selu „a trăi în sat”
za acuzativ za profesora „pentru profesor”
instrumental za profesorom „în spatele / în urma profesorului”

Observație: În cazul unor prepoziții există alternanță -a ~ ∅. Vocala a este adăugată prepoziției cu scopul pronunțării mai ușoare, atunci când cuvântul următor începe cu aceeași consoană ca cea cu care se termină prepoziția, cu o consoană de același tip sau cu un grup de consoane: s majkom „cu mama”, dar sa sestrom „cu sora”; pred tobom „în fața ta”, dar preda mnom „în fața mea”.

Particule[3][modificare | modificare sursă]

Particula este considerată în gramaticile croate ca o parte de vorbire aparte. Este definită ca un cuvânt invariabil care indică atitudinea vorbitorului față de conținutul exprimării. Multora dintre ele în română le corespund adverbe sau locuțiuni adverbiale.

Se disting două categorii mari de particule: dependente și independente.

Particule dependente (nesamostalne čestice)[4][modificare | modificare sursă]

Particula li este neaccentuată și apare mai ales după un verb, care poate fi și auxiliar: Vidiš li? „Vezi?”, Jesi li pjevao? „Ai cântat?”, Neće li doći? „(Oare) n-o să vină?” Este folosită și după pronume sau adverbe interogative, ca întărire a acestora: Gdje li se samo skrila? „Unde s-o fi ascuns?”, Što li nam vrijeme nosi? „Oare ce ne aduce timpul?” Această particulă poate întări și un îndemn sau o exclamație: Trči li, trči! „Fugi, fugi!” Lijepa li si! „Ce frumoasă ești!”
Particula zar se găsește totdeauna la început de propoziție, întărind interogația și exprimând în același timp îndoiala sau mirarea: Zar ne vidiš? „Păi nu vezi?”, Zar ste zaista otišli? „Ați plecat într-adevăr?” Zar + ne adăugate unei propoziții enunțiative o transformă pe aceasta în propoziție interogativă: Vidio si ga, zar ne? „L-ai văzut, nu?”
  • Particule intensificatoare (intenzifikatori):
Pokloni mu bar neku sitnicu. „Dăruiește-i măcar un mărunțiș.”
Tko god dođe, bit će svečano primljen. „Oricine ar veni, va fi întâmpinat solemn.”
I on je došao. „Și el a venit.”
Iako su radili cijeli dan, ipak nisu stigli završiti posao. „Deși au lucrat toată ziua, n-au reușit să termine treaba.”
Ma kako odlučila, ja sam uz tebe. „Oricum ai hotărî, eu sunt alături de tine.”
Makar jednom budi sretan. „Măcar o dată să fii fericit.”
Nisu vjerovali ni njemu! „Nici pe el nu l-au crezut!”
Pa naravno! „Păi firește!”
Samo da znaš što se dogodilo! „De-ai ști ce s-a întâmplat!”
Samo ti pričaj! „Poți să tot vorbești!”
On je također sudjelovao. „El a colaborat de asemenea.”
  • Particulele de grad (usporedne čestice) exprimă gradul unei calificări: : gotovo „aproape”; jedva „abia”; još „și (mai)”; malo „puțin”; mnogo „cu mult”; naročito „mai ales”; osobito „deosebit de”; posve „cu totul”; potpuno „pe de-a-ntregul, complet”; previše „prea”; prilično „considerabil de”; sasvim „cu totul”; skoro „aproape”; veoma „foarte”; vrlo „foarte”. Exemple în propoziții: Ona je mnogo veća. „Ea este cu mult mai mare.”, Bio je vrlo malen. „Era foarte mic.”
  • Particule incitative (poticajne čestice):
Particula da + verb la persoana a doua a prezentului exprimă un îndemn. Da samo znaš što je napravio! „Trebuie să știi ce a făcut!” Cu persoana a doua a perfectului compus exprimă un ordin: Da si smjesta došao! „Să vii imediat!”
Particula neka exprimă un îndemn (Neka dođu! „Să vină!”), o permisiune (Neka radi što hoće! „Să facă ce vrea!”) sau un îndemn la a permite (Neka se djeca vesele! „Las” să se distreze copiii!”), cu referire la o terță persoană.
Particula hajde este sinonimă cu forma de persoana a 2-a singular a imperativului verbului doći „a veni” (Hajde, vlak nas neće čekati! „Hai(de), trenul n-o să ne aștepte!”), dar servește și la încurajare: Hajde, izdrži još malo! „Hai, mai rezistă puțin!”[5]
  • Particule afirmative și negative (jesno-niječne čestice): Da, doći ćemo. „Da, vom veni.”, Jest, javio mi je vijest. „Da, mi-a anunțat vestea.”, Ne, nije došao. „Nu, n-a venit.”, Ne pitaj me to! „Nu mă întreba asta!”
  • Particule prezentative (prezentativi):
Particulele evo, eto, eno „iată, uite” exprimă trei grade de depărtare, ca pronumele-adjective demonstrative: Evo čovjeka! „Iată omul!” (aproape de vorbitor); Eto ti Marije, pa s njom možeš izaći! „Uite-o pe Marija! Poți ieși cu ea.” (aproape de interlocutor); Eno našega profesora! „Uite-l pe profesorul nostru!” (nici aproape de vorbitor, nici aproape de interlocutor). Folosită cu pronumele personale, evo se referă la persoana I, eto la a 2-a, iar eno la a 3-a: Evo mene! „Iată-mă!”; Eto tebe! „Iată-te!”; Eno njega! „Iată-l!” Aceste particule pot să se refere și la o propoziție sau o frază întreagă: Eto, sve sam vam rekao! „Iată, v-am spus totul!”; Evo, to je sve što znam! „Iată, asta e tot ce știu!”
Particula gle: Gle budalu! „Uită-te la prostul ăsta!”; Gle ono! „Uite aia!”

