Cuba

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru alte sensuri, vedeți Cuba (dezambiguizare).
Cuba
Republica Cuba
spaniolă República de Cuba  es
Drapelul Cuba Stema Cuba
Imnul naționalLa Bayamesa  ("The Bayamo Song")[1]

Amplasarea Cuba
Capitală Havana
23°8′N 82°23′V / 23.133°N 82.383°V / 23.133; -82.383
Cel mai mare oraș capitală
Limbi oficiale Spaniolă
Grupuri etnice  65.05% Albi (Spanioli, alții), 10.08% Africani, 23.84% mulatri și Metiși[2]
Sistem politic Unitar republică, Stat comunist[3]
 -  Președinte Raúl Castro
 -  Prim-vicepreședinte J. R. M. Ventura
 -  PCC prim-secretar Raúl Castro
 -  Președintele Adunarea Națională Ricardo Alarcón
Independență de la Spania 
 -  Declared 10 octombrie 1868 
 -  Republic declared 20 mai 1902
de la Statele Unite 
 -  Cuban Revolution 1 ianuarie 1959 
Suprafață
 -  Total 109.886 km² (locul 105)
 -  Apă (%) neglijabil[4]
Populație
 -  Estimare 2010 11.241.161[4] (locul 75)
 -  Recensământ 2002 11.177.743[4] 
 -  Densitate 102,3 loc/km² (locul 103)
PIB (PPC) estimări 2009
 -  Total $111.1 miliarde[5] (locul 62)
 -  Pe cap de locuitor $9.700 (locul 86)
PIB (nominal) estimări 2009
 -  Total $67.26 miliarde[4] (locul 62)
 -  Pe cap de locuitor $5.984 (locul 78)
IDU (2007) 0.863[6] (high) (locul 51)
Monedă Cuban peso(CUP)
Cuban convertible peso[7] (CUC)
Prefix telefonic 53
Domeniu Internet .cu

Republica Cuba este o țară insulară în nordul Americii centrale, situat pe cea mai mare insulă din Antile, care se află la confluența Mării Caraibelor, al Golfului Mexic și Oceanului Atlantic. La nord se află SUA și Bahamas, la vest Mexic, la sud Insulele Cayman și Jamaica, iar la sud-est Haiti.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea „Cuba” provine din limba taino și, deși semnificația exactă nu este clară, aceasta poate fi tradusă ca „teren fertil” (cubao) sau ca „loc minunat” (coabana). Se spune că numele „Cuba” a fost dat de Cristofor Columb după orașul Cuba din districtul Beja din Portugalia.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Cubei

Populațiile originale amerindiene (Taino, Siboney și Guanajatabey) au căzut sub dominația Spaniei în secolul al XVI-lea. În mai puțin de 200 de ani, populația indigenă a fost practic exterminată total. Lupta coloniei pentru independență a început în 1868 și a continut de-a lungul secolului al XIX-lea până la Războiul spaniolo-american din 1898. Statele Unite au ocupat insula până când i s-a recunoscut independența în 1902, limitată totuși de Amendamentul Platt (revocat în 1934), SUA continuând să aibă o influență majoră în politica cubaneză.

Che Guevara, Fidel Castro Ruz, Camilo Cienfuegos, Raúl Castro Ruz și armata lor de rebeli a fost unul dintre grupurile numeroase de gherilă care se opuneau dictatorului Fulgencio Batista. 'Mișcarea 26 iulie' a lui Castro a absorbit rapid toate aceste mișcări și a cucerit puterea, formând guvernul în 1959, după victoria împotriva forțelor militare loiale lui Batista. În momentul în care Batista a fost alungat de la putere, 75% din terenul cultivabil era proprietatea cetățenilor străini și companiilor străine (în special nord-americane). Noul guvern revoluționar a adoptat reforma agrară și a confiscat cea mai mare parte a proprietăților agricole ale companiilor străine. În scurtă vreme, relațiile cu SUA s-au deteriorat. La început, Castro nu dorea să discute planurile sale de viitor, dar în cele din urmă s-a declarat comunist, explicând că încearcă să construiască socialismul în Cuba. Au fost stabilite relații deplomatice cu Uniunea Sovietică. Un guvern nou, condus de renăscutul Partid Comunist Cubanez, a început să pună în practică reformele economice promise de Castro. Printre alte lucruri, asistența medicală și învătământul au devenit gratuite pentru toți cubanezii pentru prima oară. Cu o oarecare întârziere, o constituție de inspirație sovietică a fost adoptată în 1976.

