Marșul asupra Romei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Marșul asupra Romei (în italiană Marcia su Roma) a fost o lovitură de stat, prin care Partidul Național Fascist condus de dictatorul italian Benito Mussolini a acaparat puterea în Regatul Italiei (Regno d'Italia). Marșul a avut loc din 22 octombrie până la 29 octombrie 1922.

Context[modificare | modificare sursă]

În martie 1919, Mussolini a fondat prima „Ligă italiană de luptă” (Fasci italiani di combattimento) la începutul a „doi anii roșii” (biennio rosso). A suferit o înfrângere la alegerile din noiembrie 1919, dar la alegerile din 1922, Mussolini a intrat în parlamentul italian.

Alături de partidul său „Fascist”, au fost creată organizația paramilitară „Cămășile negre” (Squadristi). În august 1920, Cămășile negre au fost folosite pentru spargerea grevei generale, care avea loc la fabrica Alfa Romeo din Milan. În noiembrie 1920, după asasinarea lui Giordana (consilier municipal de dreapta din Bologna), Cămășile negre au fost folosite ca instrument de represiune de stat pentru a zdrobi mișcarea socialistă (care a inclus o componentă puternică anarho-sindicalistă), în special în Valea Padului. Sindicatele au fost dizolvate, iar primarii de stânga au demisionat. Fasciștii au inclus pe listele lor „Uniunea Națională” a lui Giovanni Giolitti la alegerile din mai 1921, cu care au câștigat 36 de locuri. Mussolini a retras apoi sprijinul pentru Giolitti și a încercat să încheie un armistițiu temporar cu socialiștii prin semnarea unui „Pact de pacificare” în vara anului 1921. Acest lucru a provocat un conflict cu partea cea mai fanatică a mișcării, „Squadristi” și cu liderii lor „Ras”. În iulie 1921, Giolitti a încercat fără succes să dizolve squadristi. Atunci înțelegerea cu socialiștii a fost ruptă, apoi, la rândul său, în noiembrie 1921, Mussolini a adoptat un program naționalist și conservator și a fondat Partidul Național Fascist, care în iulie 1922 avea 700,000 de membri. În luna august a fost declanșată o grevă antifascistă generală, dar nu a reușit să readucă la viață Partidul Popular Italian (Partito Popolare Italiano) și a fost reprimată de fasciști. Cu câteva zile înainte de marș, Mussolini s-a consultat cu ambasadorul american Richard Washburn Child, dacă guvernul Statelor Unite ar obiecta la o participare fascistă într-un guvern italian viitor. Child l-a încurajat să continue. Când a aflat că prim-ministrul Luigi Facta i-a dat lui Gabriele d'Annunzio misiunea de a organiza o demonstrație mare pe 4 noiembrie 1922 pentru a celebra victoria națională în timpul războiului, Mussolini a decis pornirea marșului menit să accelereze procesul și să dea la o parte orice concurență.

Marșul[modificare | modificare sursă]

Fascişti care merg spre Roma.

Quadrumvirii care conduceau Partidul Fascist, generalul Emilio De Bono, Italo Balbo (unul dintre cei mai cunoscuți ras), Michele Bianchi și Cesare Maria de Vecchi au organizat marșul asupra Romei, în timp ce Mussolini a stat în spate pe majoritatea durată a marșului, deși a permis să se facă poze cu el mărșălunid alături de fasciști. Generalii Gustavo Fara și Sante Ceccherini au asistat la pregătirile marșului din 18 octombrie. La marș a aderat marchizul Dino Perrone Compagni și Ulisse Igliori.

La 24 octombrie 1922, Mussolini a declarat în fața a 60.000 de oameni la congresul fascist din Napoli: „Programul nostru este simplu: vrem să conducem Italia”.[1] Între timp, Cămășile negre, care au ocupat câmpia Padului, au ocupat toate punctele strategice ale țării. La 26 octombrie, fostul premier Antonio Salandra l-a avertizat pe actualul prim-ministru Luigi Facta că Mussolini a cerut demisia lui și că "il Duce" se pregătea să marșăluiască spre Roma. Facta nu l-a crezut pe Salandra și s-a gândit că Mussolini ar fi co-guvernat alături de el. Pentru a face față amenințării reprezentate de trupele fasciste adunate în afara Romei, Luigi Facta (care a demisionat, dar a continuat să dețină puterea) a declarat stare de asediu pentru Roma. Dar regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei a refuzat să semneze ordinul militar.[2] La 28 octombrie, regele i-a predat puterea lui Mussolini, care și-a asigurat astfel sprijinul militar, al oamenilor de afaceri și al dreptei politice. Marșul în sine a fost compus din mai puțin de 30.000 de oameni, dar regele se temea de un război civil, deoarece squadriștii controlau regiunea Padului și cea mai mare parte a țării, iar fascismul nu mai era văzut ca amenințare la adresa unității statale. Lui Mussolini i s-a cerut să își formeze cabinetul la 29 octombrie 1922, în timp ce aproximativ 25.000 de Cămăși negre defilau prin Roma. Mussolini a ajuns astfel la putere în mod legal, în conformitate cu Statuto Albertino, constituția italiană.

Marșul asupra Romei nu a fost cucerirea propriu-zisă a puterii (data fiind celebrată ulterior de mișcarea fascistă), ci mai degrabă forța de precipitare în spatele unui transfer de putere în baza constituției. Această tranziție a fost făcută posibilă de predarea autorităților publice în fața intimidarii fasciste. Mulți lideri de afaceri și financiari au crezut că ar fi fost posibil să îl manipuleze pe Mussolini, ale cărui discursuri și politici timpurii erau în favoarea economiei de piață și a liberalismului pe plan economic.[3]

Alți participanți[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carsten, Francis Ludwig (1982). The Rise of Fascism. p. 62 
  2. ^ Carsten, Francis Ludwig (1982). The Rise of Fascism. p. 64 
  3. ^ Carsten, Francis Ludwig (1982). The Rise of Fascism. p. 76 

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Carsten, Francis Ludwig. The Rise of Fascism. University of California Press, 1982.
  • Cassells, Alan. Fascist Italy. Arlington Heights, IL: H. Davidson, 1985.
  • Gallo, Max. Mussolini's Italy: Twenty Years of the Fascist Era. New York: Macmillan, 1973.
  • Leeds, Christpher. Italy under Mussolini. Hove, East Sussex: Wayland, 1988 (1972).

Legături externe[modificare | modificare sursă]