Particule independente (samostalne čestice)[modificare | modificare sursă]

Acestea sunt de două feluri:

  • particule interogative, incitative, prezentative, afirmative și negative care pot fi folosite și ca independente
  • particule independente folosite la nivelul enunțului (numite modifikatori), printre care sunt și sintagme: doista „într-adevăr”; eventualno „eventual”; naprotiv „dimpotrivă”; naravno „firește”; nasreću „din fericirfe”; nažalost „din păcate”; nesumnjivo „fără îndoială”; sigurno „sigur”; stvarno „într-adevăr”; uglavnom „în principal”; uistinu „realmente”; uostalom „printre altele”; vjerojatno „probabil”; zaista „într-adevăr”; između ostalog „printre altele”; na kraju krajeva „la urma urmei”; na neki način „oarecum, într-un fel”; na svaki način „oricum”; prije svega „înainte de toate”; u svakom slučaju „în orice caz”.

Topica[6][modificare | modificare sursă]

Deși în limba croată topica este destul de liberă, ea rămâne o limbă SVO, adică ordinea părților de propoziție este subiect + predicat (+ complement), dacă nicio parte nu este scoasă în evidență: Žene idu na tržnicu. „Femeile merg la piață.”; Dalmacija je lijepa regija. „Dalmația e o regiune frumoasă.”

În general, pronumele și verbele auxiliare neaccentuate, chiar dacă sunt mai multe (maximum patru), precum și particula interogativă li, se plasează după primul cuvânt accentuat, constituind un bloc cu un singur accent cu acesta: Olga mu ju je dala. „Olga i-a dat-o.” În locul unui cuvânt accentuat poate sta un grup nominal din două elemente. În acest caz, cuvintele neaccentuate pot urma după al doilea element: Moja će sestra doći u utorak. sau Moja sestra će doći u utorak. „Sora mea va veni marți.” Dacă grupul nominal este mai lung, cuvântul neaccentuat nu poate urma după acesta: Moja mlađa sestra doći će u utorak. „Sora mea mai tânără va veni marți.”

În propoziție coordonată sau subordonată, pronumele și verbele auxiliare neaccentuate sunt plasate după cuvântul care introduce propoziția: Rekao mi je da će moja mlađa sestra doći u utorak. „Mi-a spus că sora mea mai tânără va veni marți.” Conjuncțiile a „iar” și i „și” fac excepție de la această regulă.

Alte cuvinte neaccentuate, în special prepozițiile, pot fi pe primul loc în propoziție: Na stolu ima knjiga. „Pe masă este o carte.” Și unele particule neaccentuate pot fi la început de propoziție: Da nisi bolesna? „Oare nu ești bolnavă?”, Slavko vidi Olgu, zar ne? „Slavko o vede pe Olga, nu?”

În general, atributul adjectival precede substantivul determinat: On je bogat čovjek. „El e om bogat.”

