Silvio Berlusconi
| Silvio Berlusconi | |
.jpg) |
|
|
|
|
| În funcție 8 mai 2008 – 12 noiembrie 2011 |
|
| Președinte | Giorgio Napolitano |
|---|---|
| Precedat de | Romano Prodi |
| Succedat de | Mario Monti |
| În funcție 11 iunie 2001 – 17 mai 2006 |
|
| Deputat | Giulio Tremonti Gianfranco Fini Marco Follini |
| Președinte | Carlo Azeglio Ciampi |
| Precedat de | Giuliano Amato |
| Succedat de | Romano Prodi |
| În funcție 10 mai 1994 – 17 ianuarie 1995 |
|
| Deputat | Giuseppe Tatarella Roberto Maroni |
| Președinte | Oscar Luigi Scalfaro |
| Precedat de | Carlo Azeglio Ciampi |
| Succedat de | Lamberto Dini |
|
|
|
| În funcție 5 mai 2010 – 4 octombrie 2010 |
|
| Precedat de | Claudio Scajola |
| Succedat de | Paolo Romani |
|
|
|
| În funcție 10 martie 2006 – 17 mai 2006 |
|
| Precedat de | Francesco Storace |
| Succedat de | Livia Turco |
|
Ministrul Economiei și Finanțelor
În funcție |
|
| În funcție 3 iulie 2004 – 16 iulie 2004 |
|
| Precedat de | Giulio Tremonti |
| Succedat de | Domenico Siniscalco |
|
|
|
| Deținător actual | |
| Funcție asumată 6 ianuarie 2002 |
|
| Precedat de | Renato Ruggiero |
| Succedat de | Franco Frattini |
|
|
|
| În funcție 21 aprilie 1994 – Deținător actual |
|
|
|
|
| Născut(ă) | 29 septembrie 1936 Milan, Italia |
| Partid politic | The People of Freedom (since 2009) |
| Soție | Carla Dall'Oglio (1965–1985) Veronica Lario (1990–2010) |
| Copii | Marina Pier Silvio Barbara Eleonora Luigi |
| Alma mater | Universitatea din Milan |
| Profesie | Om de afaceri |
| Confesiune | romano-catolicism |
| Semnătură |  |
modifică  |
|
Silvio Berlusconi (născut pe 29 septembrie, 1936) este un fost prim-ministrul italian. Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia (auto-definit ca o mișcare) și proprietar al unui adevărat imperiu media. Ca antrepenor, are interese în diverse afaceri. Forbes l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). Cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari în 2011, Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.[1]
Cuprins |
Biografie[modificare]
A devenit faimos în anii 1980 prin crearea unei rețele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de importanță națională.
Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, și de diverse forme de corupție, incluzând conflicte de interes. Aceste acuzații au fost negate de Berlusconi și interpretate ca bârfe politice.
Numele său a fost găsit în o listă a membrilor masoneriei sub lobby-ul ("Loggia P2"), devenind astfel suspect de planuri secrete.
A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul dintre partidele majorității sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai susțină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliția partidelor de opoziție (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost și acuzat de practici afaceriste ilicite.
În 1996, coaliția interimară, formată din Lega Nord și formațiuni de centru-stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără Lega Nord) condus de Romano Prodi.
În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcția de prim-ministru și lider al coaliției de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăților) care include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianța Națională), CCD, Lega Nord și alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzația de a fi mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau implicate companiile sale. Toate verdictele - considerate dubioase de către procurorii din Milano - i-au dat însă câștig de cauză. Acuzațiile cărora trebuie să le facă față sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa delle Libertà a pierdut alegerile locale din 2003.
În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalități politice, cât timp ocupă o funcție de conducere în stat.
Pe 1 iulie, 2003, Italia a preluat, conform rotației, Președinția Uniunii Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulți comentatori și-au exprimat îndoielile asupra compatibilității sale cu această funcție. Zilele următoare s-a adresat Parlamentului European stabilindu-și planurile pentru președinția sa. Criticat fiind de un membru german al parlamentului, Martin Schulz (SPD), s-a exprimat cu "Domnule Schulz, știu că un producător din Italia face un film despre lagărele de concentrare naziste. Vă propun pentru rolul șefului. Ați fi perfect." Referința la naziști a cauzat nemulțumirea celor mai mulți din ansamblul a 626 de deputați europeni și o criză diplomatică între Italia și Germania.
În decembrie 2009, în cursul unui miting domnul Berlusconi, a fost atacat și grav rănit în față de către Massimo T. un bărbat de 42 de ani bolnav mintal. Agresorul s-a folosit de o statuetă cu care i-a rupt nasul și doi dinți.[2]
La 10 martie 2010, numărându-se printre oaspeții summit-ului Ligii Arabe, Silvio Berlusconi, după o scurtă conversație cu liderul libian Muammar al-Gaddafi, i-a sărutat mâna acestuia, gestul fiind surprins și de camerele de filmat.[3]
A scris imnul celor de la AC Milan împreună cu producătorul și cântărețul de muzică pop Tony Renis. De asemenea deține clubul italian AC Milan.
Note[modificare]
- ^ „Forbes Silvio Berlusconi profile page”. Forbes. 11 martie 2011. http://www.forbes.com/profile/Silvio-Berlusconi. Accesat la 11 aprilie 2011.
- ^ Berlusconi, atacat la Milano la adevărul online (14 decembrie 2009)
- ^ Gaddafi, de la oaspete de seamă la dictator: Berlusconi îi pupa mâna, Sarkozy îl primea la Elysee (b1.ro/)
Vezi și[modificare]
Legături externe[modificare]
- Site web oficial
- Profil: Silvio Berlusconi, BBC
- O scrisoare deschisă către Silvio Berlusconi, Magazinul The Economist - 30 iulie 2003
- Berlusconi atacat din toate părțile
- Silvio Berlusconi, maestrul neegalat al gafelor din lumea politică, 2 septembrie 2011, Simona Mătieș, Evenimentul zilei
|
||||||||
.svg)
