Sfânt Împărat Roman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Titlul de Sfânt Împărat Roman (germană Römischer Kaiser, latină Romanorum Imperator) era un titlu medieval purtat de împăratul ales al Sfântului Imperiu Romano-German. Acest stat era unul din statele continuatoare al Imperiului Carolingian, Carol cel Mare fiind primul Împărat al Occidentului, încoronat de către Papa Leon al III-lea pe data de 25 decembrie 800. După moartea lui acestuia în 814 Imperiul a fost în cele din urmă divizat în 843 prin Tratatul de la Verdun în Regatul Vestic ce avea să devină Franţa, Regatul Central (ce se va diviza în Lotharingia, Regatul Provence și Regatul Italiei) şi Regatul estic ce avea să devină Germania. Titlul de împărat roman a fost purtat de o serie de regi franci până în 962, când, după urcarea pe tronul Franciei Răsăritene a lui Otto I a luat fiinţă Sfântul Imperiu Romano-German, ai cărui conducători, după ce erau aleşi Regi ai Germaniei erau încoronaţi ca împăraţi de către Papă. Ultimul împărat care a fost încoronat de papă a fost Carol Quintul, după acesta titlul fiind de Împărat Ales al Romanilor (latină electus Romanorum imperator).

Cuprins

[modifică] Carolingieni

[modifică] Casa Guideschi

[modifică] Carolingieni

[modifică] Ottonieni

[modifică] Salici

[modifică] Supplinburgi

[modifică] Stauferi

[modifică] Welfi

  • Otto IV, de Braunschweig, (1209–1218)

[modifică] Stauferi

[modifică] Luxemburg

[modifică] Wittelsbach

[modifică] Luxemburg

[modifică] Habsburgi

[modifică] Wittelsbacheri

[modifică] Dinastia de Habsburg-Lorena

[modifică] Vezi şi

Unelte personale