Uniunea lingvistică balcanică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uniunea lingvistică balcanică este numele dat unor similarităţi în gramatică, sintaxă, vocabular şi fonologie găsite în limbile balcanice. Este remarcabil faptul că deşi dimensiunea vocabularului comun este relativ mică, gramaticile limbilor prezintă un grad mult mai mare de similaritate.
[modifică] Istorie
Primul lingvist care a observat similarităţile între limbile balcanice care aparţin unor familii diferite a fost lingvistul sloven Jernej Kopitar în 1829, dar abia în anii 1920 şi 1930 o teorie lingvistică a fost dezvoltată, prin contribuţiile lui Gustav Weigand şi Kristian Sandfeld-Jensen (Linguistique balkanique, 1930).
Denumirea "Uniunea lingvistică balcanică" a fost utilizată pentru prima dată de lingvistul român Alexandru Rosetti în 1958.Theodor Capidan a afirmat că structura limbilor balcanice ar putea fi redusă la o limbă standard, "tipic balcanică".
Oponenţii acestei teorii (printre care Alexandru Graur) pretind că utilizarea termenului "lingvistică balcanică" nu este necesară, deoarece proprietăţile limbilor pot fi explicate independent prin derivaţii interne în fiecare limbă, iar în anumite cazuri este vorba de o "reciprocitate lingvistică", aceasta nefiind îndeajuns pentru a se crea o lingvistică balcanică, în paralel cu "lingvistica romanică" sau "lingvistica germanică".
[modifică] Limbile
Limbile care au în comun anumite proprietăţi aparţin mai multor ramuri distincte ale limbilor indo-europene:
- albaneza
- indo-iraniene:
- romanice: limbile (dialectele) româneşti: dacoromână, aromână, megleno-română, istro-română, plus limba iudeo-spaniolă, cunoscută de asemenea sub numele de ladino.
- slave: bulgară, macedoneană, precum şi numai dialectul Torlak a limbii sârbe (ultimele două idiomuri fiind considerate de unii lingvişti ca fiind dialecte bulgăreşti)
- Limbile greacă modernă şi Rromani (ţigăneşte) sunt doar parţial incluse în această unitate lingvistică. Trebuie menţionat şi rolul de superstrat deţinut de limba turcă, aceasta nefiind însă participantă la această unitate.
Însă nu toate aceste limbi au acelaşi număr de proprietăţi în comun. De aceea, ele se împart în trei categorii:
- albaneza, româna, bulgara şi macedoneana - cele mai multe în comun
- sârba şi greaca - mai puţine
- turca - mai ales vocabular
Lingvistul finlandez Jouko Lindstedt a calculat în 2000 un „factor de balcanizare”, care dă fiecare limbi un scor proporţional cu numărul de proprietăţi pe care le are în comun cu alte limbi din uniunea lingvistică balcanică. Rezultatele au fost:
| Limba | Scor |
|---|---|
| slave balcanice | 11.5 |
| albaneza | 10.5 |
| greaca, româna | 9.5 |
| rromanes (ţigăneşte) | 7.5 |
Altă limbă influenţată uniunea lingvistică balcanică este limba ladino (iudeo-spaniolă), vorbită de evreii sefarzi (sau spanioli) odinioară în număr destul de mare în Balcani. Unii cercetători au considerat că „sistemul [ei] gramatical” a fost „probabil împrumutat din greacă”. Vocabularul este romanic (preponderent iberic), cu elemente lexicale ebraice, turcice şi altele în măsură mai mică (bulgară, greacă, arabă etc.)
[modifică] Bibliografie
- Batzarov, Zdravko. "Balkan Linguistic Union" (at the Encyclopædia Orbis Latini)
- Du Nay, André. The Balkan linguistic union. In: The Origins of the Rumanians, 1977
- Grey Thomason, Sarah, Linguistic areas and language history (PDF), 1999
- Joseph, Brian D. Romanian and the Balkans: Some Comparative Perspectives (PDF), 1999
- Rosetti, Alexandru. History of the Romanian language (Istoria limbii române), 2 vol., Bucharest, 1965-1969.
- Russu, Ioan Iosif The Language of the Thraco-Dacians (Limba Traco-Dacilor), Bucharest, 1967
- Steinke, Klaus, Vraciu, Ariton, Introducere în lingvistica balcanică, Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, 1999
- Tomić, Olga Mišeska. The Balkan Sprachbund properties: An introduction to Topics in Balkan Syntax and Semantics (PDF), 2003