Lexic[modificare | modificare sursă]

Formarea cuvintelor[7][modificare | modificare sursă]

Derivarea[modificare | modificare sursă]

Ca în română, prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeași familie lexicală ca și cuvântul de bază:

Cuvânt de bază Sufix Cuvânt derivat
noć „noapte” + -ište noćište „loc de înnoptat”
-as noćas „astă-noapte”
-ti noćiti „a înnopta”
-n- noćni, -na, -no „de noapte”

Compunerea[modificare | modificare sursă]

În limba croată compunerea este mai productivă decât în română. Se poate efectua prin:

  • îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan „zi” + gubiti „a pierde” > dangubiti „a pierde vremea, a fi leneș”
  • îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn „negru” + o + kos (de la kosa „păr”) > crnokos „cu păr negru”

Elementele cuvântului compus pot fi un substantiv și un verb (primul exemplu), un adjectiv și un substantiv (al doilea exemplu), două substantive: kućevlasnik „proprietar de casă”, duhankesa „pungă de tutun”.

Cuvintele formate cu prefixe sunt considerate tot compuse: nad „deasupra” + biskup „episcop” > nadbiskup „arhiepiscop”, pred „înaintea” + znak „semn” > predznak „semn prevestitor”, ne „nu” + milosrdan „milostiv” > nemilosrdan „necruțător”. În această categorie se includ și verbele formate cu prefixe care schimbă sensul verbului de bază: ići „a merge” > otići „a pleca”, izaći „a ieși”, doći „a veni, naići „a veni pe neașteptate”. Aceste prefixe schimbă în același timp și aspectul verbului (vezi Aspectele verbelor).

Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak „scurt”) + o + vid- (de la videti „a vedea”) + -an > kratkovidan „miop”, bez brige ”fără grijă” > bezbrižan „nepăsător”.

Împrumuturi[8][modificare | modificare sursă]

Standardul limbii croate acceptă împrumuturile în mai mică măsură decât cel al limbii sârbe, dar există totuși cuvinte împrumutate din multe limbi:

  • latină: anđeo „înger”, dekoracija, estimacija, impotencija, kontemplacija, kompozicija, memorija, prohibicija; civil, doktor, formula, horor, humus, literatura
  • greacă (mai ales prin filieră latină): ikona „icoană”, kaos „haos”, kemija „chimie”, kor „cor”
  • maghiară: baršun „catifea”, bunda „blană”, gumb „nasture”, karika „verigă”, kočija „trăsură”, roštilj „friptură la grătar”
  • germană[9]: bluza „bluză”, krumpir „cartof”, šminka „machiaj”
  • franceză: bife „bufet”, bistro „mic restaurant”, grupa „grup, grupă”, meni „meniu”
  • engleză: film, gol, hardver, marketing, monitor, menadžer „manager”, tenk „tanc”, sendvič „sandviș”, šou „spectacol”, vikend.
  • cehă: časopis „revistă”; dušik „azot”, pištolj „pistol”, vlak „tren”
  • rusă: dozvoliti „a permite”
  • limba turcă: boja „culoare”, bubreg „rinichi”, budala „prost”, bunar „puț”, čarapa „ciorap”, čelik „oțel”, džep „buzunar”, jastuk „pernă”, kutija „cutie”, majmun „maimuță”, pamuk „bumbac”, rakija „rachiu”, šećer „zahăr”.

Printre împrumuturi se pot distinge categorii după gradul lor de asimilare. Astfel există:

  • cuvinte care nu mai sunt simțite ca străine: anđeo „înger”, boja „culoare”, šminka „machiaj”, vlak „tren”
  • cuvinte bine integrate morfologic, dar totuși cunoscute ca străine, mai ales cuvintele internaționale de origine latină, greacă sau engleză: kemija, memorija, gol
  • cuvinte incomplet integrate morfologic:
    • terminate cu o combinație atipică de două consoane: bicikl, projekt
    • terminate cu o vocală atipică pentru croată (meni „meniu”, šou „spectacol”) sau cărora li se adaugă în mod atipic desinențele cazuale: bife „bufet”, bistro „mic restaurant”

Sârbisme[modificare | modificare sursă]

Se consideră sârbisme cuvintele care există în sârba standard și sunt folosite și de vorbitori croați fără să fie acceptate de standardul limbii croate. Astfel sunt, de exemplu: bioskop – croată kino „cinema”, gas – cr. plin „gaz”, izviniti se – cr. ispričati se „a cere scuze”, lenjir – cr. ravnalo „riglă”, nauka – cr. znanost „știință”, učestvovati – cr. sudjelovati „a colabora”, vaspitati – cr. odgojiti „a educa”[10].

Calcuri și neologisme[modificare | modificare sursă]

Calcurile sunt mai ales traduceri cuvânt cu cuvânt ale unor cuvinte compuse străine: kolodvor (< germană Bahnhof „gară”), vodopad (< germ. Wasserfall) „cascadă”.

