Silvio Berlusconi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Silvio Berlusconi
Silvio Berlusconi (2010).jpg

În funcție
8 mai 2008 – 12 noiembrie 2011
Președinte Giorgio Napolitano
Precedat de Romano Prodi
Succedat de Mario Monti
În funcție
11 iunie 2001 – 17 mai 2006
Deputat Giulio Tremonti
Gianfranco Fini
Marco Follini
Președinte Carlo Azeglio Ciampi
Precedat de Giuliano Amato
Succedat de Romano Prodi
În funcție
10 mai 1994 – 17 ianuarie 1995
Deputat Giuseppe Tatarella
Roberto Maroni
Președinte Oscar Luigi Scalfaro
Precedat de Carlo Azeglio Ciampi
Succedat de Lamberto Dini

În funcție
5 mai 2010 – 4 octombrie 2010
Precedat de Claudio Scajola
Succedat de Paolo Romani

În funcție
10 martie 2006 – 17 mai 2006
Precedat de Francesco Storace
Succedat de Livia Turco

Ministrul Economiei și Finanțelor
În funcție
În funcție
3 iulie 2004 – 16 iulie 2004
Precedat de Giulio Tremonti
Succedat de Domenico Siniscalco

Deținător actual
Funcție asumată 
6 ianuarie 2002
Precedat de Renato Ruggiero
Succedat de Franco Frattini

În funcție
21 aprilie 1994 – Deținător actual

Născut(ă) 29 septembrie 1936 (1936-09-29) (77 de ani)
Milano, Italia
Partid politic The People of Freedom (since 2009)
Alte afilieri Forza Italia (1994–2008)
Soție Carla Dall'Oglio (1965–1985)
Veronica Lario (1990–2010)
Copii Marina
Pier Silvio
Barbara
Eleonora
Luigi
Alma mater Universitatea din Milano
Profesie Om de afaceri
Confesiune romano-catolicism
Semnătură Silvio Berlusconi Signature.svg

Silvio Berlusconi (n. 29 septembrie, 1936, Milano) a fost premier al Italiei între 1994-1995, 2001-2006, respectiv 2008-2011. Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media. Forbes l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). Cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari în 2011, Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A devenit faimos în anii 1980 prin crearea unei rețele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de importanță națională.

Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, și de diverse forme de corupție, incluzând conflicte de interes. Aceste acuzații au fost negate de Berlusconi și interpretate ca bârfe politice.

Numele său a fost găsit în o listă a membrilor masoneriei sub lobby-ul ("Loggia P2"), devenind astfel suspect de planuri secrete.

A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul dintre partidele majorității sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai susțină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliția partidelor de opoziție (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost și acuzat de practici afaceriste ilicite.

În 1996, coaliția interimară, formată din Lega Nord și formațiuni de centru-stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără Lega Nord) condus de Romano Prodi.

În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcția de prim-ministru și lider al coaliției de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăților) care include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianța Națională), CCD, Lega Nord și alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzația de a fi mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau implicate companiile sale. Toate verdictele - considerate dubioase de către procurorii din Milano - i-au dat însă câștig de cauză. Acuzațiile cărora trebuie să le facă față sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa delle Libertà a pierdut alegerile locale din 2003.

În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalități politice, cât timp ocupă o funcție de conducere în stat.

Pe 1 iulie 2003 Italia a preluat, conform rotației, Președinția Uniunii Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulți comentatori și-au exprimat îndoielile asupra compatibilității sale cu această funcție. Zilele următoare s-a adresat Parlamentului European stabilindu-și planurile pentru președinția sa. Criticat fiind de un membru german al parlamentului, Martin Schulz (SPD), s-a exprimat cu "Domnule Schulz, știu că un producător din Italia face un film despre lagărele de concentrare naziste. Vă propun pentru rolul șefului. Ați fi perfect." Referința la naziști a cauzat nemulțumirea celor mai mulți din ansamblul a 626 de deputați europeni și o criză diplomatică între Italia și Germania.

În decembrie 2009, în cursul unui miting Berlusconi a fost atacat și grav rănit în față de către Massimo T. un bărbat de 42 de ani bolnav mintal. Agresorul s-a folosit de o statuetă cu care i-a rupt nasul și doi dinți.[2]

La 10 martie 2010, numărându-se printre oaspeții summit-ului Ligii Arabe, Silvio Berlusconi, după o scurtă conversație cu liderul libian Muammar al-Gaddafi, i-a sărutat mâna acestuia, gestul fiind surprins și de camerele de filmat.[3]

A scris imnul celor de la AC Milan împreună cu producătorul și cântărețul de muzică pop Tony Renis. De asemenea deține clubul italian AC Milan.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Forbes Silvio Berlusconi profile page”. Forbes. 11 martie 2011. http://www.forbes.com/profile/Silvio-Berlusconi. Accesat la 11 aprilie 2011. 
  2. ^ Berlusconi, atacat la Milano la adevărul online (14 decembrie 2009)
  3. ^ Gaddafi, de la oaspete de seamă la dictator: Berlusconi îi pupa mâna, Sarkozy îl primea la Elysee (b1.ro/)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Silvio Berlusconi.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Silvio Berlusconi