Bazilica Sfântul Ioan din Lateran

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Bazilica Sfântul Ioan din Lateran
Facade San Giovanni in Laterano 2006-09-07.jpg
Fațada bazilici
Informații generale
Confesiune: romano-catolică
Hram: Sfântul Ioan, 7 ianuarie
Ctitor: Constantin cel Mare
Tip: arhibazilică papală
Anul sfințirii: 324
Localizare
Țara: Italia
Localizare: Roma
Date despre construcție
Stil arhitectonic: renascentist
Înălțime maximă: 65 metri

Basilica Sfântul Ioan din Lateran (în italiană Basilica di San Giovanni in Laterano) este catedrala Romei și scaunul ecclesial al episcopului Romei. Mai este numită Arhibasilica Celui mai Sfânt Salvator, fiind cea mai veche și încadrându-se ca singura catedrală din Roma între cele patru mari basilici antice. Poartă titlul de biserică ecumenică mamă în rândul catolicilor (biserica mama a întregii lumi locuite). O inscripție de pe fațada acesteia, Cristos Salvatorul, închină Lateranul ca arhibasilica a Celui mai Sfânt Salvator, spre deosebire de catedralele celorlalți patriarhi, care sunt închinate lui Hristos însuși.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Bazilica este ridicată pe locul palatului Lateran, de la începutul Imperiului Roman. Piața din fața palatului păstrează un obelisc construit de faraonul Tuthmosis III în Karnak, pentru a fi poziționat în "Circus Maximus" urmând ca mai apoi să fie adus aici.

Palatul Lateran a căzut în mâna împăratului în momentul în care Constantin cel Mare s-a căsătorit cu a doua sa soție, Fausta, sora lui Maxențiu. Cunoscut în lumea vremii ca "Domul Faustan" sau "Casa Faustei", palatul Lateran a fost în cele din urmă oferit episcopului Romei de către Constantin. Data exactă a donării nu este cunoscută, însă se crede că s-a realizat sub pontificatul papei Miltiade, pentru a găzdui un sinod în anul 313 ce a alunecat în declanșarea schizmei donatiste, prin declararea donatismului ca erezie. Bazilica palatului a fost lărgită și înfrumusețată, devenind în cele din urmă catedrala Romei, scaunul papilor ca patriarhi ai Romei.

Sfințirea oficială a bisericii cât și a anexelor a fost prezidată de papa Silvestru I în anul 324, declarându-o ca Domul lui Dumnezeu. În interiorul acesteia a fost așezat scaunul papal, făcând din aceasta catedrala Romei. Pe ușa centrală se găsește scris: Lateran, cea mai sfântă biserică dintre bisericile orașului și ale lumii, fiind mama și capul lor. Palatul și bazilica au mai fost închinate de două ori. Papa Sergius al III-lea le-a dedicat Sfântului Ioan Botezătorul în secolul al X-lea, cu ocazia sfințirii noului baptisteriu al bazilicii. Papa Lucius al II-lea o va dedica Sfântului Ioan Evanghelistul în secolul al XII-lea.

În orice caz, acești doi sfinți sunt considerați drept co-ocrotitori ai locașului, ocrotitorul prim fiind Hristos însuși. Mai târziu, bazilica va ajunge sub conducerea unor călugări benedictini ce se vor ocupa cu îngrijirea acesteia și cu cinstirea celor doi sfinți.

Toți papii de la Miltiade încoace au ocupat scaunul papal din Lateran până la domnia papei francez Clement al V-lea, care în anul 1309 a decis să transfere scaunul oficial al bisericii catolice la Avignon. În timpul vicariatului de la Avignon, palatul și basilica din Lateran au intrat într-un declin. Două incendii devastatoare au cuprins Lateranul - unul în anul 1307 și altul în anul 1361. În ambele cazuri, papii din Avignon au trimis fonduri pentru reparațiile necesare. Lateranul își va pierde strălucirea inițială.

Papa Sixtus al V-lea a eliminat palatul original cât și bazilica ordonând înlocuirea lor. Reconstruirea Palatului și a Bazilicii au devenit două lucruri separate. Astazi, palatul Lateran este locașul muzeului pontifical și al creștinismului antic. Obeliscul din fața palatului este din granit roșu fiind cel mai mare din lume. A fost ridicat de Thutmose al III-lea în Karnak. A fost mutat de Constantin II în anul 357 și ridicat din nou în Circus Maximus. Sixtus al V-lea l-a așezat în locul său actual în anul 1587. Palatul Lateran a folosit drept loc de întrunire a multor sinoade.

Au existat mai multe tentative de reconstrucție a bazilicii înainte de papa Sixtus al V-lea. Sixtus l-a angajat pe arhitectul său favorit - Domenico Fontana - pentru a revedea proiectul. O continuare a renovării a avut loc sub Francesco Borromini, angajat de Papa Innocențiu al X-lea. Cele 12 nișe create de acesta vor fi umplute abia în anul 1718 cu statuile Apostolilor.

Viziunea papei Clement al XII-lea în privința reconstruirii era una ambițioasă: acesta a realizat un concurs de proiecte în privința ridicării fațadei. S-au strâns peste 23 de arhitecți, dintre care cel care s-a distins evident a fost Alessandro Galilei. Fațada actuală datează din anul 1753. Fațada lui Galilei a înlocuit toate elementele antice ale originalei bazilici, impunând un stil noe-clasic. Catedra papală sau tronul episcopal face din această basilică singura catedrală a Romei. Aceasta e așezată în absidă.

În bazilică se află mormintele a șase papi: Alexandru al III-lea, Sergiu al IV-lea, Clement al XIII-lea, Martin al V-lea, Inocențiu al III-lea și Leon al XIII-lea. Acest ultim papă a fost și ultimul neîngropat în Bazilica Sfântul Petru.

Fotogalerie[modificare | modificare sursă]