Uneori noțiunea de calc se referă la un sens nou dat unui cuvânt deja existent în limbă, sens al cuvântului preluat din altă limbă (calc semantic). Este cazul cuvântului miš „șoarece”, folosit cu sensul „mouse” (de calculator), din engleză.

În sensul său cel mai restrâns, neologismul este un cuvânt creat în mod conștient de către intelectuali (scriitori, lingviști), mai ales pentru a evita împrumutul.

Printre aceste cuvinte sunt calcuri parțiale, adică traduceri ale unor cuvinte străine printr-un cuvânt existent în croată, la care s-a adăugat o rădăcină tot croată, care nu se folosește ca atare drept cuvânt: neboder (< nebo „cer” + der, rădăcina verbului derati „a zgâria”, calc după englezescul skyscraper) „zgârie-nor”; pravopis (< prav „corect” + pis, rădăcina lui pisati „a scrie”, după grecescul orthographia) „ortografie”; rukopis (< ruka „mână” + pis, după latinescul manuscriptum) „manuscris”; zemljopis (< zemlja „pământ” + pis, după grecescul geographia) „geografie”.

Sunt și termeni creați complet în croată, dintr-un element/elemente croat(e), dar care nu sunt calcuri: kisik (< kiseo „acru”) „oxigen”; vodik (< voda „apă”) „hidrogen”; brzojav (< brzo „repede” + jav, rădăcina lui javiti „a înștiința”) „telegramă”; kišobran (< kiša „ploaie” + bran, rădăcina lui braniti „a apăra”) „umbrelă (de ploaie)”; padobran (< pad „cădere” + bran) „parașută”; suncobran (< sunce „soare” + bran) „umbrelă de soare”; zrakoplov (< zrak „aer” + plov, rădăcina lui ploviti „a naviga”) „avion”.

Standardul limbii croate are tendința de a denumi cele mai multe noțiuni posibil cu cuvinte croate, dar perechile de sinonime împrumut–cuvânt croat sunt numeroase: advokat–odvjetnik „avocat”, apoteka – ljekarna „farmacie”, deklinacija – sklonidba „declinare”, geografija – zemljopis „geografie”, komparacija – stupnjevanje „comparație” (a adjectivelor, adverbelor), konjugacija – sprezanje „conjugare”, neologizam – novotvorenica „neologism”, oksigen – kisik „oxigen”.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Conform Statutului Provinciei Autonome Voivodina, art. 26.
  2. ^ Croatie (2) La politique linguistique de croatisation (Croația (2) Politica lingvistică de croatizare).
  3. ^ După Silić, J.; Pranjković, Gramatika hrvatskoga jezika za gimnazije i visoka učilišta (Gramatica limbii croate pentru licee și școli superioare), Školska knjiga, Zagreb, 2005.
  4. ^ Cum noțiunea de particulă este intrerpretată diferit în gramaticile limbii române și cele ale croatei, indicăm termenii croați cu traducerea propusă de noi.
  5. ^ Sursa exemplelor cu hajde: Nives Opačić, Riječce za čas kratiti, în Vjenac, nr. 358, 22 decembrie 2007.
  6. ^ După Brown, Wayles; Alt, Theresa, A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă și croată), SEELRC, 2004, p. 62–63.
  7. ^ După Moldovan, Valentin; Radan, Milja N., Gramatika srpskog jezika (Morfologija), Gramatica limbii sârbe, Timișoara, Sedona, 1966, p. 135. Exemplele există și în croată.
  8. ^ După articolul Posuđenice (Împrumuturi) de pe Wikipedia croată.
  9. ^ Numărul lor este estimat la 2.000 de către Schneeweis, Edmund, Die deutschen Lehnwörter im Serbokroatischen in kulturgeschichtlicher Sicht (Împrumuturile germane în sârbocroată, în viziunea istoriei culturii), de Gruyter, Berlin, 1960.
  10. ^ Midžić, Maja, Srbizmi (Sârbisme). Nu există un acord total între lingviștii croați asupra a ce trebuie considerat sârbism. Printre exemplele date de această sursă multe nu sunt marcate ca sârbisme de către dicționarul lui Hrvatski jezični portal (Portal lingvistic croat). Exemplele date de noi sunt indicate în acesta ca cuvinte croate regionale sau familiare, deci absente din standard, și în același timp sârbești.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Posibilități online de învățare a limbii croate[modificare | modificare sursă]

Alte legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]