Polimer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Structura polipropilenei: Carbonul este albastru - Hidrogenul gri

Un polimer este o substanţă compusă din molecule cu masă moleculară mare, formate dintr-un număr mare de molecule mici identice, numite monomeri, legate prin legături covalente. Cuvântul provine din limba greacă, πολυ, polu, "mult"; şi μέρος, meros, "parte"). Exemple cunoscute de polimeri sunt plasticul, ADN-ul şi proteinele.


[modifică] Etimologie şi scurt istoric

Cuvântul polimer derivă din grecescul πολυ (poli),însemnând ‘pluri’ şi μέρος (meros),însemnând ‘parte’. Termenul a fost adoptat în 1833 de către Jöns Jakob Berzelius,deşi definiţia polimerului dată de el este destul de diferită faţă de cea modernă. Începând din anul 1811,chimistul Henri Braconnot s-a axat pe studierea derivatelor celulozei,probabil cea mai importantă parte din ştiinţa polimerilor.Demararea vulcanizării în secolul al nouăsprezecelea a îmbunătăţit duritatea latexului sintetic ,semnificând popularizarea polimerului semi-sintetic.În 1907, Leo Baekeland a creat primul polimer compet sintetic, bachelita,care a fost făcută publică în 1909.

[modifică] Teorii

În afara progreselor semnificative în sintetizarea şi caracterizarea polimerilor,o înţelegere corectă a aceastora nu s-a ivit decât în 1920.Înainte de al doilea deceniu al secolului nouăsprezece,oamenii de ştiinţă au crezut că polimerii erau grupuri de mici molecule(numite coloide),fără mărimi moleculare bine stabilite,ţinute în strânsă legătură de o forţă necunoscută,un concept numit ‘teoria asociaţiei’.În 1922, Herman Staudinger a propus teoria lanţurilor atomice de polimeri ţinuţi alături de legături covalente,o idee care nu a fost acceptată mai bine de un deceniu,dar pentru care Staudinger a primit Premiul Nobel. Lucrările lui Wallance Carothers(1920) au demonstrat şi ele că polimerii pot fi sintetizaţi raţional din monomerii care îi constituie.O importantă contribuţie în ştiinţa polimerilor sintetici a fost adusă de chimistul italian Giulio Natta şi de chimistul german Karl Ziegler, care au câştigat Premiul Nobel în chimie,în anul 1963, pentru “catalizatorul Ziegler-Natta”.În ceea ce priveşte reacţia de adiţie,un aport important îl are Paul Flory,1974.Lucrarea sa extinsă în domeniul polimerilor include cinetica polimerizării pas cu pas şi a adiţiei polimerizării, transferul lanţului atomic, volumul inclus ,”Convenţia Flory” şi “Teorema Flory-Huggins, pentru care i se acordă Premiul Nobel în chimie 1974. Materiale sintetice, precum nylonul, teflonul sau siliconul au format baza pentru o industrie a polimerilor.De asemenea,în aceşti ani s-a acordat o deosebită importanţă sintetizării raţionale a polimerilor.Cei mai importanţi produşi polimerizazi de pe piaţă sunt sintetici şi produşi în volume mari. Polimerii sintetici îşi găsesc astăzi loc în aproape fiecare industrie sau segment de viaţă.sunt adesea folosiţi ca adezivi sau lubrifiante,dar la fel de bine sunt utilizaţi pentru diverse produsede la jucării până la avioane.ei au fost implicaţi într-o mare varietate de aplicaţii biomedicale ,de la dispozitive pentru implanturi,până la droguri.

Unelte personale