Pentru mai multe decenii, Cuba a primit un ajutor (subvenție) masiv din partea URSS, în schimbul zahărului cubanez, sovieticii livrând petrol. O parte din cantitatea aceasta de petrol era consumată în Cuba, iar restul era vândut pe piața mondială pentru un profit de câteva miliarde de dolari. În schimbul acestei subvenții sovietice, Cuba sprijinea mișcărle comuniste din toată America Latină (printre altele: Nicaragua, El Salvador, Guatemala, Columbia și Chile) și din Africa (Angola, Mozambic și Etiopia). Numai în Angola existau peste 50.000 de militari cubanezi. Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 i-a dat o lovitură economică grea Cubei, iar când sovieticii au încetat acordarea ajutorului anual de 6 miliarde de dolari , guvernul comunist a chemat populația la "perioadă specială" de refacere.

În ciuda faptului că i-a fost interzis accesul la împrumuturile de la FMI și Banca Mondială, deoarece Cuba este în zona debitorilor Clubului de la Paris cu sute de milioane de dolari, economia țării nu s-a prăbușit, deși venitul pe cap de locuitor este încă mai mic decât era în 1989 (dar în creștere lentă). Economia cubaneză are ca ramuri importante agricultura (tutun, zahăr, citrice), mineritul (nichel) și turismul.

În 1996, administrația Clinton a emis Legea Helms-Burton. Această lege stabilește, printre altele, că orice companie străină care "face în mod conștient operațiuni comerciale în Cuba cu proprietăti ale cetățenilor SUA confiscate fără compensație" va intra în litigiu cu statul american, iar conducătorilor respectivelor companii li se va interzice accesul în Statele Unite. Sancțiuni pot fi aplicate companiilor din afara SUA, care fac comerț cu Cuba. Această legislație a fost aplicată după doborârea a două avioane civile de către armata cubaneză. [2] [3]. Această legislație extrateritorială este considerată foarte controversată, iar embargoul SUA a fost condamnată pentru a 13-a oară în cadrul Adunării Generale a ONU din 2004 de 179 de state. Mai mult, membri ai Congresului SUA din amândouă partidele au criticat în mod deschis creșterea cheltuielilor pentru întărirea embargoului. [4]

Cei mai importanți parteneri comerciali ai Cubei sunt: Spania, Canada, Franța, Italia, Anglia și Japonia. Embargoul SUA împotriva Cubei se aplică tuturor bunurilor, cu excepția produselor medicale și a mărfurilor agricole, care sunt autorizate de lege. Companiile agricole americane sunt libere să exporte în Cuba, cu condiția plății în avans în bani gheată. Călătoriile cetățenilor americani sunt în mare parte interzise prin lege. Totuși, unii cetățeni americani vizitează în mod ilegal Cuba, călătorind prin Mexic, Canada sau Bahamas, ei fiind mai apoi pasibili de plata unor amenzi mari dacă sunt puși sub acuzare. Însă, autoritățile americane nu sunt foarte stricte cu turiștii obișnuiți care nu sunt implicați în activități criminale.

Declinul puterii lui Fidel Castro[modificare | modificare sursă]

În iulie 2006, datorită unor probleme de sănătate, Fidel Castro predă provizoriu puterea fratelui său, Raúl. În februarie 2008, Fidel anunță că, după 50 de ani de putere, renunță la președinția Cubei.

Raúl Castro, care se pare că va fi succesorul, anunță reforme economice, având ca obiectiv, printre altele: sistemul de salarizare, susținerea proprietății private asupra locuințelor, a ternurilor agricole și alte drepturi și libertăți (care anterior erau interzise de către regimul dictatorial al lui Fidel Castro), cum ar fi dreptul de a cumpăra și deține un telefon mobil, un calculator.

Politică[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Politica Cubei

Cuba este un stat socialist, sau o republică parlamentară condusă de un partid comunist care deține monopolul puterii politice. (Toate partidele de opoziție sunt considerate ilegale de constituția cubaneză care afirmă că "Partidul Comunist Cubanez ... este forța supremă călăuzitoare a societății și a statului"). Fidel Castro a fost șeful statului și șef al guvernului din 1959 până în 2008, la început ca prim-ministru și după desființarea acestei funcții în 1976, ca președinte al Consiliului de Stat și de Miniștri. Este de asemenea membru al Adunării Naționale a Puterii Populare din partea municipalității orașului Santiago de Cuba din 1976, Prim Secretar al Partidului Comunist Cubanez și comandant suprem al forțelor armate. Din motive de sănătate, în august 2006 Fidel Castro a transferat toate prerogativele sale fratelui său, Raúl Castro, care în februarie 2008 este numit președinte al Cubei.

