Cartof

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
CartofAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Potatoes.jpg
Clasificare științifică
Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Subclasă: Asteridae
Ordin: Solanales
Familie: Solanaceae
Gen: Solanum
Specie: S. tuberosum
Nume binomial
Solanum tuberosum
L.

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.

Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie alimentară.

Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni.[1] În 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.[1]

Etimologie[modificare | modificare sursă]

În limba română, „cartof” derivă din germanul Kartoffel, cuvânt care derivă prin intermediul limbii italiene din latinescul tuber („umflătură”).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Cartoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 și introdus, puțin după aceea, în Spania și în Italia.

Portretul lui Parmentier

Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incașilor a fost importată în Spania și în țările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh o introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful trecea drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea vitelor.

Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în 1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi.[2]

Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile ei ornamentale. În secolul al XVIII-lea, Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre. Totuși, populația rămânea neîncrezătoare. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător și recomandă folosirea sa.

Pentru a trezi interesul, chibzuit susținut de Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la numeroase subterfugii. El a intervenit pentru plantarea de terenuri cu cartofi la periferia Parisului (astăzi cartierele la Porte Maillot și Grenelle) și „a pus să fie păzite în mod ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”.[3]

Morfologia

Conținut[modificare | modificare sursă]

Cartofii conțin amidon, vitamina C, fibre, proteine și mult potasiu.[4]

Cartoful conține glicoalcaloizi, cum ar fi solanina și ciaconina. Acești alcaloizi, care protejează planta, se găsesc în special în frunze, germeni, vlăstari și fructe.[5] Expunerea la lumină, deteriorarea fizică și îmbătrânirea cresc conținutul de glicoalcaloizi din tuberculi,[6] concentrațiile lor puternice aflându-se imediat sub piele. Gătitul la temperaturi de peste 170 °C distruge parțial aceste substanțe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe iar în cazuri severe coma sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte rar. Expunerea la lumină produce înverzire prin sinteză de clorofilă, aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși acest indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de glicoalcaloizi se pot petrece una fără cealaltă.

În România[modificare | modificare sursă]

Flori de cartof

În România se cultivă în special următoarele soiuri de cartofi:[7]

Soiuri timpurii
  • Gloria 'N' D Sc 1988
  • Ostara X 1981
Soiuri semitimpurii
  • Semenic R 17 O 1976
  • Sucevița R 12 O 1982
  • Adretta D A 1978
  • Koretta D A 1989
  • Anosta 'N' NL Sc 1989
  • Concorde 'N' NL Sc 1989
  • Timate 'N' NL Sc 1991
Soiuri semitârzii
  • Cașin R 17 O 1991
  • Mureșan R 17 O 1984
  • Super R 17 O 1979
  • Nicola 'N' D A 1985
  • Roxy 'N' D Sc 1988
  • Sante 'N' NL Sc 1989
  • Desiree X 1965

Soiuri târzii

  • Manuela D A 1976
  • Eba NL Sc 1973
  • Procura 'N' NL Sc 1976

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Supercartoful va scapa omenirea de foamete?, 20 iulie 2011, Revista Magazin, accesat la 30 octombrie 2012
  2. ^ Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale, Jean Valnet, editura CERES, București 1991, pp. 102.
  3. ^ Tratamentul bolilor prin legume, fructe și cereale, Jean Valnet, editura CERES, București 1991, pp. 97.
  4. ^ Prof.dr. Martijn B. Katan (2008:93) Wat is nu gezond? Fabels en feiten over voeding. Uitgeverij Bert Bakker, Amsterdam, a VI-a imprimare.
  5. ^ Tomato-like Fruit on Potato Plants”. Iowa State University. http://www.ipm.iastate.edu/ipm/hortnews/2004/7-2-2004/tomatopotato.html. Accesat la 8 ianuarie 2009. 
  6. ^ Greening of potatoes”. Food Science Australia. 2005. http://www.foodscience.afisc.csiro.au/spuds.htm. Accesat la 15 noiembrie 2008. 
  7. ^ http://domino.kappa.ro/mj/superlex.nsf/306bbcb26e37b8a4c225655600784f6b/5de147c098be2a84c125633d00368d34?OpenDocument

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cartof
Wikţionar
Caută „cartof” în Wikționar, dicționarul liber.
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Cartof