Lombarzi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lombarzii în (latină Langobardi, nume alternativ longobarzi) sunt triburi germanice originare din nordul Europei Scandinavia care mai târziu au intrat în Imperiul Roman. Lombarzii se găseau în secolul al VI-lea în Panonia, pe care o părăsesc în urma conflictelor cu avarii şi datorită ocaziei de a se aşeza în Italia. Solicitaţi de bizantini ca mercenari împotriva ostrogoţilor, longobarzii conduşi de Alboin întreprind din 568 cucerirea pe cont propriu a peninsulei italice. Foarte rapid cuceresc oraşele din nord, stabilindu-şi centrul la Pavia, şi continuă expansiunea spre sud. Nu reuşesc însă să pună stăpânire nici pe Roma, sediul papalităţii, nici pe Ravenna, reşedinţa exarhului bizantin, reprezentant al împăratului de la Constantinopol, nici pe sudul Italiei sau pe Sicilia, rămase sub control bizantin. De aceea, stăpânirea lombardă nu poate niciodată să asigure unificarea întregii Italii, iar conflictele cu papii de la Roma, în încercarea de a cuceri vechea capitală a Imperiului, îi determină pe aceştia din urmă să ceară ajutorul regilor franci. In 774, Carol cel Mare, viitorul împărat, îl învinge pe ultimul lor rege, punînd capăt istoriei lombarde.