Parlamentul unicameral cubanez este Asamblea Nacional del Poder Popular (Adunarea Națională a Puterii Populare). Cei 609 membri sunt aleși pentru un mandat de cinci ani și nu există opoziție. Candidații, care pot fi sau nu pot fi membri ai Partidului Comunist, sunt nominalizați de organizațiile politice și sociale proguvernamentale. Partidul Comunist Cubanez este recunoscut ca singurul partid politic legal, dar îi este interzis prin lege să nominalizeze candidați. Totuși, nici un oponent al guvernului nu a mai fost ales în parlament de la victoria revoluției.

În 2001 Oswaldo Payá Sardiñas și membrii Proiectului Varela au încercat să facă un plebiscit folosind prevederile Constituției Cubaneze care permite inițiativa cetățenească. Dacă ar fi fost acceptată de guvern și aprobată de votul popular, amendamentele ar fi stabilit noi libertăți precum cele de asociere, a cuvântului, a presei, ca și libertatea de a începe o afacere privată. Petiția a fost până la urmă respinsă de Adunarea Națională, iar măsurile luate ulterior au dus la întemnițarea a 75 de prizonieri politici cu condamnări de până la 28 de ani pentru învinuiri de colaborare și primire de fonduri de la guvernul SUA.

În august 2009 Cuba avea 208 de prizonieri politici.[8]

Vezi de asemenea Drepturile omului în Cuba

Provincii[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Provinciile Cubei

Cuba este împărțită în 14 provincii cu 169 de municipalități și o municipalitate specială (Isla de la Juventud).

Provinciile Cubei
  1. Isla de la Juventud
  2. Pinar del Río
  3. Havana (La Habana)
  4. Orașul Havana (Ciudad de La Habana)
  5. Matanzas
  6. Cienfuegos
  7. Villa Clara
  8. Sancti Spíritus
  1. Ciego de Ávila
  2. Camagüey
  3. Las Tunas
  4. Granma
  5. Holguín
  6. Santiago de Cuba
  7. Guantánamo

Geografie[modificare | modificare sursă]

Harta Cubei

Insula alungită Cuba este cea mai mare insulă din Caraibe și este mărginită la nord de Strâmtoarea Florida și de Oceanul Atlantic de Nord, la nord-vest de Golful Mexic, la vest de Canalul Yucatan, la sud de Marea Caraibelor iar la est de Strâmtoarea Windward. Cuba ocupă întreaga insulă și alte insulițe învecinate (în total mai mult de 4000), precum Isla de la Juventud, cunoscută și sub numele de Insula Pinilor. Excepție face Golful Guantanamo, o bază navală care a fost închiriată de Statele Unite încă din 1903. Insula principală La Isla grande este a 15-a după mărime din lume cu o lungime de circa 1250 km și o lățime de la 35 la 145 km.

Relieful insulei e variat: câmpii întinse până la cele ușor vălurite, dealuri abrupte și munți în principal în partea de nord. Cel mai înalt vârf este Pico Real del Turquino (1.974 m). Clima este tropicală îmblânzită de vânturi regulate. Este un sezon uscat din noiembrie până în aprilie și unul ploios din mai până în octombrie.

Havana este cel mai mare oraș al țării și capitala. Alte orașe importante sunt: Santiago de Cuba și Camagüey. Printre cele mai cunoscute orașe mici se numără Baracoa (prima așezare spaniolă din Cuba), Trinidad și Bayamo.

Economie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Economia Cubei

Economia Cubei este una a proprietății de stat, cu câteva mici întreprinderi private. Turismul a devenit principala sursă de venituri, iar între 1993 și 2004, dolarul SUA devenise monedă oficială (economia folosea un sistem cu două valute).

Economia Cubaneză a fost greu lovită de colapsul Uniunii Sovietice și al CAER-ului, cu statele căruia făcea comerț în principal. Printre problemele mai recente se numără prețul ridicat al țițeiului, recesiunea piețelor principalelor sale produse de export, zahărul și nichelul, distrugerile provocate de uragane, (uraganul Charley a făcut pagube de aproximativ 1 miliard de dolari), recesiunea în turism și condițiile nesigure din economia mondială. La sfârșitul lui 2003 și începutul lui 2004, atât turismul cât și prețul nichelului au avut creșteri. Un factor important al restabilirii economiei cubaneze sunt banii expediați de americanii de origine cubaneză (care reprezintă aproximativ 3% din economia tării, după unele estimări). Cuba face comerț cu aproape toate țările lumii, inclusiv cu SUA. Totuși, Cuba datorează miliarde de dolari țărilor Clubului de la Paris precum Franța, Japonia și Germania.

Cuba remarcată pentru inițiativa națională de practicare a agriculturii organice pentru a hrăni populația amenințată de foamete. După prăbușirea Uniunii Sovietice, Cuba a pierdut peste 70% din importurile chimicalelor necesare agriculturii, peste 50% dintre importurile alimentare și cea mai mare parte a importurilor de petrol. Sectorul agricol, bazat pe un model puternic mecanizat și chimizat a fost imediat distrus. Prin restructurarea industriilor agricole, prin eforturi științifice pentru găsirea de soluții organice, Cuba a reușit rapid să convertească cu succes toată agricultura la producția organică. În ziua de azi, numai agricultura organică este permisă de lege.

În anul 2012, salariul mediu lunar era de 455 de pesos neconvertibili, adică 19 dolari (aproximativ 13,7 euro).[9]

Cultură[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Cultura Cubei

Patrimoniu mondial UNESCO[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2011 pe lista patrimoniului mondial UNESCO au fost incluse 9 obiective din această țară.

Religie[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Santería, Palo Monte, Catolicism

Peisajul religios al Cubei este marcat puternic de sincretismele de diferite tipuri. În era postrevoluționară, religia a fost descurajată, iar din 1962 până în 1992, Cuba a fost în mod oficial un stat ateu. După această dată, prin amendarea constituției, Cuba a devenit formal un stat secular. Deși vizita Papei Ioan Paul al II-lea a revigorat catolicismul oficial, cubanezii sunt de mai multe confesiuni, de la catolicismul popular la peste 50 de versiuni ale protestantismului sau la spiritism sau credințe originare din Africa. Cele mai importante curente necreștine sunt Regla de Ocha (cunoscută și ca Santería), care derivă din credința Yoruba, Regla de Palo Monte, care derivă din credințe locale Congoleze, și Sociedad Secreta Abakuá, care derivă din credințele societăților secrete masculine din regiunea Calabar, din sud-estul Nigeriei. Alte credințe sunt bisericile Penticostale.

Se crede că Santeria și catolicismul popular sunt cele mai larg răspândite religii în Cuba, deși nu este neobișnuit ca indivizii să aibă mai multe credințe în același timp și să fie mebri al Partidului Comunist în același timp. De asemenea credința penticostală se dezvoltă rapid.

Cuba avea odată o comunitate evreiască mică dar activă, în Havana mai sunt una sau două sinagogi în funcțiune.

În Cuba, ziua de 6 ianuarie este ziua "Dia de los Reyes Magos", ("Ziua celor trei magi ") și comemorează ziua când în care cei trei magi au venit să se închine lui Iisus, după cum este scris în Evanghelii. Ca în cele mai multe țari latino-americane și în Spania, această zi este sărbătorită împreună sau în locul Crăciunului.

Alte sărbători religioase importante sunt cele ale "Virgen de la Caridad del Cobre" (Fecioarei din Cobre, sfântul patron al Cubei, sincretizat cu Ochún al Santeriei) din 8 septembrie și san Lázaro (Lazăr) (sincretizat cu Babalu Ayé), pe 17 decembrie.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ National symbols”. Government of Cuba. http://mipais.cuba.cu/cat_en.php?idcat=91&idpadre=83&nivel=2. Accesat la 7 septembrie 2009. 
  2. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite census
  3. ^ Government type (most recent) by country, Nationmaster.com
  4. ^ a b c d Anuario Estadístico de Cuba 2009. Edición 2010, Oficina Nacional de Estadísticas, República de Cuba. Accessed on November 6, 2010. Note: An exchange rate of 1 CUC to 1.08 USD was used to convert GDP.[1]
  5. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite factbook
  6. ^ http://hdr.undp.org/en/media/HDR_2009_EN_Complete.pdf
  7. ^ From 1993 to 2004 the United States dollar was used alongside the peso until the dollar was replaced by the convertible peso
  8. ^ Cf. Comisiei cubaneze pentru drepturile omului, citată de agenția Reuters, 13 august 2009
  9. ^ Salariul mediu lunar în Cuba a atins 19 dolari, 5 iunie 2012, Marius Pitaru, Adevărul, accesat la 6 iunie 2012

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Date generale

Reportaje

Turism

Cultură

Politică

Hărți


Flag of Cuba.svg Subiecte CubaCubaneziLimba spaniolă

Apărare  • Așezări  • Capitala  • Climă  • Conducători  • Cultură  • Demografie  •
 • Economie  • Educație  • Faună  • Floră  • Geografie  • Hidrografie  • Istorie  • Orașe  • Politică  •
 • Sănătate  • Sport  • Steag  • Stemă  • Subdiviziuni  • Turism  • • Cioturi  • • Formate  • • Imagini  • • Portal  • •